Somaţie de plată. Încheierea nr. 3688/2013. Judecătoria DEVA
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 3688/2013 pronunțată de Judecătoria DEVA la data de 12-09-2013 în dosarul nr. 2415/303/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA D., JUDEȚUL HUNEDOARA
D., . nr. 35
Tel: 0254_/ Fax: 0254_, e-mail:_
operator de date cu caracter personal nr. 4259
prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
ÎNCHEIERE CIVILĂ NR. 3688
Ședința publică din data de 12 Septembrie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: P. A. C.
GREFIER: O. C.
Pe rol se află judecarea cauzei civile cu numărul de mai sus privind pe creditorul S.C. S. ROMANIA SRL în contradictoriu cu debitorul S.C. S. E. SRL, având ca obiect ordonanță de plată.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsă părțile.
Procedura fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Mersul dezbaterilor a fost consemnat în încheierea de ședință din data de 09 septembrie 2013, care face parte integrantă din prezenta hotărâre când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în condițiile art. 260 alin. 1 Cod de procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, când:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București la data de 01 februarie 2013, creditorul . a solicitat, în contradictoriu cu debitorul ., emiterea unei ordonanțe de plată prin care să se dispună obligarea acestuia din urmă la plata sumei de 465.043,53 lei, din care suma de 188.200,54 lei reprezentând contravaloarea facturii nr._/16.12.2008, emisă în baza contractului nr._/23.07.2007 reprezentând rest plată și a sumei de 276.842,99 lei, reprezentând penalități de întârziere calculate asupra debitului principal până la data de 31 ianuarie 2013, cu cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
În motivarea cererii, creditorul a arătat că între cele două părți s-au derulat relații comerciale în baza contractului nr._/23.07.2007, având ca obiect proiectarea, importul, furnizarea, montajul și punerea în funcțiune a 8 scări rulante și 3 ascensoare în cadrul imobilului situat în D., . Central D.. Creditorul a învederat faptul că și-a îndeplinit întocmai obligațiile contractuale asumate, fiind încheiate procese verbale de verificare tehnică atât pentru ascensoarele montate cât și pentru scările rulante. Cu toate acestea, a mai arătat că debitorul nu a înțeles să își îndeplinească decât în parte obligațiile asumate, prin facturile nr. 1505/30.07.2007 și nr. 4028/16.11.2007 aceasta achitând suma de 332.000 Euro, echivalentul a 80% din valoarea contractului. Pentru restul de 20% din prețul datorat a fost emisă factura nr._/16.12.2008, acceptată de primire la data de 22.12.2008, în valoare de 387.662,37 lei din care, în perioada 09.02._11, debitorul și-a îndeplinit obligația de plată pentru suma de 158.277,13 lei, rămânând un rest datorat de 229.385,24 lei.
A mai învederat creditorul că, urmare a procesului verbal de conciliere încheiat la data de 03 decembrie 2010, prin art. 1 debitorul . a recunoscut debitul existent în sumă de 239.150,39 lei, debit rezultat din contractul nr._/23.07.2007 iar prin art. 3 s-a dispus reeșalonarea plăților restante pe intervalul ianuarie 2011-iulie 2012. Din această sumă recunoscută de debitor, acesta a făcut plăți parțiale în cuantum de 9.765,15 lei, rămânând un rest de plată de 229.385,24 lei. Pentru a ajunge la suma de 188.200,54 lei, reprezentând debit principal restant pretins prin prezenta, creditorul a precizat faptul că a procedat la scăderea sumei de 41.184,70 lei contravaloarea unor bilete la ordin refuzate la plată de către Volksbank, bilete la ordin puse în executare prin executor judecătoresc.
S-a mai arătat de către creditor că anterior formulării cererii de față, pe rolul Tribunalului București a existat dosarul nr._/3/2011 având ca obiect emiterea unei ordonanțe de plată pentru obligarea debitorului la plata sumei de 2.265,35 lei, ce nu intră în obiectul dosarului de față, creanță ce a reprezentat o parte din penalitățile de întârziere calculate asupra sumelor reeșalonate prin procesul verbal de conciliere și care a fost achitată de debitor la data de 18.07.2011 și 19.07.2011.
Cu privire la penalitățile de întârziere solicitate, creditorul a precizat faptul că prin art. 5 din procesul verbal de conciliere din data de 03.12.2010 părțile au convenit ca în ipoteza în care debitorul nu își îndeplinește obligațiile de plată în termenele stabilite, va datora creditorului penalități de întârziere calculate conform contractului_/23.07.2007, respectiv penalități de întârziere în cuantum de 0.1% din valoarea rămasă de plată, pentru fiecare zi de întârziere, potrivit art. 8.2 din contract. Astfel, la debitul datorat în cuantum de 188.200,54 lei creditorul a calculat penalități de întârziere în sumă de 276.842,99 lei până la data de 31.01.2013.
În probațiune, creditorul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv: mod calcul penalități (f. 13), certificat ORC debitor (f. 14-17), proces verbal de conciliere și desfășurător plăți debitor (f. 18-24), copii facturi fiscale și dovadă expediere (f. 25-28), contract nr._ și fișe produse achiziționate-anexe (f. 29-44); procese verbale verificare tehnică și de probă, procese verbale de predare primire a frontului de lucru (f. 45-64); convocare conciliere (f. 65-67); încheiere pronunțată de Tribunalul București în dosar_/3/2011 (f. 68-70); copii bilete la ordin refuzate la plată BPOS3AA nr._; nr._; nr._; nr._; și nr._ (f. 71-75).
În drept, creditorul a invocat prevederile O.U.G. 119/2007.
Debitorul, legal citat, a depus întâmpinare (f. 97-99). În apărare, a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 6 deoarece în baza art. 12.8 din convenția părților, existența clauzei compromisorii potrivit căreia toate litigiile născute din derularea contractului urmau a fi soluționate de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și industrie Hunedoara, determina necompetența instanței judecătorești, astfel cum statuează disp. art. 343/3 alin. 1 Cod procedură civilă. A mai invocat debitorul excepția necompetenței teritoriale a instanței, câtă vreme nu sunt îndeplinite ipotezele de competență teritorială alternativă prevăzute de art. 10 alin. 1 pct. 1 și 4 Cod procedură civilă, contractul de prestări servicii fiind încheiat și executat în întregime în D., fiind aplicabilă regula generală privind modalitatea de plată avută în vedere de art. 1104 alin. 2 cod civil precum și disp. art. 7 alin. 1 Cod procedură civilă.
Cu privire la fondul cererii, debitorul a arătat faptul că creanța pretinsă de creditor nu are un caracter cert, nefiind sigură sub aspectul întinderii sale, câtă vreme pentru stabilirea cu exactitate a debitului se impune administrarea de probe în condițiile dreptului comun.
În ceea ce privește penalitățile de întârziere, debitorul a învederat faptul că acestea nu pot fi acordate câtă vreme creditorul nu a precizat în cuprinsul cererii sale data de la care au fost calculate, nefiind prezentat un mod de clacul și neținându-se seama de sumele recuperate în temeiul biletelor la ordin. Totodată, a mai arătat debitorul faptul că la data semnării contractului între cele două părți, erau în vigoare dispozițiile legii 469/2002 ce interzicea în mod expres ca penalitățile de întârziere să depășească valoarea debitului principal, fapt pentru care, având în vedere faptul că convenția părților nu prevedea contrariul, cererea creditorului privind obligarea sa la plata penalităților în cuantumul solicitat nu poate fi primită.
Pentru termenul de judecată din data de 24.04.2013 (f. 110-113), creditorul a depus precizare de acțiune prin care a solicitat mărirea cuantumului creanței pretinse precum și îndreptarea erorii materiale din cuprinsul cererii introductive, în sensul de a se dispune obligarea debitorului la plata debitului în cuantum de 474.319,95 lei, din care suma de 189.652,12 lei reprezentând contravaloarea facturii nr._/16.12.2008 emisă în baza contractului nr,_/23.07.2007 reprezentând rest plată și a sumei de 284.667,83 lei cu titlu de penalități de întârziere calculate până la data de 31.01.2013. A solicitat și cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
În susținerea precizării de acțiune, creditorul a precizat faptul că din factura nr._/16.12.2008 în valoare de 387.662,37 lei, debitorul a înțeles să achite în intervalul 09.02._11 suma de 158.277,13 lei rămânând un rest de plată de 229.385,24 lei. În executarea obligației sale, se arată că debitorul a emis un număr de bilete la ordin din care a fost refuzată la plată suma de 39.733,12 lei pentru lipsă de disponibil în contul debitorului. Creditorul a precizat faptul că biletele la ordin refuzate la plata au fost învestite cu formulă executorie și date spre executare silită, astfel că, scăzând această sumă refuzată la plată din totalul debitului, a mai rămas de achitat în contul debitorului suma de 189.652,12 lei, sumă la care solicită ca debitorul să fie obligat la plată. Această precizare este urmarea îndreptării erorii strecurată în biletul la ordin BPOS3AA nr._ în sensul că suma refuzată la plată a fost de 8.548,42 lei iar nu 10.000 lei cum se precizase inițial. (f. 115).
La precizarea de acțiune, creditorul a atașat înscrisuri, respectiv: copie bilet la ordin (f. 114); extras de cont curent și fișă cont (f. 115-123).
La dosarul cauzei s-au formulat și note scrise de către părți. Astfel, prin notele aflate la filele 126-129 dosar, la punctele I și II debitorul . a reiterat excepția necompetenței materiale derivată din existența clauzei compromisorii precum și excepția necompetenței teritoriale. La punctul III din notele depuse, debitorul a precizat faptul că pretențiile creditorului sunt prescrise, cererea fiind introdusă după împlinirea termenului de 3 ani de zile calculat de la data emiterii facturii. Astfel, câtă vreme creditorul își întemeiază pretențiile exclusiv pe cuprinsul facturii fiscale nr._/2008, procesul verbal de conciliere intervenit între părți la 03.12.2010 nu poate avea valoarea unui act întrerupător de prescripție deoarece în cuprinsul său nu se face nicio referire la factura fiscală respectivă, fiind astfel necesar a se face aplicarea disp. art. 1 alin. 1 și art. 3 alin. 1 din Decretul 167/1958 privind prescripția extinctivă. Pe fondul cauzei, debitorul a solicitat respingerea ordonanței de plată deoarece lipsește caracterul cert al creanței, lucru reieșit chiar din modul de formulare și precizare a cererii, cu atât mai mult cu cât nu se cunoaște cu exactitate cuantumul sumei recuperate de creditor în temeiul biletelor la ordin refuzate la plată.
Creditorul, prin notele scrise atașate la filele 130-135 dosar a precizat că în ceea ce privește prescrierea cererii prin prisma facturii nr._/2008, susținerea este neîntemeiată câtă vreme în cuprinsul convocării la conciliere se face referire în mod expres la cuprinsul facturii nr._/16.12.2008 ce face obiectul cererii de ordonanță, astfel încât, recunoscând debitul datorat prin procesul verbal de conciliere, sunt incidente dispozițiile Decretului 167/1958 privind prescripția extinctivă. Pe fondul cauzei, creditorul a reiterat susținerea privind cuantumul debitului datorat de 189.652,12 lei, rezultat din scăderea sumei refuzată la plată, de 39.733,12 lei din totalul datorat de 229.385,24 lei. Cu privire la penalitățile de întârziere, a mai arătat creditorul că începând cu data de 03.07.2009 (data intrării în vigoare a legii 246/2009) legea 469/2002 a fost abrogată, astfel încât de la această dată penalitățile pot depăși cuantumul debitului principal, cu atât mai mult cu cât părțile contractante nu au limitat nivelul penalităților de întârziere la valoarea debitului principal.
Judecătoria Sectorului 6 București, prin Sentința civilă nr. 5454/29.05.2013 a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței și a declinat competența de soluționare a pricinii în favoarea Judecătoriei D..
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei D. sub numărul_ /05.07.2013.
La termenul de judecată din data de 19 august 2013, debitorul, prin apărător ales, a reiterat excepția necompetenței materiale a instanței în baza existenței clauzei compromisorii. Această excepție, calificată de instanță ca fiind una generală a fost respinsă prin încheierea de ședință de la acea dată. Totodată, debitorul, prin apărător, a invocat excepția autorității de lucru judecat decurgând din faptul că între părți a mai existat dosarul_/3/2011 pe rolul Tribunalului București, dosar în care s-a solicitat obligarea sa la plata sumei de 2.265,35 lei, temeiul juridic fiind identic. A depus în acest sens extras de pe portalul instanțelor și acțiunea formulată de creditor, prin care aceasta a solicitat inițial plata întregii creanțe.
Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune, debitorul a învederat faptul că sumele ce sunt indicate în procesul verbal de conciliere nu au nicio legătură cu factura fiscală invocată de creditor, neputându-se reține faptul că acea factură a fost emisă în baza contractului încheiat între părți, astfel încât nu a operat întreruperea prescripției prin semnarea de către debitor a procesului verbal de conciliere din data de 03.12.2010.
Instanța a prorogat discutarea celor două excepții pentru termenul de judecată din data de 09 septembrie 2013, dată la care a amânat pronunțarea asupra excepțiilor și asupra fondului.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține în fapt și în drept următoarele:
Potrivit art. 137 alin. 1 din vechiul Cod de procedură civilă: instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Cu privire la excepția autorității de lucru judecat, instanța reține că aceasta este neîntemeiată pentru următoarele motive. Potrivit disp. art. 1201 Cod civil: este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate.
Autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești implică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, hotărârea fiind prezumată a exprima adevărul, netrebuind să fie contrazisă de o nouă hotărâre care să tranșeze același aspect. Ceea ce interesează sub aspectul excepției invocate în cauza de față este exclusivitatea hotărârii, ce face ca un al doilea litigiu purtat între aceleași părți, pentru același obiect și cauză să nu mai fie posibil, fiind avut în vedere atât aspectul pozitiv al hotărârii, favorabil părții ce a câștigat procesul inițial, în sensul posibilității sale de a se prevala într-o nouă judecată de dreptul ce i s-a recunoscut cât și un aspect negativ, pentru partea ce a pierdut procesul inițial, în sensul imposibilității sale de a mai putea pune în discuție dreptul respectiv într-un al doilea litigiu.
Însă, pentru a fi în prezența autorității de lucru judecat este necesar să existe o identitate între cele trei elemente ale cererii, respectiv părți, obiect și cauză. Acest lucru nu este îndeplinit în ceea ce privește obiectul celor două cereri. Este adevărat că în dosarul_/3/2011 al Tribunalului București, creditorul a solicitat emiterea unei ordonanțe de plată pentru suma de 421.764,95 lei, din care suma de 236.150,59 lei reprezentând debit, facturi emise și neachitate și suma de 185.614,36 lei reprezentând penalități de întârziere, însă, astfel cum se poate observa, această pretenție nu a fost soluționată de instanță pe fond, câtă vreme, prin precizarea de acțiune depusă pentru termenul de judecată din data de 20 iulie 2011, creditorul și-a restrâns pretențiile la suma de 2.265,35 lei reprezentând penalități de întârziere, instanța luând act de precizarea cererii și pronunțându-se asupra acesteia astfel cum ea a fost precizată. Nici între această creanță în cuantum de 2.265,35 lei, asupra căreia instanța s-a pronunțat prin încheierea din data de 20 iulie 2011 și suma pretinsă în prezenta cauză nu există identitate, câtă vreme în speța de față se solicită obligarea debitorului la plata sumei de 474.319,95 lei, din care suma de 189.652,12 lei reprezentând debit și suma de 284.667,83 lei reprezentând penalități aferente acestuia. Ori suma de 189.652,12 lei reprezentând debit este pretinsă ca urmare a scăderii din totalul pretins datorat de 229.385,24 lei a sumei de 39.733,12 lei, debit sus arătat existent la data de 19.07.2011, fără a include suma de 2.265,35 lei achitată de debitor la data de 18.07.2011 (1.395,05 lei) și 19.07.2011 (870,30 lei), astfel cum reiese și din fișa de cont aflată la fila 24 dosar. Mai mult penalitățile de întârziere achitate de debitor la datele indicate nu sunt cuprinse nici în cuantumul penalităților solicitate prin prezenta cerere, care au fost calculate exclusiv asupra debitului principal de 189.652,12 lei.
Față de cele mai sus arătate, nu se poate susține că atât în dosarul nr._/3/2011 cât și în cauza de față se urmărește realizarea aceleași pretenții, respectiv obținerea unei condamnări a debitorului la plata unei creanțe accesorii asupra căreia s-a mai pronunțat o altă instanță. Față de toate aceste considerente, excepția autorității de lucru judecat urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.
Cât privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, instanța o apreciază ca fiind neîntemeiată, pentru următoarele motive. Instanța reține că factura fiscală nr._/16.12.2008 a cărei plată se solicită de către creditor în prezenta cauză a fost emisă în baza contractului nr._ încheiat la data de 23.07.2007, fiind scadentă în termen de 3 zile de la data emiterii sale (f. 25 dosar). Astfel cum reiese din cuprinsul contractului încheiat de părți, la art. 5, se prevede că 20% din valoarea contractului (83.000 Euro) se va achita la data finalizării montajului echipamentelor contractate, furnizorul urmând a emite factură conform legii. Nu se poate avea în vedere susținerea debitorului potrivit căreia procesul verbal de conciliere încheiat de părți nu poate avea valoarea unui act întrerupător de prescripție extinctivă câtă vreme în cuprinsul acestuia nu se face nicio referire la factura fiscală nr._/2008, factură pe care creditorul își întemeiază pretențiile. Astfel cum se poate observa, prin art. 1 din cuprinsul procesului verbal de conciliere aflat la fila 139 dosar, debitorul . reprezentant legal a recunoscut existența la data de 03.12.2010 a unui debit datorat în baza contractului_/23.07.2007, în cuantum de 239.150,59 lei. Ori debitul recunoscut de debitor privește creanța ce face obiectul facturii nr._/16.12.2008 emisă de altfel în baza contractului indicat, astfel cum reiese din înscrisul aflat la fila 25 dosar. De altfel, chiar în adresa de convocare la conciliere aflată la fila 136-137 dosar se menționează în mod expres faptul că se impune convocarea în vederea soluționării litigiului privind pretenția întemeiată pe cuprinsul facturii nr._/16.12.2008.
Față de cele arătate, având în vedere faptul că prin procesul verbal de conciliere întocmit în vederea executării obligațiilor născute din emiterea facturii nr._/16.12.2008, debitorul ., prin reprezentant legal, a recunoscut existența la data de 03.12.2010 a unui debit față de creditor în cuantum de 239.150,59 lei, instanța apreciază că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 16 alin. 1 lit. a din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, procesul verbal de conciliere cuprinzând recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de debitorul în folosul căruia curgea prescripția, termenul general de 3 ani prevăzut de art. 3 din decret fiind întrerupt. Pentru aceste motive instanța va respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de debitor ca fiind neîntemeiată.
Asupra fondului cererii de ordonanță de plată, instanța reține următoarele:
Între părți s-au derulat relații comerciale, fiind încheiat contractul nr._/23.07.2007 având ca obiect proiectarea, importul, furnizarea, montajul și punerea în funcțiune de ascensoare și scări rulante. În executarea acestui contract, potrivit art. 5, creditorul a emis facturile fiscale nr._/30.07.2007 în sumă de 524.394 lei (f. 27) și nr._/16.11.2007 în sumă de 574.609 lei (f. 28), facturi ce au fost achitate în întregime de către debitor la data de 02.08.2007 și 11.12.2007, astfel cum reiese din cuprinsul fișei de cont întocmită în baza contractului_/23.07.2007 (f. 21). Totodată, în baza aceluiași contract a fost emisă și factura fiscală nr._/16.12.2008 având ca obiect plata sumei de 387.662,37 lei, reprezentând rest de plată, echivalentul a 20% din valoarea contractului.
Astfel cum reiese din cuprinsul fișei de cont aflată la fila 24 dosar, la data de 01.10.2010 din totalul sumei datorate în baza acestei facturi, debitorul a făcut plăți parțiale, suma efectiv rămasă de plată fiind în cuantum de 239.150,59 lei. Această sumă rămasă de plată a făcut și obiect al unei proceduri de conciliere finalizată prin procesul verbal aflat la fila 18-20 dosar, prin care s-a acordat debitorului un termen de plată cuprins între data de 15.01._12 pentru a achita penalități lunare, respectiv rate lunare plus penalități.
Analizând cuprinsul fișei de cont întocmită în baza contractului_ (f. 21-24), instanța reține faptul că după întocmirea procesului verbal de conciliere (03.12.2010) până la data de 19.07.2011, debitorul . a făcut o . plăți care împreună au totalizat suma de 9.765,35 lei, rămânând un rest de plată în cuantum de 229.385,24 lei.
Din cuprinsul aceleiași fișe de cont coroborată cu ordinele de plată atașate la dosar, instanța reține că suma de 39.733,12 lei a fost refuzată la plată (refuz plată 10.000 lei; 8.548,42 lei; 10.000 lei; 6.178,94 lei și 5.005,76 lei, fila 23), această sumă fiind dată spre executare biroului executorului judecătoresc. Această sumă în cuantum de 39.733,12 lei a fost scăzută de creditor din totalul debitului pretins datorat în cuantum de 229.385,24 lei, fiind pretinsă suma de 189.652,12 lei, astfel cum reiese și din precizarea de acțiune aflată la fila 110 dosar.
Prin prezenta procedură, creditorul urmărește obligarea debitorului la plata sumei de 189.652,12 lei reprezentând debit datorat și a sumei de 284.667,83 lei reprezentând penalități de întârziere calculate de la data de 21.12.2008 până la data de 31.01.2013, conform fișei de calcul penalități aflată la fila 113 dosar.
Potrivit art. 2 alin. 1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligațiilor de plată rezultate din contracte între profesioniști (text de lege în vigoare la data introducerii acțiunii-01.02.2013): (1) Prezenta ordonanță de urgență se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile ce reprezintă obligații de plată a unor sume de bani care rezultă din contracte încheiate între profesioniști. Astfel, se poate observa că pe lângă condițiile generale pentru exercitarea oricărei acțiuni în justiție, procedura specială a ordonanței de plată presupune și îndeplinirea anumitor cerințe speciale. În primul rând, creditorul trebuie să dețină o creanță a cărei obligație corelativă debitorului constă în îndatorirea de a plăti o sumă de bani, născută în temeiul unui contract încheiat între profesioniști astfel acesta este definit de lege. Apoi, creanța pretinsă trebuie să îndeplinească trei trăsături specifice, respectiv să fie certă, lichidă și exigibilă iar dovada ei să se poate face prin proba cu înscrisuri.
Ca atare, această procedură specială poate fi exercitată, spre deosebire de acțiunile în pretenții promovate pe calea dreptului comun, numai dacă creanța pretinsă nu este contestată de către debitor, nu numai în ceea ce privește existența, ci și cuantumul valoric al acesteia, deoarece în caz contrar, pe de o parte nu ar mai exista rațiunea menținerii celor două proceduri diferite, iar pe de altă parte o atare concluzie rezultă din interpretarea dispozițiilor procedurii speciale.
Instanța reține ca fiind îndeplinită prima condiție de admisibilitate a ordonanței de plată, câtă vreme obligația debitorului născută din contractul încheiat între părți constă în plata unei sume de bani pentru prestațiile de care a beneficiat.
Cu privire la cea de a doua condiție, instanța reține faptul că potrivit disp. art. 379 alin. 3 și 4 Cod procedură civilă: creanța este certă atunci când existența ei rezultă din chiar înscrisul constatator al creanței sau din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul, respectiv când existența acesteia este neîndoielnică. Creanța este lichidă atunci când cuantumul acesteia este determinat prin înscrisul ce o constată sau, cel puțin, este determinabilă prin înscrisul respectiv ori prin alte înscrisuri neautentice ce emană, sunt recunoscute sau, după caz, sunt opozabile debitorului în baza unei dispoziții legale ori a stipulaților cuprinse în actul de creanță, chiar dacă pentru această determinare ar fi nevoie de o deosebită socoteală.
În fine, creanța este exigibilă dacă termenul prevăzut în favoarea ori și în favoarea debitorului s-a împlinit ori în condițiile legii, debitorul este decăzut din beneficiul termenului de plată.
Ori, din analiza înscrisurilor administrate, instanța reține lipsa caracterului lichid al creanței pretinse, câtă vreme nu se poate determina cu exactitate valoarea debitului datorat de debitorul .. Astfel cum rezultă din cuprinsul procesului verbal de conciliere aflat la fila 18-20 dosar, la data de 03.12.2010 debitorul S. E. SRL datora față de creditor suma de 239.150,59 lei, lucru de altfel confirmat și de fișa contului privind situația plăților efectuate în baza contractului_, din care reiese faptul că la data de 01.10.2010 debitorul figura ca fiind dator cu suma de bani sus indicată. Din această sumă, astfel cum susține creditorul și cum reiese și din fișa contului, debitorul a efectuat o . plăți, totalizând suma de 9.765,35 lei, a cărei scădere din debitul total de 239.150,59 lei a dus la existența unui debit indicat de 229.385,24 lei existent la data de 19.07.2011.
Instanța reține însă existența unei neconcordanțe între susținerile creditorului, cele consemnate în încheierea pronunțată de Tribunalul București și suma de 9.765,35 lei ce reiese a fi plătită în mod efectiv în intervalul 19.01._11. Astfel, potrivit susținerilor creditorului din suma de 239.150,39 (în realitate 239.150,59 lei f.24) debitorul a achitat suma de 9.765,15 lei (în realitate 9.765,35 lei), rămânând un debit în cuantum de 229.385,24 lei, aspect confirmat de altfel și de înscrisurile de la dosar. Cu privire la această sumă în cuantum de 9.765,35 lei, creditorul nu a făcut dovada faptului că reprezenta plată încasată asupra debitului datorat, cu atât mai mult cu cât cu privire la ultimele două plăți efectuate în datele de 18.07.2011 și 19.07.2011, el însăși a afirmat că reprezentau o parte din penalitățile de întârziere calculate asupra sumelor reeșalonate prin procesul verbal de conciliere. Această susținere este infirmată și de cuprinsul fișei de cont aflată la fila 24 dosar, din care reiese că plățile în cuantum de 1.395,05 lei efectuată la data de 18.07.2011 (chiar echivalentul unei tranșe lunare din penalitățile stabilite prin procesul verbal de conciliere f. 19) și în cuantum de 870,30 lei efectuată la data de 19.07.2011, au fost scăzute din debitul principal datorat, iar nu încasate cu titlu de penalități. Acest aspect al imposibilității de a determina cuantumul creanței principale restante este întărit și de cele reținute de prima instanță în dosarul_/3/2011, în care s-a consemnat depunerea unor ordine de plată de către debitor prin care atestă plata sumei de 7.500 lei.
Față de cele sus arătate, instanța reține faptul că ulterior încheierii procesului verbal de conciliere din data de 03.12.2010, din valoarea totală a debitului recunoscut în cuantum de 239.150,59 lei, în intervalul 19.01._11 debitorul a achitat suma de 9.765,35 lei, sumă ce corespunde de altfel și celor 7 tranșe lunare de penalități stabilite de părți prin procesul verbal de conciliere pentru intervalul 15.01._11 (1.395,05 lei penalitate lunară convenită). Astfel instanța reține că deși debitorul a înțeles să își îndeplinească obligațiile asumate prin procesul verbal de conciliere în ceea ce privește plata ratelor lunare reprezentând penalități de întârziere, cu toate aceste, conform fișei de cont aflată la fila 24 dosar, creditorul a înțeles să le impute asupra debitului datorat, iar nu să le încaseze cu titlul cu care acestea au fost plătite, fapt pentru care, raportat la înscrisurile existente la dosarul cauzei, instanța constată că creditorul nu a reușit să determine prin probe specifice procedurii ordonanței de plată care este valoarea debitului principal datorat în prezent de debitor, în urma plăților făcute după data de 03.12.2010, data încheierii procesului verbal de conciliere. Aceasta cu atât mai mult cu cât determinarea exactă a debitului principal datorat este absolut necesar a fi făcută câtă vreme chiar modul de calcul al penalităților și cuantumul lor este influențat de valoarea debitului.
Procedura ordonanței de plată este o procedură specială, derogatorie de la dreptul comun, astfel încât, raportat la probele administrate, instanța reține că în cauză nu s-a făcut dovada caracterului lichid al creanței pretinse, pentru determinarea cuantumului exact al acesteia fiind necesare cercetări pe fond ce nu pot fi efectuate în această procedură, eventuale clarificări privind imputația plății, aspecte față de care cererea creditorului va fi respinsă ca neîntemeiată, acesta având posibilitatea de a introduce cerere de chemare în judecată potrivit dreptului comun în condițiile art. 9 alin. 3 din OUG 119/2007.
Ca o consecință a respingerii cererii privind emiterea unei ordonanțe de plată, instanța va respinge și capătul de cerere accesoriu privind obligarea debitorului la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Respinge, ca neîntemeiată, excepția autorității de lucru judecat invocată de debitorul S.C. S. E. SRL D..
Respinge, ca neîntemeiată, excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de debitorul . D..
Respinge cererea formulată de creditorul S.C. S. ROMANIA SRL, cu sediul în București, ., etaj 1, sector 6 în contradictoriu cu debitorul S.C. S. E. S.R.L., cu sediul în D., . Central, Etaj 1, Corp A, județ Hunedoara, având ca obiect ordonanță de plată, ca neîntemeiată.
Respinge capătul de cerere privind obligarea debitorului la plata cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 12 Septembrie 2013.
Președinte, Grefier,
P. A. C., O. C.,
Red. P.A.C.
01.10.2013.
Ex. 2.
| ← Uzucapiune. Sentința nr. 3257/2013. Judecătoria DEVA | Investire cu formulă executorie. Încheierea nr. 923/2013.... → |
|---|
