Revendicare imobiliară. Hotărâre din 27-02-2013, Judecătoria DEJ
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria DEJ la data de 27-02-2013 în dosarul nr. 790/219/2012
Dosar C. Nr._ Cod operator de date cu caracter personal nr.3187
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA D., JUDEȚUL CLUJ
SENTİNȚA CİVİLĂ NR.271/2013
Ședința publică din: 27.02.2013
Instanța compusă din:
JUDECĂTOR: I. C. G.
GREFIER: C. E. M.
Pe rol fiind pronunțarea asupra acțiunii civile formulată de reclamantul Marțean E. și continuată prin moștenitorii Marțean M. și Marțean A., împotriva pârâților L. T. și Lăcuș C., având ca obiect revendicare.
Instanța, constată că mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate prin osebita încheiere a ședinței publice din 20.02.2013, care face parte integrantă din prezenta, pronunțarea fiind amânată pentru azi, când, din analiza actelor și lucrărilor de la dosar,
J U D E C Ă T O R İ A ,
Deliberând, reține că prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamantul Marțean E. a solicitat pronunțarea unei hotărâri împotriva pârâților L. T. și Lăcuș C., pentru revendicarea suprafeței totale de 8.372 m.p., teren situat în intravilanul Comunei Cuzdrioara, jud. Cluj, evidențiat în titlul de proprietate nr._/654/ 1995 prin parcelele nr.1, nr.1/2 și nr.1/3 din .-se în esență faptul că întreaga suprafață este ocupată și folosită de pârâți, cercetați de altfel într-un dosar penal în care s-a dat soluția neînceperii urmăririi penale pe motiv că litigiul este de natură civilă, astfel că a fost nevoie de promovarea prezentei acțiuni în baza art.480 și urm. din vechiul Cod civil.
Pârâții nu au depus întâmpinare. Fiind prezent la dezbateri și interogatoriu, pârâtul L. T. a recunoscut că ocupă terenul, dar a precizat că a intrat în folosința acestuia în temeiul unei promisiuni de vânzare-cumpărare încheiată cu fratele reclamantului, numitul Marțean G. G., în anul 1992.
Deoarece, în cursul procesului, a intervenit decesul reclamantului, în cauză au fost introduși, la cerere, moștenitorii acestuia, Marțean M. și Marțean A..
În vederea soluționării cauzei, s-a ținut seama de înscrisurile depuse, s-a administrat proba testimonială și s-a acvirat dosarul nr.936/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria D..
Examinând actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele:
Prin obiect și cauză, acțiunea în revendicare imobiliară are în vedere imobilul deținut de către o persoană, alta decât adevăratul proprietar care, neavând posesiunea, cere recunoașterea dreptului său de proprietate și restituirea bunului.
Posibilitatea introducerii unei astfel de acțiuni de către un singur coproprietar este recunoscută în practica instanței supreme, sens în care au fost pronunțate deciziile Înaltei Curți de Casție și Justiție nr.672/2003 și nr.4442/2009, sau hotărârea din 3 februarie 2005, menționată de C.E.D.O. în cauza L. și alții împotriva României, prin care instanța supremă a admis în parte o acțiune în revendicare a cotelor-părți, dispunând restituirea acestora.
În speță, reclamantul a beneficiat alături de frații săi Marțean G. G. și B. G. E. de stabilirea dreptului de proprietate prin reconstituire asupra terenului litigios, fiindu-le eliberat titlul de proprietate nr._/654/1995.
Martorii audiați (f.30,31 și 40) au confirmat, iar pârâtul a recunoscut că împreună cu soția sa pârâtă ocupă terenul, dar a precizat că au intrat în folosința acestuia în baza promisiunii de vânzare-cumpărare încheiată cu fratele reclamantului, numitul Marțean G. G., în anul 1992, prețul covenit fiind de 80.000 lei vechi, din care a plătit pe atunci suma de 17.000 lei vechi reclamantului, iar la scurt timp a mai achitat încă 1.500.000 lei vechi în favoarea lui Marțean G. G..
Potrivit declarației fratelui reclamantului, numitul Mărtean G. (identic cu Marțean G. G. din titlu), în anul 1991 acesta a convenit cu pârâtul să-i vândă terenul ocupat abuziv încă de pe atunci, pentru prețul de 80.000 lei ROL, de față la înțelegere fiind ceilalți doi frați ai săi. Ulterior a aflată că pârâtul i-a plătit din preț suma de 12.000 lei ROL reclamantului. Considerând martorul că terenul i se cuvine în întregime, personal a mai făcut un târg cu pârâtul pentru prețul de 300 milioane lei vechi, din care a primit la acea dată 1.500.000 lei ROL (f.40).
Instanța observă că terenul litigios a făcut obiectul unei promisiuni de vânzare-cumpărare încheiată verbal cu martorul amintit la începutul anilor 90, în temeiul căreia pârâtul L. T., ce ocupa efectiv terenul împreună cu pârâta soție, aspect valabil și în prezent, a plătit o parte din prețul convenit succesiv cu promitentul vânzător, în fapt o reactualizare în condițiile inflației galo pante, specifică acelor vremuri.
Convenția cu pricina nu poate înlătura însă dreptul reclamantului coproprietar de a revendica terenul, cât timp pârâții îl ocupă fără titlu. Dreptul de creanță izvorât din promisiunea de vânzare-cumpărare convenită cu un alt coproprietar, în sensul posibilității de a perfecta în viitor înțelegerea cu pricina astfel încât pârâții să dobândească înscrisul necesar întabulării, drept nevalorificat până în prezent, nu poate paraliza acțiunea în revendicare inițiată de reclamant în virtutea dreptului său de proprietate pro-parte, demers continuat prin moștenitori.
Așa fiind, instanța va admite acțiunea, în sensul obligării pârâților să lase moștenitorilor reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie terenul revendicat, cu referire la suprafața totală de 8.372 m.p., teren situat în intravilanul Comunei Cuzdrioara, jud. Cluj, evidențiat în titlul de proprietate nr._/654/ 1995 prin parcelele nr.1, nr.1/2 și nr.1/3 din ..
Vâzând și dispozițiile art.274 Cod procedură civilă,
În numele legii,
HOTĂRĂȘTE :
Admite acțiunea civilă pentru revendicare formulată de reclamantul Marțean E. și continuată prin moștenitorii Marțean M., domiciliată în D., ., ., județul Cluj și Marțean A., domiciliat în Bistrița, ., .-Năsăud, împotriva pârâților L. T. și Lăcuș C., ambii domiciliați în ., județul Cluj și în consecință:
- Obligă pârâții să lase moștenitorilor reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața totală de 8.372 m.p., teren situat în intravilanul comunei Cuzdrioara, jud. Cluj, evidențiat în titlul de proprietate nr._/654/ 1995 prin parcelele nr.1, nr.1/2 și nr.1/3 din ..
- Obligă pârâții să plătească reclamantei suma de 1.626,55 lei cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.02.2013.
Judecător, Grefier,
I. C. G. C. E.
Tehnored..I.C.G.
Nr. ex.6.
Dosar nr._
MINUTA
SENTINȚEI CIVILE NR. 271/ 2013
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea civilă pentru revendicare formulată de reclamantul Marțean E. și continuată prin moștenitorii Marțean M., domiciliată în D., ., ., județul Cluj și Marțean A., domiciliat în Bistrița, ., ., județul Bistrița-Năsăud, împotriva pârâților L. T. și Lăcuș C., ambii domiciliați în comuna Cuzdrioara, ., județul Cluj și în consecință:
- Obligă pârâții să lase moștenitorilor reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața totală de 8.372 m.p., teren situat în intravilanul comunei Cuzdrioara, jud. Cluj, evidențiat în titlul de proprietate nr._/654/ 1995 prin parcelele nr.1, nr.1/2 și nr.1/3 din ..
- Obligă pârâții să plătească reclamantei suma de 1.626,55 lei cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.02.2013.
JUDECĂTOR
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 707/2013. Judecătoria DEJ | Somaţie de plată. Sentința nr. 235/2013. Judecătoria DEJ → |
|---|








