Plângere contravenţională. Sentința nr. 1115/2013. Judecătoria DOROHOI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1115/2013 pronunțată de Judecătoria DOROHOI la data de 03-07-2013 în dosarul nr. 1252/222/2013
Dosar nr._ Plângere contravențională
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA D., JUDEȚUL B.
Ședința publică din data de 3 iulie 2013
Instanța constituită din:
Președinte – B. N. – E.
Grefier – O. B.
Sentința civilă nr.1115
Pe rol judecarea plângerii contravenționale formulată de petenta D. I.-V., cu domiciliul în municipiul D., ., ., în contradictoriu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean B., cu sediul în municipiul B., str. ..57, județul B..
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că petenta a depus la dosar note scrise.
Constatând că nu mai sunt alte cererii, excepții procesuale, apărări, cererii sau incidente de soluționat, instanța în temeiul art.392 Cod Procedură Civilă deschide dezbaterile asupra fondului cauzei. Considerând că au fost lămurite toateîmprejurările de fapt și temeiurile de drept, instanța în temeiul art.394 alin.1 Cod Procedură Civilă închide dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei D. la data de 27.03.2013 sub nr._, petenta D. I.-V. a solicitat instanței în contradictoriu cu Inspectoratul de Poliție Județean B., anularea procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 12.03.2013 iar în subsidiar înlocuirea amenzii c avertisment.
În motivare petenta că a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 1000 lei, întrucât la data de 12.03.2013, în jurul orelor 11.50, în timp ce se afla în incinta școlii nr.2 din municipiul D., pe fondul unor conflicte dintre fiica sa D. A. M. și colegele acesteia, numitele C. S. și Iliuta S.-A., a lovit-o cu palma pe aceasta din urmă și i-a adresat cuvinte jignitoare. Mai arată petenta că la data de 11.03.2011 fiica sa a fost lovită de către colegele acesteia, numitele C. S. și Iliuta S.-A., fapt pentru care a mers la data de 12.03.2013 la școală pentu a discuta cu directoarea și cu diriginta. Se mai precizează că numita Iliuta A. i-a adresat cuvinte jignitoare și întrucât a crezut că aceasta vrea să o lovească, a împins-o cu mâna atingându-i fața, iar ulterior la data de 14.03.2013 a fost la Serviciul Județean de Medicină Legală B. pentru examinare, iar la data de 20.03.2013 i-au fost eliberate două certificate medico-legale. În dovedirea petenta a depus în copie înscrisuri (f.6-9).
Plângerea este scutită de plata taxei de timbru și timbrului judiciar, conform art. 15 lit. i din Legea 146/1997.
Intimatul a formulat întâmpinare la cererea de chemare în judecată prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale și menținerea sancțiunii contravenționale.
În motivare, a arătat că la data de 12.03.2013, orele 11.50 agentul constatator a fost solicitat în urma unui apel prin S.N.A.U. 112, să se deplaseze la Școala nr.2 „Ș. cel M.” din municipiul D., pentru a efectua verificări privind plângerea petentei, referitoare la adresarea de cuvunte jignitoare și aplicarea unei lovituri în zona feței de către numitul C. P.. Mai precizează intimata că s-a constatat că minorele D. A. M., fiica petentei și numitele C. S. și Iliuta S.-A., se află de mai mult timp într-o stare de conflict minor, motiv pentru care petenta s-a deplasat la școală, unde a lovit-o pe minora I. A. cu palma peste față. În dovedire intimata a depus înscrisuri (f.16-27). În drept, au fost invocate dispozițiile O.G.nr.2/2001.
Analizând actele dosarului și probele administrate în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din 12.03.2013 i s-a aplicat petentei D. I.-V. amendă contravențională în cuantum de 1000 lei, constatându-se că în data respectivă, aflăndu-se în incinta Școlii Generale nr.2 din municipiul D., județul Botoșanni, pe fondul unor conflicte dintre fiica sa, D. A. M. și colegele acesteia, numitele C. S. și Iliuta S.-A., a lovit-o pe aceasta din urmă cu palma și i-a adresat cuvinte jignitoare, faptă de natură să provoace indignarea persoanelor de față, fiind sancționată conform art.4 alin.1 lit.b din Legea nr.61/1991 cu amendă în cuantum de 1000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art.3 pct.1 din Legea nr.61/1991. Verificând, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, respectiv a prevederilor art. 17 din același act normativ, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu. Instanța apreciază că fapta reținută în sarcina petentului a fost descrisă suficient pentru a permite corecta încadrare juridică și aplicarea sancțiunii corespunzătoare.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța reține ca O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor reglementează etapa judiciară de soluționare a plângerilor formulate împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, iar sub aspect procedural art. 47 prevede că dispozițiile acestei ordonanțe se completează cu prevederile Codului de procedură civilă.
Instanța reține că procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară.
Prin urmare, simpla negare a petentei în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta timp cât nu aduce probe sau nu prezinta o explicație rațională pentru care agentul ar fi întocmit procesul-verbal cu consemnarea unei situații nereale, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia ori nu invocă alte împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa.
În cauză, sunt aplicabile dispozițiile legale ale art. 3 pct. 1 din Legea 61/1991, care stabilește că ”săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințări cu acte de violență împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora sau a instituțiilor publice; faptă sancționată de către prevederile art. 4 alin. 1 lit. b din același act normativ cu amendă contravențională în cuantum de 200 la 1000 lei.
Instanța, coroborând toate aspectele menționate în procesul verbal de contravenție și în rapoartele agentului constatator, precum și cu declarațiile depusela dosar, reține că petenta D. I.-V. se face vinovat de săvârșirea faptei, aceasta a lovit-o cu palma pe numita Iliuta S.-A. și i-a adresat cuvinte jignitoare, în incinta Școlii Generale nr.2 din municipiul D., județul B..
Astfel, fata de cele aratate anterior, instanța retine că fapta petentului se incadreaza în dispozițiile art. 3 pct. 1 din Legea 61/1991 si este sancționată conform prevederilor art. 4 alin. 1 lit. b din același act normativ.
Cât privește proporționalitatea sancțiunii, în conformitate cu disp. art. 34 din OG nr. 2/2001 raportat la art. 38 alin. 3 din același act normativ – care permite instanței să aprecieze inclusiv sancțiunea care se impune a fi aplicată contravenientului în ipoteza în care prezumția de valabilitate a procesului-verbal nu a fost răsturnată - instanța apreciază că se impune înlocuirea amenzii în cuantum de 1000 lei cu sancțiunea avertismentului.
Opinia instanței se fundamentează, pe de o parte, pe dispozițiile art. 5 alin. 5 din OG nr. 2/2001 (potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite), art. 21 alin. 3 din același act normativ (conform căruia, la aplicarea sancțiunii, trebuie să se țină cont de „împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului”), precum și de art. 7 alin. 3 în care se învederează că „avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune”.
Pericolul social al faptei savârsite de petentă este ridicat, însă date fiind circumstantele personale ale petentei care s-a prezentat în fata instantei, precum și convingerea pe care și-a format-o în sensul că petenta nu va mai repeta fapta chiar și fără aplicarea unei amenzi contravenționale, instanta reține ca fapta are o gravitate concretă minimă si ca se impune înlocuirea sanctiunii aplicate cu sancțiunea avertismentului, aceasta sanctiune raspunzând cerintelor de proportionalitate prevazute de art. 5 alin. 5 si art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001.
Aceasta sanctiune este mai potrivita realizarii scopului general al aplicarii unei sanctiuni contraventionale, acela de a atrage atentia contravenientei asupra pericolului social al faptei săvârșite și îi recomandă ca, pe viitor, să se conformeze dispozițiilor legale, contrar urmând a se recurge la aplicarea unei sancțiuni mai aspre.
Astfel, avand in vedere aceste considerente, instanta va admite în parte plangerea contravențională formulată și va dispune înlocuirea sancțiunii contravenționale a amenzii de 1000 lei cu sancțiunea avertismentului.
Instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către părți.
În temeiul art.36 alin.2 din O.G. nr.2/2001, întrucât plângerea contravențională a fost admisă în parte, instanța va obliga petentul la plata sumei de 5 lei cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte plângerea contravențională formulată de petenta D. I.-V., CNP_, cu domiciliul în municipiul D., ., ., în contradictoriu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean B., cu sediul în municipiul B., str. ..57, județul B..
Dispune înlocuirea sancțiunii contravenționale a amenzii de 1000 lei, aplicată prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 12.03.2013 emis de către intimat, cu sancțiunea avertismentului, atrăgând atenția petentului asupra pericolului social al faptei săvârșite, cu recomandarea ca pe viitor să respecte dispozițiile legale.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Obligă petenta la plata cheltuielilor judiciare în cuantum de 5 lei, către stat.
Fără cale de atac.Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03.07.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. N.-E. O. B.
Redactat. BNE/Tehnoredactat BNE
Ex. 4 - 8.07.2013
← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2107/2013. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 789/2013.... → |
---|