Pretenţii. Sentința nr. 30/2013. Judecătoria DOROHOI
Comentarii |
|
Sentința nr. 30/2013 pronunțată de Judecătoria DOROHOI la data de 14-01-2013 în dosarul nr. 1418/222/2012
Dosar nr._ Pretenții
ROMANIA
JUDECĂTORIA D. JUDEȚUL B.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 30
Ședința publică din 14 ianuarie 2013
Președinte - A. E. C.
Grefier - N. M.
La ordine, judecarea acțiunii civile formulată de reclamantul C. V. cu domiciliul în mun. D., . nr. 2, jud. B., în contradictoriu cu pârâtul P. D. L., domiciliat în mun. D., .. 9, ..A, ..
La apelul nominal făcut în ședință publică, s-au prezentat reclamantul și avocat Z. C. pentru pârâtul lipsă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, reclamantul având cuvântul precizează că martorul C. D. este plecat din țară.
Văzând că nu mai sunt alte probe concludente de administrat și nu se formulează excepții, instanța constată pricina în stare de judecată și dă cuvântul în fond.
Reclamantul solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, respingerea cererii reconvenționale cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Avocat Z. C. pentru pârât solicită respingerea acțiunii ca fiind nefondată și admiterea cererii reconvenționale, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
J U D E C A T A
Asupra acțiunii civile de față:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ din 23.04.2012, reclamantul C. V. în contradictoriu cu pârâtul P. D. L., a solicitat instanței ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună obligarea acestuia la plata sumei de 600 lei, pretenții bănești, reprezentând contravaloare curent electric consumat și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.
În motivare, a arătat reclamantul că pârâtul a închiriat un spațiu ce aparține reclamantului și, deși s-a obligat să plătească consumul de curent electric, a părăsit locația, fără să-și achite datoria. Totodată, când a plecat, pârâtul i-a devastat spațiul, lăsându-i rafturi din sticlă sparte, gresie deteriorată, găuri în pereți și luându-i o tejghea, fără să i-o mai aducă înapoi.
În dovedire, reclamantul a depus la dosar înscrisuri și a cerut audierea unor martori.
Legal citat, pârâtul P. D. L. a depus la dosar întâmpinare și cerere reconvențională prin care, a solicitat respingerea acțiunii principale, ca neîntemeiată și obligarea reclamantului să-i plătească suma de 2150 lei, reprezentând contravaloare chirie achitată în plus și să plătească și cheltuielile de judecată. În dovedirea celor prezentate, pârâtul a cerut audierea martorilor A. M. și A. V..
Examinând actele și lucrările de la dosarul cauzei instanța reține că, între părți, a intervenit, la data de 02.03.2011, un contract de închiriere privind spațiul situat în mun. D., ., .. A, ., pe o durată de 3 ani.
Prin acest contract, pârâtul reclamant a preluat o cameră din apartamentul aparținând reclamantului pârât, nemobilată, pentru a deschide un magazin alimentar.
Prețul chiriei era lunar de 50 lei, urmând ca plata gazului metan consumat, curentului electric, apă și gunoi pentru acea cameră să fie făcută de chiriaș.
Imediat după încheierea contractului, reclamantul pârât și-a făcut curățenie în apartament, cheltuind apă și curent electric mai mult, decât în condiții normale.
Având mare nevoie de bani, reclamantul pârât a solicitat pârâtului reclamant să-i plătească o sumă mai mare, reprezentând chirie în avans, respectiv suma de 2.800 lei, ceea ce reprezintă contravaloarea chiriei pentru întreaga perioadă a contractului, sumă pe care chiriașul a plătit-o, potrivit dispoziției de plată depusă la fila 14, dosar.
După terminarea curățeniei din apartament, reclamantul pârât a închiriat cealaltă cameră unor alte persoane și, din acest moment, au început divergențele între părți.
Din acest motiv, pârâtul reclamant și-a mutat magazinul într-o altă locație, în luna martie 2012, predând cheile reclamantului pârât.
Din înscrisurile depuse la dosar, din declarațiile părților și a martorilor audiați în cauză, rezultă că atât reclamantul pârât, cât și pârâtul reclamant nu au respectat clauzele contractuale stabilite inițial.
Spațiul a fost preluat fără nici un fel de mobilier sau rafturi; chiriașul și-a adaptat spațiul în vederea desfășurării activității.
Pârâtul reclamant nu a plătit contravaloarea facturilor de la utilități, conform angajamentului dar a achitat contravaloarea chiriei pentru întreaga perioadă a contractului, sumă pe care chiriașul nu a mai recuperat-o, deși, a părăsit spațiul după un an de zile.
Nu au fost respectate dispozițiile art. 720 Cod procedură civilă, nerealizându-se procedura notificării.
Constatând că nu sunt îndeplinite condițiile dispozițiilor art. 1357 Cod civil, conform căruia, cel care cauzează altuia un prejudiciu este obligat să îl repare, instanța va respinge ca neîntemeiate atât acțiunea principală, cât și cererea reconvențională.
Potrivit chitanțelor depuse la dosar și în conf. cu disp. art. 276 Cod procedură civilă, instanța va constata compensate cheltuielile de judecată, ocazionate de acest proces.
Atât acțiunea principală, cât și cererea reconvențională au fost legal timbrate.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea principală formulată de reclamantul C. V., cu domiciliul în mun. D., . nr. 2, jud. B., în contradictoriu cu pârâtul P. D. L., domiciliat în mun. D., .. 9, ..A, ., precum și cererea reconvențională formulată de acesta din urmă.
Constată compensate cheltuielile de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Judecător A. E. C. N. M.
Red.A.E.C.
Th.red.NM
Ex.4./05.02.2013.
← Cereri. Sentința nr. 1855/2013. Judecătoria DOROHOI | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1839/2013. Judecătoria... → |
---|