Contestaţie la executare. Sentința nr. 964/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
| Comentarii |
|
Sentința nr. 964/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 04-03-2015 în dosarul nr. 15814/225/2014
Dosar nr._ - contestație la executare –
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.
JUDEȚUL M.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 964
Ședința publică din data de 04.03.2014
Instanța constituită din:
Președinte: C. M.- M.
Grefier: C. L.- I.
Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe contestatoarea R. P. SRL și pe intimata C. SA având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică au fost lipsă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
Instanța, în temeiul art.131 cod procedură civilă, fiind primul termen de judecată, când părțile sunt legal citate în fața primei instanțe pune în discuție excepția necompetenței teritoriale exclusive invocată de către intimată, prin întâmpinare și reține cauza în pronunțare asupra excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Drobeta T. S..
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată introdusă pe rolul Judecătoriei Drobeta T. S. la data de 21.11.2014, înregistrată sub nr. _, contestatoarea Realtaime P. SRL în contradictoriu cu intimata C. SA a formulat contestație la executare si cerere de întoarcere a executării silite împotriva executării silite demarata de intimata C. -DRDP București in dosarul de executare nr. 643/E/2014 aflat pe rolul B. C. G. prin care contestatoarea a fost executata silit in baza titlului executoriu reprezentat de Procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/24.10.2011.
În motivare a arătat că la data de 4.11.2014 a fost înștiințată de către Biroul Executorului Judecătoresc C. G. ca s-a declanșat urmărirea silita a societății, prin toate modalitățile de executare, in baza titlului executoriu reprezentat de Procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/24.10.2011 emis de C., in vederea recuperării sumei de 531 lei, din care 124 lei reprezentând contravaloarea tarifului de despăgubire si 407 lei reprezentând cheltuieli de executare. Cu aceeași ocazie, a fost înștiințată ca asupra conturilor contestatoarei au fost instituite popriri (către PORSCHE BANK si BANCA COMERCIALA R.).
A precizat contestatoarea că executarea este vădit nelegala având in vedere că titlul executoriu care sta la baza acestei executări silite este un proces-verbal de constatare a contravenției . l 1 nr._, emis de C. la data 24.10.2011, prin care s-a constatat și s-a sancționat faptul ca „la data de 30.04.2011, la ora 22.12, locul ... vehiculul categoria A cu numărul de înmatriculare_ aparținând R. IMOBILIAR .... a circulat fără rovinieta".
A arătat societatea contestatoare că contestă titlul executoriu întrucât la momentul săvârșirii contravenției, societatea nu mai era proprietarul vehiculului. Încă la data de 01.03.2011, a vândut autovehiculul marca VW GOLF având nr. de înmatriculare_ societății NURVIL S.R.L. prin Contractul de vânzare-cumpărare nr. 14/01.03.2011, efectuând imediat după si toate demersurile necesare radierii autovehiculului de la autoritățile fiscale.
Potrivit art. 1 alin. 1 lit. b din O.G. 15/2002, au calitatea de utilizatori ai drumurilor publice si datorează tariful de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, persoanele fizice sau juridice înscrise in certificatul de înmatriculare, care au in proprietate sau care pot folosi in baza unui drept legal vehiculului.
In aceste condiții, la 30.04.2011 societatea nu mai deținea calitatea de proprietar si nici a vreunui drept legal de folosința asupra autovehiculului_, motiv pentru care nu poate fi reținuta in sarcina contestatoarei calitatea de subiect activ al contravenției.
A precizat contestatoarea că a adus la cunoștința executorului judecătoresc, dar si a creditoarei C. faptul ca societatea contestatoare nu are calitatea de debitor.
In drept au fost invocate dispozițiile art. 711 si urm., respectiv 722 si urm. C..
La cererea de chemare în judecată au fost anexate următoarele înscrisuri în copie: înscrisurile comunicate de B. C. G. și contract de vânzare-cumpărare nr. 14/01.03.2011 si dovada radierii de la autoritățile fiscale.
Instanța, având în vedere dispozițiile art. 201, alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă a comunicat intimatei un exemplar al acțiunii, cu mențiunea că are obligația de a depune întâmpinare în termen de 25 zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a mai invoca excepții, în afara celor de ordine publică.
La data de 30.12.2014 contestatoarea a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea excepției de necompetenta teritoriala respingerea excepției procesuale privind lipsa calității procesuale active a debitoarei ca inadmisibila, respingerea contestației la executare formulata de către contestator împotriva executării silite efectuata de către Biroul Executorului Judecătoresc C. G., in baza titlului executoriu PVCC . nr._/24.10.2011 generat si semnat electronic conform dispozițiilor Legii nr. 455/2001 si ale HG nr. 1259/2001, ca nelegala si netemeinica și menținerea tuturor actelor si formelor de executare emise de către Biroul Executorului Judecătoresc C. G., in baza titlului executoriu menționat si continuarea executării silite.
În motivarea excepției necompetentei teritoriale a Judecătoriei Drobeta T. S. in soluționarea contestației la executare formulata de către contestatoare a arătat că prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 02.10.2014 pronunțata de către Judecătoria Târgu J. - Secția Civila, in dosarul nr._/318/2014 instanța de executare a încuviințat executarea silita a titlului executoriu reprezentat de PVCC . l 1, nr._/24.10.2011.
In acest sens, a învederat faptul ca instanța care a încuviințat executarea silita a titlului executoriu ce face obiectul prezentei contestații este Judecătoria Târgu J. — Secția Civila, de asemenea domiciliul debitoarei este in județul Gorj.
Astfel, pentru respectarea principiului unicității instanței de executare, este important ca instanța de executare sa rămână aceeași pe tot parcursul executării silite, respectiv cea care a si încuviințat executarea silita, fiind astfel ușor determinabila.
Potrivit dispozițiilor art. 713 alin.l NCPC coroborate cu prevederile art. 650 alin 1 NCPC contestația la executare se introduce la instanța de executare, respectiv la judecătoria in a cărei circumscripție se afla, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.
Prin urmare, a solicitat admiterea excepției așa cum a fost formulata si trimiterea cauzei spre soluționare la Judecătoria Târgu J. - Secția Civila.
Referitor la excepția privind lipsa calității de debitoare a solicitat ca instanța să o respingă ca nefondata.
Cu privire la calitatea de debitoare a contestatoarei, a învederat faptul ca aceasta s-a născut ca urmare a neachitații obligațiilor legale prevăzute prin actul sancționator.
In acest sens nu se poate retine si susține faptul ca fata de intimată contestatoarea nu are calitatea de debitoare.
Astfel, din momentul transmiterii dreptului de proprietate al autoturismului in cauza raportat la momentul comunicării procesului - verbal contestat, debitoarea a avut la dispoziție atât posibilitatea formulării plângerii conform dispozițiilor OG nr. 2/2001, cat si posibilitatea formulării unei acțiuni civile împotriva cumpărătorului prin care sa solicite instanței de judecata, in temeiul art. 998 -999 Cod Civil, obligarea cumpărătorului la plata contravalorii amenzii si a tarifului de despăgubire datorate in baza procesului - verbal de contravenție in cauza, ca urmare a neîndeplinirii de către cumpărător a înmatriculării pe numele sau a autovehiculului in cauza, in evidentele MAI.
Or, contestatoarea nu a apelat la aceste cai procesuale, si prin urmare pana la desființarea acestuia, titlul executoriu îsi menține puterea executorie, iar contravenienta calitatea sa de debitoare.
Referitor la fondul cauzei a precizat că urmare a efectuării controlului prin sistemul informatic SIEGMCR, s-a constatat faptul ca in data de 30.04.2011 ora 22:12 pe DN 7, km l88+900 m, Seaca, județul V., vehiculul categoria A, cu număr înmatriculare_ aparținând . a circulat pe drumurile naționale fără sa dețină rovinieta valabila, așa cum este definita de prevederile art. 1 (1A1) din O.G. nr. 15/2002, cu modificările si completările ulterioare.
Conform dispozițiilor art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002, cu modificările si completările ulterioare (forma legala in vigoare pana la apariția Legii nr. 144/2012), fapta săvârșita de către . a constituit contravenție continua si s-a sancționat cu amenda contravenționala in cuantum de 250 lei.
Potrivit dispozițiilor art. 8 alin. 3 din actul normativ invocat anterior, contravenienta, respectiv contestatoarea, a fost obligata sa achite si tariful de despăgubire in valoare de 28 Euro.
Prin urmare, in scopul apărării valorilor sociale care nu sunt ocrotite prin legea penala, a sancționării faptei contravenționale, precum si a prevenirii săvârșirii acesteia pentru viitor, in temeiul art. 8 alin. 1 si 3 din O.G. nr. 15/2002, cu modificările si completările ulterioare (forma legala in vigoare pana la apariția Legii nr. 144/2012), a fost emis procesul - verbal de constatare a contravenției in cauza.
Emiterea si comunicarea procesului - verbal de contravenție in cauza au fost efectuate in termenul imperativ prevăzut de lege, respectiv cu respectarea dispozițiilor art. 13 coroborat cu art. 14 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările si completările ulterioare.
Prin urmare, procesul - verbal de contravenție in cauza a fost emis in termenul legal de 6 luni de la data săvârșirii faptei, iar comunicarea acestuia s-a efectuat in termen de o luna de la data aplicării sancțiunii.
In acest sens, a învederat faptul ca perioada cuprinsa intre data săvârșirii faptei contravenționale, respectiv 30.04.2011 si data emiterii procesului - verbal de contravenție, respectiv 24.10.2011 nu depășește termenul de 6 luni.
Comunicarea procesului - verbal de contravenție . ll nr._/24.10.2011 s-a făcut conform dispozițiilor art. 27 din OG nr. 2/2001, operațiune confirmata de semnătura martorului prezent, fără a se depăși termenul de 1 luna de la data aplicării sancțiunii.
De asemenea, a solicitat ca instanța să aibă în vedere și dispozițiile art. 273 din NCPC potrivit cărora „înscrisul sub semnătura privata, recunoscut de cel căruia ii este opus sau, după caz, socotit de lege ca recunoscut, face dovada intre parți pana la proba contrara. Mențiunile din înscris care sunt in directa legătura cu raportul juridic al părtilor fac, de asemenea, dovada pana la proba contrara, iar celelalte mențiuni, străine de cuprinsul acestui raport, pot servi doar ca început de dovada scrisa."
Astfel, procedura de comunicare a procesului - verbal de contravenție nu a fost viciata si nici debitorului nu i-au fost lezate drepturile procesuale.
In ceea ce privește aspectele legate de transmiterea dreptului de proprietate al autoturismului in cauza, a solicitat ca instanța să constate faptul ca in speța de fata executarea silita s-a făcut in baza altui titlu executoriu decât o hotărâre judecătoreasca si prin urmare motivele invocate de către contestatoare in contestația formulata reprezintă motive de fapt si de drept privitoare la fondul dreptului cuprins in titlul executoriu, si prin urmare nu pot fi luate in considerare întrucât in legătura cu aceste aspecte legea prevede o cale procesuala specifica pentru desființarea lui.
Astfel, procesul-verbal de constatare a contravenției . 11 nr._/24.10.2011 întocmit pentru circulația vehiculului cu nr. de înmatriculare_ pe rețeaua de drumuri naționale din România fără rovinieta valabila, a fost emis pe numele . (actuala .) întrucât, la data săvârșirii contravenției, aceasta figura ca deținătoare al acestuia in baza de date a DRPCIV.
In acest sens, a învederat faptul ca deși . (fosta .) a înstrăinat vehiculul cu nr. de înmatriculare_, iar noul deținător al vehiculului ., nu si-a îndeplinit obligația înscrierii autovehiculul in evidentele MAI, si . nu a urmărit îndeplinirea acestei obligații, aspect care nu o absolvă de obligația instituita prin titlul executoriu.
De asemenea, a precizat faptul ca datele de identificare ale contravenientei, respectiv numele, prenumele si domiciliul sunt datele pe care aceasta le are înscrise in certificatul de înmatriculare al autovehiculului si care s-au regăsit la momentul săvârșirii contravenției, respectiv emiterii si comunicării procesului - verbal de contravenție in cauza in baza de date a Direcției Regim Permise de Conducere si înmatriculări a Vehiculelor - DRPCIV.
A precizat faptul ca intre C. - SA si DRPCIV este încheiat un protocol de colaborare in vederea punerii la dispoziție a datelor proprietarilor de autovehicule care au încălcat dispozițiile legale ale OG nr. 15/2002, cu modificările si completările ulterioare.
In acest sens, a precizat ca dispozițiile art. 2 alin. 1 si alin. 2 din Ordinul nr. 1501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii si eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor, cu modificările si completările ulterioare, prevăd faptul ca proprietarii de vehicule sau mandatarii acestora sunt obligați sa solicite înmatricularea ori înregistrarea, după caz, înainte de a le pune in circulație. In cazul schimbării oricăror date înscrise in certificatul de înmatriculare sau de înregistrare, titularul acestuia este obligat sa solicite autorității emitente eliberarea unui nou astfel de document, in termen de cel mult 30 de zile de la data la care a survenit modificarea.
Totodată, dispozițiile art. 24 alin.2, litera d) din actul normativ sus invocat, prevăd faptul ca proprietarii de vehicule înmatriculate sau înregistrate sunt obligați sa solicite radierea din circulație in termen de 30 de zile de la data trecerii vehiculului înregistrat in proprietatea altei persoane.
Potrivit art. 12, alin. (2) din OG nr. 15/2002, cu modificările si completările ulterioare, obligația achitării tarifului de utilizare pe drumurile publice (rovinieta) incumba utilizatorilor, aceștia fiind definiți drept persoane fizice sau juridice proprietare sau care au un drept legal de folosința.
E adevărat ca textul legal mai impune si condiția ca dreptul de proprietate sau dreptul legal de folosința asupra vehiculului sa fie înscris in certificatul de înmatriculare, însa scopul normei este de a asigura ca pentru orice autovehicul care circula pe drumurile publice sa fie achitat tariful de utilizare, indiferent de cine îl conduce.
Pe de alta parte, pe lângă faptul ca dreptul de proprietate sau dreptul legal de folosința asupra vehiculului sa fie înscris in certificatul de înmatriculare, legea prevede si obligația înscrierii acestuia in evidentele fiscale, cat si in evidentele MAI.
Faptul ca in cazul de fata noul deținător nu si-a îndeplinit obligația înscrierii autovehiculul in evidentele MAI si nici . nu a urmărit îndeplinirea acestei obligații, aceste aspect nu o absolvă pe acesta din urma de obligația instituita prin titlul executoriu, si prin urmare pana la desființarea acestuia, titlul executoriu își menține puterea executorie.
De asemenea, debitoarea a avut la dispoziție din momentul comunicării procesului - verbal contestat, posibilitatea formulării plângerii conform dispozițiilor OG nr. 2/2001.
Or, debitoarea nu a apelat la acesta cale, si prin urmare pana la desființarea acestuia, titlul executoriu își menține puterea executorie.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 205 - 208 NCPC, precum si dispozițiile legale cuprinse in întâmpinare.
La termenul din data de 04.03.2015, instanța a pus în discuție excepția necompetenței teritoriale exclusive invocate de intimat prin întâmpinare și a reținut cauza în pronunțare.
Analizând cererea dedusă judecății prin prisma excepției invocate, instanța reține următoarele:
Instanța reține că potrivit art.713 din Codul de procedură civilă, contestația se introduce la instanța de executare care, potrivit art.650, este instanța care a încuviințat executarea silită.
Având în vedere că potrivit Încheierii din data de_/318/2014 (f.12-13), încuviințarea executării silite a fost dispusă de Judecătoria Tg.J., instanță pe raza căreia se află contestatorul debitor, instanța urmează să admită excepția necompetenței teritoriale exclusive și să declină competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Tg.J..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței teritoriale exclusive invocată de intimata C. SA.
Declină competența de soluționare a contestației la executare formulate de contestatoarea R. P. SRL având CUI_ și J_ cu sediul în Bumbești J.. ., ., . în contradictoriu cu intimata C. SA având CUI_ și J_, cu sediul în București, .. 401 A, sector 6 în favoarea Judecătoriei Târgu J..
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică azi, 04.03.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. M. - M. C. L. – I.
Red. C.M.M./ Tehn. C.L.I./
Operator de date cu caracter personal
înregistrat sub numărul 6497
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1193/2015.... | Fond funciar. Sentința nr. 1318/2015. Judecătoria... → |
|---|








