Pretenţii. Sentința nr. 797/2013. Judecătoria DEVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 797/2013 pronunțată de Judecătoria DEVA la data de 12-02-2013 în dosarul nr. 6089/221/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA D., JUDEȚUL HUNEDOARA
D., .. 35
Tel:0254_/ Fax: 0254_ /e-mail_
operator de date cu caracter personal nr. 4259
prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 797/2013
Ședința publică din: 12.02.2013
Instanța constituită din:
P.: A. E. B.
GREFIER: G. O.
Pe rol se află judecarea cauzei civile formulată de reclamanta S.C. V. Ronânia S.A. în contradictoriu cu pârâta R. (B.) M. C., având ca obiect pretenții.
Dezbaterile și susținerile în fond au avut loc în ședința publică din data de 05.02.2013 fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera în temeiul dispozițiilor art. 260 (1) C.proc.civ a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 12.02.2013.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la data de 14.06.2012 pe rolul acestei instanțe, creditoarea S.C. V. R. S.A. a chemat in judecată pe pârâtul R. (B.) M. C. solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 687,18 lei reprezentând debit principal pentru serviciile de telefonie prestate, a sumei de 1589,68 lei reprezentând penalități de întârziere de 0,5% pe fiecare zi de întârziere, calculate de la data scadenței facturilor și până la 12.06.2012, precum și la plata în continuare a penalităților în cuantum procentual de 0,5%, pentru perioada cuprinsă între 13.06.2012 și data îndeplinirii obligației de plată, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, creditoarea a arătat că ..A. a prestat pârâtei servicii de telefonie mobilă, din al căror preț a rămas neachitat până la data introducerii cererii de chemare în judecată suma de 687,18 lei, deși scadența s-a situat în perioada 03.03.2011 – 31.03.2011. Arată că a efectuat cu pârâta procedura concilierii directe căreia nu a înțeles să-i dea curs și susține că facturile fiscale au fost acceptate la plată în mod tacit, prin necontestarea acestora. Învederează că potrivit art. 6.1 din convenția părților, pentru sumele neplătite la termen se percep penalități de întârziere, al căror cuantum poate depăși suma asupra căreia sunt calculate, fiecare factură având inserată data scadenței.
In drept s-au invocat disp. art. 969 C.civ.și C.proc.civ.
In dovedirea cererii creditoarea a depus următoarele înscrisuri în copie: mod de calcul penalități, acord pentru transfer de responsabilitate către persoana fizică a serviciilor V., condițiile transferului, contract pentru serviciile V. prestate, clauze contractuale principale și condițiile generale ale contractului, facturile fiscale, invitația la conciliere și dovada comunicării acesteia. .
Cererea a fost legal timbrată cu taxă de timbru 200 RON și timbru judiciar 5 RON.
Pârâtul, legal citat, nu a formulat întâmpinare, dar s-a prezentat la judecata cauzei pentru a-și formula apărările, arătând că a achitat prin chitanța . nr.03677588VF suma de 925,15 lei, fiindu-i comunicat de către reprezentanții agenției unde a achitat această sumă de bani că nu mai are restanțe față de ..
La data de 12.11.2012, prin registratura instanței s-a înregistrat precizarea de acțiune a reclamantei, prin care a solicitat, ca urmare a plății înregistrate, obligarea pârâtei la plata sumei de 106,34 lei reprezentând debit principal pentru serviciile de telefonie prestate, a sumei de 1486,98 lei reprezentând penalități de întârziere de 0,5% pe fiecare zi de întârziere, calculate de la data scadenței facturilor și până la 13.11.2012, precum și la plata în continuare a penalităților în cuantum procentual de 0,5% la suma de 106,34 lei, pentru perioada cuprinsă între 14.11.2012 și data îndeplinirii obligației de plată, cu cheltuieli de judecată.
Prin această precizare de acțiune reclamanta a arătat modul în care a efectuat imputația plății, invocând dispozițiile art. 1111 și art. 1113 C.civ., respectiv faptul că plata efectuată a fost imputată cu prioritate asupra penalităților de întârziere, mai ales că pârâta nu și-a exprimat la momentul plății opțiunea cu privire la modul de stingere al celor două creanțe deținute de reclamantă, și, oricum aceasta din urmă nu și-a dat acordul pentru imputarea plății, cu prioritate, asupra capitalului.
În drept a invocat dispozițiile art. 132 al. 2 pct. 2 C.proc.civ., art. 1110 și urm. C.civ.
În cauză instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri, în cadrul căreia a solicitat . – Agenția D., informații cu privire la debitul restant înregistrat de pârât ca urmare a plății sumei de 925,15 lei; s-a administrat, totodată, proba testimonială, fiind audiat martorul S. F. N..
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța retine următoarele:
In baza contractului pentru servicii V. încheiat între părți cu nr._/17.03.2008 (f. 9-12) și a contractului nr._/13.05.2009 (f. 13-20), reclamanta a prestat pârâtei servicii de telefonie mobilă. Prin contractul încheiat, însușit de debitor prin semnătură, aceasta a declarat ca a luat cunoștință și acceptă condițiile generale menționate de la art. 1 pana la 17 din contractele pentru serviciile V. prestate de S.C. V. R. S.A. anexate. Potrivit art. 5 din contract, plata serviciilor se face pe baza facturilor V. R., sens în care reclamanta a emis pentru serviciile prestate pârâtului, facturile fiscale nr. VDF_/17.02.2011 și nr. VDF_/17.03.2011, în valoare totală de 724,61 lei, din care reclamanta a pretins inițial cu titlul de preț al serviciilor suma de 687,18 lei, fără valoarea penalităților calculate până în acel moment.
Astfel, în temeiul dispozițiilor art. 5.3 din contract pârâtului îi revine obligația de a achita integral și la termen contravaloarea facturilor emise în baza serviciilor de telefonie prestate, abonatul având și opțiunea de a contesta facturile și costurile convorbirilor, în scris, prin cerere adresată creditoarei în termen de maxim 30 de zile calendaristice de la data emiterii facturii în cauză, așa cum prevede art. 8 din același contract, procedură de care pârâtul nu a înțeles să uzeze.
S-a stabilit, totodată, în contractul părților, la art. 6 din condițiile generale, că pentru plata cu întârziere a contravalorii facturilor emise în executarea contractului, pârâtul datorează penalități de întârziere de 0,5 % pe zi de întârziere, fiind stipulat totodată că totalul acestora poate depăși cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate. În acest sens, reclamanta a calculat penalități de întârziere în cuantum de 1589,68 lei până la data de 12.06.2012, pe care le-a redus ca urmare plății efectuate, la suma de 1486,98 lei calculate până la data de 13.11.2012.
Instanța constată că pretențiile au natură comercială și că au fost îndeplinite de către reclamantă dispozițiile art. 7201 C.proc.civ. Astfel, pârâtului i s-a făcut o invitație la conciliere cu privire la debitul pretins, fără ca acesta să dea curs invitației.
În drept, potrivit art. 969 C.civ., în vigoare la momentul nașterii raportului juridic dintre părți, convențiile legal făcute au putere de lege intre părțile contractante, temeiul juridic al prezentei acțiuni fiind răspunderea civilă contractuală, creanța fiind necesar a fi certă, lichidă și exigibilă pentru a putea fi pretinsă de creditor.
Potrivit art. 379 alin. 3 Cod procedura civila, creanța certă este aceea a cărei existenta rezulta din însuși actul de creanță sau și din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dansul. In plus, alin. 4 al aceluiași articol dispune ca o creanță este lichidă atunci când câtimea ei este determinată prin însuși actul de creanță sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanță sau și a altor acte neautentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de dansul, fie opozabile lui în baza unei dispoziții legale sau a stipulațiilor conținute în actul de creanță, chiar dacă prin această determinare ar fi nevoie de o deosebită socoteală. Totodată, creața este exigibilă când este ajunsă la scadență.
În privința debitului principal se constată că toate aceste condiții sunt îndeplinite, fiind vorba de contravaloarea unor servicii prestate pârâtului, asumate de aceasta prin act scris, debitul principal fiind lichid, în cuantum de 687,18 lei, scadent în 14 zile de la data emiterii facturilor potrivit contractului.
Se constată că acest debit a fost recunoscut de către pârât, care a și efectuat plata după introducerea cererii de chemare în judecată și primirea citației, prin chitanța . nr.03677588VF fiind achitată suma de 925,15 lei. Se constată că această plată este în măsură să asigure stingerea debitului principal.
Este adevărat că urmare acestei plăți reclamanta și-a precizat acțiunea în sensul că și-a redus valoarea pretențiilor, atât a debitului principal cât și a penalităților de întârziere, prezentând modul în care a făcut imputația plății, însă, instanța consideră că pretențiile reclamantei constând în penalități de întârziere sunt neîntemeiate, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Prin urmare, în privința pretențiilor referitoare la contravaloarea serviciilor de telefonie prestate, în valoare inițială de 687,18 lei, față de împrejurarea că obiectul acțiunii a fost realizat, în sensul că ulterior promovării prezentei acțiuni, pârâtul a achitat la data de 06.08.2012 debitul principal, instanța consideră că acest fapt echivalează cu lipsirea în parte a acțiunii de pretenția concretă pe care instanța a fost chemată să o rezolve, motiv pentru care va respinge în parte acțiunea, cu privire la pretențiile referitoare la debitul principal, ca rămasă fără obiect.
În ceea ce privesc pretențiile de obligare a pârâtului la plata penalităților de întârziere, se constată că reclamanta a calculat pentru plata cu întârziere a contravalorii facturilor emise în executarea contractului, penalități de întârziere de 0,5 % pe zi de întârziere (prin art. 6 din contract convenindu-se penalități de 0,5 % pentru fiecare zi de întârziere la valoarea fiecărei facturi până la plata întregii sume, totalul penalităților de întârziere putând depăși cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate).
Instanța apreciază că aceste prevederi contractuale intră sub incidența prevederilor Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, condiții în care pretențiile ce rezultă din aplicarea acestora sunt neîntemeiate.
Cu privire la posibilitatea instanței de a analiza din oficiu caracterul abuziv al clauzei privind penalitatea de întârziere stipulată, jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene ( Ordonanța pronunțată în cauza C-76/10 la data de 16.11.2010, paragrafele 36-54) stabilește regula potrivit căreia Directiva (CEE) 93/13 impune unei instanțe naționale să aprecieze, chiar din oficiu, caracterul abuziv al penalității prevăzute într-un contract încheiat între un furnizor de servicii și consumator, reținându-se că sistemul de protecție pus în aplicare de această directivă se bazează pe ideea că un consumator se găsește într-o situație de inferioritate față de profesionistul cu care încheie contractul, atât în ceea ce privește puterea de negociere, cât și nivelul de informare, situație care îl conduce pe consumator să adere la condițiile redactate în prealabil de comerciant, fără a putea exercita o influență asupra conținutului acestora.
Scopul art. 6 din Directiva Consiliului European nr. 93/13/5.04.1993, potrivit căruia statele membre vor prevedea că acele clauze abuzive nu produc efecte față de consumatori, nu ar putea fi atins, dacă doar consumatorii ar trebui să invoce ei înșiși caracterul abuziv al unor asemenea clauze. Procedurile mai multor state membre permit indivizilor să se apere ei înșiși în astfel de litigii, însă există pericolul deloc neglijabil ca, din neștiință, consumatorul să nu invoce caracterul abuziv al clauzei. Prin urmare, o protecție eficientă a consumatorului poate fi atinsă numai dacă se recunoaște posibilitatea instanței naționale de a verifica din oficiu o asemenea clauză” (considerentele 25 și 26 din hotărârea Murciano Quintero).
Potrivit legislației naționale - art. 4 din Legea nr. 193/2000, care a transpus prevederile Directivei 93/13/CEE - se prevede că „O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv”. Ori, reclamanta invocă atât dispoziții ale contractului standard preformulat, cât, mai ales, condițiile generale de vânzare practicate de creditor pentru serviciile sale.
În ce privește condiția lipsei negocierii directe a clauzei, opțiunea consumatorului de a încheia sau nu contractul cu operatorul de servicii de telefonie mobilă nu înlătură în nici un fel realitatea că, în măsura în care dorește să beneficieze de servicii de telefonie, consumatorul trebuie să accepte în . acesta, încheind astfel un veritabil contract de adeziune, fără posibilitatea reală de a negocia vreo clauză.
De aceea, semnătura debitorului aplicată la finalul termenilor generali ai contractului nu înlătură nici aplicabilitatea art. 4 din Legea nr. 193/2000 și nici caracterul abuziv al clauzei.
Mai mult, sunt de avut în vedere exemplele de clauze abuzive înscrise în anexa la legea menționată, între care se numără și cele care „b) obligă consumatorul să se supună unor condiții contractuale despre care nu a avut posibilitatea reală să ia cunoștință la data semnării contractului... i) obligă consumatorul la plata unor sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de comerciant... r) permit comerciantului obținerea unor sume de bani de la consumator, în cazul neexecutării sau finalizării contractului de către acesta din urmă, fără a prevedea existența compensațiilor în sumă echivalentă și pentru consumator, în cazul neexecutării contractului de către comerciant”.
În acest sens, stipularea unei penalități de 0,5% pe zi de întârziere, echivalând cu o penalitate cumulată de peste 182,5% pe an contravine dispozițiilor sus enunțate, penalitatea impusă aflându-se într-o disproporție vădită cu orice prejudiciu ce ar putea fi în mod rezonabil presupus, iar această disproporție creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei-credințe și în detrimentul consumatorului.
Mai mult, se constată că pe parcursul cercetării judecătorești pârâtul a achitat suma de bani ce apărea ca debit restant în evidențele reclamantei, pârâtul susținând că a fost informat de către reprezentanții . – Agenția D. că nu mai înregistrează restanțe în evidențele lor. Pentru a verifica aceste afirmații, instanța a solicitat acestei agenții, prin adresă comunicată după termenul de judecată din data de 04.12.2012, să indice dacă în derularea contractelor pe care pârâtul le-a încheiat pentru furnizarea serviciilor de telefonie mobilă, acesta din urmă mai înregistrează debite nestinse.
Nefiind comunicat nici un răspuns la solicitarea instanței, la termenul de judecată din data de 08.01.2013 s-a revenit cu adresă în același sens, corespondența fiind returnată la dosarul cauzei cu mențiunea „destinatar refuză primirea și să facă mențiunea” (f. 45). Este adevărat că reclamanta prin reprezentant și-a precizat acțiunea după plata efectuată de pârât la data de 06.08.2012, însă acest fapt nu justifică refuzul primirii corespondenței instanței de către un dezmembrământ al persoanei juridice, acesta având posibilitatea de a înainta solicitarea instanței organelor din structura persoanei juridice apte să ofere informațiile solicitate, în cazul în care destinatarul ales de instanță nu era în măsură să-și asume răspunderea în acest sens, deși este de notorietate că baza de date este accesibilă oricărei sucursale sau genții a persoanei juridice.
Acest comportament al reclamantei, chiar prin intermediul reprezentanților săi, întărește convingerea că prevederile contractuale prin care s-a stabilit în sarcina consumatorului obligația de a achita o penalitate de 0,5% pe zi de întârziere reprezintă clauze abuzive, ce nu pot produce efecte față de consumatorul pârât.
Mai mult, refuzul de a primi corespondența și de a oferi informațiile solicitate, poate fi interpretat și ca un început de dovadă a susținerilor pârâtului, confirmate de martorul audiat (f.41), în sensul că debitul datorat reclamantei a fost stins în totalitate prin plata efectuată la data de 06.08.2012.
În aceste condiții, pretențiile referitoare la aceste penalități sunt neîntemeiate, astfel că acțiunea cu privire la acestea va fi respinsă.
În baza art. 274 C.p.c., având în vedere că pârâtul a achitat debitul restant după promovarea prezentei acțiuni, instanța îl va obliga pe acesta să plătească reclamantei suma de 67,47 lei reprezentând cheltuielile de judecată, taxa de timbru și timbru judiciar, aferente valorii debitului principal recunoscut ca datorat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge în parte acțiunea formulată și precizată de reclamanta S.C. V. R. S.A., cu sediul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet de avocat F. Ovanesian, în municipiul C., .-84, județul C., în contradictoriu cu pârâtul R. (B.) M. C., domiciliat în D., .. I,., județul Hunedoara, cu privire la pretențiile referitoare la plata debitului principal, ca rămasă fără obiect.
Respinge în rest acțiunea formulată ca neîntemeiată.
Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 67,47 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 12.02.2012.
Președinte, Grefier,
A. E. B. O. G.
Red. AEB/O.G
4 ex./09.03.2013
| ← Suspendare provizorie. Încheierea nr. 2917/2013. Judecătoria DEVA | Rezoluţiune contract. Sentința nr. 1/2013. Judecătoria DEVA → |
|---|
