Cereri. Sentința nr. 527/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
Comentarii |
|
Sentința nr. 527/2013 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 30-01-2013 în dosarul nr. 12892/225/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.
Sentința civilă Nr. 527/2013
Ședința publică de la 30 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. - G. U.
Grefier ședință C. T.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanții M. N. P., M. LETIȚIA și pe pârâtele ., .-SUCURSALA DR.TR.S., având ca obiect alte cereri .
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Dezbaterile asupra excepțiilor și fondului au fost consemnate în încheierea din 21.01.2013.
INSTANȚA
Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 29.08.2012, reclamanții M. N. P., M. LETIȚIA au chemat în judecată pe pârâții ..A. și ..A. SUC. TR. S. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate existența clauzei abuzive privind comisionul de risc inserată la pct. 5 lit. a din Condițiile speciale coroborat cu art.3.5 din Conditiile generale ale convențiilor de credit nr._/03.04.2007 și nr._/03.04.2007 încheiate între părți, să se dispună anularea clauzei prevăzute la pct. 5 lit. a din Condițiile speciale coroborat cu art.3.5 din Conditiile generale ale convențiilor de credit nr._/03.04.2007 și nr._/03.04.2007, privind comisionul de risc, să se constate existența clauzei abuzive privind comisionul de administrare credit prevăzută la art.5.1 lit.b din Condițiile speciale ale conventiilor de credit nr._/03.04.2007 și nr._/03.04.2007 astfel cum au fost modificate prin art. 3 din actele adiționale nr. 1/16.11.2010, să se dispună anularea clauzei prevăzute la art.5.1 lit.b din Condițiile speciale ale conventiilor de credit nr._/03.04.2007 astfel cum au fost modificate prin art. 3 din actele adiționale nr. 1/16.11.2010, privind comisionul de administrare credit, să fie obligate pârâtele să restituie reclamanților suma de 510,21 CHF reprezentând contravaloare comision de risc în perioada 03.05._10 în baza convenției de credit nr._/03.04.2007 și a sumei de 1388,48 CHF, pentru perioada 03.05._10,în baza convenției de credit,_/03.04.2007 și contravaloare comision de administrare credit în cuantum de 291,94 CHF achitat de reclamanți pe perioada 20.09._12, în baza convenției de credit nr._/03.04.2007 și suma de 784,89 CHF, în baza convenției de credit nr._/03.04.2007, pe perioada 20.09._12, sau echivalentul în lei la data plății efective, precum și la plata dobânzii legale calculată de la data achitării fiecărei rate până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată .
În fapt au arătat că la data de 03.04.2007 a încheiat cu . prin Sucursala Dr.Tr.S., conventiile de credit nr._/03.04.2007 și nr._/03.04.2007, care întrunesc toate caracteristicile unui contract de adeziune, cu clauze preformulate de către instituția bancară, conține clauze abuzive în virtutea Legii 193/2000 și în baza acestora le-au fost reținute diverse sume de bani cu titlul de comisioane deși nu datorau aceste sume. Au arătat că practic au fost obligați la plata unui comision de risc de 0,15% plătibil lunar, aplicat la soldul creditului conform clauzelor prevăzute la art. 5 lit. a din Condiții speciale coroborat cu art. 3.5 din Condiții generale, deși creditul era garantat cu ipotecă de rang II asupra imobilului situat în Dr.Tr.S. . ,., . jud. M. și consideră nejustificată calcularea acestui comision, iar definiția dată de bancă acestui comision este evazivă și echivocă. După apariția OUG NR. 50/2010 banca a redenumit comisionul de risc în comision de administrare, prin art. 3 din actul adițional nr. 1/16.10.2010 prin care a modificat pct. 5 din Condiții speciale ale convenției, și a fost inclus la pct. 5.1 lit. b un comision de administrare credit. Reclamanții susțin că în calitate de consumatori, au acționat de pe o poziție inegală cu banca, neavând posibilitatea de a influența stipularea acestor clauze, iar comisionul de risc nu reprezintă c/v unui serviciu bancar sau o parte din costul aferent creditului, și consideră că este un plus de dobândă contractuală, de dobândă mascată. După apariția OUG 50/2010 sub motivul alinierii cerințelor acestei ordonanțe, prin actul adițional nr. 1 i-a schimbat denumirea în comision de administrare și i-a informat că refuzul sau nesemnarea acestuia ar reprezenta o acceptare tacită, continuând să calculeze acest comision. Prin introducerea acestor clauze, s-a produs un dezechilibru, toate riscurile fiind suportate de consumator, iar banca nu suportă nici un risc. A mai arătat că practica judiciară irevocabilă a constatat caracterul abuziv al perceperii acestui comision de risc / administrare în concluzii au solicitat repunerea în situația anterioară, constatarea nulității clauzelor abuzive și restituirea prestațiilor determinate de acestea cu dobânda aferentă calculată de la data plății fiecărei rate și până la data plății efective a fiecăreia din sumele încasate abuziv.
Prin precizarea la acțiune depusă ulterior au arătat că, cuantumul sumelor ce solicită să le fie restituite este de 510,21 CHF reprezentând contravaloare comision de risc în perioada 03.05._10 în baza convenției de credit nr._/03.04.2007 și a sumei de 1388,48 CHF, pentru perioada 03.05._10,în baza convenției de credit,_/03.04.2007 și contravaloare comision de administrare credit în cuantum de 291,94 CHF achitat de reclamanți pe perioada 20.09._12, în baza convenției de credit nr._/03.04.2007 și suma de 784,89 CHF, în baza convenției de credit nr._/03.04.2007, pe perioada 20.09._12, sau echivalentul în lei la data plății efective.
Prin concluziile scrise a formulat apărări cu privire la excepțiile invocate de pârâtă prin întâmpinare și a solicitat respingerea acestora ca neîntemeiate. A arătat că în ceea ce privește calitatea procesuală pasive a pârâtei a Sucursalei V., aceasta rezidă din faptul că contractul este încheiat la sediul sucursalei și semnat de directorul acesteia și chiar dacă n-are capacitate juridică a dobândit capacitate de folosință, având organe propriii de conducere și este împuternicită să încheie acte juridice. În ceea ce privește dreptul la restituirea prestațiilor în temeiul unui act lovit de nulitate, a arătat că are la bază principiul restitutio in integrum .
În drept și-a întemeiat acțiunea pe Legea 193/2000 și art. 966, art. 968 C.civ.1092 C.civ.
Cererea este scutită de plata taxei de timbru .
În susținerea cererii, au atașat: conventiile de credit nr._/03.04.2007 și nr._/03.04.2007, grafice rambursare credit, adresa V. 287/27.07.2012, notificare 899/17.09.2010, poliță asigurare, adresa 894/15.10.2010, notificare și invitație la conciliere directă din 12.07.2012, proces verbal de conciliere, punct de vedere,concluzii scrise, chitanță onorariu avocat
Intimata . a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată. A invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei . –SUC DR.TR.S. întrucât această entitate nu are capacitate juridică, precum și excepția prescripției dreptului de a solicita restituirea sumelor achitate în baza clauzelor pretins nelegale cu mai mult de 3 ani de la data introducerii acțiunii și prescripția dreptului de a cere înlăturarea clauzelor din Contractul de credit, conform art. 9 al. 2 din Decretul 167/1958.
În ceea ce privește caracterul abuziv al clauzelor enunțate au invocat art. 4 al. 1 din L. 193/2000, arătând că în speță nu sunt îndeplinite condițiile de clauze abuzive prevăzute dispozițiilor legale menționate, respective criteriul de a nu fi fost negociată și sau de a fi contrară bunei credințe. A susținut că clauza contractuală ce reglementează posibilitatea ajustării dobânzii curente nu este o clauză abuzivă în înțelesul art. 4 din Legea nr. 193/200, întrucât petenții nu au făcut dovada cu o notificare prin care să-și exprime vreo obiecțiune la clauzele din actul adițional, conform art. II al. 2 din Legea 288/2010, iar art. 3 lit. d așa cum a fost modificat prin actele adiționale se referă la dobânda anuală efectivă – respectiv la art. 3 lit. e din Convenția de credit, iar cum această clauză nu mai există după apariția OUG 50/2010, cererea este lipsită de obiect. De asemenea susține că există posibilitatea de a modifica rata dobânzii fiind prevăzută pe cale de excepție de L. 193/2000 cu condiția să existe o motivare temeinică, iar furnizorul de servicii financiare să fie obligat să înștiințeze imediat cealaltă parte care are la dispoziție rezilierea contractului, fiind îndeplinite aceste condiții de pârâtă. Susține că riscul este generat prin simpla acordare a unui credit și trebuie în permanență evaluat pe parcursul derulării contractului, care este pe o perioadă lungă de aproximativ 25 de ani, iar comisionul de risc este parte a prețului contractului, iar clauzele prevăzute la art. 10.2 cu privire la costurile suplimentare sunt reglementate în cadrul condițiilor generale ale convenției de credit. A mai arătat că anularea clauzelor nu poate produce efecte retroactive, față de caracterul succesiv al prestațiilor.
Instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse de ambele părți.
Analizând întregul material probator administrat in cauza, instanța reține următoarele:
Instanța reține că între părți s-a încheiat convențiile de credit nr. nr._/03.04.2007 și nr._/03.04.2007, urmând a avea în vedere dispozițiile art. 102 din Legea nr. 71/2011, conform cărora contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa, raportat la data încheierii convenției de credit.
Față de dispozițiile art. 137 alin. 1 C.p.c. și având în vedere că excepția lipsei capacității procesuale de folosință și de exercițiu a pârâtei S.C. V. România S.A.- Sucursala Drobeta Turnu Severin, excepția prescripției dreptului de a cere înlăturarea clauzelor din contract și excepția prescripției dreptului de a solicita restituirea sumelor achitate, sunt excepții care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, instanța se va pronunța mai întâi cu privire la acestea.
În ceea ce privește excepția lipsei capacității procesuale de folosință și de exercițiu a pârâtei S.C. V. România S.A.- Sucursala Drobeta Turnu Severin, instanța reține că una din condițiile necesare pentru a fi parte in procesul civil, alături de existenta calității procesuale, a interesului si a formulării unei pretenții, este existenta capacitații procesuale de folosința, aceasta fiind de altfel si premisa celorlalte trei cerințe. Ca si celelalte condiții, capacitatea procesuala de folosința, înțeleasă ca aptitudine a subiectului de drept de a avea drepturi si obligații in cadrul procesului civil, trebuie sa subziste pe întreg parcursul derulării procesului, iar capacitatea procesuala de exercițiu implică capacitatea procesuală a persoanei de a-și exercita drepturile și de a-și asuma obligații prin săvârșirea de acte juridice.
Astfel, convențiile de credit nr. nr._/03.04.2007 și nr._/03.04.2007 ( f.16-67) a fost încheiată de consumatori cu . Bucuresti, prin Sucursala Drobeta Turnu Severin, contractele fiind semnate de reprezentanții Sucursalei Drobeta Turnu Severin.
Este adevarat ca art.43 alin.1 din Legea nr.31/1990 prevede ca sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăților comerciale și se înregistrează, înainte de începerea activității lor, în registrul comerțului din județul în care vor funcționa, insa in cauza devin aplicabile prevederile art.41 alin.2 din C.Proc.Civ, ca reglementeaza ca exceptie faptul ca asociatiile sau societatile care nu au personalitate juridica pot sta in judecata ca parate, daca au organe proprii de conducere.
În condițiile în care însăși legea recunoaște sucursalei aptitudinea de a avea drepturi și obligații, în limitele autonomiei funcționale stabilite de societatea a cărei dezmembrământ este, aceasta poate sta în instanță cu scopul de a-și apăra drepturile conferite și obligațiile asumate în aceste limite și implicit de a-și exercita drepturile procesuale, astfel încât instanța va respinge excepția lipsei capacității procesuale de folosință și de exercițiu a pârâtei S.C. V. România S.A.- Sucursala Drobeta Turnu Severin, invocată de pârâta S.C. V. România S.A. ca neîntemeiată.
Analizând exceptia prescriptiei dreptului de a cere înlăturarea clauzelor din contract, instanța reține că, o dată ce se solicită și constatarea caracterului abuziv al clauzei stipulate la art. 5 lit. a) din contractul intervenit între părți privind comisionul de risc, și a clauzei privind comisionul de administrare credit prevăzută la art.5.1 lit.b din Condițiile speciale ale conventiei de credit nr._/03.04.2007 astfel cum a fost modificată prin art. 3 din actul adițional nr.1/16.11.2010 și prevăzută la art.5.1 lit.b din Condițiile speciale ale conventiei de credit nr._/03.04.2007 astfel cum a fost modificată prin art. 3 din actul adițional nr.1/16.11.2010 prin raportare la natura juridică a acțiunii în constatare față de caracterul patrimonial imprescriptibil al nulității absolute, sumele plătite în temeiul acestei clauze rămân fără suport contractual, efect ce se produce retroactiv, de la momentul încheierii contractului, deoarece clauza nu „devine” abuzivă la momentul constatării acesteia, ci a fost abuzivă încă de la momentul încheierii contractului, instanța doar constatând acest aspect.
Prin urmare, și în ceea ce privește excepția prescripției dreptului de a solicita restituirea sumelor achitate, dat fiind faptul că sumele de bani achitate cu titlu de comision de risc rămân fără suport contractual, plata efectuată în acest sens devine o plată nedatorată care este supusă restituirii (repetițiunii). Astfel, dreptul material la acțiune al reclamanților pentru restituirea sumelor încasate cu titlu de comision de risc, nu s-a prescris având în vedere disp. art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, prescripția dreptului de a solicita restituirea sumelor încasate curge din momentul constatării caracterului abuziv al clauzei contestate.
În consecință, având în vedere cele expuse mai sus, instanța va respinge excepția prescripției dreptului de a cere înlăturarea clauzelor din contract și excepția prescripției dreptului de a solicita restituirea sumelor achitate, invocate de pârâta S.C. V. România S.A. ca neîntemeiate.
Cu privire la fondul cauzei, între părți s-a încheiat convenția de credit nr._/03.04.2007 pentru suma de_ CHF creditul fiind asigurat de o garanție reală imobiliară (ipotecă) de rang II asupra imobilului situat în Dr. Tr. S., . ,., . jud. M. și s-a cesionat în favoarea băncii o poliță de asigurare pentru acoperirea tuturor riscurilor pentru imobil și convenția de credit nr._/03.04.2007 pentru suma de_ CHF creditul fiind asigurat de o garanție reală imobiliară (ipotecă) de rang II asupra imobilului situat în Dr. Tr. S., . ,., . jud. M. și s-a cesionat în favoarea băncii o poliță de asigurare pentru acoperirea tuturor riscurilor pentru imobil
Prin actul adițional nr.1/16.11.2010 la convenția de credit nr._/03.04.2007 s-a modificat punctul 5 lit. a și b din condițiile speciale ale Convenției „Comisioane/Alte costuri, aferente contului curent” și s-a introdus la art.5.1 lit.b comisionul de administrare credit.
Prin actul adițional nr.1/16.11.2010 la convenția de credit nr._/03.04.2007 s-a modificat punctul 5 lit. a și b din condițiile speciale ale Convenției „Comisioane/Alte costuri, aferente contului curent” și s-a introdus la art.5.1 lit.b comisionul de administrare credit.
Inserarea comisionului de risc la punctul 5 lit. a din Condițiile speciale ale convenției de credit nr._/03.04.2007 care este explicitat ulterior la pct.3.5 din Conditiile generale ale conventiei, și a comisionului de administrare credit prevăzut la art.5.1 lit.b din Condițiile speciale ale conventiei de credit nr._/03.04.2007 astfel cum a fost modificată prin art. 3 din actul adițional nr.1/16.11.2010, pot fi considerate ca fiind clauze abuzive ce intră sub incidența prevederilor Legii nr. 193/2000.
Inserarea comisionului de risc la punctul 5 lit. a din Condițiile speciale ale convenției de credit nr._/03.04.2007 care este explicitat ulterior la pct.3.5 din Conditiile generale ale conventiei, și a comisionului de administrare credit prevăzut la art.5.1 lit.b din Condițiile speciale ale conventiei de credit nr._/03.04.2007 astfel cum a fost modificată prin art. 3 din actul adițional nr.1/16.11.2010, pot fi considerate ca fiind clauze abuzive ce intră sub incidența prevederilor Legii nr. 193/2000.
Potrivit pct.5 lit a din Conditiile speciale se defineste comisionul de risc care este un procent aplicat la soldul creditului, platibil lunar in zilele de scadenta, pe toata perioada de derulare a conventiei de credit., iar art.3.5 din Conditiile generale mentioneaza ca „ pentru punerea la dispozitie a creditului, imprumutatul datorează bancii un comision de risc, aplicabil la soldul creditului, care se plateste lunar, pe toata perioada creditului.”
Conform disp. art.5.1 lit.b din Condițiile speciale ale conventiei de credit nr._/03.04.2007 astfel cum a fost modificată prin art. 3 din actul adițional nr.1/16.11.2010, comisionul de administrare credit este de 0,1% pe lună, aplicat la soldul creditului, datorat și plătibil de împrumutat băncii, lunar, pe toată durata creditului.
Conform disp. art.5.1 lit.b din Condițiile speciale ale conventiei de credit nr._/03.04.2007 astfel cum a fost modificată prin art. 3 din actul adițional nr.1/16.11.2010, comisionul de administrare credit este de 0,1% pe lună, aplicat la soldul creditului, datorat și plătibil de împrumutat băncii, lunar, pe toată durata creditului.
Conform art. 1 din legea nr.193/2000, orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate.
Potrivit lit. g din Anexa la lege, este considerată abuzivă clauza care „dă dreptul exclusiv comerciantului să interpreteze clauzele contractuale.”
Instanța constata ca motivația perceperii acestor comisioane nu este detaliată nici in cuprinsul condițiilor speciale, nici în cel al condițiilor generale ale contractelor menționate, de asemenea din clauzele stipulate se deduce ca acesta se percepe indiferent daca clientul este bun sau rau-platnic si nu se prevede daca, la incetarea conventiei, acesta se va restitui.
Mai mult, se constata ca pentru riscul de neplata a ratelor la scadenta, banca a prevazut la art.4 lit a, aplicarea unui comision de penalizare de 2% flat, dar cel putin 25 CHF calculat la valoarea sumelor datorate si neplatite la scadentele mentionate la punctul nr.6-Rambursare, platibil in maxim 5 zile de la data scadentei. Tot in acest sens, la art.4 lit.b prevede ca in cazul sumelor care devin restante se calculeaza o dobanda penalizatoare majorata cu 5% fata de dobanda curenta, calculata incepand cu a 6-a zi de la scadenta, corespunzator art.3.2 din conditiile generale.
Deci banca si-a luat masura cresterii costurilor creditului in caz de neplata la scadenta a ratelor de credit si a dobanzilor aferente, prin aplicarea comisionului de penalizare si a unei rate de dobanda penalizatoare majorate, costuri care vor fi suportate de catre debitor, pana la data platii restantelor, ceea ce nu mai justifica aplicarea altui comision pentru riscul de neplata sau a unui alt comision de administrare credit.
De asemenea, instanta considera ca acest comision de risc și comisionul de administrare credit, se justifică în cazul creditelor acordate fără garanții, pentru a acoperi riscul de neplată.
Ori, în speță, este vorba despre două credite garantate cu ipotecă de rang II asupra imobilului din Dr. Tr. S., . ,., . jud. M.
Conform art. 4 (1) din Legea nr.193/2000 „O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. (2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
In speta, instanța mai subliniază că în momentele în care au fost încheiate aceste contracte, consumatorii au acționat de pe o poziție inegală, în raport cu banca, contractele încheiate sunt de adeziune, clauzele fiind prestabilite de către împrumutător, fără a da posibilitatea contractanților de a modifica sau înlătura vreuna din aceste clauze. Astfel, consumatorii nu au avut posibilitatea să negocieze nicio clauză din contracte, actele juridice fiindu-le impuse, în forma respectivă, de către bancă, ceea ce a creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Conform art. 4 alin. ultim din Legea nr. 193/2000, coroborat cu art. 1169 C. civ, pârâtei îi revenea obligația de a dovedi că a negociat în mod direct aceste clauze cu împrumutații, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.
In convenția de credit nr._/03.04.2007 și_/03.04.2007 comisionul denumit „de risc” și cel de administrare credit nu au un echivalent într-o contraprestație a pârâtelor (nici măcar eventuală), astfel că perceperea sa nu poate fi apreciată drept o plată din punct de vedere juridic, situație în care dezechilibrul creat în detrimentul consumatorilor este evident deoarece i s-a perceput lunar echivalentul a 0,19 % din soldul creditului, și respectiv 0,1%, fără a primi în schimb un bun sau serviciu și fără a exista nici măcar eventualitatea unei astfel de contraprestații pe parcursul derulării creditului.
Ceea ce conferă un profund caracter abuziv acestei clauze contractuale este faptul că, atâta vreme cât ea reprezintă numai o „garanție” (și nu o „plată”), această clauză trebuia să fie dublată de o alta, prin care să se prevadă restituirea comisionului către împrumutați, o dată cu plata integrală a ratelor de către aceștia.
Garantarea obligației constituie numai o măsură de asigurare a executării acesteia care nu se poate transforma într-o obligație de plată suplimentară. O dată executată obligația contractuală (în speță restituirea creditului acordat), sumele de bani plătite numai cu destinația de a garanta executarea acestei obligații trebuie restituite debitorului.
Aceste sume de bani nu pot rămâne la creditor pentru că nu sunt parte a creditului (sau a accesoriilor acestuia) și nici nu reprezintă, așa cum s-a arătat anterior, contravaloarea unei alte prestații a creditorului.
In ceea ce privește solicitarea pârâtelor de a aplica principiul “efectului direct” al art.4 alin.2 din Directiva 93/13/CEE, instanța apreciază urmatoarele:
Directiva este un act normativ cu forța obligatorie pentru statul membru caruia îi este adresata numai în ce privește rezultatul de atins, lasându-se autoritatilor nationale din statul respectiv competenta alegerii formelor si metodelor de aplicare a ei. Ea apare ca un instrument folosit la nivel comunitar în vederea armonizarii legislatiilor nationale, de depasire a diferentelor, a contradictiilor, de multe ori substantiale, dintre reglementarile interne ale diverselor state membre ale U.E.
În ceea ce priveste transpunerea directivei, aceasta presupune adoptarea de catre autoritatile nationale competente, în termenul prevazut de catre institutiile comunitare, a masurilor necesare pentru aplicarea în ordinea juridica interna a normelor continute de directiva.
Articolul 4(2) din Directiva a fost transpus prin art.4(6) din Legea nr.193/2000.Potrivit art.4 (2) din Directiva nr.93/13/CEE privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii „Evaluarea caracterului inechitabil al condițiilor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici justețea prețului sau a remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de mărfurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, dacă aceste condiții sunt exprimate în mod clar și inteligibil.”
Art.4 (6) din Lega nr.193/2000 prevede ca „Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.”
Instanta constata ca transpunerea s-a făcut cu respectarea întocmai a prevederilor directivei, rezultând ca nu va fi evaluata clauza din punct de vedere al caracterului abuziv in ceea ce privește obiectul contractului si pretul serviciului, daca ele sunt exprimate . si inteligibil.
In cazul de fata interpretarea comisionului de risc și a comisionului de administrare credit facuta de banca in contracte, „pentru punerea la dispozitie a creditului”, respectiv “pentru administrarea de către bancă a creditului din perspectiva riscurilor asumate de către aceasta prin punerea sumei principale la dispoziția împrumutatului”, este diferita de interpretarea data in intampinare tot de parata, respectiv pentru garantarea riscului de neplată. Prin urmare, rolul comisionului de risc și a comisionului de administrare credit nu a fost exprimat . si inteligibil in contract, de unde rezulta ca se poate analiza caracterul sau abuziv din perspectiva legii nr.193/2000, ce a transpus Directiva nr.93/13/CEE.
Tot in Directiva se prevede in art.8 ca „Statele membre pot adopta sau menține cele mai stricte dispoziții compatibile cu Tratatul în domeniul reglementat de prezenta directivă, pentru a asigura consumatorului un nivel maxim de protecție.”
Curtea CEJ s-a pronuntat la data de 03.06.2010 in cauza C 484-08 Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid avand ca obiect pronuntarea unei hotarari preliminare in ceea ce priveste interpretarea art.4(2) si art.8 din Directiva 93/13/CEE si a decis ca:
-Articolul 4 alineatul (2) și articolul 8 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări naționale, precum cea în cauză în acțiunea principală, care autorizează un control jurisdicțional al caracterului abuziv al clauzelor contractuale privind definirea obiectului principal al contractului sau caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, chiar dacă aceste clauze sunt redactate în mod clar și inteligibil.
-Articolul 2 CE, articolul 3 alineatul (1) litera (g) CE și articolul 4 alineatul (1) CE nu se opun unei interpretări a articolului 4 alineatul (2) și a articolului 8 din Directiva 93/13 potrivit căreia statele membre pot adopta o reglementare națională care autorizează un control jurisdicțional al caracterului abuziv al clauzelor contractuale privind definirea obiectului principal al contractului sau caracterul adecvat al prețului sau al remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, chiar dacă aceste clauze sunt redactate în mod clar și inteligibil.
Pentru toate aceste considerente, instanța urmează să constate existența clauzei abuzive privind comisionul de risc inserată la pct. 5 lit. a din Condițiile speciale coroborat cu art.3.5 din Conditiile generale ale conventiilor de credit nr._/03.04.2007 și nr._/03.04.2007 încheiate între părți și va dispune anularea clauzei prevăzute la pct. 5 lit. a din Condițiile speciale coroborat cu art.3.5 din Conditiile generale ale convențiilor de credit nr._/03.04.2007 și nr._/03.04.2007, privind comisionul de risc.
De asemenea urmează să constate existența clauzei abuzive privind comisionul de administrare credit prevăzută la art.5.1 lit.b din Condițiile speciale ale convențiilor de credit nr._/03.04.2007 și nr._/03.04.2007 astfel cum au fost modificate prin art. 3 din actele adiționale nr. 1/16.11.2010 și va dispune anularea clauzei prevăzute la art.5.1 lit.b din Condițiile speciale ale convențiilor de credit nr._/03.04.2007 și nr. în baza convenției de credit nr astfel cum au fost modificate prin art. 3 din actele adiționale nr. 1/16.11.2010,privind comisionul de administrare credit.
În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtelor să restituie sumele încasate cu titlu de comision risc și comision de administrare credit, instanța reține că, în principiu, unul din efectele constatării caracterului abuziv al unei clauze încheiate în contractele încheiate între un comerciant și un consumator este acela că această clauză nu va produce efecte asupra consumatorului, în acest sens fiind dispozițiile art. 6 din Legea nr. 193/2000, potrivit cu care clauzele abuzive cuprinse în contract și constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua.
Contrar susținerilor pârâtei cu privire la natura contractului de credit, pretins a fi un contract cu executare succesivă, instanța constată că în speță contractul de credit (împrumut) este un contract cu executare imediată, fiind finalizat la momentul la care împrumutătorul remite împrumutatului suma de bani care constituie împrumutul.
Faptul că restituirea sumei împrumutate urmează să fie făcută în mai multe rate (conform înțelegerii dintre părți), nu afectează sub nici o formă natura juridică a contractului, deoarece acest aspect stabilește doar scadența obligației de a restitui suma împrumutată.
În plus, chiar și în cazul contractelor cu executare succesivă, excepția de la principiul retroactivității efectelor nulității privind menținerea efectelor produse în aceste contracte, este aplicabilă numai în cazul în care există o imposibilitate obiectivă de restabilire a situației anterioare, fapt care nu se verifică în speță, deoarece sumele de bani plătite fără temei contractual pot fi restituite.
În ceea ce privește petitul privind obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale, instanța reține că debitorul se afla de drept in intarziere din momentul in care obligatia devine exigibila (dies interpellat pro hominem). In consecinta, dobanzile legale curg de la data scadentei obligatiei. In speta, instanta constata ca sunt pe deplin indeplinite conditiile cerute de lege pentru curgerea de drept a dobanzilor si anume: obligatia consta in plata unei sume de bani, obligatia este lichida si exigibila, iar prin încasarea fără drept a sumei de bani se prezuma ca lipsa de folosinta a acesteia a produs consumatorului un prejudiciu, ce se impune a fi reparat prin acordarea dobanzii legale potrivit O.G. nr. 9/2000 și OG 13/2011, calculată de la data achitării fiecărei rate până la data plății efective.
În consecință va obliga pârâtele să restituie reclamanților suma de 510,21 CHF reprezentând contravaloare comision de risc în perioada 03.05._10 în baza convenției de credit nr._/03.04.2007 și a sumei de 1388,48 CHF, pentru perioada 03.05._10,în baza convenției de credit,_/03.04.2007 și contravaloare comision de administrare credit în cuantum de 291,94 CHF achitat de reclamanți pe perioada 20.09._12, în baza convenției de credit nr._/03.04.2007 și suma de 784,89 CHF, în baza convenției de credit nr._/03.04.2007, pe perioada 20.09._12, sau echivalentul în lei la data plății efective.
Va obliga pârâtele la plata dobânzii legale calculată de la data achitării fiecărei rate până la data plății efective.
În baza art.274 Cod procedură civilă va obliga pârâtele la plata către reclamanți a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția lipsei capacității procesuale de folosință și de exercițiu a pârâtei S.C. V. România S.A.- Sucursala Drobeta Turnu Severin, invocată de pârâta S.C. V. România S.A. ca neîntemeiată.
Respinge excepția prescripției dreptului de a cere înlăturarea clauzelor din contract și excepția prescripției dreptului de a solicita restituirea sumelor achitate, invocate de pârâta S.C. V. România S.A. ca neîntemeiate.
Admite acțiunea precizată formulată de reclamanții M. N. P. și M. Letiția, domiciliați în DR.TR.S., CALEA SEVERINULUI, nr. 54 A, J. M. în contradictoriu cu pârâtele S.C. V. România S.A., cu sediul în SECTOR 2, București, ., . și S.C. V. România S.A.- Sucursala Drobeta Turnu Severin, cu sediul în DR.TR.S., .. 113 A, J. M..
Constată existența clauzei abuzive privind comisionul de risc inserată la pct. 5 lit. a din Condițiile speciale coroborat cu art.3.5 din Conditiile generale ale conventiilor de credit nr._/03.04.2007 și nr._/03.04.2007 încheiate între părți.
Dispune anularea clauzei prevăzute la pct. 5 lit. a din Condițiile speciale coroborat cu art.3.5 din Conditiile generale ale conventiilor de credit nr._/03.04.2007 și nr._/03.04.2007, privind comisionul de risc.
Constată existența clauzei abuzive privind comisionul de administrare credit prevăzută la art.5.1 lit.b din Condițiile speciale ale conventiilor de credit nr._/03.04.2007 și nr._/03.04.2007 astfel cum au fost modificate prin art. 3 din actele adiționale nr. 1/16.11.2010.
Dispune anularea clauzei prevăzute la art.5.1 lit.b din Condițiile speciale ale conventiilor de credit nr._/03.04.2007 și nr. în baza convenției de credit nr astfel cum au fost modificate prin art. 3 din actele adiționale nr. 1/16.11.2010,privind comisionul de administrare credit.
Obligă pârâtele să restituie reclamanților suma de 510,21 CHF reprezentând contravaloare comision de risc în perioada 03.05._10 în baza convenției de credit nr._/03.04.2007 și a sumei de 1388,48 CHF, pentru perioada 03.05._10,în baza convenției de credit,_/03.04.2007 și contravaloare comision de administrare credit în cuantum de 291,94 CHF achitat de reclamanți pe perioada 20.09._12, în baza convenției de credit nr._/03.04.2007 și suma de 784,89 CHF, în baza convenției de credit nr._/03.04.2007, pe perioada 20.09._12, sau echivalentul în lei la data plății efective.
Obligă pârâtele la plata dobânzii legale calculată de la data achitării fiecărei rate până la data plății efective.
Obligă pârâtele la plata către reclamanți a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 lei.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi 30.01.2013.
Președinte, M. - G. U. | ||
Grefier ședință, C. T. |
Red. U. G
Tehn.C.T. Februarie 2013
4 ex./ 2ex. 05.03.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 3160/2013.... | Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 2524/2013.... → |
---|