Actiune in regres. Sentința nr. 573/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 573/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 10-02-2015 în dosarul nr. 11889/225/2014

Dosar nr._ acțiune în regres

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DROBETA-T. S. JUDEȚUL M.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 573

Ședința publică de la 10 Februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE – I. C. G.

Grefier ședință –L. B.

Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamant G. A. SA, pe pârât E. R. asigurare - REASIGURARE SA și pe intervenient C. R. M. și având ca obiect acțiune în regres.

La apelul nominal a răspuns consilier juridic Milovan Cateluța pentru reclamantă, lipsă fiind pârâta și intervenientul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că s-a depus la dosar, prin serviciul registratură, întâmpinare formulată de E. R. ASIGURARE - REASIGURARE SA și note scrise formulate de reclamantă prin care se solicită admiterea acțiunii în parte în sensul obligării pârâtei E. R. ASIGURARE - REASIGURARE SA la plata penalităților de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, în temeiul art. 64 alin. 4 din Ordinul CSA nr. 14/2011 și la plata cheltuielilor de judecată.

Verificându-și din oficiu competența potrivit art. 131 C. proc. civ., instanța constată că este competența general și material să judece prezenta cauză în temeiul art. 94 al. 1 lit. j și art. 107 c.p.civ.. În ceea ce privește competența teritorială, instanța constată că excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Dr. Tr. S. nu a fost invocată de pârâtă și de către intervenient, astfel că instanța sesizată rămâne investită cu soluționarea cauzei.

În conformitate cu disp. art. 238 c.p.civ. instanța estimează durata necesară pentru cercetarea la 30 de zile, durată cu care este de acord și consilier juridic Milovan Cateluța pentru reclamantă

Instanța acordă cuvântul asupra probatoriului.

Consilier juridic Milovan Cateluța pentru reclamantă solicită încuviințarea probei cu înscrisurile aflate la dosar

Instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 255 Cod proc. Civilă, raportat la dispozițiile art. 258 al. 1 Cod proc. Civilă, apreciind că este utilă soluționării cauzei și poate duce la dezlegarea pricinii, încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisurile de la dosar.

Nemaifiind alte cereri de formulat și alte incidente de soluționat, instanța, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în conformitate cu disp. art. 392 c.p.civ. deschide dezbaterile asupra fondului și acordă cuvântul părților.

Consilier juridic Milovan Cateluța pentru reclamantă solicită admiterea în parte a acțiunii, obligării pârâtei E. R. ASIGURARE - REASIGURARE SA la plata penalităților de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere calculate de la data de 25.11.2013 până la data achitării debitului, respectiv 06.01.2015, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 152,04 lei.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta T. S. la data de 09.09.2014 sub nr._, reclamanta G. A. SA în contradictoriu cu pârâta E. R. ASIGURARE - REASIGURARE SA și intervenient C. R. M., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să oblige pârâta la plata sumei de 2.100,55 lei reprezentând contravaloare despăgubiri achitate în dosarul de dauna A/_/2013/AG/B și obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere, calculate în temeiul disp. art. 64 alin. 4 din Ordinul CSA nr. 14/2011.

Totodată, a solicitat obligarea pârâtei și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii a arătat că, la data de 17.05.2013, în localitatea Pitești, pe . loc un eveniment rutier în care au fost implicate autoturismul marca BMW, cu nr. de înmatriculare_, condus de C. R. M., având încheiată asigurarea de răspundere civilă obligatorie la societatea pârâtă conform poliței ./16/H16/DV nr._, cu valabilitate în perioada 22.01._13 și autoturismul marca CHEVROLET AVEO, cu număr de înmatriculare_, condus de C. L. D., având încheiată asigurarea facultativă CASCO la G. Asigurări SA, conform contractului nr._, cu valabilitate în perioada 14.01._14.

De asemenea, s-a mai arătat că acest eveniment a fost consemnat de către conducătorii auto implicați în accident în înscrisul denumit constatare amiabilă de accident din 17.05.2013, înscris din care se constată vinovăția numitei C. R. M. în producerea accidentului, care a condus autovehiculul marca BMW, cu nr. de înmatriculare_, asigurat RCA la societatea pârâtă, și care nu a păstrat o distanță corespunzătoare față de autoturismul marca CHEVROLET AVEO, cu număr de înmatriculare_, condus de C. L. D., avariindu-l.

Prin urmare, păgubita G. Asigurări SA (în calitate de proprietar-asigurat), pentru reparația autoturismului marca CHEVROLET AVEO, cu număr de înmatriculare_, avea posibilitatea fie să deschidă dosarul de dauna direct la societatea pârâtă în baza poliței RCA emisa de aceasta, fie la societatea reclamantă, pe baza poliței facultative CASCO; opțiunea păgubitului a fost sa deschidă dosarul de daună la societatea reclamantă, pe baza poliței facultative CASCO.

A mai menționat, că la înștiințarea asiguratului CASCO, societatea a deschis și finalizat dosarul de dauna nr. A/_/2013/AG/B, achitând pentru reparația autoturismului marca marca CHEVROLET AVEO, cu număr de înmatriculare_, suma de 2.100,55 lei cu titlul de despăgubiri.

De asemenea a arătat că, potrivit art. 2210 din Codul civil, art.22 alin. l din Legea nr.136/1995: „ În limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule și împotriva asigurătorului de răspundere civila, în limitele obligației acestuia, conform art.54 ."

Actul normativ care reglementează în detaliu modalitatea de soluționare a stării de fapt arătate mai sus îl reprezintă dispozițiile Ordinului CSA nr.14/2011, valabil la data producerii accidentului.

A mai subliniat că, potrivit art.64 din Ordinul 14/2011 emis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor pentru punerea în aplicare a Normelor privind aplicarea legii în domeniul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule:

„(2) În cazul în care în drepturile persoanei prejudiciate s-a subrogat asigurătorul acesteia, conform prevederilor art.22 din Legea nr.136/1995, cu modificările si completările ulterioare, asigurătorul RCA efectuează plata despăgubirilor astfel:

- dacă nu exista obiecțiuni asupra sumelor solicitate, acestea se vor achita in cel mult 15 zile calendaristice....;

- dacă exista obiecții întemeiate asupra sumelor solicitate, acestea se vor comunica asigurătorului CASCO in termenul prevăzut la lit. a, urmând ca în termen de cel mult 30 de zile calendaristice de la soluționarea obiecțiilor sa efectueze plata.

- în cazul neformulării obiecțiilor in termen de 30 de zile, asigurătorul RCA nu mai poate emite obiecții, datoria devenind scadenta.

- dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termenele prevăzute la alin.(2) și (3) sau și le îndeplinește defectuos, la suma solicitata pentru plata asigurătorului RCA se aplica o penalizare de 0,1%, calculata pentru fiecare zi de întârziere.”

S-a mai arătat că în temeiul dispozițiilor legale precizate mai sus, a transmis paratei, Notificarea - Convocarea la conciliere, la care a anexat dosarul de dauna A/_/2013/AG/B, cerere transmisa la . confirmării de primire anexate).

Prin cererea de despăgubire, înregistrata la . – REASIGURARE SA, a solicitat pe regres administrativ, pe cale amiabila, plata dosarului de dauna A/_/2013/AG/B, în baza poliței RCA emise de pârâtă, cuantumul despăgubirii solicitate fiind de 2.100,55 lei.

De asemenea, a arătat că deși societatea reclamantă, pe baza înscrisurilor existente în dosarul de dauna, a făcut dovada că pentru reparația autoturismului asigurat CASCO, a plătit suma de 2.100,55 lei, pârâta, deși nu a făcut obiecțiuni la suma solicitată, refuză să plătească de bunăvoie această sumă.

În completare a mai arătat că prin adresa nr. 12/06.11.2013, trimisă pârâtei cu confirmare de primire, anterior formulării cererii de chemare în judecată, reclamanta a invitat pe pârâtă pentru a realiza procedura de informare privind avantajele soluționării litigiului prin mediere, însă pârâta nu s-a prezentat la locul și data precizate, situație în care, pentru recuperarea prejudiciului, reclamanta a fost obligată să apeleze la instanța de judecată.

Reclamanta solicită ca instanța să aibă în vedere dispozițiile imperative ale art. 39 alin (1) si (2) din Ordinul CSA nr. 14/2011, valabil la data producerii accidentului, care prevede expres:

(1) În cazul in care, pentru recuperarea pagubei materiale, persoana păgubita se adresează asigurătorului sau de bunuri, constatarea avariilor, soluțiile tehnologice adoptate, precum si modul de stabilire a cuantumului despăgubirilor, respectiv costul reparațiilor pârtilor componente sau ale pieselor avariate ori costul de înlocuire al acestora, inclusiv cheltuielile pentru materiale, precum si cele de demontare si montare aferente reparațiilor si înlocuirilor necesare ca urmare apagubelor produse prin respectivul accident de vehicul sunt opozabile asigurătorului RCA al persoanei vinovate.

(2)În situația respectării prevederilor alin (1), asigurătorul de bunuri al persoanei păgubite recuperează despăgubirea plătită de la asigurătorul RCA al persoanei vinovate, fără ca asigurătorul RCA sa fie îndreptățit să respingă o astfel de cerere.

A mai arătat că solicită obligarea pârâtei la plata penalitățile de întârziere În temeiul art. 64 alin (3) din Ordinul CSA nr. 14/2011 .

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 49, 54 din Legea nr.136/1995 privind asigurările si reasigurările din România, art. 35; 39 alin (1) si (2); art.64 din Ordinul nr. 14/2011 pentru punerea in aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, art. 1357; 2210;2223 din Codul civil, art.1025-1032 din NCPC.

În dovedire reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri, depunând la dosar, în copie certificată, dosarul de daună nr. A/_/2013/AG/B.

La data de 12.12.2014, pârâta E. R. Asigurare Reasigurare SA a depus la dosar întâmpinare, prin care a arătat că nu a achitat suma solicitată de reclamantă, însă dosarul a fost propus la plată și va fi achitat în perioada imediat următoare.

La data de 09.01.2015, reclamanta G. A. SA a depus la dosar note scrise (fila 79), prin care a arătat că solicită admiterea în parte a acțiunii în sensul obligării pârâtei E. R. Asigurări Reasigurări SA la plata penalităților de întârziere și a cheltuielilor de judecată în sumă de 152.04 lei, având în vedere că pârâta a înțeles să achite doar debitul principal în sumă de 2.100,55 lei.

Sub aspectul materialului probator administrat în cauză, în temeiul art. 258 alin. 1 rap. la art. 255 alin. 1 c.p.civ., instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisurile de la dosar.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Prin actiunea formulata reclamanta G. A. SA a solicitat obligarea pârâtei E. R. Asigurare Reasigurare SA la plata sumei de 2.100,55 lei reprezentând contravaloare despăgubiri achitate de reclamanta în dosarul de dauna nr. A/_/2013/AG/B, ca urmare a pagubelor produse de numita C. R. M., asigurata la societatea pârâtă la data de 17.05.2013, când a fost implicata într-un eveniment rutier ce a avut ca rezultat avarierea autoturismului marca CHEVROLET AVEO, cu număr de înmatriculare_, condus de numita C. L. D., asigurat al societății reclamante.

Totodată, prin acțiune reclamanta a solicitat obligarea pârâtei și la plata penalităților de întârziere, în temeiul disp. art. 64 alin. 4 din Ordinul CSA nr. 14/2011.

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv dosarul de dauna nr. A/_/2013/AG/B (file 18-37), rezultă că vinovat de avarierea autoturismului marca CHEVROLET AVEO, cu număr de înmatriculare_, condus de numita C. L. D., a fost numita C. R. M..

De asemenea, instanța observă faptul că la dosarul de daună există înscrisul denumit constatare amiabila de accident din 17.05.2013 (fila 33 dosar), înscris în care este reținută vinovăția numitei C. R. M. în producerea accidentului având ca rezultat avarierea autoturismului marca CHEVROLET AVEO, cu număr de înmatriculare_, asigurat al societății reclamante.

Păgubitul G. Asigurări SA (în calitate de proprietar-asigurat), a ales sa apeleze la societatea reclamanta, al cărei asigurat era, pentru a recupera pagubele produse.

Astfel, în baza poliței de asigurare facultativa CASCO cu valabilitate în perioada 14.01._14, emisă în temeiul contractului nr._ încheiat între societatea reclamanta și G. Asigurări SA, reclamanta a instrumentat dosarul de dauna nr. A/_/2013/AG/B, deschis ca urmare a producerii unui risc asigurat, la solicitarea acestui asigurat, achitând despăgubirea în suma de 2.100,55 lei.

Plata despăgubirii s-a făcut prin ordinul de plată nr. 1714/05.06.2013 (fila 22).

Potrivit art.2210 din Noul Cod Civil, „în limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării împotriva celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane.”

Conform art.22 din Legea nr.136/1995 societatea reclamantă este subrogată în drepturile asiguratului contra celor răspunzători de producerea pagubei.

Potrivit dispozițiilor art. 1357 (1) „Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare.”

Pentru angajarea răspunderii civile delictuale, este necesară îndeplinirea mai multor condiții: fapta ilicită, producerea unui prejudiciu, legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs și vinovăția.

În dosarul de față, sunt întrunite toate elementele răspunderii civile delictuale respectiv fapta ilicita, prejudiciul în sumă 2.100,55 lei, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicita/prejudiciu si vinovăția numitei C. R. M..

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei atât de către societatea reclamanta G. Asigurări SA, cât și de către pârâta E. R. Asigurare Reasigurare SA, rezulta că pârâta la data de 06.01.2015, ulterior sesizării instanței cu prezenta acțiune, pârâta a achitat suma de 2.100,55 lei.

Instanța constată că, prin actele depuse la dosar de către reclamantă și pârâtă, s-a făcut dovada faptului ca, după formularea acțiunii de către reclamantă, pârâta a procedat la achitarea sumei de 2.100,55 lei ce face obiectul capătului de cerere având ca obiect obligarea la plata contravalorii despăgubirilor achitate de reclamanta în dosarul de dauna nr. A/_/2013/AG/B.

Având în vedere cele expuse mai sus, întrucât pârâta a achitat suma de 2.100,55 lei, ce reprezintă obiectul capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata contravalorii despăgubirilor achitate de reclamanta în dosarul de dauna nr. A/_/2013/AG/B, sumă achitată ulterior sesizării instanței cu prezenta cerere de chemare în judecată, acest capăt de cerere a rămas fără obiect, astfel încât instanța îl va respinge ca atare.

Referitor la capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere, instanța reține că penalitățile de întârziere au fost calculate in temeiul disp. art. 64 alin. 2 - alin. 4 Ordinul CSA nr. 14/2011 care statuează următoarele:

„(2) În cazul în care în drepturile persoanei prejudiciate s-a subrogat asigurătorul acesteia, asigurătorul RCA efectuează plata despăgubirilor astfel:

a) dacă nu există obiecții asupra sumelor solicitate, acestea se vor achita în cel mult 15 zile calendaristice de la data avizării scrise, efectuată de asigurătorul subrogat în drepturile persoanei păgubite, însoțită de documentele justificative. Avizarea de plată poate fi făcută la sediul social sau la oricare dintre unitățile teritoriale ale asigurătorului RCA care desfășoară activități de constatare, de lichidare a daunelor auto și de efectuare a plăților de despăgubiri. Acțiunea în justiție împotriva asigurătorului RCA poate fi exercitată, în mod alternativ, la oricare dintre sediile asigurătorului, respectiv sediul social ori sucursala care a emis polița de asigurare RCA sau sucursala care a lichidat dauna;

b) dacă există obiecții întemeiate asupra sumelor solicitate, acestea se vor comunica asigurătorului CASCO în termenul prevăzut la lit. a), urmând ca în termen de cel mult 30 de zile calendaristice de la soluționarea obiecțiilor să se efectueze plata.

(3) În cazul neformulării obiecțiilor în termen de 30 de zile, asigurătorul RCA nu mai poate emite obiecții, datoria devenind scadentă.

(4) Dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termenele prevăzute la alin. (2) și (3) sau și le îndeplinește defectuos, la suma solicitată pentru plata asigurătorului RCA se aplică o penalizare de 0,1%, calculată pentru fiecare zi de întârziere.”

Întrucât pârâta nu a efectuat plata în termenele prevăzute de art. 64 din Ordinul CSA nr. 14/2011, reclamanta este îndreptățită să solicite obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere în conformitate cu actul normativ mai sus amintit, iar pe cale de consecință instanța apreciază ca fiind întemeiat acest capăt de cerere, urmând a obliga pârâta la plata penalități de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi, începând cu data de 25.11.2013 până la data achitării debitului 06.01.2015.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, constatând că reclamanta a făcut dovada temeiniciei susținerilor sale, astfel cum pretind dispozițiile art. 249 c.p.civ., instanța va obliga pârâta să achite reclamantei penalitățile de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi, începând cu data de 25.11.2013 până la data achitării debitului 06.01.2015 si va respinge ca rămas fără obiect capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 2.100,55 lei contravaloare despăgubire.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, având în vedere faptul ca pârâta și-a îndeplinit obligația ce constituie obiectul capătului principal al acțiunii după introducerea cererii de chemare în judecata de către reclamanta, instanța reținând existența culpei procesuale a pârâtei în demararea procedurilor judiciare, va obliga pârâta la plata către reclamanta a sumei de sumei de 152,04 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv taxa judiciară de timbru potrivit ordinului de plata nr. 123/20.10.2014 (fila 43 dosar).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte acțiunea având ca obiect acțiune în regres, formulată de reclamanta ., cu sediul în București, .. 45, sector 1 și cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în mun. Drobeta T. S., .. 103, jud. M., înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J_, CUI_, în contradictoriu cu pârâta E. ROMÂNIA ASIGURARE REASIGURARE SA, cu sediul în com. Voluntari, .. 10, Global City Business Park, clădirea O23, . și intervenientul forțat C. R. M., având CNP_, cu domiciliul în Pitești, ..D1, ., județul Argeș.

Respinge capătul de cerere având ca obiect plata sumei de 2100,55 lei ca rămas fără obiect.

Obligă pârâta E. ROMÂNIA ASIGURARE REASIGURARE SA să plătească reclamantei penalități de întârziere în cuantum de 0,1 % pe zi, începând cu data de 25.11.2013 până la data achitării debitului 06.01.2015.

Obligă pe pârâta E. ROMÂNIA ASIGURARE REASIGURARE SA să plătească reclamantei suma de 152,04 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Drobeta T. S..

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10.02.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

I. C. G. L. B.

Red. I.C.G./ Tehn. L.B.

5 ex./12.03.2015

Operator de date cu caracter personal

înregistrat sub numărul 6497

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in regres. Sentința nr. 573/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN