Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 639/2013. Judecătoria DEVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 639/2013 pronunțată de Judecătoria DEVA la data de 05-02-2013 în dosarul nr. 26/221/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA D., JUDEȚUL HUNEDOARA
D., .. 35
Tel:0254_/ Fax: 0254_ / e-mail judecătoria_
operator de date cu caracter personal nr. 4259
prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
DOSAR nr._
Sentința civilă nr.639/2013
Ședința publică din data de 05.02.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. C. – judecător
GREFIER: L. B.
Pe rol se află soluționarea acțiunii civile formulată de reclamantul S. I. în contradictoriu cu pârâta S. A., având ca obiect ordonanță președințială.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-au prezentat reclamantul, pârâta asistată de av.D. M. și martorii P. A. și Gâta S..
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
S-a constatat că, prin serviciul registratură, pârâta prin avocat a depus la dosar concluzii scrise în două exemplare.
Se comunică reclamantului 1 ex. al concluziilor scrise.
În ce privește cererea de reexaminare amendă judiciară formulată de primarul comunei Băcia instanța o admite și dispune revenirea asupra amenzii aplicate.
La interpelarea instanței, reclamantul arată că este de acord cu modalitatea de vizitare a minorei propusă de pârâtă și dacă este posibil să o viziteze chiar mai des.
S-a procedat la administrarea probei cu interogatoriul reclamantului, răspunsurile acestuia fiind consemnate în scris și atașate dosarului.
Reprezentanta pârâtei arată că nu mai stăruie în audierea martorilor încuviințați, nu mai are alte probe și solicită cuvântul pe fond.
Instanța ia act că nu se mai insistă în audierea martorilor.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Reclamantul solicită a se pronunța o hotărâre în modalitatea arătată.
Reprezentanta pârâtei solicită admiterea în parte a acțiunii, în sensul de a se stabili modalitatea de vizitare a minorei conform concluziilor scrise, cu cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Deliberând constată:
Asupra acțiunii civile de față:
Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei D. sub nr._ /04.01.2013, reclamantul S. I., cu domiciliul în C., ., jud. Hunedoara, a solicitat în contradictoriu cu pârâta S. A., cu domiciliul în ., jud. Hunedoara, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună, pe cale de ordonanță președințială, cu caracter vremelnic până la rămânerea irevocabilă a hotărârii ce se va pronunța în dosar nr._/221/2012 al Judecătoriei D. având ca obiect divorț, obligarea pârâtei să-i permită păstrarea legăturilor persoane cu fiica sa minoră S. S., născută la data de 07.07.2011, prin stabilirea unui program de vizitare diferențiat în funcție de vârsta minorei, respectiv anterior și ulterior împlinirii vârstei de 5 ani.
În motivarea cererii, în esență, reclamantul a arătat că între părți au existat mai multe neînțelegeri ce au determinat introducerea acțiunii de divorț pendinte pe rolul instanței; că în prezent pârâtă nu îi permite să-și viziteze fiica, astfel încât se impune reglementarea situației conflictuale prin stabilirea pe cale judecătorească a unui program de vizitare.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 581 alin. 1 Cod procedură civilă, art. 14 și art. 15 lit. a, b, c din Legea 272/2004.
În probațiune, reclamantul a anexat cererii înscrisuri.
Pârâta S. A. a formulat întâmpinare (f. 30), prin care a arătat că este de acord cu admiterea în parte a acțiunii, în sensul ca reclamantul să-și păstreze legăturile personale cu fiica sa minoră în fiecare a doua și a patra sâmbătă din lună, între orele 15,00-19,00.
La termenul de judecată din data de 05.02.2013 reclamantul a arătat că este de acord cu modalitatea de vizitare propusă de mama pârâtă, până la soluționarea acțiunii de divorț ce face obiectul dosarului nr._/221/2012 (răspuns la interogatoriul administrat din oficiu f. 33 dosar).
Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată cu 10,00 lei taxă judiciară de timbru și 0,30 lei timbru judiciar anulate la dosar.
În cauză au fost încuviințate și s-au administrat probe cu înscrisuri, anchete sociale efectuate la domiciliile părților și interogatoriul reclamantului.
Analizând cererea de față, prin prisma motivelor prezentate, a excepțiilor invocate, a probelor administrate și a apărărilor formulate, instanța reține următoarele:
Părțile s-au căsătorit la data de 27.04.2011 și din căsătoria lor a rezultat minora S. S., născută la data de 07.07.2011. În prezent, pe rolul Judecătoriei D. se află pendinte dosarul civil nr._/221/2012 având ca obiect divorțul părților.
În prezent minora locuiește cu mama sa.
În prealabil, se va reține că ordonanța președințială este o procedură specială reglementată de lege în scopul luării unor măsuri vremelnice în cazuri urgente. Astfel, pe lângă condițiile generale ce trebuie îndeplinite în cazul oricărei acțiunii civile (formularea unei pretenții, interesul, capacitatea procesuală și calitatea procesuală), admisibilitatea ordonanței președințiale presupune și îndeplinirea unor condiții speciale care se desprind din art. 581 alin. 1 Cod procedură civilă.
Potrivit art. 581 alin. 1 Cod procedură civilă „instanța va putea să ordone măsuri vremelnice, în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept ce s-ar putea păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări”.
În doctrină, s-a subliniat că textul de lege stabilește două condiții principale de admisibilitate a cererii de ordonanță președințială, anume urgența și caracterul vremelnic al măsurii solicitate a se lua pe aceasta cale, precum și că, din aceasta din urmă decurge o a treia condiție de admisibilitate, anume ca prin măsura luată să nu se prejudece fondul.
Urgența este una din condițiile specifice procedurii ordonanței președințiale. Ea trebuie să rezulte din fapte concrete, specifice fiecărui caz și se apreciază în raport cu situația existentă la momentul judecății. În acord cu jurisprudența națională, instanța reține că soluționarea cererii de exercitare a autorității părintești și de stabilire a locuinței minorelor, respectiv de a unui program de vizitare al minorului de către părintele care nu locuiește cu copilul său pe cale de ordonanță președințială trebuie să se subordoneze în special interesului superior al minorului întrucât prin măsurile ce instanța urmează a le dispune trebuie să țină cont de necesitatea protejării și ocrotirii minorilor.
În cazurile prevăzute de art. 6132 Cod procedură civilă - „Instanța poate lua, pe tot timpul procesului de divorț, prin ordonanță președințială, măsuri vremelnice cu privire la încredințarea minorilor, la obligația de întreținere, la alocația pentru copii și la folosirea locuinței”, existența urgenței este prezumată chiar de lege, astfel încât partea nu trebuie să mai facă dovada acesteia, iar potrivit aceluiași text de lege măsura se dispune până la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii de desfacere a căsătoriei, ceea ce denotă vremelnicia măsurii.
Se vor reține și dispozițiile Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, care prevăd că toate măsurile luate trebuie să se subordoneze cu prioritate principiului interesului superior al copilului. Potrivit art. 14 din Legea 272/2004 – „(1) Copilul are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu părinții, rudele, precum și cu alte persoane față de care copilul a dezvoltat legături de atașament. (2) Copilul are dreptul de a-și cunoaște rudele și de a întreține relații personale cu acestea, precum și cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viața de familie, în măsura în care acest lucru nu contravine interesului său superior. (3) Părinții sau un alt reprezentant legal al copilului nu pot împiedica relațiile personale ale acestuia cu bunicii, frații și surorile ori cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viața de familie, decât în cazurile în care instanța decide în acest sens, apreciind că există motive temeinice de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului.”, iar potrivit art. 15 – „(1) În sensul prezentei legi, relațiile personale se pot realiza prin: a) întâlniri ale copilului cu părintele ori cu o altă persoană care are, potrivit prezentei legi, dreptul la relații personale cu copilul; b) vizitarea copilului la domiciliul acestuia; c) găzduirea copilului pe perioadă determinată de către părintele sau de către altă persoană la care copilul nu locuiește în mod obișnuit; d) corespondență ori altă formă de comunicare cu copilul; e) transmiterea de informații copilului cu privire la părintele ori la alte persoane care au, potrivit prezentei legi, dreptul de a menține relații personale cu copilul; f) transmiterea de informații referitoare la copil, inclusiv fotografii recente, evaluări medicale sau școlare, către părintele sau către alte persoane care au dreptul de a menține relații personale cu copilul”.
Noțiunea de „interes superior al copilului” are un caracter complex, interesul fiind legat de vârsta minorului, de ocupația și comportamentul părinților, de atașamentul față de părinți, de gradul de atașament al părintelui față de copil, de interesul pe care aceștia l-au manifestat față de minori, de măsura în care fiecare dintre părinți se poate preocupa de îngrijirea copilului, de legăturile afective stabilite între părinți și copil, de comportarea acestora față de copil anterior, precum și ulterior divorțului/despărțirii și de posibilitățile materiale ale părinților, conținutul conceptului raportându-se la posibilitățile de dezvoltare fizică, morală și materială pe care le poate găsi minorul la unul dintre părinți. Nici unul din elemente nu trebuie minimalizat sau exagerat ori analizat drept criteriu unic, nu pot fi neglijate în raționament elementele faptice raportate la situația familială concretă și care pot determina ca unul sau altul din aceste elemente să aibă o pondere crescută în contextul ansamblului. Practica judiciară a stabilit că accentuarea unuia sau altuia dintre criterii, chiar dacă nu este greșită, trebuie justificată din perspectiva relevanței, sub aspectul mijloacelor de probă destinate a sprijini soluția adoptată legal.
Se vor reține și concluziile din Decizia nr. 82/2003 a Curții Constituționale, în care se arată că:
„În majoritatea cazurilor, părinții au față de copiii lor profunde sentimente de afecțiune, generozitate și altruism, chiar dacă uneori, exprimarea acestora poate induce într-un psihic infantil și în prezența lipsei sau insuficienței discernământului impresia contrară. Astfel, severitatea sau exigența unui părinte, motivate și impuse de rațiuni benefice, pot genera ostilitatea copilului, în condițiile în care părinții sunt despărțiți, iar celălalt părinte este, prin comparație, deosebit de concesiv. Mai mult, se poate întâmpla, în asemenea situații, ca părintele căruia i-a fost încredințat copilul să se defuleze, transmițându-i acestuia ostilitatea pe care o resimte față de fostul său soț, care, deși poate întemeiată din punctul său de vedere, nu este de natură să îl descalifice pe acesta din urmă ca părinte, fiind lipsită de justificare din punctul de vedere al copilului.”
În ce privește jurisprudența europeană, s-a statuat că aspectul discutat în prezenta speță intră sub incidența dispozițiilor art. 8 din Convenția EDO (cu titlu exemplificativ se vor reține concluziile trasate prin hotărârile pronunțate în cauzele Lafargue c. României, Ignaccolo-Zenide șa c. României, Maire c. Portugaliei, Reigado Ramos c. Portugaliei, Nielsen c. Danemarcei, Sahin c. Germaniei, Sommerfeld c. Germaniei, Keegan c. Irlandei, Vidal c. Belgiei).
În acest sens, în mod constant, Curtea Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale a statuat că interesul superior al minorului poate, în funcție de natura și de importanța sa, să prevaleze față de cel al părintelui (hotărârile E.P. c. Italiei, Johansenh c. Norvegiei, Pini, Bertani c. României).
În cauza Maire c. Portugaliei, Curtea EDO a admis că dificultățile în executarea hotărârii în discuție (privind încredințarea unui minor) s-au datorat, în esență, comportamentului mamei copilului; instanța europeană a arătat că autoritățile competente trebuiau să ia măsurile adecvate spre a sancționa lipsa de cooperare a mamei. Chiar dacă măsurile coercitive cu privire la copil nu sunt de dorit într-un domeniu atât de delicat, recurgerea la sancțiuni nu trebuie să fie înlăturată, în caz de comportament ilicit al părintelui la care locuiește, în fapt, copilul.
Pentru un părinte și copilul său, a fi împreună reprezintă un element esențial al vieții de familie, chiar dacă relația dintre părinți a încetat. Prin urmare, măsurile interne care îi împiedică să fie împreună constituie o ingerință în dreptul protejat la art. 8 din convenție.
În ce privește modificările intervenite în legislația națională, în prezent legiuitorul a consacrat cu titlu de regulă ca (după divorț), autoritatea părintească să revină în comun ambilor părinți – art. 397 C.civ., reglementând cu titlu de excepție posibilitatea ca autoritatea părintească să fie exercitată doar de către unul dintre părinți, dar numai dacă există motive întemeiate și numai dacă interesul superior al minorului reclamă o astfel de măsură – art. 398 alin. 1 C.civ.
În interpretarea conceptului legal de autoritate părintească, Curtea de Apel din Bruxelles a stabilit într-o decizie de speță – perfect aplicabilă și în contextul actualei legislații naționale, inspirate din dreptul francez și al provinciei canadiene Quebec, totodată din dreptul belgian, elvețian și german – că exercițiul exclusiv al autorității părintești s-ar putea impune atunci când unul dintre părinți se dezinvestește total de responsabilitățile sale părintești, când discuțiile dintre părinți degenerează prea des în conflicte care nasc suferință sau îngrijorare pentru copii, sau dacă exercițiul comun al autorității părintești este deturnat de la finalitatea sa, de către unul dintre părinți, care îl folosește pentru a se amesteca în viața celuilalt, în scopul de a-l controla sau de a-l denigra. Exercițiul exclusiv al autorității părintești nu este un sistem câștigător, ci este constatarea unui eșec. Este un sistem care poate să prezinte, pe termen lung, efecte perverse deloc neglijabile, datorită dinamicii pe care o generează, deoarece părintele exclus de la exercițiul autorității părintești poate să se simtă descalificat pe nedrept, întrucât el poate fi perceput ca fiind devalorizat de către copii.
Rațiunea noilor schimbări din legislația națională este aceea de a responsabiliza ambii părinți, în sensul de a-i determina să evite manifestările, certurile, violențele, antipatiile existente între ei și care s-ar răsfrânge negativ asupra minorilor și de a înceta să mai folosească copiii ca pe o armă pentru a-și satisface propriile interese. Scopul reglementării a fost acela ca minorii să se bucure de prezența, grija și afecțiunea ambilor părinți.
Concluziile instanței:
În acord cu conceptele menționate anterior, în cadrul acestei proceduri se va acorda prioritate maximă intereselor minorei dincolo de drepturile fiecărui părinte în parte în raport cu copilul său. Așadar, ceea ce va prima în analiza soluționării cererilor formulate va fi obligația instanței de a veghea juridic la stabilitatea vieții minorei, stabilitatea mediului familial în măsura în care mai este cu putință, dată fiind situația actuală a relaționării părților, care au solicitat pe cale judiciară desfacerea căsătoriei încheiate.
Din cuprinsul materialului probator administrat, instanța va reține că părțile prin bună înțelegere au căzut de acord cu privire la modalitatea de vizitare până la soluționarea dosarului având ca obiect divorț, astfel încât urmează a se admite în parte cererea formulată pe cale de ordonanță președințială de reclamant și va obliga pârâta să permită reclamantului păstrarea legăturilor personale cu fiica sa minoră S. S., născută la data de 07.07.2011 și va stabili un program de vizitare al minorei de către tatăl reclamant, după cum urmează:
- în a doua și a patra sâmbătă din fiecare lună, de la ora 15,00 la ora 19,00.
cu posibilitatea preluării minorei de la domiciliul mamei pârâte și obligația pentru tatăl reclamant de a înapoia minora la locuința mamei sale.
Instanța apreciază că programul de vizitare astfel stabilit se circumscrie interesului superior al minorei, la momentul de față, care va avea astfel posibilitatea de a-și păstra o relație normală și firească cu tatăl său, cu mențiunea că părțile vor putea însă solicita modificarea acestui program în viitor, având în vedere că în această materie hotărârea are autoritate de lucru judecat relativă, întrucât soluția se raportează la împrejurările de fapt existente la data pronunțării ei.
Totodată, se are în vedere în pronunțarea acestei soluții faptul că, prin limitarea nerezonabilă a perioadei de timp acordate tatălui pentru a se întâlni cu fiica sa, nu se poate asigura intimitatea necesară unei relații personale atât de delicate, în condițiile scindării ocrotirii părintești.
De asemenea, în spiritul bunei-credințe și al înțelegerii, instanța recomandă ambilor părinți să manifeste o disponibilitate maximă și o cooperare deplină, fiind excluse șicanele de orice manieră, astfel încât minora să se bucure de prezența, de afecțiunea, de grija și de creșterea din partea ambilor săi părinți. Tot astfel, instanța va atrage atenția părților cu privire la necesitatea de a se înțelege în ceea ce privește principiile de viață pe care doresc să le transmită copilului lor și cu privire la necesitatea de a stabili de comun acord și prin bună înțelegere și concesii reciproce modalitatea de educare, de a-și petrece timpul și programul zilnic al minorei, adaptat la vârsta și necesitățile firești ale acesteia pe de o parte și pe de altă parte adaptat la specificul relației pe care o dezvoltă un copil cu fiecare dintre părinții săi.
Și nu în ultimul rând, instanța le reamintește părților că un copil nu este un bun afectat apropriațiunii și că orice neînțelegeri ori relațiile tensionate dintre ei sunt de natură a avea repercursiuni asupra stabilității emotive a minorei.
Văzând că reclamantul a fost de acord cu modalitatea de vizitare propusă de pârâtă la momentul la care i-a fost adusă la cunoștință propunerea, în temeiul art. 276 C.pr.civ., nu va mai acorda cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea formulată pe cale de ordonanță președințială de reclamantul S. I., cu domiciliul în C., ., jud. Hunedoara, în contradictoriu cu pârâta S. A., cu domiciliul în ., jud. Hunedoara și, în consecință:
Obligă pârâta să permită reclamantului păstrarea legăturilor personale cu fiica sa minoră S. S., născută la data de 07.07.2011 și stabilește un program de vizitare al minorei de către tatăl reclamant, după cum urmează:
- în a doua și a patra sâmbătă din fiecare lună, de la ora 15,00 la ora 19,00.
cu posibilitatea preluării minorei de la domiciliul mamei pârâte și obligația pentru tatăl reclamant de a înapoia minora la locuința mamei sale.
Prezenta hotărâre dată în procedura specială a ordonanței președințiale va produce efecte până la soluționarea irevocabilă a dosarului civil nr._/221/2012 aflat pe rolul Judecătoriei D., având ca obiect divorț.
Respinge în rest cererea.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu execuție vremelnică.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi 05.02.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. C. L. B.
Red. CA/.> 4 ex. – 08.02.2013.
| ← Pensie întreţinere. Sentința nr. 1010/2013. Judecătoria DEVA | Sechestru asigurator. Sentința nr. 1214/2013. Judecătoria DEVA → |
|---|
