Căsătorie minor. Sentința nr. 333/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 333/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 11-05-2015 în dosarul nr. 3885/225/2015

Dosar nr._ - căsătorie minor -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.

SENTINȚA MINORI ȘI FAMILIE NR. 333/2015

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE_ 2015

COMPLETUL COMPUS DIN:

PREȘEDINTE M. - G. U.

GREFIER ȘEDINȚĂ A. - M. B.

Pe rol judecarea cauzei minori și familie privind pe reclamanta B. E. O., prin reprezentanți legali B. G.-Olivian (tata) și B. C. (mama) și pe pârâtul S. G. M., având ca obiect căsătorie minor

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: reclamanta B. E. O. personal și prin reprezentanți legali B. G.-Olivian (tata) și B. C. (mama), lipsă fiin pârâtul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care,

La interpelarea instanței, reclamanta prin reprezentanți legali B. G.-Olivian (tata) și B. C. (mama) învederează faptul că pârâtul se află în străinătate.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța în temeiul art. 392 C. proc. civ deschide dezbaterile asupra fondului și acordă cuvântul pentru soluționare.

Reclamanta prin reprezentanți legali B. G.-Olivian (tata) și B. C. (mama), solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată.

Instanța declară dezbaterile închise potrivit dispozițiilor art. 394 Cod procedură civilă și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând, constată că:

Prin cererea depusă la această instanță la data de 23.04.2015 și înregistrată sub nr._, reclamanta B. E. O., prin reprezentanți legali B. G.-Olivian (tata) și B. C. (mama) în contradictoriu cu pârâtul S. G. M. a solicitat instanței autorizarea încheierii căsătoriei sale cu numitul S. G. M..

În motivarea cererii, reclamanta a solicitat că este necesară încheierea căsătoriei cu numitul S. G. M., căsătorie cu care si părinții săi B. G.-Olivian si B. C., sunt de acord, dar conform noilor reglementari legale este necesară autorizarea instanței de tutelă în a cărei circumscripție domiciliază.

A precizat faptul că are împreună cu pârâtul, un copil minor S. E. Ș., născut la data de 12.04.2015.

În drept, nu și-a întemeiat cererea.

În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar în copie: carte identitate și certificat de naștere reclamantă, caret de identitate reprezentanți legali, declarațiile reprezentanților legali ai reclamantei în fața ofițerului de stare civilă, carte identitate pârât, adeverințe medicale nr. 1535 și 1536 din 15.04.2015 cu privire la starea de sănătate a părților, certificat naștere S. E. Ș., adeverință nr. 4980/17.04.2015.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Minora B. E. O., născută la data de 04.07.1998, în urma relației cu pârâtul S. G. M., născut la 24.11.1992, amândoi și-au exprimat dorința de a-și întemeia o familie.

Căsătoria este definită ca uniunea liber consimțită între un bărbat și o femeie, încheiată în condițiile legii (art.259 alin.1 Noul Cod Civil), prin consimțământul personal și liber al acestora (art.271 Cod civ.).

Potrivit Codului Civil, căsătoria se poate încheia dacă viitorii soți au împlinit vârsta de 18 ani. Pentru motive temeinice minorul care a împlinit vârsta de 16 ani se poate căsători în temeiul unui aviz medical, cu încuviințarea părinților săi sau, după caz, a tutorelui și cu autorizarea instanței de tutelă în a cărei circumscripție minorul își are domiciliul (art.272 Cod civ.).

În speță, instanța constată că sunt întrunite cerințele legale pentru autorizarea căsătoriei, respectiv minora a împlinit vârsta de 17 ani, este aptă de căsătorie, conform avizului medical eliberat de medicul de familie, părinții minorei și-au dat încuviințarea pentru încheierea căsătoriei și există motive temeinice pentru încheierea căsătoriei, astfel că instanța va autoriza căsătoria părților.

Pentru aceste motive, instanța va admite acțiunea formulată de reclamanta B. E. O., având ca obiect autorizare încheiere căsătorie și va autoriza pe minora B. E. O., CNP_, născută la data de 04.07.1998, fiica lui B. G.-Olivian si B. C., să se căsătorească.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanta B. E. O., domiciliată în ., ., jud. M., prin reprezentanți legali B. G.-Olivian (tata) și B. C. (mama) în contradictoriu cu pârâtul S. G. M., cu domiciliul în ., jud. M..

Dispune autorizarea căsătoriei petentei B. E. O., CNP_, născută la 04.07.1998, cu intimatul S. G. M., CNP_, născut la 24.11.1992.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Dr.Tr.S..

Pronunțată în ședință publică azi 11.05.2015.

P., GREFIER,

Red. U.M.G./ Tehn. B.A.M.

4 ex./pag.2/14.05.2015

Cod operator 6497

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Căsătorie minor. Sentința nr. 333/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN