Divorţ prin acord. Sentința nr. 89/2016. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 89/2016 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 01-02-2016 în dosarul nr. 89/2016

consfințire acord mediere

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.

..

Sentință Minori și familie Nr. 89/2016

Ședința din camera de consiliu de la 01 Februarie 2016

Completul constituit din:

PREȘEDINTE A. - D. Z.

Grefier ședință D. - A. G.

Pe rol judecarea cauzei minori și familie privind pe petenți VASILUȚA A. A. și VASILUȚA C. R., având ca obiect consfințire acord mediere.

La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu a răspuns av. R. A. pentru petenți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Petenții prin avocat depun la dosarul cauzei un set de înscrisuri.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, în temeiul art. 244 alin. 1 și 2 C.proc.civ., potrivit cărora când judecătorul se socotește lămurit, declară cercetarea procesului încheiată și potrivit art. 394 C.proc.civ acordă cuvântul pentru dezbaterea fondului.

Petenții prin avocat solicită admiterea cererii, consfințirea acordului de mediere și desfacerea căsătoriei părților, revenirea la numele purtat anterior căsătorie, fără cheltuieli de judecată.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înaintată acestei instanțe la data de 16.10.2015 și înregistrată sub nr._ petenții VASILUȚA A. A. și VASILUȚA C. R., au solicitat, de comun acord, să se încuviințeze acordul de mediere cu privire la desfacerea căsătoriei și la rezolvarea aspectelor accesorii divorțului.

In motivare, petenții au arătat că au încheiat acordul de mediere din data de 13.10.2015 la V. F. D. - Societate Civila Profesionala de Mediatori Dr. Tr. S., care vizează înțelegerea intervenită între aceștia cu privire la desfacerea căsătoriei și la rezolvarea aspectelor accesorii divorțului.

In drept, și–au întemeiat prezenta pe dispozițiile art. 59 alin. 2 din Legea 192/2006 cu modificările si completările ulterioare și pe dispozițiile art. 438-441 C. proc. civ.

In dovedirea cererii, au solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și în acest sens au depus acordul de mediere, procesul verbal de închidere a medierii si contractul de mediere nr. 3/13.10.2015, dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 de lei.

Din analiza materialului probator de la dosar, s-a reținut că petenții au încheiat un acord de mediere la data 13.10.2015, în baza Contractului de mediere nr. 3, privind desfacerea căsătoriei și rezolvarea aspectelor accesorii divorțului, în conformitate cu dispozițiile Legii nr.192/2006, privind medierea.

Petenții au convenit următoarele: desfacerea căsătoriei care a fost încheiată la data de 21.07.2012, înregistrată prin Actul de Căsătorie nr. 272 din 21.07.2012 din Registrul Stării Civile al municipiului Drobeta Turnu Severin, județul M. și revenirea petentului VASILUȚA A. A. la numele purtat anterior căsătoriei, acela de „S.”.

Medierea reprezintă o procedură permisă în cauzele având ca obiect desfacerea căsătoriei în urma căreia poate rezulta acordul de voință al părților.

Procedura de mediere se închide în situația în care înțelegerea intervenită între părți are valoarea unui înscris sub semnătură privată, aspect care a fost specificat în speță în contractul de mediere încheiat între părți.

Conform art.63 al.1 din Legea 192/2006 privind medierea, instanța va pronunța la cererea părților o hotărâre potrivit art. 438-441 cpc (ca și în cazul tranzacției ) .

Văzând și dispozițiile art. 2267 al. 1 cod civil care a intrat în vigoare din 01.10.2011 – tranzacția este contractul prin care părțile previn sau sting un litigiu, dispoziții care se coroborează în speță cu art. 374 al.1 cod civil .

Potrivit art. 2270 al.2 cod civil „tranzacția nu privește decât cauza cu privire la care a fost încheiată, fie că părțile și-au manifestat intenția prin expresii generale sau speciale, fie că intenția lor rezultă în mod necesar din ceea ce s-a prevăzut în cuprinsul tranzacției.”

Contractul de mediere încheiat între părți în cauza dedusă judecății care reprezintă acordul părților are valoarea unui înscris sub semnătură privată în vederea pronunțării unei hotărâri de expedient care reprezintă actul procedural prin care se pune capăt judecății în temeiul acordului de voință intervenit între părți. Astfel, învoiala înfățișată în scris prin acordul de mediere va alcătui dispozitivul hotărârii.

În raport de considerentele de mai sus, instanța apreciază că acțiunea formulată este întemeiată, urmând a fi admisă.

Astfel, instanța urmează să ia act de acordul de mediere încheiat la 13.10.2015 în baza Contractului de mediere nr. 3/13 octombrie 2015 și va consfinți învoiala intervenită între părți .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea civilă privind pe petenții Vasiluța A. A., C.N.P._, cu domiciliul în municipiul Drobeta Turnu Severin, ., . și Vasiluța C. R., C.N.P._, cu același domiciliu și cu domiciliul procedural ales în municipiul Drobeta Turnu Severin, ., ., ., M..

Ia act de acordul de mediere încheiat între părți în data de 13 octombrie 2015 și consfințește învoiala părților astfel:

„ACORD DE MEDIERE

încheiat la data de 13.10.2015

în baza Contractului de Mediere Nr. 3 din data de 13.10.2015

Întocmit si înregistrat sub nr. 3 din 13.10.2015,în municipiul Drobeta Turnu Severin, la Biroul de Mediere - VATASESCU F. D., cu sediul în municipiul Drobeta Turnu Severin, ., județul M., înregistrat în Registrul național al formelor de exercitare la poziția nr. 5683 C1F_.

VATASESCU F. D., în calitate de mediator autorizat, prin Hotărârea nr. 1469, eliberata la data de 31.03.2013, de către Consiliul de Mediere, în conformitate cu prevederile a organizarea si exercitarea profesiei de mediator prezentul Acord de Mediere.

Înainte de încheierea Acordului, părților li s-au explicat: a) drepturile și obligațiile legate de procedură de mediere, drepturile și obligațiile ce rezultă din încheierea acordului, urmările cu caracter litigios ce rezultă din acord b) că participarea la mediere și semnarea acordului de mediere nu servește ca dovadă a recunoașterii vinovăție vreuneia dintre părți.

Acordul de mediere s-a realizat cu participarea:

Doamnei VASILUTA A. A., cu domiciliul în municipiul Drobeta Turnu Severin, ., .. 5, ., județul M., posesoare a CI. ., nr._, eliberata de SPCLEP Dr. Tr. S., la data 01.08.2012, valabila pana la data de 21.07.2022, având C.N.P._ și

Domnul VASILUTA C. R., cu domiciliul în municipiul Drobeta Turnu Severin, ., .. 5, ., județul M., posesor a CI. ., nr._, eliberata de SPCLEP Dr. Tr. S., la data 01.08.2012, valabil pana la data de 06.04.2022, având C.N.P._, având calitatea de părți,

în conformitate cu prevederile Legii nr. 192/2006, am consimțit la încheierea prezentului acord, liber exprimat și neafectat de nici un viciu de consimțământ, fiind întru-totul de acord cu cele convenite după cum urmează:

- desfacerea căsătoriei înregistrata 21.07.2012 în registrul stării civile la nr. 272 din data de, prin acordul pârtilor, in conformitate cu dispoz. art. 373 alin. 1, lit. a C. Civ și art. 374 C. Civ.

- revenirea doamnei VASILUTA A. A., la numele purtat anterior căsătoriei, acela de S., in conformitate cu dispoz. art. 383 alin. 3 C. civ.;

Prin prezentul acord de mediere, părțile au convenit în mod benevol, prin exprimarea libera a voinței, în lipsa a| licării violenței sau constrângerii, asupra următoarelor: a) Sa respecte convenția Acordului de Mediere și să pună în aplicare prevederile Acordului de Mediere b) Acordul de Mediere este executoriu, în condițiile legii civile.

Pârtilor li s-a adus la cunoștință faptul că, prezentul acord are valoarea unui înscris sub semnătură privată și nu conține clauze care să aducă atingere legii și ordinii publice și poate fi supus încuviințării instanței de judecată, ori, după caz, notarului public în vederea autentificării.

Încheiat azi, 13.10.2015, la Vatasescu F.-D. - Birou de Mediator, în 3 exemplare originale, câte unul pentru fiecare parte.

Mediator

VATASESCU F.-D.

(SS indescifrabil)

Parti:

VASILUTA A. A. (SS indescifrabil)

VASILUTA C. R. (SS indescifrabil)”

Cu recurs în termen de 30 zile de la comunicare, recurs ce se va depune la Judecătoria Dr.Tr.S..

Pronunțată în ședință publică azi, 1 februarie 2016.

Președinte,

A. - D. Z.

Grefier ședință,

D. - A. G.

Red. A.D.Z /tehnored. D.A.G

4 ex./. pag./17 februarie 2016

Cod operator 6497

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Divorţ prin acord. Sentința nr. 89/2016. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN