Acţiune în constatare. Sentința nr. 3381/2013. Judecătoria DEVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3381/2013 pronunțată de Judecătoria DEVA la data de 10-07-2013 în dosarul nr. 369/221/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA D., JUDEȚUL HUNEDOARA
D., . nr. 35
Tel: 0254_/ Fax: 0254_, e-mail:_
operator de date cu caracter personal nr. 4259
prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3381/2013
Ședința publică din data de: 10 iulie 2013
Instanța constituita din :
PREȘEDINTE: A. L. S. – judecător
Grefier: A. G.-P.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile privind pe reclamanții B. F. și B. M. N. și pe pârâtele S.C. V. ROMÂNIA S.A. și S.C. V. S.A. - Sucursala D., având ca obiect acțiune în constatare.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 03 iulie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea pentru azi 10 iulie 2013, când în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând constată:
Asupra acțiunii civile de față:
Prin cererea formulată și înregistrată la această instanță sub nr._ din data de 21 ianuarie 2013, reclamanții B. F. și B. M. N., ambii cu domiciliul procesual ales în municipiul Hunedoara, ., județul Hunedoara au solicitat în contradictoriu cu pârâtele S.C. V. ROMÂNIA S.A., cu sediul în municipiul București, ., ., sector 2 și S.C. V. S.A. - Sucursala D., cu sediul în municipiul D., . Hunedoara, ca prin hotărârea ce se va pronunța (1) să se constate nulitatea parțială a convenției de credit nr._/18 aprilie 2008 cu privire la clauza privind comisionul de risc prevăzută în condițiile speciale ale convenției, reprezentând comision de risc transformat în comision de administrare; (2) restituirea comisionului de risc și ulterior transformat în comision de administrare calculat de la data de 20 mai 2008 până la data rambursării integrale, actualizat în raport de dobânda legală calculată de la data introducerii cererii de chemare în judecată și până la data plății efective; (3) eliminarea clauzelor abuzive din convenția de credit nr._/18 aprilie 2008 referitoare la comisionul de risc redenumit comision de administrare; (4) desființarea „planului de rambursare credit” în ceea ce privește clauzele menționate anterior; (5) în subsidiar, restituirea sumei care a fost achitată cu titlu de comision de risc redenumit comision de administrare în ultimii trei ani și, în continuare, până la data înlăturării clauzei abuzive din contract; (6) obligarea la plata de daune morale în cuantum de 500 CHF sau echivalent în lei și (7) obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, în esență, reclamanții au arătat că prin inserarea clauzelor contractuale ce vizează impunerea unui comision de risc aplicat la soldul creditului, banca a creat în detrimentul lor și contrar cerințelor bunei credințe care trebuie să guverneze raporturile dintre părți, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în sensul că banca în mod unilateral a introdus prin actul adițional comisionul de administrare credit aplicat la soldul creditului întrucât D. reprezintă costurile totale ale creditului, criterii care rămân la latitudinea băncii.
Au mai precizat că riscul se referă la un eveniment a cărui producere are caracter virtual, potențial în viitor și nu actual, iar acoperirea lui în bani este o datorie cu exigibilitate sau valoare incertă. Au mai susținut că, din acest motiv, garantarea unei obligații de plată se face prin constituirea unor mijloace de garanție, nu prin perceperea unor comisioane, iar riscurile se evaluează în mod individual, în funcție de situația fiecărui debitor în parte. Au mai subliniat că, mijloacele de garantare a unei obligații au, prin însăși esența lor, caracter accesoriu față de obligația principală, ceea ce înseamnă că ele pot fi urmărite doar în cazul în care debitorul obligației principale nu își execută această obligație. În acest sens, au precizat că au garantat restituirea împrumutului acordat de bancă cu garanții reale imobiliare care depășesc cu mult valoarea creditului acordat, astfel încât toate riscurile băncii sunt supraacoperite, iar perceperea acestui comision de risc este ilicită și necuvenită, cu atât mai mult cu cât dreptul băncii de a-și recupera creanța nu se limitează doar la urmărirea garanțiilor, ci se întinde asupra tuturor bunurilor prezente și viitoare ale debitorului și urmașilor săi.
Cu referire la comisionul de administrare prevăzut în actul adițional, au arătat că aceasta a înlocuit comisionul de risc, fapt nelegal întrucât prin OG 50/2010 s-a stipulat în mod expres că nu pot fi introduse alte comisioane, învederând totodată că în raportările la Biroul de credit, Banca nu a menționat termenul comision de risc și nu a raportat contravaloarea lui la rubrica „valoarea lunară programată” până în luna octombrie 2010. astfel au concluzionat că termenul de comision de risc apare numai în convenția de credit încheiată în timp ce în evidențele contabile ale Băncii dispare ca identitate, fiind diluat în rata efectivă a dobânzii, recunoscut ca o ajustare a veniturilor din dobânzi astfel încât nu reprezintă nici un comision clar, nici o dobândă clară, ci o dobândă mascată și deghizată.
Au mai arătat că, în convenția încheiată comisionul de risc a fost incomplet și insuficient definit, atâta timp cât Banca s-a limitat a stabili că acesta reprezintă o sumă care se percepe lunar, procentual la soldul creditului, pentru punerea la dispoziție a creditului. Tot astfel, au precizat că nici în condițiile generale ale convenției nu s-a realizat o definire mai clară a acestui comision, în sensul că nu s-a prevăzut criteriul în funcție de care s-a stabilit valoarea procentuală a comisionului, necesitatea practică a perceperii acestei sume lunar, în condițiile în care suma reprezentând credit a fost pusă la dispoziție, integral, o singură dată. Mai mult, au arătat că, în contract, nu au fost identificate riscurile pe care banca și le-a asumat, dacă aceste riscuri erau continue sau dacă aveau caracter de permanență ori în cazul în care apăreau numai în anumite situații, care erau acele situații și criteriile de evaluare a lor.
Au mai arătat că pentru creditul acordat s-a instituit o garanție reală imobiliară dublată de o poliță de asigurare cesionată în favoarea băncii, situație în care se poate aprecia că din punct de vedere al riscului de neplată, creanța băncii este garantată mai mult decât satisfăcător, având în vedere că imobilul adus în garanție a fost evaluat la o valoare peste suma primită cu titlu de împrumut.
Astfel au concluzionat că riscurile pe care banca și le-a asumat pe perioada derulării contractului sunt de fapt asigurate încă de la început, împrejurare în care nu se mai justifică perceperea unui comision lunar în acest sens.
Totodată, au susținut că în raport de dispozițiile art. 1092 Cod civil, în situația în care obligația de plată este desființată, dar plata a fost efectuată, ea nu este valabil făcută fiind lipsită de cauză, motiv pentru care aceasta este supusă repetițiunii.
Cu referire la dobânda legală solicitată, au susținut că legea prezumă în cazul executării unei obligații ce are ca obiect o sumă de bani, că lipsa de folosință a acesteia provoacă debitorului un prejudiciu.
În ce privește daunele morale solicitate, au precizat că răspunderea băncii pentru plata acestora este antrenată de nerespectarea principiului bunei credințe în executarea contractului încheiat și urmărirea obținerii unui folos material injust prin perceperea comisionului de risc, precum și de faptul că au fost nevoiți să achite lunar o sumă de bani nejustificată și nedatorată ceea ce le-a diminuat într-un mod suficient de semnificativ patrimoniul cu efecte negative directe asupra calității vieții de familie și personale.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii 193/2000.
Reclamanții au anexat cererii, în fotocopii, actele de identitate, convenția de credit încheiată, actul adițional încheiat și grafice de rambursare credit.
Pârâta . formulat întâmpinare prin care, pe cale de excepție, a invocat prescripția dreptului material la acțiune în privința restituirii sumelor achitate cu titlul de comision risc / administrare, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea întâmpinării, în esență, pârâta a arătat că în ce privește clauza prevăzută la pct. 5 lit. a din Condiții speciale, acesta nu are caracter abuziv fiind cunoscută și acceptată de reclamanți la încheierea contractului. În acest sens, a precizat că acest comision de risc a fost inclus în D. (dobânda anuală efectivă) care reprezintă costul total al creditului și este format din toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele și orice alt tip de costuri pe care trebuie să le suporte consumatorul. Tot astfel a arătat că rata anuală a dobânzii, comisionul de risc și toate celelalte taxe și comisioane au fost prevăzute distinct în cuprinsul convenției de credit pentru ca reclamanții în calitate de consumator să cunoască din ce este cuprinsă D..
Mai mult, a precizat că, clauzele referitoare la comisionul de risc sunt clar precizate și sunt dimensionate în funcție de valori concrete, verificabile și anume la soldul creditului, situație în care consideră că nu se poate susține că și-ar fi asigurat excesiv riscul la care se supune prin perceperea unei sume de bani lunar, deși împrumutul este acordat în EUR, deoarece orice monedă și orice activ sunt supuse riscului devalorizării într-o perioadă de 84 luni, cu atât mai mult cu cât împrumutul nu este ipotecar, iar singura garanție adusă de reclamanți este autoturismul pe care l-au achiziționat ca urmare a acordării creditului cu precizarea că o astfel de garanție nu poate fi una îndestulătoare întrucât este de notorietate că valoarea unui autoturism scade foarte mult prin exploatarea acestuia.
A mai arătat că buna credința a sa rezultă și din faptul că reclamanții nu au putut face dovada că acest comision de risc ar fi suferit modificări pe perioada de derulare a contractului, așa încât acesta are valoarea avută în vedere de către reclamanți la semnarea contractului, atunci când au fost de acord cu o dobândă anuală efectivă.
Totodată a susținut că art. 4 al Directivei nr. 93/13/CEE exclude prețul contractului de la caracterul abuziv, situație în care comisionul de risc-parte integrantă din D. care reprezintă costul total al creditului, este o noțiune acceptată de toate băncile și țările europene, motiv pentru care că instanța de judecată nu poate constata caracterul abuziv a unei clauze care privește o componentă a prețului.
A mai arătat că într-adevăr toate contractele de credit sunt contracte preformulate, la toate instituțiile bancare, contracte care, în principiu, conțin oferta băncii pe care clientul, după analiza acesteia, ia decizia de a încheia sau nu contractul. În același sens a precizat că reclamanților nu le-a fost impusă convenția sau clauzele acesteia, întrucât banca nu deține un monopol pe piață în acordarea creditelor, iar în lipsa dovedirii vicierii consimțământului reclamanților la data încheierii convenției, trebuia aplicat principiul prevăzut de art. 969 cod civil potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante și trebuie executate cu bună credință.
În ce privește comisionul de administrare a precizat că acesta a fost introdus ca urmare a acceptării de către reclamanți a unui act adițional. Mai exact, a subliniat că, ulterior apariției OUG 50/2010 pentru a pune în acord cu litera legii contractele încheiate, a procedat la modificarea contractelor de credit astfel încât ele să fie în concordanță cu dispozițiile acestei norme, sens în care i-a notificat pe reclamanți cu privire la modificarea convenției de credit pe care au semnat-o. A mai arătat că, în raport de dispozițiile art. 36 alin. 1 din OUG 50/2010, clauza privind introducerea unui comision de administrare în cuprinsul unui contract de credit nu poate fi considerată una abuzivă. Totodată a învederat că, în urma transmiterii actului adițional către client, banca nu a perceput în același timp comisionul de administrare cu comisionul de risc, ci de la momentul acceptării tacite a actului adițional s-a perceput doar comisionul de administrare care avea valoarea celui de risc, schimbarea terminologiei neafectând în nici un fel costul total al creditului.
A mai subliniat că este absolut firesc ca acest comision să rămână valabil, atâta timp cât acesta face parte din costul total al creditului adică din D., astfel că, în cazul în care acesta ar fi eliminat, s-ar produce un dezechilibru contractual în defavoarea sa, consecința fiind diminuarea semnificativă a D., cu care împrumutații au fost de acord la semnarea contractului.
În ce privește daunele morale solicitate de reclamanți, în esență, a arătat că nu sunt întrunite condițiile antrenării răspunderii sale civile întrucât nu există o faptă ilicită, un prejudiciu cert determinat sau determinabil ori vinovăția autorului pretinsei fapte și nici vreo legătură de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul pretins.
În subsidiar, a solicitat ca în eventualitatea în care se va considera că reclamanții sunt îndreptățiți la restituirea unor sume reprezentând comision de risc/administrare, pentru perioada 20 mai 2008 – 21 ianuarie 2010 înțelege să invoce excepția prescripției.
În drept, au fost invocate dispozițiile Directivei 93/13/CEE și Legea 193/2000.
În cauză au fost încuviințate și s-au administrat probe cu înscrisuri și interogatoriile reclamanților.
Analizând acțiunea civilă de față, prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate și a apărărilor formulate, instanța reține următoarele:
Prin convenția nr._/18 aprilie 2008, reclamanții au încheiat cu . un contract de credit bancar, împrumutând suma de 10.200,00 Euro pentru achiziția unui autoturism marca Renault Megane Sedan, cu obligația de a o restitui în 84 de rate lunare, astfel cum sunt evidențiate în planul de rambursare, fiecare rată de capital fiind însoțită și de sume reprezentând dobânda aplicată creditului și alte comisioane.
Potrivit contractului încheiat – condiții speciale – reclamanții datorau, cu titlu de cost al creditului: o dobândă curentă de 5,95% p.a., penalizări pentru sumele neachitate la scadență și următoarele comisioane; comision de risc în cuantum de 0,29% lunar aplicat la soldul creditului, comision de rambursare în avans de 1% calculat la valoarea sumei rambursate în avans, comision de analiză a dosarului de credit în valoare de 35 euro și comision de rezervă minimă obligatorie în cuantum de 1,85 p.a. aplicat la soldul creditului până la data de 31 decembrie 2008, fără însă ca prețul total al contractului să depășească DEA stabilită la 10,49%.
Ulterior, la data de 20 mai 2008 între părți s-a încheiat Actul adițional nr. 1 la convenția de credit nr._/18 aprilie 2008, urmare a rambursării în avans de către reclamanți a sumei de 3.000 euro, fiind modificate dispozițiile art. 6 „Rambursare” din contract.
În cele ce urmează, instanța va analiza în ce măsură clauza contractuală stipulată la pct. 5 lit. „a” din secțiunea Condiții Speciale si la pct. 3.5 din Condițiile Generale prin care a fost stabilit un comision de risc de 0,29 % aplicabil la soldul creditului, plătibil lunar in zilele de scadența, pe toata perioada de derulare a convenției de credit are sau nu caracter abuziv.
Potrivit dispozițiilor art. 4 din Legea 193/2000 “(1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. (2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv”.
Prin urmare, condițiile de la care trebuie pornită analiza caracterului abuziv al clauzelor sus enunțate sunt cumulative și au în vedere ca respectivele clauze să nu fi fost negociate direct cu consumatorul și să creeze prin le însele, sau împreună cu alte prevederi contractuale, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
În ceea ce privește prima condiție, deși ne aflăm în ipoteza expusă de aliniatul 2 al art. 4, în sensul că prezenta convenție este una de credit bancar, cu clauze standard preformulate, nu putem considera de plano că dispozițiile contractuale cuprinse sunt de adeziune, în sensul că reclamanții nu au avut posibilitatea de a influența conținutul lor. În acest sens, instanța va lua în considerare și răspunsurile date de părți la interogator potrivit cu care au încheiat respectiva convenție de credit întrucât la momentul contractării aceasta era una din cele mai bune oferte existentă pe piață.
În ceea ce privește cea de-a doua condiție ce se impune în analiza caracterului abuziv al unei clauze, trebuie văzut dacă inserarea clauzei considerată de reclamanți ca fiind abuzivă a creat în detrimentul lor, și contrar bunei credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, respectiv o disproporție evidentă și substanțială între drepturile băncii și obligațiile împrumutaților reclamanți, de natură a le vătăma interesele și a-i prejudicia.
Cu referire la comisionul de risc, în prealabil, se va reține că în actuala reglementare, respectiv art. 36 din OUG 50/2010, sunt stabilite comisioanele pe care Banca le poate percepe ca urmare a creditului acordat: „Pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, …(3) Comisionul de administrare se percepe pentru monitorizarea/înregistrarea/efectuarea de operațiuni de către creditor în scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului. În cazul în care acest comision se calculează ca procent, acesta va fi aplicat la soldul curent al creditului”.
Cum aceste dispoziții legale au fost adoptate pe parcursul derulării contractului, ele nu pot fi aplicate pentru perioada anterioară, pentru a considera că perceperea comisionului de risc este abuzivă. La momentul încheierii convenției de credit – 18 aprilie 2008 – legea nu interzicea inserarea în contracte a unor asemenea comisioane, condiția esențială fiind aceea de a fi aduse la cunoștința consumatorului, prin clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate, astfel cum prevede art. 1 din Legea nr. 193/2000.
Reclamanții au arătat că perceperea comisionului de risc este abuzivă întrucât nu a existat o motivație întemeiată din partea băncii pentru perceperea acestuia.
Însă, perioada de restituire a sumei împrumutate, de 84 luni, dar și cuantumul sumei împrumutate de 10.200,00 Euro, permite băncii în calitatea sa de comerciant, interesat să ia toate măsurile legale pentru a evita orice pierdere din activitatea pe care o desfășoară, să impună reclamanților plata unor sume menite să acopere costurile de evaluare a riscurilor pe care le implică acordarea unui credit de o valoare substanțială, pe o perioadă îndelungată. Astfel, instanța apreciază că acest comision de risc nu are menirea de a acoperi eventualele riscuri ce rezultă din neîndeplinirea obligațiilor de către debitori sau riscul nerecuperării creanței în caz de depreciere a valorii autovehiculului gajat, ci acela de acoperire a cheltuielilor pe care le implică monitorizarea continuă și efectivă a posibilelor riscuri contractuale ce pot apărea pe parcursul derulării convenției, atât în ceea ce privește conduita debitorilor, dar și starea bunurilor ce garantează restituirea împrumutului, mai ales datorită duratei de rambursare a creditului. În aceste condiții instanța apreciază că în mod întemeiat Banca a solicitat plata unei sume de bani cu titlul de comision de risc, risc pe care și-l asumă prin punerea la dispoziție a creditului, așa cum se arată și în cuprinsul clauzei de la pct.3.5 din condițiile generale ale convenției.
Aceasta cu atât mai mult cu cât chiar Banca Națională a României impune fiecărei instituții de credit obligația administrării riscurilor semnificative, astfel cum s-a prevăzut în Norma BNR nr. 18/2009, unde în art. 2 alin. 1 lit. j se definește riscul de credit ca fiind „riscul actual sau viitor de afectare negativă a profiturilor și capitalului ca urmare a neîndeplinirii de către debitor a obligațiilor contractuale sau a eșecului acestuia în îndeplinirea celor stabilite”, forma anterioară a textului fiind prevăzută de Norma BNR 17/2003 (“riscul înregistrării de pierderi sau al nerealizării profiturilor estimate, ca urmare a neîndeplinirii de către contrapartidă a obligațiilor contractuale”). Or, dispoziția nu este întâmplătoare întrucât principala activitate a Băncii, în momentul acordării unui credit, dar și ulterior, este aceea de a administra posibilele riscuri pe care le-ar putea întâlni până la recuperarea sumelor acordate.
Faptul că după 5 ani de la semnarea convenției de credit, cei doi consumatori reclamă caracterul abuziv al perceperii acestui comision de risc, pe care aveau posibilitatea să-l invoce imediat după primirea contractului și a planului de rambursare, în care este indicat în concret din ce se compune cuantumul ratei lunare, demonstrează dezinteresul acestora pentru cuantumul efectiv al comisionului de risc și lipsa oricărui dezechilibru între drepturile Băncii și obligațiile lor.
Mai mult, cuantumul procentual dar și în bani al acestui comision este prevăzut în mod clar în condițiile speciale ale convenției și în planul de rambursare, fiind îndeplinită condiția prevăzută de art. 4 al. 6 din Legea nr.193/2000 ca această clauză să fie exprimată într-un limbaj ușor inteligibil.
Prin urmare este exclusă orice presupunere că aceste clauze sunt abuzive, comisionul de risc fiind considerat de instanță ca fiind parte din prețul creditului, respectiv din D., așa cum a reținut însăși CJUE în ordonanța din 16 noiembrie 2010, în cauza C-76/10, paragrafele 64 – 77, art.4 din Directiva 93/13 și art. 4 al. 6 din Legea nr. 193/2000 permițând instanței analiza caracterului abuziv al unei clauze ce privește costul total al creditului, respectiv D. – prețul acestuia, numai în măsura în care apreciază că respectivele clauze nu au fost redactate în mod clar și inteligibil.
Deși instanța consideră că aceste clauze sunt conforme cu cerințele art. 4 alin. 6 din lege, a apreciat totuși necesar a analiza eventualul dezechilibru între drepturile băncii și obligațiile consumatorilor, iar concluzia ce se poate desprinde din analiza sus efectuată este lipsa oricărei vătămări a reclamanților, dreptul băncii de a percepe acest comision nefiind interzis de lege, din contră, acesta era permis și justificat, era clar exprimat în convenția părților, atât în cuantum procentual cât și valoarea lui în bani, iar din pasivitatea reclamanților timp de mai bine de 5 ani de la plata primelor sume achitate cu titlul de comision de risc, rezultă că aceste clauze nu sunt abuzive.
Prin urmare, instanța constată că inserarea în convenția de credit a clauzei referitoare la comisionul de risc nu are caracter abuziv.
Cu toate acestea însă, instanța va analiza dacă modificarea adusă unilateral de bancă privind transformarea comisionului de risc în comision de administrare, în lipsa unui act adițional încheiat între părți în acest sens are sau nu caracter abuziv.
Mai întâi, instanța reține că între părți nu a fost încheiat un act adițional urmare a intrării în vigoare a OUG 50/2010, ci potrivit răspunsurilor date de reclamant la interogator, după . acestui act normativ deși s-a deplasat la Bancă pentru a obține relații cu privire la comisionul de risc, a fost informat „că nu se poate discuta decât în cazul în care o instanță de judecată se va pronunța cu privire la acesta”, precum și faptul că nu s-a semnat nici un act adițional întrucât Banca i-a comunicat că nu este necesară semnarea actului adițional dat fiind faptul că dispozițiile OUG 50/2010 se vor aplica automat.
Astfel, deși dispozițiile OUG nr. 50/2010 impuneau ca în urma intrării sale în vigoare să se elimine din contractele de credit aflate în derulare, orice clauze contrare care ar impune pentru consumatori plata altor comisioane în afara celor de: analiză dosar, administrare credit sau de administrare cont curent, compensație în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor, după caz, penalități, precum și un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor (art. 36), instanța constată că deși între părți nu s-a încheiat un act adițional, Banca, în mod unilateral a înlocuit un comision interzis de lege, cu un altul permis, dar care nu a fost negociat inițial.
Potrivit art. 35 alin.1 lit. b din OUG nr.50/2010, pe parcursul derulării contractului de credit: „b) se interzic introducerea și perceperea de noi comisioane, tarife sau a oricăror alte speze bancare, cu excepția costurilor specifice unor produse și servicii suplimentare solicitate în mod expres de consumator, neprevăzute în contract ori care nu erau oferite consumatorilor la data încheierii acestuia. Aceste costuri neprevăzute vor fi percepute numai pe baza unor acte adiționale acceptate de consumator. Sunt exceptate costurile impuse prin legislație”. Din interpretarea logică per a contrario a dispozițiilor art. 35 alin. 1 lit. b din OUG 50/2010, rezultă că pe parcursul derulării contractului este posibilă introducerea unor noi comisioane pentru produse și servicii suplimentare solicitate în mod expres de consumator, ori dacă introducerea acestora este impusă prin legislație, urmând ca modificarea să opereze după notificarea debitorului în acest sens și încheierea unui act adițional acceptat de acesta. Aceste dispoziții legale trebuie, însă, interpretate prin coroborare cu cele cuprinse în art. 41 din OUG 50/2010 “(1) Orice notificare cu privire la modificarea conținutului clauzelor contractuale referitoare la costuri va fi transmisă consumatorilor cu cel puțin 30 de zile înainte de aplicarea acestora, … . (2) Consumatorul are la dispoziție un termen de 15 zile de la primirea notificării pentru a comunica opțiunea sa de acceptare sau de neacceptare a noilor condiții. (3) Neprimirea unui răspuns din partea consumatorului în termenul menționat anterior nu este considerată acceptare tacită și contractul rămâne neschimbat.”
Prin urmare, instanța constată pe de o parte că pârâta nu a făcut dovada notificării reclamanților cu privire la modificarea convenției de credit în sensul transformării comisionului de risc în comision de administrare, iar pe de altă parte dat fiind faptul că reclamanții au fost în imposibilitatea de a comunica în termen legal poziția lor cu privire la această modificare, tăcerea lor nu este considerată ca fiind acceptare tacită, cu atât mai mult cu cât deși s-au prezentat la Bancă pentru a solicita lămuriri li s-a comunicat că nu este necesar a fi încheiat vreun act adițional.
Prin urmare, instanța constată că în mod nelegal și total abuziv Banca a procedat la modificarea unilaterală a convenției, în sensul că a înlocuit comisionul de risc cu un comision de administrare. Ori, devreme ce primul comision era interzis de lege începând cu data de 21 iunie 2010, pârâta nu mai avea posibilitatea, în lipsa consimțământului cocontractanților de a-l înlocui, ci doar de a-l elimina pe cel interzis.
În consecință, sub acest aspect, instanța constată că inserarea în graficul de rambursare emis ca urmare a apariției OUG 50/2010 a unui comision de administrare prin redenumirea comisionului de risc inițial are caracter abuziv, motiv pentru care va admite acțiunea în sensul că va obliga pe pârâte să elimine din executarea convenției de credit a dispozițiilor privind perceperea comisionului de administrare prin redenumirea comisionului de risc stipulat inițial și să procedeze la emiterea unui nou grafic de rambursare prin excluderea din costul contractului a comisionului de administrare începând cu data de 21 iunie 2010.
Totodată, având în vedere că reclamanții au achitat cu titlu de comision de administrare începând cu data de 21 iunie 2010 și până la data pronunțării prezentei hotărâri, respectiv 10 iulie 2013 suma de 370,77 euro și constatând că aceasta reprezintă o plată nedatorată se va dispune și obligarea pârâtelor la restituirea către reclamanți a sumei de 370,77 euro.
În ce privește dobânda legală solicitată, legea prezumă în cazul neexecutării unei obligații ce are ca obiect o sumă de bani, că lipsa de folosință a acesteia provoacă creditorului un prejudiciu. Astfel, potrivit art. 1535 Cod civil – „În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu”. Având în vedere dispozițiile legale citate, instanța constată că pretenția reclamanților de a pretinde de la pârâte dobânda legală aferente sumelor achitate cu titlu de comision de administrare începând cu data de 21 iunie 2010 este întemeiată.
Având în vedere considerentele expuse anterior, instanța va respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune privind restituirea sumelor de bani reprezentând comision de risc pentru perioada 20 mai 2008 – 21 ianuarie 2010, ca lipsită de obiect.
Cu referire la daunele moratorii solicitate, instanța constată că nu sunt întrunite condițiile antrenării răspunderii civile a pârâtelor în acest sens, motiv pentru care le va respinge.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, având în vedere culpa pârâtelor în declanșarea litigiului, se va dispune și obligarea acestora la plata sumei de 1.500,00 lei către reclamanți, cu titlu de cheltuieli de judecată, justificate de plata onorariului de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca lipsită de obiect excepția prescripției dreptului material la acțiune privind restituirea sumelor de bani reprezentând comision de risc pentru perioada 20 mai 2008 – 21 ianuarie 2010, invocată de pârâta S.C. V. R. S.A., prin întâmpinare.
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanții B. F. și B. M. N., ambii cu domiciliul procesual ales în municipiul Hunedoara, ., județul Hunedoara în contradictoriu cu pârâtele S.C. V. ROMÂNIA S.A., cu sediul în municipiul București, ., ., sector 2 și S.C. V. S.A. - Sucursala D., cu sediul în municipiul D., ., parter, județul Hunedoara și, în consecință:
Constată că având caracter abuziv modificarea intervenită în derularea convenției de credit nr._/18 aprilie 2008 în sensul redenumirii comisionului de risc prevăzut în art. 5 lit. a Condiții speciale în comision de administrare.
Obligă pârâtele să elimine din executarea convenției de credit a dispozițiilor privind perceperea comisionului de administrare prin redenumirea comisionului de risc stipulat inițial și să procedeze la emiterea unui nou grafic de rambursare prin excluderea din costul contractului a comisionului de administrare începând cu data de 21 iunie 2010.
Obligă pârâtele să restituie reclamanților suma de 370,77 euro reprezentând comision de administrare încasat pentru perioada 21 iunie 2010 – 10 iulie 2013.
Obligă pârâtele la plata către reclamanți a dobânzii legale aferentă sumei de 370,77 euro începând cu data pronunțării hotărârii și până la data plății efective.
Respinge în rest acțiunea.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, obligă pârâtele la plata sumei de 1.500,00 lei către reclamanți, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 10 iulie 2013.
Președinte,Grefier,
A. L. S. A. G.-P.
A.L.S./A.G.P.
6 ex./10 iulie 2013
| ← Modificare act constitutiv persoană juridică. Încheierea nr.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 2585/2013. Judecătoria... → |
|---|
