Contestaţie la executare. Sentința nr. 3634/2013. Judecătoria DEVA

Sentința nr. 3634/2013 pronunțată de Judecătoria DEVA la data de 10-09-2013 în dosarul nr. 4513/221/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA D., JUDEȚUL HUNEDOARA

D., .. 35

Tel:0254_/ Fax: 0254_ /e-mail_

operator de date cu caracter personal nr. 4259

prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3634/2013

Ședința publică din: 10.09.2013

Instanța constituită din:

P.: A. E. B.

GREFIER: G. O.

Pe rol se află pronunțarea cauzei civile formulată de contestatorul S. S. în contradictoriu cu intimata S.C. S. C. S.R.L., având ca obiect contestație la executare.

Dezbaterile și susținerile în fond au avut loc în ședința publică din data de 03.09.2013, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, conform prevederilor art. 260 Cod pr.civilă, a amânat pronunțarea cauzei la data de 10.09.2013.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ din data de 19.06.2013, contestatorul S. S. a formulat în contradictoriu cu intimata ., contestație la executare împotriva executării silite pornită în dosarul de executare nr. 1298/EX/2013 al B. Cherșa S., solicitând anularea tuturor formelor de executare efectuate în acest dosar, respectiv a somației de plată înscrisă în cărțile funciare nr._ UAT D. de sub C1 și nr._ UAT D. de sub C1.

În motivarea în fapt a arătat că somația de plată înscrisă în cărțile funciare nr._ UAT D. de sub C1 și nr._ UAT D. de sub C1 este nelegală întrucât creditul a fost garantat doar cu ipotecă imobiliară, asupra imobilului înscris în CF 919/N D., astfel cum rezultă din Încheierea nr. 3034/04.02.2012 emisă de OCPI, însă intimata a pornit executarea asupra altor imobile, mai puțin valorificarea ipotecii constituite ca și garanție. Contestatorul consideră că intimatul creditor avea obligația de a valorifica prin executare garanția constituită în favoarea sa, și numai în situația în care nu s-ar fi îndestulat putea să continue executarea conform codului de procedură civilă.

În drept a invocat dispozițiile art. 499 raportat la art.399-402 și art. 404 C.proc.civ.

În probațiune a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

În susținerea acțiunii a depus în copie, Încheierile OCPI nr._, nr._, 4747, nr.3034, contract de credit bancar nr. 2175F/01.10.2007.

Intimata legal citată, nu a formulat întâmpinare, dar s-a prezentat în fața instanței pentru a formula apărări.

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri în cadrul căreia a fost comunicat, în copie certificată, dosarul execuțional.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, în dosarul execuțional nr. 1298/EX/2012 al B. Cherșa S. s-a pus în executare contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 2175F/01.10.2007 și contractul de ipotecă autentificat 3809/02.10.2007 de BNP Ș. O. I., încheiate de către contestator cu Banca Comercială Română. Prin contractul de ipotecă încheiat, pentru garantarea împrumutului din contractul de credit, s-a constituit în favoarea creditorului o ipotecă de rang I asupra imobilului teren arabil intravilan în suprafață de 3249mp, cu nr. cadastral 1935, înscris în CF 919N D., cu nr. topo 547/2/2/2, situat în D., ..

În cadrul procedurii de executare silită ce face obiectul dosarului nr. 1298/EX/2012, prin Încheierea BCPI D. cu nr. 4747/18.02.2013 s-a notat la cererea executorului judecătoresc, somația de plată pentru suma de_ euro și_,64 lei în favoarea creditorului . în cartea funciară nr._ UAT D., provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. 919N D., asupra imobilului cu nr. topografic 547/2/2/2.

Totodată, la solicitarea executorului judecătoresc (f. 74), Serviciul Public Fiscal Impozite și Taxe Locale a comunicat (f.68) organului de executare bunurile mobile și imobile cu care debitorul contestator figurează în proprietate, astfel că prin procesele verbale de situație încheiate la data de 23.05.2013 (f. 29 și 31) organul de executare a procedat la identificarea imobilelor terenuri intravilane înscrise în CF_ D., cu nr. topo 3377, 3378/7/3 și CF nr._ D., nr. topo 542/6/1, 542/7/1 și a solicitat înscrierea somației imobiliare nr. 1298/2012 în cele două cărți funciare (f. 26-27).

Prin Încheierile de BCPI nr._ și_ din 29.05.2013, în cele două cărți funciare a fost notată somația de plată pentru suma de_ euro și_,64 lei, în favoarea .. Totodată, organul de executare a somat debitorul asupra obligației de achitare a acestor sume, cu consecința vânzării la licitație a cotei de proprietate din aceste imobile (f.28 și 30), debitorul fiind informat și asupra faptului notării somației în cartea funciară.

În drept, potrivit art. 399 al.1 C.proc.civ. – „Împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.” Iar, în situația în care se constată de către instanța de executare, că executarea silită nu a respectat normele prevăzute de lege, poate anula actul de executare contestat sau dispune îndreptarea acestuia.

Prin urmare, în cadrul prezentei contestații la executare instanța are obligația de a verifica legalitatea executării silite, respectiv dacă s-au respectat prevederile legale din materia executării silite în întocmirea sau efectuarea actelor de executare. Motivele invocate de către contestator trebuie să constituie impedimente la executare (cauze de amânare sau de stingere a obligației înscrise în titlul executoriu) sau aspecte ce țin exclusiv de legalitatea executării silite ori a unui act de executare anume.

În ceea ce privesc actele de executare analizate, acestea au fost întocmite cu respectarea dispozițiilor de procedură civilă, fiind vorba în speță de art. 497 al. 1 și 2C.proc.civ., potrivit cărora „După întocmirea procesului-verbal de situație, executorul va soma pe debitor că, dacă nu va plăti, se va trece la vânzarea imobilelor cuprinse în acest proces-verbal. Somația de plată ce va fi comunicată debitorului va cuprinde pe lângă cele arătate de art. 387 și datele de identificare a imobilului cuprinse în procesul-verbal de situație, precum și mențiunea că s-a luat măsura înscrierii în cartea funciară. (2) Executorul va lua măsuri ca somația prevăzută la alin. (1) să fie înscrisă în cartea funciară”.

Verificând actele care au stat la baza notării somației de plată, raportat la dispozițiile legale incidente, instanța constată că Executorul judecătoresc a procedat la identificarea imobilelor, fiind întocmit procesele verbale de situație din data de 23.05.2013 (f. 29 și 31), a emis somațiile de executare și, în conformitate cu dispozițiile al. 2 sus amintite, a solicitat înscrierea somației de executare în cărțile funciare ale imobilelor.

Faptul că s-a procedat la executarea silită asupra altor imobile aflate în proprietatea debitorului decât imobilul asupra căruia s-a constituit ipoteca de rang I la semnarea contractului de credit, nu contravine normelor privind executarea silită.

În acest sens, potrivit art. 492 al. 1 C.proc.civ. „Creditorul ipotecar poate urmări în același timp și imobilele neipotecate ale debitorului său,”, ipoteză în care se regăsește și situația din dosarul execuțional nr. 1298/EX/2012. Rațiunea constă în aceea că ipoteca conferă creditorului dreptul de a urmări bunul în mâna oricui s-ar găsi (dreptul de urmărire) și de a-și satisface creanța din prețul obținut ca urmare a vânzării imobilului ipotecat cu prioritate față de alți creditori (dreptul de preferință). Aceasta nu înseamnă că se impune creditorului ipotecar și o obligație de urmărire cu prioritate a imobilului asupra căruia este constituită ipoteca; el este în privința celorlalte bunuri din patrimoniul debitorului un simplu creditor chirografar, având un drept de gaj general asupra întregului patrimoniu al debitorului, în virtutea căruia poate urmări orice bun din acest patrimoniu.

Față de aceste considerente, instanța apreciază că notarea somațiilor de executare în cărțile funciare CF_ D., cu nr. topo 3377, 3378/7/3 și CF nr._ D., nr. topo 542/6/1, 542/7/1 nu contravine normelor de drept material sau procesual civil, condiții în care contestația la executare este neîntemeiată și va fi respinsă ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge contestația la executare formulată de către contestatorul S. S., cu domiciliul ales în Mintia, .. 2, județul Hunedoara, în contradictoriu cu intimata S.C. S. C. S.R.L., cu sediul în municipiul București, ..5, corp B, etaj 3, sector 3, ca neîntemeiată.

Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 10.09.2013.

Președinte, Grefier,

A. E. B. O. G.

A.E.B./O.G

4ex./20.09.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 3634/2013. Judecătoria DEVA