Contestaţie la executare. Sentința nr. 1287/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1287/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 31-03-2015 în dosarul nr. 1287/2015
Dosar nr._ - Contestație la executare –
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.
SENTINȚA CIVILĂ NR.1287
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 31.03.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE T. T.
GREFIER M. B.
Pe rol soluționarea cauzei civile, privind pe contestatoarea N. L. M. în contradictoriu cu intimatul Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile și concluziile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 17.03.2015, fiind consemnate în încheierea de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 31.03.2015, când a hotărât următoarele.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 10.10.2014, sub nr._, contestatoarea N. L. M. în contradictoriu cu intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., a formulat contestație la executare împotriva Titlului executoriu nr._/27.09.2014 și împotriva executării silite începute în baza Somației nr. 25/_ /_/27.09.2014 de către A. M., solicitând anularea actelor de executare din dosarul execuțional nr._/ 25/_ /_, respectiv anularea Somației și Titlului executoriu contestate.
În motivarea contestației a arătat că în data de 08.10.2014 a primit Somația nr. 25/_ /_/27.09.2014 și Titlul executoriu nr._/27.09.2014, prin care este somată să plătească suma de 276 lei cu titlu de contribuție de asigurări de sănătate datorate de persoane care realizează venituri din activități independente, precizându-se că a expirat termenul de plată menționat în Doc.nr._/24.02.2014 prin care s-ar fi individualizat suma de plată scadentă la data de 25.09.2014.
Precizează că intimata este în eroare când arată că potrivit Doc.nr._/24.02.2014 ar fi trebuit să plătească suma de 276 lei cu titlu de contribuție de asigurări de sănătate înscrisă în titlul executoriu contestat, întrucât prin Decizia de impunere pentru plăți anticipate pentru anul 2014 nr._/24.02.2014 s-au stabilit sumele datorate cu titlu de cass aferente celor patru trimestre anuale, stabilindu-i-se o plată anticipată de 549 lei pentru fiecare trimestru.
Potrivit Deciziei de impunere nr._/24.02.2014, singurul titlu de creanță comunicat, sumele datorate stabilite pentru anul fiscal 2014 au fost împărțite în 4 transe egale, aferente celor 4 trimestre anuale, respectiv 576 lei/trimestru, având termen scadent la data de 25.03.2014, 25.06.2014, 25.09.2014 și 19.12.2014.
Contribuția de sănătate în sumă de 549 lei aferentă trim. III 2014 este scadentă într-adevăr la data de 25.09.2014, însă ea a efectuat această plată la data de 25.09.2014, așa cum rezultă din chitanța TS6 nr._/25.09.2014.
D. fiind faptul că și-a îndeplinit de bună voie obligația înainte de a primi titlul executoriu și somația emise de organul de executare, organul de executare, la data de 27.09.2014, a emis în mod abuziv și cu rea-credință somația și titlul executoriu contestate.
Potrivit art. 148 pct. 4 lit. a) CPF, coroborat cu dispozițiile art.702 pct. l alin. CPF, executarea silită încetează dacă s-au stins integral obligațiile fiscale prevăzute în titlul executoriu.
Întrucât a achitat suma de 549 lei înscrisă în titlul de creanță legal comunicat în data de 24.02.2014, iar titlul executoriu nu face referire la alte sume pe care le-aș datora cu titlul de cheltuieli de executare sau cu alt titlu, este evident că executarea a încetat și, mai mult decât atât, dat fiind că plata a fost efectuată anterior emiterii actelor de executare contestate,este evident că executarea este abuzivă, fiind începută fără nici un temei.
Pentru considerentele arătate, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
În drept, și-a întemeiat contestația pe dispozițiile art. 194 C.., art. 44-45 CPF, art. 172 și urm. CPF, art.31 Constituția României, art.6 CEDO.
Pentru dovedirea contestației a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și orice alte probe admise de lege și a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit disp.art. 223 C..
A atașat la dosarul cauzei în copie Titlul executoriu nr._/27.09.2014, Somația nr.25/_ /_/27.09.2014, Decizia de impunere nr._/24.02.2014, chitanța TS6 nr._/25.09.2014.
Intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației la executare formulată de N. L. M. împotriva Somației din 27.09.2014 și a Titlului executoriu nr._/27.09.2014 emise de A. M., pe care o consideră neîntemeiată și menținerea actelor emise de organele fiscale.
A susținut că Titlul executoriu contestat are la baza următorul titlu de creanță:
Doc. nr._; în fapt este vorba chiar despre Decizia de Impunere privind plată anticipate nr._ din 24.02.2014 despre care petenta face vorbire în acțiune. Faptul că în titlul executoriu documentului de creanță îi lipsește ultima cifră -5- se datorează unei erori de calculator, eroare definită conform art.48, alin.3 din Codul de procedură fiscală drept eroare materială.
Prin decizia menționată mai sus, patentei i s-au stabilit obligații trimestriale de plată la FNUASS în cuantum de 549 lei. Este adevărat că petenta a achitat suma de 549 lei/trimestru în datele de 26.03.2014(după termenul de scadență - 25.03.2014), 25.06.2014 și 25.09.2014, dar ce omite aceasta să menționeze este faptul că, la momentul preluării de către ANAF de la CNAS a contribuțiilor sociale de sănătate, petenta înregistra un debit de 1601 lei.
În aceste condiții, existând un debit mai vechi, stingerea prin plată se face conform prevederilor Codului de procedura fiscala art. 115, alin. 1, lit.b, adică „toate obligațiile fiscale principale, în ordinea vechimii, și apoi obligațiile fiscale accesorii, în ordinea vechimii."
Având în vedre aceste aspecte, plata efectuată în 26.03.2014 a stins doar parțial debitul scadent la 25.03.2014, rămânând un rest de plată de 276 lei. Aceeași situație s-a repetat și în cazul plaților efectuate în 25,06.2014 și 25.09.2014 și va continua pana când reclamanta își va achita și obligațiile anterioare emiterii Deciziei de impunere privind plați anticipate nr._ din 24.02.2014.
Față de cele arătate mai sus, solicită respingerea ca neîntemeiată a contestației la executare formulată de N. L. M. și menținerea actelor emise de organele fiscale.
În drept, și-a întemeiat întâmpinarea pe disp. art.205-208 Noul Cod de procedură civilă.
În dovedirea celor afirmate, solicită admiterea probei cu următoarele înscrisuri pe care la le-a atașat, în copie: situația predată la ANAF de CNAS privind CNP-ul_ al d-nei N. L. M.; Situația analitică debite - plați - solduri pt. anul fiscal 2014; Răspunsul oferit de Serviciul Registru Contribuabili Dosare Fiscale Persoane Fizice în dosarul nr._, privind pe contribuabilul contestator N. L.
În condițiile art.223 NCPC solicită judecarea în lipsă.
Prin încheierea de ședință din data de 20.01.2015, instanța a încuviințat pentru contestatoare proba cu înscrisuri și s-a dispus emiterea unei adrese la intimată pentru înaintarea dosarului de executare nr._/25/_ /_ în copie certificată, respectiv documentația care a stat la baza emiterii titlului executoriu nr._ și a somației nr. 25/_ /_ de către ANAF-DGRFP C.-A. M..
Relațiile au fost comunicate instanței la data de 16.02.2015, cu adresa nr. MH 2687/16.02.2015 (f. 31-39, 40-48).
Sub aspectul probatoriului, instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin contestația la executare formulată, contestatoarea solicită anularea actelor de executare întocmite în dosar execuțional nr._/ 25/_ /_, respectiv somația nr. 25/_ /_/27.09.2014 și titlul executoriu nr._/27.09.2014.
Titlul executoriu menționat cuprinde suma de 276 lei reprezentând contribuții asigurări sociale de sănătate ce rezultă din documentul nr._/24.02.2014 cu termen de plată scadent la data de 25.09.2014.
Din întâmpinarea formulată de intimată, precum și din adresa nr. MH 2687/16.02.2015, rezultă că prin Decizia de impunere pe anul 2014 înregistrată sub nr._/24.02.2014 s-a stabilit ca sumele datorate de N. L. M. cu titlu de contribuții de sănătate să fie împărțit în în 4 transe egale, aferente celor 4 trimestre anuale, respectiv 576 lei/trimestru, având termen scadent la data de 25.03.2014, 25.06.2014, 25.09.2014 și 19.12.2014, iar la momentul preluării de către ANAF de la CNAS a contribuțiilor sociale de sănătate, petenta înregistra un debit de 1601 lei.
Ori, suma de 1601 lei nu este menționată în titlul executoriu, suma urmărită silit este în cuantum de 276 lei, menționată în documentul nr._/24.02.2014.
Conform susținerii intimatei, documentul respectiv reprezintă chiar decizia de impunere cu același număr, prin care contestatoarei i s-au stabilit obligații trimestriale de plată în cuantum de 549 lei, iar contestatoarea, anterior emiterii titlului executoriu contestat, a achitat sumele aferente trimestrului III 2014 ( la data de 25.09.2014), cu chitanța depusă la fila 6 dosar.
Prin urmare, instanța apreciază că suma datorată pe trimestrul al III –lea potrivit Deciziei de impunere pe anul 2014 înregistrată sub nr._/24.02.2014 în cuantum de 549 lei a fost achitată anterior emiterii acestuia, astfel că nu este datorată de către contestatoare suma pentru care s-a emis titlul executoriu contestat.
Având în vedere dispozițiile art.711 alin.1 C., instanța va admite contestația la executare ca întemeiată și va anula titlul executoriu nr._ și somația nr.25/_ /_.
Văzând disp.art. 451 și art. 453 C., va obliga intimata să achite contestatoarei suma de 523 lei cu titlu de cheltuieli de judecată din care 500 lei reprezintă onorariu avocat potrivit chitanței nr. 147/16.02.2015 depusă la fila 72 dosar și 23 lei reprezintă taxă judiciară de timbru potrivit chitanței . nr._/23.10.2014 depusă la fila 15 dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite contestația la executare formulată de contestatoarea N. L. M., având CNP_, cu domiciliul în municipiul Drobeta T. S., .. ., . în contradictoriu cu intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., cu sediul în municipiul Drobeta T. S., . nr. l, județul M..
Anulează actele de executare întocmite în dosarul de executare nr._/25/_ /_, respectiv titlul executoriu nr._ și somația nr.25/_ /_.
Obligă intimata la plata către contestatoare a sumei de 523 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu apel în 10 zile de la comunicare, ce va fi depus la Judecătoria Dr.Tr.S..
Pronunțată azi 31.03.2015 în ședință publică.
PREȘEDINTE GREFIER
T. T. M. B.
Red.TT./Tehnored. MB
4ex/4 pag./23.04.2015
Operator de date cu caracter personal
înregistrat sub numărul 6497
| ← Pretenţii. Sentința nr. 381/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU... | Pretenţii. Sentința nr. 868/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU... → |
|---|








