Reexaminare sanctiune contraventionala. Hotărâre din 22-05-2013, Judecătoria DEJ
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria DEJ la data de 22-05-2013 în dosarul nr. 1008/219/2013
Dosar C. Nr._ Cod operator de date cu caracter personal nr.3187
R O M Â N İ A
JUDECĂTORİA D., JUDEȚUL CLUJ
SENTİNȚA CİVİLĂ NR.668/2013
Ședința publică din 22.05.2013
Instanța compusă din:
JUDECĂTOR: I. C. G.
GREFIER: S. A.
Pe rol fiind soluționarea sesizării formulate de petentul Primarul Orașului Năsăud, pentru înlocuirea sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității, cu cea a amenzii contravenționale privind pe intimatul T. C. M..
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
În baza actelor de la dosar instanța reține cauza în pronunțare.
J U D E C Ă T O R İ A,
Deliberând, reține că prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub nr._, petentul Primarul Orașului Năsăud a solicitat înlocuirea sancțiunii prestării unei activități în folosul comuni- tății, aplicată intimatului T. C. M. prin sentința civilă nr.1418/16.09.2010, pronunțată de Judecătoria D. în dosarul nr._, cu sancțiunea amenzii contravenționale, învederându-se în esență faptul că aceasta nu s-a prezentat să presteze activitatea impusă prin hotărâre.
Contravenientul, legal citat, nu s-a prezentat în cauză.
Examinând actele dosarului, instanța reține următoarele:
Potrivit art.21 din O.G. nr.55/2002, privind regimul juridic al sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității, în cazul în care contravenientul, cu rea-voință, nu se prezintă la primar pentru luarea în evidență și executarea sancțiunii, se sustrage de la executarea sancțiunii după începerea activității sau nu își îndeplinește îndatoririle ce îi revin la locul de muncă, judecătoria, la sesizarea primarului, a unității de poliție sau a conducerii unității la care contravenientul avea obligația să se prezinte și să presteze activitatea în folosul comunității, poate înlocui această sancțiune cu sancțiunea amenzii.
Însă, potrivit art.21^1 alin.1 din același act normativ, executarea sancțiunii prestării unei acti- vități în folosul comunității se prescrie în termen de 2 ani de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești prin care s-a aplicat sancțiunea.
Așa fiind, cum în speță au trecut mai bine de doi ani la la data aplicării sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității intimatului T. C. M. prin sentința civilă nr.1418/16.09. 2010, pronunțată de Judecătoria D. în dosarul nr._, văzând că sesizarea instanței s-a făcut după această dată, instanța va constata în atare situație intervenită prescripția executării sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității, motiv de respingere a sesizării petentului.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
HOTĂRĂȘTE :
Constată intervenită prescripția executării sancțiunii prestării unei activități în folosul comu- nității și-n consecință respinge sesizarea formulată de petentul Primarul Orașului Năsăud, privind înlocuirea sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității, aplicată intimatului T. C. M., domiciliat în Năsăud, . D1, .-Năsăud, prin sentința civilă nr.1418/16.09.2010, pronunțată de Judecătoria D. în dosarul nr._, cu sancțiunea amenzii contravenționale.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria D..
Pronunțată în ședință publică azi, 22.05.2013.
Judecător, Grefier,
I. C. G. S. A.
Tehnored.I.C.G.
Nr.ex.4/03.06.2013.
| ← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 884/2013. Judecătoria DEJ | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 745/2013.... → |
|---|








