Pensie întreţinere. Sentința nr. 363/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
Comentarii |
|
Sentința nr. 363/2013 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 16-05-2013 în dosarul nr. 1965/225/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.
Sentința minori și familie nr. 363
Ședința publică de la 16.05.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. C.
GREFIER: L. B.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanții G. M. S. și C. F. L. în contradictoriu cu pârâtul G. D. L., având ca obiect majorare pensie de întreținere .
La apelul nominal în ordinea de pe listă la prima strigare s-a constatat lipsa părților, situație in care, potrivit prevederilor art. 104 alin 13 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, aprobat prin HCSM nr. 387 /2005, publicat în Monitorul oficial Partea I nr. 958/2005, instanța a dispus lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței, când, după o nouă strigare, în ordinea listei, s-a constatat din nou lipsa părților.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de grefierul de ședință, care a învederat că au sosit relațiile solicitate de la Casa Județeană de Pensii M. cu privire la veniturile realizate de către pârât.
Nemaifiind alte probe de administrat, instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 05.02.2013, înregistrată sub nr._, reclamantul G. M. S., asistat de reprezentantul legal C. F. L., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună majorarea pensiei de întreținere la care a fost obligat pârâtul prin sentința nr. 2036/26.03.2010 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în beneficiul reclamantului minor.
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantul a arătat că nevoile sale au crescut și că din anul 2010 beneficiază de o pensie de întreținere în cuantum de 80 lei lunar.
Cererea nu a fost motivată în drept.
În probațiune, reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri, depunând în acest sens, la dosar, în copie, certificatul de naștere ., nr._ (f. 3), al minorului G. M. S. (f.3), cupon pensie (f. 2), sentința civilă nr. 2036/26.03.2010 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosar nr._ (f. 4), carte de identitate privind pe reclamanta C. F. L. (f. 5), și cupon pensie reclamantă (f. 5), sentința civilă nr. 3561/19.06.2002 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosar nr. 5267/2001(f. 6-8).
Potrivit art.15 lit. c din Legea nr.146/1997 și art.1 alin.2 din O.G. nr. 32/1995, acțiunea având ca obiect pensie de întreținere este scutită de taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.
La data de 14.02.2013, prin Serviciul Registratură, numita G. Ghenda a depus la dosar o cerere prin care a arătat că pârâtul este pensionat pe caz de boală cu diagnosticul de schizofrenie paranoidă și încasează o pensie de invaliditate în cuantum de 309 lei.
La data de 10.04.2013, prin cererea depusă la dosar ( f. 32), minorul G. M. S. și-a însușit acțiunea formulată de reclamanta C. F. L..
Instanța, în temeiul art. 167 alin. 1 C.proc.civ., a încuviințat pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciind-o ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.
Din oficiu, instanța a dispus emiterea unei adrese către Casa Județeană de Pensii M. pentru a comunica cuantumul pensiei încasată de pârât pe ultimele 6 luni, relațiile solicitate fiind înaintate la data de 13.05.2013, cu adresa nr. 9111/30.04.2013 (f. 47).
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2036/26.03.2010 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosar nr._ s-a dispus obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere majorate, în cuantum de 80 lei/lunar, în favoarea reclamantului minor G. M. S. de la data introducerii acțiunii, 29.01.2010 și până la majorat (f. 4).
Pentru a dispune majorarea pensiei de întreținere la cuantumul de 80 lei lunar, instanța a avut în vedere veniturile lunare ale pârâtului G. D. L., în cuantum de 391 lei.
Având în vedere că obligația de întreținere există între copii și părinți, această obligație fiind fondată pe legăturile de rudenie formate ca urmare a faptului nașterii, instanța constată că în cauza dedusă judecății se cere revizuirea unor efecte viitoare ale unei situații de fapt deja născute, anume rudenia dintre pârât și reclamantul G. M. S. care s-a materializat prin faptul nașterii acestuia la data de 01.12.1998 (f. 3), naștere al cărei efect este obligația tatălui de a-și sprijini fiul, atât moral, cât și material și de a veghea la creșterea, educarea, învățătura și pregătirea profesională a acesteia. Astfel, dat fiind faptul că la data de 01.10.2011 a intrat în vigoare noul cod civil al României și observând dispozițiile art. 5 alin. 2 din Legea 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, care prevăd că dispozițiile legii noi sunt aplicabile și efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia, derivate din obligația legală de întreținere, dacă aceste situații juridice subzistă după . legii noi, în lumina celor mai sus expuse, instanța constată că în cauza dedusă judecații devin aplicabile noile norme civile, anume Noul Cod civil (în continuare C.civ.)
De asemenea, instanța reține că potrivit art. 51 din Legea 71/2011, dispozițiile art. 531 din Codul civil privind modificarea și încetarea pensiei de întreținere sunt aplicabile și în cazul pensiilor de întreținere stabilite prin hotărâre judecătorească anterior intrării în vigoare a Codului civil. Astfel, având în vedere că pârâtul a fost obligat la plata unei pensii de întreținere majorate în favoarea reclamantului prin sentința civilă nr. 2036/26.03.2010, instanța constată că prevederile legale mai sus amintite își găsesc aplicarea și în cauza de față.
Potrivit art. 525 alin. 1 C.civ., minorul care cere întreținere de la părinții săi se află în nevoie dacă nu se poate întreține din munca sa, chiar dacă ar avea bunuri.
Articolul 529 alin.1 C.civ. prevede că întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti.
Totodată, potrivit art. 531 C.civ., dacă se ivește o schimbare în ceea ce privește mijloacele celui care prestează întreținerea și nevoia celui care o primește, instanta de tutelă, potrivit împrejurărilor, poate mări sau micșora pensia de întreținere sau poate hotărî încetarea plății ei.
La stabilirea mijloacelor celui care datorează întreținerea se ține seama de veniturile și bunurile acestuia și de posibilitățile de realizare ale acestora. Astfel, vor fi avute în vedere toate mijloacele materiale ale debitorului, cum ar fi: câștigul din muncă, precum și celelalte câștiguri cu caracter de continuitate, cum ar fi sporul de vechime, indemnizația de conducere dar și ajutorul pentru incapacitate temporară de muncă, compensația acordată salariaților în caz de desfacere a contractului individual de muncă pe vaza oricăror dispoziții legale, precum și sumele cuvenite șomerilor., fără a fi luate în calcul veniturile ocazionale, cum ar fi indemnizația de deplasare sau de transfer, alocațiile de stat și indemnizațiile pentru copii, ajutorul de maternitate, cel acordat în caz de deces, diurnele precum și orice alte indemnizații cu destinație specială.
În cauză instanța reține că pârâtul are o medie a veniturilor cu caracter de continuitate în perioada 01.12.2012 – 30.05.2013 de 403,5 lei, astfel cum rezultă din adeverința nr. 9111/30.04.2013 emisă de Casa Județeană de Pensii M. (f. 47) iar minorul față de care datorează pensia de întreținere, respectiv reclamantul G. M. S., născut la data de 02.12.1998 (f. 3) beneficiază în continuare de prezumția de nevoie prevăzută de art. 529 alin. 1 C.civ..
Potrivit art. 529 alin. 2 C.civ., când întreținerea este datorată de părinte, se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil.
Pentru aceste considerente, instanța va admite cererea având ca obiect majorare pensie de întreținere formulată de reclamantul G. M. S., asistat de reprezentantul legal C. F. L., în contradictoriu cu pârâtul G. D. L. și va majora pensia de întreținere stabilită în favoarea reclamantului, născut la data de 02.12.1998, și în sarcina pârâtului, prin sentința civilă nr. 2036/26.03.2010 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, de la 80 lei la 100 lei lunar, începând cu data introducerii cererii, 05.02.2013 și până la majorat.
.......
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea având ca obiect majorare pensie de întreținere formulată de reclamantul G. M. S., domiciliat în Drobeta Turnu Severin, .. 3, ., ., județul M., asistat de reprezentantul legal C. F. L., domiciliată în Drobeta Turnu Severin, .. 3, ., ., județul M., în contradictoriu cu pârâtul G. D. L., domiciliat în Drobeta Turnu Severin, ., ., ., județul M. .
Majorează pensia de întreținere stabilită în favoarea reclamantului, născut la data de 02.12.1998, și în sarcina pârâtului, prin sentința civilă nr. 2036/26.03.2010 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, de la 80 lei la 100 lei lunar, începând cu data introducerii cererii, 05.02.2013 și până la majorat.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16.05.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
Red C.C ./Tehnored. L.B.
ex. 4/ pag. 4
05.06.2013
Operator de date cu caracter personal
înregistrat sub numărul 6497
← Pensie întreţinere. Sentința nr. 115/2013. Judecătoria... | Tutelă. Sentința nr. 186/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN → |
---|