Înregistrare tardiva a nasterii. Sentința nr. 1366/2015. Judecătoria DETA

Sentința nr. 1366/2015 pronunțată de Judecătoria DETA la data de 12-10-2015 în dosarul nr. 1366/2015

Acesta nu este document finalizat

ROMÂNIA

Dosar nr._

Operator 5271

JUDECĂTORIA D.

SENTINȚA CIVILĂ Nr.1366

Ședința Camerei de consiliu de la 12 octombrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: L. C.-I.

Grefier: G. R.

Pe rol se află soluționarea cererii formulată de reclamanta C. M., în reprezentarea minorei C. M. pentru înregistrarea tardivă a nașterii acesteia din urmă.

La apelul nominal se prezintă penru reclamanta lipsă avocat Iunacico Angelco.

P. este reprezentat de P. procuror S. E. Eleonor.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, se constată că la dosar s-a depus de către Consiliul Local D. – Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor D. rezultatul verificărilor dispuse în cauză și văzând că nu s-au formulat alte cereri și nu mai sunt alte probe de administrat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pe fond.

Pentru reclamantă, avocat Iunacico Angelco, solicită admiterea cererii și înregistrarea tardivă a nașterii minorei. Nu solicită cheltuieli de judecată.

Reprezentantul Parchetului de pe lângă Judecătoria D. pune concluzii de admitere a cererii.

INSTANȚA,

Deliberând, constată că:

P. cererea înregistrată sub nr._ din 29 mai 2015 reclamanta C. M., în reprezentarea minorei C. M., a solicitat instanței să dispună înregistrarea tardivă a nașterii acesteia.

În fapt arată că minora C. M. s-a născut la data de 3 mai 2002 în localitatea Liebling, nr.176, județul T.. Menționează că dumneaei este mama minorei și este născută la data de 23 mai 2980 în localitatea Sîntana, județul A., fiica lui C. I. și C. E., iar tatăl este necunoscut.

Susține că datorită unor motive obiective, respectiv că minora s-a născut acasă, că nici ea nu avea acte de stare civilă la data nașterii acesteia, certificatul său de naștere fiind întocmit ulterior, nașterea minorei nu a fost înregistrată

În drept, își întemeiază cererea pe dispozițiile art.18 alin.1 și 2 din Legea nr.119/1996 rep. raportat la art.31 alin.2 și 3 din H.G. nr.64/2011 pentru aprobarea Metodologiei cu privire la aplicarea unitară a dispozițiilor în materie de stare civilă.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Minora C. M. s-a născut la data de 3 mai 2002 la domiciliul reclamantei din . din relațiile mamei sale C. M. cu un bărbat rămas neidentificat, iar nașterea sa nu a fost înregistrată la Serviciul de Stare civilă întrucât nici reclamanta nu avea acte de stare civilă la data nașterii minorei acestea fiind întocmite ulterior.

Din raportul de expertiză medico-legală antropologică pe persoană pentru stabilirea vârstei și sexului, rezultă că minora C. M. este în greutate de 53 kg., talia 152 cm., de sex femeiesc.

Pe baza măsurătorilor efectuate și a examenului odontologic s-a apreciat că aceasta, la data examinării are vârsta de aproximativ 13-14 ani, data nașterii putând fi 3.05.2002. (f.8-9)

Serviciul Public Comunitar Local D. (f.14) a comunicat instanței că în urma verificărilor efectuate a rezultat că nașterea minorei C. M. a avut loc la data de 3.05.2002 în ., la domiciliul mamei și nu a fost înregistrată în registrele de stare civilă.

Se arată că urmare a verificărilor efectuate în Registrul Național de Evidență a Persoanelor, Serviciul de Stare Civilă al Municipiului Timișoara Direcția de Pașapoarte București, Serviciul Public Comunitar Local de Evidența Persoanelor Santana, județul A., la Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara – Clinica B. și Clinica O. cât și din alte verificări efectuate de către lucrători ai Postului de Poliție Liebling, la domiciliul mamei, a rezultat că nașterea numitei C. M. nu figurează înregistrată.

În consecință, în conformitate cu prevederile art.32 alin.2 din Metodologia cu privire la aplicarea unitară a dispozițiilor în materie de stare civilă aprobată prin HG nr.64/2011 se avizează înregistrarea tardivă în registrele de stare civilă române a nașterii numitei C. M. cu următoarele date: născută la data de 03 mai 2002 în . Natural și a lui C. M. (fiica lui I. și E., născută la data de 23.05.1980 în Sântana, jud. A., domiciliată în ., județul T., având CNP 2.80.05.23.02.1420).

Față de cele expuse, instanța apreciază întemeiată prezenta cerere și o va admite în baza art.18 alin.1 și 2 din Legea nr.119/1996 rep. raportat la art.31 alin.2 și 3 din H.G. 64/2011 pentru aprobarea Metodologiei cu privire la aplicarea unitară a dispozițiilor în materie de stare civilă, urmând a se încuviința înregistrarea tardivă a nașterii minorei C. M. cu datele de stare civilă ce rezultă din înscrisurile de la dosar și a se dispune Serviciului de Stare Civilă Liebling întocmirea actului de naștere al minorei.

Fără cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea civilă formulată de reclamanta C. M. (CNP_, cu domiciliul procedural ales la Cabinet Individual Avocat Iunacico Angelco, din D., ., județul T.), în reprezentarea minorei C. M. pentru înregistrarea tardivă a nașterii, sens în care:

Încuviințează înregistrarea în registrul de stare civilă a nașterii minorei C. M., de sex femeiesc, cetățenia română, născută la data de 03 mai 2002 în . Natural și a lui C. M. (fiica lui I. și E., născută la data de 23.05.1980 în Sântana, jud. A., domiciliată în ., jud.T., având CNP 2.80.05.23.02.1420).

Dispune Serviciului de Stare Civilă Liebling întocmirea actului de naștere al minorei.

Fără cheltuieli de judecată.

Executorie.

Cu apel în termen de 30 de zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică din 12 octombrie 2015.

Președinte,

L. C.-I.

Grefier,

G. R.

Red:L.C.I./16.10.2015

Tehnored:/G.R./ „

4 ex./emis 2 .>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înregistrare tardiva a nasterii. Sentința nr. 1366/2015. Judecătoria DETA