Încredinţare minor. Sentința nr. 11/2013. Judecătoria DOROHOI

Sentința nr. 11/2013 pronunțată de Judecătoria DOROHOI la data de 09-01-2013 în dosarul nr. 994/222/2011

Dosar nr._ stabilire domiciliu minori

exercitare autoritate părintească

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA D. JUDEȚUL B.

Sentința civilă. 11

Ședința publică din data de 09 ianuarie 2013

Președinte - O. L.

Grefier - O. E.

Pe rol judecarea acțiunii civile formulate de reclamanta C. E. – I. cu domiciliul în ., jud. V. și reședința în Italia, provincia R., . Pedicate nr. 13, în contradictoriu cu pârâtul S. D. cu domiciliul în D., Aleea Ghiocelului, .. 6, jud. B., având ca obiect încredințare minor.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat F. M. care substituie pe avocat F. V. pentru reclamantă, lipsă reclamanta și pârâtul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care avocat F. M. depune la dosar ancheta socială efectuată la domiciliul actual al reclamantei din Italia tradusă în limba română și precizări la acțiune.

Văzând că nu se formulează cereri noi și nu sunt alte probe concludente de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și dă cuvântul în fond.

Avocat F. M., având cuvântul pentru reclamantă, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și precizată la termenul de astăzi, stabilirea domiciliului minorei S. Dumitrița B. la reclamantă urmând ca autoritatea părintească să fie exercitată exclusiv de către aceasta. Nu solicită cheltuieli de judecată.

J U D E C A T A,

Asupra acțiunii civile de față:

Prin acțiunea înregistrată la această instanță cu nr._ din 28.03.201, reclamanta C. E. – I. a chemat în judecată pe pârâtul S. D. solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să stabilească domiciliul minorei S. Dumitrița B. născută la data de 10.09.1999 la domiciliul său și să încuviințeze ca autoritatea părintească să fie exercitată exclusiv de către dânsa.

În motivarea acțiunii reclamanta arată că minora S. Dumitrița B. a rezultat din relația de concubinaj a mamei sale I. E. cu pârâtul. Prin sentința civilă nr. 2398 din 15.11.2000 a Judecătoriei D. s-a stabilit că pârâtul este tatăl minorei iar minora a fost încredințată spre creștere și educare mamei sale I. E.. Arată că mama sa a decedat la data de 10 septembrie 2006 iar de la data respectivă minora a rămas în grija ei, se înțelege foarte bine cu aceasta, dânsa lucrează, are venituri și condiții pentru a asigura condiții corespunzătoare pentru o bună creștere și educare a minorei. Mai arată reclamanta că este căsătorită din anul 2006 iar soțul ei Cracu M. este de acord ca minora să locuiască cu ei.

În dovedirea acțiunii a depus la dosar, în copie, dispoziția de instituire curatelă nr. 767 din 20.09.2006, certificatul de căsătorie al reclamantei, certificatul de naștere al minorei, sentința civilă nr. 90 din 23 ianuarie 2004 a Judecătoriei D. pronunțată în dosarul nr. 2291/2003, certificatul de deces al defunctei I. E., sentința civilă nr. 2398 din 15 noiembrie 2000 a Judecătoriei D. pronunțată în dosarul nr. 2148/2000 și a solicitat efectuarea unei anchete psihosociale la domiciliul actual al reclamantei din Italia.

Prezent în instanță la termenul din 27 aprilie 2011, pârâtul S. D. a arătat prin declarația dată că este de acord ca minora să locuiască cu reclamanta, că minora a locuit cu mama ei până la decesul acesteia iar din anul 2006 locuiește cu reclamanta. Arată că minora nu a locuit cu el niciodată, că după anul 2006 a fost plecată de mai multe ori din țară împreună cu reclamanta iar el și-a dat acordul în acest sens. Mai arată că reclamanta este sora minorei și între acestea există o relație bazată pe afecțiune iar reclamanta este capabilă să aibă grijă de minoră.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Din relația de concubinaj a pârâtului cu numita I. E. s-a născut minora S. Dumitrița B.. Paternitatea minorei a fost stabilită prin sentința civilă nr. 2398 din 15 noiembrie 2000 a Judecătoriei D. și prin aceiași sentință minora a fost încredințată spre creștere și educare mamei I. E..

I. E. a decedat la data de 10 septembrie 2006 iar de la data respectivă minora se află în grija reclamantei care este sora sa.

Potrivit art. 496 Cod civil, copilul minor locuiește la părinții săi iar dacă părinții nu locuiesc împreună, aceștia vor stabili de comun acord locuința copilului. În caz de neînțelegere între părinți, instanța de tutelă hotărăște luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială și ascultându-i pe părinți și pe copil dacă a împlinit vârsta de 10 ani.

Potrivit art. 263 Cod civil, orice măsură privitoare la copil, indiferent de autorul ei, trebuie să fie luată cu respectarea interesului superior al copilului.

Din probele administrate în cauză rezultă că după moartea mamei, minora a locuit doar împreună cu reclamanta iar în prezent se află în Italia.

Din ancheta efectuată în Italia, rezultă că în prezent reclamanta are domiciliul stabilit în Italia, soțul acesteia lucrează cu contract de muncă și are un venit de 1.600 euro lunar, minora este integrată în familie și urmează cursurile școlare.

Având în vedere că minora nu a locuit niciodată împreună cu pârâtul, că după moartea mamei a locuit doar cu reclamanta și că fiind surori există și o legătură puternică de afecțiune între acestea, instanța apreciază că este în interesul minorei să locuiască în continuare cu reclamanta.

Având în vedere și poziția procesuală a pârâtului instanța va stabili domiciliul minorei la reclamantă și de asemenea, având în vedere că aceasta locuiește în prezent în Italia, că minora urmează cursurile unei școli în Italia iar pârâtul nu poate interveni în timp util în luarea deciziilor care privesc minora, va încuviința ca autoritatea părintească să fie exercitată exclusiv de către reclamantă.

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamanta C. E. – I. cu domiciliul în ., jud. V. și reședința în Italia, provincia R., . Pedicate nr. 13, în contradictoriu cu pârâtul S. D. cu domiciliul în D., Aleea Ghiocelului, .. 6, jud. B. și în consecință:

Stabilește domiciliul minorei S. Dumitrița B. născută la data de 19.09.1999 la reclamanta C. E. I. care are reședința în Italia, provincia R., . Pedicate nr. 13 și încuviințează ca autoritatea părintească asupra minorei să fie exercitată în mod exclusiv de către reclamantă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi 09 ianuarie 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

O. L. O. E.

Red. O.L

Thred. O.E.

Ex.4

01.02.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Încredinţare minor. Sentința nr. 11/2013. Judecătoria DOROHOI