Acţiune în constatare. Sentința nr. 5012/2013. Judecătoria DEVA

Sentința nr. 5012/2013 pronunțată de Judecătoria DEVA la data de 12-12-2013 în dosarul nr. 129/240/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA D., JUDEȚUL HUNEDOARA

D., . nr. 35

Tel: 0254_/ Fax: 0254_ / e-mail_

operator de date cu caracter personal nr. 4259

prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5012/2013

Ședința publică din data de 12.12.2013

Instanța constituită din:

Președinte: Ș. D.-M. - judecător

Grefier: R. S.

Pe rol se află soluționarea acțiunii civile formulate de reclamanta F. V. D., în contradictoriu cu pârâta B. A.-M., ș.a., având ca obiect – acțiune în constatare.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 5.12.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru azi 12.12.2013, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Deliberând constată:

Asupra acțiunii de față:

Prin cererea formulată și înregistrată la Judecătoria Hațeg sub nr._ din data de 31.01.2013, reclamanta F. V. D. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele P. Orașului Hațeg, MAI, Instituția Prefectului județului Hunedoara, Serviciul public comunitar Regim Permise de conducere și înmatriculări a vehiculelor și cu B. A.-M., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că în momentul de față autoturismul marca Audi, cu nr._, nr. identificare wAuzzz8Lzva033692 este înstrăinat către pârâta B. A.-M., din data de 7.01.2012 și în consecință să se dispună radierea lui din circulație, cât și din evidențele Primăriei Orașului Hațeg, de pe numele reclamantei, cu cheltuieli de judecată. Totodată reclamanta a solicitat obligarea pârâtei B. A.-M. la plata impozitului aferent plătit de reclamantă, de la data folosirii autovehiculului până în prezent.

În motivarea cererii, în esență, reclamanta a arătat că i-a vândut pârâtei în urmă cu un an și jumătate autovehiculul în cauză, pentru care a plătit suma de 1000 euro, însă aceasta din urmă nu a efectuat transferul dreptului de proprietate, motiv pentru care se impune radierea acestuia din evidențele fiscale ale primăriei Orașului Hațeg.

Cererea de chemare în judecată nu a fost motivată în drept.

Reclamanta a anexat cererii, în fotocopii certificatul de înmatriculare al autoturismului și contractul de vânzare-cumpărare încheiat și fișa de înmatriculare.

Pârâta B. A.-M. nu a formulat întâmpinare.

Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule din cadrul Instituției Prefectului județului Hunedoara a depus întâmpinare prin care a arătat că lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța cu privire la radierea autovehiculului.

În motivarea întâmpinării, în esență, pârâtul a arătat că procedura radierii și înmatriculării vehiculelor este reglementată de OUG 195/2002 și că, potrivit textelor legale, în cazul înstrăinării unui vehicul acesta va fi înmatriculat pe numele noului proprietar și nu va fi radiat de numele vechiului proprietar, operându-se doar mențiunea încetării calității de titular al înmatriculării a fostului proprietar în evidențele autorității competente să realizeze înmatricularea, iar radierea se realizează doar la scoaterea definitivă din circulație a autovehiculelor.

În drept, au fost invocate prevederile art. 115, 116 Cod procedură civilă, OUG 195/2002 și Ordinul 1501/13.11.2006 al Ministrului Administrațiilor și Internelor, Legea 571/2003 și HG 44/2004.

În temeiul art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, pârâta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată.

Reclamanta a mai depus la dosar copia cărții de identitate personale, certificat de atestare fiscală, cartea de identitate a vehiculului, certificat de înmatriculare și fișa de înmatriculare.

Prin sentința civilă nr.253/2013 a Judecătoriei Hațeg, cauza a fost declinată în favoarea Judecătoriei D., fiind înregistrată la această instanță sub același număr de dosar, la data de 19.06.2013.

La data de 10.10.2013 reclamanta și-a precizat acțiunea în sensul că a solicitat introducerea în cauză a Primăriei Municipiului D. și a solicitat scoaterea din cauză a Primăriei Municipiului Hațeg, ca ulterior să arate că de fapt cea cu care înțelege este P. comunei I. (f.54) . De asemenea reclamanta și-a precizat încă o dată acțiunea, la termenul din data de 31.10.2013, arătând că solicită transcrierea dreptului de proprietate al autoturismului de pe numele reclamantei, pe numele pârâtei B. A.-M. și nu radierea acestuia, cum din eroare a precizat.

La data de 31.10.2013 instanța a dispus scoaterea din cauză a pârâtei P. Orașului Hațeg și a dispus introducerea în cauză a Primăriei Comunei I., fiind admisă la acel termen și excepția lipsei unui obiect determinat al capătului de cerere vizând obligarea pârâtei B. A.-M. la plata impozitului.

Pârâta P. Comunei I. a depus întâmpinare, prin care a invocat lipsa calității procesuale pasive și a solicitat scoaterea din cauză, arătând că din cererea reclamantei nu reiese motivul pentru care a fost chemată în judecată. A precizat că pentru ca reclamanta să poată fi scoasă din evidențele fiscale ale Primăriei, aceasta trebuia să depună o declarație conform art.264 alin.4 din Legea nr.571/2003, nu a prezentat radierea cu transcriere de la poliție, iar primăria I. nu a primit confirmarea de luarea în debit de la P. Drobeta Turnu Severin.

În drept pârâta și-a întemeiat apărările pe dispozițiile Codului de procedură civilă și pe cele ale Legii nr.571/2003.

La data de 21.11.2013 reclamanta a depus noi note de ședință, prin care a arătat că solicită se constate înstrăinarea autoturismului marca Audi către pârâta B. A.-M. și în consecință, instanța să dispună înscrierea în evidențe a noului proprietar, cu radierea reclamantei din evidențele fiscale ale Primăriei Comunei I. și înscrierea mențiunii de încetare a calității de titular, cu obligarea la înmatricularea autoturismului pe numele pârâtei B. A.-M., la SPCRPCIV din cadrul Instituției Prefectului al Județului Hunedoara.

În cauză au fost încuviințate și s-au administrat probe cu înscrisuri, interogatoriu și s-a procedat la audierea unui martor.

Analizând acțiunea civilă de față, prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate și a apărărilor formulate, instanța reține următoarele:

La data de 7.01.2012, între reclamantă și pârâta B. A.-M. a fost încheiat un contract de vânzare – cumpărare, prin care reclamanta a transmis pârâtei dreptul de proprietate asupra autovehiculului marca Audi, nr. identificare wAuzzz8Lzva033692, înmatriculat sub nr._, prețul fiind stabilit la suma de 1.000,00 euro (fila 3 din dosar). Contractul a fost semnat de ambele părți, ocazie cu care reclamantul – vânzător a predat cumpărătorului vehiculul, iar acesta din urmă a achitat prețul convenit.

În atare situație, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 1674 Cod civil, potrivit cu care proprietatea este de drept strămutată la cumpărător de îndată ce părțile s-au învoit asupra lucrului și asupra prețului, chiar în situația în care lucrul nu a fost predat și prețul nu a fost achitat în întregime.

Potrivit art. 11 alin. 4 din OUG nr. 195/2002, „În cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se înscriu în evidențele autorităților competente simultan cu menționarea încetării calității de titular al înmatriculării a fostului proprietar. Pentru realizarea acestei operațiuni și emiterea unui nou certificat de înmatriculare, noul proprietar este obligat să solicite autorității competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului.” Pârâta, în calitate de proprietar în temeiul unui contract translativ de proprietate, era obligată să se prezinte la organele de poliție și la organele fiscale pentru transcrierea autovehiculului, însă nu s-a conformat prevederilor legale.

Potrivit art. 1528 Cod civil, nefiind îndeplinită obligația de a face, creditorul poate asemenea să fie autorizat a o aduce el la îndeplinire, cu cheltuiala debitorului”.

Se vor reține și prevederile art. 264 alin. 5 din Codul fiscal, „Înstrăinarea unui mijloc de transport, prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege, nu poate fi efectuată până când titularul dreptului de proprietate asupra mijlocului de transport respectiv nu are stinse orice creanțe fiscale locale, cu excepția obligațiilor fiscale aflate în litigiu, cuvenite bugetului local al unității administrativ-teritoriale unde este înregistrat mijlocul de transport, cu termene de plată scadente până la data de întâi a lunii următoare celei în care are loc înstrăinarea. Atestarea achitării obligațiilor bugetare se face prin certificatul fiscal emis de compartimentul de specialitate al autorităților administrației publice locale. Actele prin care se înstrăinează mijloace de transport cu încălcarea prevederilor prezentului alineat sunt nule de drept”.

Potrivit prevederilor art. 17 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, radierea din evidența a vehiculelor înregistrate, la trecerea acestora în proprietatea altei persoane, se face de către autoritatea care a efectuat înregistrarea, la cererea proprietarului, în condițiile legii.

În aceste condiții, instanța reține că potrivit poziției procesuale a pârâtei P. I., la momentul înstrăinării reclamanta a obținut un certificat fiscal care atesta că nu are obligații de plată, iar contractul părților nu a fost contestat, astfel că instanța va constata că prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 7.01.2012, reclamanta a transmis pârâtei B. A.-M. dreptul de proprietate asupra autoturismului marca Audi, nr. identificare wAuzzz8Lzva033692, înmatriculat sub nr._ .

Constatând însă că pârâta nu s-a conformat prevederilor legale ale art. 24 alin. 2 lit. „d” din Regulamentul privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor, aprobat prin Ordinul nr. Administrației și Internelor nr. 1501/2006, conform cărora proprietarii de vehicule înmatriculate sau înregistrate sunt obligați sa solicite radierea din circulație în termen de 30 de zile de la data trecerii vehiculului înregistrat în proprietatea altei persoane. Iar potrivit prevederilor art 25 din același act normativ, radierea se face pe baza depunerii certificatului de înmatriculare sau de înregistrare și a plăcuțelor cu număr de înmatriculare ori de înregistrare, după caz, a cărții de identitate a vehiculului (doar pentru vehiculele înmatriculate după 1 iulie 1993), a fișei de înmatriculare cu viza organului fiscal competent al autorității administrației publice locale, stabilită potrivit legii, ori a certificatului de atestare fiscală, precum și a documentelor care atestă faptul că a intervenit una dintre situațiile prevăzute la art. 24 alin. (1)-(4), instanța va încuviința înscrierea în evidențele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule din cadrul Instituției Prefectului județului Hunedoara, la cererea reclamantului, a mențiunilor referitoare la transmiterea dreptului de proprietate asupra autovehiculului marca Audi, nr. identificare wAuzzz8Lzva033692, înmatriculat sub nr._, în condițiile art. 264 din Legea nr. 571/2003 – privind Codul Fiscal și pct. 122 alin.4-6 din HG nr. 44/2004.

În ceea ce privește cererea reclamantei de a se dispune radierea din evidențele fiscale ale Primăriei Comunei I. a reclamantei, instanța constată că această cerere nu este fondată. Astfel, din textele de lege expuse mai sus, coroborate cu cele ale Ordinului nr.75/2009, rezultă clar că reclamanta are la îndemână o procedură administrativă eficientă care are ca rezultat radierea de pe numele său a autovehiculului din evidențele fiscale. In prezent, instanța numai cu încălcarea principiului separației puterilor în stat, consacrat în mod expres de art. 1 din Constituția României ar putea pronunta o hotărâre prin care să dispună radierea în alte conditii decât cele prevăzute în texte de lege.

Întrucât, în cauză, reclamanta nu a formulat pretenții proprii împotriva pârâților Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule din cadrul Instituției Prefectului județului Hunedoara și Primăriei Comunei I., iar acestea sunt terți față de contractul încheiat între reclamantă și pârâtă, instanța va constata că aceștia nu pot reclama calitate procesuală pasivă în cauză, urmând a se proceda în consecință.

Fără cheltuieli de judecată, nemaifiind solicitate de reclamanta în prezentul process, ci rezervându-și dreptul de a le solicit ape cale separată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanta F. V. D., cu domiciliul în I., ., jud. Hunedoara, în contradictoriu cu pârâtul B. A.-M., domiciliată în Drobeta Turnu Severin, ., ., ..

Constată că prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 7.01.2012, reclamanta a transmis pârâtei B. A.-M. dreptul de proprietate asupra autoturismului marca Audi, nr. identificare wAuzzz8Lzva033692, înmatriculat sub nr._ .

Încuviințează înscrierea în evidențele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule din cadrul Instituției Prefectului județului Hunedoara, la cererea reclamantului, a mențiunilor referitoare la transmiterea dreptului de proprietate asupra autoturismului în favoarea pârâtei B. A.-M., în condițiile art. 264 din Legea nr. 571/2003 – privind Codul Fiscal și pct. 122 alin.4-6 din HG nr. 44/2004.

Respinge în rest acțiunea.

Respinge acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI HUNEDOARA – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Autovehiculelor, cu sediul în municipiul D., .. 28, județul Hunedoara și cu pârâta P. Comunei I., cu sediul în I., ., jud. Hunedoara, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 12.12.2013.

Președinte,Grefier,

Ș. D.-M. R. S.

Red.ȘDM/RS

6 ex./21.01.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 5012/2013. Judecătoria DEVA