Fond funciar. Sentința nr. 831/2013. Judecătoria DEJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 831/2013 pronunțată de Judecătoria DEJ la data de 25-06-2013 în dosarul nr. 1442/219/2006
ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr.3187
JUDECĂTORIA D.
JUDEȚUL CLUJ
DOSAR NR. _ (Număr în format vechi 1390/2006)
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 831/2013
Ședința publică de la 25 Iunie 2013
Instanța formată din:
PREȘEDINTE: S. R.
GREFIER: A.-M. H.
Pe rol fiind pronunțarea în acțiunea civilă formulată de reclamanții M. L. -D., M. V. -L., S.C. "M. ., REPR. PRIN DIR.GEN. EC.V. C. împotriva pârâților C. L. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR D., C. J. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR CLUJ, M. D., REPR.PRIN PRIMARUL MUNICIPIULUI,având ca obiect plângere la Legea Fondului funciar și a cererii de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta S.C. "M. ., repr. prin dir.gen. ec.V. C., precum și a acțiunii civile introdusă de reclamanta S.C”M. . pârâtului M. D. pentru constatarea dreptului de proprietate și a cererii de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții M. L. și M. V. L..
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care: instanța constată că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 10 iunie 2013, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Deliberând reține că prin acțiunea civilă formulată de reclamanții M. L. -D., M. V. -L., împotriva pârâtelor C. L. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR D., C. J. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR CLUJ, se solicită să se dispună modificarea Hotărârii nr.342/31.03.2006 emisă de C. Județeană pentru reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Cluj, în sensul obligării pârâtelor la reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenului în suprafață de 5,62 ha teren, pe vechiul amplasament, în locul numit Sărata, identificat cu datele din CF nr. 1897 D., având ca proprietar tabular pe antecesoarea numitei P. Lucreția Parashiva și asupra suprafeței de 0,75 ha teren pe raza teritorială a localității Viile Dejului. Să se dispună obligarea pârâtei de rândul 1 să procedeze la întocmirea documentației cadastrale și punerea în posesie a reclamanților asupra acestei suprafețe de teren de 5,62 ha teren în localitatea D. în locul numit Sărata de Jos și 0,75 ha teren în Viile Dejului sub sancțiunea obligării la plata daunelor cominatorii în valoare de 100 Euro/ fiecare zi de întârziere de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la punerea în posesie. Să se dispună obligarea pârâtei de rândul 2, la eliberarea titlului de proprietate, pentru suprafețele la care sunt îndreptățiți, sub sancțiunea obligării la plata daunelor cominatorii în cuantum de 100 Euro/fiecare zi de întârziere, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii și până la eliberarea titlului, cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare se învederează următoarele:
Prin Hotărârea nr.342/31.03.2006 C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Cluj, luând în considerare contestația d-nei M. D., împotriva modului de soluționare de către C. locală D. a cererii depuse împreună cu numitul M. G. pentru retrocedarea terenurilor în suprafață de 5,62 ha în calitate de moștenitori ai def.M. P. Lucreția, învederează instanței că, C. locală propune acordarea de despăgubiri pentru suprafața de teren solicitată, susținând că aceasta se află în perimetrul .. Verificând documentația se constată că punctul de vedere al Comisiei locale de fond funciar nu este întemeiat, ., nefiind proprietar tabular al suprafeței de teren solicitate de contestatară, astfel că s-a admis contestația d-nei M. D. împotriva modului de soluționare de către C. locală D. a cererii depuse împreună cu numitul M. G. pentru retrocedarea terenurilor în suprafață de 5,62 ha, care au aparținut antecesoarei acestora M. P. Lucreția și a fost obligată C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor să procedeze la reconstituirea dreptului de proprietate în natură pentru terenurile solicitate, libere de construcții iar pentru diferența de teren care nu poate fi retrocedată în natură să procedeze la întocmirea documentației în vederea acordării de despăgubiri.
Prin întâmpinarea depusă de C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Cluj, se învederează instanței că contestația reclamantei și documentația din punctul de vedere al Comisiei locale de fond funciar nu este întemeiată, ., nefiind proprietar tabular al suprafeței de teren solicitate de contestatară, reclamanții au formulat în baza Legii 247/2005 cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenurile care au aparținut antecesoarei acestora, P. Lucreția P., indicând amplasamentul prin enumerarea numerelor topo. la care au adăugat o suprafață de 0,75 ha situată în cart.Viile Dejului, făcându-se mențiunea că suprafața totală a terenurilor solicitate este de 5,62 ha, fiind obligată C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor să procedeze la reconstituirea dreptului de proprietate în natură pentru terenurile solicitate, libere de construcții iar pentru diferența de teren care nu poate fi retrocedată în natură să procedeze la întocmirea documentației în vederea acordării de despăgubiri.
Cu privire la nemulțumirea reclamantei, în sensul obligării și a Comisiei județene la reconstituirea dreptului de proprietate pe vechiul amplasament, conform art.5 pct.c din H.G.890/2005, această obligație cade în sarcina exclusivă a comisiilor locale și nu a comisiei județene.
Prin precizarea la întâmpinare formulată de C. L. D., pentru stabilirea dreptului de proprietate privată se menționează faptul că cererea reclamantului privind restituirea în natură a terenului a fost respinsă pentru faptul că în favoarea reclamantului s-a emis titlul de proprietate nr._/1798/25.08.1995, titlu cu care reclamantul a fost de acord la data emiterii acestuia.
Prin cererea de intervenție în interes propriu formulată de ..A se solicită admiterea cererii de intervenție în interes propriu, având ca obiect plângere împotriva hotărârii nr.342 din 31.03.2006 emisă de C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Cluj, și în consecință să se dispună anularea dispozițiilor hotărârii cu privire la suprafața de teren de 5,62 ha din locul numit Sărata de Jos, identificată cu datele din C.F nr. 1897 D.. Să se dispună respingerea acțiunii civile formulată de reclamanții M. L. D. și M. V. L. cu obligarea a cestora la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii se învederează instanței că la data de 10 iulie 2006 M. L. D. și M. V. L. au depus o cerere de intervenție în interes propriu în dos. nr.1404/2006 al Judecătoriei D., prin care au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafețele de teren înscrise în CF nr. 1897 D. și că prin Hotărârea nr. 342/31.03.2006, C. Județeană Cluj pentru stabilirea dreptului de proprietate a supra terenurilor a aprobat în parte cererea, în sensul aprobării de despăgubiri pentru suprafața de 5,62 ha, cu motivarea că a ceastă suprafață se găsește în perimetrul ..D..
Prin cererea de întregire a cererii de intervenție în interes propriu formulată de ..A formulată în cauză în dos.1390/2006 al Judecătoriei D. se solicită să se constate nulitatea absolută a procesului verbal de punere în posesie a reclamanților din data de 25.09.2006(aflat la fila 92 de la dosar), emis de C. locală de aplicare a Legii nr.18/1991 D. cu privire la suprafața de 3,87 ha teren, situată în locul numit Sărata de Jos, identificată cu datele din C.F nr. 1897 D., precum și a titlului de proprietate corespunzător procesului-verbal de punere în posesie, în ipoteza în care acesta a fost deja eliberat.
Prin acțiunea civilă formulată de ..A în dos. nr.1404/2006 al Judecătoriei D. se solicită în baza disp.art.20 al.2 din Legea 15/1990 constatarea dobândirii dreptului de proprietate a următoarelor imobile.
-imobilul cu nr.top.1601/1/1/2 nr.ser.6 în suprafață de 13.552 mp.cu ramura de folosință”cale ferată internă, baracă metalică, instalație electrică subterană și aeriană, platformă pentru carburanți, subtraverse C7, drumuri de acces și platforme, instalații apă amplasate pe umplutură de balast, înscris în CF 7324/A D.
-imobilul cu nr.top.1601/2/2 nr.ser.7 în suprafață de 4110 mp.cu ramura de folosință”Teren pentru construcții(curte) înscris în CF nr.7324/A D.;
- imobilul cu nr.top.1624/2 nr.ser.8 în suprafață de 4110 mp.cu ramura de folosință”Teren pentru construcții(curte) înscris în CF nr.7324/A D.;
- imobilul cu nr.top.1602/2/2/2 nr.ser.9 în suprafață de 320 mp.cu ramura de folosință”C.”înscris în CF nr.7324/A D.;
- imobilul cu nr.top.1626/2 nr.ser.10 în suprafață de 1988 mp.cu ramura de folosință”Casă, pod basculant, latrină și împrejmuire, porți și teren pentru construcții(curte), amplasate pe umplutură de balast( sistematizare pe verticală)”înscris în CF nr.7324/A D.;
-imobilul cu nr.top.1601/1/1/1/2 nr.ser.1 în suprafață de 500 mp.cu ramura de folosință”Teren pentru construcții înscris în CF nr.7379 D.;
-imobilul cu nr.top.1601/2/1/2 nr.ser.2 în suprafață de 2400 mp.cu ramura de folosință”Teren pentru construcții înscris în CF nr.7379 D.;
-imobilul cu nr.top.1623/2 nr.ser.3 în suprafață de 700 mp.cu ramura de folosință”Teren pentru construcții înscris în CF nr.7379 D.; Să se dispună întabularea în CF a dreptului de proprietate al . în cota de 1/1 parte, cu titlu prin lege a supra următoarelor imobile:
-imobilul cu nr.top.1601/1/1/2 nr.ser.6 în suprafață de 13.552 mp.cu ramura de folosință”cale ferată internă, baracă metalică, instalație electrică subterană și aeriană, platformă pentru carburanți, subtraverse C7, drumuri de acces și platforme, instalații apă amplasate pe umplutură de balast, înscris în CF 7324/A D.
-imobilul cu nr.top.1601/2/2 nr.ser.7 în suprafață de 4110 mp.cu ramura de folosință”Teren pentru construcții(curte) înscris în CF nr.7324/A D.;
- imobilul cu nr.top.1624/2 nr.ser.8 în suprafață de 4110 mp.cu ramura de folosință”Teren pentru construcții(curte) înscris în CF nr.7324/A D.;
- imobilul cu nr.top.1602/2/2/2 nr.ser.9 în suprafață de 320 mp.cu ramura de folosință”C.”înscris în CF nr.7324/A D.;
- imobilul cu nr.top.1626/2 nr.ser.10 în suprafață de 1988 mp.cu ramura de folosință”Casă, pod basculant, latrină și împrejmuire, porți și teren pentru construcții(curte), amplasate pe umplutură de balast( sistematizare pe verticală)”înscris în CF nr.7324/A D.;
-imobilul cu nr.top.1601/1/1/1/2 nr.ser.1 în suprafață de 500 mp.cu ramura de folosință”Teren pentru construcții înscris în CF nr.7379 D.;
-imobilul cu nr.top.1601/2/1/2 nr.ser.2 în suprafață de 2400 mp.cu ramura de folosință”Teren pentru construcții înscris în CF nr.7379 D.;
-imobilul cu nr.top.1623/2 nr.ser.3 în suprafață de 700 mp.cu ramura de folosință”Teren pentru construcții înscris în CF nr.7379 D..
Prin întâmpinarea depusă de M. D. cu privire la acțiunea formulată de . D. prin care solicită înscrierea în CF a dreptului de proprietate al . în cota de 1/1 parte, a imobilelor menționate mai sus, se solicită respingerea acestei acțiuni ca fiind netemeinică și nelegală, ridicând excepția necompetenței teritoriale, calificând litigiul ca și un litigiu comercial a cărui valoare depășește un miliard de lei, competența în acest caz revenindu-i Tribunalului Cluj. Se mai relevă în esență că reclamanta . D. nu dovedește existența Certificatului de atestate a dreptului de proprietate. Potrivit evidențelor din C.F terenul este proprietatea Statului Român și dat în administrarea societății comerciale numită Combustibilul D.. Mai mult aceiași suprafață de teren este revendicată și de către numiții M. L. D. și M. V. L. (f.141).
Prin cererea de intervenție în nume propriu formulată de M. L. Dlina și M. V. L.(f.143), se solicită respingerea acțiunii formulate de reclamanta . D. ca fiind neîntemeiată. Să se constate că numiții M. L. D. și M. V. L. sunt cei îndreptățiți la suprafața de teren care face obiectul cauzei, fiind moștenitorii foștilor proprietari, deținând dispoziție de restituire a terenului în natură(f.143.
Prin procesul verbal nr._/18.XII/1967 se confirmă schimbul de teren dintre antecesoarea părților, numita P. Lucreția P. și Orașul D., pentru 2581 mp. în Sărata de Jos nr.1(f.144).
Prin întâmpinarea depusă de . D.(f.174) la cererea de intervenție în interes propriu formulată de M. L. D. și M. V. L. se solicită respingerea cererii de intervenție în interes propriu cu obligarea intervenienților la plata cheltuielilor de judecată, arătându-se în esență că antecesoarea intervenienților nu a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilelor cu nr.top. 1601/1/1/2, 1601/2/2, 1624/2, 1602/2/2/2, 1626/2 înscrise în CF nr. 7324/A și respectiv 1601/1/1/1/2, 1601/2/1/2, 1623/2 înscrise în CF nr. 7379 D. care fac obiectul acțiunii înregistrate în dos. nr.1404/2006, afirmație bazată pe mențiunile cuprinse în CF 1897 D. coala funciară invocată de intervenienți, în care s-a înscris dreptul de proprietate asupra imobilelor cu nr.top. 1598,1599/4, 1599/5, 1601, 1602, 1604 în favoarea Statului Român sub B6 prin încheierea nr. 1862 din 13 mai 1930 cu titlu prin expropriere( în baza Reformei agrare din anul 1921) iar antecesoarea intervenienților nu a avut înscris în CF dreptul de proprietate. În sensul acesta sunt și înscrierile efectuate sub B9, B10 și B11 din CF nr. 1897 D..
Antecesoarea intervenienților, defuncta P. Lucreția P. a dobândit doar dreptul de proprietate asupra parcelei cu nr.top.1603, fapt consemnat prin Încheierea nr. 294 din 19.08.1967 sub B12, însă acest imobil în suprafață de 800 stj.p, adică 2880 mp.teren a fost înstrăinat în favoarea cumpărătorilor V. S. și V. V., dreptul cumpărătorilor fiind înscris în CF 1897 D. sub B13,B14 prin Încheierea nr. 207/22.02.1972.
. ca obiective la raportul de expertiză topografică, identificarea pe teren a imobilelor înscrise în CF nr.7324/A cu nr.top. 1601/1/1/2, 1601/2/2, 1624/2, 1602/2/2/2, 1626/2 și în C.F nr.7379 D. cu nr.top. 1601/1/1/1/2, 1601/2/1/2, 1623/2 și precizarea ramurii de folosință.
Identificarea terenului înscris în procesul-verbal de punere în posesie din 25.09.2006, fila 92 din dosar și stabilirea amplasamentului și datelor de C.F a acestui teren. Să se precizeze suprafața din procesul verbal de punere în posesie care se suprapune cu suprafețele menționate la pct.nr.1 din prezentele propuneri. Să se întocmească planurile de situație cu amplasamentul parcelelor înscrise în Cf nr. 7324/A C.F nr.7379 D. și CF nr.1897 D.( pentru ..1603) precum și pentru terenul înscris în procesul-verbal de punere în posesie eliberat pe numele reclamanților M. L. D. și M. V. L.(f.197).
Din concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară efectuat în cauză de ing.C. G., rezultă:
- Identitatea pe teren a imobilelor înscrise în CF nr. 7324/A cu nr.top. 1601/1/1/2, 1601/2/2, 1624/2, 1602/2/2/2, 1626/2 și în C.F nr.7379 D. cu nr.top. 1601/1/1/1/2, 1601/2/1/2, 1623/2. Acestea au ramura de folosință” curți, construcții și alte terenuri ultima ramură concretizându-se prin teren liber neocupat de construcții și necultivat.
- Dintre acestea nr.top.1501/1/1/2 este ocupat de o platformă betonată în suprafață de 730 mp.de o linie ferată normală neelectrificată, în lungime de 210 metri și o suprafață de 210 mp.și de o baracă metalică demontabilă în suprafață de 205 mp.
- Construcțiile descrise mai sus aparțin .>
- S-a mai arătat că nu s-a reușit identificarea terenului înscris în procesul verbal de punere în posesie, fila 92 din dosar, deoarece părțile nu cunosc amplasamentul acestuia și până în prezent nu s-a reușit să se intre în posesia planului cadastral cu punerea în posesie a parcelelor respective. Prin urmare nu s-a întocmit planul de situație și nici nu s-a determinat suprafața parcelelor respective, aceasta fiind consemnată în procesul verbal respectiv.
Prin obiecțiunile formulate de reclamanții M. L. D. ȘI M. V. L. la expertiza tehnică efectuată de expertul C. G. se solicită a se avea în vedere că expertiza efectuată este nulă, raportat la prev.art.208 Cod proc.civilă, în sensul că expertul nu i-a citat la efectuarea expertizei, fiind citați doar în momentul în care a fost necesar să prezinte expertului locul unde se găsesc terenurile, dar la acel moment nu s-au efectuat măsurătorile.
Este eronată susținerea făcută de expert la pct.5 din Raportul de expertiză, în sensul că nu s-a reușit identificarea terenului înscris în procesul verbal de punere în posesie (f.92) cu justificarea că părțile nu cunosc amplasamentul terenului. O altă remarcă a expertului este că nu s-a reușit să se intre în posesia planului cadastral cu punerea în posesie a parcelelor respective. Reclamanții arată că au prezentat expertului toate terenurile care au fost menționate în procesul verbal de punere în posesie.
Expertul nu a răspuns la obiectivul prin care s-a solicitat a se stabili care este starea căii ferate edificate pe teren, și în ce măsură afectează terenul. Expertul nu a făcut referire la starea fizică a edificatelor de pe teren, face referire doar la existența lor pe teren. De asemenea nu a menționat cine folosește aceste construcții care sunt edificate pe teren, ce suprafață este liberă din terenul pe care s-a procedat la punerea în posesie, și ce suprafață este afectată de construcții(f.297).
. la obiectivele la raportul de expertiză efectuat de ing.C. G., relevă că expertul nu a răspuns la toate obiectivele stabilite, în sensul că a făcut referiri doar la parcelele cu nr.top. 1601/1/1/2, 1602/2/2/2, 1626/2 deși în CF 7324/A și 7379 D. sunt mai multe pacele topo. menționate la pct.4.1 din raportul de expertiză topo.
Descrierea ramurii de folosință pentru ..1601/1/1/2 nu este corectă și nici completă, cu referire la descrierea existentă în C.F descrierea care corespunde cu realitatea din teren și care nu se regăsește decât în parte în raportul de expertiză. Pe această parcelă există instalație electrică subterană și aeriană, subtraverse, drumuri de acces și platforme, instalații apă amplasate pe umplutură de balast,investiții care nu sunt menționate în raportul de expertiză, deși există pe teren și sunt menționate în CF. Planul de situație nu este conform cu mențiunile înscrise în CF. În Raportul de expertiză nu s-a precizat că nu există teren liber și că toate parcelele, chiar dacă nu sunt ocupate de construcții, sunt sistematizate pe verticală, investiție care trebuie evidențiată și în Raportul de expertiză topografică(f.305).
Prin răspunsul la obiecțiuni dat de exp.tehnic judiciar C. G. se învederează instanței că citarea părților s-a făcut cu scrisori recomandate,, dovadă fiind borderoul de citare a părților. S-a făcut referire la toate numerele înscrise în CF nr. 7324/A și 7379 D. însă s-a strecurat o eroare înscriind nr.top.1624/2/2/2 în loc de 1602/2/2/2.
Cât despre casa și podul basculă, probabil intervenienta face referire la cabina din material greu(cărămidă și beton), aferentă cântarului auto(industrial) existente pe ..1626/2, care într-adevăr există și există mențiuni și în alte documente din dosar.
Cât privește împrejmuirea care include și porțile, acestea sunt redate cu semnul convențional specific pe planul de situație anexat raportului, plan care include și obișnuita latrină- înscrisă WC pe același plan, iar sistematizarea pe verticală nu este de resortul topografiei, Ramura de folosință a parcelei nr.top.1601/1/1/2 s-a descris în concordanță cu cea din CF, instalația electrică subterană și subtraversarea de cale ferată, putându-se evidenția doar în baza unui plan care nu a fost prezentat de intervenientă însă subtraversarea nu există în fapt pe terenul din speță, iar cât privesc mențiunile referitoare la umplutura de balast țin tot de sistematizarea pe verticală iar referirea asupra drumurilor de acces la plural în cadrul incintei este forțată acestea neexistând în formă distinctă și modernizate prin” investițiile invocate. Pe planul de situație anexă la raport s-a înscris eronat 1624/2/2/2 în loc de 1602/2/2/2. Despre existența terenului liber a arătat în concluzia 1 al.2 și „alte terenuri” ultima ramură concretizându-se prin teren liber neocupat de construcții și necultivat”, însă întregul teren poate fi liber prin eliminarea puținelor supraedificate care sunt demolabile datorită valorii lor foarte scăzute, unele dintre ele- platformă betonată și porțiunea de cale ferată - fiind aflate în abandon deci neutilizare cronică(f.325). Prin obiecțiunile formulate de reclamanții M. L. D. ȘI M. V. L. la expertiza tehnică efectuată de expertul C. G. se solicită a se avea în vedere că expertiza efectuată este nulă, raportat la prev.art.208 Cod proc.civilă, în sensul că expertul nu i-a citat la efectuarea expertizei, fiind citați doar în momentul în care a fost necesar să prezinte expertului locul unde se găsesc terenurile, dar la acel moment nu s-au efectuat măsurătorile.
Este eronată susținerea făcută de expert la pct.5 din Raportul de expertiză, în sensul că nu s-a reușit identificarea terenului înscris în procesul verbal de punere în posesie f.92 cu justificarea că părțile nu cunosc amplasamentul terenului. O altă remarcă a expertului este că nu s-a reușit să se intre în posesia planului cadastral cu punerea în posesie a parcelelor respective. Reclamanții arată că au prezentat expertului toate terenurile care au fost menționate în procesul verbal de punere în posesie.
Nici în suplimentul la raportul de expertiză, expertul nu a răspuns la obiecțiunile formulate în scris la punctul 2 din obiecțiuni, raportat la solicitarea de identificare a terenurilor menționate în procesul verbal de punere în posesie. De asemenea nu au fost realizate planurile cadastrale cu amplasamentul terenurilor, cu notarea vecinătăților, așa cum cere legislația în vigoare( regulamentul de aplicare a Legii 247/2005), dșei au fost depuse la dosar extrasele de C.F, respectiv(CF 1897 D. top. 1598, 1599/4, 1599/5, 1601,1602, 1603,1604) deși s-au indicat aceste suprafețe de teren expertului la data la care părțile s-au întâlnit la fața locului. De asemenea expertul nu menționează suprafețele ocupate și de cine sunt ocupate și folosite, și dacă sunt libere de construcții(f.330). Prin răspunsul la obiecțiuni dat de exp.tehnic judiciar C. G. se învederează instanței că citarea părților s-a făcut cu scrisori recomandate,, dovadă fiind borderoul de citare a părților. Se învederează instanței că a fost măsurat doar terenul care a putut fi identificat respectiv al . s-a focalizat esența expertizei, cel din procesul verbal de punere în posesie nefiind indicat de către reclamantă și nici de pârâta de ord.1 care deși citată nu s-a prezentat. OCPI Cluj nu i-a fost remis planul de punere în posesie în această zonă, prin urmare expertul s-a prezentat personal contrar uzanțelor și la sediul Comisiei locale pentru a i se prezenta planul, expertul topograf G. I. i-a comunicat că a pus-o personal în posesie pe reclamantă și că i-a înmâna t și un tabel detaliat despre care reclamanta nu a amintit nimic. Urmare celor comunicate de specialist sugerează instanței să solicite oficial pârâtei de rd.1, să clarifice eventuala suprapunere a terenului din speță și cu titluri emise în favoarea altor persoane, și în funcție de clarificarea acestor aspecte va face măsurătorile necesare(f.359). Prin Încheierea din 22.02.2010 instanța a constatat nulitatea absolută a Raportului de expertiză, prin lipsa dovezii de convocare a părților, dispunându-se refacerea lui în prezența părților(f.381).
Din concluziile noului Raport de expertiză tehnică judiciară efectuat de expert C. G. rezultă că în urma măsurătorilor s-au identificat mai întâi la fața locului toate terenurile cu nr.top.1598,1599/4,1599/5,1601,1602,1603 și 1604 în CF nr. 1897 D. în favoarea antecesoarei reclamanților. S-au identificat apoi la fața locului terenurile înscrise în CF.7324/A D. cu nr.top.1601/1/1/2, 1601/2/2, 1624/2/2/2 și în CF 7379 D. cu nr.top. 1601/1/1/1/2, 1601/2/1/2. Acestea fiind redate în anexa 2 la raport-
Numerele top.1624/2,1626/2,1623/2 din aceleași C.f nu s-au redat deoarece nu fac parte din arealul celor înscrise în CF 1897 D. revendicate de reclamanți. Arată că dintre nr.top.înscrise în CF nr. 7324/A și în CF 7379 D. nr. top. 1601/1/1/2 este ocupat de o platformă betonată în suprafață de 730 mp.de o linie ferată normală neelectrificată, în lungime de 210 metri și o suprafață de 210 mp.în stare de nefuncționalitate fiind abandonată., și care prin prezența acesteia afectează terenul solicitat de reclamanți și de o baracă metalică demontabilă în suprafață construită de 205 mp.
Nr.top.1602/2/2/2 are ramura de folosință”Curți construcții”,suprafața de 320 mp aferentă clădirii și platformei unui cântar industrial care are o suprafață construită de 93 mp. S-a identificat terenul înscris în procesul verbal provizoriu de punere în posesie din 25.09.2006 fila 92, și s-a stabilit amplasamentul și datele de CF a acestui teren(f.409).
Prin răspunsul la obiecțiunile făcute de M. L. D. și M. V. L. la noul Raport de expertiză judiciară efectuat de expert C. G. se menționează că prin procesul verbal nr._/18.12.1967 s-a realizat un schimb de teren aparținând antecesoarei reclamantei pentru suprafața de 1188 mp.cu date de identificare top.1626/2, din constatările expertului nu rezultă amplasamentul acestei parcele și dacă este sau nu liberă de edificate și pot fi puși în posesie reclamanții, de asemenea rezultă că expertul nu a efectuat măsurători și identificări ale top.nr. 1626/2 deoarece nu fac parte din realul celor înscrise în CF nr.1897 D., din moment ce antecesoarea reclamanților a obținut a ceastă suprafață de teren cu titlu de schimb, este evident că reclamanții au solicitat și doresc să obțină această suprafață de teren. Referitor la . suprafață de 2500 mp.nu se face nici o referire. Referitor la terenul în suprafață de 8012 mp.,suprafața de 1900 mp.,la pct.4.4 se menționează că sunt în favoarea .-N.. Nu se menționează în raportul de expertiză dacă terenul este sau nu afectat de edificate, dacă este liber și poate fi reconstituit foștilor proprietari. La pct.3.2 se menționează de suprafața de 9600 mp.din care suprafața de 2871 mp.este înscrisă în favoarea S.C.F. S.A D., însă nu se face mențiunea cu ce titlu. De asemenea arată că doresc să știe care este titlul în baza căruia a fost transmisă suprafața de 2897 mp.,în favoarea acestei societăți.
Prin obiecțiunile la Raportul de expertiză SCMETEX . Expertului cuprinsă la pct.1 din expertiză…nr.top.1598,1599/4,1599/5,1601,1602,1603 și 1604 în CF nr. 1897 D. în favoarea antecesoarei reclamanților. Or din coala funciară nr. 1897 D.(de sub B.12) rezultă că antecesoarea reclamanților P. Lucreția P. a dobândit dreptul de proprietate doar asupra parcelei cu nr.top.1603 în suprafață de 2880 mp.teren ce a fost ulterior înstrăinat. Expertul trebuia să prezinte în planul de situație și nr. top.1624/2,1626/2 și 1623/2 din CF nr.7324/A D. și CF nr.7379 D., ne fiind de acord cu argumentul că aceste parcele nu s-au redat deoarece nu fac parte din arealul celor înscrise în CF nr. 1897 D. revendicate de reclamanți. În concluzie trebuia să precizeze că aceste terenuri nu se suprapun cu terenurile înscrise în CF nr.1897 D.. În mod greșit expertul a menționat ..1624/2/2/2 în loc de 1602/2/2/2 cum este corect, în planul de situație a precizat corect nr. top.1602/2/2/2.
Prin răspunsul la obiecțiunile intervenientei se arată că într-adevăr nr.top. 1598,1599/_/5,1601,1602,1603 și 1604 în CF nr. 1897 D. au fost transcrise în CF nr.3327 în favoarea Statului Român cu titlu de drept expropriere iar antecesoarea reclamanților a dobândit dreptul de proprietate doar asupra parcelei cu nr.top.1603 în suprafață de 2880 mp.(f.428).
Reclamanții M. L. dolina și M. V. L. nu sunt de acord cu noul raport de expertiză(f.445)
Prin răspunsul dat de expert, acesta arată că planul de situație a fost făcut la scara 1: 2000 pe care a înscris detaliile de poziționare a suprafețelor de 0,46 ha(4.600 mp.) din .,25 ha(2500 mp.) din . reclamanți în baza procesului verbal provizoriu de punere în posesie din 25.09.2006.
Prin adresa nr._/21.10.2011 Primăria municipiului D., precizează că societățile comerciale și-au înscris în CF dreptul de proprietate asupra terenurilor eliberate în baza Hotărârii nr. 834 din 14.12.1991 și nu dețin titlul în baza căruia societățile comerciale și-au înscris dreptul de proprietate pe suprafețele de teren revendicate de reclamanți(f.488). Antecesoarea reclamanților a deținut 0,75 ha în Viile Dejului.
Prin acțiunea formulată de reclamanții M. L. D. și M. V. L. se solicită extinderea de acțiune și față de ..A. SA, S. I., M. N. și S. D.(f.508)
Prin întâmpinarea formulată de . extinderea de acțiune se invocă excepția tardivității extinderii de acțiune,a inadmisibilității acesteia și a prescripției acesteia(f.514).
Prin întâmpinarea formulată de . acțiunea formulată de reclamanții M. L. D. și M. V. L. se solicită respingerea acțiunii în principal iar pe cale de excepție invocă lipsa calității procesuale pasive, în subsidiar respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală(f.526).
Prin precizarea de acțiune formulată de reclamanții M. L. D. și M. V. L. împotriva pârâților S. E. și S. G. se solicită să se dispună anularea Titlului de proprietate nr. 1547/4429 top.1603 în suprafață de 14.764 eliberat pe numele M. N., S. D.. Să se dispună anularea Titlului de proprietate nr. 1547/4487 top.1604 în suprafață de 6880 mp, eliberat pe numele, S. D., cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând probele dosarului instanța reține următoarele:
Antecesorii reclamanților nu au avut calitate de proprietari asupra terenului înscris în CF nr. 1897 D., terenul înscris în aceasta coală fiind proprietatea Statului român, dobândit prin expropriere în baza Reformei agrare în anul 1921, dreptul de proprietate al Statului Român fiind înscris sub B+6 prin Încheierea nr. 1862 din 13.05.1930.
Antecesorii reclamanților au dobândit doar dreptul de proprietate asupra parcelei cu nr.top.1603 în suprafață de 2.800 mp.teren pe care l-au vândut cumpărătorilor V. S. și V. V., dreptul de proprietate al acestora fiind înscris sub B+13, B+14 prin Încheierea C.F nr.207/22.02.1972.
Este adevărat că nr.top. 1598,1599/4,1599/5,1601,1602,1603 și 1604 în CF nr. 1897 D. au fost transcrise în CF 3327 în favoarea Statului Român cu titlu de drept expropriere antecesoarea reclamanților P. Lucreția P. a dobândit dreptul de proprietate doar asupra parcelei cu nr.top.1603 în suprafață de 2880 mp.teren ce a fost ulterior înstrăinat.
În CF.1897 D. nu a fost înscrisă niciodată suprafața de 5,62 ha iar antecesorii reclamanților nu au deținut mai mult de 2.880 mp.din terenul înscris în coala funciară, iar acest teren nu a făcut obiectul cooperativizării.
Sunt lovite de nulitate disp. Hotărârii nr.342/2006 a Comisiei județului Cluj pentru stabilirea dreptului de proprietate a supra terenurilor, prin care s-au acordat despăgubiri reclamanților pentru suprafața de teren de 5,62 ha din locul numit”Sărata de Jos corespunzător parcelelor din CF 1897 D., fiind contrare disp. Legii 18/1991.
Reclamanții manifestând o insistență deosebită au reușit să facă neobservate mențiunile înscrise în CF nr. 1897 D., privitoare la calitatea de proprietar al Statului Român și la lipsa de proprietar al defunctei P. Lucreția (P.).
Reclamanții ignoră faptul că prin actul încheiat în 1924 nu se putea transmite dreptul de proprietate în favoarea cumpărătorilor atât pentru considerentul că vânzătorul n u era proprietar la data încheierii contractului, cât și pentru motivul că actul nu a fost încheiat în formă autentică.
Sunt întrunite condițiile pentru constatarea nulității absolute a procesului verbal de punere în posesie din 25.09.2006 emis de C. locală de aplicare a Legii 18/1991 D. cu privire la suprafața de 3,87 ha teren din Sărata de Jos, identificată cu datele de CF 1897 D. precum și titlului corespunzător de proprietate. La data emiterii procesului verbal de punere în posesie era deja înregistrată plângerea reclamanților cât și plângerea . formulată împotriva aceleiași hotărâri. Potrivit art.53-56, din Legea 18/1991, plângerea formulată suspendă executarea.
Prin urmare atât procesul verbal de punere în posesie cât și titlul de proprietate sunt lovite de nulitate absolută în temeiul art.57 al legii 18/1991 fiind emise cu nerespectarea normelor imperative în vigoare la data la care au luat naștere.
Nelegalitatea procesului verbal de punere în posesie din 25.09.2006 rezultă și din constatările cuprinse la litera B punctul 2 din Răspunsul la obiecțiuni formulat de către expert C. G.
Intreprinderea Comercială de Stat Mărfuri Industriale D. și Combustibilul D., devenite prin reorganizare S.C.M. . Legii 15/1990) au avut în administrare operativă imobilele descrise în petitul acțiunii înregistrate în dos.1404/2006 al Judecătoriei D., susținere probată cu mențiunile înscrise în CF 7379 D. și 7324/A D..
Potrivit disp.art.20 alin.2 din Legea 15/1990” bunurile din patrimoniul societății comerciale sunt proprietatea acesteia, cu excepția celor dobândite cu alt titlu” ,situație în care se găsesc și construcțiile și terenurile menționate în petitul acțiunii.
Este adevărat că nr.top. 1598,1599/4,1599/5,1601,1602,1603 și 1604 în CF nr. 1897 D. au fost transcrise în CF 3327 în favoarea Statului Român cu titlu de drept expropriere antecesoarea reclamanților P. Lucreția P. a dobândit dreptul de proprietate doar asupra parcelei cu nr.top.1603 în suprafață de 2880 mp.teren ce a fost ulterior înstrăinat.
Parcelele cu nr.top. 1624/2,1626/2 și 1623/2 din CF nr.7324/A D. și CF nr.7379 D., nu fac parte din terenurile solicitate de reclamanți, dar în mod nelegal au fost cuprinse în . procesul verbal de punere în posesie din data de 25.09.2006, aceste parcele nu s-au redat deoarece nu fac parte din arealul celor înscrise în CF nr. 1897 D. revendicate de reclamanți.
Antecesoarea intervenienților nu a dobândit dreptul de proprietate asupra terenurilor înscrise în CF.7324/A D. cu nr.top.1601/1/1/2, 1601/2/2, 1624/2/2/2 și în CF 7379 D. cu nr.top. 1601/1/1/1/2, 1601/2/1/2, care fac obiectul acțiunii înregistrate în dosarul nr. 1404/2006. Antecesoarea reclamanților P. Lucreția P. a dobândit dreptul de proprietate doar asupra parcelei cu nr.top.1603 în suprafață de 2880 mp.teren ce a fost ulterior înstrăinat în favoarea cumpărătorilor V. S. și V. V., dreptul cumpărătorilor fiind înscris în CF 1897 D. sub B.13,B14 prin Încheierea nr. 207/22.02.1972.
Având în vedere aceste considerente, instanța va respinge excepțiile tardivității extinderii acțiunii a inadmisibilității și a prescripției dreptului la acțiune invocate de către pârâta . cu sediul în D. ..7 județ Cluj.
Va respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de către pârâta . cu sediul în Cluj-N., Piața Gării nr.4-5 județ Cluj.
Va admite cererea de intervenție în interes propriu, întregită formulată de către intervenienta . D. cu sediul în D., P-ța 16 Februarie nr.3 județ Cluj și în consecință
Va admite plângerea intervenientei împotriva Hotărârii nr.342/31-03.2006 emisă de C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Cluj, cu consecința anulării dispozițiilor din hotărâre cu privire la suprafața de 5,62 ha teren din locul numit Sărata de Jos, identificată cu datele din CF 1897 D..
Va constata nulitatea absolută a procesului verbal de punere în posesie a reclamanților din 25.09.2006 emisă de comisia L. D. pentru aplicarea Legii fondului funciar cu privire la suprafața de 3,87 ha teren din locul numit Sărata de Jos cu datele din C.F 1897 D.;
Va respinge ca neîntemeiată acțiunea reclamanților M. L. și M. V. L., în contradictoriu cu pârâtele C. L. D. și C. Județeană Cluj pentru aplicarea Legii fondului funciar cu sediul în Cluj-N., M. D. prin primarul municipiului, ., ., S. I., M. N. și S. D. în prezent decedat, pentru reconstituirea dreptului de proprietate și anulare titlu de proprietate.
Va admite acțiunea formulată de către . D. contradictoriu cu pârâtul M. D. prin primarul municipiului(din dos.nr.1404/2006, conexat la dos. 1390/2006 și conexate la dos. 1442/2006) și în consecință:
Va constata că în baza disp. art.20 al.2 din Legea nr.15/1990 . D. a dobândit dreptul de proprietate asupra următoarelor imobile:
- imobilul cu nr.top.1601/1/1/1/2 ser 6 în suprafață de 13.552 mp cu ramura de folosință: cale ferată internă, baracă metalică, instalație electrică subterană și aeriană, platformă pentru carburanți, subtraverse C7, drumuri de acces și platforme, instalații apă amplasate pe umplutură de balast, înscris în CF 7324/A D.
- imobilul cu nr.top.1601/2/2 nr.ser.7 în suprafață de 4110 mp.cu ramura de folosință”Teren pentru construcții(curte) înscris în CF nr.7324/A D.;
- imobilul cu nr.top.1624/2 nr.ser.8 în suprafață de 4110 mp.cu ramura de folosință”Teren pentru construcții(curte) înscris în CF nr.7324/A D.;
- imobilul cu nr.top.1602/2/2/2 nr.ser.9 în suprafață de 320 mp.cu ramura de folosință”C.”înscris în CF nr.7324/A D.;
- imobilul cu nr.top.1626/2 nr.ser.10 în suprafață de 1988 mp.cu ramura de folosință”Casă, pod basculant, latrină și împrejmuire, porți și teren pentru construcții(curte), amplasate pe umplutură de balast( sistematizare pe verticală)”înscris în CF nr.7324/A D.;
-imobilul cu nr.top.1601/1/1/1/2 nr.ser.1 în suprafață de 500 mp.cu ramura de folosință”Teren pentru construcții înscris în CF nr.7379 D.;
-imobilul cu nr.top.1601/2/1/2 nr.ser.2 în suprafață de 2400 mp.cu ramura de folosință”Teren pentru construcții înscris în CF nr.7379 D.;
-imobilul cu nr.top.1623/2 nr.ser.3 în suprafață de 700 mp.cu ramura de folosință”Teren pentru construcții înscris în CF nr.7379 D..
Va dispune întabularea în CF a dreptului de proprietate asupra imobilelor de mai sus în favoarea . D. în cota de 1/1 parte cu titlul”prin lege” concomitent cu rectificarea întabulării în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului Român și al dreptului de administrare operativă al fostelor Intreprinderea comercială de Stat Mărfuri Industriale D. și Combustibilul D..
Cu privire la anulara celor două T.P eliberate pe seama pârâților persoane fizice din acțiunea extinsă se constată că, reclamanții nu au făcut cu nimic dovada că, terenurile din cele două T.P sau parte din acele terenuri s-ar suprapune cu terenul din Viile Dejului cu privire la care reclamanții susțin că ar avea vocație la reconstituire, motiv pentru care va fi respinsă acțiunea și față de acești pârâți.
Va respinge cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții M. L. și M. V. L. în dos. 1404/2006.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepțiile tardivității extinderii acțiunii a inadmisibilității și a prescripției dreptului la acțiune invocate de către pârâta . cu sediul în D. ..7 județ Cluj.
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de către pârâta . cu sediul în Cluj-N., Piața Gării nr.4-5 județ Cluj.
Admite cererea de intervenție în interes propriu, întregită formulată de către intervenienta . D. cu sediul în D., P-ța 16 Februarie nr.3 județ Cluj și în consecință:
Admite plângerea intervenientei împotriva Hotărârii nr.342/31-03.2006 emisă de C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Cluj, cu consecința anulării dispozițiilor din hotărâre cu privire la suprafața de 5,62 ha teren din locul numit Sărata de Jos, identificată cu datele din CF 1897 Dj.
Constată nulitatea absolută a procesului verbal de punere în posesie a reclamanților din 25.09.2006 emisă de comisia L. D. pentru aplicarea Legii fondului funciar cu privire la suprafața de 3,87 ha teren din locul numit Sărata de Jos cu datele din C.F 1897 D.;
Respinge ca neîntemeiată acțiunea reclamanților M. L. domiciliată în Cluj-N. . . și M. V. L. domiciliat în București sect.1 ..39-49 ..A, ., în contradictoriu cu pârâtele C. L. D. și C. Județeană Cluj pentru aplicarea Legii fondului funciar cu sediul în Cluj-N. ,. nr.58 județ Cluj, M. D. prin primarul municipiului cu sediul în D. ..2 județ Cluj, ., ., S. I. domiciliat în D. . județ Cluj, M. N. domiciliat în D. . județ Cluj și S. D. în prezent decedat, pentru reconstituirea dreptului de proprietate și anulare titlu de proprietate.
Admite acțiunea formulată de către . D. contradictoriu cu pârâtul M. D. prin primarul municipiului(din dos.nr.1404/2006, conexat la dos. 1390/2006 și conexate la dos. 1442/2006) și în consecință:
Constată că în baza disp. art.20 al.2 din Legea nr.15/1990 . D. a dobândit dreptul de proprietate asupra următoarelor imobile:
- imobilul cu nr.top.1601/1/1/1/2 ser 6 în suprafață de 13.552 mp cu ramura de folosință: cale ferată internă, baracă metalică, instalație electrică subterană și aeriană, platformă pentru carburanți, subtraverse C7, drumuri de acces și platforme, instalații apă amplasate pe umplutură de balast, înscris în CF 7324/A D.
- imobilul cu nr.top.1601/2/2 nr.ser.7 în suprafață de 4110 mp.cu ramura de folosință”Teren pentru construcții(curte) înscris în CF nr.7324/A D.;
- imobilul cu nr.top.1624/2 nr.ser.8 în suprafață de 4110 mp.cu ramura de folosință”Teren pentru construcții(curte) înscris în CF nr.7324/A D.;
- imobilul cu nr.top.1602/2/2/2 nr.ser.9 în suprafață de 320 mp.cu ramura de folosință”C.”înscris în CF nr.7324/A D.;
- imobilul cu nr.top.1626/2 nr.ser.10 în suprafață de 1988 mp.cu ramura de folosință”Casă, pod basculant, latrină și împrejmuire, porți și teren pentru construcții(curte), amplasate pe umplutură de balast( sistematizare pe verticală)”înscris în CF nr.7324/A D.;
-imobilul cu nr.top.1601/1/1/1/2 nr.ser.1 în suprafață de 500 mp.cu ramura de folosință”Teren pentru construcții înscris în CF nr.7379 D.;
-imobilul cu nr.top.1601/2/1/2 nr.ser.2 în suprafață de 2400 mp.cu ramura de folosință”Teren pentru construcții înscris în CF nr.7379 D.;
-imobilul cu nr.top.1623/2 nr.ser.3 în suprafață de 700 mp.cu ramura de folosință”Teren pentru construcții înscris în CF nr.7379 D..
Dispune întabularea în CF a dreptului de proprietate asupra imobilelor de mai sus în favoarea . D. în cota de 1/1 parte cu titlul”prin lege” concomitent cu rectificarea întabulării în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului Român și al dreptului de administrare operativă al fostelor Intreprinderea Comercială de Stat Mărfuri Industriale D. și Combustibilul D..
Respinge cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții M. L. și M. V. L. în dos. 1404/2006.
Cu apel în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 25 iunie 2013.
PREȘEDINTE,GREFIER,
R. S. H. A. M.
Red.RS/DV
Ex.11/09.07.2013
| ← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 80/2013.... | Obligaţie de a face. Încheierea nr. 30/2013. Judecătoria DEJ → |
|---|








