Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 3039/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
Comentarii |
|
Sentința nr. 3039/2013 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 25-06-2013 în dosarul nr. 6263/225/2013
Dosar nr._ Ordonanță de plată
ROMÂNIA
JUDETUL MEHEDINTI
JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.
SENTINȚA CIVILĂ NR.3039
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 25.06.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: F. C.-A.
GREFIER: C. P.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe creditoarea . contradictoriu cu debitoarea P. S., având ca obiect ordonanță de plată (OUG nr.119/2007)-art.1018 din CPCIv.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au fost lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Instanța, cu privire la soluționarea prezentei cauze, conform art.131 Noul Cod procedură civilă, constată că potrivit art. 94 Noul Cod procedură civilă este competentă general și material, iar potrivit art. 1015 CPCiv., coroborat cu art. 107 alin.1 C.p.civ. este competentă teritorial să judece prezenta acțiune.
Instanta, in temeiul art.238 din CPCiv, raportat la art.1022 CProc.civ. estimeaza durata procedurii ca fiind de maxim 45 de zile.
De asemenea se constata ca debitoarea nu a depus întâmpinare in termenul prevazut de art.1018 alin.3 C.Proc. Civ.
In cadrul etapei de cercetare a procesului prevăzuta de art.237 CPCiv., instanța, ia act că creditoarea a solicitat in cadrul probatoriului, proba cu înscrisuri.
Instanța, în temeiul art. 255 alineat 1 Cod procedură civilă, încuviințează pentru creditoare proba cu înscrisuri, apreciind-o ca fiind legală, pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, in temeiul art. art.394 CPCiv declara închise dezbaterile si retine cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, instanța reține următoarele:
Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin la data de 08.05.2013 sub nr._, creditoarea S.C. S. S.A. a formulat cerere de emitere ordonanței de plată împotriva debitoarei P. S. pentru a fi obligată la plata sumei de 271,56 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de furnizare a apei potabile și evacuarea apelor uzate menajere de către S.C. S. S.A. Drobeta Turnu Severin, cu cheltuieli de judecata.
În fapt, s-a arătat că debitoarea refuză în mod sistematic și nejustificat să respecte obligațiile asumate prin contractul nr.VER 887/25.07.2012, acumulând până la data de 10.04.2013 un debit restant în cuantum total de 271,56 lei neîncasat pentru perioada 15.07.2012 – 30.01.2013 conform facturilor, reprezentând prestări servicii apă și canal.
S-a solicitat și obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecată.
Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 150 lei achitată cu chitanța . nr._ (218) din 24.04.2013 si timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1013 și urm. C., Legea 241/2006 modif. și complet., HCL Dr.Tr.S. nr. 98/2003, nr. 118/2008, nr. 57/2013.
În dovedirea acțiunii a depus la dosarul cauzei, în fotocopie, următoarele înscrisuri: somație din 10.04.2013, notificare din 11.04.2013, dovadă de înmânare, contract nr.VER 887/25.07.2012, anexa 1, anexa 2 și anexa 3 la contract, fișă client perioada 15.06._13, situație facturi neîncasate la data de 23.04.2013, facturi neîncasate pe perioada 15.07.2012 – 15.01.2013 nr._/2012, nr._/2012, nr._/2012, nr._/2012, nr._/2012,_/2012,_/2013, imputernicire.
La primirea cererii de chemare în judecată, în conformitate cu dispozițiile art. 1018 alin. 3 C., s-a dispus citarea pârâtei debitoare cu duplicat acțiune și înscrisuri și mențiunea că are obligația de a depune întâmpinare cu cel puțin 3 zile înainte de termenul de judecată, nedepunerea întâmpinării putând fi interpretată ca o recunoaștere a pretențiilor creditoarei, în condițiile art. 1018 alin. 3 din C.pr.civ.
Legal citată, pârâta debitoare nu a formulat întâmpinare in termenul prevăzut de art.1018 alin.3 C.Proc. Civ.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin prezenta cerere, creditoarea S.C. S. S.A. a formulat cerere de emitere ordonanței de plată împotriva debitoarei P. S. pentru a fi obligată la plata sumei de 271,56 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de furnizare a apei potabile și evacuarea apelor uzate menajere de către S.C. S. S.A. Drobeta Turnu Severin.
La data de 25.07.2012 între părți s-a încheiat contractul nr.VER 887/25.07.2012 de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare (filele 6-15), în baza căruia reclamanta se obliga să presteze servicii publice de alimentare cu apă și canalizare în favoarea pârâtei.
Obiectul contractului constă în asigurarea serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare, conform dispozițiilor legale în vigoare ( art. 2 contract), în favoarea utilizatorului – pârâta din prezenta, pentru imobilul situat în Drobeta Turnu Severin, ..
Modul de facturare și modalitățile de plată au fost determinate de cocontractanți la CAP. VI din contract, stabilindu-se că facturarea contravalorii serviciilor prestate de către reclamantă se va face lunar, în baza tarifelor aprobate și a cantităților efective determinate potrivit prevederilor legale.
Potrivit art. 15.1 din contract, pârâta avea obligația de a achita contravaloarea facturilor reprezentând serviciile prestate în termenul de scadență de 30 zile calendaristice de la data emiterii fiecărei facturi.
În executarea contractului, reclamanta a prestat către pârât serviciile contractate, emițând facturile aflate la filele 18-24 din dosar, aferente perioadei 15.07.2012 – 30.01.2013, în valoare totală de 271,56 lei.
Cererea prin care se declanșează procedura ordonanței de plata, reglementată de art.1013 din CPCiv priveste creantele certe, lichide si exigibile, constând in obligații de plata a unor sume de bani care rezulta dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate intre un profesionist si o autoritate contractanta, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut sau altui înscris, însușit de parti prin semnătura ori in alt mod admis de lege.
Astfel, în primul rând, creditorul trebuie să aibă o creanță a cărei obligație corelativă constă în îndatorirea debitorului de a plăti o sumă de bani care rezultă din contracte civile sau încheiate intre un profesionist si o autoritate contractanta.
În al doilea rând, creanța trebuie sa fie certă, lichidă si exigibilă. Creanța este certă atunci când existența ei rezultă din însuși titlul executoriu, conform art.662 alin.1 C.pr.civ., când existența creanței este neîndoielnică.
Creanța este lichidă atunci când cuantumul acesteia este determinat prin înscrisul care o constată sau cand titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui, conform art.662, alin.3 C.pr.civ.
Creanța este exigibilă (scadentă) dacă obligatia debitorului este ajunsa la scadenta sau acesta este decazut din beneficiul termenului de plata.
În prezenta cauză, instanța reține că dreptul de creanță în cuantum de 271,56 lei este cert, existența sa rezultând din facturile depuse la dosarul cauzei, extrasul de cont confirmat de debitoare, este lichid, cuantumul dreptului de creanță fiind determinat de către actul constatator al creanței și exigibil prin împlinirea termenului suspensiv stabilit în favoarea debitoarei în factura emisa.
Potrivit dispozițiilor art.1021 din CPCiv, judecătorul ca urmare a verificarii cererii, pe baza înscrisurilor depuse, constata ca pretentiile creditorului sunt intemeiate, stabilind suma, precum si termenul de plata, ce nu va fi mai mic de 10 zile si nici mai mare de 30 de zile.
În baza art.451 alin.1 cod procedura civilă, raportat la art.453 c.p.civ., va obliga debitoarea să plătească creditoarei suma de 150,15 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARĂȘTE
Admite cererea formulata de creditorul . sediul în Drobeta Turnu Severin, ., județul M., număr de ordine în Registrul Comerțului J_, Cod fiscal RO_ în contradictoriu cu pârâta debitoare P. S., CNP_, cu domiciliul in Drobeta Turnu Severin, ., județul M..
Somează debitoarea ca în termen de 30 de zile să achite creditoarei suma de 271,56 lei reprezentând contravaloare servicii prestate și neachitate.
Obligă debitorul sa achite suma de 150,15 lei cheltuieli de judecată.
Cu acțiune în anulare în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 25.06.2013 la sediul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin.
PREȘEDINTE GREFIER
F. C.-A. C. P.
Red.C.A.F./Tehnored.P.C.
4 ex./3pag./01.07.2013
Operator de date cu caracter personal
înregistrat sub numărul 6497
← Acţiune în constatare. Sentința nr. 4809/2013. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 4515/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU... → |
---|