Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 61/2016. Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ

Sentința nr. 61/2016 pronunțată de Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ la data de 19-01-2016 în dosarul nr. 61/2016

Cod ECLI ECLI:RO:JDCDA:2016:001._

Dosar nr._ partaj bunuri comune

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CURTEA DE ARGEȘ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 61/2016

COMPLET SPECIALIZAT ÎN CAUZE DE MINORI ȘI FAMILIE

Ședința publică din 19 ianuarie 2016

Completul constituit din:

Președinte: M. - M. B.

Grefier: V. R. I.

Pe rol fiind soluționarea cererii având ca obiect partaj bunuri comune. Părțile în proces sunt: reclamantul P. D. și pârâta T. M.-E..

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că pricina a fost repusă pe rol pentru perimare și că procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită, conform dispozițiilor art. 85 Cod procedură civilă de la 1865.

Instanța constată că prezenta cauză a fost suspendată în baza art. 1551 Cod procedură civilă de la 1865, în data de 20 septembrie 2012, iar în data de 19 noiembrie 2015 cauza a fost repusă pe rol, din oficiu, pentru constatarea perimării, astfel încât rămâne în pronunțare asupra excepției perimării.

INSTANȚA

Deliberând, constată:

Prin cererea înregistrată sub nr._ /19 martie 2012 pe rolul Judecătoriei Pitești, reclamantul P. D. a chemat-o în judecată pe pârâta T. M.-E. solicitând împărțirea bunurilor comune realizate de ei în timpul căsătoriei, care a fost desfăcută prin divorț,pronunțat de Judecătoria Curtea de Argeș.

Prin sentința civilă nr. 5157/16 mai 2012 această instanță și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Curtea de Argeș, raportându-se la art. 5 Cod procedură civilă de la 1865, aceasta din urmă fiind instanța de la domiciliul pârâtei.

P. a fost înregistrată la Judecătoria Curtea de Argeș la data de 12 iunie 2012.

Prin încheierea de ședință din data de 20 septembrie 2012, în baza art. 1551 Cod procedură civilă de la 1865, s-a dispus suspendarea judecății cauzei, pentru faptul că reclamantul nu a depus la dosar copia sentinței civile de divorț și nu a precizat bunurile ce urmează a fi partajate, acest lucru fiindu-i pus în vedere prin citația pe care a semnat-o personal.

Această încheiere a fost atacată cu recurs la Tribunalul Argeș, prin decizia nr. 1931/11 septembrie 2014 a acestei instanțe constatându-se perimat recursul.

Prin rezoluția judecătorului din data de 2 octombrie 2015, ca urmare a referatului întocmit de Biroul Arhivă din cadrul acestei instanțe, judecata a fost redeschisă din oficiu în vederea discutării perimării cererii de chemare în judecată.

Analizând actele și lucrările dosarului sub aspectul perimării, instanța reține următoarele:

De la data de 11 septembrie 2014, când s-a constatat perimat recursul formulat împotriva încheierii de ședință din 20 septembrie 2012, prin care s-a dispus suspendarea judecății în baza art. 1551 Cod procedură civilă de la 1865 și până la întocmirea de către Biroul Arhivă al instanței a referatului cu propunerea de repunere pe rol a cauzei nu s-a mai efectuat nici un act de procedură. Din lucrările dosarului se reține că nu a existat vreo cauză de suspendare a cursului perimării conform art. 250 Cod procedură civilă de la 1865.

Potrivit art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă de la 1865, în materie civilă, orice cerere de chemare în judecată, apel, recurs și orice altă cerere de reformare sau revocare, se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare din vina părților timp de un an. De asemenea, conform art. 252 Cod procedură civilă de la 1865, perimarea se constată la cerere sau din oficiu.

Din raportarea textelor citate la cele stabilite în legătură cu rămânerea cauzei de față în nelucrare, reiese că sunt îndeplinite condițiile legale pentru a opera perimarea. În consecință, urmează a se constata, pe cale de excepție, că cererea formulată de reclamant este perimată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția de perimare ridicată din oficiu.

Constată perimată cererea formulată de reclamantul P. D., domiciliat în ., județul Argeș, împotriva pârâtei T. M. E., domiciliată în ., județul Argeș.

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 19 ianuarie 2016.

Președinte, Grefier,

M. - M. B. V. – R. I.

Red.jud.M.M.B.

Tehnored.V.R.I.

4 ex./18.02.2016

2 comunicări:

- reclamantul P. D.

- pârâta T. M. E.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 61/2016. Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ