Plângere contravenţională. Sentința nr. 128/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 128/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 15-01-2015 în dosarul nr. 9679/225/2014

Dosar nr._ - plângere contravențională -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DROBETA-T. S. JUDEȚUL M.

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 128

Ședința publică de la 15 Ianuarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. F.

Grefier ședință A. M.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul R. I. V. și pe intimata I. M., având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul R. I. V., lipsă fiind reprezentanții intimatei I.P.J. M..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

În temeiul art.131 C.proc.civ., fiind primul termen de judecată, când părțile sunt legal citate în fața instanței, instanța verificându-și din oficiu competența, stabilește că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta pricină, având ca obiect plângere contravențională în temeiul art.94 pct.3 C.proc.civ. rap. la art.32 din OG nr.2/2001.

Instanța, față de dispozițiile art. 238 din Noul Cod de procedură civilă, având în vedere obiectul cauzei, complexitatea acestuia și probele ce urmează a fi încuviințate, estimează durata necesară pentru soluționarea procesului, ca fiind de 3 luni.

Nemaifiind excepții de invocat și cereri prealabile de formulat, instanța acordă cuvântul asupra probelor solicitate de petent prin plângere și asupra probelor solicitate de intimată prin întâmpinare.

Petentul solicită încuviințarea probei cu înscrisurile atașate plângerii.

De asemenea, petentul arată că renunță la proba testimonială cu martorul Dăciulescu V., probă solicitată prin plângere, instanța luându-i o declarație în acest sens.

În ceea ce privește probele solicitate de intimată prin întâmpinare, petentul arată că nu se opune la acestea.

Instanța procedează la luarea unei declarații petentului referitor la aspectele învederate de acesta în sensul că înțelege să renunțe la proba testimonială solicitată prin acțiune.

Instanța, față de proba cu înscrisuri solicitată de petent, respectiv înscrisurile depuse la dosar, apreciind ca fiind pertinentă, concludentă și utilă, în temeiul dispozițiilor art. 258 și 255 din Noul Cod procedură civilă, o încuviințează.

Instanța ia act de renunțarea petentului la proba testimonială, având în vedere manifestarea de voință a acestuia de la acest termen de judecată în sensul că renunță la proba testimonială.

Instanța, față de proba cu înscrisuri și înregistrarea video solicitate de intimată prin întâmpinare, apreciind ca fiind pertinente, concludente și utile, în temeiul dispozițiilor art. 258 și 255 din Noul Cod procedură civilă, le încuviințează.

Instanța procedează la vizionarea CD-ului conținând înregistrarea video a abaterii contravenționale reținute în sarcina petentului prin procesul verbal contestat.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Petentul R. I. V. lasă la aprecierea instanței soluționarea plângerii.

Instanța, în temeiul disp. art. 394 C.proc.civ., declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta T. S. la data de 22.07.2014 sub nr._ petentul R. I. V. în contradictoriu cu intimata I.P.J. M. a formulat plângere împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/19.07.2014, prin care a fost sancționat cu amendă contravențională în sumă de 360 lei, patru puncte penalizare și suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 30 zile, conform art. 100 alin.3 lit. e din OUG 195/2002.

În motivarea plângerii contravenționale petentul a arătat că apreciază că procesul verbal . nr._/19.07.2014 a fost întocmit nelegal, iar cele consemnate în acesta nu reflectă realitatea. De asemenea, a menționat că nu a încălcat marcajul longitudinal continuu în momentul în care a efectuat manevra de depășire a autoturismului cu nr. de înmatriculare_ .

Petentul a mai învederat că atât în fața autoturismului său cât și în spatele acestuia erau autoturisme care au efectuat aceeași manevră dar fără a încălca marcajul longitudinal continuu.

A mai arătat că în momentul în care agentul de poliție i-a adus la cunoștință că a depășit autospeciala de poliție, încălcând marcajul longitudinal continuu și că-i va suspenda dreptul de a conduce, i-a relatat acestuia faptul că nu a depășit și că doar a trecut pe lingă aceștia fără a fi nevoie să-i depășească întrucât se aflau pe banda de urgență.

În dovedirea acțiunii a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a probei testimoniale.

A atașat plângerii contravenționale procesul-verbal de contravenție . nr._/19.07.2014 și cartea sa de identitate.

La data de 24.07.2014 petentul a depus la dosar cerere de complinire a lipsurilor acțiunii (fila 10), prin care a indicat numele martorului și a atașat următoarele acte: dovada achitării taxei de timbru, încă un exemplar al acțiunii, copia procesului verbal de contravenție.A anexat chitanța . nr._(76) din 22.07.2014 prin care a fost achitată taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.

La data de 24.09.2014, intimata I.P.J. M. a depus la dosarul cauzei întâmpinare (file 15-16), prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiate și menținerea procesului verbal ca valabil încheiat.

În expunerea situației de fapt a arătat că în data de 19.07.2014, aflându-se în serviciu de supraveghere, îndrumare și control al traficului rutier, pe centura ocolitoare a municipiului Drobeta T. S., județul M., agentul șef de poliție S. A. a acționat cu aparatura de supraveghere a traficului rutier și măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, marca „PYTHON II", montată pe auto cu numărul_ .

La orele 08.10, a fost înregistrat cu aparatul radar, pe CDTS, km. 11+600, autoturismul marca Alfa R. cu numărul de înmatriculare AJ 415 OO, efectuând o manevră de depășire neregulamentară, în sensul că a depășit autoturismul cu nr._, prin încălcarea marcajului longitudinal simplu continuu ce separă sensurile de circulație .

După oprirea regulamentară, conducătorul auto a fost identificat în persoana numitului R. I. V., i s-a comunicat abaterea săvârșită, încadrarea legală și sancțiunile aplicate.

Petentul a fost sancționat contravențional potrivit prevederilor art. 100 alin.3 lit.e) din O.U.G. nr.195/ 2002, privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru " nerespectarea regulilor privind depășirea.", iar agentul constatator i-a aplicat reclamantului 4 puncte - amendă și i s-a reținut permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 30 de zile.

Intimata a mai precizat faptul că aparatul radar deține buletin de verificare metrologică valabil, iar acesta își face automat autotestarea la punerea sistemului în funcțiune, conform manualului de utilizare.

De asemenea,a învederat că agentul șef de poliție S. A. deține atestatul nr._/ 51 din 21.05.2013 conform căruia este autorizat să desfășoare activități de utilizare și exploatare a aparatului radar „PYTHON II", și că acest aparat a fost verificat metrologic conform buletinului de verificare metrologică numărul_ din data de 22.08.2013.

Intimata consideră căprocesul verbal contestat este întocmit cu respectarea prevederilor O.G. nr.2/ 2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare și nu sunt motive de anulare a acestuia.

În dovedirea celor expuse a solicitat proba cu înscrisuri și proba cu înregistrarea video a faptei contravenționale.

Potrivit art. 411 din Legea 134/2010 C.proc.civ., s-a solicitat judecata în lipsă.

A atașat întâmpinării documentația care a stat la baza întocmirii procesului verbal de contravenție, respectiv - buletinul de verificare metrologica al aparatului radar, raportul agentului constatator, atestat operator „„PYTHON II" și CD-ul privind abaterea săvârșită de petent.

Instanța, având în vedere prevederile art. 201 alin. 2 din Noul Cod de procedură civilă, republicat,a dispus prin rezoluția din 22.11.2013, comunicarea către petent a unui exemplar al întâmpinării și al înscrisurilor atașate, cu mențiunea că are obligația de a depune răspuns la întâmpinare în termen de 10 zile de la comunicarea întâmpinării.

Petentul nu a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare.

La termenul de judecată din 15.01.2015, petentul a arătat că renunță la proba testimonială cu martorul Dăciulescu V., probă solicitată prin plângere, instanța luându-i o declarație în acest sens (fila 29).

De asemenea, la același termen de judecată, instanța a încuviințat pentru petent proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, iar pentru intimată a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei și proba cu înregistrarea video a faptei.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele

Prin procesul verbal de contravenție . nr._/19.07.2014 (fila 4) întocmit de către agentul intimatului, petentul R. I. V. a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 360 lei (4 puncte amendă) și cu sancțiunea complementară a suspendarii dreptului de a conduce pentru o perioada de 30 zile pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 100 alin. 3 lit. e din OUG nr. 195/2002 rep.

S-a reținut în sarcina petentului faptul ca la data de 19.07.2014, ora 08.10, a condus autoturismul marca Alfa R. cu nr. de înmatriculare AJ 415 QQ pe centura mun. Drobeta T. S. din direcția Orșova către C., iar la km. 11+600 m a efectuat o manevră de depășire neregulamentară prin încălcarea marcajului longitudinal continuu ce separă sensurile de circulație.

În cuprinsul procesului verbal s-a consemnat faptul că abaterea contravențională prevăzută de art. 100 alin. 3 lit. e din OUG nr. 195/2002 rep. a fost înregistrată cu aparatura video montată pe autovehiculul MAI marca Dacia cu nr. de înmatriculare_ .

Petentul a semnat procesului verbal de contraventie, iar la rubrica „alte mentiuni” s-a consemnat faptul ca nu are observatii de formulat.

Instanța constată că plângerea a fost introdusă în termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, fiind înregistrată pe rolul instanței la data de 22.07.2014, împotriva procesului-verbal de contravenție înmânat la data de 19.07.2014.

Instanța sesizată cu soluționarea plângerii contravenționale în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal contestat.

Verificând legalitatea procesului-verbal contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor art. 16 și art. 17 din OG nr. 2/2001, nefiind incidentă vreo cauză de nulitate a procesului-verbal contestat.

Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, în concordanță cu art. 34 din O.G. nr. 2/2001.

Instanța constată că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, începând cu cauza Öztürk contra Germaniei din 21 februarie 1984, se reține în mod clar și constant cã indiferent de distincțiile care se fac în dreptul intern între contravenții și infracțiuni, persoana acuzatã de comiterea unei fapte calificate în dreptul intern ca fiind contravenție trebuie sã beneficieze de garanțiile specifice procedurii penale.

Aceasta deoarece, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, contravenția intră în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al articolului 6 din Convenția Europeană. La această încadrare conduc două argumente: pe de o parte, norma juridică care sancționează astfel de fapte are caracter general, întrucât se adresează tuturor cetățenilor, iar pe de altă parte, sancțiunile contravenționale aplicabile urmăresc un scop preventiv și represiv.

În jurisprudența sa, cauza Maszini contra României din 2006, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că aceste criterii, care sunt alternative, iar nu cumulative, sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție are caracter penal, în sensul art. 6 din Convenție.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia).

Forța probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, care este liber să reglementeze importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Interpretând dispozițiile art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001, reiese faptul că persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România).

Având în vedere aceste principii, instanța reține că procesul verbal de contravenție, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, beneficiază de o prezumție relativă de veridicitate, autenticitate și legalitate, permisă de Conventia Europeana a Drepturilor Omului cât timp petentului i se asigură de către instanță condițiile specifice de exercitare efectivă a dreptului de acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil. Aceasta înseamnă că, până la proba contrară, cele consemnate de agentul constatator în procesul-verbal corespund adevărului. Această prezumție este relativă, astfel că poate fi înlăturată prin proba contrară.

Instanța, analizând probele pe care agentul constatator le folosește în dovedirea situației de fapt reținute prin procesul-verbal de contravenție contestat, le apreciază ca fiind concludente, întrucât sunt edificatoare sub aspectul săvârșirii contravenției de către petent.

Astfel, potrivit dispozitiilor art. 100 alin. 3 lit. e din OUG nr. 195/2002 rep., constituie contravenție nerespectarea regulilor privind depășirea.

Sub aspectul probațiunii instanța are în vedere disp. art. 109 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 rep., potrivit cărora constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul verbal de constatare a contravenției.

Din cuprinsul înscrisurilor depuse la dosar de către intimat, respectiv buletin de verificare metrologică nr._ din 22.08.2013, atestat operator python II nr._/51 din 21.05.2013, raport agent constatator (filele 17- 19), precum și înregistrarea video radar a faptei contravenționale (fila 28 dosar), rezultă că la data de 19.07.2014, ora 08.10, a condus autoturismul marca Alfa R. cu nr. de înmatriculare AJ 415 QQ pe centura mun. Drobeta T. S. din direcția Orșova către C., iar la km. 11+600 m a efectuat o manevră de depășire neregulamentară prin încălcarea marcajului longitudinal continuu ce separă sensurile de circulație.

De asemenea, instanța reține că la momentul controlului realizat de catre agentii intimatului aparatul radar utilizat montat pe autovehiculul MAI marca Dacia cu nr. de înmatriculare_ era verificat metrologic conform buletinului de verificare metrologica nr._ din 22.08.2013 (fila 18), valabilitatea verificarii metrologice fiind de 1 an, astfel incat la data savarsirii faptei contraventionale (19.07.2014) actul mai sus mentionat se afla in perioada de valabilitate a verificarii, iar din atestatul de operator nr._/51 din 21.05.2013 emis de Serviciul Rutier din cadrul I. M. (fila 19) reiese ca operatorul S. A. era autorizat sa desfasoare activitati de utilizare si exploatare a aparatului radar.

Săvârșirea contravenției de către petent reiese în mod indubital din înregistrarea video a faptei, înregistrare realizată cu aparatul video radar montat pe autoturismul MAI cu nr. de înmatriculare_, din analiza acestor imagini video observându-se nerespectarea de către petent a dispozitiilor legale ce reglementează contraventia prev.de de art. 100 alin. 3 lit. E din OUG nr. 195/2002 rep. (nerespectarea regulilor privind depășirea).

Mai mult, instanța apreciază că existența marcajului longitudinal continuu ar fi trebuit să impună o atenție sporită a petentului în vederea respectării regulilor de circulație pentru siguranța traficului rutier, aceasta având posibilitatea să prevadă că din sens opus oricând putea veni un autoturism, conducătorul auto având obligația de a respecta regulile de circulație aplicabile la acel moment.

Pe cale de consecinta se constata ca starea de fapt consemnată în procesul-verbal contestat corespunde realității, petentul făcându-se vinovat de săvârșirea contravenției prevăzute de art. 100 alin. 3 lit. e din OUG nr. 195/2002 rep., în sensul că la data de 19.07.2014, ora 08.10, a condus autoturismul marca Alfa R. cu nr. de înmatriculare AJ 415 QQ pe centura mun. Drobeta T. S. din direcția Orșova către C., iar la km. 11+600 m a efectuat o manevră de depășire neregulamentară prin încălcarea marcajului longitudinal continuu ce separă sensurile de circulație, abatere ce a fost înregistrată cu aparatura video radar montată pe autovehiculul MAI marca Dacia cu nr. de înmatriculare_ .

Avand in vedere cele expuse mai sus raportat la ansamblul materialului probator administrat in cauza se retine ca petentul nu a facut dovada existentei unei stari de fapt contrare celei retinute in procesul-verbal de contraventie.

In ceea ce priveste individualizarea sanctiunii aplicate petentului, instanța arată că, potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Totodată, potrivit art. 5 alin. 5 din OG nr. 2/2001, sancțiunea stabilită de organul constatator trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei comise.

Conform disp. art. 100 alin. 3 din OUG nr. 195/2002 rep., contraventia prevazuta de art. 100 alin. 3 lit. e din OUG nr. 195/2002 rep. se sanctioneaza cu amenda prevazuta in clasa a II a de sanctiuni si cu aplicarea sanctiunii complementare a suspendarii dreptului de a conduce pentru o perioada de 30 zile, iar potrivit art. 98 alin. 4 lit. B din OUG nr. 195/2002 rep., pentru clasa a II a de sanctiuni se aplica amenda de 4 sau 5 puncte amenda.

Față de criteriile reglementate de art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, instanța apreciază că sanctiunea aplicata in cuantumul minim prevazut de textul de lege, respectiv amenda in cuantum de 360 lei (4 puncte amenda), si sanctiunea complementara a suspendarii dreptului de a conduce pentru o perioada de 30 zile pentru savarsirea contraventiei prevazute de art. 100 alin. 3 lit. e din OUG nr. 195/2002 rep., este proporțională cu gradul de pericol social al faptei reținute în sarcina petentului, servind finalității de evitare a săvârșirii pe viitor a unor astfel de fapte.

Avand in vedere cele expuse mai sus, apreciind ca situatia de fapt retinuta prin procesul-verbal de contraventie contestat corespunde realitatii, in temeiul art. 34 alin. 1 din OG 2/2001, instanta urmeaza sa respinga ca neintemeiata plangerea contraventionala formulata de petent impotriva procesului-verbal de contraventie . nr._/19.07.2014 incheiat de catre agentul intimatului, si va mentine procesul-verbal contestat ca legal si temeinic.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul R. I.-V., cu domiciliul în Drobeta T.-S., ., . 2, ., CNP –_, în contradictoriu cu intimata I.P.J. M., cu sediul în Drobeta T.-S., .. 75, județul M., împotriva procesului verbal de contraveție . nr._/19.07.2014 încheiat de către agentul intimatului

Menține procesul-verbal contestat ca legal și temeinic.

Cu drept de apel, care se va depune la Judecătoria Drobeta T. S., în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 15.01.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

C. F. A. M.

Red. C.F. Tehn..A.M

4 ex./23.01.2015

Operator de date cu caracter personal

înregistrat sub numărul 6497

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 128/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN