Uzucapiune. Sentința nr. 914/2015. Judecătoria DETA

Sentința nr. 914/2015 pronunțată de Judecătoria DETA la data de 11-06-2015 în dosarul nr. 490/220/2014

Acesta nu este document finalizat

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA D., JUDEȚUL T.

Sediul în D., . A, jud. T.

Nr. tel:_, fax:_

email:_

.

operator de date cu caracter personal nr. 5271

prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2007

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 914

Ședința publică din data de 11 iunie 2015

Președinte A. P. M.

Grefier F. V.

Pe rol se află soluționarea acțiunii civile formulată de petenții Rimoveț O. și Rimoveț O. R., având ca obiect uzucapiune.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns petenții fiind asistați de avocat Bariz C., și martorii S. I. și R. F..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,

Instanța procedează la administrarea probei testimoniale cu martorii S. I. și R. F., declarațiile acestora fiind consemnate separat în scris și atașate la dosar.

Instanța văzând că nu s-au solicitat probe noi, nu s-au invocat excepții, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pe fond.

Avocat Bariz C., pentru petenții Rimoveț O. și Rimoveț O. R., solicită admiterea acțiunii, așa cum a fost ea formulată.

INSTANȚA

Deliberând,asupra cauzei de față constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei D. sub nr._ la data de 18.04.2014, petenții Rimoveț O. și Rimoveț O. R., au solicitat instanței constatarea faptului că au dobândit dreptul de proprietate, cu titlul de drept uzucapiune, asupra imobilului compus din casă și teren înscris în C.F. nr._ Gătaia cu nr. top. 176, imobil ce aparținea numiților M. Alexia și M. C.; radierea din C.F. nr._ Gătaia cu nr. top. 176 a numiților M. Alexia și M. C. și înscrierea dreptului petenților de proprietate.

În fapt s-a arătat că folosesc imobilul în cauză încă din anul 1988, proprietarii tabulari ai imobilului, respectiv M. Alexia și M. C., fiind decedați încă din anii 1968 și respectiv 1985, încă din anul 1988 au exercitat o posesie continuă, publică, netulburată și sub nume de proprietar fiind cunoscuți drept proprietari asupra imobilului de către toți vecinii.

Petenții au învederat că având în vedere că de la decesul proprietarilor tabulari a trecut o perioadă mai mare de 20 de ani și în toată această perioadă din anul 1988 și până în prezent s-au comportat ca și adevărați proprietari ai imobilului, consideră că sunt îndeplinite condițiile ca prin uzucapiune să dobândească dreptul de proprietate asupra imobilului.

Au preciza valoarea imobilului în cauză la 10.000 lei.

În probațiune au solicitat proba cu martori.

În drept s-a invocat Decret-lege nr. 115/1938.

Alăturat acțiunii au atașat împuternicire avocațială precum și un set de înscrisuri în susținerea acesteia.

La data de 06.05.2014 petenții au depus taxa judiciară de timbru în cuantum de 605 lei.

La termenul din data de 25.09.2014 s-a dispus emiterea unei somații cu conținutul prevăzut de dispozițiile art. 1051 alin. 2 NCPC și afișarea acesteia la imobilul în litigiu, la sediul instanței, al Biroului Teritorial de cadastru și Publicitate Imobiliară D. și la sediul Primăriei în raza căreia se află imobilul, precum și publicarea ei în două ziare de largă răspândire, dintre care cel puțin unul de circulație națională.

La termenul din data de 27.11.2014 s-a constat că s-au efectuat publicațiile somației, că cea din urmă publicație a fost făcută la data de 10.11.2014 și stabilit următorul termen de judecată peste 6 luni de la emiterea celei din urmă publicații, respectiv la data de 28.05.2015, pentru ca toți cei interesați să formuleze, dacă e cazul, opoziție.

La termenul din data de 11 iunie 2015 a fost administrată proba testimonială cu martorii S. I. și R. F., declarațiile acestora fiind consemnate separat în scris și atașate la dosar.

Examinând cererea formulată, pe baza materialului probator existent la dosar instanța reține următoarele :

Petenții Rimoveț O. și Rimoveț O. R. au investit instanța ,ca în temeiul art. 27-28 din Decretul-Lege nr. 115/1938 ,să constate dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului evidențiat în C.F. nr._ Gătaia cu nr. top. 176, casa nr. 65 și teren intravilan în suprafață de 1390 mp situat în Șemlacul M. .

Uzucapiunea sau prescripția achizitivă este un mod de dobândire a dreptului de proprietate asupra unui bun imobil ca efect al posedării lui de către o persoană în condițiile și termenele prevăzute de lege.

În acest sens instanța va avea în vedere Decizia nr. 86 din_ a Înaltei Curți de Casație și Justiție,, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 697 din_, privind examinarea recursului in interesul legii, cu privire la dispozițiile legale aplicabile în cazul acțiunilor care au ca obiect constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune în teritoriile în care s-au aplicat prevederile Decretului-lege nr.115/1938 pentru unificarea dispozițiilor privitoare la cărțile funciare, în materia prescripțiilor achizitive împlinite după . Legii cadastrului si a publicității imobiliare nr. 7/1996, prin care s-a stabilit că în situația prescripțiilor achizitive începute sub imperiul Decretului-lege nr. 115/1938 și împlinite după . Legii nr. 7/1996, acțiunile în constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune în regim de carte funciară sunt guvernate de dispozițiile legii vechi, respectiv ale Decretului-lege nr. 115/1938.

Această soluție cu privire la interpretarea dispozițiilor legale este obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă, fiind valabilă, prin similitudine, raționamentul fiind același, și în cazul incidenței unui alt act normativ, în vigoare la momentul începerii posesiei achizitive, întrucât soluția aleasă de către Î.C.C.J. în soluția mai sus citată a pornit de la regula tempus regit actum.

Decretul-lege nr. 115/1938 a intrat în vigoare în teritoriile din Banat și Transilvania la data de 12 iulie 1947, prin legea nr. 241/1947, prin care s-a pus în aplicare Decretul lege nr. 115/1938 în Transilvania și Banat. După cum susține petentul și au confirmat martorii audiați posesia petentului asupra întregului imobil a început din anul 1991, astfel că regulile după care se vor analiza condițiile uzucapiunii cad sub incidența disp. art. 28 din Decretul-lege nr. 115/1938, care se referă la uzucapiunea extratabulară.

Acest text dispune „cel care a posedat un bun nemișcător în condițiile legii, timp de 20 de ani, după moartea proprietarului înscris în cartea funciară, va putea cere înscrierea dreptului uzucapat”.

Astfel că, pentru a dobândi dreptul de proprietate prin uzucapiune î temeiul art. 28 din Decretul-lege nr. 115/1938 ,trebuie întrunite următoarele condiții: titularul dreptului intabulat în cartea funciară să fie decedat ; uzucapantul să posede imobilul timp de 20 de ani de la moartea proprietarului tabular; posesia exercitată de uzucapant să fie utilă.

Pentru a opera prescripția achizitivă în favoarea petentului, trebuie în primul rând ca titularul dreptului intabulat în cartea funciară să fie decedat.

În cazul de față, în C.F. nr._ Gătaia cu nr. top. 176, asupra imobilului compus din casa nr. 65 și teren intravilan în suprafață de 1390 mp situat în Șemlacul M. este intabulat dreptul de proprietate în cotă de 1/4 în favoarea numitei M. Alexia și în cotă de ¾ în favoarea numitului M. C. .

Petenții au făcut dovada decesului proprietarilor tabulari . Astfel, M. Alexia, conform actului de deces de la fila 11, a decedat la data de 21.01.1968 iar M. C. ,conform actului de deces de la fila 10, a decedat la data de 18.02.2985.

Totodată petenții au făcut dovada că au exercitat posesia asupra întregului imobil începând din anul 1990.

În ceea ce privește calitatea posesie exercitată de către petenți asupra acestui imobil, instanța reține că declarațiile martorilor S. I. și R. F. se coroborează și confirmă susținerile petenților, în sensul că petenții au stăpânit imobilul care formează obiectul cauzei de mai mult de 20 de ani de la moartea proprietarilor tabulari, fiind cunoscuți în localitate ca adevărați proprietari ai acestuia. De asemenea ,din declarațiile martorilor reiese că în toată această perioadă nimeni nu a avut nici o pretenție cu privire la dreptul de proprietate asupra imobilului în discuție. Totodată, respectând prevederile art. 1051 din NCPC, sens în care timp de 6 luni s-a afișat la sediul Consiliului Local Gătaia, la sediul instanței, al BCPI D. somația privind cererea de uzucapiune a imobilului în discuție, instanța constată că nici o persoană nu a formulat opoziție la cererea de uzucapiune a petenților.

Art. 1846 al. 1 cod civil vechi dispune: „orice prescripție este fondată pe faptul posesiunii”, iar conform art. 1847 Cod civil vechi „ca să se poată prescrie, se cere o posesiune continuă, neîntreruptă, netulburată și sub nume de proprietar”.

Instanța reține că în cauză sunt îndeplinite cerințele legale, petenții exercitând o posesie utilă, respectiv, continuă, neîntreruptă, netulburată, pașnică și sub nume de proprietar, care a îndeplinit și cerința duratei în timp a acesteia asupra întregului imobil.

În cauză este incidentă instituția uzucapiunii, ca unul dintre cele mai importante efecte ale posesiei.

În aceste condiții, instanța, observând extrasul C.F. nr._ Gătaia cu nr. top. 176 constată că sunt îndeplinite condițiile pentru ca petenții Rimoveț O. și Rimoveț O. R. Korsos A. să dobândească prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra imobilului compus din asa nr. 65 și teren intravilan în suprafață de 1390 mp situat în Șemlacul M..

În acest sens, raportat la dispozițiile art. 885-888 din codul civil nou, instanța va dispune către Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară D. efectuarea cuvenitelor mențiuni în cartea funciară, respectiv radierea dreptului de proprietate al numiților M. Alexia și M. C. concomitent cu intabularea dreptului de proprietate al petenților cu titlu de drept dobândit prin uzucapiune .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de către petenții Rimoveț O. având CNP_ și Rimoveț O. R. având CNP_ ambii cu domiciliul procedural ales în Timișoara, . A, . la Cabinet de Bariz C., având ca obiect uzucapiune.

Constata că petenții Rimoveț O. și Rimoveț O. R. au dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra imobilului compus din casa nr. 65 și teren intravilan în suprafață de 1390 mp înscris în C.F. nr._ Gătaia cu nr. top. 176.

În temeiul art. 885 și art. 888 NCC dispune intabularea dreptului de proprietate al petenților în C.F. nr._ Gătaia cu nr. top. 176 ,cu titlu de drept dobândit prin uzucapiune, bun comun, concomitent cu radierea dreptului numiților M. Alexia și M. C. .

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria D..

Pronunțată în ședința publică din data de 11 iunie 2015.

Președinte Grefier

A. P. M. F. V.

Redactat APM 29.06.2015.

Tehnoredactat FV 29.06.2015.

4 exemplare / 2 exemplare comunicate petenților.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Uzucapiune. Sentința nr. 914/2015. Judecătoria DETA