Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 129/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
| Comentarii |
|
Sentința nr. 129/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 27-02-2015 în dosarul nr. 129/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._ - partaj bunuri comune/
lichidarea regimului matrimonial -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.
SENTINȚA MINORI ȘI FAMILIE NR. 129
CAMERA DE CONSILIU DIN DATA DE 27.02.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: M. G. U.
GREFIER: S. G.
Pe rol se află soluționarea acțiunii civile formulate de reclamanta S. E. în contradictoriu cu parat S. M. având ca obiect partaj bunuri comune/ lichidarea regimului matrimonial.
La apelul nominal făcut în camera de consiliu au răspuns reclamantă prezentă și asistată de avocat V. R. si pârâtul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că la data de 26.02.2015 reclamanta a depus la dosar o cerere prin care a înțeles sa încheie prezentul dosar prin tranzacție.
Părțile depune la dosar tranzacția in trei exemplare.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat în temeiul art. 392 Cod Procedura Civilă instanța declară deschise dezbaterile si acorda părților cuvântul pe fond.
Părțile solicită se ia act de tranzacție si să se pronunțe o hotărâre care să consfințească înțelegerea părților, fără cheltuieli de judecată.
In temeiul art.394 Cod Procedura Civilă instanța declara închise dezbaterile si rămâne in pronunțare asupra cauzei.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 09.09.2014 sub nr._ reclamanta a chem în judecată și personal la interogatoriu pe S. M. solicitând să se dispună:
-partajarea bunurilor mobile dobândite in timpul căsătoriei cu paratul in cote de 1/2 fiecare și
-obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecată.
In fapt reclamanta a precizat că s-a căsătorit cu paratul la data de 30.04.1999 și pentru ca relațiile de căsătorie nu au mai putut continua, au divorțat conform certificatului de divorț nr. 1545/19.02.2014 emis de BNP O. V..
A arătat faptul ca in timpul căsătoriei cu paratul a dobândit în proprietate .> A.bunuri imobile: - imobil situat în localitatea Dr. Tr. S.. .. județul M. format din teren în suprafață de 236 mp, casă de locuit - CI și spațiu comercial - C2, înscris in CF nr._ a municipiului Dr. Tr. S.. nr. cadastral 6279, având următoarele vecinătăți: la nord - I. P.. la est – Cimitir Ortodox, la sud - P. C.. la vesl - .>
B.bunuri mobile:un autoturism marca Opel Kombi,dulap cu 2 uși;pat dublu de mijloc;birou de culoare albastră:televizor LG;dulap mare;noptieră:mobilă de bucătărie compusă din 8 corpuri:mașină de spălat rufe Îndesit:aragaz Zanussi:frigider Arctic;hotă aragaz labei, televizor Teletech, colțar;canapea de culoare neagră, birou de culoare maron; calculator Benq, scaun de birou:masă dublă pentru 1 2 persoane, 4 scaune din piele neagră cu spătar:, 2 scaune din piele maron,una masă mică,cuptor eu microunde, aparat pentru cafea, storcător de fructe, boiler electric:centrală termică.
A învederat instanței faptul că imobilul situat în localitatea Dr. Tr. S., ., județul M. format din teren în suprafață de 236 mp. casă de locuit - CI și spațiu comercial - C2. înscris in CT nr._ a municipiului Dr. Tr. S.. nr. cadastral 6279, având următoarele vecinătăți: la nord - I., la est Cimitir Ortodox, la sud P. C., la vest - . marea Opel Kombi la data de 19.02.2014 a încheiat cu pârâtul actul de partaj voluntar autentificat de BNP O. V. sub nr. 332.
A precizat că prin prezenta cerere solicită partajarea celorlalte bunuri mobile menționate mai sus bunuri asupra cărora nu au convenit.
In drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 667 și urm. NCC. art. 979 și urm. NCPC.
În dovedire reclamanta a depus la dosar: certificat de divorț, act de partaj voluntar bunuri comune, act de lichidare a regimului comunității legale, certificat de calitate și garanție.
Cererea a fost legal timbrat cu taxa judiciara de timbru de 300 lei conform chitanței . nr._/10.09.2014.
Prin rezoluția din data de 08.10.2014 instanța a dispus comunicarea cererii de chemare în judecată către pârât cu mențiunea de a formula întâmpinare in 25 de zile de la comunicare.
Având in vedere ca părțile nu au depus întâmpinare prin rezoluția din data de 18.11.2014 instanța a dispus citarea părților pentru termenul din data de 19.01.2014.
La termenul de azi părțile au anexat următoarea tranzacție.
„TRANZACȚIE
încheiata azi, 27.02.2015
Subsemnații:
1.S. E., CNP_, domiciliată în localitatea Dr. Tr. S., ., județul M., posesoare a CI . nr._, eliberata de SPCLEP Drobeta T. - S. la data de 08.05.2007, reclamanta in cauza ce formează obiectul dosarului nr._, aflat pe rolul Judecătoriei Drobeta T. — S., cu termen de judecata la data de 27.02.2015,
2.S. M., CNP_, domiciliat în localitatea Dr. Tr. S., ., județul M., posesor al CI . nr._, eliberat de SPCLEP Dr. Tr. S. la data de 05.12.2009, parat in dosarul mai sus menționat
prin prezenta am decis sa stingem litigiul intervenit intre noi si având ca obiect partaj bunuri mobile.
Astfel arătam faptul ca in timpul căsătoriei am dobândit în proprietate .: dulap cu 2 uși; pat dublu de mijloc; birou de culoare albastră; televizor LG; dulap mare; noptieră; mobilă de bucătărie compusă din 8 corpuri; mașină de spălat rufe îndesit; aragaz Zanussi; frigider Arctic; hotă aragaz Faber; televizor Teletech; colțar; canapea de culoare neagră; birou de culoare maron; calculator Benq; scaun de birou; masă dublă pentru 12 persoane; 4 scaune din piele neagră cu spătar; 2 scaune din piele maron; una masă mică; cuptor cu microunde; aparat pentru cafea; storcător de fructe; boiler electric; centrală termică.
Eu, S. E., reclamanta in dosarul mai sus menționat, raman unica proprietara asupra tuturor bunurilor mobile dobândite in cursul căsătoriei,
respectiv dulap cu 2 uși; pat dublu de mijloc; birou de culoare albastră; televizor LG; dulap mare; noptieră; mobilă de bucătărie compusă din 8 corpuri; mașină de spălat rufe îndesit; aragaz Zanussi; frigider Arctic; hotă aragaz Faber; televizor Teletech; colțar; canapea de culoare neagră; birou de culoare maron; calculator Benq; scaun de birou; masă dublă pentru 12 persoane; 4 scaune din piele neagră cu spătar; 2 scaune din piele maron; una masă mică; cuptor cu microunde; aparat pentru cafea; storcător de fructe; boiler electric; centrală termică.
Eu, S. M., parat in dosarul mai sus menționat, am primit de la reclamanta cu titlu de sulta suma de 5.000 lei.
Aceasta înțelegere reprezintă voința noastră libera si neviciata, astfel ca rugam onorata instanța sa consfințească aceasta intelegere printr-o hotărâre judecătoreasca definitiva, pronunțata in temeiul art. 438 -441 cod procedura civila.
Parat, S. M., SS NEDESCIFRABIL
CNP_ CI . nr._
întocmita azi, 27.02.2015, la sediul Judecătoriei Drobeta T. - S. in trei exemplare, cate unul pentru fiecare parte si unul pentru instanța de judecata.
Reclamanta, S. E.,
CNP_ CI . nr._ SS NEDESCIFRABIL
Presedințe, Grefier,
SS NEDESCIFRABIL SS NEDESCIFRABIL
Văzând și dispozițiile art. 2267 al. 1 cod civil care a intrat în vigoare din 01.10.2011 – tranzacția este contractul prin care părțile previn sau sting un litigiu, dispoziții care se coroborează în speță cu art. 374 al.1 cod civil .
Potrivit art. 2270 al.2 cod civil „tranzacția nu privește decât cauza cu privire la care a fost încheiată ,fie că părțile și-au manifestat intenția prin expresii generale sau speciale, fie că intenția lor rezultă în mod necesar din ceea ce s-a prevăzut în cuprinsul tranzacției.
În raport de considerentele de mai sus, instanța apreciază că acțiunea formulată este întemeiată, urmând a fi admisă.
Astfel, instanța urmează să ia act de tranzacția părților
Conform art. 273 cpc, hotărârea care consfințește învoiala părților se dă fără drept de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Ia act de tranzacția părților formulata in cauza privind pe reclamanta S. E. CNP_, domiciliată în localitatea Dr. Tr. S.. ., județul M., prin reprezentant convențional av. R. V., având domiciliu procesual ales la sediul Cabinet Individual av. R. V. din localitatea Dr. Tr. S.. .. județul M., în contradictoriu cu paratul S. M. CNP_, domiciliat în localitatea Dr. Tr. S.. ., județul M., având ca obiect partaj bunuri comune/ lichidarea regimului matrimonial, si o consfințește după cum urmează:
„TRANZACȚIE
încheiata azi, 27.02.2015
Subsemnații:
1.S. E., CNP_, domiciliată în localitatea Dr. Tr. S., ., județul M., posesoare a CI . nr._, eliberata de SPCLEP Drobeta T. - S. la data de 08.05.2007, reclamanta in cauza ce formează obiectul dosarului nr._, aflat pe rolul Judecătoriei Drobeta T. — S., cu termen de judecata la data de 27.02.2015,
2.S. M., CNP_, domiciliat în localitatea Dr. Tr. S., ., județul M., posesor al CI . nr._, eliberat de SPCLEP Dr. Tr. S. la data de 05.12.2009, parat in dosarul mai sus menționat
prin prezenta am decis sa stingem litigiul intervenit intre noi si având ca obiect partaj bunuri mobile.
Astfel arătam faptul ca in timpul căsătoriei am dobândit în proprietate .: dulap cu 2 uși; pat dublu de mijloc; birou de culoare albastră; televizor LG; dulap mare; noptieră; mobilă de bucătărie compusă din 8 corpuri; mașină de spălat rufe îndesit; aragaz Zanussi; frigider Arctic; hotă aragaz Faber; televizor Teletech; colțar; canapea de culoare neagră; birou de culoare maron; calculator Benq; scaun de birou; masă dublă pentru 12 persoane; 4 scaune din piele neagră cu spătar; 2 scaune din piele maron; una masă mică; cuptor cu microunde; aparat pentru cafea; storcător de fructe; boiler electric; centrală termică.
Eu, S. E., reclamanta in dosarul mai sus menționat, raman unica proprietara asupra tuturor bunurilor mobile dobândite in cursul căsătoriei,
respectiv dulap cu 2 uși; pat dublu de mijloc; birou de culoare albastră; televizor LG; dulap mare; noptieră; mobilă de bucătărie compusă din 8 corpuri; mașină de spălat rufe îndesit; aragaz Zanussi; frigider Arctic; hotă aragaz Faber; televizor Teletech; colțar; canapea de culoare neagră; birou de culoare maron; calculator Benq; scaun de birou; masă dublă pentru 12 persoane; 4 scaune din piele neagră cu spătar; 2 scaune din piele maron; una masă mică; cuptor cu microunde; aparat pentru cafea; storcător de fructe; boiler electric; centrală termică.
Eu, S. M., parat in dosarul mai sus menționat, am primit de la reclamanta cu titlu de sulta suma de 5.000 lei.
Aceasta înțelegere reprezintă voința noastră libera si neviciata, astfel ca rugam onorata instanța sa consfințească aceasta intelegere printr-o hotărâre judecătoreasca definitiva, pronunțata in temeiul art. 438 -441 cod procedura civila.
Parat, S. M., SS NEDESCIFRABIL
CNP_ CI . nr._
întocmita azi, 27.02.2015, la sediul Judecătoriei Drobeta T. - S. in trei exemplare, cate unul pentru fiecare parte si unul pentru instanța de judecata.
Reclamanta, S. E.,
CNP_ CI . nr._ SS NEDESCIFRABIL
Presedințe, Grefier,
SS NEDESCIFRABIL SS NEDESCIFRABIL”
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27.02.2015.
PREȘEDINTEGREFIER
Pentru judecător in concediu de studiu Pentru grefier promovat la Tribunalul Sibiu
semnează președintele Judecătoriei Dr.Tr.S.. semnează grefier sef
RED/DACT
M.G.U./S.G.
16..03.2015
| ← Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 313/2015.... | Curatelă. Sentința nr. 127/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU... → |
|---|








