Reziliere contract. Încheierea nr. 3590/2013. Judecătoria DEVA
Comentarii |
|
Încheierea nr. 3590/2013 pronunțată de Judecătoria DEVA la data de 05-09-2013 în dosarul nr. 311/221/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA D., JUDEȚUL HUNEDOARA
D., . nr. 35
Tel: 0254_/ Fax: 0254_ / e-mail_
operator de date cu caracter personal nr. 4259
prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR. 3590/ 2013
Ședința publică din data de 5.09.2013
Instanța constituita din :
PREȘEDINTE: Ș. D. M. – judecător
Grefier: B. M.
Pe rol se află soluționarea acțiunii civile formulate de reclamantul M. D. – prin serviciul Public Local de Asistență Socială, în contradictoriu cu pârâții F. A. N., F. I. M., reprezentată prin părinte F. A. N., F. A. A. reprezentată prin părinte F. A. N., F. G. A. reprezentată prin părinte F. A. N., având ca obiect – reziliere contract.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă consilier juridic Tibenschi F.– pentru reclamant, lipsă fiind pârâții.
Procedura de citare a fost îndeplinită cu pârâții.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentanta reclamantului depune o declarație de renunțare la judecată, însoțită de un set de înscrisuri și arată că pârâții au achitat sumele restante. De asemenea, solicită a se lua act de renunțarea la judecată. Fără cheltuieli de judecată.
Instanța, văzând declarația de renunțare formulată de reclamant, reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA:
Asupra cauzei civile de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul_ din data de 17.01.2013, reclamantul M. D., prin SERVICIUL PUBLIC LOCAL DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ a solicitat, în contradictoriu cu pârâții F. A. N., F. I. M., reprezentată prin părinte F. A. N., F. A. A. reprezentată prin părinte F. A. N., F. G. A. reprezentată prin părinte F. A. N., rezilierea contractului de închiriere nr. 1691/2010 astfel cum a fost modificat prin actele adiționale succesive, obligarea pârâtei 1 la plata chiriei de 429 lei pe perioada iulie2010-august2012, penalități de întârziere în cuantum de 419,84 lei și în continuare până la executarea efectivă a hotărârii judecătorești, suma de 1049,49 lei cu titlu de taxe comune și penalități de întârziere de 31 lei pentru perioada august 2011-decembrie 2012 și în continuarea până la executarea efectivă a hotărârii judcătorești, precum și evacuarea din imobil a pârâților.
În motivarea cererii, reclamanta arată că a încheiat cu pârâta 1 un contract de închiriere, la care s-au încheiat actele adiționale 1-4, iar pârâta nu a respectat dispozițiile contractuale privind obligația achitării chiriei și a taxelor comune aferente imobilului închiriat, astfel că a acumulat un debit față de reclamantă de 429 lei pe perioada iulie2010-august2012 cu titlu de chirie, penalități de întârziere în cuantum de 419,84 lei, 1049,49 lei cu titlu de taxe comune și penalități de întârziere de 31 lei pentru perioada august 2011-decembrie 2012.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 969 C.civ și ale Legii nr.114/1996.
În probațiune reclamanta a anexat cererii sale înscrisuri.
Pârâta, deși legal citată nu a formulat întâmpinare dar s-a înfățișat în instanță, procedându-se la luarea interogatoriului, ocazie cu care aceasta a recunoscut pretențiile reclamantei.
Reclamanta a depus la dosar o . înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 246 alin. 1 din C.pr.civ., „reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă”.
Având în vedere dispozițiile legale și poziția reclamantei exprimată în scris, instanța urmează să ia act de cererea de renunțare la judecată a reclamantei cu privire la acțiunea formulată.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
În temeiul dispozițiilor art.246 Cod procedură civilă, ia act de renunțarea la judecarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta M. D., prin Direcția de Asistență Socială D., cu sediul în municipiul D., ..36, . cu pârâții F. A. N., F. I. M., reprezentată prin părinte F. A. N., F. A. A. reprezentată prin părinte F. A. N., F. G. A. reprezentată prin părinte F. A. N., toți cu domiciliul în D., ., ..
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 5.09.2013.
Președinte,Grefier,
Ș. D. M. B. M.
ȘDM/BM
3 ex/5.09.2013
← Investire cu formulă executorie. Încheierea nr. 403/2013.... | Pretenţii. Sentința nr. 2538/2013. Judecătoria DEVA → |
---|