Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 1291/2013. Judecătoria DOROHOI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1291/2013 pronunțată de Judecătoria DOROHOI la data de 09-09-2013 în dosarul nr. 1859/222/2013
Dosar nr._ Partaj bunuri comune
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA D. JUDEȚUL B.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1291
Ședința publică din 9 septembrie 2013
Președinte - A. E. C.
Grefier - N. M.
La ordine, judecarea acțiunii civile de partaj bunuri comune, formulată de reclamanta M. B. (fostă A.), domiciliată în mun. D., . bis, jud. B., în contradictoriu cu pârâtul A. C. C., domiciliat în mun. B., ., ..
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat Lojniță T. pentru reclamantă, lipsă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, văzând că nu mai sunt alte probe concludente de administrat și nu se formulează excepții, instanța constată pricina în stare de judecată și dă cuvântul în fond.
Avocat Lojniță T. pentru reclamantă solicită admiterea acțiunii, așa cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată ocazionate de acest proces.
J U D E C A T A
Asupra acțiunii civile de față:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ din 21.05.2013, de reclamanta M. B., în contradictoriu cu pârâtul A. C. C., a solicitat partajarea în cote egale, de ½, a bunurilor dobândite de părți în timpul căsătoriei, respectiv: un imobil, compus din casă construită din chirpici, acoperită cu azbociment, în suprafață construită de 70,87 m.p. și terenul aferent construcțiilor, în suprafață de 937 m.p., imobil situat în mun. D., . bis, jud. B. și dobândit de părți prin contractul de vânzare cumpărare autentificat la BNP I. I. A. D., jud. B., sub nr. 2466/24.05.2006. Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată ocazionate de acest proces.
În motivare, a arătat reclamanta că, dorește să se facă partajul, întrucât, prin sentința civilă nr. 160 din 31.01.2013, s-a pronunțat divorțul.
În dovedire, reclamanta a depus la dosar înscrisuri.
Pârâtul A. C. C. nu s-a prezentat în instanță dar a depus întâmpinare la dosar prin care a declarat că renunță în favoarea reclamantei, la cota ce i se cuvine din imobil.
Examinând actele și lucrările de la dosarul cauzei instanța reține că, părțile au fost căsătorite în perioada noiembrie 2004-ianuarie 2013 când, prin sentința civilă nr. 160 din 31.01.2013 a Judecătoriei D., jud. B., a fost pronunțat divorțul.
În timpul căsătoriei, părțile au dobândit în cote egale, de ½, un imobil, compus din casă construită din chirpici, acoperită cu azbociment, în suprafață construită de 70,87 m.p. și terenul aferent construcțiilor, în suprafață de 937 m.p., imobil situat în mun. D., . bis, jud. B., prin contractul de vânzare cumpărare autentificat la BNP I. I. A. D., jud. B., sub nr. 2466/24.05.2006.
La data întocmirii actului, părțile erau despărțite în fapt așa încât, pârâtul nu a avut nici o contribuție la dobândirea lui. De aceea, pârâtul nu are nici o pretenție de la reclamantă cu privire la acest imobil.
.
Cum, nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune, în temeiul disp. art. 669 și urm. și art. 339 Cod civil, instanța va admite acțiunea și va dispune încetarea comunității de bunuri între soți, atribuind reclamantei imobilul descris mai sus.
Instanța va lua act că pârâtul a renunțat în favoarea reclamantei, la cota ce i se cuvine din imobil.
Nu s-au solicitat cheltuielile de judecată, ocazionate de acest proces.
Prezenta acțiune a fost legal timbrată.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea civilă de partaj bunuri comune, formulată de reclamanta de reclamanta M. B. (fostă A.), domiciliată în mun. D., . bis, jud. B., în contradictoriu cu pârâtul A. C. C., domiciliat în mun. B., ., ., ..
Constată că părțile au dobândit în timpul căsătoriei, în cote egale, de ½, un imobil, compus din casă construită din chirpici, acoperită cu azbociment, în suprafață construită de 70,87 m.p. și terenul aferent construcțiilor, în suprafață de 937 m.p., imobil situat în mun. D., . bis, jud. B. și dobândit de părți prin contractul de vânzare cumpărare autentificat la BNP I. I. A. D., jud. B., sub nr. 2466/24.05.2006.
Încetează comunitatea de bunuri între soți și atribuie reclamantei M. B. imobilul, compus din casă construită din chirpici, acoperită cu azbociment, în suprafață construită de 70,87 m.p. și terenul aferent construcțiilor, în suprafață de 937 m.p., imobil situat în mun. D., . bis, jud. B..
Ia act de renunțare a pârâtului Abalașei C. C., în favoarea reclamantei, la cota ce i se cuvine din imobil.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 septembrie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Judecător A. E. C. N. M.
Red./Thred A.E.C.
Ex.4./26.09.2013.
← Încredinţare minor. Sentința nr. 11/2013. Judecătoria DOROHOI | Curatelă. Sentința nr. 1904/2013. Judecătoria DOROHOI → |
---|