Plângere contravenţională. Sentința nr. 104/2016. Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ

Sentința nr. 104/2016 pronunțată de Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ la data de 26-01-2016 în dosarul nr. 104/2016

Acesta nu este document finalizat

Cod ECLI ECLI:RO:JDCDA:2016:001._

Dosar nr._ plângere contravențională

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CURTEA DE ARGEȘ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 104/2016

Ședința publică de la 26 ianuarie 2016

Completul constituit din:

PREȘEDINTE A. P.

Grefier A.-M. C.-U.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta S.C. M. I. COMPANY S.R.L. și pe pârâtul I. T. de Muncă Argeș, având ca obiect plângere contravențională PV . nr._.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat C. V., pentru reclamantă, în baza contractului de asistență juridică numărul 90/11 august 2015, martora N. Nicolița, lipsă fiind reprezentantul legal al reclamantei și reprezentantul legal al pârâtului.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează obiectul cererii și stadiul soluționării acesteia, cu mențiunea că au fost comunicate pârâtului înscrisurile depuse de reclamantă la termenul de judecată anterior.

S-a identificat și s-a audiat martora N. Nicolița, declarația fiind atașată la doar.

Avocat C. V., pentru reclamantă, depune la dosar înscrisuri, din care rezultă balanța societății reclamante la data de 01 iulie 2015, cu care face dovada situației financiare. Datorită acestei situați s-a recurs la trimiterea în judecată a angajaților. Precizează că nu mai are cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului asupra fondului.

Instanța, în baza art. 244 Cod procedură civilă, socotindu-se lămurită, declară încheiată cercetarea procesului. Constată că nu mai sunt alte cereri de formulat și acordă cuvântul pentru dezbateri în fond.

Avocat C. V., pentru reclamantă, solicită, în principal, admiterea plângerii, anularea procesului-verbal de contravenție și să fie exonerată societatea de plata amenzii contravenționale aplicate. În subsidiar, solicită admiterea plângerii și înlocuirea sancțiunii aplicate cu avertismentul. Precizează că a apreciat să se adrese instanței, decât să formuleze o acțiune de contradictorialitate cu agenții de control. Societatea reclamantă nu a mai fost sancționată contravențional, s-a conformat dispozițiilor instituite. Sancțiunea aplicată nu este proporțională cu pericolul social.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față, constată:

La data de 18.08.2015 a fost înregistrară pe rolul Judecătoriei Curtea de Argeș sub numărul_ plângerea formulată de reclamanta S.C. M. I. COMPANY S.R.L. împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 06.08.2015 de către pârâtul I. T. de Muncă Argeș, solicitând anularea procesului-verbal de contravenție, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment.

În motivarea plângerii, reclamanta a arătat în esență că procesu-verbal de contravenție menționat este nelegal și netemeinic și nu se face vinovată de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa.

În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile OG nr. 2/2001.

În probațiune s-au solicitat înscrisuri și declarații de martori. La plângere au fost atașate procesul-verbal contestat și copii de pe înscrisuri.

La data de 08 septembrie 2015 intimatul I. T. de Muncă Argeș a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale.

În esență, în întâmpinare, s-a arătat că procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor este un act autentic și se bucură de o prezumție relativă de veridicitate în sensul că până la proba contrarie acesta este considerat că reprezintă adevărul, în sensul că oglindește în mod corect cele întâmplate iar reclamanta nu a reușit să facă dovada existenței unei alte situații de fapt contrarii cele reținute în procesul-verbal astfel încât nu a reușit să răstoarne prezumția de veridicitate a procesului-verbal. Pentru aceste considerente intimata solicită respingerea ca neîntemeiată a plângerii formulate de reclamantă.

La întâmpinare au fost atașate următoarele înscrisuri: procesul-verbal de control . nr._/06.08.2015 – ITM Argeș, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/06.08.015 – ITM Argeș.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele :

În data de 05.08.2015, în jurul orei 11:30, inspectorul de muncă din cadrul ITM Argeș, a efectuat un control la punctul de lucru al S.C. M. INTERNAȚIONAL COMPANY S.R.L. atelier situate n localitatea G., ., în baza ordinului de deplasare nr. 2266/05.08.2015. Aici a fost identificată doamna N. N. desfășurând activitate în folosul și sub autoritatea angajatorului în meseria de ceramist de la data de 04.08.2015, fără a semna contract de muncă. În fișa de identificare tip I.T.M. (f. 29), completată de doamna N. N., aceasta a declarat că desfășura activitate din data de 04.08.2015 la S.C. MAYIOR INTERNAȚIONAL COMPANY S.R.L.și că nu a semnat un contract individual de muncă și nici o altă formă de angajare, este în perioadă de probă, nu a negociat încă salariul nu a fost instruită în domeniul securității și sănătății în muncă. Pentru această persoană angajatorul nu a făcut dovada încheierii unui contract individual de muncă în formă scrisă în conformitate cu prevederile art. 16 alin. 1 din Legea 53/2003 republicată. Angajatorul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 10.000 lei.

Procesul-verbal de contravenție a fost semnat de reprezentantul legal al petentei, cu mențiunea că acesta va face obiecțiuni la instanță.

Conform art. 34 alin. 1 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție, pronunțându-se, de asemenea, și cu privire la sancțiunea aplicată de către agentul constatator prin acesta.

Referitor la legalitatea procesului-verbal de contravenție contestat, instanța reține acest act a fost încheiat în mod legal, iar mențiunile obligatorii prevăzute de art. 16 din OG 2/2001 sunt inserate, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu. Instanța apreciază că descrierea faptei contravenționale este corespunzătoare, fiind îndeplinită cerința prevăzută de art. 16 alin. 1 din OG nr. 2/2001.

Nulitatea absolută a unui proces-verbal de contravenție este dată de lipsa denumirii și a sediului persoanei juridice, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator, în conformitate cu dispozițiile art. 17 din OG 2/2001, De asemenea, neaducerea la cunoștința contravenientului a dreptului de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare potrivit art. 16 alin. 7 din OG 2/2001, precum și neindicarea unui martor atunci când contravenientului nu este de față, nu poate sau refuză să semneze, în condițiile art. 19 din același act normativ, atrage nulitatea procesului verbal de contravenție.

Examinând procesul verbal de contravenție care face obiectul prezentului dosar, se observă că acesta cuprinde toate elementele obligatorii prevăzute de art. 17 și art. 16 alin. 7 din OG 2/2001, în sensul că în conținutul său inspectorul de muncă a menționat corect denumirea și sediul contravenientei, a descris întocmai fapta contravențională reținută în sarcina petentei, a precizat data comiterii acesteia și a senat actul sancționator. La rubrica ,,late mențiuni”, acolo unde pot fi formulate obiecțiunile, reprezentantul legal a menționat ,,cu obiecțiuni” a semnat și ștampilat rubrica respectivă.

Art. 9 alin. 1 și 3 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor stipulează că,, în cazul în care contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări care trebuie confirmate de cel puțin un martor, iar în cazul lipsei martorului agentul constatator va preciza motivele care au dus la încheierea procesului-verbal în acest mod”. In speța, procesul-verbal de contravenție în discuție, a fost încheiat la sediul ITM Argeș în data de 06.08.2015, așa cum rezultă din conținutul acestuia, în prezența reprezentantul legal al petentei, iar acesta a semnat și ștampilat actul sancționator.

Prin urmare, în raport de cele ce precedă, nu e poate pune în discuție nulitatea absolută procesului-verbal de contravenție contestat, acesta îndeplinit toate cerințele obligatorii impuse de OG 2/2001, în sensul respectării dispozițiile art. 13, 16 alin. 7, art. 17, și art. 19, art. 25 alin. 2, precum și art. 28 alin. 1 din OG 2/2001.

În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal de contravenție, instanța reține că, în conformitate cu art. 269 alin 1 C.pr. civ “(1) Înscrisul autentic este înscrisul întocmit sau, după caz, primit și autentificat de o autoritate publică, de notarul public sau de către o altă persoană învestită de stat cu autoritate publică, în forma și condițiile stabilite de lege. Autenticitatea înscrisului se referă la stabilirea identității părților, exprimarea consimțământului acestora cu privire la conținut, semnătura acestora și data înscrisului.” Procesul verbal de constatare si sanctionare a acontraventiei îndeplineste conditiile cerute de lege pentru a fi un înscris autentic iar conform art. 270 alin 1 C. Pr. civ “Înscrisul autentic face deplină dovadă, față de orice persoană, până la declararea sa ca fals, cu privire la constatările făcute personal de către cel care a autentificat înscrisul, în condițiile legii.” Asadar procesul verbal de constatare si sanctionare a contraventiei reprezintă un înscris autentic care se bucură de prezumtia de veridicitate si temeinicie cu privire la cele consemnate si constatate până la declararea sa ca fals sau până la proba contrară ce revine celui ce contestă înscrisul.

Prezumția instituită prin art. 270 Cod. procedura civilă are insă un caracter relativ care dispensează de sarcina probei și este susceptibilă de a fi combătută prin proba contrară. Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia). Forța probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța).

Având în vedere cele de mai sus, prin raportare la întregul material probator administrat în cauză și văzând și regula „onus probandi incumbit actori”, instanța apreciază că aspectele reținute în sarcina petentului sunt reale, nefiind combătute prin probe contrarii, astfel încât procesul-verbal face dovada deplină a situației de fapt și de drept existentă în cauză.

Cu privire la prezenta cauză, în data de 05.08.2015, în jurul orei 11:30, inspectorul de muncă din cadrul ITM Argeș, a efectuat un control la punctul de lucru al S.C. M. INTERNAȚIONAL COMPANY S.R.L. atelier situate n localitatea G., ., în baza ordinului de deplasare nr. 2266/05.08.2015. Aici a fost identificată doamna N. N. desfășurând activitate în folosul și sub autoritatea angajatorului în meseria de ceramist de la data de 04.08.2015, fără a semna contract de muncă.

Instanța nu poate primi motivarea martorei N. N. (f. 63) care susține că se afla la sediul societății reclamante pentru a discuta cu sora sa (care este soția administratorului societății reclamante) și cu această ocazie sora a rugat-o să ambaleze niște marfă care trebuia trimisă urgent la clienți. Instanța are în vedere subiectivismul acestei martore datorat gradului de rudenie dintre aceasta și soția administratorului societății reclamante dar si contradicțiile dintre declarația dată de martoră în fața instanței și cele declarate de aceasta personal în fișa de identificare tip I.T.M. (f. 29), completată cu ocazia controlului. Prin aplicarea semnăturii pe un înscris oficial, așa cum e si cazul fiselor de identificare completate cu ocazia controlului, o persoană își asumă implicit mențiunile pe care le-a făcut în cuprinsul acestui înscris și conținutul acestuia. La semnarea unui astfel de document persoana respectivă are obligația să citească conținutul acestuia si să îl semneze doar dacă este de acord cu conținutul acestuia.

Se reține că dispozițiile art. 16 din Legea 53/2003 prevăd expres obligația de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă ce revine angajatorului, anterior începerii activității și mai mult decât atât obligația de a înmâna salariatului un exemplar al aceluiași înscris, în același interval menționat. Prin urmare, apreciază faptul că probele administrate în cauză de către reclamantă nu sunt de natură a face dovada unei situații de fapt contrare celei reținute de inspectorii ITM Argeș în conținutul actului constatator încheiat cu respectarea dispozițiilor legale.

În ceea ce privește proporționalitatea sancțiunii aplicate, instanța apreciază drept justificat cuantumul amenzii aplicate, acesta fiind minimul prevăzut de lege.

Față de cele anterior expuse, instanța urmează a respinge plângerea contravențională formulată de către petent și a menține efectele procesului-verbal de contravenție contestat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea contravențională formulată de reclamanta S.C. M. I. COMPANY S.R.L., reprezentată de M. F.,CUI_, J_, cu sediul în municipiul Curtea de Argeș, . E22, scara B, apartamentul 29, județul Argeș, împotriva procesului-verbal de contravenție . numărul_/06 august 2015, pârât fiind I. T. DE MUNCĂ ARGEȘ, cu sediul în municipiul Pitești, bulevardul Republicii, numărul 11, județul Argeș.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea pentru exercitarea căii de atac urmând a fi depusă la Judecătoria Curtea de Argeș.

Pronunțată în ședința publică din 26 ianuarie 2016.

Președinte, Grefier,

A. P. A.-M. C.-U.

Red. Jud. A.P.

Tehnored. A.D.

4 ex./ 17.02.2016

Comunicat: 1 reclamantă, 1 pârât

Operator de date cu caracter personal nr. 5012

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 104/2016. Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ