Contestaţie la executare. Sentința nr. 72/2016. Judecătoria DETA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 72/2016 pronunțată de Judecătoria DETA la data de 27-01-2016 în dosarul nr. 72/2016
Acesta nu este document finalizat
Cod ECLI ECLI:RO:JDDET:2016:001._
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA D.
OP 5271
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 72
Ședința publică de la 27 Ianuarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. I. H.
Grefier I. S.
Pe rol se află judecarea cauzei civile formulată de reclamanta S.C. E. T. S.R.L. în contradictoriu cu pârâții ORAȘUL C., INSTIUTUȚIA P. și C. L. AL OR. C., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat H. T., în reprezentarea reclamantei, și dl Giotină I., inspector compartiment impozite și taxe locale, pentru pârâți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că prin serviciul registratură s-a depus la dosar răspuns la solicitările reclamantei prin modificarea cererii de chemare în judecată și răspuns la întâmpinare.
Instanța pune în discuție cererea de modificare a cererii de chemare în judecată formulată de către reclamanta ..
Reprezentantul pârâților solicită respingerea cererii de modificare a cererii, având în vedere că reclamanta trebuia să-și exprime punctul de vedere până la primul termen de judecată. În concluzie, nu este de acord cu această modificare a cererii.
Reprezentantul reclamantei susține că cu ocazia formulării contestației nu a avut toate actele necesare.
Instanța, în deliberare cu privire la modificarea cererii de chemare în judecată, va avea în vedere prevederile art. 204 C.. Astfel, potrivit art. 204 alin. 1 C., reclamantul poate modifica cererea de chemare în judecată până la primul termen de judecată la care este legal citat. Modificarea cererii după acest termen poate fi făcută doar cu acordul expres al tuturor părților. Totodată, alineatul 2 al aceluiași articol indică situațiile în care reclamantul poate să își precizeze cererea de chemare în judecată, fără ca aceste precizări să fie considerate modificări ale cererii.
Analizând precizarea de acțiune formulată la cel de-al doilea termen de judecată, instanța constată că reclamanta modifică obiectul contestației la executare, situație care nu se regăsește în cele prevăzute de art. 204 alin. 2 C., modificare ce necesită acordul tuturor părților în cauză.
În consecință, dat fiind faptul că pârâții, în mod expres, au arătat că se opun modificării cererii inițiale, instanța, apreciind că modificarea cererii inițiale a fost făcută peste termenul prevăzut de lege, va constata că reclamanta este decăzută din dreptul de a-și modifica cererea de chemare în judecată..
Referitor la contestația la executare, reprezentantul reclamantei invocă excepția inadmisibilității acestei înștiințări de plată, având în vedere prevederile art. 249 alin. 3 Codul fiscal, fiind încălcate și prevederile OUG 44/ 2015. De asemenea, a solicitat acvirarea dosarului nr._ din cuprinsul căruia se poate observa termenul până la care . a avut o toleranță în a folosi imobilul .
Reprezentantul pârâților susține că însuși documentele depuse de reclamantă, prin apărător, și ordonanța privind scutirea de majorări, acele prevederi ale ordonanței au rămas în vigoare pentru că C. local nu a votat această scutire. Prin acea sentință civilă din data de 2 oct.2013 instanța a decis evacuarea chiriașului, ceea ce denotă că până la acea dată reclamanta a folosit imobilul. În concluzie, își menține cererea de respingere a contestației. Față de această situație firma nu mai datorează niciun fel de debite sau impozite pe clădiri.
La solicitarea instanței, reprezentantul reclamantei depune la dosar copia înștiințării de plată, susținând că acțiunea formulată și îndreptată împotriva înștiințării de plată este o contestație la executare la suma consemnată în înștiințare. De asemenea, învederează că din înscrisurile depuse la dosar rezultă că acel contract a fost prelungit și începând cu data de 26 martie 2012 relocațiunea tacită încetează la expirarea preavizului de 60 de zile pentru că locatorul nu a mai vrut să închirieze firmei acel spațiu comercial.
Instanța, din oficiu, invocă excepția inadmisibilității contestației la executare formulată împotriva înștiințării de plată.
Reprezentantul reclamantei susține că înștiințarea de plată era un act premergător, iar potrivit art. 249 alin. 3 din Legea nr. 571/2003, începând cu data de 26 martie 2012 imobilul nu mai avea calitate de spațiu închiriat, astfel că, pentru întreruperile făcute la reaua - credință a pârâtei nu poate fi obligată societatea să-i plătească impozite.
Reprezentantul pârâților apreciază că se impune obligarea societății reclamante să plătească impozite pentru că a folosit acest imobil ca și spațiu comercial până în anul 2013 pentru desfășurarea unor activități comerciale și de fiecare dată cu ocazia achitării chiriei lunare i s-au comunicat și obligațiile fiscale constând în impozitul pe clădiri, stabilit conform prevederilor legale. În concluzie, arată că își menține poziția formulată prin întâmpinare ș solicită instanței a reține că temeinicia acestei acțiuni nu mai există.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei D. sub nr._ din 02 noiembrie 2015, reclamanta . a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Orașul C., Instituția Prefectului și C. local al orașului C., ca instanța să dispună admiterea contestației și să anuleze în tot Înștiințarea pentru suma de 1820 lei fiind netemeinică, nelegală și abuzivă, cu cheltuieli de judecată.
În motivare susține că emitentul nu a explicat proveniența sumei invocate ca debit, nici temeiul de drept aplicat. Aduce la cunoștința instanței că nu mai are nici un fel de filială în Macedonia nr. 60. Primăria a considerat imobilul în care își desfășoară activitatea comercială locală ca fiind proprietatea privată a primăriei; a reziliat Contractul de închiriere din 2013 și s-au judecat pentru tacita relocațiune și pentru îmbunătățiri aduse imobilului, primăria fiind obligată la desdăunări față de firmă,sume care au fost plătite de primărie.
De asemenea, susține că nu are debite din chirie, iar impozitul „pe clădiri” privește pe proprietarul clădirii și cu atât mai puțin nu se poate aplica vreo pretenție chiriașului și nici retroactiv fiind netemeinică și nelegală.
Consideră că primăria și organul emitent sunt în situația reconsiderării poziției și invită la renunțarea la dreptul pretins pe care să o transmită instanței.
Pârâții au formulat întâmpinare prin care solicită respingerea acțiunii reclamantei și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt, se arată că au fost chemați în judecată pentru reconsiderarea poziției și renunțarea la dreptul pretins prin înștiințarea de plată nr. 2230 IT/_, respectiv plata obligației bugetare constând în impozit clădiri P.J, în sumă de 1.820,00 lei, suma de 1.000,00 lei reprezentând debitul rămășiță și suma de 820,00 lei reprezentând creanțe accesorii, respectiv majorări de întârziere.
Cu probele care se vor administra, vor dovedi că acțiunea reclamantului este neîntemeiată și trebuie respinsă.
Astfel, în conformitate cu prevederile Contractului de închiriere pentru spații cu altă destinație decât locuință, nr. 3531/16.08.2004, prelungit până în anul 2013, reclamantul a folosit spațiul comercial situat în satul Macedonia, nr. 47 (nr. vechi), respectiv nr. 60 (nr. nou), pentru desfășurarea activității comerciale (conform obiectului contractului de închiriere).
Impozitul pe clădiri a fost perceput pentru imobilul din satul Macedonia, nr. 47 (nr. vechi), respectiv nr. 60 (nr.nou), conform prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, Titlul IX – Impozite și taxe locale, Capitolul II – Impozitul pe clădiri, Art. 249 alin. 3: „pentru clădirile proprietatea publică sau privată a statului ori a unităților administrativ – teritoriale con cesionate, închiriate, date în administrare ori în folosință, după caz, persoanelor juridice, altele decât cele de drept public, se stabilește taxa pe clădiri, care reprezintă sarcina fiscală a concesonarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosință, după caz, în condiții similare impozitului pe clădiri”.
De fiecare dată, cu ocazia achitării chiriei lunare, reclamantului i-au fost comunicate și obligațiile fiscale constând în impozit pe clădiri, stabilit conform prevederilor legale.
Înștiințarea de plată pe care reclamantul o contestă, reprezintă de fapt o notificare a acestuia, editată prin programul informatizat de impozite și taxe, prin care i se reamintesc debitele neachitate, constituind, totodată, un titlu de creanță și un act premergător executării silite.
Titlul executoriu și somația sunt actele administrative fiscale care explică proveniența sumei solicitate și specifică temeiul de drept aplicat, detaliind obligațiile fiscale pe debite, accesorii (majorări de întârziere) termene legale de plată. De fapt, pentru recuperare sumei datorate, Unitatea administrativ teritorială Orașul C., prin C. Impozite și Taxe, a emis titlul executoriu nr. 1 (2534 IT/17.11.2015) și Somația nr. 2535 IT/17.11.2015, aceste acte declanșând procedura de executare silită, în conformitate cu prevederile legale.
În ceea ce privește afirmația reclamantului potrivit căreia nu se poate aplica vreo pretenție retroactivă chiriașului, considerând-o netemeinică și nelegală, această afirmație este contrazisă de prevederile art. 91 alin. 1 și alin. 2 din OG 92/2003 (r3) privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora „dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani…….; termenul de prescripție a dreptului prevăzut la alin. 1 începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța….”., fapt luat în considerare și de Curtea de Conturi T., la recomandările căreia a fost calculat retroactiv, impozitul pe clădiri.
În drept, invocă prevederile art. 205 – 208 din C.p.c., art. 249 alin. 3 din legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, arz. 91 alin. 1 și 2, art. 141, art. 145 din OUG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în 2007 cu modificările și completările ulterioare.
La întâmpinare au fost atașate: copia chitanței nr. 5365/25.09.2015, Titlul executoriu nr. 1 (2534 IT/17.11.2015) și Somația nr. 2535 IT/17.11.2015.
. a formulat răspuns la întâmpinare prin care solicită a se constata faptul că Întâmpinarea conține în mod forțat elemente de netemeinicie și de nelegalitate deoarece pârâții pretind suma de 1840 lei, (din care 1000 lei debit pe clădiri și 840 lei majorări de întârziere), deoarece chiar dacă prevederile legii 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare Titlul 9 - impozite și taxe locale, cap.2, impozitul pe clădiri, art.249 alin.3: cit. „pentru clădirile proprietate publică sau privată a Statului sau a unităților administrativ teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosință, după caz, persoanelor juridice, altele decât cele de drept public, se stabilește taxă pe clădiri, care reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor drepturilor de administrare sau de folosință, după caz, în condiții similare impozitului pe clădiri", ar fi aplicabile contractului de închiriere a spațiului comercial situat în satul Macedonia nr. vechi 47, (nr. nou 60), pentru desfășurarea activităților comerciale ale firmei ., (în conformitate cu obiectul Contractului de închiriere), contract nr. 3531/16.08.2004, prelungit prin Actul adițional nr.2576/16.04.2010, până la 16.08.2011, prin HCL nr._.12.2011, C. L. a denunțat locațiunea prin Adresa nr. 107/11.01.2012, pârâta . fiind anunțată că începând cu 26.03.2012 relocațiunea tacită încetează la expirarea preavizului de 60 de zile. Cu alte cuvinte, locatorul nu a mai vrut sa închirieze firmei de mai sus spațiul comercial sus arătat.
Mai mult, pârâții, au promovat Dos. nr._ prin care au cerut evacuarea firmei de mai sus din spațiul comercial.
Consideră că drepturile de încasare a pârâților arătate în "Somație nr.2535 IT /17.11.2015", și prin Titlul executoriu nr. l/2534 IT /17.11.2015, înștiințarea nr. 2230/ IT/ 13.10.2015, cu toate promovează în mod greșit cererea pentru obligarea firmei reclamante la suma de 1840 lei, incluzând perioada 31.03.2011,
30.09.2011, 31.03.2012, 30.09.2012, 31.03.2013, 30.09.2013 1/1/.11.2015; 1/17.11.2015; 1/17.11.2015;1/17.11.2015, sunt calculate în mod greșit, în 2015 fiind "înghesuite", 4 x187 lei +127 lei+125 lei = 1000 lei, la care au calculat în mod greșit până la 17.11.2015 majorări de întârziere de 840 lei.
Consideră modalitate de calcul raportată la clădirea în care se desfășurau acte de comerț, drept complet exagerată și nelegală, clădirea în sine fiind reparata și amenajată pe cheltuiala firmei ., ceea ce trebuia să se reflecte prin scădere din prețul calculat arbitrar de pârâtă.
Arată faptul că clădirea situată în Macedonia este proprietatea privată a Orașului C. și că regimul de plată instituit prin art.249 din L._ se referă numai la spațiile "închiriate" .
Or, contractul nr. 3531/16.08.2004, a fost prelungit prin Actul adițional nr.2576/16.04.2010, până la 16.08.2011, prin HCL nr.68/19.12.2011, iar C. L. C., a denunțat locațiunea prin Adresa nr. 107/11.01.2012, pârâta . fiind anunțată că începând cu 26.03.2012 relocațiunea tacită încetează la expirarea preavizului de 60 de zile. Cu alte cuvinte, locatorul nu a mai vrut să închirieze firmei de mai sus spațiul comercial sus arătat. Conform stării de drept create de însăși dispunătorii asupra proprietății private a orașului C., din data de 26.03.2012, firma ., nu mai datorează nici un fel de debite, de impozite pe clădiri, Contractul său, fiind reziliat începând cu aceasta dată. Ca urmare, pârâții au declanșat o acțiune în evacuare a firmei, în cadrul Dos. nr._ de la Judecătoria D., hotărârea acestei instanțe în ceea ce privește cererea reconvențională a firmei fiind menținută de către Tribunalul T., în cuantumul stabilit de expertiză, pentru amenajări și reparații suportate de către aceasta, partea obligată fiind locatorul.
Consideră că firma comerciala ., începând cu data de 26.03.2012 nu datorează impozit pe clădiri (spațiul comercial din Macedonia nr.47, nr. nou 60), deoarece de la această dată nu mai sunt întrunite condițiile imperative ale art. 249 alin.3 din L.571/2003, privind Codul fiscal, deoarece spațiul respectiv nu întrunește condiția de spațiu închiriat legal și valabil. Ca urmare, pârâta ar trebui să își ajusteze pretențiile de impozit pe care nu le datorează, începând cu luna martie 2012 și până în 17.11.2015, deoarece după data de 26.03.2012, firma nu mai avea închirierea spațiului din însăși voința locatorului Orașul C., care avea proprietatea privată asupra spațiului, dar nu mai avea condiția de închiriere cerută de art.249 al.3 L.571/2003, pentru a se calcula impozite pe clădirea unde a reziliat Contractul de închiriere a firmei. Consideram că perioadele indicate în Titlul executoriu al pârâtei sunt netemeinice și nelegale neîntrunind condiția impusă de legea de mai sus, aceea de "închiriate", (fiind ex contractus), ceea ce incubă obligația la plată a titularului proprietății private asupra spațiului comercial, respectiv Orașul C. și nu firma care a avut temei legal conform impunerii locatorului, numai până în data de 26.03.2012.
Reclamanta a formulat o cerere de modificare a cererii de chemare în judecată susținând ca obiect al acțiunii contestație la executare împotriva titlurilor executării formulate de către pârâți împotriva firmei reclamante (fil. 23-25), solicitând a se constata că firma reclamantă nu are debite datorate pârâților pentru proprietatea lor privată deoarece nu sunt îndeplinite prevederile imperative cerute de art. 249 alin. 3 din L.571/2003, respectiv spațiul începând cu data de 26 martie 2012nu mai avea calitatea de spațiu „închiriat”, iar impunerea neînchirierii a fost voința proprietarului proprietății private, orașul C., prin reprezentantul legal, Sumele cerute ca impozit pe clădiri sunt sume nedatorate de firmă, invocând în acest sens și principiul de drept civil al „îmbogățirii fără justă cauză” la care pârâții nu sunt îndreptățiți, anularea tuturor actelor de executare silite și anularea sumei totale, pretinse de 1840 lei, ca neîntemeiată și nelegală.
Pârâții, prin reprezentant, au formulat răspuns la solicitările reclamantei prin modificarea cererii de chemare în judecată și răspuns la întâmpinare prin care solicită ca instanța să dispună respingerea acțiunii reclamantei și obligarea ei la plata cheltuielilor de judecată.
Instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată intitulată „Contestație” și precizată la termenul de judecată din data de 27 ianuarie 2016 ca fiind contestație la executare, reclamanta a solicitat anularea „Înștiințării de plată” nr. 2230IT din data de 13.10.2015 comunicată de orașul C..
Potrivit înștiințării de plată mai sus identificate, reclamanta a fost notificată cu privire la existența în evidențele fiscale ale unității administrativ teritoriale a unui debit în cuantum de 1820 de lei reprezentând impozit pe clădiri.
Deși reclamanta a contestat natura și proveniența debitului, instanța va avea în vedere prevederile art. 145 alin. 1 din OG 92/2003, în vigoare la data emiterii înștiințării, respectiv 13.10.2015, potrivit cărora executarea silită începe prin comunicarea somației, dar și ale art. 172 alin. 1 din OG 92/2003, potrivit cărora persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii.
Ca atare, câtă vreme nu a fost declanșată executarea silită împotriva contestatoarei, înștiințarea de plată nefiind un act de executare, contestația la executare apare ca fiind inadmisibilă, fapt pentru care cererea acesteia urmează a fi respinsă.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRIU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația la executare formulată de reclamanta ., cu sediul în Timișoara, .. 90/b, ., în contradictoriu cu pârâții Orașul C., Primarul Orașului C. și C. L. al Orașului C..
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 27 ianuarie 2016.
Președinte, D. I. H. | ||
Grefier, I. S. |
Red. DIH/I.S 08 Februarie 2016/6 ex./emis 4
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 34/2016. Judecătoria DETA | Pretenţii. Sentința nr. 44/2016. Judecătoria DETA → |
|---|
