Uzucapiune. Sentința nr. 74/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
Comentarii |
|
Sentința nr. 74/2013 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 10-01-2013 în dosarul nr. 3874/225/2012
Dosar nr._ uzucapiune
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DROBETA T. S.
JUDEȚUL M.
Sentința Civilă nr. 74
Ședința publică din data de 10.01.2013
Instanța constituită din:
Președinte: A. - M. B.
Grefier: C. C.
Pe rol se află soluționarea acțiunii civile formulate de reclamanta P. I. M. în contradictoriu cu pârâta U. A. TERITORIALĂ . având ca obiect uzucapiune.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamanta personal și asistată de avocat D. M. în baza împuternicirii avocațiale aflate la dosarul cauzei și martorul B. T., lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că la dosarul cauzei s-a depus de către expert Biteș Ș., prin Serviciul Registratură, răspuns la obiecțiuni reprezentând răspuns la adresa emisă de instanță la termenul anterior. Învederează de asemenea faptul că la dosarul cauzei s-a depus de către expert Secția 1 Poliție Izvoru Bîrzii, prin Serviciul Registratură, proces verbal de executare a mandatului de aducere a martorului B. T. .
În ședință publică reclamanta prin reprezentant depune la dosarul cauzei precizare de acțiune prin care solicită să se constate că a dobândit un drept de proprietate asupra terenului intravilan în suprafață de 2993 mp, din care 1904 mp arabil și 1089 mp curți construcții, prin uzucapiunea de peste 30 de ani.
Instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 193 Cod procedură civilă, procedează la audierea martorului B. T., sub prestare de jurământ, declarația acestuia fiind consemnată în scris și atașată la dosarul cauzei.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reclamanta prin reprezentant solicită admiterea acțiunii precizate, urmând a se constata că a dobândit un drept de proprietate asupra terenului intravilan în suprafață de 2993 mp, prin uzucapiunea de peste 30 de ani, învederând faptul că din probatoriul administrat în cauză reiese că a deținut terenul, l-a muncit, terenul fiind îngrădit. Arată faptul că nu solicită cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin sub nr._ la data de 20.03.2012, reclamanta P. I. M. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta P. Comunei Malovăț prin Primar, prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că este proprietara exclusivă a terenului în supafață de 3800 m.p. loc de casă și grădină situat în comuna Malovăț, .
În motivarea acțiunii reclamata a menționat faptul că este proprietara exclusivă a terenului de 3800 m.p. aflat în intravilanul satului Colibași, teren pe care se află amplasată o casă cu 3 camere, o sală și o magazie acoperită cui țiglă, având următoarele vecinătăți: E- șoseaua comunală; V- teren cooperativă, S- Iilian Pitulian, N- G. G. J..
S-a arătat faptul că imobilul și terenul aferent a fost cumpărat de soțul său P. P.( decedat la data de 07.08.2000) conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1823/01.06.1972 de BNP O. M., fiind cumpărat în timpul căsătoriei, iar de la achiziționarea imobilului și a terenului aferent de 3800 m.p. nu au fost tulburați de nimeni posedându-l fără întrerupere aproximativ 40 de ani.
A arătat de asemenea faptul că a stăpânit această suprafață de teren în mod permanent, netulburată de nimeni și sub nume de proprietar.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 111 Cod procedură civilă și art. 1846-1847, 1890-1895 Cod civil.
În dovedirea acțiunii, au depus la dosar, în fotocopie, următoarele înscrisuri: contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1823/01.06.1972 de BNP O. M., CI P. I. M., certificat de căsătorie P. P., certificat de deces P. P..
Acțiunea a fost legal timbrată, fiind achitată taxă judiciară de timbru în cuantum de 671 lei cu chitanțele . nr._(68) din 02.05.2012 și . nr._(7) din 11.10.2012 ș timbru judiciar.
Pârâta, legal citată cu un exemplar al acțiunii formulate de reclamantă și mențiunea de a depune întâmpinare, conform art.114 ind. 1 alin.2 C.pr. civ., nu a depus întâmpinare și nu s-a prezentat în fața instanței pentru a formula apărări în cauză.
La termenul de judecată din data de 03.05.2012 reclamanta a precizat acțiunea în sensul că, sub aspectul calității procesuale pasive, solicită să se judece în contradictoriu cu pârâta U. A. Teritorială ., solicitând scoaterea din cauză a pârâtei P. Comunei Malovăț prin Primar, instanța dispunând introducerea din cauză a pârâtei U. A. Teritorială . și scoaterea din cauză a pârâtei P. Comunei Malovăț prin Primar.
Instanța, față de obiectul cauzei și cele menționate de reclamantă în cererea de chemare în judecată, în exercițiul rolului activ reglementat de dispozițiile art. 129 alineat 5 Cod procedură civilă, a emis adresă la Comisia Locală de Fond Funciar Malovăț pentru a comunica dacă s-a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de teren de 3800m2, situat în ., județul M. cu vecinii: E- șoseaua comunală, V- teren cooperativă, S- I. Pitulian și N- G. G. J., dacă s-a reconstituit vreunei persoane dreptul de proprietate pentru terenul în suprafață de 3800 m2intravilan și dacă această suprafață de teren figurează în Registrul Agricol al vreunei persoane și la P. Malovăț pentru a comunica cine figurează la rolul fiscal cu terenul în suprafață de 3800m2, situat în ., județul M. cu vecinii: E- șoseaua comunală, V- teren cooperativă, S- I. Pitulian și N- G. G. J., care este regimul juridic al terenului în cauză, dacă acest teren face parte din domeniul public sau privat și de a preciza dacă terenul este afectat de utilități publice sau este cuprins într-un plan de amenajare.
La data de 24.05.2012 Comisia P. Malovăț, a depus la dosarul cauzei adresa nr. 1688 /23.05.2012 reprezentând răspuns la adresele emise de instanță .
În exercițiul rolului activ reglementat de dispozițiile art. 129 alineat5 Cod procedură civilă, instanța a procedat la audierea reclamantei P. I. M., declarația acesteia fiind consemnată în scris și atașată la dosarul cauzei( fila 26)
Sub aspectul materialului probator administrat în cauză, Instanța, în temeiul art. 167 alin. 1 C.proc.civ., a încuviințat și administrat pentru reclamantă proba cu înscrisuri, proba testimonială, fiind audiați martorii G. A., C. A. și Băli T.( filele 27, 28 și 92) și proba cu expertiza specialitatea topografie, apreciindu – le ca fiind legale, verosimile, pertinente, concludente și utile soluționării cauzei.
A fost desemnat în cauză expert Biteș Ș. pentru efectuarea expertizei specialitatea topografie, având ca obiective: să se identifice terenul în suprafață de 3800 m2situat în intravilanul satului Colibași, . cu vecinii: N- G. G. J., E- Șoseaua comunală, S- I. Pitualian și V- teren cooperativă; să se stabilească dimensiunea laturilor și vecinătățile, tarlaua și . parte terenul; să se stabilească dacă terenul este îngrădit și cine are posesia asupra acestuia; să se precizeze dacă terenul ce a format obiectul contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1823/01.06.1972 în suprafață de 800 m2 face parte din suprafața totală de 3.800 m 2 a terenului ce face obiectul prezentei acțiuni, iar în caz afirmativ să se individualizeze în mod distinct pe schiță cei 800 m2raportat la întreg perimetrul terenului în suprafață de 3.800 m2 ; să se stabilească valoarea de circulație a terenului ce face obiectul prezentei acțiuni; să se întocmească schița în sistem de coordonate stereografic 1970.
Raportul de expertiză întocmit de expert Biteș Ș. a fost depus la dosarul cauzei la data de 09.07.2012.
Instanța, având în vedere obiectul cauzei și concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză de expert Biteș Ș., în baza rolului activ reglementat de dispozițiile art. 129 alineat 5 Cod procedură civilă, a emis adrese la Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară M. pentru a comunica dacă există vreo persoană întabulată cu privire la terenul în suprafață de 2993 m.p. situat în comuna Malovăț, ., ., având ca vecinătăți N- Pitulicu I., E- drum ., V- A. G., astfel cum a fost identificat în raportul de expertiză efectuat în cauză și dacă există suprapuneri cu terenurile altor persoane, la Comisia Locală de Fond Funciar Malovăț pentru a comunica dacă cu privire la terenul situat în comuna Malovăț, ., ., având ca vecinătăți N- Pitulicu I., E- drum ., V- A. G., astfel cum a fost identificat în raportul de expertiză efectuat în cauză, s-a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, dacă s-a reconstituit vreunei persoane dreptul de proprietate pentru acest teren și dacă suprafața de teren de 2993 m.p. figurează în registrul agricol al reclamantei P. M. sau în registrul agricol al numitului A. G. și să comunice o copie a registrului agricol atât al reclamantei P. M. cât și al numitului A. G., la P. Malovăț pentru a comunica cine figurează la rolul fiscal cu privire la terenul în suprafață de 2993 m.p. situat în comuna Malovăț, ., ., având ca vecinătăți N- Pitulicu I., E- drum ., V- A. G., astfel cum a fost identificat în raportul de expertiză efectuat în cauză și care este regimul juridic al terenului, dacă face parte din domeniul public sau privat, la P. Drobeta Turnu Severin pentru a comunica dacă numitul A. G. cu ultimul domiciliu cunoscut în Drobeta Turnu Severin, ., județul M., având BI . nr._/1960 figurează în evidențe cu moștenitori și dacă figurează ca fiind decedat și la Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date pentru a comunica dacă numitul A. G. cu ultimul domiciliu cunoscut în Drobeta Turnu Severin, ., județul M., având BI . nr._/1960 figurează în evidențe ca fiind decedat și pentru a comunica CNP-ul și domiciliul acestuia.
Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară M., P. Malovăț și Consiliul Local Drobeta Turnu Severin - Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor, Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, cu adresele nr. 3707/_/01.10.2012, nr. 2941/09.10.2012 și nr._/20.09.2012 nr. nr._/25.09.2012, depuse la dosarul cauzei au formulat răspunsuri la adresele emise de instanță.
Instanța, având în vedere răspunsul formulat de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară M., în exercițiul rolului activ reglementat de dispozițiile art. 129 alineat 5 Cod procedură civilă, a revenit cu adresă la expert Biteș Ș. pentru a individualiza în mod distinct pe schiță terenul din acțiune în suprafață de 2993 m.p. prin indicarea punctelor de contur și ale coordonatelor stereo, având în vedere extrasul de carte funciară și schița terenului depuse de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Mehedinții și aflate la filele 61-64 din dosar din care reiese că terenul ce a format obiectul contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1823/01.06.1972 a fost întabulat în cartea funciară_.
Instanța, având în vedere cele menționate în adresa nr. nr._/25.09.2012 depusă la dosarul cauzei de Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date potrivit cărora în evidențe numitul A. G. figurează înregistrat cu ultimul domiciliu în municipiul Drobeta Turnu Severin, ., decedat, conform actului de deces nr. 797/1981, înregistrat la P. Drobeta Turnu Severin, în exercițiul rolului activ reglementat de dispozițiile art. 129 alineat 5 Cod procedură civilă, a revenit cu adresă la P. Drobeta Turnu Severin pentru a comunica extras certificat de deces al numitului A. G. decedat conform actului de deces nr. 797/1981, înregistrat la P. Drobeta Turnu Severin și dacă figurează în evidențe cu moștenitori și a emis adresă la Camera Notarilor Publici C. pentru a comunica dacă în evidențe există vreo cerere de deschidere a succesiunii după numitul A. G. decedat conform actului de deces nr. 797/1981, înregistrat la P. Drobeta Turnu Severin.
La data de 23.10.2012 Camera Notarilor Publici C. a depus la dosarul cauzei adresa nr. 3034/18.10.2012 reprezentând răspuns la adresa emisă de instanță comunicând faptul că succesiunea defunctului A. G. decedat în 1981 nu figurează ca fiind dezbătută prin procedură succesorală Notarială începând ca data de 17.11.1995 și până în prezent, iar pentru perioada_95 arhiva fostului notariat de Stat M. este deținută de Birou Notari Publici Asociați I. M. și I. A. M.. Iar la data de 25.10.2012 s-a depus de către Consiliul Local Drobeta Turnu Severin - Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor adresa nr._/18.10.2012 însoțită de extras din registrul de deces al numitului A. G. decedat conform actului de deces nr. 797/1981, înregistrat la P. Drobeta Turnu Severin.
La data de 27.11.2012 s-a depus la dosarul cauzei de către expert Biteș Ș. răspuns la obiecțiuni.
Instanța, având în vedere obiectul cauzei, cele menționate de expert Biteș Ș. în răspunsul la obiecțiuni depus la dosar și înscrisurile aflate la dosarul cauzei, în exercițiul rolului activ reglementat de dispozițiile art. 129 alineat 5 Cod procedură civilă, a revenit cu adresă la expert Biteș Ș. pentru a poziționa pe schița întregului teren îngrădit de reclamantă, suprafața de 800 m.p. înstrăinată prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1823/01.06.1972, având în vedere amplasamentul în fapt al acestei suprafețe de teren, având în vedere coordonatele stereo corecte ale terenului în suprafață de 800 m.p. și nu preluând coordonatele stereo în baza cărora terenul a fost întabulat la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară M. ( cu privire la care s-a arătat că există erori de determinare ale coordonatele stereo1970), și individualizarea în mod distinct pe schiță a terenului din acțiune în suprafață de 2980 m.p. prin indicarea punctelor de contur și ale coordonatelor stereo.
Instanța, față de cele menționate în adresa nr. 3034/18.10.2012 depusă la dosarul cauzei de Camera Notarilor Publici C. potrivit cărora succesiunea defunctului A. G. decedat în 1981 nu figurează ca fiind dezbătută prin procedură succesorală Notarială începând ca data de 17.11.1995 și până în prezent, iar pentru perioada_95 arhiva fostului Notariat de Stat M. este deținută de Birou Notari Publici Asociați I. M. și I. A. M., în exercițiul rolului activ reglementat de dispozițiile art. 129 alineat 5 Cod procedură civilă, a emis adresă la Birou Notari Publici Asociați I. M. și I. A. pentru a comunica dacă în evidențele sale există vreo cerere de deschidere a succesiunii după numitul A. G. decedat conform actului de deces nr. 797/1981, înregistrat la P. Drobeta Turnu Severin.
La data de 27.11.2012 Birou Notari Publici Asociați I. M. și I. A. M., a depus la dosarul cauzei adresa nr. 569/19.11.2012 reprezentând răspuns la adresa emisă de instanță însoțită de certificat nr. 164/23.11.2012, iar la data de 03.01.2013 s-a depus la dosarul cauzei de către expert Biteș Ș. răspuns la obiecțiuni reprezentând răspuns la adresa emisă de instanță la termenul anterior.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Uzucapiunea reprezintă un mod de dobândire a proprietății sau a altor drepturi reale cu privire la un bun, prin efectul posedării neîntrerupte a lucrului un timp determinat prevăzut de dispozițiile legale, starea de fapt transformându-se în stare de drept. Jurisprudența CEDO admite dobândirea dreptului de proprietate de către posesor prin uzucapiune, deoarece prescripția achizitivă “urmărește un scop legitim, de interes general”, de natură “a favoriza securitatea juridică”, iar stingerea dreptului de proprietate pentru fostul proprietar nu poate fi considerată ca “lipsită de bază rezonabilă” (cauza J.A. Pye Ltd . Land Ltd. C. Royaume-Uni din 30 august 2007).
Instanța va face aplicarea în speță a dispozițiilor art. 6 alin. 4 din Noul Cod Civil, prevăd că prescripțiile, decăderile și uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit, iar art. 82 din Legea nr. 71/2011 stipulează că dispozițiile art. 930 - 934 din Codul civil referitoare la uzucapiunea imobiliară se aplică numai în cazurile în care posesia a început după data intrării în vigoare a acestuia. Pentru cazurile în care posesia a început înainte de această dată, sunt aplicabile dispozițiile referitoare la uzucapiune în vigoare la data începerii posesiei.
Condiția esențială pentru a opera uzucapiunea constă în exercitarea unei posesii utile, care trebuie să fie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar, astfel cum prevăd dispozițiile art. 1847 Cod civil.
Totodată, instanța reține că trebuie îndeplinită și o a doua condiție pentru a putea opera uzucapiunea, respectiv împlinirea unui termen de 30 de ani în care reclamantul a exercitat posesia asupra terenului în litigiu.
Pentru a opera prescriptia achizitiva, este necesară existenta unei posesii utile, caracterizata potrivit art. 1847 C.civ. si a unui lucru susceptibil de a fi uzucapat. Or, pentru a putea fi obiect al uzucapiunii, bunul trebuie sa fie susceptibil de posesie utila, fiind necesar in acelasi timp sa nu fie scos din comert, in acest sens prin dispozitiile art.1844 C.civ., conform carora „nu se poate prescrie domeniul lucrurilor care, din natura lor proprie sau printr-o declaratie a legii, nu pot fi obiecte de proprietate privata, ci sunt scoase din comert”, limitandu-se domeniul bunurilor supuse prescriptiei achizitive.
Plecand de la aceste dispozitii, rezulta ca numai bunurile imobile proprietate privata, indiferent insa de titular, pot fi dobandite prin uzucapiune, prevederile legale amintite coroborandu-se actualmente cu prevederile art.136 alin. 1 din Constitutie, și art. 5 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, conform căruia terenurile care fac parte din domeniul public sunt insesizabile și imprescriptibile.
Terenul în cauză în suprafață de 2993 mp, din care 1904 mp arabil și 1089 mp curți construcții situat în P 2160, T 63, ., având ca vecini: vecinii: N- I. Pitulicu, E- drum, S- P. P. și V- A. G. este supus dispozițiilor de drept comun, astfel încât poate fi dobândit prin uzucapiune.
Mai mult, apariția Legilor nr.58/1974 și nr.59/1974 nu a dus la pierderea simultană a celor două elemente ale posesiei (și nici măcar a unuia dintre ele) fiindcă posesorii terenurilor nu au pierdut folosința acestor bunuri, iar pe tot intervalul de timp cât cele două legi au fost în vigoare, terenurile și-au păstrat calitatea de obiecte ale dreptului de proprietate privată, conform art.36 alin.9 și art.11 din Constituția din anul 1965, rămânând în fapt la aceeași posesori care le-au stăpânit pentru sine, nu pentru alții.
Între anii 1974-1989, statul nu a dispus luarea unor măsuri concrete, pentru a împiedica posesorii să exercite actele de folosință asupra terenurilor în nume propriu, deoarece nu exista un interes, în acest sens, avându-se în vedere că aceste stări de fapt nu puteau fi transformate în stări de drept, dreptul de proprietate asupra terenurilor putând fi dobândit, în acea perioadă, numai prin moștenire legală. Pe de altă parte, posesorii de terenuri au beneficiat și de prevederile art.1854 Cod civil, care instituiau o prezumție de neprecaritate, cât și de prevederile art.1858, relative la prezumția de neintervertire de titlu, astfel încât, pe tot timpul cât Legile nr.58/1974 și nr.59/1974 au fost în vigoare, posesorii și-au conservat această calitate, în sensul că nu au devenit niște simpli detentori precari.
După abrogarea Legilor nr.58/1974 și nr.59/1974, dispărând interdicția legală a dobândirii terenurilor prin uzucapiune, posesorii acestor bunuri, aflate, în continuare, în stăpânirea lor, la data împlinirii duratei legale, pentru prescripția achizitivă, pot să ceară recunoașterea dreptului de proprietate respectiv. Aceste concluzii se desprind și din principiul aplicării imediate a legii civile noi, aceasta aplicându-se și situațiilor juridice în curs de constituire (facta pendentia).
Or, posesiunea bunului imobil în toată această perioadă a avut un caracter durabil în timp, atât înainte, cât și pe durata cât Legile nr.58/1974 și nr.59/1974 au fost în vigoare, precum și după abrogarea acestora, iar dobândirea terenurilor prin uzucapiune este un fapt juridic complex, compus din mai multe fapte juridice, concomitente sau succesive, respectiv, începerea stăpânirii terenului de către uzucapant, exercitarea materială a actelor de folosință pe întreaga durată a uzucapiunii (care se întinde și după abrogarea Legilor nr.58/1974 și 59/1974), pasivitatea și neglijența gravă a proprietarului pe întreaga perioadă de timp, ce a permis unui străin să ocupe imobilul și să-l stăpânească.
Toate aceste fapte juridice au concurat, concomitent sau succesiv, la dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului, de către uzucapant.
În speta sint aplicabile dispozitiile deciziei nr. 4/16.01.2006 a I.C.C.J potrivit careia, prescriptia achizitiva nu a fost intrerupta pentru posesiile incepute inainte de aparitia legilor nr. 58/1974 si 59/1979 iar dupa abrogarea acestora prin decretul lege nr. 1/1989 si decretul lege nr. 9/1989, posesorii se pot adresa instantelor sa constate intervenita uzucapiunea.
Mai mult, noțiunea de „circuit juridic civil”, înțeles ca parte componentă a circuitului juridic, reprezintă totalitatea faptelor și actelor juridice, în virtutea cărora se nasc raporturi juridice de drept civil, avându-se în vedere și faptele juridice, iar dintre modalitățile lor de realizare, face parte și posesiunea.
Instanța reține că reclamanta cu soțul acesteia, în prezent decedat, au cumpărat de la numitul A. G., terenul în suprafață de 800 m2 situat în intravilanul satului Colibași, . cu vecinii: N- G. G. J., E- Șoseaua comunală, S- I. Pitulicu și V- teren cooperativă prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1823/01.06.1972.
Din raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză de expert Biteș Ș. (f.38-43) și suplimentul la raportul de expertiză (f.87-88), instanța reține că reclamanta are în posesie un teren împrejmuit în suprafață totală de 3793 mp, din care 800 m2 conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1823/01.06.1972, iar diferența de 2993 mp, din care 1904 mp arabil și 1089 mp curți construcții situat în P 2160, T 63, ., având ca vecini: vecinii: N- I. Pitulicu, E- drum, S- P. P. și V- A. G., este individualizată pe schița anexă la raportul de expertiză tehnică judiciară prin punctele 1-2-3-4-5-6-13-12-11-8-9-10 (f.87-88).
Din probatoriul administrat in cauza, respectiv adresele nr.1688/23.05.2012, nr. 2941/09.10.2012 emise de P. comunei Malovăț, rezultă că pentru terenul ce face obiectul cauzei, nu s-au formulat cereri de reconstituire a dreptului de proprietate la legea nr. 18/1991, suprafața de teren nu s-a reconstituit altei persoane.
De asemenea, conform adresei nr. 3707/_/01.10.2012 emisă de O.C.P.I.M., instanța reține că, analizând poziția planimetrică a amplasamentului terenului definit prin punctele ale căror coordonate sunt evidențiate în raportul de expertiză cu privire la imobilul în cauză nu figurează întabulată în cartea funciară nicio persoană, iar cu privire la existența unei suprapuneri parțiale cu poziția planimetrică a imobilului cu nr. cadastral_, aceasta nu afectează condițiile de a uzucapa.
De asemenea, din depozițiile martorilor G. A., C. A., B. T. (f. 27,28, 92) precum si din raportul de expertiză întocmit în cauză de expert Biteș Ș., reiese cu elocventa faptul ca reclamanta a stăpânit terenul în suprafață de 2993 mp, din care 1904 mp arabil și 1089 mp curți construcții situat în P 2160, T 63, ., având ca vecini: vecinii: N- I. Pitulicu, E- drum, S- P. P. și V- A. G., individualizată pe schița anexă la raportul de expertiză tehnică judiciară prin punctele 1-2-3-4-5-6-13-12-11-8-9-10, începând cu anii 1972, exercitând astfel o posesie utilă, publică, continuă, comportându-se ca un proprietar.
În ceea ce privește justificarea calității procesuale pasive a pârâtei, instanța reține că uzucapiunea, ca mod de dobândire a dreptului de proprietate, apare ca o sanctiune impotriva adevaratului proprietar, care, dand dovada de o anumita neglijenta, a delasat bunul timp indelungat, conducand la recunoasterea de efecte juridice aparentei de proprietate create in persoana celui care se comporta timp indelungat ca proprietar al bunului.
Cum din probatoriul administrat în cauză, respectiv adresa nr._/20.09.2012 emisă de Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, nr. 2941/09.10.2012 emisă de P. Malovăț, adresa nr._/18.10.2012 emisă de Consiliul Local Drobeta Turnu Severin - Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor, adresa nr. 3034/18.10.2012 emisă de Camera Notarilor Publici C., se reține că numitul A. G. (de la care reclamanta a cumpărat terenul de 800 m2 conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1823/01.06.1972, în continuarea căruia se află diferența de 2993 mp ce face obiectul prezentei cauze) figurează în evidențe ca fiind decedat, fără a se putea identifica dacă are moștenitori, pârâta justifică astfel calitatea procesuală pasivă.
În consecință, având în vedere cele expuse mai sus, instanța constată că sunt întrunite prevederile art. 1847, 1890 C.civ., astfel încât va admite acțiunea precizată și va constata că reclamanta a dobândit un drept de proprietate asupra terenului intravilan în suprafață de 2993 mp, din care 1904 mp arabil și 1089 mp curți construcții situat în P 2160, T 63, ., având ca vecini: vecinii: N- I. Pitulicu, E- drum, S- P. P. și V- A. G., prin uzucapiune.
Va omologa raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză de expert Biteș Ș. și suplimentul la raportul de expertiză (f.87-88)
Va lua act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea precizată formulată de reclamanta P. I. M. cu domiciliul în comuna Malovăț, . în contradictoriu cu pârâta U. A. TERITORIALĂ . cu sediul în ..
Constată că reclamanta a dobândit un drept de proprietate asupra terenului intravilan în suprafață de 2993 mp, din care 1904 mp arabil și 1089 mp curți construcții situat în P 2160, T 63, ., având ca vecini: vecinii: N- I. Pitulicu, E- drum, S- P. P. și V- A. G., prin uzucapiune.
Omologhează raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză de expert Biteș Ș. și suplimentul la raportul de expertiză (f.87-88)
Ia act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 10.01.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
Red. A-M.B./Tehn. C.C. 4 ex./ 18.01.2013
Operator de date cu caracter personal
înregistrat sub numărul 6497
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 4215/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 906/2013.... → |
---|