Partaj judiciar. Sentința nr. 515/2013. Judecătoria DOROHOI
Comentarii |
|
Sentința nr. 515/2013 pronunțată de Judecătoria DOROHOI la data de 28-03-2013 în dosarul nr. 157/222/2013
Dosar nr._ ieșire din indiviziune
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA D. - JUDEȚUL B.
Sentința civilă nr. 515
Ședința publică din 28 martie 2013
Președinte – N. M. I.
Grefier – C. A.
La ordine judecarea acțiunii civile formulată de reclamanta C. L. cu domiciliul în mun. B., ., ., . în contradictoriu cu pârâta Ș. G. cu domiciliul în . B. având ca obiect „ieșire din indiviziune”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamanta, lipsă pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată: obiectul „partaj judiciar”, pricina se află la al treilea termen de judecată, s-a amânat cauza pentru studiul întâmpinării.
S-a prezentat numitul Z. G. care depune la dosar procură autentificată pentru a o reperezenta în acest dosar pe pârâta Ș. G..
S-a luat declarație scrisă comună reclamantei și mandatarului pârâtei prin care au precizat modul de partajare a terenului ce face obiectul prezentului dosar, fiind consemnată în proces verbal aparteatașat la dosar.
Constatând că nu sunt alte cereri și probe de administrat, instanța în temeiul art. 150 Cod procedură civilă, acordă cuvântul părților pe fond.
Reclamanta solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, că s-a înțeles cu pârâta asupra modului de partajare a bunurilor, a indicat modalitatea de sistare a stării de indiviziune și prin declarația dată astăzi.
Instanța reține cauza spre soluționare.
JUDECATA
Asupra acțiunii civile de față constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe cu nr._ din 16.01.2013, reclamanta C. L. cu domiciliul în mun. B., ., ., . a chemat în judecată Ș. G. cu domiciliul în .. Vârfu Câmpului, jud B. solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună ieșirea din indiviziune asupra imobilelor înscrise în Titlul de proprietate nr._ din 27 iunie 2003 și Titlu de proprietate nr._ din 10 ianuarie 2002 precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În susținerea acțiunii reclamanta arată că este moștenitoarea defunctului C. I. și împreună cu pârâta deține în coproprietate imobilele înscrise în Titlul de proprietate nr._ din 27 iunie 2003 și Titlu de proprietate nr._ din 10 ianuarie 2002 ce s-au reconstituit defunctei C. Z..
Reclamanta mai arată că s-a înțeles cu pârâta asupra modului de partajare a bunurilor și a indicat modalitatea de sistare a stării de indiviziune.
În dovedirea acțiunii aceasta a depus la dosar titlul de proprietate nr._ din 27 iunie 2003 (fila 5), titlul de proprietate nr._ din 10 ianuarie 2002 (fila 6), certificat de moștenitor nr. 11 din 15 ianuarie 2008 (fila 7), Încheiere de rectificare nr. 5 din 14 ianuarie 2013 (fila 8), propuneri de dezmembrare (file 9-10).
În drept a invocat art. 30, 112 și urm. Cod procedură civilă, art. 669, 686, 1100, 1106, 1108, 1143 și următoarele.
Prin Întâmpinarea depusă la data de 08 februarie 2013, pârâta Ș. G. a arătat că este de acord cu acțiunea formulată de către reclamantă și de asemenea că este de acord cu modul de partajare propus de reclamantă.
Cererea a fost timbrată cu taxa de timbru în cuantum de 333 lei și timbrul judiciar în cuantum de 5,00 lei.
1. Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma capătului principal de cerere instanța reține următoarele:
Prin certificatul de moștenitor nr. 11 din data de 15 ianuarie 2008 rectificat prin Încheierea de rectificare nr. 5 din 14 ianuarie 2013, s-a dezbătut succesiunea după defunctul C. I. stabilindu-se masa succesorală și cota moștenitoarei C. L..
Prin declarația din 07 februarie 2013 părțile au arătat că au ajuns la o înțelegere privind partajarea bunurilor înscrise în înscrise în Titlul de proprietate nr._ din 27 iunie 2003 și Titlu de proprietate nr._ din 10 ianuarie 2002. Părțile au mai arătat că nu mai sunt bunuri în care părțile să se afle în stare de indiviziune.
Având în vedere prevederile art. 669 cod civil în conformitate cu care nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune precum și prevederile art. 6734 Cod procedură civilă, în conformitate cu care, „dacă părțile ajung la o înțelegere cu privire la împărțirea bunurilor instanța va hotărâ potrivit învoielii lor” va admite cererile formulate de către părți, dispunând ieșirea din indiviziune, atribuirea în natură a imobilelor din înscrise în Titlul de proprietate nr._ din 27 iunie 2003 și Titlu de proprietate nr._ din 10 ianuarie 2002 conform declarațiilor luate în temeiul art. 6733 Cod procedură civilă.
Sub aspectul lotizării, instanța va face aplicarea principiului disponibilității, în sensul că va avea în vedere cererea părților de a forma 2 loturi, câte una pentru fiecare parte respectiv pentru C. L. și Ș. G..
Având în vedere solicitările exprese ale părților, natura bunurilor și locul unde se află acestea, instanța va stabili astfel compunerea loturilor după cum urmează:
- lotul nr. I în suprafață de 5.500 mp teren agricol și 2850 mp teren forestier după cum urmează:
- teren arabil extravilan în suprafață de 800 mp înscrisă în Titlul de proprietate nr._ din 27 iunie 2003 .>
- teren arabil extravilan în suprafață de 2.400 mp înscrisă în Titlul de proprietate nr._ din 27 iunie 2003 . 68;
- teren arabil extravilan în suprafață de 1.000 mp înscrisă în Titlul de proprietate nr._ din 27 iunie 2003 . 68 lotul nr. 1 din schița situată la fila 9 dosar;
- teren arabil extravilan în suprafață de 1.300 mp înscrisă în Titlul de proprietate nr._ din 27 iunie 2003 .>
- teren forestier extravilan în suprafață de 2.850 mp înscrisă în Titlul de proprietate nr._ din 19.01.2002 . 51, lotul nr. 1 din schița situată la fila 10 dosar.
- lotul nr. II în suprafață de 7.500 mp teren agricol și 2850 mp teren forestier după cum urmează:
- teren arabil extravilan în suprafață de 3.200 mp înscrisă în Titlul de proprietate nr._ din 27 iunie 2003 .>
- teren arabil extravilan în suprafață de 1.000 mp înscrisă în Titlul de proprietate nr._ din 27 iunie 2003 . nr. 2 din schița situată la fila 10 dosar;
- teren pășuni extravilan în suprafață de 3.300 mp înscrisă în Titlul de proprietate nr._ din 27 iunie 2003 .>
- teren forestier extravilan în suprafață de 2.850 mp înscrisă în Titlul de proprietate nr._ din 19.01.2002 . 51, lotul nr. 2 din schița situată la fila 10 dosar.
În raport de considerentele mai sus expuse și în temeiul art. 6734 alin. 2 teza a II-a Cod procedură civilă instanța va atribui loturile în deplină proprietate și posesie după cum urmează: lotul nr. I va fi atribuit reclamantei C. L.; lotul nr. II va fi atribuit pârâtei Ș. G..
2. Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma cheltuielilor de judecată instanța reține următoarele:
Potrivit prevederilor art. 277 C.pr.civ. dacă sunt mai mulți reclamanți sau mai mulți pârâți ei vor fi obligați să plătească în solidar cheltuielile de judecată în mod egal, proporțional sau solidar, potrivit cu interesul ce are fiecare sau felul raportului de drept dintre ei.
Instanța reține că petitul prezentei acțiuni îl reprezintă sistarea stării de indiviziune petit ce profită atat reclamantului cât și pârâților.
Instanța reține că cheltuielile de judecată avansate de către reclamantă sunt în cuantum total de 338 lei reprezentând taxa judiciara de timbru achitata prin chitanta nr._ din 07.02.2013 și timbru judiciar.
Instanța reține că părțile nu au depus dovada altor cheltuieli de judecată efectuate în prezenta cauză.
Având în vedere dispozițiile art. 277 Cod procedură civilă precum și interesul comun al părților în promovarea prezentei acțiuni precum și modul de partajare a bunurilor, instanța consideră că se impune suportarea proporțională a cheltuielilor de judecată de către toate părțile care au primit în proprietate bunuri din masa de partajat și pe cale de consecință va obliga pârâta Ș. G. să plătească către reclamantă suma de 169 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
În baza art. 54 alin. 2 din Legea nr. 7/1996, în termen de 3 zile, prezenta hotărâre se va comunica, după rămânerea definitivă și irevocabilă, la O.C.P.I. – B.C.F. D..
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea civilă de partaj judiciar formulată de reclamanta C. L. cu domiciliul în mun. B., ., ., . în contradictoriu cu pârâta Ș. G. cu domiciliul în .. Vârfu Câmpului, jud B. și în consecință:
Dispune sistarea stării de indiviziune a imobilelor înscrise în Titlul de proprietate nr._ din 27 iunie 2003 și Titlu de proprietate nr._ din 10 ianuarie 2002 și formarea a două loturi astfel:
- lotul nr. I în suprafață de 5.500 mp teren agricol și 2850 mp teren forestier după cum urmează:
- teren arabil extravilan în suprafață de 800 mp înscrisă în Titlul de proprietate nr._ din 27 iunie 2003 .>
- teren arabil extravilan în suprafață de 2.400 mp înscrisă în Titlul de proprietate nr._ din 27 iunie 2003 . 68;
- teren arabil extravilan în suprafață de 1.000 mp înscrisă în Titlul de proprietate nr._ din 27 iunie 2003 . 68 lotul nr. 1 din schița situată la fila 9 dosar;
- teren arabil extravilan în suprafață de 1.300 mp înscrisă în Titlul de proprietate nr._ din 27 iunie 2003 .>
- teren forestier extravilan în suprafață de 2.850 mp înscrisă în Titlul de proprietate nr._ din 19.01.2002 . 51, lotul nr. 1 din schița situată la fila 10 dosar.
- lotul nr. II în suprafață de 7.500 mp teren agricol și 2850 mp teren forestier după cum urmează:
- teren arabil extravilan în suprafață de 3.200 mp înscrisă în Titlul de proprietate nr._ din 27 iunie 2003 .>
- teren arabil extravilan în suprafață de 1.000 mp înscrisă în Titlul de proprietate nr._ din 27 iunie 2003 . nr. 2 din schița situată la fila 10 dosar;
- teren pășuni extravilan în suprafață de 3.300 mp înscrisă în Titlul de proprietate nr._ din 27 iunie 2003 .>
- teren forestier extravilan în suprafață de 2.850 mp înscrisă în Titlul de proprietate nr._ din 19.01.2002 . 51, lotul nr. 2 din schița situată la fila 10 dosar.
În temeiul art. 6734 alin. 2 teza a II-a Cod procedură civilă, atribuie lotul nr. I, în deplină proprietate și posesie, reclamantei C. L. și lotul nr. II, în deplină proprietate și posesie, pârâtei Ș. G..
Obligă pârâta Ș. G. să plătească către reclamantă suma de 169 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi 28 martie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
N. M. I. C. A.
Red. N.M.I.
Thred. Ch.A.
Ex. 4/08.04.2013
← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1209/2013. Judecătoria... | Cereri. Sentința nr. 1186/2013. Judecătoria DOROHOI → |
---|