Obligaţie de a face. Sentința nr. 2391/2013. Judecătoria DEVA

Comentarii

0

Sentința nr. 2391/2013 pronunțată de Judecătoria DEVA la data de 30-04-2013 în dosarul nr. 9331/221/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA D., JUDEȚUL HUNEDOARA

D., .. 35

Tel:0254_/ Fax: 0254_ / e-mail judecătoria_

operator de date cu caracter personal nr. 4259

prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

DOSAR nr._

Sentința civilă nr.2391/2013

Ședința publică din data de 30.04.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C. A. – judecător

GREFIER: B. L.

Pe rol fiind pronunțarea asupra cauzei civile privind pe reclamanta N. I. în contradictoriu cu pârâta ., având ca obiect acțiune în constatare.

Dezbaterile de fond au avut loc în ședința publică din data de 23.04.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre când, instanța pentru a da posibilitate părților să formuleze concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 30.04.2013 când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând constată:

Asupra acțiunii civile de față:

Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 08.10.2012, înregistrată pe rolul Judecătoriei D. sub nr._, astfel cum a fost precizată – fila 54 dosar, reclamanta N. I., cu domiciliul în D., ., a solicitat în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul social în București, Șoseaua P., nr.42, . 10, sector 2 și . Hunedoara, cu sediul în D., .. Hunedoara, ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se constate că au caracter abuziv și să se dispună obligarea pârâtei la eliminarea următoarelor clauze inserate în convenția de credit nr._/AB/24.09.2007 încheiat între părți, referitoare la:

- pct. 5 lit. a) – comisioane din Condiții speciale și pct. 3.5 din condițiile generale ale convenției, referitoare la comisionul de risc redenumit comision de administrare credit în actul adițional nr. 1/27.09.2010;

- pct. 5 lit. c) – comisioane din Condiții speciale, referitoare la comisionul de rambursare în avans;

- pct. 5 lit. f) – comisioane din Condiții speciale și pct. 3.11 din condițiile generale ale convenției, referitoare la comisionul de rezervă;

- pct. 6 lit. b) alin. 2 și 3 – rambursare din Condiții speciale;

- pct. 8.1 lit. a) paragrafele 2 și 3 din condiții generale, secțiunea 8 „Scadența anticipată”;

- pct. 8.1 lit. b) din condiții generale, secțiunea 8 „Scadența anticipată”;

- pct. 8.1 lit. c) din condiții generale, secțiunea 8 „Scadența anticipată”;

- pct. 8.1 lit. d) din condiții generale, secțiunea 8 „Scadența anticipată”;

- pct. 8.3 din condiții generale, secțiunea 8 „Scadența anticipată”;

- pct. 10.1 din condiții generale, secțiunea 10 „costuri suplimentare”;

- pct. 10.2 din condiții generale, secțiunea 10 „costuri suplimentare”;

iar din actul adițional nr. 1/27.09.2010 a solicitat constatarea ca fiind abuzive a clauzelor cuprinse la

- art. 3 pct. 5.1 lit. a) „comision de rambursare anticipată”;

- art. 3 pct. 5.1 lit. b) „comision de administrare credit”.

Totodată, a solicitat obligarea pârâtelor la restituirea sumelor plătite în plus de la data încheierii convenției – 24.09.2007 – până la data recalculării planului de rambursare, valoare precizată la suma de 4212,82 lei reprezentând comision de risc transformat în comision de administrare, dobânda legală aferentă acestei sume, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea în fapt a acțiunii reclamanta a arătat că a încheiat convenția de credit nr._/AB/24.09.2007, modificată prin actul adițional nr. 1/27.09.2010.

Reclamanta invocă prevederile art.1 alin.1 și 3 din Legea nr. 193/2000, dar și ale art. 4 alin. 1, alin. 2 și alin. 3 din același act normativ, referitoare la caracterul abuziv al clauzelor contractuale ce nu au fost negociate direct cu consumatorul și arată că în speță suntem în prezența unei convenții preformulate, prin care s-a încălcat principiul libertății contractuale care guvernează contractele sinalagmatice. Se mai arată că potrivit art. 1 lit. a) din lista cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive din aceeași lege, sunt considerate abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Pe acest aspect, reclamanta consideră că nu a existat o motivație întemeiată din partea pârâtei care să ducă la modificarea convenției de credit dintre părți.

Se apreciază că în speță sunt aplicabile și art. 35 lit. b) din OUG nr. 50/2010 prin care se interzice introducerea și perceperea de noi comisioane, tarife și alte speze bancare, cu excepția costurilor specifice unor produse și servicii suplimentare solicitate expres de consumator, neprevăzute în contract ori care nu erau oferite consumatorilor la data încheierii acestuia.

În drept a invocat dispozițiile Legii nr. 193/2000, ale OUG nr. 50/2010.

Cererea de chemare în judecată a fost timbrată cu suma de 19,00 lei taxă judiciară de timbru și 0,50 lei timbru judiciar, anulate la dosar, în aplicarea dispozițiilor art. 3 lit. a) din Legea nr. 146/1997 „a) cereri pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept nepatrimonial - 19 lei”, respectiv art. 3 alin. 1 din OG nr. 32/1995 privind timbrul judiciar.

Potrivit art. 15 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru – „Sunt scutite de taxe judiciare de timbru acțiunile și cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, referitoare la: … j) protecția consumatorilor, atunci când persoanele fizice și asociațiile pentru protecția consumatorilor au calitatea de reclamant împotriva agenților economici care au prejudiciat drepturile și interesele legitime ale consumatorilor;”. Față de textul legal, nu s-a mai solicitat reclamantei plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar pentru capătul de cerere având ca obiect pretenții bănești.

S-au atașat cererii de chemare în judecată, în copie, notificări și adrese de răspuns ale băncii, convenția de credit nr._/AB/24.09.2007, actul adițional nr. 1/21.05.2010, actul adițional nr. 1/27.09.2010, plan de rambursare inițial și plan de rambursare credit după implementarea OUG nr. 50/2010.

Pârâta . a formulat întâmpinare – fila 64 dosar, prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune în privința restituirii sumelor achitate cu titlul de comision risc / administrare, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În motivarea în fapt a întâmpinării se arată că toate contractele de credit sunt contracte preformulate, la toate instituțiile bancare, în care, în principiu, este conținută oferta băncii, pe care clientul, după analiza acesteia, ia decizia de a încheia contractul, iar în acest context, reclamantei nu i-a fost impusă convenția sau clauzele acesteia, întrucât banca nu deține un monopol pe piață în acordarea creditelor. Se mai arată că în lipsa dovedirii vicierii consimțământului reclamantei la data încheierii convenției, devine aplicabil principiul prevăzut de art. 969 C.civ. potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante și trebuie executate cu bună credință.

Cu privire la clauzele ce stabilesc comisionul de risc, arată că acesta este inclus în D. și toate costurile creditului sunt prevăzute distinct în cuprinsul convenției pentru ca reclamanta să cunoască din ce este formată D.. Atâta timp cât reclamanta a fost de acord cu dobânda anuală efectivă, este evident că a fost de acord și cu acest comision de risc, care este clar precizat și dimensionat în funcție de valori concrete, rămânând neschimbat pe durata de derulare a creditului. Consideră că suma pretinsă cu acest titlu nu este necesar să compenseze o pierdere concretă, ci este legitim pretinsă și păstrată cu titlul de preț al posibilității de pierdere. Mai arată că acest comision este parte componentă a prețului, element exclus de art. 4 din Directiva Europeană nr. 93/13/CEE de la controlul caracterului abuziv, iar reclamanta nu a făcut dovada dezechilibrului semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Cu privire la pct. 6 lit. b) alin. 2 și 3 din Condiții speciale se arată că acest articol reglementează chiar suma principală și dobânda contractului, respectiv în cazul în care se efectuează plăți în avans se va ajusta în mod corespunzător graficul de rambursări și prin diminuarea sumei se vor modifica costurile sau rata dobânzii, implicit graficul de rambursare. Articolul nu conține obligații în sarcina reclamantei, ci prevede doar o procedură de lucru.

Comisionul de rezervă este obligatoriu și se constituie în favoarea Băncii Naționale a României, iar referirea la pct. 5 lit. e) nu este motivată, mai ales că valoarea prevăzută este 0.

Cu privire la celelalte clauze invocate ca fiind abuzive, pârâta arată că susținerile reclamanților sunt lipsite de temei legal întrucât clauza privind scadența anticipată conferă băncii dreptul de a se informa în orice moment, în cadrul perioadei de rambursare dacă împrumutații au capacitatea de a rambursa creditul, iar garanțiile oferite sunt suficiente pentru a asigura îndestularea creditorului, debitorul trebuind să fie solvabil nu doar la momentul încheierii contractului ci si ulterior. Totodată, pârâta a arătat că ele ar putea fi analizate ca abuzive numai în situația în care banca ar activa aceste clauze, urmând a se analiza în concret prin raportare la toate circumstanțele cauzei. De asemenea, în privința clauzei de la pct. 10.2 ce trebuie interpretată în coroborare cu art. 10.1, se arată că nu se poate reține ca fiind abuzivă, rațiunea inserării ei fiind întinderea în timp a perioadei de rambursare a creditului, când pot interveni modificări legislative și de interpretare care ar putea să afecteze costurile suplimentare în legătură cu acest contract. În ceea ce privește comisionul de administrare, arată că acesta respectă dispozițiile OUG nr. 50/2010 și este firesc ca acesta să rămână valabil întrucât face parte din costul total al creditului, adică din D..

Se mai arată că reclamanta a semnat actul adițional propus de bancă prin care prevederile contractuale au fost aliniate la prevederile OUG nr. 50/2010, astfel că acesta a fost implementat.

Cu privire la pretenția de restituire a sumelor încasate cu titlul de comision de risc / administrare, pârâta solicită respingerea ca fiind prescrise a acelor rate lunare achitate cu mai mult de trei ani înainte de introducerea cererii de chemare în judecată.

În drept a invocat dispozițiile Directivei nr. 93/13/CEE și Legea nr. 193/2000.

În cauză au fost încuviințate și s-au administrat proba cu înscrisuri și interogatoriul reclamantei.

Analizând acțiunea civilă de față, prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate și a apărărilor formulate, instanța reține următoarele:

Prin convenția de credit nr._/AB/24.09.2007, reclamanta a încheiat cu . un contract de credit bancar, împrumutând suma de_ lei, cu obligația de a o restitui în 240 de rate lunare, astfel cum sunt evidențiate în planul de rambursare, fiecare rată de capital fiind însoțită și de sume reprezentând dobânda aplicată creditului și alte comisioane, pe care reclamanta le consideră abuzive, solicitând înlăturarea lor din convenția părților.

Motivul esențial pentru care se solicită a se constata caracterul abuziv al acestor clauze este acela că se creează în detrimentul debitorului, contrar bunei credințe ce trebuie să guverneze raporturile dintre părți, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Aceste clauze sunt următoarele:

- pct. 5 lit. a) din condiții speciale referitoare la Comisionul de risc: „0,125% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zilele de scadență, pe toată durata de derulare a convenții de credit” și pct. 3.5 din condițiile generale referitoare la comisionul de risc, redenumit comision de administrare în actul adițional nr. 1/27.09.2010;

- pct. 5 lit. c) – condiții speciale: „comision de rambursare în avans”: „3% calculat la valoare sumei rambursate în avans, plătibil integral la data efectuării rambursării, pentru primii 7 ani. 2% calculat la valoarea sumei rambursate în avans, plătibil integral la data efectuării rambursării, după primii 7 ani”;

- pct. 5 lit. f) – condiții speciale: „comision de rezervă”: „0% p.a., calculat conform pct. 3.11 – „Comision de rezervă” din Condițiile Generale ale prezentei convenții și datorat lunar, la scadența anuităților prevăzute la pct. 6) – „Rambursare” de mai jos. Valoarea comisionului se va modifica corespunzător în condițiile pct. 3.11 din condițiile generale în cazul rambursării în avans sau al modificării scadenței finale.”;

- pct. 6 lit. b) alin. 2 și 3 – rambursare din Condiții speciale „Suma principală și dobânda”: „valoarea anuității se va modifica în mod corespunzător în condițiile pct. 3 d), în cazul rambursării în avans sau al modificării scadenței finale. La scadența finală împrumutatul va achita și eventualele sume datorate ca urmare a ajustării dobânzii în condițiile pct. 3 d). graficul de rambursare se va modifica periodic, automat, corespunzător ajustării ratei dobânzii, tragerilor succesive, rambursării în avans și/sau modificării scadenței finale; la cererea împrumutatului banca va furniza graficul de rambursare în vigoare la data solicitării.”;

- pct. 3.11 „Comision de rezervă” din condiții generale: „Comision datorat ca urmare a obligației băncii de a constitui rezerva minimă obligatorie la Banca Națională a României …”;

- pct. 8.1 lit. a) liniuța a 2-a și a 3-a, lit. b), c) și d) din Condiții generale, secțiunea 8 „Scadența anticipată” referitoare la posibilitatea pentru bancă de a declara soldul creditului ca fiind scadent anticipat în anumite situații prevăzute de textul convenției;

- pct. 8.3 din aceeași secțiune: „În cazul declarării scadenței anticipate a creditului, Banca este exonerată de orice răspundere pentru consecințele pe care această procedură, precum și cea subsecventă de executare silită, în scopul recuperării sumelor datorate în baza convenției, le au asupra împrumutatului / garantului.”;

- pct. 10.1 și 10.2 din Condiții generale, secțiunea 10 „Costuri suplimentare”, potrivit cărora, împrumutații vor plăti Băncii unele sume suplimentare, care să compenseze Banca pentru creșterea costurilor sau altor rambursări, ca urmare a intervenirii unor modificări de interpretare ale legilor, prevederilor sau reglementărilor aplicabile;

- art. 3 pct. 5.1 lit. a) „comision de rambursare anticipată” din actul adițional nr. 1/27.09.2010: „1% calculat la valoarea creditului rambursat anticipat, în cazul în care perioada de timp între data rambursării anticipate și scadența finală este mai mare de 1 an sau 0,5% calculat la valoarea creditului rambursat anticipat, în cazul în care perioada de timp între data rambursării anticipate și scadența finală nu este mai mare de 1 an”;

- art. 3 pct. 5.1 lit. b) „Comision de administrare credit” din actul adițional nr. 1/13.09.2010; „0,125% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zilele de scadență, …”;

În drept, potrivit dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 193/2000 “(1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. (2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.”

Prin urmare, condițiile de la care trebuie pornită analiza caracterului abuziv al clauzelor sus enunțate sunt cumulative și au în vedere ca respectivele clauze să nu fi fost negociate direct cu consumatorul și să creeze prin le însele, sau împreună cu alte prevederi contractuale, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

În ceea ce privește prima condiție, deși ne aflăm în ipoteza expusă de aliniatul 2 al art. 4, în sensul că prezenta convenție este una de credit bancar, cu clauze standard preformulate, nu putem considera de plano că dispozițiile contractuale cuprinse sunt de adeziune, în sensul că reclamanta nu a avut posibilitatea de a influența conținutul lor.

Aceasta întrucât probele administrate scot în evidență că împrumutatul nu doar că nu a încercat negocierea cu Banca a clauzelor pe care le consideră abuzive, dar nici nu le-au citit, ori le-a citit dar nu a solicitat informații cu privire la termenii neînțeleși, nici anterior semnării contractului, nici după acest moment, dovadă fiind atât răspunsurile la interogatoriu, dar și conținutul asumat al cererii de chemare în judecată în care a invocat clauze care nici nu există în contract (se face referire în acțiune la încheierea unui contract de asigurare cu o societate aleasă de Bancă), sau clauze care au fost eliminate ca urmare a încheierii actului adițional la contract.

Este de precizat în acest context că reclamanta a avut mai multe întâlniri cu banca anterior semnării convenției de credit și a ales produsul oferit de pârâtă întrucât creditul avea cea mai mică dobândă la data încheierii actului și era cel mai avantajos de pe piață. Or, dacă reclamanta a ales să încheie contractul cu această bancă, înseamnă că a apreciat, cum de altfel a admis în mod expres la interogatoriu, ca fiind avantajoase condițiile oferite de această bancă comparativ cu alte instituții financiare bancare de pe piața creditelor, pe care deja le cunoștea ori a căror cunoaștere poate fi prezumată din prisma faptului că reclamanta nu se află la prima convenție de credit încheiată. În acest sens, din convenția de credit nr._/AB/24.09.2007 (f. 12 dosar) se observă că aceasta a fost încheiată, în parte, și pentru refinanțarea unui alt credit încheiat de împrumutat cu Banca Românească și BCR. Or, dacă reclamanta a ales să încheie cel de-al doilea contract cu o altă bancă, în speță pârâta . că a apreciat ca fiind avantajoase condițiile oferite de aceasta comparativ cu alte instituții financiare bancare de pe piața creditelor, pe care deja le cunoștea.

O dovadă a faptului că dispozițiile contractuale nu sunt de adeziune este faptul că negocierea clauzelor actului adițional nu a rămas fără efect; urmare a încheierii actului adițional, D. a scăzut la valoarea procentuală de 7,72% față de 7,95% cum era în contractul inițial, fiind și acesta un câștig pentru reclamantă.

Iar cu privire la forma actuală a convenției de credit, se constată că reclamanta a semnat actul adițional nr. 1/21.05.2010 prin care urmau să se implementeze dispozițiile OUG nr. 50/2010. În aceste condiții sunt incidente dispozițiile art. II alin. 1 din Legea nr. 288/28.12.2010 potrivit cărora „(1) Actele adiționale încheiate și semnate până la data intrării în vigoare a prezentei legi în vederea asigurării conformității contractelor cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010 își produc efectele în conformitate cu termenii contractuali agreați între părți.” Totodată nu a semnat actul adițional nr. 1/27.09.2010 și nici nu a notificat creditorului refuzul de a accepta actul adițional în condițiile oferite de părți. În aceste condiții sunt incidente dispozițiile art. II alin. 2 din Legea nr. 288/2010 potrivit cărora „Actele adiționale nesemnate de către consumatori, considerate acceptate tacit până la data intrării în vigoare a prezentei legi, își vor produce efectele în conformitate cu termenii în care au fost formulate, cu excepția cazului în care consumatorul sau creditorul notifică cealaltă parte în sens contrar, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.”

Cu toate acestea, instanța va analiza și a doua condiție ce se impune, respectiv dacă în speță inserarea clauzelor considerate de reclamantă ca fiind abuzive a creat în detrimentul acesteia și contrar bunei credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, respectiv o disproporție evidentă și substanțială între drepturile băncii și obligațiile împrumutatului, de natură a-i vătăma interesele și a o prejudicia.

Pentru început, instanța face precizarea că următoarele clauze invocate: pct. 5 lit. c) – condiții speciale: „comision de rambursare în avans” de 3% și 2%, pct. 5 lit. f) – condiții speciale: „comision de rezervă”, Secțiunea 3 „Costuri” din condiții generale, pct. 3.11 „Comision de rezervă” din condiții generale, nu se mai regăsesc în convenția de credit nr._/AB/24.09.2007, ele fiind eliminate ca urmare a încheierii actului adițional nr. 1/27.09.2010.

Totodată, se constată că aceste clauze considerate de reclamantă ca fiind abuzive nu au fost utilizate de Bancă până la înlăturarea lor, condiții în care instanța apreciază că cererea reclamantei de a analiza caracterul unor clauze care nu există este neîntemeiată, urmând a fi respinsă în consecință.

În privința comisionului de risc, deși acesta nu mai este prevăzut cu această denumire în forma actuală a convenției, prin actul adițional fiind stipulată perceperea unui comision de administrare în același cuantum procentual de 0,125%, analiza clauzelor cuprinse la pct. 5 lit. a) din condițiile speciale, la pct. 3.5 din condițiile generale ale convenției și la art. 3 pct. 5.1 lit. b) din actul adițional se impune ca urmare a plăților efectuate de reclamantă cu titlul de comision de risc / administrare.

În actuala reglementare, respectiv art. 36 din OUG nr. 50/2010 sunt stabilite comisioanele pe care Banca le poate percepe ca urmare a creditului acordat: „Pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensație în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor și, după caz, dobânda penalizatoare, alte costuri percepute de terți, precum și un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor. … (3) Comisionul de administrare se percepe pentru monitorizarea/înregistrarea/efectuarea de operațiuni de către creditor în scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului. În cazul în care acest comision se calculează ca procent, acesta va fi aplicat la soldul curent al creditului.”

Cum aceste dispoziții legale au fost adoptate pe parcursul derulării contractului, ele nu pot fi aplicate pentru perioada anterioară, pentru a considera că perceperea comisionului de risc este abuzivă. La momentul încheierii convenției de credit – 24.09.2007 – legea nu interzicea inserarea în contracte a unor asemenea comisioane, condiția esențială fiind aceea de a fi aduse la cunoștința consumatorului, prin clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate, astfel cum prevede art. 1 din Legea nr. 193/2000.

Reclamanta a arătat că perceperea acestui comision de risc / administrare este ilicită și necuvenită, întrucât a garantat executarea obligațiilor de restituire a sumei împrumutate prin constituirea unor garanții reale imobiliare, riscurile băncii fiind astfel acoperite.

Instanța apreciază că perioada îndelungată de restituire a sumei împrumutate, de 240 de luni, permite băncii în calitatea sa de comerciant, interesat să ia toate măsurile legale pentru a evita orice pierdere din activitatea pe care o desfășoară, să impună împrumutaților plata unor sume menite să acopere costurile de evaluare a riscurilor pe care le implică acordarea unui credit de o valoare substanțială, pe o perioadă atât de îndelungată. Instanța apreciază că acest comision de risc nu are menirea de a acoperi eventualele riscuri ce rezultă din neîndeplinirea obligațiilor de către debitori sau riscul nerecuperării creanței în caz de depreciere a valorii imobilului ipotecat, ci acela de acoperire a cheltuielilor pe care le implică monitorizarea continuă și efectivă a posibilelor riscuri contractuale ce pot apărea pe parcursul derulării convenției, atât în ceea ce privește conduita debitorilor, dar și starea bunurilor ce garantează restituirea împrumutului, mai ales datorită duratei îndelungate de rambursare a creditului. În aceste condiții instanța apreciază că în mod întemeiat Banca a solicitat plata unei sume de bani cu titlul de comision de risc, risc pe care și-l asumă prin punerea la dispoziție a creditului, așa cum se arată și în cuprinsul clauzei de la pct. 3.5 din condițiile generale ale convenției.

Aceasta cu atât mai mult cu cât chiar Banca Națională a României impune fiecărei instituții de credit obligația administrării riscurilor semnificative, astfel cum s-a prevăzut în Norma BNR nr. 18/2009, unde în art. 2 al. 1 lit. j se definește riscul de credit ca fiind „riscul actual sau viitor de afectare negativă a profiturilor și capitalului ca urmare a neîndeplinirii de către debitor a obligațiilor contractuale sau a eșecului acestuia în îndeplinirea celor stabilite”, forma anterioară a textului fiind prevăzută de Norma BNR 17/2003 („riscul înregistrării de pierderi sau al nerealizării profiturilor estimate, ca urmare a neîndeplinirii de către contrapartidă a obligațiilor contractuale”). Or, dispoziția nu este întâmplătoare întrucât principala activitate a Băncii, în momentul acordării unui credit, dar și ulterior, este aceea de a administra posibilele riscuri pe care le-ar putea întâlni până la recuperarea sumelor acordate.

Acest aspect se regăsește în însăși actuala reglementare – OUG nr. 50/2010 – care recunoaște Băncii dreptul de a percepe un asemenea comision, denumit „de administrare” și care are în vedere operațiunile întreprinse de Bancă pe parcursul duratei de rambursare a creditului, pentru monitorizarea utilizării acestuia și plății ratelor de credit.

În privința acestora, instanța constată din probatoriul administrat, că reclamanta, la momentul încheierii convenției de credit, a ales Banca pârâtă pentru a obține creditul dorit tocmai datorită condițiilor avantajoase de creditate pe care le oferea comparativ cu alți concurenți ai pieței de profil, arătând la interogatoriul administrat că anterior semnării convenției a avut două întâlniri cu reprezentanții băncii și a fost mulțumită de valoarea ratelor – răspuns la întrebarea nr. 8, dobânda solicitată fiind avantajoasă la acel moment, fiind fixă și în prezent – răspuns la întrebarea nr. 7.

Din ansamblul răspunsurilor oferite de reclamantă la interogatoriu, instanța trage concluzia că atât la momentul încheierii contractului, dar și ulterior, ceea ce era esențial pentru împrumutați era costul total al creditului (suma de plată), pe care aceștia au denumit-o generic „dobândă”, cost pe care l-au însușit și l-au acceptat în cuantumul care era evidențiat în planul de rambursare, fiind irelevant pentru aceștia cât reprezintă din acest cost dobânda și celelalte comisioane din care se compune costul creditului – D..

Faptul că după 5 ani de la semnarea convenției de credit reclamanta reclamă caracterul abuziv al perceperii acestui comision de risc / administrare, pe care împrumutații aveau posibilitatea să-l invoce imediat după primirea contractului și a planului de rambursare, în care este indicat în concret din ce se compune cuantumul ratei lunare, demonstrează dezinteresul pentru cuantumul efectiv al comisionului de risc / administrare și lipsa oricărui dezechilibru între drepturile Băncii și obligațiile lor. De altfel, din răspunsul la interogatoriul luat (f. 74 – întrebarea nr. 7) reclamanta a arătat că era mulțumită de dobândă deoarece era fixă, iar dobânda este fixă și în prezent.

Totodată, nu trebuie neglijat nici faptul că Banca a ales să acorde creditul solicitat de împrumutați, la prețul (D.) stabilit la momentul contractului, prefigurând și venitul pe care-l va realiza ca urmare a creditului acordat. Or, fără îndoială că s-ar ajunge la prejudicierea Băncii dacă pe parcursul derulării contractului, s-ar impune acesteia să elimine un comision pe care l-a apreciat esențial la acordarea împrumutului și fără de care nu ar mai fi fost încheiată convenția, ori s-ar fi aplicat o rată de dobândă curentă mai mare, aptă să acopere eventuale riscuri și pierderi, dar și să asigure câștigurile pe care aceasta le urmărește.

Mai mult, cuantumul procentual dar și în bani al acestui comision este prevăzut în mod clar în condițiile speciale ale convenției și în planul de rambursare, fiind îndeplinită condiția prevăzută de art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 ca această clauză să fie exprimată într-un limbaj ușor inteligibil.

Prin urmare este exclusă orice presupunere că aceste clauze sunt abuzive, comisionul de risc / administrare fiind considerat de instanță ca fiind parte din prețul creditului, respectiv din D., așa cum a reținut însăși CJUE în ordonanța din 16.11.2010, în cauza C-76/10, paragrafele 64 – 77, art. 4 din Directiva 93/13 și art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 permițând instanței analiza caracterului abuziv al unei clauze ce privește costul total al creditului, respectiv D. – prețul acestuia, numai în măsura în care apreciază că respectivele clauze nu au fost redactate în mod clar și inteligibil.

Deși instanța consideră că aceste clauze sunt conforme cu cerințele art. 4 alin. 6 din lege, a apreciat totuși necesar a analiza eventualul dezechilibru între drepturile băncii și obligațiile consumatorilor, iar concluzia ce se poate desprinde din analiza sus efectuată este lipsa oricărei vătămări a reclamantei, dreptul băncii de a percepe acest comision nefiind interzis de lege, din contră, acesta este permis și justificat, este clar exprimat în convenția părților, atât în cuantum procentual cât și valoarea lui în bani, iar din pasivitatea împrumutaților timp de mai bine de 5 ani de la plata primelor sume achitate cu titlul de comision de risc și, ulterior de administrare, rezultă că aceste clauze nu sunt abuzive.

Față de această concluzie și soluția ce va fi pronunțată cu privire la clauzele referitoare la comisionul de risc și comisionul de administrare, în sensul că nu sunt abuzive, instanța apreciază că solicitarea de restituire a sumelor achitate cu acest titlu este în consecință neîntemeiată, iar excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă prin întâmpinare rămâne fără obiect și va fi respinsă ca atare.

În ceea ce privește clauza cuprinsă în pct. 5 lit. c) – condiții speciale: „comision de rambursare în avans”, se constată că aceasta a fost modificată de actul adițional, astfel că în prezent poartă denumirea de „comision de rambursare anticipată” și este cuprins în pct. 5.1 lit. a), fiind specificat în art. 3 al actului adițional că orice ale comisioane prevăzute în cuprinsul Convenției ca fiind datorate Băncii, se consideră a fi eliminate.

Legislația aplicabilă în speță (OUG nr. 50/2010) reglementează în mod detaliat în capitolul V secțiunea a 3-a condițiile în care debitorul poate rambursa anticipat creditul de care a beneficiat, fiind prevăzut și dreptul creditorului la o la o compensație echitabilă și justificată în mod obiectiv pentru eventualele costuri legate direct de rambursarea anticipată a creditului cu condiția ca rambursarea anticipată să intervină într-o perioadă în care rata dobânzii aferente creditului este fixă. Totodată legea stabilește și un plafon maxim al comisionului ce poate fi perceput, fiind vorba de 1% din valoarea creditului rambursată anticipat, dacă perioada de timp dintre rambursarea anticipată și data convenită pentru încetarea contractului de credit este mai mare de un an și 0,5% din valoarea creditului rambursat anticipat, dacă perioada de timp dintre rambursarea anticipată și data convenită pentru încetarea contractului de credit nu este mai mare de un an, dispoziții legale ce se regăsesc întocmai și în cuprinsul actului adițional nr. 1/27.09.2010, neputându-se susține că sunt abuzive. Iar prin perceperea acestor comisioane, menite să acopere nerealizarea câștigului pe care l-ar fi obținut Banca din dobânda practicată până la restituirea tuturor ratelor, instanța apreciază că nu se creează o disproporție între drepturile și obligațiile părților de natură a determina calificarea ca fiind abuzivă a acestor clauze.

Nici în privința celorlalte condiții de rambursare prevăzute de art. 5 .1 lit. a) nu se poate susține că ele ar fi abuzive, fiind reglementată atât posibilitatea de rambursare parțială dar și integrală, iar mențiunile stipulate sunt clauze menite să asigure transparența operațiunii de restituire, urmând a fi stinse cu prioritate accesoriile debitului principal, conform regulilor imputației plății reglementate de Codul civil.

Instanța nu găsește că ar avea caracter abuziv nici prevederile contractuale cuprinse în art. 5 pct. 6 din actul adițional referitor la „rambursări și plăți” – dispoziții ce au modificat pct. 6 din Condiții speciale ale convenției, mențiunile cuprinse în acest articol fiind necesare și utile debitorului pentru a-i da posibilitate acestuia de a cunoaște momentul când are obligația de a efectua plata ratelor, în funcție de data scadentă indicată în graficul de rambursare și ziua săptămânii când va fi acea dată, pentru a evita plata penalităților de întârziere. Totodată se indică și faptul că rambursarea creditului se face în anuități, fiind prezentat și modul de calcul al acestora prin trimitere la pct. 3 lit. c) din condițiile speciale, astfel cum a fost modificat, cuantumul în bani a sumei lunare de plată fiind indicat în planul de rambursare. De asemenea, ca urmare a unor eventuale rambursări anticipate, este firesc ca valoarea anuității să se modifice în funcție de cuantumul sumei achitate în avans și de cuantumul creditului nerambursat, modificări ce se vor face bineînțeles cu luarea în considerare a aceleiași dobânzi anuale efective de 7,72% pe an, din care rata de dobândă curentă va rămâne fixă, de 5,95% pe an, cum s-a stabilit inițial. În privința ultimului paragraf din articol („Orice alte costuri vor fi plătite de către Împrumutat la data la care, conform documentelor contractuale, acestea rezultă ca fiind datorate”), acesta nu stabilește nici un cost în sarcina reclamanților, ci are în vedere stabilirea datei scadente pentru alte obligații, evident dacă ele rezultă din contract că sunt datorate, astfel că nu sunt apreciate de instanță ca fiind abuzive.

În privința clauzei de scadență anticipată inserată la pct. 8.1 lit. a) liniuța a 3-a care are în vedere posibilitatea pentru bancă de a declara soldul creditului ca fiind scadent anticipat în situațiile în care împrumutatul nu-și îndeplinește obligația de plată a sumei principale, a dobânzilor sau a oricăror ale costuri datorate conform altor convenții de credit încheiate de împrumutat cu alte societăți financiare / de credit, instanța apreciază că acestea au caracter abuziv, ce rezultă din însăși încălcarea dispozițiilor OUG nr. 50/2010, respectiv a art. 40 din ordonanță unde se prevede că „se interzice introducerea în contractele de credit a clauzelor prin care: … c) creditorul poate declara scadent anticipat creditul în cazul în care consumatorul nu și-a îndeplinit obligațiile conform altor contracte de credit încheiate cu alți creditori”

Prin urmare, existența în contractul de credit a acestei clauze, fără să se facă dovada înlăturării ei ca urmare a apariției OUG nr. 50/2010, din economia căreia rezultă că această clauză trebuia înlăturată, instanța apreciază că se impune eliminarea ei din convenția părților, caracterul abuziv fiind evident în condițiile în care nu s-a oferit o justificare reală și rezonabilă a necesității impunerii a unei asemenea clauze.

Pentru aceeași rațiune a legii, instanța apreciază că și clauza prevăzută de pct. 8.1 lit. a) liniuța a 2-a, ce se referă la neexecutarea de către împrumutat a obligației de plată a ratelor datorate conform altor convenții încheiate de împrumutat cu banca, reprezintă o clauză abuzivă întrucât soarta juridică a fiecărei convenții încheiată cu același creditor sau chiar cu societăți de credit diferite este independentă de celelalte, fiecare contract urmând a avea obligații cu scadențe și garanții diferite, ce urmează a fi activate în funcție de conduita debitorului față de obligațiile asumate în acel contract. În acest caz se poate susține că se creează un dezechilibru semnificativ între drepturile băncii și obligațiile împrumutatului, mai ales că obligațiile asumate în alte contracte de credit pot fi de valoare mult redusă față de cele din prezenta convenție, iar neexecutarea lor nu poate fi interpretată în mod automat ca fiind culpabilă, putând exista motive întemeiate care au determinat neexecutarea, iar unele pot fi chiar din culpa creditorului.

Același caracter abuziv îl atribuie instanța și clauzelor inserate la 8.1 lit. b), c) și d) din Condiții generale, secțiunea 8 „Scadența anticipată” potrivit cărora banca are posibilitatea de a declara soldul creditului ca fiind scadent anticipat în cazul în care „Împrumutatul nu își îndeplinește orice altă obligație asumată conform prezentei convenții”, „În cazul apariției unei situații neprevăzute care, în opinia Băncii, face să devină improbabil ca împrumutatul să-și poată îndeplini obligațiile asumate conform convenției”; dar și „În cazul apariției unei situații neprevăzute conform căreia, în opinia Băncii, creditul acordat nu mai este garantat corespunzător”. În privința acestora, instanța apreciază că este lăsată la latitudinea băncii o marjă de apreciere mult prea largă asupra motivelor și condițiilor în care poate declara creditul scadent anticipat, fără nici o posibilitate pentru împrumutat de a-și reglementa conduita contractuală și extracontractuală în așa măsură încât să nu provoace prin fapta sa scadența anticipată a ratelor de credit. Iar în privința clauzei de la lit. b), referitoare la neexecutarea oricărei alte obligații asumată prin prezenta convenția de credit decât cea de achitare a sumei principale, a dobânzilor și a altor costuri datorate, instanța apreciază că aceasta este disproporționată și creează un dezechilibru deloc de neglijat între drepturile și obligațiile celor două părți întrucât oferă Băncii posibilitatea de a declara scadent anticipat creditul chiar și pentru neexecutarea unei obligații secundare, ce nu afectează esența contractului în ceea ce o privește pe pârâtă. Or, pentru debitori, esența contractului de împrumut este posibilitatea restituirii în rate a creditului de care au beneficiat, drept ce se află în totală disproporție cu cel al băncii de a declara scadent anticipat creditul pentru neîndeplinirea celei mai nesemnificative obligații asumată – de exemplu, nerespectarea clauzei de la pct. 7.1 lit. h) privind obligația de a informa pârâta cu privire la starea lor de sănătate.

În privința clauzei de la pct. 8.3 din aceeași secțiune: „În cazul declarării scadenței anticipate a creditului, Banca este exonerată de orice răspundere pentru consecințele pe care această procedură, precum și cea subsecventă de executare silită, în scopul recuperării sumelor datorate în baza convenției, le au asupra împrumutatului / garantului”, instanța apreciază că această clauză nu conține în sine nici o dispoziție abuzivă, fiind evident că dacă se declară scadența anticipată a creditului, în cazul în care debitorii nu-și execută obligația de restituire a debitului restant se poate trece la executarea lor silită, această clauză redând practic într-o formă concentrată, dispozițiile Codului civil privind executarea obligațiilor de către debitor, și dispozițiile Codului de procedură civilă privind executarea silită. Această clauză nu impune debitorilor nici o obligație în plus față de cele ce decurg în mod natural din executarea silită și nici nu creează pârâtei vreun avantaj prin inserarea ei. Prin urmare această clauză nu este considerată de instanță ca fiind abuzivă.

O altă clauză invocată de reclamanți ca fiind abuzivă este cea de la pct. 10.1 și 10.2 din Condiții generale, secțiunea 10 „Costuri suplimentare”, care, urmare a actului adițional nr. 1/27.09.2010, este considerat înlocuit în totalitate de prevederile cuprinse la art. 7 prin care se modifică pct. 11 „Alte mențiuni” din convenția inițială, unde la pct. 3 se prevede că: „Referitor la convenție pot apărea, la data semnării sau ulterior, oricând pe parcursul derulării sale, modificări ale oricăror cerințe sau reglementări legale aplicabile în R. sau pe teritoriul Uniunii Europene ori cerințe sau reglementări legale noi, stabilite prin acte normative nou emise în R. sau la nivelul Uniunii Europene, care impun modificări ale clauzelor / costurilor contractuale convenite anterior de către Părți. În orice astfel de situație, Banca va informa Împrumutatul cu privire la semnarea unui act adițional la convenție prin care clauzele contractuale să fie modificate în mod corespunzător. Nesemnarea de către Împrumutat a actului adițional anterior menționat este considerată acceptare tacită.” Prin urmare instanța va analiza forma în vigoare a dispozițiilor invocate de reclamanți ca fiind abuzive, neexistând nici un interes pentru analiza celor care nu mai sunt în vigoare, respectiv a art. 10.1 și 10.2 de la data semnării convenției de bază.

Într-adevăr, din interpretarea logică per a contrario a dispozițiilor art. 35 alin. 1 lit. a) din OUG nr. 50/2010, rezultă că pe parcursul derulării contractului este posibilă majorarea nivelului comisioanelor, tarifelor și spezelor bancare dacă modificarea acestora este impusă prin legislație, urmând ca modificarea să opereze după notificarea debitorului în acest sens. Aceste dispoziții legale trebuie, însă, interpretate prin coroborare cu cele cuprinse în art. 41 din OUG nr. 50/2010 „(1) Orice notificare cu privire la modificarea conținutului clauzelor contractuale referitoare la costuri va fi transmisă consumatorilor cu cel puțin 30 de zile înainte de aplicarea acestora, … . (2) Consumatorul are la dispoziție un termen de 15 zile de la primirea notificării pentru a comunica opțiunea sa de acceptare sau de neacceptare a noilor condiții. (3) Neprimirea unui răspuns din partea consumatorului în termenul menționat anterior nu este considerată acceptare tacită și contractul rămâne neschimbat.”

Față de aceste dispoziții legale, ce pot avea incidență și în ipoteza expusă în prima parte a pct. 3 din actul adițional sus menționat, respectiv când intervin modificări legislative la nivel național sau european, instanța apreciază că este contrară legii și, prin urmare, abuzivă, doar ultima parte a clauzei, prin care se consideră acceptare tacită nesemnarea de către debitori a actului adițional prin care se modifică clauzele sau costurile contractuale.

Or, textul legii prevede în mod expres că lipsa de reacție de debitorului la notificarea făcută, și cu atât mai mult refuzul expres exprimat de semnare a actului adițional ce cuprinde modificarea costurilor contractuale nu poate fi considerată acceptare tacită. Prin urmare, instanța, constatând că este abuzivă, va dispune înlăturarea acestei clauze din contractul părților.

Față de toate aceste considerente, instanța va admite în parte acțiunea formulată, în sensul că va constata ca fiind abuzive următoarele clauze din contractul de credit nr._/AB/24.09.2007: pct. 8.1 lit. a) paragraful al 2-lea și al 3-lea, lit. b), c) și d) din Condiții generale, secțiunea 8 „Scadența anticipată” și subpct. 3 pct. 11 modificat de art .7 din Actul adițional nr. 1/27.09.2010 referitor la „Nesemnarea de către Împrumutat a actului adițional anterior menționat este considerată acceptare tacită”, urmând a obliga pârâta la eliminarea din cuprinsul contractului a acestor clauze.

Instanța va respinge în rest acțiunea ca nefiind întemeiată, iar excepția prescripției dreptului material la acțiune ca fiind rămasă fără obiect.

În temeiul art. 276 C.pr.civ., față de admiterea în parte a pretențiilor reclamanților, instanța va obliga pârâtele, în solidar, la plata sumei de 100 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, apreciind că această valoare corespunde proporțional cu partea din acțiune ce va fi admisă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta N. I., cu domiciliul în D., ..L, ., în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul social în București, Șoseaua P., nr.42, . 10, sector 2 și . Hunedoara, cu sediul în D., ., parter, jud. Hunedoara.

Constată ca având caracter abuziv următoarele clauze din convenția de credit nr._/AB/24.09.2007, astfel cum a fost modificată prin actul adițional nr. 1/27.09.2010:

- pct. 8.1 lit. a) liniuța a 2-a și a 3-a, lit. b), c) și d) din Condiții generale, secțiunea 8 „Scadența anticipată”;

- subpct. 3 pct. 11 modificat de art. 7 din actul adițional nr. 1/27.09.2010: „Nesemnarea de către Împrumutat a actului adițional anterior menționat este considerată acceptare tacită”.

Obligă pârâtele să modifice convenția de credit nr._/AB/24.09.2007, astfel cum a fost modificată prin actul adițional nr. 1/27.09.2010, în sensul înlăturării clauzelor constatate abuzive.

Respinge în rest acțiunea formulată ca neîntemeiată.

Respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă ca rămasă fără obiect.

Obligă pârâtele, în solidar, la plata către reclamanți a sumei de 100 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 30.04.2013.

Președinte, Grefier,

A. C. L. B.

Red. CA/.> 4 ex./07.05.2013.

← Pretenţii. Sentința nr. 2/2013. Judecătoria DEVA		Contestaţie la executare. Sentința nr. 1195/2013. Judecătoria... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Pretenţii. Sentința nr. 2/2013. Judecătoria DEVA Contestaţie la executare. Sentința nr. 1195/2013. Judecătoria DEVA Pretenţii. Sentința nr. 3795/2013. Judecătoria DEVA Pretenţii. Încheierea nr. 2815/2013. Judecătoria DEVA Pretenţii. Sentința nr. 4115/2013. Judecătoria DEVA