Pretenţii. Sentința nr. 3639/2013. Judecătoria DEVA

Sentința nr. 3639/2013 pronunțată de Judecătoria DEVA la data de 11-09-2013 în dosarul nr. 1873/221/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA D., JUDEȚUL HUNEDOARA

D., . nr. 35

Tel: 0254_/ Fax: 0254_, e-mail:_

operator de date cu caracter personal nr. 4259

prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3639/2013

Ședința publică din data de: 11 septembrie 2013

Instanța constituita din :

PREȘEDINTE: A. L. S. – judecător

Grefier: A. G.-P.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari NR. 98 D. și pe pârâții S. S. și S. O., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat C. A. în calitate de președinte al asociației de proprietari pentru reclamantă, cu delegație la dosar, lipsă fiind pârâții.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Procedând în conformitate cu dispozițiile art. 131 Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze cererea, potrivit dispozițiilor art. 94 alin. 1 lit. c Cod procedură civilă.

Reprezentantul reclamantei declară că nu mai are alte cereri de probe de formulat.

Nemaifiind alte cereri, instanța constată procedura cercetării procesului încheiată și acordă cuvântul în dezbaterea fondului.

Reprezentantul reclamantei, având cuvântul pe fond, a solicitat admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

Având în vedere actele și lucrările dosarului, în temeiul art. 394 Cod procedură civilă, instanța reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând constată:

Asupra acțiunii civile de față:

Prin cererea formulată, astfel cum a fost precizată pe perioada procedurii reglementată de art. 201 Cod procedură civilă și înregistrată la această instanță sub nr._ din data de 07 martie 2013, reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 98 D., cu sediul în municipiul D., .. 19, ., județul Hunedoara a solicitat în contradictoriu cu pârâții S. S. și S. O., ambii domiciliați în municipiul D., ., ., județul Hunedoara, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la plata sumei de 3.403,06 lei reprezentând taxe comune restante și penalități de întârziere pe perioada octombrie 2011 – mai 2013.

În motivarea cererii, în esență, reclamanta a arătat că pârâții sunt membrii ai asociației și că în perioada menționată, aceștia nu și-a achitat taxele comune datorate.

Cererea de chemare în judecată nu a fost motivată în drept.

În temeiul art. 411 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, reclamanta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

Reclamanta a anexat cererii, în fotocopii, procesul-verbal al adunării generale prin care s-a stabilit cuantumul penalităților datorate în caz de întârziere la plata contribuțiilor comune, extras CF_-C1-U83 D. și borderourile lunare de afișare a debitelor.

Pârâții nu au formulat întâmpinare.

Acțiunea este scutită de plata taxei de timbru în temeiul art. 50 alin. 2 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și de plata timbrului judiciar în temeiul art. 1 alin. 2 din OG nr. 32/1995 privind timbrul judiciar.

În cauză au fost încuviințate și s-au administrat probe cu înscrisuri.

Analizând acțiunea de față, prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate și a apărărilor formulate, instanța reține următoarele:

Din situația debitului restant depus la dosar rezultă că pârâții au calitatea de membrii ai asociației de proprietari și că nu și-au achitat la termenele stabilite cotele de contribuție la cheltuielile comune de întreținere, înregistrând în perioada octombrie 2011 – mai 2013 un debit restant în valoare de 2.459,71 lei, pentru care au fost calculate penalități de întârziere în cuantum de 943,34 lei..

Prin procesul-verbal încheiat la data de 09 iulie 2010 asociația a hotărât că se aplică proprietarilor care au restanțe la taxele comune o penalitate de 0,1% pe zi de întârziere după trecerea unei perioade de 30 zile de la împlinirea termenului stabilit pentru plata taxelor comune.

Potrivit prevederilor art. 50 alin. 1 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari: - ”Asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.”, iar potrivit prevederilor art. 46 din același act normativ – “Toți proprietarii au obligația sa plătească lunar, conform listei de plata a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari”.

Cheltuielile asociației de proprietari sunt următoarele: cheltuieli pe număr de persoane care locuiesc sau desfășoară activități în proprietăți individuale; cheltuieli pe consumuri individuale; cheltuieli pe cota-parte indiviza, în funcție de suprafața utila a proprietății individuale; cheltuieli pe beneficiari, aferente serviciilor individuale ale proprietarilor, dar gestionate financiar prin intermediul asociației de proprietari; cheltuieli pe consumatori tehnici; cheltuieli de alta natura.

Stabilirea și repartizarea sumei care privește proprietatea comună ce revine fiecărui proprietar din cadrul condominiului se fac proporțional cu cota-parte indiviză din proprietatea comună. Cheltuielile efectuate de asociația de proprietari pentru plata unor servicii de utilități publice sau de altă natură, legate de proprietățile individuale din condominiu și care nu se facturează individual pe fiecare dintre acestea, se repartizează după același criteriu care a stat la baza emiterii facturii, în conformitate cu prevederile contractului încheiat cu furnizorul respectivului serviciu.

În ce privește debitul constând în taxele comune restante, din analiza fișele de plată lunare depuse la dosar de reclamantă, instanța constată că pentru perioada octombrie 2011 – mai 2013, pârâții figurează cu un debit restant de 2.459,71 lei

Astfel, în măsura în care pârâții au beneficiat de utilitățile comune, s-a născut în sarcina acestora și obligația de a achita contravaloarea lor. Cum, în prezenta procedură, pârâții nu au înțeles să conteste pretențiile reclamantei, prin dovada pozitivă a faptului plății sau a caracterului lor neîntemeiat, instanța apreciază că, în cauză, reclamanta a făcut pe deplin dovada existentei în patrimoniul său a unei creanțe certe, lichide și exigibile în sumă totală de 2.459,71 lei reprezentând contravaloare cheltuieli comune restante pentru perioada octombrie 2011 – mai 2013. Pe de altă parte, întrucât pârâții nu au produs nici o dovadă din care să rezulte stingerea obligației de plată a creanței, în sarcina lor ia naștere dubla prezumție, respectiv a neexecutării obligației de plată asumată și a culpei lor în neexecutare.

Relativ la sumele de bani solicitate cu titlu de penalități de întârziere, în prealabil, instanța reține că potrivit art. 49 alin. 1 din Legea 230/2007 asociația de proprietari poate calcula și percepe penalizări de întârziere pentru suma neachitată, putând stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată – penalități care nu vor putea fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, aplicabile numai după o perioadă de 30 zile de la termenul stabilit pentru plată și care nu pot depăși suma la care s-au aplicat.

Prin urmare, având în vedere hotărârea adunării generale prin care s-au stabilit penalități în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere, creanță pretinsă de reclamantă cu acest titlu este certă, lichidă, exigibilă.

Pentru cele ce preced, pe baza considerentelor sus menționate, instanța apreciază acțiunea de față ca fiind întemeiată, motiv pentru care o va admite urmând a obliga pârâții să plătească reclamantei suma totală de 3.403,06 lei reprezentând cota de contribuție la cheltuielile comune pentru perioada octombrie 2011 – mai 2013 în cuantum de 2.459,71 lei și penalități de întârziere calculate pentru aceeași perioadă în cuantum de 943,34 lei.

Fără cheltuieli de judecată, nefiind solicitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea civilă formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 98 D., cu sediul în municipiul D., .. 19, ., județul Hunedoara în contradictoriu cu pârâții S. S. și S. O., ambii domiciliați în municipiul D., ., ., județul Hunedoara și, în consecință:

Obligă pârâții să plătească reclamantei suma totală de 3.403,06 lei reprezentând cota de contribuție la cheltuielile comune pentru perioada octombrie 2011 – mai 2013 în cuantum de 2.459,71 lei și penalități de întârziere calculate pentru aceeași perioadă în cuantum de 943,34 lei.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 11 septembrie 2013.

Președinte,Grefier,

A. L. S. A. G.-P.

A.L.S./A.G.P.

5 ex./13 septembrie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 3639/2013. Judecătoria DEVA