Fond funciar. Sentința nr. 1318/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 1318/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 01-04-2015 în dosarul nr. 15612/225/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.

Sentința civilă nr. 1318/2015

Ședința publică de la 01 Aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. - M. C.

Grefier ședință C. - M. B.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenții N. S. M., D. T., P. H. A., B. T. D., T. C., C. V. E., B. D. S., C. F. și pe intimații G. I., C. B. OCOL, C. M., având ca obiect fond funciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită, fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 25.03.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință ce face parte integrantă din prezenta sentință; la acel termen instanța, pentru a avea nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de azi 01.04.2015, când a hotărât următoarele.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față, deliberând constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei la data de 17.11.2014, sub nr._ petenții N. S. M., D. T., P. H. A., B. T. D., T. C., C. V. E., B. D. S., C. F. au chemat în judecată pe intimații G. I., C. B. OCOL, C. M., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr. 5075/12.11.2003 emis de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor și rectificarea acestuia în sensul radierii de la rubrica „moștenitori” a numitului G. I. întrucât nu are calitate de moștenitor, fiind menționat în mod eronat în calitate de moștenitor al defunctului B. G..

În fapt, a arătat că la data de 12.11.2003 a fost emis titlul de proprietate nr. 5075 de pe urma bunicului acestora, respectiv, B. G..

Mai arată că defunctul B. G. a avut trei copii: B. A., cu moștenitorii D. T., P. H. A., B. T. D.; B. I., cu moștenitorii: T. C., C. V. E., B. D. Ș., C. F. și B. D. cu moștenitorii N. S. M.; prin urmare intimatul G. I. nu este nici fiul, nici nepot de fiu sau fiica al defunctului B. G..

De asemenea, a mai arătat că intimatul G. I. (verișorul petentei) este de acord cu acțiunea introductivă ; că titlul de proprietate a mai fost rectificat prin sentința civilă nr. 4100 pronunțată în dosarul nr._/225/2013 rămasă definitivă prin neapelare întrucât a fost greșit numele moștenitoarei N. S. M.; că numitul B. A. are un alt nume de familie deoarece și-a schimbat numele pe cale administrativă.

În drept, a invocat disp. art 194 și urm din C., art 8 alin 2 din Legea 18/1991, Legea 169/1997, art III alin 2 L247/2005.

În dovedirea celor arătate a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și interogatoriul intimatului G. I..

La dosar a depus, în copie, un set de înscrisuri: schiță arbore genealogic, titlu de proprietate nr. 5075/12.11.2003, sentința civilă nr. 4100/04.11.2013 pronunțată în dosarul nr_/225/2013 de Judecătoria Dr TrSEverin, carte de identitate pentru petenta N. S. M., certificat căsătorie, certificat de naștere certificat deces B. A., certificat de moștenitor nr. 81/31.03.2014, carte identitate și certificat de naștere pentru intimatul G. I., certificat de moștenitor nr 3/14.02.2013, carte de identitate și certificat de naștere pentru B. D. S., carte de identitate, certificat de naștere și certificat de căsătorie pentru C. V. E., carte de identitate certificat de naștere și certificat de căsătorie pentru Cosceanu F., carte de identitate certificat de naștere și certificat de căsătorie pentru Teșil C..

Conform disp. art. 200 al. 1 c.p.civ. instanța a verificat cererea de chemare în judecată și constatând că aceasta îndeplinește cerințele prev. de art. 194 -197 c.p.civ., prin rezoluția aflată la fila 104 dosar, a dispus comunicarea cererii de chemare în judecată și a înscrisurilor anexate, intimaților, cu mențiunea ca au obligația de a depune întâmpinare, în termen de 25 zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată, în condițiile art. 165 N.C.P.C., sub sancțiunea decăderii din dreptul de a propune probe și invoca excepții, în afara celor de ordine publică, dacă legea nu prevede altfel.

Intimații nu au formulat întâmpinare, astfel că rezoluția din 07.01.2014, aflată la fila 124 dosar, instanța a fixat primul termen de judecată la data de 20.10.2014 și a dispus citarea părților.

Prin încheierea din data de 18.02.2015, instanța a luat act că intimatul G. I. a menționat că nu este moștenitorul consemnat în titlul de proprietate, că nu are nicio pretenție de la petenti solicitând admiterea cererii formulată de aceștia și prin urmare radierea sa din titlul de proprietate.

În scop probator, instanța a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma probelor administrate in cauza și raportat la dispozițiile legale in materie, instanța reține următoarele:

Potrivit titlului de proprietate nr.5075/12.11.2003, numiții Negis Sadic M., B. A., G. I. și B. I., în calitate de moștenitori ai defunctului B. G., au primit în proprietate o suprafață totală de 2500 mp teren cu vegetație forestieră situat în localitatea Breznița Ocol.

Prin sentința civilă nr.4100/04.11.2013 pronunțată de Judecătoria Drobeta T. S. în dosarul nr._/225/2013, s-a dispus rectificarea acestui titlu de proprietate în sensul că numele corect al petentei este N.-S. și nu Negis Sadic astfel cum s-a reținut în conținutul titlului.

Potrivit certificatului de moștenitor nr.81/31.03.2014 (f.14), numitul B. A. a decedat la data de 14.06.1998, moștenitori fiind petenții D. T., P. H. A. și B. T. D. iar potrivit certificatului de moștenitor nr.3/2013, numita B. M. a decedat la data de 27.12.2011, moștenitori fiind petenții T. C., C. V. E., B. D. Ș. și C. F..

Prin cererea formulată, petenții au solicitat radierea din titlul de proprietate nr.5075/12.11.2003 a intimatului G. I. întrucât acesta nu este moștenitor al defunctului B. G., cum greșit s-a reținut în titlu, fiind nepot de soră, moștenitori fiind doar petenții, care sunt nepoți după fiii defunctului.

Prezent în fața instanței la termenul din data de 18.02.2015, intimatul G. I. a arătat că este nepot de soră al defunctului B. G., care este bunicul petenților, și a solicitat admiterea cererii și radierea sa din titlu.

În consecință, întrucât din actele de stare civilă de la f.17-18 rezultă că intimatul G. I. este nepot de soră cu defunctul B. G. astfel că nu este moștenitor al acestuia, în considerarea art.III din Legea nr.169/1997, instanța urmează să admită cererea și să dispună radierea intimatului din Titlului de proprietate nr.5075/12.11.2003.

Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea precizată formulată de petenții N. S. M., CNP_, cu domiciliul în București, . 14, ., CNP_, cu domiciliul în București, . nr. 4, ., ., sector 6, P. H. A., CNP_, cu domiciliul în București, ., .,

B. T. D.,CNP_, cu domiciliul în București ., al.63, ., sector 2, T. C., CNP_, cu domiciliul în Dr TR S., ., jud M., C. V. E., CNP_, cu domiciliul în Dr TRSEverin, .. 12, B. D. S., CNP_, cu domiciliul în C., ..42, . CNP_, domiciliată în C. ., ..1, ., toți cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat P. R. E., . A, în contradictoriu cu intimații G. I., CNP_, domiciliat în Dr TR S., ., jud M. , Comisia Locală de Fond Funciar Breznița Ocol și Comisia Județeană de Fond Funciar M., cu sediul în Dr Tr S., ., jud. M., și în consecință:

Dispune modificarea Titlului de proprietate nr.5075/12.11.2003 emis pe numele N. S. M., B. A., G. I. și B. I., moștenitorii defunctului B. G., în sensul radierii din titlu a intimatului G. I..

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria Drobeta T. S..

Pronunțată în ședința publică din data de 01.04.2015.

P. GREFIER

Red/dact

MCC/BCM

13 ex/.>

Cod operator 6497

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Sentința nr. 1318/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN