Obligaţie de a face. Sentința nr. 24/2013. Judecătoria DEVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 24/2013 pronunțată de Judecătoria DEVA la data de 07-01-2013 în dosarul nr. 740/221/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA D., JUDEȚUL HUNEDOARA
D., . nr. 35
Tel: 0254_/ Fax: 0254_ / e-mail_
operator de date cu caracter personal nr. 4259
prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 24 / 2013
Ședința publică din data de 07.01.2013
Instanța constituită din:
Președinte: R. C. R. - judecător
Grefier: M. M. G.
Pe rol se află soluționarea acțiunii civile formulate de reclamantul G. G. R., în contradictoriu cu pârâții U. B. și Instituția Prefectului – Județul Hunedoara – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, având ca obiect – obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică, părțile nu se prezintă.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat și probe de administrat, reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA:
Prin cererea formulată pe rolul aceste instante sub nr._ din data de 25.01.2012, reclamantul G. G. R., a solicitat, în contradictoriu cu pârâții U. B. și P. JUDEȚULUI HUNEDOARA – SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULĂRI VEHICULE, să se constate că a vândut autoturismul marca Ford, cu numărul de identificare WFOBXXGCABLM66636 și număr de înmatriculare_ pârâtei prin contractul de vânzare cumpărare, să fie obligați pârâții să radieze vehiculul, iar în caz de refuz să se pronunțe o hotărâre prin care să se dispună radierea vehiculului de pe numele reclamantului, să fie obligați pârâții la plata sumei de 210 lei, ce reprezintă impozitul de la data vânzării până în prezent, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a vândut pârâtei G. B., la data de 24.09.2008, la prețul de 3.500 lei, autoturismul Ford cu numărul_, iar pârâta refuză să radieze vehiculul, prejudiciindu-l.
Cererea nu a fost motivată în drept.
S-a depus taxă judiciară de timbru în cuantum de 32(f.23-24) lei și timbru judiciar de 1,8 lei.
În probațiune, reclamantul a anexat cererii copia contractului de vânzare-cumpărare(f.3).
Pârâta U. B., deși legal citată, nu a depus întâmpinare și nu s-a înfățișat deși a fost citată cu mențiunea de a se prezenta la interogatoriu.
Pârâtul Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule din cadrul Instituției Prefectului județului Hunedoara a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii.
În motivarea întâmpinării, pârâtul a arătat că procedura radierii și înmatriculării vehiculelor este reglementată de OUG 195/2002 și că, potrivit textelor legale, în cazul înstrăinării unui vehicul acesta va fi înmatriculat pe numele noului proprietar și nu va fi radiat de numele vechiului proprietar, operându-se doar mențiunea încetării calității de titular al înmatriculării a fostului proprietar în evidențele autorității competente să realizeze înmatricularea.
În drept, au fost invocate prevederile OUG 195/2002, Ordinul 1501/13.11.2006 al Ministrului Administrațiilor și Internelor, Legea nr. 571/2003, HG 44/2004 și art. 115,116 Cod procedură civilă.
În temeiul art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, pârâta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
La data de 15.10.2012 s-a încuviintat pentru reclamant proba cu interogatoriul pârâtei U. B., aceasta neprezentându-se în vederea administrării pobei, deși a fost citată cu aceasta mențiune.
Analizând acțiunea civilă de față, prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate și a apărărilor formulate, instanța reține următoarele:
La data de 24.09.2008, între reclamant și pârâta U. B.(fostă G.) s-a încheiat un contract de vânzare – cumpărare, prin care reclamantul a transmis pârâtei dreptul de proprietate asupra autoturismului marca Ford Escort 1,6i, cu nr. de identificare WFOBXXGCABLM66636, . EM66636, cilindre 1567 și număr de înmatriculare_, prețul fiind stabilit la suma de 3.500 lei(f.3).
Contractul a fost semnat de ambele părți, ocazie cu care reclamantul – vânzător a primit prețul și a predat cumpărătorului vehiculul, cheile, fișa de înmatriculare și cartea de identitate a vehiculului, astfel cum rezultă din prevederile contractuale.
În atare situație, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 1295 Cod civil, potrivit cu care proprietatea este de drept strămutată la cumpărător de îndată ce părțile s-au învoit asupra lucrului și asupra prețului, chiar în situația în care lucrul nu a fost predat și prețul nu a fost achitat în întregime.
Prin urmare, contractul încheiat de părți, nefiind doar o promisiune bilaterală de vânzare cumpărare, este în măsură să transmită dreptul de proprietate de la data încheierii convenției, astfel că instanța nu este în măsură să pronunțe o hotărâre de constatare a intervenirii vânzării, efectele acesteia producându-se.
Potrivit art. 11 alin. 4 din OUG nr. 195/2002, „În cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se înscriu în evidențele autorităților competente simultan cu menționarea încetării calității de titular al înmatriculării a fostului proprietar. Pentru realizarea acestei operațiuni și emiterea unui nou certificat de înmatriculare, noul proprietar este obligat să solicite autorității competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului.” Pârâta U. B., în calitate de proprietar în temeiul unui contract translativ de proprietate, era obligată să se prezinte la organele de poliție și la organele fiscale pentru transcrierea autoturismului, însă nu s-a conformat prevederilor legale.
În ceea ce privește solicitarea reclamantului de obligare a pârâților la plata sumei de 201 lei reprezentând impozitul de la data vânzării până în prezent, instanța o apreciază ca fiind neîntemeiată, reclamantul neaducând vreo dovadă cu privire la cuantumul impozitului și nici cu privire la cel care a achitat aceste sume.
Față de aceste considerente, constatând că pârâta nu s-a conformat prevederilor legale menționate anterior, instanța va admite acțiunea în parte și va obliga pârâtul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule din cadrul Instituției Prefectului județului Hunedoara la înscrierea în evidențele sale a noului proprietar al vehiculului cu numărul_ și a încetării calității de proprietar a reclamantului, urmând ca cererea să fie respinsă în rest.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul G. G. R., domiciliat în D., Aleea Romanilor, ., jud. Hunedoara, în contradictoriu cu pârâții U. B., cu domiciliul în .. 152, ., . și SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULĂRI VEHICULE, cu sediul în D., .. 10, jud. Hunedoara.
Obligă pârâtul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule din cadrul Instituției Prefectului județului Hunedoara Hunedoara la înscrierea în evidențele sale a noului proprietar al vehiculului cu numărul_ și a încetării calității de proprietar a reclamantului.
Respinge în rest cererea.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 07.01.2013.
Președinte Grefier
R. C. R. M. M. G.
Promovat Tribunal Hunedoara
Semnează Președintele
Judecătoriei D.
C. F.
RCR/MMG
4 ex./17.06.2013
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 4993/2013. Judecătoria... | Investire cu formulă executorie. Încheierea nr. 32/2013.... → |
---|