Contestaţie la executare. Sentința nr. 945/2013. Judecătoria DEVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 945/2013 pronunțată de Judecătoria DEVA la data de 19-02-2013 în dosarul nr. 3059/221/2010
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA D., JUDEȚUL HUNEDOARA
D., .. 35
Tel:0254_/ Fax: 0254_ / e-mail judecătoria_
operator de date cu caracter personal nr. 4259
prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
DOSAR nr._
Sentința civilă nr.945/2013
Ședința publică din data de 19.02.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. A. – judecător
GREFIER: B. L.
Pe rol se află pronunțarea în cauza civilă privind pe contestatorul .>SRL, în contradictoriu cu intimații C. L. Vetel și Primăria Comunei Vețel, având ca obiect, contestație la executare.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 29.01.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre când, instanța pentru a da posibilitate părților să formuleze concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 05.02.2013 și apoi, din lipsă de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea succesiv pentru data de 12.02. 2013 și 19.02.2013, când în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra contestației la executare de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei D. la data de 06.04.2010, sub nr._, contestatorul ., cu sediul în I., ., jud. Hunedoara, a solicitat în contradictoriu cu intimata . local și Primar, cu sediul în Vețel, jud. Hunedoara, să se dispună anularea titlului executoriu nr. 758/18.03.2010 și suspendarea executării silite. Cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii formulate contestatorul a arătat că la data de 28.01.2010 Primăria comunei Vețel a comunicat societății înștiințarea de plată nr. 257, privind plata în contul bugetului local a unui debit total în sumă de_ lei, constituit din suma de 9621 lei debit și 5208 lei majorări, debit reprezentând taxă teren pentru anii 2007-2009; debitul a fost solicitat de Primărie urmare a încheierii în anul 2006 între . și C. local al comunei Vețel a contractului de concesiune nr. 699/11.03.2006; urmare a înștiințării de plată emise, s-a solicitat Primăriei comunicarea actelor justificative ce au stat la baza calculului debitului, respectiv hotărârile Consiliului local din care să rezulte cuantumul/ha, categoria și subcategoria de folosință a terenului concesionat, înștiințările de plată anuale, dovada de îndeplinire a obligației de notificare a concesionarului, cuantumul taxei pe teren pentru anul 2010 și bonificația în cazul plății anticipate, însă solicitările adresate nu au primit un răspuns; conform art. 6.2 lit.d din contract concedentul avea obligația să notifice concesionarului în timp util apariția oricăror împrejurări legale care ar putea aduce atingere drepturilor concesionarului, cu referire expresă la faptul că la data încheierii contractului concesionarul trebuia să plătească doar redevența convenită prin contract nu și taxa pe teren; taxa pe teren a fost instituită în anul 2007, perioadă în care Primăria nu a înștiințat concesionarul cu privire la această taxă deși avea obligația să o facă; emiterea titlului executoriu s-a făcut în lipsa unui titlu de creanță, respectiv nu s-a întocmit decizia de impunere, nefiind respectate disp. art. 110 alin.3 C.pr.fiscală coroborat cu art. 141 din același cod și art. 107.1. din Normele Metodologice de aplicare; conform disp. art. 256 alin.1 din Codul fiscal impozitul pe teren este datorat de proprietarul terenului și nu de concesionar; societatea nu a primit în decursul celor 4 ani de la încheierea contractului nici o înștiințare cu privire la obligațiile fiscale datorate, fiind nesocotite prevederile art. 44 din C.pr.fiscală și normele metodologice; în considerarea dreptului la informare al contribuabilului, la calculul taxei pe teren nu s-a ținut cont de către intimată de categoria și subcategoria de folosință a terenului, astfel cum se prevede prin art. 258 din Codul fiscal și art. 78-80 din Normele Metodologice; aplicarea majorărilor de întârziere este nelegală cât timp nu poate fi reținută culpa contribuabilului; societatea nu a putut beneficia de bonificația de 10% în cazul plății anticipate, C. local Vețel fiind în culpă fiscală, deoarece în conformitate cu prevederile art. 260 din Codul fiscal trebuia să emită hotărâri de consiliu prin care să se prevadă acest drept.
În drept, contestatorul a invocat prevederile art. 172-173 C.pr.fiscală.
S-a achitat taxă judiciară de timbru în cuantum de 194,00 lei și timbru judiciar de 0,30 lei, anulate la dosar (f. 14).
S-a solicitat și suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare, cerere cu privire la care s-a luat act de renunțare la termenul de judecată din data de 07.09.2010 (f. 61), debitul fiind achitat integral conform chitanței atașate (f. 60).
Intimata . local și Primar a depus întâmpinare (f. 19) prin care a solicitat respingerea contestației ca fiind nefondată.
În motivarea întâmpinării, s-a arătat în esență că prin contractul de concesiune încheiat, societatea a dobândit dreptul de concesiune asupra suprafeței de 211 ha pășune, drept înscris în CF nr. 117 și 118 Muncelu M.; în situația în care terenul nu corespundea destinației cu care i-a fost atribuit și descrierii de carte funciară, concesionarul putea în urma notificării proprietarului să noteze altă categorie de folosință; conform prevederilor art. 256 alin.3 Cod fiscal, pentru terenurile proprietate publică sau privată a statului sau unităților administrativ teritoriale concesionate, impozitul pe teren reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, iar societatea contestatoare nu se regăsește printre excepțiile prevăzute de art. 257 din același act normativ, totodată avea obligația de a depune declarația de impunere; prin modificarea adusă art. 256 alin.3 din Codul fiscal de Legea nr. 343/2006 aplicabilă în anul fiscal 2007 se stabilește în sarcina concesionarilor taxa pe teren, în condiții similare impozitului pe teren, modificându-se doar denumirea; obligația asumată de către concedent și prevăzută de art. 6.2 lit.d din contract se referă strict la drepturile și obligațiile concesionarului stabilite prin contract și nu la obligațiile prevăzute de lege; prin contractul încheiat concesionarul a beneficiat de un termen de grație de 3 ani pentru plata redevenței; prin chitanța nr._/26.03.2009 societatea a achitat suma de 271 lei reprezentând redevența pentru anul 2009, iar organul fiscal a procedat la întreprinderea demersurilor necesare pentru determinarea stării de fapt fiscale a contribuabilului, în condițiile art. 49 din C.pr.fiscală; în acest sens a fost emisă înștiințarea de plată nr. 257/28.01.2010 comunicată contestatorului la data de 03.02.2010 și titlul executoriu nr. 758/18.03.2010 și somația nr. 759/18.03.2010, comunicate la data de 22.03.2010; APIA nu are atribuții în stabilirea sau schimbarea categoriei de folosință a terenului, pe de altă parte prin contract și conform cărții funciare a imobilului societatea a dobândit dreptul de concesiune asupra terenului cu categoria de folosință pășune; conform art. 259 alin.7 Cod fiscal orice persoană care modifică folosința terenului are obligația de a depune o declarație la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale în termen de 30 de zile; înscrierea din titlul executoriu emis a naturii obligației fiscale ca fiind impozit pe teren extravilan PJ este o simplă eroare materială ce nu afectează legalitatea titlului și nu este de natură a influența în vreun fel întinderea obligațiilor fiscale, în condițiile în care art. 256 alin.3 Cod fiscal stabilește taxa pe teren datorată de concesionari în condiții similare impozitului pe teren; majorările de întârziere se datorează culpei societății care, prin nedepunerea declarației de impunere în termen de 30 de zile de la dobândirea terenului a determinat curgerea penalităților, organul fiscal fiind în imposibilitate de a determina în timp util întinderea obligațiilor fiscale, fără penalități; Hotărârile Consiliului local privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anii fiscali 2007-2010, care prevăd acordarea unei bonificații de 10% doar pentru contribuabilii persoane fizice nu reprezintă o încălcare a Codului fiscal.
În drept, au fost invocate disp. C.pr.fiscală, C.pr.civ., Codul fiscal.
S-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă de la dezbateri, conform prevederilor art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
La dosarul cauzei s-au atașat conform art. 402 alin. 1 din C.pr.civ. copii certificate de pe actele dosarului execuțional (f. 21-43, 89-129).
Contestatorul . a formulat răspuns la întâmpinare (f. 46), prin care a arătat următoarele aspecte: nu se contestă categoria de folosință a terenului ca fiind pășune, ci faptul că Primăria Vețel nu a luat în calcul, la stabilirea taxei pe teren subcategoria de folosință a pășunii – pășuni curate, pășuni împădurite, pășuni cu pomi fructiferi, pășuni cu tufărișuri și mărăcini, conform prevederilor art. 258 Cod fiscal și art. 78-80 din Normele Metodologice de aplicare; invocarea de către intimată a prevederilor art. 259 alin.6 Cod fiscal cu privire la obligația depunerii în termen de 30 de zile a declarației privind achiziția terenului este neavenită, deoarece la data dobândirii terenului în concesiune societatea nu avea obligația depunerii vreunei declarații, întrucât nu datora taxa pe teren; având în vedere că art. 256 alin.3 din Codul fiscal a fost modificat de Legea nr. 343/17.07.2006 a cărei intrare în vigoare s-a produs începând cu anul fiscal 2007, devin aplicabile disp. art. 6.2 lit.d din contractul de concesiune, respectiv intimata avea obligația contractuală de a notifica concesionarului această împrejurare; astfel, pe parcursul anilor 2007-2010 intimata nu numai că nu a notificat contestatorul asupra obligației de plată a acestor sume conform art. 6.2 lit.d din contract, dar nici nu a informat societatea asupra posibilității de a beneficia de bonificația prevăzută de art. 260 Cod fiscal; invocarea prevederilor art. 49 din C.pr.fiscală nu are nici o legătură cu plata redevenței la care se face mențiune; în determinarea stării de fapt fiscale la care face refeire intimata au fost nesocotite prev. art. 44 din C.pr.fiscală privind dreptul la informare al contribuabilului.
Intimata . local și Primar a formulat note de ședință (f. 70), prin care a arătat că obligațiile fiscale impuse existau în sarcina contestatorului încă de la semnarea contractului de concesiune, astfel cum rezultă din prevederile art. 256 alin.3 Cod fiscal, forma în vigoare conform Legii nr. 494/12.11.2004 privind aprobarea OG nr. 83/2004 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, la pct. 33, unde se arată că impozitul pe teren pentru terenurile proprietate publică sau privată aparținând statului și unităților administrativ teritoriale reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, acest aspect fiind prevăzut și prin HCL Vețel nr. 34/2005; contestatorul avea obligația depunerii declarației de impunere conform art. 256 alin.6 din Codul fiscal; modificarea adusă art. 256 alin.3 din Codul fiscal de Legea nr. 343/17.07.2006 privește denumirea sarcinii fiscale a concesionarului și nu instituirea ei; prin înștiințarea de plată nr. 257/28.01.2010 ce reprezintă decizie de impunere, au fost individualizate debitul principal în sumă de 9621 lei și majorări în sumă de 5208 lei, stabilite în sarcina societății (f. 135).
Analizând materialul probator administrat, instanța reține următoarele:
Între părți, respectiv contestatorul . în calitate de concesionar și intimata C. local al comunei Vețel reprezentată prin Primar în calitate de concedent, a fost încheiat contractul de concesiune nr. 699/11.03.2006 având ca obiect concesionarea pentru o perioadă de 49 ani a unei suprafețe de 211 ha în pășunea comunală Bălești situată în satul Muncelu M., imobil înscris în CF nr. 117 R. M., nr. top. 561,563,571,578,585,586-589,596-604,617-636,638-652 și CF nr. 118 R. M., nr. top. 659b(703,704/1,705/1)/1, proprietate privată a comunei Vețel (f. 40 dosar).
Potrivit susținerilor intimatei, urmare a faptului că societatea a achitat prin chitanța nr._/26.03.2009 suma de 271 lei reprezentând redevența pentru anul 2009, organul fiscal a procedat la întreprinderea demersurilor necesare pentru determinarea stării de fapt fiscale a contribuabilului, în condițiile art. 49 din C.pr.fiscală.
Astfel, a fost emisă înștiințarea de plată nr. 257/28.01.2010 pentru suma de 14.829 lei, din care suma de 9621 lei reprezentând taxă teren pentru anii 2007, 2008, 2009 și suma de 5208 lei majorări de întârziere aferente (f. 129 dosar), comunicată contestatorului la data de 03.02.2010 (f. 128), titlul executoriu nr. 758/18.03.2010 pentru suma de 15.496 lei din care 9621 lei debit cu titlul de impozit teren extravilan PJ și 5875 lei accesorii (f. 127 dosar) și somația nr. 759/18.03.2010 (f. 126 dosar), comunicate societății la data de 22.03.2010 prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire (f. 125 dosar).
Potrivit art. 172 alin. 1 Cod procedură fiscală – „Persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii”,
În situația în care se constată, de instanța de executare, că executarea silită nu a respectat normele prevăzute de lege, potrivit art. 174 alin. 3 Cod procedură fiscală, instanța poate anula actul de executare contestat sau dispune îndreptarea acestuia, ori poate dispune anularea sau încetarea executării silite înseși – toate aceste soluții fiind posibile în cadrul contestației la executare propriu-zise.
În ceea ce privește actele de executare efectuate, contestatorul a invocat ca motive de nelegalitate faptul că nu a fost emis nici un titlu de creanță care să fi stat la baza întocmirii titlurilor executorii.
În apărare, prin întâmpinare, s-a susținut că titlul de creanță care a stat la baza emiterii titlurilor executorii a fost actul intitulat înștiințare de plată cu nr. 257/28.01.2010, prin care s-au stabilit obligațiile fiscale ale contribuabilului contestator, în baza contractului de concesiune încheiat și a extraselor de carte funciară ale imobilului obiect al contractului.
Referitor la actul intitulat înștiințare de plată, în prealabil instanța reține că potrivit art. 107 alin.3 din Codul de procedură fiscală „(3) Titlul de creanță este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite, potrivit legii.”, iar potrivit pct. 107.1 din HG 1050/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OG 92/2003 – „ Titlul de creanță este actul prin care, potrivit legii, se stabilește și se individualizează obligația de plată privind creanțele fiscale, întocmit de organele competente sau de alte persoane îndreptățite potrivit legii. Asemenea titluri pot fi: … a) decizia de impunere emisă de organele competente, potrivit legii; b) declarația fiscală, angajamentul de plată sau documentul întocmit de plătitor prin care acesta declară obligațiile fiscale, în cazul în care acestea se stabilesc de către plătitor, potrivit legii; c) decizia prin care se stabilește și se individualizează suma de plată, pentru creanțele fiscale accesorii, reprezentând dobânzi și penalități de întârziere, stabilite de organele competente; d) declarația vamală pentru obligațiile de plată în vamă; e) documentul prin care se stabilește și se individualizează datoria vamală, inclusiv accesorii, potrivit legii; f) procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, întocmit de organul prevăzut de lege, pentru obligațiile privind plata amenzilor contravenționale; g) ordonanța procurorului, încheierea sau dispozitivul hotărârii instanței judecătorești ori un extras certificat întocmit în baza acestor acte în cazul amenzilor, al cheltuielilor judiciare și al altor creanțe fiscale stabilite, potrivit legii, de procuror sau de instanța judecătorească.”.
Din interpretarea acestui text legal rezultă că înștiințarea de plată nu reprezintă un titlu de creanță ori un act administrativ fiscal, fiind doar actul emis de organul fiscal în îndeplinirea obligației sale de înștiințare a contribuabilului și în exercitarea rolului activ reglementat de art. 7 din Codul de procedură fiscală, iar pe de altă parte, enumerarea din HG nr. 1050/2004 este limitativă și nu exemplificativă.
Este adevărat că potrivit dispozițiilor art. 81 alin.1 din Codul de procedură fiscală „Declarația fiscală se depune de către persoanele obligate potrivit Codului fiscal, la termenele stabilite de acesta.”, însă potrivit art. 83 alin.4 din același act normativ „(4) Nedepunerea declarației fiscale dă dreptul organului fiscal să procedeze la stabilirea din oficiu a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat. Stabilirea din oficiu a obligațiilor fiscale nu se poate face înainte de împlinirea unui termen de 15 zile de la înștiințarea contribuabilului privind depășirea termenului legal de depunere a declarației fiscale. …”
Astfel, din studiul dosarului execuțional atașat de intimată reiese că aceasta nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de lege de a înștiința contribuabilul despre depășirea termenului de depunere a declarației fiscale, urmând ca, în cazul în care acest act nu se depune de către contribuabil, să se procedeze la stabilirea din oficiu a taxelor datorate bugetului local.
Se va mai reține potrivit art. 86 din Codul de procedură fiscală că „(4) Declarația fiscală întocmită potrivit art. 82 alin. (2) este asimilată cu o decizie de impunere, sub rezerva unei verificări ulterioare, și produce efectele juridice ale înștiințării de plată de la data depunerii acesteia.” și, totodată, „(6) Decizia de impunere și decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii constituie și înștiințări de plată, de la data comunicării acestora, în condițiile în care se stabilesc sume de plată.”
Interpretarea logico-sistematică a textelor legale redate întăresc încă o dată în plus faptul că înștiințarea de plată nu constituie un titlu de creanță fiscală, pe când decizia de impunere și declarația fiscală au rolul de a constitui și înștiințări de plată.
Potrivit art. 79 alin. 1 și 2 din HG 1050/2004 – „Forma și conținutul declarației fiscale (1) Declarația fiscală se întocmește prin completarea unui formular pus la dispoziție gratuit de organul fiscal. (2) În declarația fiscală contribuabilul trebuie să calculeze cuantumul obligației fiscale, dacă acest lucru este prevăzut de lege”, iar potrivit art. 82 din același act normativ – „Stabilirea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat (1) Impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat se stabilesc astfel: a) prin declarație fiscală, în condițiile art. 79 alin. (2) și art. 83 alin. (4); b) prin decizie emisă de organul fiscal, în celelalte cazuri”.
Interpretând aceste prevederi legale și prin raportare la dispozițiile art. 83 alin. 4 din HG 1050/2004, conform cărora – „Decizia de impunere…(4) Declarația fiscală întocmită potrivit art. 79 alin. (2) este asimilată cu o decizie de impunere, sub rezerva unei verificări ulterioare” și având în vedere că societatea nu a procedat la întocmirea declarației fiscale, instanța constată că intimata trebuia să procedeze la emiterea unei decizii de impunere prin care să stabilească cuantumul obligațiilor fiscale datorate de contestator cu titlu de impozit pe teren/taxă teren, potrivit dispozițiilor art. 256 alin.3 din Codul fiscal, așa cum a fost modificat succesiv prin OG nr. 83/2004, Legea nr. 494/12.11.2004 și Legea nr. 343/17.07.2006.
De altfel, raportat și la data încheierii contractului de concesiune și data de la care societatea datora obligațiile fiscale în discuție, potrivit art. 256 alin.3 Cod fiscal – „Pentru terenurile proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosință, se stabilește taxa pe teren care reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosință, după caz, în condiții similare impozitului pe teren.”
Or, titlul executoriu și somația emise societății prevăd obligația de plată a „impozitului pe teren”, în condițiile în care impozitul pe teren este datorat de proprietar conform alin.1 al aceluiași articol – „(1) Orice persoană care are în proprietate teren situat în România datorează pentru acesta un impozit anual, exceptând cazurile în care în prezentul titlu se prevede altfel. (2) Impozitul prevăzut la alin. (1), denumit în continuare impozit pe teren, precum și taxa pe teren prevăzută la alin. (3) se datorează către bugetul local al comunei, al orașului sau al municipiului în care este amplasat terenul. În cazul municipiului București, impozitul și taxa pe teren se datorează către bugetul local al sectorului în care este amplasat terenul.”, iar alin.3 stabilește obligația achitării taxei pe teren în condiții similare impozitului, fără însă a opera o confuzie între cele două noțiuni. Mai mult, alin.2 al articolului stabilește în mod clar că atât impozitul pe teren, precum și taxa pe teren – obligații distincte și în sarcina unor contribuabili diferiți – se datorează la bugetul local al unității administrativ-teritoriale. Totodată, conform pct.75 din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal – HG nr. 44/2004 – „75. În cazul în care terenul este închiriat, concesionat sau arendat în baza unui contract de închiriere, de concesiune ori de arendare, după caz, impozitul pe teren se datorează de proprietarul său.”
Concluzionând sub aceste aspecte, se va reține în primul rând că prin neemiterea deciziei de impunere, contestatorul a fost în imposibilitatea de a cunoaște cuantumul obligațiilor fiscale datorate și totodată a fost lipsit de posibilitatea de a contesta modul lor de calcul, conform dispozițiilor art. 205 Cod procedură fiscală.
În ceea ce privește accesoriile pretins datorate de contestator, acestea nu puteau fi stabilite decât prin decizie emisă de organul fiscal, conform dispozițiilor exprese ale pct. 107.1 lit. c din HG 1050/2004.
În al doilea rând, se va reține că titlul executoriu și somația emise prevăd în sarcina societății obligația de plată a impozitului pe teren care, așa cum s-a menționat anterior, erau datorate de proprietarul terenului.
Apărarea invocată de intimată, referitoare la faptul că înștiințarea de plată constituie decizie de impunere nu poate fi luată în considerare nici sub aspectul condițiilor prevăzute de lege pentru validitatea titlului de creanță.
Chiar în cazul în care s-ar considera că înștiințarea de plată emisă constituie decizie de impunere și astfel titlu de creanță, se va reține că nu sunt îndeplinite condițiile de formă prevăzute de legea fiscală.
Potrivit dispozițiilor art. 87 din Codul de procedură fiscală, decizia de impunere trebuie să cuprindă pe lângă elementele prevăzute la art. 43 alin.2 – se remarcă lipsa mențiunii privind posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestației și organul fiscal la care se depune contestația, mențiuni privind audierea contribuabilului – și categoria de impozit, taxă contribuție sau altă sumă datorată bugetului, baza de impunere și cuantumul pentru fiecare perioadă impozabilă, mențiuni care de asemenea lipsesc din actul analizat.
Pornirea executării silite însăși, chiar și în cazul creanțelor bugetare, nu este independentă de existența unei creanțe certe, lichide și exigibile, stabilite printr-un titlu executoriu emis de organul de executare competent, conform dispozițiilor art. 141 din Cod, anterior demarării procedurii de executare. În lipsa unui astfel de titlu, conform celor constatate anterior, executarea silită în cauza de față este nelegal începută.
Instanța va analiza în cele ce urmează critica formulată de contestator privind modul de stabilire a obligației de plată.
Se va reține potrivit pct.78 din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal – HG nr. 44/2004 că „78. (1) Impozitul pe teren se stabilește anual în sumă fixă, în lei pe metru pătrat de teren, în mod diferențiat, în intravilanul și extravilanul localităților … ”, iar potrivit pct.80 din aceleași norme „80. La încadrarea terenurilor pe categorii de folosință, în funcție de subcategoria de folosință, se are în vedere tabloul următor: … ” – tablou în care sunt evidențiate distinct pășuni curate, pășuni împădurite, pășuni cu pomi fructiferi, pășuni cu tufărișuri și mărăcini.
Or, potrivit raportului de expertiză topografică efectuat în cauză, din imobilul concesionat o suprafață de 951.553 mp este pășune împădurită, 164.902 mp este pășune cu tufișuri și mărăcini, 753.830 mp este pășune curată și 227.542 mp este pădure și pădure comunală – f. 224 dosar, iar raportat la concluziile raportului de expertiză societatea ar fi datorat suma de 1967,28 lei/an, astfel cu rezultă din calculul expertului contabil – f. 357 dosar și nu suma de 9621 lei/3 ani cum rezultă din actele întocmite de intimată.
Pentru considerentele expuse, instanța va admite contestația la executare cu consecința anulării înștiințării de plată nr. 257/28.01.2010, a titlului executoriu nr. 758/18.03.2010 și somației nr. 759/18.03.2010 emise de intimată în dosarul execuțional nr. 1/2010.
În temeiul art. 23 lit. e din Legea 146/1997 se va dispune și restituirea către contestator a taxei judiciare de timbru - în cuantum de 194,00 lei - achitată de acesta cu chitanța . nr._/02/28.04.2010 emisă de C. local I..
Văzând și prevederile art. 274 C.pr.civ., intimata va fi obligată la plata către contestator a sumei de 9000 lei, din care 500 lei (f. 156) + 3700 lei (f. 256) contravaloarea expertizei topografice, 500 lei (f. 257) + 1800 lei (f. 274) contravaloarea expertizei contabile și 2500 lei onorariu avocat (f. 369).
Pentru aceste motive,
În numele legii,
HOTĂRĂȘTE:
Admite contestația la executare formulată de contestatorul ., cu sediul în I., ., jud. Hunedoara, în contradictoriu cu intimata . local și Primar, cu sediul în Vețel, jud. Hunedoara și, în consecință:
Anulează înștiințarea de plată nr. 257/28.01.2010, titlul executoriu nr. 758/18.03.2010 și somația nr. 759/18.03.2010 emise de intimată în dosarul execuțional nr. 1/2010 și dispune restituirea către contestator a sumei de 15.496,00 lei.
Dispune restituirea către contestator, la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri a taxei judiciare de timbru în cuantum total de 194,00 lei achitată cu chitanța . nr._/02/28.04.2010 emisă de C. local I..
Obligă intimata la plata către contestator a sumei de 9.000,00 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 19.02.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. C. L. B.
Red. CA/.> 4 ex. - 20.02.2013
| ← Investire cu formulă executorie. Încheierea nr. 920/2013.... | Pretenţii. Sentința nr. 2656/2013. Judecătoria DEVA → |
|---|
