Contestaţie la executare. Sentința nr. 836/2013. Judecătoria DEVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 836/2013 pronunțată de Judecătoria DEVA la data de 14-02-2013 în dosarul nr. 11321/221/2011
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA D., JUDEȚUL HUNEDOARA
D., .. 35
Tel:0254_/ Fax: 0254_
operator de date cu caracter personal nr. 4259
prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 836/2013
Ședința publică din data de 14.02.2013
Completul constituit din:
Președinte: C. C. – judecător
D. E. -grefier
Pe rol fiind judecarea acțiunii civile formulate de contestatorul G. I. în contradictoriu cu intimata S.C P. C. IFN S.A, având ca obiect – contestație la executare. La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima și la a doua strigare a cauzei părțile nu se prezintă.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
Grefierul învederează că prin încheierea de ședință din data de 20.10.2011 judecarea cauzei a fost suspendată în baza art. 242 alin.1 pct. 2, cod proc. civ. și că, potrivit referatului întocmit de grefă, aflat la fila 66 din dosar, s-a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei pentru constatarea perimării.
Instanța invocă din oficiu excepția perimării cererii de chemare în judecată și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Asupra cererii introduse de contestatorul G. I. , înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 29.09.2011, având ca obiect – având ca obiect – contestație la executare.
Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 06.10.2011, când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art . 242 alin.1 pct. 2,cod proc. civ.;
Văzând că, în conformitate cu dispozițiile art. 248 al. 1 cod proc. civ., orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare, din vina părții timp de un an, iar potrivit dispozițiilor art. 252 cod proc. civ., perimarea se poate constata și din oficiu;
Constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina reclamantei, nemaîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii;
Instanța, în baza art. 248 și urm. cod proc. civ., urmează a constata perimată acțiunea de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția perimării.
Constată perimată cererea de chemare în judecată formulată de contestatorul G. I., domiciliat în S., ., ., ., în contradictoriu cu intimata S.C P. C. IFN S.A, cu sediul în București, ., sector 1, -având ca obiect – contestație la executare. Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică azi, 14.02.2013.
Președinte, Grefier,
C. C. D. E.
Red. 4 ex.
RCR/DE
15.02.2013
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 4221/2013. Judecătoria... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 3278/2013. Judecătoria DEVA → |
---|