Acţiune în constatare. Sentința nr. 4809/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4809/2013 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 09-12-2013 în dosarul nr. 9486/225/2013
Dosar nr._ acțiunea în constatare
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4809
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 09 DECEMBRIE 2013
COMPLETUL COMPUS DIN:
PREȘEDINTE A. G.
GREFIER ȘEDINȚĂ C. B.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanții I. P. C. Prin ., I. P. Ninel prin . și pe pârâta V. R. SA, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat D. D. pentru reclamanții și avocat N. A. pentru pârâți
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la acest termen lipsesc reclamanții.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Av. D. D. pentru reclamanți solicită admiterea acțiunii, anularea a 5 clauze contractuale, erau necesare anumite clauze, în cauză e un contract tipic de adeziune. Cu privire la art. 8.1 lit. c) și d), arată că Banca și-a declarat scadența bazându-se pe evenimente care nu țin de relația contractuală dintre părți, actul adițional nu a fost semnat, există notificarea comunicată băncii. Consideră că nu e îndeplinită condiția privind existența consimțământului, există doar ca înscris material,solicită constatarea nulității, cu cheltuieli de judecată constând în onorariu avocat,depune concluzii scrise și chitanță onorariu avocat.
Reprezentantul pârâtei, av. N. A. solicită respingerea acțiunii pe motivele arătate în întâmpinare, solicită cheltuieli constând în onorariu avocat, fără chitanță.
În temeiul art.150 C.proc.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza pentru soluționare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la aceasta instanța la data de 09.07.2013, și înregistrată sub nr_, reclamanții I. P. Ninel și I. P. C. au chemat în judecată pârâta . pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate existența clauzei abuzive, privind comisionul de risc, prevăzută la pct.5 lit. a din Condiții speciale coroborat cu art.3.5. din Condiții generale ale convenției de credit nr._ din 08.05.2007 încheiată cu pârâta, să se dispună anularea acestei clauze și obligarea pârâtei la restituirea sumei de 1180 franci elvețieni, reprezentând contravaloare comision de risc, suma actualizată cu indicele ratei inflației, cu cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat că, la data de 08.05.2007 părțile au încheiat convenția de credit nr._ din 08.05.2007 pentru suma de 25.000 franci elvețieni, reclamanții considerând că această Convenție de credit, prezintă practic toate caracteristicile unui contract de adeziune, cu clauze preformulate de către instituția bancar și conține clauze abuzive, așa cum sunt acestea reglementate de Legea 193/2000.
Se arată că, pentru acordarea creditului pârâta a perceput plata unui comision de risc de 0,1%, plătibil lunar, aplicat la soldul creditului, pe toată perioada de creditare, conform clauzei prevăzute la pct.5 lit. a din condiții speciale coroborat cu art.3.5 din Condiții generale ale convenției de credit.
Acest comision de risc a fost impus de către banca, deși arată reclamanții că au garantat creditul cu un drept de ipotecă în patrimoniul băncii (ipotecă de rang II asupra imobilului situat în Drobeta Turnu Severin, ., ., .), bunul ipotecat fiind asigurat la un asigurător agreat de către bancă, polițele de asigurare fiind cesionate în favoarea băncii.
Precizează reclamanții că nicăieri în convenția de credit nu se explica motivul pentru care a fost inclus acest comision de risc, scopul lui, destinația sumelor încasate cu titlu de comision de risc și riscul pe care banca a vrut să îl acopere sau orice alt element de fapt determinant în stabilirea cuantumului acestui comision.
Consideră reclamanții că acest comision de risc este perceput de bancă pentru același motiv pentru care încasează dobânda, respectiv pentru acordarea creditului, fără ca distincția dintre acestea (comision de risc si dobânda) să fie făcuta în mod clar și inteligibil, așa cum prevăd dispozițiile Legii nr. 193/2000. Mai mult, nici în condițiile generale și nici în condițiile speciale nu este prevăzut dacă acest comision este de 0,1 % pe an sau de 0,1 % pe luna, din modul de redactare al convenției deducându-se că acesta este un procent anual. În realitate însă, acest comision a fost perceput ca un comision lunar, ceea ce înseamnă un procent anual al comisionului de risc de 0,1 % x 12 luni=1,2 % pe an., reclamanții arătând că modul echivoc în care a fost definit comisionul de risc și modul de calcul al acestuia, au condus la majorarea dobânzii contractuale, acest comision fiind, în realitate, o dobândă mascată, menită să majoreze, în mod considerabil, veniturile băncii.
Reclamanții mai precizează că la încheierea convenției de credit nu au avut posibilitatea să refuze stipularea vreunei clauze contractuale, toate clauzele fiind preformulate de către bancă. Prin notificarea nr.921/17.09.2010 banca pârâtă a fost notificată, în sensul că reclamanții nu sunt de acord cu prevederile actului, deoarece comisionul de risc trebuia eliminat si nu transformat în comision de administrare credit.
Directiva 93/13/CEE, apreciindu-se că banca, în calitatea sa de profesionist, a acționat în relația contractuală de pe o poziție dominantă și a impus, peste voința lor, clauze abuzive, cu încălcarea drepturilor reclamanților.
Prin încasarea comisionului de risc de către banca, atât în forma inițială cât și în forma redenumita s-a creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei-credințe .
Față de precizările făcute reclamanții consideră ca în convenția de credit încheiata cu pârâta clauza privind comisionul de risc, respectiv cea privind comisionul de administrare credit, așa cum a fost redenumit comisionul de risc, sunt clauze abuzive, motiv pentru care consideră că se impune ca acestea sa fie anulate și eliminate din convenția de credit, care urmează sa se deruleze în continuare, după eliminarea clauzelor abuzive.
O data cu constatarea caracterului abuziv al clauzelor privind comisionul de risc/de administrare credit sumele plătite în temeiul acestor clauze rămân fără suport contractual, deoarece clauzele abuzive nu produc nici un efect asupra consumatorului (potrivit art.6 din Legea 193/2000).
Având în vedere că existenta clauzelor abuzive are ca efect nulitatea absoluta a acestora, se consideră că aceste clauze nu au existat încă de la încheierea contractului, cu efectul repunerii părților în situația anterioara inserării clauzelor abuzive, respectiv restituirea prestațiilor efectuate în temeiul clauzelor afectate de nulitate, ceea ce presupune restituirea sumelor de bani reținute de pârâte cu titlu de comision de risc, indiferent de denumirea sub care au fost încasate aceste sume.
Reclamanții consideră că, deși au plătit sumele de bani, acestea nu au fost scăzute din totalul creditului și, deși au achitat dobânda băncii pentru aceste sume, banca folosindu-se, în mod nelegal de acești bani, pentru o reparare integrala, se impune ca banca să fie, la rândul ei, obligată să plătească dobânda solicitată.
Referitor la cuantumul sumelor solicitate, se arată că acesta au fost calculat prin adunarea sumelor înscrise cu titlu de comision de risc/de administrare credit în extrasul de cont emis la data de 18.03.2013 de catre instituția bancară, sumele achitate fiind evidențiate în fișa de calcul.
În drept au fost invocate dispozițiile din Legea nr. 193/2000, art.948, art.966, art.968, art.1092 Cod civil, OUG nr.50/2010, OG nr 9/2000 și OG nr 13/2011.
În dovedirea cererii a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri depunând în acest sens, în copii certificate pentru conformitate cu originalul: convenția de credit nr._ din 08.05.2007, plan de rambursare, adresa nr. 277/28.05.2013, notificare nr 1709/19.109.2012.
Instanța, având în vedere dispozițiile art. 201, alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă a comunicat pârâtei un exemplar al cererii de chemare în judecată și înscrisurilor anexate, cu mențiunea că are obligația de a depune întâmpinare în termen de 25 zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a mai invoca excepții, în afara celor de ordine publică.
La data de 26.07.2013, pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și de asemenea, reținând culpa procesuală a reclamanților, să se dispună obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare s-a arătat că inițiativa încheierii Convenției de credit a aparținut în exclusivitate și în totalitate reclamanților, care s-au adresat băncii în urmă cu mai bine de 5 ani pentru a obține un credit în condițiile comerciale oferite în mod curent de către V.. Dacă, în cursul discuțiilor legate de perfectarea Convenției de credit, orice clauză ar fi fost considerată neavantajoasă ori ar fi fost neclară, reclamanții aveau ocazia să formuleze obiecțiuni sau să renunțe la a mai încheia orice convenție
Pârâta a invocat prevederilor Decretului nr. 167/1958, respectiv prescripția dreptului de a solicita restituirea sumelor achitate în baza clauzelor pretins nelegale cu mai mult de 3 ani înainte de data introducerii acțiunii, considerând că solicitarea de restituire a sumelor achitate cu titlu de comision de risc și/sau dobândă ajustată este neîntemeiată.
Cu titlu prealabil, s-a arătat că dispozițiile art. 13 alin. 1 din Legea 193/2000 prevăd posibilitatea instanțelor de a "dispune, sub sancțiunea daunelor, modificarea clauzelor contractuale, în măsura în care contractul rămâne în ființă, sau desființarea acelui contract, cu daune interese, după caz", rezultând fără nici un echivoc, că sancțiunea modificării clauzelor contractuale nu poate fi dispusă decât pentru viitor prin înlăturarea acestora din contracte.
Din analiza Legii nr. 193/2000 rezultă că aceasta nu prevede, ca sancțiune, anularea clauzelor cu caracter abuziv, niciunul din articolele acestui act normativ neputând constitui temeiul de drept al aplicării de către instanță a unei astfel de sancțiuni legale. În aceste condiții, s-a apreciat că, în lipsa unei mențiuni exprese în Legea nr. 193/2000 privitoare la nulitatea clauzelor abuzive, instanța va aplica dreptul comun în materia nulităților, motivele invocate de reclamant trebuind a fi încadrate în cazurile generale de nulitate a actului juridic reglementate de legislația actuala, nulitatea clauzei comisionului de risc fiind una relativa, iar nu una absolută,subliniind că natura interesului protejat este privat.
Referitor la caracterul abuziv al unei clauze incluse într-un contract încheiat cu consumatorii se arată că, atât prevederea națională, cât și cea comunitară stabilesc trei condiții cumulative, respectiv clauza să nu fi fost negociată direct cu consumatorul, clauza să fie contrară bunei-credințe și prin ea însăși, sau împreună cu alte prevederi din contract, să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului.
Se precizează că, clauza contractuală ce reglementează dreptul V. de a percepe comisionul de risc, respectiv cel de administrare a riscului, nu este o clauză abuzivă în înțelesul art. 4 din legea nr. 193/2000, riscul este generat prin simpla acordare a unul credit și trebuie în permanență evaluat pe parcursul derulării contractului
Clauza reglementată la art. 5 din Convențiile de credit nu creează un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților. Pentru a putea fi reclamat un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților ar trebui să fie incidentă lipsa unei contraprestații pentru dreptul corelativ al uneia dintre părți, ori în situația dedusă judecății, reclamanții invocă tocmai lipsa unei obligații/prestații corelative subscrisei față de obligația acesteia de a achita comisionul de risc astfel cum s-a stipulat prin clauzele contractuale agreate de părți.
Riscul de credit este asumat în urma analizei económico-financiare a solicitantului de credit și se află în strânsă corelație cu riscul de diminuarea a valorii creanțelor, riscul contrapartidei, riscul de poziție, riscul de decontare/livrare, riscul valutar, riscul de marfă, riscul reputațional și riscul operațional, astfel cum sunt acestea reglementate de dispozițiile art. 126 alin, (1) din OUG nr, 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului.
Pentru administrarea tuturor acestor categorii de risc, banca percepe un comision de risc, care se regăsește în prețul creditului. Administrarea riscului este esențială în contractele de credit, astfel că acest efort suplimentar depus de creditor se regăsește într-un cost transparent asumat de consumator sub forma comisionului de risc.
S-a considerat că se impune respingerea ca neîntemeiată a susținerilor reclamanților cu privire la lipsa timpului necesar studierii contractului de credit anterior semnării sale, precum și cele referitoare la lipsa de claritate a exprimării, precum și a conținutului acestei clauze - fără să detalieze dacă acest comision reprezintă o cheltuială sau un venit al băncii, pentru a dovedi caracterul abuziv al unor clauze susținut a fi abuzive, deoarece reclamanții aveau atât obligația cât și posibilitatea să studieze actul juridic pe care urmau să îl încheie, pentru a-și angaja în cunoștință de cauză voința juridică. Din comportamentul său ulterior încheierii contractului, respectiv faptul că nu au contestat clauzele acestei convenții imediat după ce au intrat în posesia unui exemplar al acesteia, introducând prezenta acțiune după mai bine de 4 ani de la încheierea contractului, reiese dezinteresul reclamanților pentru clauzele contractuale, deci lipsa unei vătămări în acest sens.
De altfel, existența comisionului de risc, precum și condițiile principale în care urma să se încheie convenția au fost stipulate într-o maniera accesibila în primele 4 pagini ale condițiilor speciale din contract, putând fi luate la cunoștință cu un minim de diligentă din parte reclamanților.
Nici invocarea lipsei explicațiilor din partea reprezentanților băncii a unor termeni din contract, în cazul de față a comisionului de risc, nu poate fi reținută deoarece această sintagmă, nu necesită cunoștințe de specialitate pentru a fi înțeleasă, având semnificația obișnuită din limbajul comun, accesibil oricărei persoane diligente, care intră în relații contractuale cu o altă entitate.
În ceea ce privește comisionul de risc, acesta este menit a acoperii eventualele pagube suferite de bancă, deoarece valorificarea garanției reale, în cazul în care se ajunge la o astfel de situație, nu acoperă pierderile înregistrate de bancă prin riscul devalorizării imobilelor dincolo de marja de 25 % avută în vedere la constituirea garanției reale imobiliare, datorită unei crize imobiliare, sau prin pieirea bunului ipotecat în perioada dintre momentul expirării poliței de asigurare a imobilului și încheierea unui noi polițe de către împrumutat, de exemplu. Pentru toate aceste riscuri și costuri posibile, banca a introdus un comision de risc.
În consecință, s-a arătat că perceperea comisionului de risc a fost reglementată și consimțită contractual de către părțile Convențiilor de credit, fără existența vreunei constrângeri, și se realizează potrivit principiului consfințit de art. 969 C. civ. (art. 1270 NCC), conform căruia "convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante".
De asemenea, V. a acordat creditul în baza unei structuri de costuri predefinite, astfel încât să poată fi asigurat atât profitul său (acționând în baza principiilor aplicabile, potrivit Decretului-lege nr. 31/1954, persoanelor juridice), cât și solvabilitatea sa. Comisionul de risc a fost inclus încă de la momentul acordării creditului în calculul dobânzii anuale efective - D., fiind cunoscut reclamanților.
S-a considerat că transpunerea ambiguă a directivei 93/13/CEE în dreptul național prin Legea 193/2000 echivalează cu transpunerea incorectă a acesteia.
Din analiza comparativă a celor două prevederi normative se observă că prețul unui serviciu, așa cum sunt dobânda și comisioanele percepute de către subscrisa nu pot face obiectul analizei din perspectiva caracterului abuziv.
Se apreciază că în cauza de față, redactarea clauzelor din Convențiile de credit referitoare atât la dobândă, cât și la comisionul de risc, prin exprimarea în formulă procentuală la care se adaugă un scadențar din care reiese cu claritate atât costul lunar, cât și costul total al creditului, îndeplinesc condițiile unor clauze clar și inteligibil exprimate. Așadar, rata dobânzii împreună cu comisioanele și celelalte costuri aferente sunt elemente ale obiectului principal al Convențiilor de credit, motiv pentru care a solicitat instanței să aplice prevederile Legii nr. 193/2000 și să elimine din cadrul controlului unui eventual caracter abuziv, acele clauze care se referă la componente sau caracteristici ale D..
În subsidiar s-a solicitat să constate că anularea clauzelor invocate de reclamanți nu poate produce efecte retroactive, față de caracterul succesiv al prestațiilor.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au solicitat anularea clauzei referitoare la comisionul de risc, solicitând instanței și restituirea sumelor plătite în contul acesteia, fără a le preciza însă în mod concret. Însă, se apreciază că admiterea acestei acțiuni nu poate produce efectul restituirii sumelor deja achitate. Contractele de credit reprezintă contracte cu executare succesivă, deoarece obligația împrumutatului se execută în timp, prin rate succesive, iar obligația împrumutătorului de a lăsa la dispoziția celui dintâi suma de bani, se întinde pe toată durata contractuală. În situația în care numai pârâta ar fi obligată la restituirea sumelor deja achitate, s-ar crea o situație inechitabilă, caracterizată juridic de îmbogățirea fără justă cauză a reclamanților. De altfel, efectul sancțiunilor prevăzute de Legea nr. 193/2000, prevăzut în art. 13, este „modificarea clauzelor contractuale, sau desființarea acelui contract, cu daune-interese". Deoarece reclamanții nu au solicitat desființarea Convențiilor de credit în ipoteza în care clauzele s-ar considera nelegale, singurul efect pe care instanța îl poate da eventualei sancțiuni pe care ar găsi-o aplicabilă este modificarea pentru viitor a acestora.
În consecință, se consideră că instanța învestită cu soluționarea prezentei cereri de chemare în judecată este competentă doar să stabilească limitele unui nou cadru contractual, pe care ambele părți au libertatea să îl accepte sau nu, cu consecința posibilității V. de a solicita ulterior rezilierea Convențiilor de credit și, implicit, restituirea sumei acordate cu titlu credit.
Pârâta solicită să se constate că reclamanții din prezenta cerere de chemare în judecată nu pot fi încadrați în noțiunea de „consumator" și prin urmare dispozițiile protective nu le sunt aplicabile, în speța dedusă judecății activitatea profesională desfășurată de reclamanți prin care acesta se îndepărtează de la conceptul de consumator/debitor profan impune lipsirea acestuia de beneficiul protecției și inaplicabilitatea dispozițiilor cuprinse în actele normative cu obiect de reglementare protecția consumatorilor citate și invocate, ca temei al cererii de chemare în judecată.
Se apreciază că în situația în care s-ar da curs solicitărilor reclamanților, și s-ar interpreta dispozițiile din OUG 50/2010 și din Legea 193/2000, ca ducând la înlăturarea clauzelor referitoare la comisionul de risc, efectele pe care le-ar produce această interpretare, ar nesocoti dreptul la proprietate privată al pârâtei, dar și dreptul la exercitarea activității economice.
În drept, au fost invocate prev. art. 205 - 208 N.C. pr. civ., principiul aplicabilității directe a Directivei nr. 93/13/CEE, Legea nr. 193/2000, Decretul 167/1958, Decretul 31/1954.
În probațiune a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și practica judiciară relevantă.
La data de 13.09.2013, reclamanții au depus răspuns la întâmpinare solicitând respingerea ca neîntemeiate a excepțiilor invocate de parata S.C. V. România S.A. prin întâmpinare.
Referitor la prescripției dreptului de a solicita înlăturarea clauzelor abuzive s-a arătat că pârâta S.C. V. România S.A. este în eroare cu privire la calificarea nulității care afectează clauzele abuzive inserate în contractele dintre consumatori și comercianți, normele legale care vizează protecția consumatorului fiind norme imperative, de ordine publică. Raporturile contractuale intrând sub incidența Legii nr. 193/2000, fiind vorba de raporturi ce decurg dintr-un contract comercial încheiat între un comerciant și consumatori, lege care interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii. încălcarea acestei dispoziții imperative a legii, deschide consumatorului calea acțiunii in constatarea nulității absolute a clauzei respective, acțiunea în constatarea nulității absolute fiind imprescriptibilă extinctiv.
Faptul că instanța de judecată este autorizată de lege să invoce din oficiu caracterul abuziv al unei clauze, precum și faptul că introducerea unor clauze abuzive este sancționată contravențional de legiuitor (art.13 si 16 din Legea 193/2000), constituie tot atâtea argumente în sensul că interesul ocrotit prin aceste dispoziții legale este unul de ordine publică iar sancțiunea care se aplică unor astfel de clauze pentru nerespectarea dispozițiilor Legii nr. 193/2000 este nulitatea absoluta.
Referitor la excepția prescripției dreptului de a solicita restituirea sumelor achitate în baza clauzelor pretins abuzive s/a arătat că prin constatarea caracterului abuziv al clauzei privind comisionul de risc/de administrare credit dispare fundamentul executării obligației respective, astfel ca plata efectuată cu acest titlu devine o plata nedatorata, care este supusă restituirii, conform dispozițiilor legale de la data la care se constată caracterul abuziv al clauzei. În același timp, dreptul la acțiune în restituirea sumelor încasate în temeiul clauzelor abuzive, asa cum s-a stabilit deja în practica și în jurisprudență, acest drept esté supus unui termen de prescripție de 3 ani, care începe să curgă de la data când titularul dreptului poate solicita restituirea, respectiv data anularii clauzelor..
Referitor la susținerea că anularea clauzelor nu poate produce efecte retroactive ca urmare a faptului că respectivul contract de credit este un contract cu executare succesivă s-a precizat că, convenția de credit încheiată cu pârâta este un contract cu executare imediată, fiind finalizat la momentul la care banca a împrumutat suma de bani care constituie împrumutul. Prin restituirea împrumutului în mai multe rate se stabilește doar scadența obligației de a restitui împrumutul, ceea ce nu afectează sub nici o forma natura juridică a contractului.
Pe fondul cauzei, se arată că susținerile pârâtei nu pot fi reținute de catre instanță, pârâta susținând în mod tendențios că nu pot fi încadrați în noțiunea de consumatori și, ca atare, nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 193/2000.
Referitor la caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de risc/de administrare credit, s-a considerat că, în cauză, sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de Legea nr. 193/2000 și anume: clauza respectivă să fie conținută într-un contract intervenit între un comerciant si un consumator; clauza să nu fi fost negociată direct cu consumatorul, înțelegând prin aceasta că respectiva clauza a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei (contractele încheiate cu banca fiind contracte tipizate, cu clauze nenegociabile, preformulate de către instituția bancara); clauza respectivă să creeze în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Mai mult, s-a arătat că la pagina 8 din întâmpinarea depusă la dosar, pârâta recunoaște caracterul nenegociat la contractelor bancare, arătând ca "Contractele de credit au fost asimilate in literatura noțiunii doctrinare de "contract de adeziune" sau"contract standard preformulat astfel cum menționează actele comunitare in materia protecției consumatorului si cum a fost preluată expresia și de dispozițiile art.4 din Legea 193/2000" .
Clauza privind comisionul de risc/de administrare credit este identică la toate contractele de aceeași categorie, reclamantul consumator fiind pus, astfel cum prevede și sistemul de protecție pus în aplicare prin Directiva 93/13, într-o situație de inferioritate față de comerciantul bancă, în ceea ce privește atât puterea de negociere, cât și nivelul de informare, caz care îl conduce pe client la adeziunea la condițiile redactate în prealabil de bancă.
Lipsa posibilității de a negocia clauzele contractuale rezultă cu prisosință și din comportamentul băncii de a impune un act adițional, pe care reclamanții au refuzat să îl semneze, scopul băncii fiind acela de a salva existenta clauzei privind comisionul de risc, clauză ce a fost exclusă de OUG nr.50/2010.
Și condiția dezechilibrului semnificativ creat între drepturile și obligațiile părților in detrimentul consumatorului si contrar bunei credințe este îndeplinită, precizându-se că așa cum rezultă din convențiile de credit încheiate cu banca, aceasta a perceput un comision denumit de risc" de 0,1% din soldul creditului, pentru fiecare convenție de credit în parte, fără să ofere în schimb un bun sau serviciu și fără a exista măcar eventualitatea unei astfel de contraprestații pe parcursul derulării creditului, astfel că perceperea comisionului de risc nu poate fi apreciată drept o plată din punct de vedere juridic.
Referitor la solicitarea pârâtei de a aplica "principiul "efectului direct" al art.4 alin.2 din Directiva 93/13/CE, s-a apreciat că transpunerea acestei Directive în dreptul național s-a făcut cu respectarea prevederilor acesteia s-a arătat că nici art.4 alin.6 din Legea 193/2000 și nici art.4 alin.2 din Directiva 93/13/CEE nu exclud în mod automat și nediferențiat de la controlul caracterului abuziv clauzele referitoare la preț, ci fac referire la adecvarea dintre preț si serviciile sau produsele oferite în schimb și la necesitatea ca respectiva clauza să fie exprimată în mod clar și inteligibil, rezultând astfel că, în limitele stabilite de lege, instanțele pot analiza dacă anumite clauze care influențează prețul unui contract dintre comerciant și consumator sunt abuzive, potrivit Legii nr. 193/2000.
Or, în convenția de credit nu este definit în mod clar comisionul de risc, iar motivația perceperii acestui comision nu este indicata nici în condițiile generale, nici în condițiile speciale ale convenției de credit, aceasta este doar justificată, ulterior încheierii contractului, prin apărările formulate, în întâmpinarea depusă la dosar.
Potrivit clauzei prevăzute la art.3.5 din condiții generale, comisionul de risc este datorat "pentru punerea la dispoziție a creditului", exact ca și dobânda (art.3.1.1 din condiții generale), fără ca distincția dintre acestea (dobânda și comision) să fie exprimată într-un mod clar și inteligibil. Aceasta interpretare a băncii, "pentru punerea la dispoziție a creditului" nu are nici o legătura cu vreun eventual risc pe care banca a dorit să îl asigure prin încasarea acestui comision.
Aceasta clauză oferă băncii dreptul discreționar de a încasa sume de bani în afara debitului principal și dobânzilor și costurilor aferente percepute separat, fără ca banca să indice în mod clar condițiile și împrejurările care ar genera și justifica acest comision în cazul convenției de credit..
S-a precizat că reclamanții au fost obligați să plătească băncii o sumă arbitrară, fără nici o explicație concretă, suma care aduce băncii un venit nejustificat și necuvenit și care este plătită separat de plata dobânzii, a taxelor și comisioanelor de acordare și rambursare a creditului. Clauza privind comisionul de risc, ulterior de administrare credit, sub aspectul conținutului și al efectelor, servește doar interesului pârâtei, încălcând astfel principiul bunei-credințe și corectei informări ce guvernează raporturile contractuale.
Banca susține, în întâmpinarea sa, că riscul este generat de simpla acordare a creditului și trebuie în permanență evaluat pe parcursul derulării contractului, prezentând o definiție a ceea ce înseamnă, din punct de vedere al doctrinei, creditul bancar și riscul bancar, reclamanții contestând că banca trebuie să-și ia garanții pentru ca restituirea creditului acordat să se facă în condițiile convenite, însă banca nu poate impune în sarcina reclamanților riscul pe care și-1 asumă banca în raport cu alte credite, acordate de bancă, de multe ori, pe criterii neperformante.
Cu privire la împrejurarea că reclamanții au semnat convențiile de credit, aceștia au apreciat că acest lucru nu poate determina lipsa de incidență a prevederilor legii nr.193/2000, acest act normativ fiind menit tocmai să protejeze consumatorii care au încheiat deja astfel de contracte cu comercianții, consumatorii acționând de pe o poziție inegala în relația cu comercianții.
Referitor la susținerea pârâtei că anularea clauzelor ar conduce la nerespectarea dreptului de proprietate și la libertatea economică, justificat de faptul că prin aceasta ar fi spoliată speranța legitima de câștig a Băncii s-a apreciat că, așadar, banca recunoaște că scopul acesteia este acela de a realiza câștig, cu orice preț, chiar și cu încălcarea abuziva a drepturilor reclamanților, în calitatea lor de consumatori.
Prin anularea clauzelor abuzive se restabilește echilibrul contractual și nu se încalcă nici un drept al pârâtei, contractul încheiat urmând să se deruleze în continuare, după eliminarea clauzelor abuzive. Se arată că banca nu a contestat cuantumul sumelor pe care reclamanții le-au achitat cu titlu de comision de risc/de administrare credit, acesta rezultând fără echivoc din actele depuse le dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele: Analizând întregul material probator administrat in cauza, instanța reține următoarele:
Instanța reține că între părți s-a încheiat convenția de credit nr._ din 08.05.2007 urmând a avea în vedere dispozițiile art. 102 din Legea nr. 71/2011, conform cărora contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa, raportat la data încheierii convenției de credit.
Analizând excepția prescripției dreptului de a cere înlăturarea clauzelor din contract, instanța reține că, o dată ce se solicită și constatarea caracterului abuziv al clauzei stipulate la art. 5 lit. a) din contractul intervenit între părți privind comisionul de risc redenumit comision de administrare pe parcursul derulării contractului prevăzută la art.5.1 lit. b din Condițiile speciale ale convenției de credit nr._ din 08.05.2007 prin raportare la natura juridică a acțiunii în constatare față de caracterul patrimonial imprescriptibil al nulității absolute, sumele plătite în temeiul acestei clauze rămân fără suport contractual, efect ce se produce retroactiv, de la momentul încheierii contractului, deoarece clauza nu „devine” abuzivă la momentul constatării acesteia, ci a fost abuzivă încă de la momentul încheierii contractului, instanța doar constatând acest aspect.
Prin urmare, și în ceea ce privește excepția prescripției dreptului de a solicita restituirea sumelor achitate, dat fiind faptul că sumele de bani achitate cu titlu de comision de risc rămân fără suport contractual, plata efectuată în acest sens devine o plată nedatorată care este supusă restituirii (repetițiunii). Astfel, dreptul material la acțiune al reclamanților pentru restituirea sumelor încasate cu titlu de comision de risc, nu s-a prescris având în vedere disp. art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, prescripția dreptului de a solicita restituirea sumelor încasate curge din momentul constatării caracterului abuziv al clauzei contestate.
În consecință, având în vedere cele expuse mai sus, instanța va respinge excepția prescripției dreptului de a cere înlăturarea clauzelor din contract și excepția prescripției dreptului de a solicita restituirea sumelor achitate, invocate de pârâta S.C. V. România S.A. ca neîntemeiate.
Cu privire la fondul cauzei, între părți s-a încheiat convenția de credit nr_ din 08.05.2007 pentru suma de 25.000 CHF creditul fiind asigurat de o garanție reală imobiliară (ipotecă) de rang II asupra imobilului situat în Drobeta Turnu Severin, ., ., . și s-a cesionat în favoarea băncii o poliță de asigurare pentru acoperirea tuturor riscurilor pentru imobil.
Inserarea comisionului de risc la punctul 5 lit. a din Condițiile speciale ale convenției de credit care este explicitat ulterior la pct.3.5 din Condițiile generale ale convenției, redenumit ulterior comision de administrare credit din septembrie 2010, conform extrasului de cont, pot fi considerate ca fiind clauze abuzive ce intră sub incidența prevederilor Legii nr. 193/2000.
Potrivit pct.5 lit a din Condițiile speciale se definește comisionul de risc care este un procent aplicat la soldul creditului, plătibil lunar in zilele de scadenta, pe toata perioada de derulare a convenției de credit., iar art.3.5 din Condițiile generale menționează ca „ pentru punerea la dispoziție a creditului, împrumutatul datorează băncii un comision de risc, aplicabil la soldul creditului, care se plătește lunar, pe toata perioada creditului.”
Conform art. 1 din legea nr.193/2000, orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate.
Potrivit lit. g din Anexa la lege, este considerată abuzivă clauza care „dă dreptul exclusiv comerciantului să interpreteze clauzele contractuale.”
Instanța constata ca motivația perceperii acestor comisioane nu este detaliată nici in cuprinsul condițiilor speciale, nici în cel al condițiilor generale ale contractelor menționate, de asemenea din clauzele stipulate se deduce ca acesta se percepe indiferent daca clientul este bun sau râu-platnic si nu se prevede daca, la încetarea convenției, acesta se va restitui.
Deci banca si-a luat măsura creșterii costurilor creditului in caz de neplata la scadenta a ratelor de credit si a dobânzilor aferente, prin aplicarea comisionului de penalizare si a unei rate de dobânda penalizatoare majorate, costuri care vor fi suportate de către debitor, pana la data plății restantelor, ceea ce nu mai justifica aplicarea altui comision pentru riscul de neplata sau a unui alt comision de administrare credit.
Conform art. 4 (1) din Legea nr.193/2000 „O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. (2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
În speță, instanța mai subliniază că în momentele în care au fost încheiate aceste contracte, consumatorii au acționat de pe o poziție inegală, în raport cu banca, contractele încheiate sunt de adeziune, clauzele fiind prestabilite de către împrumutător, fără a da posibilitatea contractanților de a modifica sau înlătura vreuna din aceste clauze. Astfel, consumatorii nu au avut posibilitatea să negocieze nici o clauză din contracte, actele juridice fiindu-le impuse, în forma respectivă, de către bancă, ceea ce a creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Conform art. 4 alin. ultim din Legea nr. 193/2000, coroborat cu art. 1169 C. civ, pârâtei îi revenea obligația de a dovedi că a negociat în mod direct aceste clauze cu împrumutații, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.
In convenția de credit. nr._ din 08.05.2007comisionul denumit „de risc” și cel de administrare credit nu au un echivalent într-o contraprestație a pârâtelor (nici măcar eventuală), astfel că perceperea sa nu poate fi apreciată drept o plată din punct de vedere juridic, situație în care dezechilibrul creat în detrimentul consumatorilor este evident deoarece i s-a perceput lunar echivalentul a 0,19 % din soldul creditului, și respectiv 0,1%, fără a primi în schimb un bun sau serviciu și fără a exista nici măcar eventualitatea unei astfel de contraprestații pe parcursul derulării creditului.
Ceea ce conferă un profund caracter abuziv acestei clauze contractuale este faptul că, atâta vreme cât ea reprezintă numai o „garanție” (și nu o „plată”), această clauză trebuia să fie dublată de o alta, prin care să se prevadă restituirea comisionului către împrumutați, o dată cu plata integrală a ratelor de către aceștia.
Garantarea obligației constituie numai o măsură de asigurare a executării acesteia care nu se poate transforma într-o obligație de plată suplimentară. O dată executată obligația contractuală (în speță restituirea creditului acordat), sumele de bani plătite numai cu destinația de a garanta executarea acestei obligații trebuie restituite debitorului.
Aceste sume de bani nu pot rămâne la creditor pentru că nu sunt parte a creditului (sau a accesoriilor acestuia) și nici nu reprezintă, așa cum s-a arătat anterior, contravaloarea unei alte prestații a creditorului.
In ceea ce privește solicitarea pârâtelor de a aplica principiul “efectului direct” al art.4 alin.2 din Directiva 93/13/CEE, instanța apreciază următoarele:
Directiva este un act normativ cu forța obligatorie pentru statul membru căruia îi este adresata numai în ce privește rezultatul de atins, lăsându-se autorităților naționale din statul respectiv competenta alegerii formelor si metodelor de aplicare a ei. Ea apare ca un instrument folosit la nivel comunitar în vederea armonizării legislațiilor naționale, de depășire a diferențelor, a contradicțiilor, de multe ori substanțiale, dintre reglementările interne ale diverselor state membre ale U.E.
În ceea ce privește transpunerea directivei, aceasta presupune adoptarea de către autoritățile naționale competente, în termenul prevăzut de către instituțiile comunitare, a masurilor necesare pentru aplicarea în ordinea juridica interna a normelor conținute de directiva.
Articolul 4(2) din Directiva a fost transpus prin art.4(6) din Legea nr.193/2000.Potrivit art.4 (2) din Directiva nr.93/13/CEE privind clauzele abuzive in contractele încheiate cu consumatorii „Evaluarea caracterului inechitabil al condițiilor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici justețea prețului sau a remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de mărfurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, dacă aceste condiții sunt exprimate în mod clar și inteligibil.”
Art.4 (6) din Lega nr.193/2000 prevede ca „Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.”
Instanța constata ca transpunerea s-a făcut cu respectarea întocmai a prevederilor directivei, rezultând ca nu va fi evaluata clauza din punct de vedere al caracterului abuziv in ceea ce privește obiectul contractului si prețul serviciului, daca ele sunt exprimate . si inteligibil.
In cazul de fata interpretarea comisionului de risc și a comisionului de administrare credit făcută de banca in contracte, „pentru punerea la dispoziție a creditului”, respectiv “pentru administrarea de către bancă a creditului din perspectiva riscurilor asumate de către aceasta prin punerea sumei principale la dispoziția împrumutatului”, este diferita de interpretarea data in întâmpinare tot de parata, respectiv pentru garantarea riscului de neplată. Prin urmare, rolul comisionului de risc și a comisionului de administrare credit nu a fost exprimat . si inteligibil in contract, de unde rezulta ca se poate analiza caracterul sau abuziv din perspectiva legii nr.193/2000, ce a transpus Directiva nr.93/13/CEE.
Tot in Directiva se prevede in art.8 ca „Statele membre pot adopta sau menține cele mai stricte dispoziții compatibile cu Tratatul în domeniul reglementat de prezenta directivă, pentru a asigura consumatorului un nivel maxim de protecție.”
Pentru toate aceste considerente, instanța urmează să constate existența clauzei abuzive privind comisionul de risc inserată la pct. 5 lit. a din Condițiile speciale coroborat cu art.3.5 din Condițiile generale ale convențiilor de credit nr. nr._ din 08.05.2007, încheiată între părți și va dispune anularea clauzei prevăzute la pct. 5 lit. a din Condițiile speciale coroborat cu art.3.5 din Condițiile generale ale convenției de credit nr. nr._ din 08.05.2007, privind comisionul de risc, redenumit comision de administrare.
În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtelor să restituie sumele încasate cu titlu de comision risc și comision de administrare credit, instanța reține că, în principiu, unul din efectele constatării caracterului abuziv al unei clauze încheiate în contractele încheiate între un comerciant și un consumator este acela că această clauză nu va produce efecte asupra consumatorului, în acest sens fiind dispozițiile art. 6 din Legea nr. 193/2000, potrivit cu care clauzele abuzive cuprinse în contract și constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua.
Contrar susținerilor pârâtei cu privire la natura contractului de credit, pretins a fi un contract cu executare succesivă, instanța constată că în speță contractul de credit (împrumut) este un contract cu executare imediată, fiind finalizat la momentul la care împrumutătorul remite împrumutatului suma de bani care constituie împrumutul.
Faptul că restituirea sumei împrumutate urmează să fie făcută în mai multe rate (conform înțelegerii dintre părți), nu afectează sub nici o formă natura juridică a contractului, deoarece acest aspect stabilește doar scadența obligației de a restitui suma împrumutată.
În plus, chiar și în cazul contractelor cu executare succesivă, excepția de la principiul retroactivității efectelor nulității privind menținerea efectelor produse în aceste contracte, este aplicabilă numai în cazul în care există o imposibilitate obiectivă de restabilire a situației anterioare, fapt care nu se verifică în speță, deoarece sumele de bani plătite fără temei contractual pot fi restituite.
În ceea ce privește petitul privind obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale, instanța reține că debitorul se afla de drept in întârziere din momentul in care obligația devine exigibila (dies interpellat pro hominem). In consecința, dobânzile legale curg de la data scadentei obligației. In speță, instanța constata ca sunt pe deplin îndeplinite condițiile cerute de lege pentru curgerea de drept a dobânzilor si anume: obligația consta in plata unei sume de bani, obligația este lichida si exigibila, iar prin încasarea fără drept a sumei de bani se prezuma ca lipsa de folosința a acesteia a produs consumatorului un prejudiciu, ce se impune a fi reparat prin acordarea dobânzii legale potrivit O.G. nr. 9/2000 și OG 13/2011, calculată de la data achitării fiecărei rate până la data plății efective.
În consecință va obliga pârâta să restituie reclamanților să restituie reclamanților suma de 1180 CHF reprezentând contravaloare comision de risc sau echivalentul în lei la data plății.
Va obliga pârâtele la plata dobânzii legale calculată de la data achitării fiecărei rate până la data plății efective, precum și la plata plată către reclamanți a cheltuielilor de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanții I. P. C. prin ., I. P. Ninel prin . domiciliați în Dr. Tr S. . . . împotriva pârâtei . cu sediul în București, . 42 sect.2, J_ ,CUI_.
Constată existența clauzei abuzive privind comisionul de risc inserată la pct. 5 lit. a din Condițiile speciale coroborat cu art.3.5 din Condițiile generale ale convenției de credit nr._/08.05.2007, încheiată între părți.
Dispune anularea clauzei prevăzute la pct. 5 lit. a din Condițiile speciale coroborat cu art. 3.5 din Condițiile generale ale convenției de credit nr._/08.05.2007, privind comisionul de risc.
Obligă pârâta să restituie reclamanților suma de 1180 CHF reprezentând contravaloare comision de risc sau echivalentul în lei la data plății efective
Obligă pârâta la plata dobânzii legale calculată de la data achitării fiecărei rate până la data plății efective.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Decembrie 2013 .
PREȘEDINTE GREFIER
GAM/C.B.
4 ex./10 pag.
20 Decembrie 2013
| ← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... | Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... → |
|---|
