Pretenţii. Sentința nr. 2986/2013. Judecătoria DEVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2986/2013 pronunțată de Judecătoria DEVA la data de 11-06-2013 în dosarul nr. 1219/221/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA D., JUDEȚUL HUNEDOARA
D., .. 35
Tel:0254_/ Fax: 0254_ /e-mail_
operator de date cu caracter personal nr. 4259
prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2986/2013
Sedința publică din: 11.06.2013
Instanța constituită din:
P.: A. E. B.
GREFIER: G. O.
Pe rol se află judecarea cauzei civile formulată de reclamantul S.C. A. P. S.A. în contradictoriu cu pârâtul S. P., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat reprezentanta reclamantei – consilier juridic B. R. I., lipsă fiind pârâtul.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se constată că, prin serviciul registratură, reclamanta a depus la dosar note de ședință și înscrisuri.
Reprezentanta reclamantei depune la dosar delegație de reprezentare, arată că nu mai are cereri de formulat, probe de administrat în cauză și solicită cuvântul pe fond.
Instanța constată procedura probatorie închisă, cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe excepția prescripției invocată și pe fondul cauzei.
Reprezentanta reclamantei solicită respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune ca neîntemeiată, astfel cum a arătat prin notele scrise depuse la dosar. De asemenea, pe fondul cauzei solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și obligarea pârâtului la plata sumei datorate reprezentând contravaloarea facturilor fiscale neachitate și a penalităților de întârziere, cu cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Prin cererea formulată și înregistrată la această instanță sub nr._ din data de 04.02.2013, reclamanta S.C. A. P. S.A., cu sediul în municipiul D., Calea Zarandului, nr. 43, județul Hunedoara a solicitat în contradictoriu cu pârâtul S. P., domiciliat în Certeju de Sus, ., ., Jud. Hunedoara, obligarea acestuia la plata următoarelor sume:
- 1316,54 lei, actualizată cu indicele de inflație de la data plății, din care 969,86 lei cu titlul de prestații și suma de 353,68 lei cu titlul de majorări, aferentă imobilului din Loc. Certeju de Sus, ., ., reprezentând contravaloarea facturilor neachitate emise în perioada martie 2009 – februarie 2011; aprilie 2011 – august 2012,octombrie 2012 – ianuarie 2013, în baza contractelor nr. 230/01.06.2006 și nr. 1/28.06.2010;
- 518,35 lei, actualizată cu indicele de inflație de la data plății, din care 404,35 lei cu titlul de prestații și suma de 114 lei cu titlul de majorări, aferentă imobilului din Loc. Certeju de Sus, ., ., Jud. Hunedoara, reprezentând contravaloarea facturilor neachitate emise în perioada decembrie 2010 - iulie 2011; octombrie 2011 – aprilie 2012, octombrie 2012 – ianuarie 2013, în baza contractelor nr. 157/01.06.2006 și nr. 18/29.06.2010, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, în esență, reclamanta a arătat că a furnizat debitorului servicii publice de alimentare cu apă și canalizare conform contractelor încheiate, însă debitorul nu a înțeles să-și onoreze obligația de plată a facturilor emise în termenul stipulat în contracte. A mai precizat că, potrivit prevederilor contractuale, debitorul datorează și penalități de întârziere calculate potrivit Legii 241/2006 a serviciului de alimentare cu apa si de canalizare.
În drept au fost invocate prevederile C.proc.civ.
În probațiune a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Creditorul a anexat cererii, în copie, contractele nr. 230/01.06.2006 și nr. 1/28.06.2010, contractele nr. 157/01.06.2006 și nr. 18/29.06.2010, facturile fiscale ce stau la baza pretențiilor și convocare la conciliere.
Debitorul, legal citat, nu a depus întâmpinare și nu s-a prezentat în fața instanței pentru a-și face apărări.
Cererea a fost legal timbrată cu 158,00 lei taxă judiciară de timbru și 3,00 lei timbru judiciar anulate la dosar.
În probațiune, au fost încuviințate și s-au administrat probe cu înscrisuri.
Analizând cererea de față prin prisma motivelor invocate și a probelor administrate, instanța reține următoarele:
Între părți s-au derulat relații contractuale, în baza cărora creditorul, în calitate de prestator, a furnizat servicii publice de alimentare cu apă și canalizare conform contractele nr. 230/01.06.2006 și nr. 1/28.06.2010 pentru imobilul din Loc. Certeju de Sus, ., ., Jud. Hunedoara, iar în baza contractelor nr. 157/01.06.2006 și nr. 18/29.06.2010 pentru imobilul din Loc. Certeju de Sus, ., ., Jud. Hunedoara. Pentru serviciile prestate reclamanta a emis mai multe facturi fiscale în cuantum total de 1834,89 lei, din care suma de 1316,54 lei reprezintă contravaloarea serviciilor prestate și a penalităților de întârziere calculate pentru imobilul din . de 518,35 lei reprezintă contravaloarea serviciilor prestate și a penalităților de întârziere calculate pentru imobilul din . întârziere fiind calculate potrivit art. 30 din Legea 241/2006, astfel cum rezultă din cuprinsul facturilor fiscale (filele 34-172).
Deși debitorul a beneficiat de serviciile contractate nu a înțeles să-și onoreze obligația de plată asumată, în condițiile contractuale stipulate.
În speță, instanța constată că pretențiile au natură comercială și că au fost îndeplinite de către reclamantă dispozițiile art. 7201 al. 2 C.proc.civ. potrivit cărora “în scopul soluționării litigiului prin conciliere directă, reclamantul va convoca partea adversă, comunicându-i în scris pretențiile sale și temeiul lor legal, precum și toate actele doveditoare pe care se sprijină acestea. Convocarea se va face prin scrisoare recomandată cu dovadă de primire” (f. 175-177).
Potrivit art. 137 al. 1 C.proc.civ. instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii. Prin urmare, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune invocată de instanță, cu privire la facturile fiscale emise în perioada martie 2009 – decembrie 2009.
Potrivit dispozițiilor art. 1 din Decretul nr. 167/1958, în vigoare la momentul introducerii acțiunii, “Dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege. Odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii.”, termenul de prescripție aplicabil fiind cel de 3 ani prevăzut de art. 3 din același act normativ, fiind vorba de o creanță.
Totodată, potrivit art. 7201 al. 1 C.proc.civ. “În procesele și cererile dintre profesioniști evaluabile în bani și derivate din raporturi contractuale, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluționarea litigiului fie prin mediere, fie prin conciliere directă cu cealaltă parte. (11) Termenul de prescripție a dreptului la acțiune pentru dreptul litigios supus medierii sau concilierii se suspendă pe durata acestei proceduri, dar nu mai mult de 3 luni de la începerea ei.”
De asemenea, în speță sunt incidente și dispozițiile art. 15 din Decretul nr. 167/1958 potrivit cărora “După încetarea suspendării, prescripția își reia cursul, socotindu-se și timpul curs înainte de suspendare. Prescripția nu se va împlini totuși înainte de expirarea unui termen de 6 luni, socotit de la încetarea cauzei de suspendare, cu excepția prescripțiilor mai scurte de 6 luni care nu se vor împlini decît după expirarea unui termen de o lună de la suspendare.”
Din actele dosarului rezultă că procedura concilierii directe s-a demarat la data de 09.08.2012, când pârâtul a primit invitația la conciliere (f. 176), și s-a finalizat la data de 30.08.2012, când s-a încheiat procesul verbal de conciliere, constatându-se lipsa pârâtului (f. 177). Prin urmare, cursul prescripției a fost suspendat pentru perioada 09.08.2012 – 30.08.2012, după care, în conformitate cu art.15 al. 2 din Decretul nr. 167/1958 cursul prescripției s-a prelungit cu încă 6 luni, fiind evident că suspendarea cursului prescripției are influență numai supra creanțelor al căror termen de prescripție nu s-a împlinit până la data intervenirii cauzei de suspendare.
Pentru imobilul din . s-au încheiat contractele nr. 230/01.06.2006 și nr. 1/28.06.2010, pretențiile au la bază facturi fiscale emise începând cu luna martie 2009. Verificând scadența acestora, instanța constată că facturile fiscale emise la data de 31.03.2009 sunt scadente la data de 15.04.2009 (34- 36); facturile fiscale emise la data de 30.04.2009 sunt scadente la data de 15.05.2009 (f. 37-39); facturile fiscale emise la data de 31.05.2009 sunt scadente la data de 15.06.2009 (f. 40-42); facturile fiscale emise la data de 30.06.2009 sunt scadente la data de 15.07.2009 (f. 43-45); iar facturile fiscale emise la data de 31.07.2009 sunt scadente la data de 15.08.2009 (f. 46-48).
Aplicând dispozițiile legale sus invocate la situația din speță, instanța constată că în privința facturilor fiscale emise în lunile martie 2009 – iunie 2009, scadența acestora s-a situat anterior datei de 09.08.2012, când a intervenit suspendarea cursului prescripției, iar față de momentul introducerii cererii de chemare în judecată la data de 14.02.2013, creanțele ce rezultă din aceste facturi, în cuantum total de 71,37 lei (48,94 lei prestații și 22,43 lei penalități) sunt prescrise.
Instanța apreciază că somațiile emise pârâtului, depuse la filele 191-192, nu au determinat întreruperea cursului prescripției, cum susține reclamanta, întrucât legea nu recunoaște acest efect simplelor informări ale debitorului asupra restanțelor pe care le are de achitat.
În privința facturilor fiscale emise începând cu luna iulie 2009, scadentă la 15.08.2009, ce urma să se prescrie la data de 15.08.2012, se constată că a intervenit suspendarea cursului prescripției prin invitația la conciliere făcută pârâtului, după care a curs un nou termen de 6 luni, care s-ar fi împlinit la data de 28.02.2013 (art. 101 al. 3 și 4 C.proc.civ.); însă, la data de 14.02.2013 reclamanta a introdus cererea de chemare în judecată, cu efect întreruptiv de prescripție, condiții în care pretențiile ce rezultă din facturile fiscale emise începând cu luna iulie 2009 nu sunt prescrise, urmând a fi analizată temeinicia acestora.
Față de aceste considerente, instanța va admite în parte excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de instanță, cu privire la pretențiile ce rezultă din facturile fiscale emise în perioada 31.03.2009 – 30.06.2009 și va respinge pretențiile ce rezultă din aceste facturi ca fiind prescris dreptul material la acțiune.
Pe fondul cauzei, potrivit art. 969 C.civ., în vigoare la momentul nașterii raportului juridic dintre părți, convențiile legal făcute au putere de lege intre părțile contractante, temeiul juridic al prezentei acțiuni fiind răspunderea civilă contractuală, creanța fiind necesar a fi certă, lichidă și exigibilă pentru a putea fi pretinsă de creditor.
Potrivit art. 379 alin. 3 Cod procedura civila, creanța certă este aceea a cărei existenta rezulta din însuși actul de creanță sau și din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dansul. In plus, alin. 4 al aceluiași articol dispune ca o creanță este lichidă atunci când câtimea ei este determinată prin însuși actul de creanță sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanță sau și a altor acte neautentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de dansul, fie opozabile lui în baza unei dispoziții legale sau a stipulațiilor conținute în actul de creanță, chiar dacă prin această determinare ar fi nevoie de o deosebită socoteală. Totodată, creața este exigibilă când este ajunsă la scadență.
Se constată că toate aceste condiții sunt îndeplinite, fiind vorba de contravaloarea unor servicii prestate pârâtului, asumate de aceasta prin act scris, debitul fiind lichid, în cuantum de 913,92 lei debit principal și suma de 331,25 lei cu titlul de majorări de întârziere aferente debitului principal, sume reprezentând contravaloarea facturilor fiscale emise în perioada iulie 2009 – februarie 2011, aprilie 2011 – august 2012 și octombrie 2012 - ianuarie 2013, în baza contractelor nr. 230/01.06.2006 și nr. 1/28.06.2010.
Totodată, este lichid și debitul ce rezultă din executarea contractelor nr. 157/01.06.2006 și nr. 18/29.06.2010, fiind vorba de suma de 404,35 lei debit principal și suma de 114 lei cu titlul de majorări de întârziere aferente debitului principal, reprezentând contravaloarea facturilor fiscale emise în perioada decembrie 2010 - iulie 2011, octombrie 2011 – aprilie 2012, iunie 2012 – august 2012 și octombrie 2012 - ianuarie 2013.
În privința pretențiilor constând în obligarea pârâtului la plata majorărilor de întârziere, instanța constată că părțile au determinat anticipat echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a executării cu întârziere a obligației de către debitor, acestea reprezentând o obligație accesorie celei principale de achitare a debitului, astfel că sunt datorate până la stingerea prin plată sau altă formă de stingere a obligației principale.
Existența acestei obligații decurge din cuprinsul contractelor cadru încheiate, astfel că pentru plata cu întârziere a contravalorii facturilor emise în executarea contractelor, pârâtul datorează penalități de întârziere egale cu nivelul majorării de întârziere datorat pentru neplata la termen a obligațiilor către bugetul de stat, astfel cum au fost calculate de către reclamantă în cu prinsul fiecărei facturi.
În acest sens sunt și dispozițiile art. 30 alin. 4 din Legea 241/2006 privind serviciul de alimentare cu apă și de canalizare – “(4) Neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage după sine penalități de întârziere, după cum urmează: a) penalitățile sunt egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, stabilite conform reglementarilor legale în vigoare; b) penalitățile se datorează începând cu prima zi după data scadenței; c) valoarea totală a penalităților nu poate depăși cuantumul debitului și se constituie venit al operatorului”.
Cum pârâtul nu a înțeles să conteste pretențiile reclamantei, prin dovada pozitivă a faptului plății sau a caracterului lor neîntemeiat, instanța apreciază că reclamanta a făcut pe deplin dovada existentei în patrimoniul său a unei creanțe certe, lichide și exigibileîn sensul art. 379 al. 3 C.proc.civ. atât în privința sumelor pretinse cu titlul de debit principal, cât și în privința majorărilor de întârziere.
În ce privește actualizarea sumei de bani pretinse cu indicele de inflație la data plății, principiul general aplicabil în materie prevede că neexecutarea unei obligații atrage după sine atât repararea prejudiciului efectiv, cât și beneficiul nerealizat, conform art. 1084 C.civ. Caracterul comercial al datoriei îndreptățește creditorul de a pretinde actualizarea sumei cu rata inflației, pentru acoperirea prejudiciului cauzat de fluctuațiile monetare, numai astfel fiind asigurată o reparare completă a unui prejudiciu comis în plan comercial, aspect susținut și de dispozițiile art. 371 al. 2 C.proc.civ., condiții în care sumele la care va fi obligat pârâtul vor fi actualizate în funcție de rata inflației la data plății efective.
Prin urmare instanța va admite în parte acțiunea și va obliga pârâtul la plata sumei de 913,92 lei, actualizată cu indicele de inflație de la data pății, reprezentând contravaloarea facturilor fiscale emise în perioada iulie 2009 – februarie 2011, aprilie 2011 – august 2012 și octombrie 2012 - ianuarie 2013, în baza contractelor nr. 230/01.06.2006 și nr. 1/28.06.2010, precum și suma de 331,25 lei, actualizată cu indicele de inflație de la data plății, cu titlul de majorări de întârziere aferente debitului principal. Totodată va obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 404,35 lei, actualizată cu indicele de inflație de la data pății, reprezentând contravaloarea facturilor fiscale emise în perioada decembrie 2010 - iulie 2011, octombrie 2011 – aprilie 2012, iunie 2012 – august 2012 și octombrie 2012 - ianuarie 2013, în baza contractelor nr. 157/01.06.2006 și nr. 18/29.06.2010, precum și suma de 114 lei, actualizată cu indicele de inflație de la data plății, cu titlul de majorări de întârziere aferente debitului principal.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, instanța va obliga pârâta și la plata sumei de 155,08 lei către reclamantă cu titlu de cheltuieli de judecată, justificată de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, proporțional cu valoarea pretențiilor admise.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea în pretenții formulată de reclamanta ., cu sediul în D., Calea Zarandului, nr. 43, Jud. Hunedoara, în contradictoriu cu pârâtul S. P., domiciliat în Certeju de Sus, ., ., Jud. Hunedoara, și în consecință:
Admite în parte excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de instanță, cu privire la pretențiile ce rezultă din facturile fiscale emise în perioada 31.03.2009 – 30.06.2009.
Respinge pretențiile ce rezultă fin facturile fiscale emise în perioada 31.03.2009 – 30.06.2009, ca fiind prescris dreptul material la acțiune.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 913,92 lei, actualizată cu indicele de inflație de la data pății, reprezentând contravaloarea facturilor fiscale emise în perioada iulie 2009 – februarie 2011, aprilie 2011 – august 2012 și octombrie 2012 - ianuarie 2013, în baza contractelor nr. 230/01.06.2006 și nr. 1/28.06.2010, precum și suma de 331,25 lei, actualizată cu indicele de inflație de la data plății, cu titlul de majorări de întârziere aferente debitului principal.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 404,35 lei, actualizată cu indicele de inflație de la data pății, reprezentând contravaloarea facturilor fiscale emise în perioada decembrie 2010 - iulie 2011, octombrie 2011 – aprilie 2012, iunie 2012 – august 2012 și octombrie 2012 - ianuarie 2013, în baza contractelor nr. 157/01.06.2006 și nr. 18/29.06.2010, precum și suma de 114 lei, actualizată cu indicele de inflație de la data plății, cu titlul de majorări de întârziere aferente debitului principal.
Obligă pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 155,08 lei.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 11.06.2013.
Președinte, Grefier,
A. E. B. O. G.
A.E.B./O.G.
4 ex./12.07.2013
| ← Investire cu formulă executorie. Încheierea nr. 598/2013.... | Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria DEVA → |
|---|
