Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1081/2013. Judecătoria DOROHOI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1081/2013 pronunțată de Judecătoria DOROHOI la data de 28-06-2013 în dosarul nr. 2034/222/2013
Dosar nr._ pretenții - cerere cu valoare redusă
ROMANIA
JUDECĂTORIA D. JUDEȚUL B.
SENTINȚA CIVILĂ NR.1081
Ședința Camerei de Consiliu din 28 iunie 2013
Președinte - judecător B. N.-ElenaGrefier - R. R.
La ordine soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. N. A. SA, cu sediul în municipiul B., ..34, județul B., nr. de înmatriculare în Registrul Comerțului: JO_, CUI_/2009, cod IBAN RO79RNCB_0001, cu domiciliul procesual ales în municipiul B., ..3, județul B. în contradictoriu cu pârâtul V. G., CNP_, cu domiciliul în municipiul D., ..17, ., județul B., având ca obiect ”pretenții – cerere cu valoare redusă”.
La apelul nominal făcut în camera de consiliu, nu se prezintă părțile, cauza soluționându-se fără citarea acestora.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, instanța își verifică din oficiu competența generală, materială și teritorială și se declară competentă să judece prezenta cauză în conformitate cu art. 94 alin. 1 pct. 1 raportat la art. 121 Cod procedură civilă
și văzând că nu mai sunt alte probe concludente de administrat și nu s-au formulat alte excepții constată pricina în stare de judecată și o reține pentru soluționare.
JUDECATA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe, la data de 24.05.2013, sub nr._ reclamanta . a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul V. G., pronunțarea unei sentințe prin care acesta să fie obligat la plata sumei de 1397,02 lei, reprezintând contravaloare servicii apă, iar suma de 179,83 lei reprezintă dobândă legală, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a furnizat pârâtului servicii de alimentare cu apă/canal, nefiind încheiat însă un contract de furnizare/prestare. Mai arată reclamanta că referitor la debitul princial și penalități obligație pârâtului izvorăște din lege. În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile Legii nr.241/2006 și Legea nr.51/2006. În probațiune, reclamanta a depus la dosarul cauzei, în copie înscrisuri (8-22). Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 50 lei și timbru judiciar de 3 lei . Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Între părți s-au desfășurat relații comerciale concretizate în furnizarea de servicii de apă/canal, pentru care s-au emis o . facturi, astfel cum rezultă din centralizatorul depus la din dosar. Pârâtul nu a achitat debitul, astfel cum rezultă din situația facturilor, rămânând astfel o sumă neachitată de 1397,02 lei din facturi fiscale emise în perioada 30.08._13.
În prezenta cauză, instanța apreciază că reclamantul a făcut dovada că deține împotriva pârâtului o creanță certă, lichidă și exigibilă pentru următoarele motive:
Sub aspectul certitudinii creanței, reclamanta pretinde executarea de către pârât a obligației de plată a sumei de 1397,02 lei, creanță ce își are izvorul în facturile fiscale emise de către reclamantă.
Factura comercială are natura juridică a unui înscris sub semnătură privată care face dovadă împotriva emitentului și în favoarea destinatarului ei, însă în condițiile în care factura este acceptată la plată de către destinatar ea face dovadă și împotriva acestuia în ceea ce privește existența actului juridic și executarea operațiunii care constituie obiectul ei. Acceptarea poate fi expresă prin semnarea sau ștampilarea facturilor de către persoana împuternicită în acest sens de către societatea pârâtă sau poate fi tacită, dacă rezultă cu certitudine din acte sau fapte ale acesteia.
În speță, facturile fiscale care atestă creanța reclamantei au fost acceptate la plată de către pârât în mod tacit întrucât acesta nu a contestat cuantumul facturilor fiscale, deși avea această posibilitate. Totodată, instanța reține că sunt incidente dispozițiile art. 1 alin 1 ale Ordinului Ministerului Finanțelor nr.1077/2003, în temeiul cărora reclamanta este îndreptățită să emită facturi fiscale cu regim special de tipărire, înseriere și numerotare într-un singur exemplar, situație în care acceptarea facturilor se poate face și tacit, prin necontestarea acestora.
În ceea ce privește condiția lichidității creanței, raportat la cauza dedusă judecății, instanța reține că lichiditatea creanței rezultă din facturile fiscale emise, în valoare totală de 1397,02 lei, care atestă obligația pârâtului de plată a serviciilor prestate. Și condiția exigibilității creanței este îndeplinită, având în vedere că, în cuprinsul fiecărei facturi se precizează momentul împlinirii scadenței obligației, termene care în mod vădit s-au împlinit.
Pentru aceste motive instanța va admite capătul principal de cerere și să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1397,02 lei, reprezentând contravaloare servicii apă, în baza facturilor fiscale emise în perioada 30.08._13.
Cu privire la dobânda legală solicitate, instanța reține că față de natura comercială a raportului juridic dintre părți și dispozițiile art.120 alin.7 din Codul de procedură fiscală, acest capăt de cerere este întemeiat, astfel încât, îl va admite și va obliga pârâtul la plata în favoarea reclamantei a sumei de 179,83 lei, conform centralizatorului din dosar, reprezentând dobândă legală aferentă debitului principal.
Față de dispozițiile art. 453 alin.1 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată și având în vedere cererea expresă a reclamantei în acest sens, instanța constată culpa pârâtului în declanșarea prezentului litigiu motiv pentru care îl va obliga la plata sumei de 203 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru în valoare de 50 lei, timbru judiciar de 3 lei și onoariu avocat în cuantum de 150 lei.
Pentru aceste motive În numele legii Hotărăște:
Admite cererea formulată de reclamanta S.C. N. A. SA, cu sediul în municipiul B., ..34, județul B., nr. de înmatriculare în Registrul Comerțului: JO_, CUI_/2009, cod IBAN RO79RNCB_0001, cu domiciliul procesual ales în municipiul B., ..3, județul B. în contradictoriu cu pârâtul V. G., CNP_, cu domiciliul în municipiul D., ..17, ., județul B.. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1397,02 lei reprezentând contravaloare servicii apă. Obligă pârâtul la plata catre reclamantă a sumei de 179,83 lei reprezentând contravaloare dobândă legală. Obligă pârâtul sa platească reclamantei suma de 203 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 lei, timbru judiciar în valoare de 3 lei și onorariu avocat în cuantum de 150 lei. executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria D... Dată în sedința camerei de consiliu. Pronunțată în ședintă publică, azi, 28.06.2013.
Președinte Grefier B. N.-E. R. R. fiind în c.o.
s-a semnat de Grefier șef,
Red/thred. BNE 4ex/01.07.2013
← Cereri. Sentința nr. 413/2013. Judecătoria DOROHOI | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1236/2013. Judecătoria... → |
---|