Plângere contravenţională. Sentința nr. 28/2016. Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ

Sentința nr. 28/2016 pronunțată de Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ la data de 12-01-2016 în dosarul nr. 28/2016

Acesta nu este document finalizat

Cod ECLI ECLI:RO:JDCDA:2016:001._

Dosar nr._ plângere contravențională

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CURTEA DE ARGEȘ

Operator de prelucrare a datelor cu caracter personal numărul 5012

SENTINȚA CIVILĂ NR. 28/2016

Ședința publică de la 12 ianuarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. P.

Grefier A.-M. C.-U.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta Î. I. N. I. S., reprezentată prin N. I. S., și pe pârâtul M. M. PROTECȚIEI SOCIALE ȘI PERSOANELOR VÎRSTNICE - INSPECȚIA M. - INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCĂ ARGEȘ, prin reprezentant legal, având ca obiect plângere contravențională PV . nr._/20 august 2015.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit reprezentantul legal al reclamantei și reprezentantul legal al pârâtului.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează obiectul cererii și stadiul soluționării acesteia, urmând ca instanța să aprecieze cu privire la îndeplinirea procedurii de citare cu reclamanta, față de lipsa ștampilei unității și calitatea semnatarului primirii citației.

Instanța apreciază procedura de citare legal îndeplinită cu reclamanta, având în vedere că sunt menționate . numărul cărții de identitate ale primitorului citației, căruia i-a fost înmânată citația personal.

Instanța, din oficiu, invocă excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Curtea de Argeș în soluționarea prezentei cauze, având în vedere locul săvârșirii contravenției, și rămâne în pronunțare asupra acesteia.

INSTANȚA

Deliberând asupra plângerii contravenționale de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Curtea de Argeș la data de 31.08.2015 sub nr._, reclamanta Î. I. N. I. S., reprezentată prin N. I. S. a formulat, în contradictoriu cu pârâtul M. M. PROTECȚIEI SOCIALE ȘI PERSOANELOR VÎRSTNICE - INSPECȚIA M. - INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCĂ ARGEȘ, prin reprezentant legal, plângere contravențională împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/20.08.2015 solicitând constatarea nulității absolute a procesului-verbal de contravenție și înlăturarea sancțiunii amenzii aplicate, iar în subsidiar, înlocuirea măsurii aplicate cu avertisment.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că aspectele consemnate în procesul verbal contestat nu corespund realității.

În drept, au fost invocate prevederile OG 2/2001.

În susținerea plângerii petentul a depus la dosar copiile următoarelor înscrisuri: procesulu-verbal de contravenție contestat, norme metodologice.

Intimatul a depus întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității formulării plângerii.

La termenul din data de 21.01.2016, instanța a pus în discuție excepția necompetentei teritoriale a Judecătoriei Curtea de Argeș.

Potrivit art. 132 C pr. civ.. "când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, din oficiu sau la cererea părților, ea este obligată să stabilească instanța competentă ori dacă este cazul, un alt organ cu activitate juridiscțională".

Potrivit art. 32 OG 2/2001, plângerea împotriva procesului-verbal de contravenție se depune la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.

În prezenta cauză, din cuprinsul procesului verbal contestat, instanța constată că fapta contravențională a fost săvârșită la sediul ITM – Argeș din P., contravenția constând în faptul că, de la data de 25.07. 2015 și până la data de 20.08.2015, reprezentantul întreprinderiii individuale petente nu s-a prezentat la Sediul ITM Argeș cu documentele solicitate de organele de control, conform înștiințării . nr._/21.07.2015

Cum cererea trebuie introdusă la o anumită instanță, conform textului de lege menționat mai sus, este vorba de o competență teritorială exclusivă, părțile neavând posibilitatea de a stabili o altă instanță.

Față de aceste considerente, având în vedere și disp. art. 132 (3) C. pr. civ., constatând că fapta a fost săvârșită pe raza mun. Pitești județul Argeș, care se află în circumscripția Judecătoriei Pitești, instanța va admite excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Curtea de Argeș și va declina competența de soluționare a plângerii în favoarea Judecătoriei Pitești.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția de necompetentă teritorială a Judecătoriei Curtea de Argeș invocată de instanță din oficiu.

Declină competența de soluționare a prezentei cauze formulate de reclamanta Î. I. N. I. S., reprezentată prin N. I. S., cu sediul în ., județul Argeș, CUI F_ RO_, împotriva procesului-verbal de contravenție . numărul_/20 august 2015, pârât fiind M. M. PROTECȚIEI SOCIALE ȘI PERSOANELOR VÎRSTNICE - INSPECȚIA M. - INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCĂ ARGEȘ, prin reprezentant legal, cu sediul în municipiul Pitești, bulevardul Republicii, numărul 11, județul Argeș, în favoarea Judecătoriei Pitești.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședința publica, azi 12 ianuarie 2016.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. P. A.-M. C.-U.

Red. Jud. A.P.

Tehnored. A.D.

4 ex./ 21.01.2016

Comunicat: 1 reclamant, 1 pârât

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 28/2016. Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ