Pretenţii. Sentința nr. 2030/2016. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Comentarii

0

Sentința nr. 2030/2016 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 25-05-2016 în dosarul nr. 2030/2016

Cod ECLI ECLI:RO:JDDTS:2016:001._

Dosar nr._ - acțiune în constatare -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DROBETA T. S.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2030

Ședința publică din data de 25.05.2016

Instanța constituită din:

Președinte: C. M. M.

Grefier: S. Ica E.

Pe rol pronunțarea asupra cauzei civile privind reclamantul N. C. și pe pârâta ., având ca obiect acțiune în constatare.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică de la data de 18.05.2016, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta hotărâre când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 25.05.2016, când în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

INSTANTA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin la data de 01.02.2016, sub nr._ reclamantul N. C. în contradictoriu cu pârâta . a solicitat să se constate existenta clauzei abuzive, privind comisionul de risc, prevăzută la pct.5 lit. a din Condiții Speciale, coroborat cu art.3.5 din Condiții generale ale convenției de credit nr._/13.12.2006 încheiată cu S.C.VOLKSBANK ROMÂNIA S.A.,să se constate existența clauzei abuzive privind comisionul de rezervă prevăzută la pct.5 lit. f din Condiții Speciale coroborat cu art.3.11 din Condiții generale ale convenției de credit nr._/13.12.2006, să se constate nulitatea absolută a acestor clauze, să fie obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 1,380.61 euro încasată abuziv, în temeiul clauzei privind comisionul de risc/administrare sau contravaloarea în lei la data plății încasată cu titlu de comision de risc/administrare, precum și obligarea pârâtei să restituie suma de 1,218.59 euro încasată abuziv, în temeiul clauzei privind comisionul de rezervă sau contravaloarea în lei la data plății încasată cu titlu de comision de rezervă, obligarea pârâtei la plata dobânzii aferente sumei totale de 2599.2 euro, ce va fi calculată de la data plății fiecărei rate și până la data plății efective a sumei datorate, actualizarea sumei totale cu indicele de inflație și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare a arătat reclamantul că la data de 13.12.2006 a încheiat cu S.C.VOLKSBANK ROMÂNIA S.A prin Sucursala Dr.Tr.S. convenția de credit nr._/ 13.12.2006 pentru suma de 30.000 euro, având calitatea de consumator, în sensul prevăzut de legislația pentru protecția consumatorilor, iar banca pârâta având calitatea de comerciant, în sensul aceleiași legislații.

Contractul de credit încheiat cu paratele este un contract standard, preformulat, clauzele acestuia nefiind negociate direct cu consumatorul. Este evident ca absolut toate convențiile de credit perfectate de către pârâte au exact același conținut, fiind simple contracte de adeziune.

Această Convenție de credit, ce prezintă practic toate caracteristicile unui contract de adeziune, cu clauze preformulate de către instituția bancară, conține clauze abuzive, așa cum sunt acestea reglementate de Legea nr. 193/2000. Mai mult decât atât, pârâta a abuzat pe parcursul derulării contractului de astfel de clauze, reținând din contul reclamantului mai multe sume de bani cu titlul de comisioane, pe care nu le datora.

Deși toate riscurile de neplată a creditului au fost acoperite prin constituirea de garanții în favoarea băncii, conform clauzelor contractuale reclamantul a fost obligat să plătească băncii un ,,comision de risc” de 0,1%, aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zilele de scadență, pe toata perioada de creditare, conform clauzelor prevăzute la pct.5 lit. a din Condiții speciale, coroborat cu art.3.5 din Condiții generale, comision pe care reclamantul l-a achitat la zi.

Acest comision de risc a fost impus de către bancă, deși a garantat creditul cu un drept de ipotecă în patrimoniul băncii (ipoteca de prim rang asupra imobilului situat in Dr Tr S., ., ., .), iar bunul în sine este asigurat, eventualele despăgubiri fiind cesionate în favoarea băncii.

A precizat reclamantul faptul că nici unde în contract nu se explică care este riscul acoperit de acest comision. Motivul pentru care banca pârâtă a perceput acest comision declarat în contract, este acela al acordării creditului, ori un astfel de motiv nu are nicio legătura cu un eventual risc pe care aceasta ar dori sa îl asigure prin încasarea comisionului respectiv, în acest context clauză având un caracter evaziv si echivoc.

Potrivit pct.5 lit. a din Condiții speciale, se definește un comision de risc care este un procent aplicat la soldul creditului, plătibil lunar, în zilele de scadență, pe toată perioada de derulare a convenției, iar art.3.5 din Condiții generale menționează că pentru punerea la dispoziție a creditului „împrumutatul datorează băncii un comision de risc aplicabil la soldul creditului care se plătește lunar pe toată perioada creditului”.

De asemenea, motivația perceperii acestui comision nu este detaliată nici în cuprinsul Condițiilor generale, nici în cel al Condițiilor speciale, din clauzele stipulate rezultând că acesta se percepe indiferent dacă clientul este bun sau rău-platnic și nu se prevede dacă la încetarea convenției, acesta se va restitui.

Mai mult, nici în condițiile generale și nici în condițiile speciale nu este prevăzut daca acest comision este de 0,1% pe an sau de 0,1% pe luna, din modul de redactare al convenției deducându-se că acesta este un procent anual.

In realitate însă, acest comision a fost perceput ca un comision lunar, ceea ce însemna un procent anual al comisionului de risc de 0,l%xl2 luni=l,2 % pe an.

De asemenea, așa cum rezultă din convenția de credit, comisionul de risc este încasat de bancă pentru același motiv pentru care banca percepe dobânda, respectiv pentru acordarea creditului.

Prin urmare, modul echivoc în care a fost definit comisionul de risc și modul de calcul al acestuia, a condus la majorarea costurilor percepute de bancă, comisionul de risc fiind, în realitate o dobândă mascată.

A învederat reclamantul faptul că, la momentul încheierii convenției de credit, în calitatea sa de consumator a acționat de pe o poziție inegală, neavând posibilitatea să negocieze niciuna din clauzele impuse de banca.

Cu ocazia încheierii convenției de credit nu mi s-a adus la cunoștință, sub nici o formă, motivul pentru care a fost inclus acest comision de risc în cazul nostru, scopul lui, riscul pe care banca a vrut să îl acopere, sau orice alt element de fapt determinant în stabilirea cuantumului acestui comision.

Comisionul de risc nu reprezintă c/val unui serviciu bancar oferit de bancă odată cu împrumutul acordat, ori un cost aferent contractului pentru acordarea unor servicii suplimentare ci, în realitate reprezintă un plus de dobânda contractuală ascunsă sub forma comisionului de risc, acesta fiind practic o dobândă mascată.

De altfel, prin OUG nr.50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori banca nu mai are dreptul de a încasa un astfel de comision, ceea ce a și determinat banca să încerce să schimbe denumirea acestui comision păstrând însă valoarea, aceeași natura și substanța cu cea a comisionului de risc.

In aceste condiții, banca nu a avut la baza niciun temei legal sau convențional pentru încasarea in continuare a comisionului de risc, astfel ca se impune ca aceste sume sa ni se restituie, constituind o plata nedatorata.

In acest sens art. 1341 din Noul Codul Civil prevede că: ,,Cel care plătește fără a datora are dreptul la restituire”.

Prin încasarea comisionului de risc de către bancă in condițiile mai sus arătate, s-a creat un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile părților, contrar cerințelor bunei credințe.

Din aceste motive, precum și pentru argumentele ce vor fi dezvoltate în cele ce urmează, clauza privind comisionul de risc este nulă absolut, urmând a fi anulata și eliminată din contract.

Dezechilibrul contractual indus de această clauza și lipsa bunei credințe urmează a fi analizata în funcție de justețea acestui comision față de costurile suportate de banca în legătura cu activitatea de acordare a creditului.

Analizând convenția de credit încheiata cu banca, se poate constata ca o astfel de justificare nu exista, respectivul comision nefiind altceva decât o dobânda mascata care lezează atât interesele economice ale clienților cat și mediul bancar concurențial. De fapt aceasta a fost politica băncii, care prin prezentarea unor dobânzi doar aparent reduse dar care de fapt disimulează un spor de dobânda sub forma de comision de risc au atras potențialii clienți ai băncilor concurente.

Astfel, în convenția inițiala, comisionul de risc este perceput pentru punerea la dispoziție a creditului, de unde rezulta ca obligația mea de a achita comisionul are ca si obligație corelativa băncii punerea la dispoziție a creditului.

În varianta clauzei cuprinse în actul adițional la contractul inițial (act în care se prevede perceperea de către banca a comisionului de administrare credit) acest comision este definit ca procent aplicat la soldul creditului datorat și plătibil de către împrumutat băncii, lunar, pe toata durata creditului, la data scadenta stabilita la pct.6, pentru administrarea de către banca a creditului din perspectiva riscurilor asumate de către aceasta, prin punerea sumei principale la dispoziția împrumutatului în termenii și în condițiile prevăzute în convenție. Se mai prevede ca acest comision vizează administrarea riscului de credit implicat de situații precum comportamentul contractual al împrumutatului/codebitorilor/garanților, pe toata perioada convenției, a tuturor obligațiilor asumate pe baza acesteia; riscul de urmărire și de degradare/uzura a bunurilor aduse în garanție în orice moment, pe toata durata derulării convenției; riscul neîncasării valorii asigurate stabilite prin polița de asigurare în caz de producere a unui eveniment asigurat și a riscului de piața (implicat de situații precum variația condițiilor de piața privitoare la valoarea bunurilor aduse in garanție și la valorificarea acestora în orice moment pe toata durata convenției daca va fi cazul; variații ale condițiilor pieței valutare).

Analizând ansamblul drepturilor și obligațiilor părților ce își au izvorul în contractul încheiat cu banca, se poate observa ca reclamantului îi revine în schimbul obligației băncii de punere la dispoziție a creditului, respectiv în schimbul contraprestației băncii, constând in „administrarea riscurilor creditului” o . de alte obligații și de contraprestații, în special aceea de a achita dobânda la suma de bani împrumutata și aceea de a garanta cu ipoteca restituirea creditului, acestei din urma obligații fiindu-i asociata și obligația de a încheia un contract de asigurare, cu o societate agreata de banca, cu privire la imobilul obiect al garanției reale imobiliare.

Din ansamblul prevederilor contractuale se deduce cu ușurința ca ponderea obligațiilor reclamantului este mult mai mare fata de ponderea care o au obligațiile corelative ale băncii, banca nesuportând practic niciun risc, toate riscurile fiind puse în sarcina reclamantului.

B. nu a explicat în mod concret ce reprezintă comisionul de risc, o cheltuiala sau un venit al băncii, din felul cum este acesta definit rezultând ca acesta reprezintă o asigurare pe care și-o ia banca împotriva intrării consumatorului în incapacitate de plata fiind așadar un cost eventual și nu unul cert.

Cu toata aceasta incertitudine banca îl încasează lunar, pe toata perioada creditului și nu îl returnează consumatorului bun-platnic după 1 sau mai mulți ani de derulare a contractului fără incidente de plata. Conform prevederilor contractuale, acest comision revine automat băncii, fără nici o obligație din partea acesteia.

In situația în care reclamantul și-a întocmai obligațiile de plata, chiar am achitat anticipat creditul, în favoarea băncii va opera o îmbogățire fără just temei, în defavoarea sa, care, cu toate mi-am îndeplinit obligațiile contractuale, ar fi plătit lunar un comision de risc, fără ca riscul sa se fi materializat.

Așa cum am arătat reclamantul, riscul creditului a fost acoperit prin constituirea de garanții reale și prin încheierea polițelor de asigurare, respectiv ipoteca de rang și polița de asigurare pentru acest imobil din Dr Tr S., ., . (polița fiind cesionata în favoarea pârâtei).

Mai mult, dreptul băncii de a-și recupera creanța în caz de neplata, nu se limitează la urmărirea garanțiilor, ci se întinde asupra tuturor bunurilor prezente și viitoare, iar deprecierea garanției afectează exclusiv patrimoniul reclamantului și nu pe cel al băncii.

De asemenea, bunurile ipotecate sunt asigurate pe toata perioada de creditare, iar riscul băncii de a nu-și încasa despăgubirea de la asigurător este, practic, inexistent.

Toate aceste garanții demonstrează ca prevederile ce reglementează comisionul de risc, indiferent de denumirea lui, sunt de fapt clauze abuzive, lovite de nulitate absoluta.

Comisionul de risc este perceput de banca pentru a-si acoperi propriul risc și nu riscul creditului reclamantului.

Prin transferul tuturor riscurilor în sarcina consumatorului se creează un dezechilibru contractual evident, banca realizând câștiguri imense, pentru neperformanta băncii suferind clienții bun-platnici și nu banca.

B. percepe c/val unui prejudiciu suferit de aceasta ca urmare a neexecutării contractului, fără a avea certitudinea ca acest prejudiciu se va produce și fără a restitui suma încasata în situația în care a executate întocmai contractul, ceea ce înseamnă ca se impune, în sarcina reclamanatului, concomitent cu plata fiecărei rate contractuale, și obligația reparării unui prejudiciu care nu este nici actual si nici cert, angajându-se astfel la îmbogățirea fără just temei a băncii, în detrimentul reclamantului.

Potrivit art. l din Legea nr. 193/2000, „orice contract încheiat între comercianți si consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate”.

Potrivit lit. g din Anexa legii mai sus amintite, este considerata abuziva clauza care ,,da dreptul exclusiv comerciantului sa interpreteze clauzele contractuale”.

De asemenea, conform art.4 alin. l din Legea nr. 193/2000 ,,o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea sau împreuna cu alte prevederi din contract creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. (2) O clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fără a da posibilitatea consumatorului sa influențeze natura ei...”

In speța, contractul încheiat cu banca a fost preformulat, de adeziune, fiind prestabilit, reclamantul neavâdn posibilitatea de a negocia vreuna din clauzele contractelor, toate clauzele fiindu-i impuse.

Potrivit art.54 din Constituția României, „orice drept trebuie exercitat numai în scopul sau în limitele sale normale. Când cineva uzează de dreptul sau în mod anormal si deturnează dreptul de le menirea sa normala, el comite un abuz de drept, fiind obligat sa repare prejudiciul cauzat”.

Dealtfel, paratele au fost sancționate în repetate rânduri de către instanțele de judecata care au constatat, în mod irevocabil caracterul abuziv al clauzelor privind comisionul de risc/de administrare credit.

A considerat reclamantul că în convenția de credit încheiata cu paratele, clauza privind comisionul de risc este clauza abuziva, motiv pentru care se impune ca aceasta sa fie anulata și eliminata din convenție.

Odată cu constatarea caracterului abuziv al clauzei privind comisionul de risc, sumele plătite în temeiul acestei clauze rămân suport contractual deoarece clauzele abuzive nu produc nici un efect asupra consumatorului, (potrivit art.6 din Legea nr. 193/2000).

Având în vedere ca existenta clauzelor abuzive are ca efect nulitatea absoluta a acestora, se considera ca aceste clauze nu au existat încă de la încheierea contractului, cu efectul repunerii părților în situația anterioara inserării clauzelor abuzive, respectiv restituirea sumelor plătite în temeiul clauzelor afectate de nulitate.

Nulitatea reprezintă o sancțiune de drept civil care consta în desființarea retroactiva a unui act juridic încheiat cu încălcarea dispozițiilor legale.

Nulitatea se îndreaptă împotriva celor efecte care contravin dispozițiilor legale încălcate, lăsând neatinse efectele care nu contrazic legea.

Plățile efectuate în baza actului lovit de nulitate se restituie, deoarece nulitatea operează retroactiv, de la data încheierii actului.

Dreptul la acțiunea în restituirea sumelor plătite in temeiul unui act lovit de nulitate intervine și în temeiul unuia din principiile efectelor nulității actului juridic civil, principiul „retitutio in integrum”, potrivit căruia „...tot ceea ce s-a executat în baza unui act lovit de nulitate trebuie restituit astfel încât părțile raportului juridic sa ajungă în situația în care acel act nu s-ar fi încheiat. Ori, repunerea părților în situația anterioara presupune restituirea sumelor de bani reținute de parate cu titlul de comision de risc, indiferent de denumirea sub care au fost încasate aceste sume.

Având in vedere ca, deși reclamantul a plătit sumele de bani, acestea nu au fost scăzute din totalul creditului, achitând dobânda băncii pentru aceste sume, pentru o reparare integrala, se impune ca banca sa fie, la rândul ei, obligata sa plătească dobânda pentru sumele încasate abuziv, dobânda ce urmează a fi calculata de la data plații fiecărei rate si pana la data plații efective a sumelor.

In ceea ce privește cuantumul sumei solicitate, acesta a fost determinat prin adunarea sumelor înscrise cu titlul de comision de risc pe extrasul de cont pus la dispoziție de către banca, acestea fiind evidențiate în planul de rambursare credit.

În ceea ce privește comisionul de rezervă perceput de bancă, acesta a fost perceput în perioada 29.12._09, în sumă de 1218.59 euro.

A menționat reclamantul faptul că a achitat creditul anticipat.

În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 193/2000, art.948, art.966, art.968 C.civ, art. 1092 C.civ. coroborate cu celelalte dispoziții deja enunțate în text.

În dovedire a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

Potrivit art. 29 alin. l lit. f din O.U.G.nr.80/2013 acțiunea este scutită de plata taxei de timbru.

La cererea de chemare în judecată au fost anexate în copie următoarele înscrisuri: Contractul nr._/13.12.2006, Extras de cont inițial și extras de cont final, C.I reclamant.

Instanța, având în vedere dispozițiile art. 201, alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă a comunicat pârâtei un exemplar al acțiunii, cu mențiunea că are obligația de a depune întâmpinare în termen de 25 zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a mai invoca excepții, în afara celor de ordine publică.

La data de 29.02.2016, prin Serviciul Registratură, pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea capetelor de cerere privitoare la constatarea caracterului abuziv al comisionului de risc, comision de administrare si comisionul de rezerva minima obligatorie precum și restituirea sumelor achitate cu acest titlu ca fiind introduse de o persoană fără calitate procesuală activă, împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, respingerea capetelor de cerere privitoare la constatarea caracterului abuziv al comisionului de risc, administrare si comision de rezerva precum și restituirea sumelor achitate cu acest titlu ca inadmisibile, respingerea capetelor de cerere privitoare la constatarea caracterului abuziv al comisionului de risc, comisionului de administrare si de rezerva precum și restituirea sumelor achitate cu acest titlu ca fiind fără obiect, respingerea capetelor de cerere privitoare la constatarea caracterului abuziv al comisionului de risc, al comisionului de administrare si de rezerva precum și restituirea sumelor achitate cu acest titlu ca fiind lipsite de interes

Pe fond a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată întrucât nu este fondată și respingerea cererii de chemare în judecată prin admiterea excepțiilor sau, pe fond, ca nefondata.

În motivarea a arătat pârâta că B. T. SA a preluat calitatea procesuală a Volksbank România SA prin efectul fuziunii prin absorbție. Prin încheierea nr. 3267/25.11.2015, Tribunalul Specializat Cluj a constatat legalitatea hotărârii Adunării Generale Extraordinare a acționarilor Băncii T. SA din data de 08.12.2015 și a Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a acționarilor Volksbank România SA din data de 19.10.2015 prin care s-a aprobat fuziunea prin absorbție dintre B. T. SA și Volksbank România SA.

Astfel, personalitatea juridică a Volksbank România SA a încetat, întreg patrimoniul acesteia fiind transmis, cu titlu universal, către B. T. SA. De aceea, toate drepturile și obligațiile de drept procesual sau substanțial, inclusiv calitatea procesuală, care s-au născut sau se vor naște din litigiul ce face obiectul dosarului nr._ aflat pe rolul acestei instanțe, au fost sau vor fi preluate (în cazul celor viitoare) de B. T. SA.

Atașat prezenței se află încheierea nr. 3267/25.11.2015, pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj în dosarul nr._ .

A învederat pârâta faptul că între pârâtă si reclamant s-a încheiat convenția de credit nr._/13.12.2006, iar la data de 30.07.2012, relația contractuala a fost încheiata prin rambursarea anticipata a soldului de la momentul respectiv și anume suma de 3342.10 euro de către dl N. C..

Pe cale de excepție a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, respectiv capetele de cerere privitoare la constatarea caracterului abuziv al comisionului de risc, a comisionului de administrare și a comisionului de rezerva minima obligatorie, precum și restituirea sumelor achitate cu acest titlu, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă, împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Motivul pentru care a fost invocată excepția lipsei calității procesuale active și pasive decurge din prevederile legale, respectiv art. 36 Cod proc. civ. Raportul juridic dintre părți a încetat în momentul rambursării anticipate a creditului, înainte să ajungă litigios.

Doctrina a statuat faptul că „în ipoteza acțiunilor în pretenții (situație prezentă în această speță), având în vedere că în raportul juridic obligațional dedus judecății sunt determinați atât subiectul activ, cât și subiectul pasiv, verificarea calității procesuale active și pasive nu prezintă dificultăți, părțile procesului fiind identice cu subiectele raportului juridic de drept substanțial. Astfel, pentru a fi în prezența unor subiecte de drept procesual, este necesar să existe un raport juridic de drept substanțial, situație care nu este întâlnită în cauza dedusă judecății, creditul fiind rambursat anticipat la data de 30.07.2012.

A solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, respectiv capetele de cerere privitoare la constatarea caracterului abuziv al comisionului de risc respectiv comision de administrare s comision de rezerva minima obligatorie precum și restituirea sumelor achitate cu acest titlu, ca fiind inadmisibilă.

La momentul formulării acțiunii ce stă la baza prezentului dosar, între părți nu mai exista în derulare nici un raport contractual de credit. Pe de altă parte, din moment ce prin cererea sa reclamantul a solicitat constatarea nulității unor clauze contractuale, nu poate încăpea vreo îndoială asupra faptului că acțiunea sa este una decurgând ex contractu. O acțiune contractuală poate fi exercitată doar atâta vreme cât subzistă cadrul convențional în care clauza contestată este cuprinsă. Această soluție este una fără îndoială justă, deoarece admiterea posibilității unei „ultraactivități contractuale” (post contractum finitum) ar permite cocontractanților de rea credință să atace sine die convențiile în care ei înșiși au fost parte și care au încetat anterior prin acordul ambelor părți, cu consecințe extrem de grave asupra securității circuitului juridic civil.

A solicitat pârâta ca instanța să constate că prezenta acțiune a reclamantului prin care a atacat acum contractul de credit încheiat voluntar și încetat de asemenea prin acordul părților, este inadmisibilă.

A solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, respectiv capetele de cerere privitoare la constatarea caracterului abuziv al comisionului de risc si a comisionului de administrare, precum și restituirea sumelor achitate cu acest titlu, ca fiind fără obiect.

Obiectul acțiunii este reprezentat de protecția unui drept sau a unor interese pentru realizarea cărora calea juridică este obligatorie. Prin obiectul acțiunii pretenția concretă a reclamantului, pretenție care nu este justificată, dat fiind faptul că reclamantul a solicitat constatarea ca fiind abuzive a unor clauze contractuale dintr-un contract care nu mai este în ființă, iar în motivarea sa s-a prevalat de dispozițiile Legii nr. 193/2000, iar aceasta se aplică doar contractelor în derulare.

Art. 6 din Legea nr. 193/2000 prevede: „Clauzele abuzive (...) nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare...”.

Art. 7 din Legea nr. 193/2000 prevede: „în măsura în care contractul nu își mai poate produce efectele după înlăturarea clauzelor considerate abuzive, consumatorul este îndreptățit să ceară rezilierea contractului.”

Din încheierea valabilă a convenției rezultă și efectul obligatoriu al acesteia (pacta sunt servanda). Efectul obligatoriu al convenției nu a fost pus la îndoială de către reclamant nici la momentul încheierii convenției, nici pe parcursul derulării raporturilor contractuale. Dimpotrivă, reclamantul a hotărât să ramburseze anticipat creditul, adică să stingă în mod absolut voluntar raportul juridic dintre părți, încetând în acest fel efectul drepturilor și obligațiilor existente între părți.

Chiar și în situația în care se accepta că există clauze abuzive, prin achitarea integrală, anticipată a ratelor, reclamantul a înțeles să confirme această nulitate, iar confirmarea ține loc de renunțare în privința mijloacelor și excepțiilor ce puteau fi opuse acestui act (art. 1167 alin. 2 Cod Civil).

A solicitat pârâta respingerea cererii de chemare în judecată, respectiv capetele de cerere privitoare la constatarea caracterului abuziv al comisionului de risc, administrare și rezerva precum și restituirea sumelor achitate cu acest titlu, ca fiind lipsită de interes.

Condițiile prevăzute de legea procesuală civilă impun ca interesul să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Conform doctrinei, interesul este născut și actual în situația în care dacă cel interesat nu ar recurge la acțiune în momentul respectiv, s-ar expune prin aceasta la un prejudiciu. Dacă dreptul pretins este actual, și interesul este născut și actual, însă în prezenta cauză dreptul pretins nu mai există, motiv pentru care interesul își pierde una dintre condițiile imperative, și anume caracterul actual.

Așa cum a învederat, legislația (art. 6 și 7 din Legea nr. 193/2000, precum și dreptul comun, respectiv Codul Civil) nu permite valorificarea unor pretenții dintr-un raport juridic încetat prin executare integrală, de către ambele părți, a prestațiilor reciproce. Contractul nr._ și-a produs efectele pentru care a fost încheiat, reclamantul fiind cei ce au stins raportul obligațional, prin rambursare anticipată, motiv pentru care a solicitat admiterea excepției excepției lipsei de interes.

Pe fondul cauzei a arătat că Clauzele prevăzute la punctul 5 lit. a) din Condițiile Speciale și Secțiunea 3.5 din Condițiile Generale Comisionul de risc, așa cum a fost reglementat inițial, a fost prevăzut, în mod expres și transparent, în Convenția de Credit nr._/13.12.2006, ca reprezentând un cost datorat Volksbank România, aplicabil la sold.

Prevederea ce vizează comisionul de risc/administrare este o clauză referitoare la obiectul contractului și la cerințe de preț și plată în sensul art. 4 (2) din Directiva 93/13

Pornind în analiza acestor clauze de la interpretarea dreptului intern prin prisma celui comunitar (Cauza C-106/89 Marleasing a Curții de la Luxemburg), având în vedere chiar considerentele Directivei 93/13, între acestea se regăsește cel de-al 13-lea considerent care pornește de la prezumția absolută că dreptul național, regulile aplicabile contractelor, nu conțin condiții inechitabile. Prin urmare, legiuitorul european a apreciat că nu este necesar ca prezenta directivă să se aplice condițiilor care reflectă dispozițiile legale (prin „dispoziții legale” înțelegându-se normele care, conform legii, se aplică între părțile contractante cu condiția să nu se fi instituit alte acorduri).

De asemenea, GUE, în Cauza 415/11- Aziz, în privința analizei noțiunii de „dezechilibru semnificativ în defavoarea consumatorului”, recomandă instanței naționale o analiză comparativă a prevederilor contractuale și a celor legale (dreptul național în vigoare) pentru a constata o posibilă incompatibilitate a clauzelor contractuale cu normele legale, iar prin aceasta să se creeze consumatorului o situație juridică mai puțin favorabilă.

Din aceste motive, va fi analizat comisionul de risc prin prisma normelor legale din dreptul român, aplicabile contractelor și, în special contractelor de credit.

Analiza clauzelor privind comisionul de risc, se raportează la prevederile dreptului național aplicabil contractelor și, contractelor de credit de consum, în special (L. 289/2004), chiar dacă această lege exclude aplicarea sa în cazul contractelor garantate cu ipotecă (art. 3 lit. k) sau contractelor cu valoare mai mare de 20.000 Euro (art. 3 lit. g).

Condițiile generale ale contractelor de credit pentru consumatori rămân supuse dispozițiilor acestei legi, chiar dacă în concret, condițiile speciale ale Convenției exclud aplicarea legii. Cu alte cuvinte, această lege constituie dreptul național, alături de Codul civil, OUG 99/2006 și reglementările bancare subsecvente și alături de toate reglementările în materia protecției consumatorilor, enumerate mai jos.

Clauzele care reglementează comisionul de risc sunt conforme cu dreptul național aplicabil. Critica potrivit căreia acest comision este perceput pentru același motiv ca și dobânda se dovedește neîntemeiată chiar dacă se face raportare numai la disp. art. 6 din OG 9/2000 enunțat mai sus (înțelesul noțiunii de „dobândă” care include orice alte prestații, cu orice denumire, percepute în schimbul folosinței capitalului).

Comisionul de risc, inclus în D., face parte atât din obiectul contractului de credit, cât și din clauzele ce exprimă cerințe de preț și plată.

a) Potrivit art. 962 C. civ. „Obiectul convențiilor este acela la care părțile sau numai una din părți se obligă”. Este evident că atunci când este vorba despre un contract sinalagmatic - așa cum este și contractul de credit-între părți există obligații reciproce. Dacă obligația principală a băncii este aceea de a pune la dispoziție suma împrumutată, obligația corelativă a împrumutatului este aceea de a plăti D. convenită. In același sens, cauza/scopul pentru care fiecare din părți încheie contractul este primirea prestației celeilalte părți. Motivul pentru care banca a acordat creditul a fost acela al obținerii „prețului” - D., așa cum acest preț apare în convenție.

Nu se poate considera că numai punerea la dispoziție a creditului constituie obiect al contractului, chiar dacă doar această parte se intitulează astfel, întrucât clauzele contractului se interpretează unele prin altele (art. 982 C. civ.), nu după sensul literal al termenilor, ci după intenția comună a părților (art. 977 c. civ.). In acest fel se revine la înțelesul noțiunii de obiect al convenției așa cum această noțiune este conturată de art. 962 C.civ.

b) Potrivit redactării contractuale (art. 3.5. din Condițiile Generale), clauza privind comisionul de risc este inclusă în Secțiunea a 3-a „costuri” în deplin acord cu definiția costului total al creditului regăsită atât în contract, cât și în art. 2 lit. d) din L. 289/2004, care constituia (până la abrogarea sa de către OUG 50/2010) sediul materiei în privința creditelor de consum. Prin urmare, comisionul de risc, inclus în D. și din punct de vedere valoric, face parte atât din obiectul contractului, dar și din clauzele care exprimă cerințe de preț și plata, în înțelesul art. 4 (2) din Directiva 93/13/CEE.

2. Clauzele privind comisionul de risc sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil

Art. 5 lit. a) din Condițiile Speciale face ușor determinabil cuantumul anual/ lunar al comisionului de risc, raportat la soldul creditului (prin efectuarea unor operații simple de aritmetică, însușite cel mult în gimnaziu), iar art. 3.5. din Condițiile Generale, prin includerea în Secțiunea 3-a Costuri și prin redactarea clauzei, conduce la conturarea noțiunii de cost al comisionului, chiar dacă, sau cu atât mai mult cu cât, are o exprimare similară cu dobânda. In consecință, exprimarea într-un limbaj ușor inteligibil a clauzelor care constituie atât obiectul contractului, cât și cerințe de preț și plată, conduce în mod legal instanța la aplicarea prevederilor art. 4 (2) din Directivă.

Inexistența unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, condiție esențială a existenței unei clauze abuzive, atât în interpretarea literală a art. 4 (1) din L. 193/2000, cât si în cea adoptată prin decizia CJUE în Cauza 415/11 (Aziz)

Făcând o aplicare strict literală a legii, se poate constata că între drepturile și obligațiile părților nu există nici un dezechilibru și că, un astfel de dezechilibru nu putea fi dat de reglementarea comisionului de risc.

Reclamantul a susținut în mod greșit ca informațiile referitoare la comisionul de risc nu se regăsesc în cuprinsul convenției de credit. A învederat că la art. 5 lit. a din Condiții speciale este redat întocmai ca, comisionul de risc „este aplicat la soldul creditului plătibil lunar, în zilele de scadenta, pe toata perioada derulării contractului”.

(i) Analiza concretă a drepturilor și obligațiilor părților

Drepturile consumatorului sunt: 1) de a primi suma împrumutată (pct. 1 d Condiții Speciale și pct. 2.2 din Condițiile Generale); 2) de a beneficia de termenul de rambursare (pct. 2 din Condițiile Speciale) și de modalitatea de rambursare fracționată (în rate - pct. 4.1 din Condițiile Generale). Aceste drepturi se regăsesc în obligațiile corelative ale Băncii (art. 7.2 din Condițiile Generale ale Convenției de credit).

Obligațiile consumatorului sunt, în principal: (i) de a rambursa creditul, la termenele și sumele stabilite în graficul de rambursare (pct. 4.1 CG); (ii) de a plăti costul total al creditului la consumator (toate costurile pe care împrumutatul trebuie să le plătească pentru credit, inclusiv dobânda și celelalte cheltuieli - Secțiunea 1, Definiții în Condițiile Generale ale Convenției de credit), adică D..

În Convenția de credit, comisionul de risc este o componentă a D., a prețului creditului și, așa cum am arătat, nu există nicio obligație legală a comerciantului de a detalia și de a explica scopul pentru care percepe costurile. Fiind un contract cu titlu oneros, sinalagmatic, este evident că prețul este perceput pentru prestația oferită celeilalte părți.

Esențial pentru orice consumator era să cunoască la momentul încheierii contractului acest cost total. Iar în convenția de credit, D. este redată în procent anual (7.96% la art. 3 lit. e) din Convenție.

(ii) Noțiunea de dezechilibru semnificativ în interpretarea GUE - Hotărârea în Cauza C-415/11. Curtea se pronunță și asupra criteriilor de existență a unui dezechilibru semnificativ. 2) "Articolul 3 alineatul (1) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că: noțiunea „dezechilibru semnificativ” în detrimentul consumatorului trebuie apreciată prin intermediul unei analize a normelor naționale aplicabile în lipsa unui acord între părți, pentru a evalua dacă și, eventual, în ce măsură contractul îl plasează pe consumator într-o situație juridică mai puțin favorabilă în raport cu cea prevăzută de dreptul național în vigoare. De asemenea, este relevant în acest scop să se procedeze la o examinare a situației juridice în care se găsește consumatorul menționat având în vedere mijloacele de care dispune, potrivit reglementării naționale, pentru a face să înceteze utilizarea clauzelor abuzive.

Au fost enumerate mai multe texte normative aplicabile speței, atât în ceea ce privește raportul contractual, cât și în privința exigențelor protecției consumatorului, respectiv, L 289/2004 privind regimul juridic al creditelor pentru consum destinate consumatorilor persoane fizice, în forma publicată în M. Oficial nr. 611/6.04.2004, cu interpretările date prin Normele de aplicare aprobate prin Ordinul comun BNR/ANPC nr. 2/18.05.2005; Art. 2 lit. d costul total al creditului la consumator - toate costurile pe care consumatorul trebuie să le plătească pentru credit, inclusiv dobânda și celelalte cheltuieli, Art. 2 lit. e dobânda anuală efectivă, denumită în continuare D. - costul total al creditului la consumator, exprimat în procent anual din valoarea creditului total acordat și calculat în conformitate cu art. 4; Art. 8 Contractul de credit scris trebuie să includă cel puțin următoarele date: a) numele și adresele părților contractante; b) valoarea D.; c) o indicare a condițiilor în care poate fi modificată D.. în cazul în care valoarea D. nu poate fi stabilită, consumatorul trebuie să fie informat, prin contractul scris, în ceea ce privește elementele prevăzute la art. 9 alin. (I); d)o listă cu valoarea, numărul și frecvența sau datele plăților pe care consumatorul trebuie să le efectueze pentru rambursarea creditului, precum și pentru dobândă și alte costuri. în cazul în care este posibil, va fi indicată, de asemenea, valoarea totală a plăților efectuate; e)o listă a elementelor de cost prevăzute la art. 4 alin. (2) și care revin consumatorului, cu excepția costurilor datorate de consumator pentru nerespectarea unuia dintre angajamentele sale din contractul de credit, care nu sunt cuprinse în calculul D., dar care cad în sarcina consumatorului în anumite condiții, precum și precizarea acestor condiții. în cazul în care valoarea exactă a acestor componente este cunoscută, o astfel de valoare trebuie să fie indicată. în caz contrar, trebuie să fie indicată o metodă de calcul sau, pe cât posibil, o cât mai realistă valoare estimativă; f) documentația de credit specifică, stabilită de creditor; g) prevederile art. 11 (privind rambursarea anticipată - expl. ns. ES); h)celelalte condiții esențiale ale contractului de credit, inclusiv clauzele prevăzute în anexa nr. 1. OG 21/1992, privind protecția consumatorilor, în forma republicată în M. Oficial nr. 208/28.03.2007 art. 7 Operatorii economici sunt obligați: lit. c prestatorii de servicii: liniuța a 3-a: să respecte condițiile prescrise sau declarate, precum și clauzele prevăzute în contracte. o art. 9 Operatorii economici sunt obligați să pună pe piață numai produse și servicii care corespund caracteristicilor prescrise sau declarate, să se comporte în mod corect în relațiile cu consumatorii și să nu folosească practici comerciale abuzive, art. 10 Drepturile consumatorilor, lit. f - de a plăti, pentru produsele sau serviciile de care beneficiază, sume stabilite cu exactitate, în prealabil; majorarea prețului stabilit inițial este posibilă numai cu acordul consumatorului.

Art. 18 Consumatorii au dreptul de a fi informați, în mod complet, corect și precis, asupra caracteristicilor esențiale ale produselor și serviciilor oferite de către operatorii economici, astfel încât să aibă posibilitatea de a face o alegere rațională, în conformitate cu interesele lor, între produsele și serviciile oferite și să fie în măsură să le utilizeze, potrivit destinației acestora, în deplină securitate. L 193/2000, publicată în M.O 1014/20.12.2006, OG 9/2000, art. 6 Prin dobândă se înțelege nu numai sumele socotite în bani cu acest titlu, dar și alte prestații sub orice titlu sau denumire, la care debitorul se obligă drept echivalent al folosinței capitalului.

Codul civil (1864) art. 967 (1) Convenția este valabilă, cu toate că cauza nu este expresă. (2) Cauza este prezumată până la dovada contrarie.

Stabilirea procentuală a comisionului de risc. Nicio reglementare aplicabilă la momentul încheierii contractului (16.02.2007), nu oprea băncile să stabilească costuri în expresie procentuală, similar cu exprimarea dobânzii. Atât timp cât toate costurile sunt stipulate expres și explicit în contract și sunt incluse în D., nu poate fi vorba de costuri ascunse care să atragă caracterul abuziv al clauzelor prin care sunt stabilite (a se vedea art. 8 din L. 289/2004, art. 7 din OG 21/1992, redate mai sus). Atât exprimarea procentuală (clauza 5 lit.a din Condițiile Speciale), cât și „motivul” perceperii comisionului de risc (clauza 3.5. din Condițiile Generale) sunt exprimate clar, fără echivoc, nefiind lăsate la interpretarea exclusivă a Băncii.

Rațiunile interne ale băncii care au condus la scindarea prețului contractual în dobândă și comision de risc nu au nicio relevanță, iar lipsa din contract a acestui raționament nu a avut nicio influență asupra deciziei consumatorului de a contracta. Consumatorul a contractat creditul în virtutea unei D. mult mai reduse decât cea existentă la produsele similare ale altor bănci, nu pentru că ar fi ținut cont de motivul perceperii acestui cost.

Inexistența unor texte legale care să oblige la definirea unor termeni sau la explicarea motivelor perceperii unor costuri. O astfel de obligație nu rezultă nici din Legea nr. 193/2000, nici din Legea nr. 289/2004 și nici din Codul Consumului (Legea nr. 296/2004). Aceste acte normative consacră obligația exprimării termenilor contractuali în manieră clară, accesibilă nivelului de înțelegere și de informare ale unui consumator mediu. Ori, comisionul de risc a fost exprimat clar, putând fi determinat de oricine are cunoștințe minime de aritmetică. Faptul că se percepe pentru punerea la dispoziție a creditului, ca de altfel toate costurile, fac cu atât mai explicită apartenența sa la costul total al creditului pentru consumator.

In același sens, nici Directiva 93/13/CEE și nici jurisprudența CJUE nu au stabilit existența clauzelor abuzive referitoare la preț ca urmare a ne-explicării în contract a motivelor perceperii prețului sau a unor componente ale acestuia.

In concluzie, analizând contractul, atât prin prisma drepturilor și obligațiilor concrete ale părților, cât și prin prisma dreptului național în vigoare la data încheierii sale, nu se poate constata punerea consumatorului într-o situație juridică mai puțin favorabilă prin contract, decât situația juridică dată de dreptul național aplicabil.

Lipsa unei atitudini contrare cerințelor bunei-credințe din partea băncii la inserarea în contract a clauzei privind comisionul de risc/administrare.

B. a acționat cu deplină bună-credință, cu respectarea cadrului legal existent la momentul încheierii contractului și conform cerinței unei practici bancare prudente și sănătoase (art. 101 din OUG 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului).

Așadar, mențiunea din art. 3.5 din Condițiile Generale, referitoare la faptul că acest comision este perceput pentru punerea la dispoziție a creditului, vine să confirme o dată în plus că și acest cost este perceput ca și celelalte, pentru credit, conform definiției. Nu există niciun text legal care să consfințească drept cost unic al creditului numai dobânda.

Prin urmare, nu s-ar putea reține în mod rezonabil faptul că subscrisa am fi încălcat obligația de informare sau că am fi acționat contrar bunei-credințe.

Mai mult decât atât, buna credință se prezumă, așa că pârâta a solicitat să se pună în vedere reclamantului să probeze răsturnarea acesteia, pentru a putea afirma că această condiție obligatorie pentru constatarea caracterului abuziv al unei clauze a fost îndeplinită.

În jurisprudența națională s-a statuat în mai multe rânduri faptul că dispozițiile contractuale privitoare la dobânzi și comisioane reprezintă elemente ce țin de costul total al contractului, motiv pentru care sunt exceptate de la controlul caracterului abuziv reglementat de art. 1 alin. (3) și art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000.

Recent, printr-o decizie pronunțată în 11 martie 2014, ÎCCJ a stabilit că: „Din perspectiva dispozițiilor Legii nr.193/2000, eronat invocate de către recurenții reclamanți, nu se poate reține caracterul abuziv al comisionului de aranjament si comisionului de risc, întrucât acesta este un element constitutiv al prețului Convenției de credit, fiind exprimat în termeni clari și fără echivoc.”

Există și alte hotărâri care statuează în același sens: ÎCCJ- Secția a II a Civilă: „ comisionul de risc face parte din costul total al creditului și reprezintă o componentă a prețului creditului, exceptat de la controlul caracterului abuziv, în măsura în care clauzele au fost stabilite în mod clar și inteligibil”.

ÎCCJ - Secția alia Civilă: „Fiind un contract de credit, obiectul acestuia este punerea la dispoziția împrumutatului a unor sume de bani, pentru o anumită perioadă de timp, în schimbul unui preț. Prețul este format din dobândă și comisioane, iar dobânda cuprinde costurile pe care banca le are pentru a pune la dispoziție suma împrumutată pe o perioadă îndelungată de timp”.

Curtea de Apel București - Secția a VI - a Civilă: „în cazul împrumutului bancar comisioanele, inclusiv cel de risc reprezintă atât cheltuieli ale băncii pe care le implică acordarea creditului și urmărirea restituirii acestuia de către împrumutat, sub aspectul riscului de diminuare a valorii creanței, etc. În contextul în care în raport cu convenția de credit și dobânzile fac parte din preț, fie pentru menținerea valorii sumei împrumutate, fie pentru stabilirea profitului, instanța le va avea în vedere și pe acestea în continuarea considerentelor de față ca elemente ce compun prețul contractului, atât dobânda cât și comisionul de risc reprezentând contraprestații solicitate de banca în virtutea creditului acordat”.

Tribunalul București - Secția a Vl - a Civilă: „Rezultă din aceste dispoziții legale că sumele percepute cu titlu de comision de risc sunt incluse în noțiunea de „preț al serviciilor” prevăzută de art. 4 alin.6 din Legea 193/2000 și art. 4 alin.2 din Directiva 93/13/CEE (...).Contrar primei instanțe, tribunalul apreciază că pentru a fi socotit exprimat clar și inteligibil, este suficientă menționarea expresă a cuantumului comisionului de risc, iar nu și a motivelor perceperii acestui comision”.

În susținerea argumentelor a fost invocată o hotărâre pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._/3/2014. Instanța a apreciat că art. 5 lit. a) din Condițiile Speciale ale Convenției de credit nu are caracter abuziv. În motivare, instanța a precizat faptul că „acest comision de risc are drept efect majorarea costului lunar al creditului, dar perceperea sa ca o contraprestație pentru punerea la dispoziție a creditului, astfel cum expres se indică la punctual 3.5 din condițiile generale, nu generează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților din contractul bancar”. Astfel, instanța a apreciat faptul că nu este îndeplinită condiția privind existența unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, condiție esențială pentru a reține caracterul abuziv. De asemenea, instanța a statuat faptul că „cuantumul acestui comision este calculat ca procent aplicat la soldul creditului și se plătește lunar pe toată perioada creditului, perceperea sa fiind contraprestația împrumutatului față de acordarea creditului de către împrumutător și riscul economic de nerambursare a acestuia, derivate din devalorizarea garanțiilor primite de împrumutător sau lipsa de lichiditate a împrumutatului, pe care banca și l-a asumat”.

Instanța a considerat în înțelepciunea sa că acest comision este „specific fiecărui împrumutat în parte”. Mai mult, instanța nu este de acord cu argumentul reclamanților privind obligarea băncii la detalierea motivelor pentru care percepe comisionul de risc câtă vreme detalierea lor nu afectează întinderea obligației de plată a împrumutatului și nu contribuie la generarea sau amplificarea dezechilibrului dintre drepturile și obligațiile părților.

Toate aceste argumente conduc la compatibilitatea comisionului de risc cu reglementările legale aplicabile contractelor (de credit) și costurilor acestora, ceea ce exclude posibile condiții inechitabile pentru consumator și exclude orice posibil dezechilibru contractual în defavoarea acestuia.

Referitor la clauza privind comisionul de rezerva minima

Perceperea comisionului de rezerva minima obligatorie a fost reglementata și consimțita de către reclamant care și-a însușit în totalitate clauzele din convenția de credit în cunoștința de cauza, fără a putea invoca „lipsa cunoștințelor de specialitate” așa cum prevede Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori.

In cuprinsul pct. 5 lit. f) din Condițiile Speciale ale Convenției, se prevede faptul ca este „calculat la 1.85% pe an conform pct. 3.1 l „comision de rezerva minima obligatorie” din Condițiile Generale ale prezentei Convenții și datorat lunar, la scadenta anuităților prevăzute la pct. 6) (..)• B. își rezerva dreptul de a modifica in mod corespunzător valoarea sau perioada de aplicare a acestui comision, in cazul in care obligațiile sau condițiile impuse de B. Naționala a României cresc/ se diminuează/ se elimina”.

Totodată, în cuprinsul pct. 3.11 din Condiții Generale ale Convenției, la care face trimitere articolul sus-indicat (pct. 5 lit. f) din Condițiile Speciale ale Convenției) „Comisionul de rezerva este datorat ca urmare a obligației băncii de a constitui rezerva minima obligatorie la B. Naționala a României. Valoarea comisionului de rezerva minima obligatorie este stabilita in funcție de valoarea obligației băncii. B. își rezerva dreptul de a modifica în mod corespunzător valoarea sau perioada de aplicare a acestui comision, în condițiile în care obligația băncii fata de B. Naționala a României creste/se diminuează/se elimina”.

In contextul actual al dinamicii existente pe piața monetara interna și internaționala, costurile de refinanțare în moneda europeana ale băncilor din România au crescut, determinând o majorare atât a costurilor bancare directe, generate de creșterea ratei de referința a dobânzilor la creditele in Euro, cât și a costurilor indirecte, cauzate de obligația instituțiilor de credit de a constitui și menține (ceea ce este echivalent cu creșterea atât ca valoare, cât și ca perioada de percepere)n timp rezerve, in condițiile stabilite prin reglementările legale in vigoare.

Astfel, începând cu anul 2006 și pe întreg parcursul anilor 2007 si 2008 indicii de referința ai costurilor de refinantare au înregistrat o creștere substanțiala. Aceasta majorare semnificativa a indicilor de referința ai costurilor de refinantare a afectat si costurile de refinantare suportate de către Volksbank România și, pe cale de consecința, a generat o majorare a obligațiilor Volksbank România fata de B. Naționala a României.

Raportând majorarea indicelui de referința Euribor la îndatorirea Băncii de a constitui rezervele legale, conform cerințelor Normei BNR nr. 6/ 2002, rezulta o majorare a costurilor de refinantare și pe cale de consecința faptul ca obligațiile Băncii au crescut în perioada de referința 2006-2008.

A menționat ca acest comision a fost stabilit a se percepe doar pe perioada de la data încheierii convenției și până în ianuarie 2009.

Mai mult decât atât comisionul de rezerva minima obligatorie este parte a prețului contractului și nu poate face obiectul analizei din perspectiva caracterului abuziv.

Este de notorietate în doctrină faptul că debitorul băncii, suportând costul creditului este dator în realitate să suporte cele două componente ale acestuia, respectiv: ca și alte comisioane și comisionul de rezerva minima obligatorie este un element al prețului Băncii. Astfel costul împrumutului cuprinde și acest comision ce este o parte importantă a prețului contractului.

Referitor la capătul de cerere prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la restituirea tuturor sumelor încasate în temeiul clauzelor pretins abuzive (comisionul de risc/administrare si rezerva minima obligatorie)a solicitat pârâta ca instanța să aibă în vedere faptul că este o materie specială care instituie o excepție clară de la principiul forței obligatorii a contractelor, menită să supraprotejeze interesele consumatorilor prezumați a încheia contractul de pe o poziție de inferioritate.

Fiind vorba despre o normă de excepție, aceasta este de strictă interpretare - exceptio est strictissimae interpretationis așa că instanța judecătorească investită de consumator cu o cerere prin care solicită constatarea caracterului abuziv al clauzei, nu poate dispune decât ceea ce aceeași lege specială îi permită să dispună - respectiv: „Instanța, în cazul în care constată existența clauzelor abuzive în contract, aplică sancțiunea contravențională conform art.16 și dispune, sub sancțiunea daunelor, modificarea clauzelor contractuale, în măsura în care contractul rămâne înființa, sau desființarea acelui contract, cu daune interese, după caz” - art. 13 alin. l în formă existentă înainte de modificarea adusă prin Legea 76/2012.

Chiar și după . textului modificat de Legea 76/2012, legea nu permite decât modificarea contractelor și eliminarea clauzelor.

Prin urmare, măsurile pe care le poate lua instanța, chiar și în ipoteza constatării caracterului abuziv al clauzelor atacate, vizează doar modificarea pe viitor a contractului și eliminarea respectivelor clauze, nicidecum restituirea, cu efect retroactiv, a sumelor plătite.

Mai mult, având în vedere că este vorba despre elemente ce fac parte din costul total al creditului (din prețul contractului) eliminarea acestora din contract, cu consecința obligării Băncii la restituirea sumelor deja încasate, ar transforma aceste contracte de credit în unele deosebit de oneroase pentru pârâta. S-ar ajunge până într-acolo încât pârâta să nu mai fie în măsură să atinga scopul urmărit la momentul încheierii contractelor, acestea urmând a fi lipsite de cauză juridică.

Verificarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale ar trebui să aibă ca finalitate restabilirea echilibrului contractual, iar nu contrabalansarea acestuia în favoarea celeilalte părți.

În plus, contractul de credit este un contract cu executare succesivă, motiv pentru care anularea unei clauze nu poate produce efecte retroactive.

Se poate observa ca reclamantul nu a anexat extrasele de cont ci planul de rambursare, astfel că sumele achitate nu se calculează conform graficului de rambursare ci conform extraselor de cont, deoarece graficul de rambursare prezintă o simulare a plăților ce urmează a fi efectuate, pe când plățile efective reies din extrasele de cont.

A precizat pârâta că înțelege să conteste sumele solicitate de reclamant cu titlu de comision de risc si administrare întrucât, conform evidentelor pârâtei, reclamantul a achitat suma de 1293.79 euro cu titlu de comision de risc si de administrare, comision perceput pentru perioada 29.12._12.

În ceea ce privește dobânda legală solicitată de reclamant, a învederat pârâta că reclamantul nu a specificat ce înțelege prin dobândă pentru a putea aprecia asupra legii aplicabile și asupra modului de calcul al dobânzii și consideră că, în eventualitatea în care instanța va considera că pârâta datorează dobândă legală, aceasta trebuie calculată de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care a fost obligată la restituirea sumelor reprezentând comision de risc/ administrare și rezerva și până la data plăți sau, în cel mai împovărător caz, de la momentul introducerii cererii de chemare în judecată; Este inacceptabil un sistem în care, pe baza aceluiași raport juridic, aceluiași acord de voințe, o parte alternează calitatea de consumator cu cea de comerciant.

A învederat instanței că așa cum este prevăzut și în literatura de specialitate, ca dobânda legală a fost caracterizată ca fiind „o cotă procentuală stabilită de lege, al cărei cuantum depinde de un parametru variabil și care se aplică la un capital dat, fie ca preț al folosirii sale, fie ca daune pentru neexecutarea unei obligații” .

Practica judiciară în materie adoptă puncte de vedere similare. Astfel, Tribunalul D. prin Decizia nr. 544/2013 pronunțată în dosarul nr._ a modificat sentința nr. 4984/27.03.2013 pronunțată de Judecătoria C. în sensul că a respins cererea privind plata dobânzii legale aferente comisionului de risc/administrare. În motivare, instanța a reținut în mod temeinic și argumentat că „Observând convenția de credit încheiata între părți, rezultă că împrumutul a fost acordat reclamantului de către bancă în valută, iar nu în moneda națională, și având în vedere că prin hotărârea recurată pârâta a fost obligată la restituirea comisionului de risc/ administrare în suma de 852 euro, deci în moneda în care s-a acordat creditul, în atare situație tribunalul consideră că plata sumei în euro la valoarea acestei monede din momentul plătii, precum si dobânda legală, sunt daune moratorii care reprezintă două modalități legale de reparare a echivalentului prejudiciului suferit de reclamant care nu pot fi cumulate. întrucât s-ar realiza o dublă reparație a aceluiași prejudiciu, motiv pentru care este nelegală soluția instanței de fond privind obligarea recurentei pârâte la plata dobânzii legale aferente comisionului de risc/administrare”.

A solicitat ca instanța să aibă în vedere prevederile convenției de credit nr._/13.12.2006 încheiată între părți, care reprezintă manifestarea de voință a acestora și care la art. 4.1 din Condițiile generale prevede că „Orice plată efectuată în baza convenției se face în moneda creditului)”. Este lesne de înțeles că la baza cererii de chemare în judecată se află tot convenția de credit anterior menționată. în același timp, OG. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, la art. 4 ofertă posibilitatea acordării dobânzilor legale în cazul sumelor în valută numai în relațiile comerciale internaționale, situație neîntâlnită în raportul juridic dedus judecății.

Judecătoria Oradea, în dosarul nr._/271/2013, a pronunțat Sentința nr. 2794/2014 și a reținut că „în convenția de credit s-a stipulat plata în valută, astfel că nu sunt aplicabile prevederile art. 3, dar nici dispozițiile art. 4, deoarece convenția de credit dintre părți nu conține nici un element de extraneitate. Instanța consideră că dacă s-ar aplica dobânda legală prevăzută ,a art. 3 la sumele de bani restituite în franci, acestea fiind plătite la valoarea monedei străine din momentul plății s-ar ajunge la o dublă reparare a prejudiciului suferit, contrar intenției legiuitorului care se desprinde din economia textului OG nr. 9/2000.

În situația în care relațiile comerciale nu dau naștere unui raport juridic internațional, situație în care se află și cauza dedusă judecății, nu există nici un temei legal care să permită aplicarea dobânzii legale în cazul în care sumele de bani în baza cărora de solicită dobânda legală sunt într-o altă monedă decât cea națională.

Reclamantul nu a specificat ce înțelege prin dobândă pentru a putea aprecia asupra legii aplicabile și asupra modului de calcul a dobânzii.

Astfel trebuie făcută distincția între dobânda penalizatoare și dobânda remuneratorie. În acest sens a învederat că OG nr. 13/2011 la art. 1 alin. 2 definește dobânda remuneratorie ca fiind dobânda datorată de debitorul obligației de a da o sumă de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenței obligației. La alin. 3, este reglementată dobânda penalizatoare, care reprezintă dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență.

În situația de fapt dedusă judecății nu sunt incidente nici prevederile privind dobânda remuneratorie, nici cele privind dobânda penalizatoare.

Dobânda remuneratorie se datorează numai în situația în care este stabilită pe cale convențională, situație pe care nu o întâlnim în relația contractuală dintre părți.

Dobânda penalizatoare se datorează pentru neîndeplinirea obligației la scadență, nicidecum de la data achitării ratelor stabilite prin convenția de credit. Așadar, dobânda penalizatoare are natura juridică de daună moratorie, fiind datorată de către debitor pentru neplata la scadență a sumei de bani pe care trebuie să o remită creditorului.

A precizat pârâta că contestă modul în care a solicitat reclamantul să fie calculată dobânda legală și anume de la data fiecărei plăți.

Dobânda trebuie calculată de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care a fost obligată la restituirea sumelor reprezentând comision de risc/administrare și comision de rezervă până la data plății sau, în cel mai împovărător caz, de la momentul introducerii cererii de chemare în judecată.

Este inacceptabil un sistem în care, în baza aceluiași raport juridic, aceluiași acord de vointe, o parte alernează calitatea de consumator cu cea de comerciant.

Legislația actuală în materie este constituită de art. 1489 și 1535 Noul cod civil precum și de OG nr. 13/2011. principalele efecte juridice ale întârzierii obligațiilor bănești sunt prevăzute de art. 1535 noul Cod civil și art. 2 din OG nr. 13/2011. Astfel art. 1535 Cod civil statuează că, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau în lipsă, de cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În completarea acestei reguli OG nr. 13/2011 art. 2 dispune că „în cazul în care potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi remuneratorii și/sau penalizatoare, după caz și în absența stipulației exprese a nivelului acestora de către părți, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea”.

Astfel, dreptul creditorului de a percepe dobânda moratorie este instituit de la scadența la momentul plății. Conform dispozițiilor noului Cod civil, nu mai este necesară punerea în întârziere pentru curgerea dobânzilor, deoarece paguba s-a produs la momentul ajungerii obligației la scadență.

Momentul în care obligația devine scadentă și se aplică dispozițiile art. 1525 noul Cod civil este acela al rămânerii definitive a hotărârii prin care a fost obligată la plata acestor sume. Anterior acestei date, creanța nu era nici certă, nici exigibilă. Pârâta nu putea să procedeze la plata benevolă a unei creanțe care nu are nici caracter cert și caracter exigibil.

În ceea ce privește actualizarea cu indicele de inflație, solicitat de reclamant în plus față de dobânda legală, a învederat pârâta că inflația este creșterea generală a nivelului prețurilor la bunuri și servicii într-o perioadă de timp considerabilă. Inflația se referă și la creșterea în prețuri la un anumit set de bunuri și servicii ca în „inflația comoditaților” sau „inflația de bază”. Se măsoară ca procentaj în rata de schimbare a indicelui prețurilor. Sunt multe mijloace de măsurare a inflației pentru ca sunt diferiți indici care se referă la diferite sectoare ale economiei. Cei mai cunoscuți indici pentru rata de inflație sunt indicele prețului de consum și indicii de măsurare a bunurilor și produselor domestice. Față de aceste aspecte, în doctrină s-a adoptat poziția potrivit căreia un eventual cumul al dobânzii legale cu inflația ar fi fost admisibil în perioada anterioară intrării în vigoare a OG nr. 9/2000, când existența unei rate legale a dobânzii ar fi putut lăsa loc arbitrariului, însă în prezent, în susținerea acestei teze nu mai pot fi găsite argumente întrucât „în principiu, dobânda legală cuprinde și rata inflației, deci și despăgubirea pentru prejudiciul cauzat prin deprecierea monedei naționale în perioada dintre data exigibilității creanței și data plății. Așa fiind, actualizarea creanței în funcție de rata inflației, nu poate fi cumulată cu dobânda legală atunci când acestea include și rata inflației. Altminteri, ar însemna să se repare de două ori același prejudiciu”.

În probațiunea a fost solicitată proba cu înscrisuri.

În cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri.

La termenul de judecată din data de 13.04.2016 instanța a dispus emiterea unei adrese către pârâtă cu mențiunea de a depune extrase de cont care să conțină în mod detaliat sumele plătite de reclamant cu titlu de comision de risc/administrare și comision de rezervă, pe perioada respectivă.

Analizând cererea reclamantului în considerarea probelor de la dosar și prin raportare la dispozițiile legale incidente, instanța reține următoarea situație de fapt și de drept:

Potrivit convenției de credit nr._/13.12.2006 (f.9-19), reclamantul a împrumutat de la Volksbank România SA suma de 30.000 CHE, durata creditului fiind de 360 luni, împrumut garantat prin constituirea unei ipoteci asupra unui imobil aflat în proprietatea sa ; la pct.5 lit.a) din contract s-a prevăzut un comision de risc de 0,1% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar iar la pct.5 lit.f) un comision de rezervă de 1,85% p.a., datorat lunar, pentru o perioadă de maximum 24 luni, începând cu data utilizării creditului până cel mai târziu la data de 31.12.2008.

Reclamantul a achitat creditul anticipat, respectiv în anul 2012.

Prin cerere formulată, astfel cum a fost precizată ulterior, reclamantul a solicitat constatarea caracterului abuziv al comisionului de risc și comisionului de rezervă, anularea acestor clauze și obligarea pârâtei la restituirea sumei de 1293,79 euro comision de risc precum și a sumei de 1218,59 euro comision de risc rezervă precum și obligarea pârâtelor la plata dobânzii aferente sumelor pe perioada între data plății ratelor și până la data restituirii efective a sumelor, cu cheltuieli de judecată.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta B. T. SA a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, excepția lipsei calității procesuale active, excepția inadmisibilității, excepția lipsei de obiect și a lipsei de interes iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca nefondată, arătând că a preluat calitatea procesuală a Volksbank România SA ca urmare a fuziunii prin absorbție, că relația contractuală cu reclamanții s-a încheiat prin achitarea creditului la data de 30.07.2013, astfel că în prezent nu se mai derulează nici un raport de credit, că cele două comisioane fac parte din obiectul contractului, clauzele au fost exprimate în limbaj ușor inteligibil și nu există un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților iar reclamantul nu a precizat dobânda solicitată.

Analizând cu prioritate excepțiile invocate, conform art.248 din Codul de procedură civilă, instanța urmează să le respingă având în vedere următoarele considerente:

Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive, instanța reține că pârâta a fuzionat prin absorbție cu ., banca care a acordat creditul, prin urmare, în conformitate cu legea societăților comerciale, a preluat toate drepturile și obligațiile acestei persoane juridice absorbite, astfel că această excepție este neîntemeiată iar referitor la excepția lipsei calității procesuale active, instanța reține că deși creditul a fost restituit integral în anul 2012, anterior formulării prezentei cererii, contractul de credit a produs efecte care persistă, astfel că va respinge și această excepție.

Referitor la excepția lipsei de interes și de obiect, instanța constată că cererii se referă la constatarea existenței unor clauze abuzive, anularea lor și, pe cale de consecință, restituirea sumelor plătite în baza acestora, prin urmare există atât obiect cât și interes evident pentru reclamant în susținerea acestei.

Referitor la susținerea pârâtelor că cererea este inadmisibilă, întrucât comisioanele în cauză fac parte din prețul contractului, instanța reține că alin.6 al art.4 din Legea nr.193/2000 este de fapt o transpunere a art. 4 alin 2 din Directiva Consiliului nr. 93/13/CEE din 05.04.1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, ca urmare, la data încheierii contractului de credit – 13.12.2006, exista transpusă în legislația românească Directiva Europeană ce reglementează clauzele abuzive, astfel că pârâta trebuia să respecte aceste dispoziții legale. Comisioanele percepute în cazul contractelor de credite fac parte din prețul contractului însă, nu sunt excluse de plano de la aprecierea caracterului abuziv în condițiile în care printre altele, aceste clauze nu sunt exprimate în mod clar și inteligibil, astfel că, deși comisioanele în speță fac parte din prețul contractului, apreciindu-se că nu a fost redactat într-un limbaj clar și inteligibil, poate forma obiectul analizei din punct de vedere al unei clauze abuzive, prin urmare, instanța va respinge și excepția inadmisibilității.

La termenul din data de 18.05.2016 (f.137), pârâta a precizat sumele plătite de reclamanți cu titlu de comision de risc și administrare – 1293,73 euro și respectiv de rezervă – 1218,59, iar reclamanta a precizat cererea de restituire în sensul că a solicitat obligarea pârâtei să restituie reclamanților aceste sume.

Instanța reține că potrivit art.1 din Legea nr.193/2000, orice contract încheiat între profesioniști și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate. În caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului ; potrivit art. 4 alin.1 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Conform alineatului al doilea al aceluiași articol, o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

Potrivit alineatului 6, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele sau serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.

Rezultă că, pentru ca o clauză contractuală să poată fi considerată abuzivă, este necesară întrunirea următoarelor condiții: să nu fie negociată direct cu consumatorul; să creeze, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților; crearea dezechilibrului să fie rezultatul încălcării exigențelor bunei-credințe; clauza să nu privească obiectul principal al contractului iar aspectul considerat abuziv să nu îl constituie însuși caracterul adecvat al prețului sau contraprestației, raportat la serviciile furnizate în schimb.

Potrivit pct.5 lit a din Condițiile speciale se definește comisionul de risc care este un procent aplicat la soldul creditului, plătibil lunar in zilele de scadenta, pe toata perioada de derulare a convenției de credit., iar pct.3.5 din Condițiile generale menționează ca pentru punerea la dispoziție a creditului, împrumutatul datorează băncii un comision de risc, aplicabil la soldul creditului, care se plătește lunar, pe toata perioada creditului iar conform pct.5 lit.f) din condițiile speciale, comisionul de rezervă este de 1,85% p.a. și este datorat lunar, la scadența anuităților, și se aplică pentru o perioadă de maximum 24 de luni, iar conform pct.3.11 din condițiile generale, comisionul este datorat ca urmare a obligației băncii de a constitui rezerva minimă obligatorie la BNR, fiind stabilit în funcție de obligația băncii, banca rezervându-și dreptul de a modifica valoarea acestuia.

Instanța constata ca motivația perceperii acestor comisioane nu este detaliată nici in cuprinsul condițiilor speciale, nici în cel al condițiilor generale ale contractelor menționate, de asemenea din clauzele stipulate se deduce ca acesta se percepe indiferent daca clientul este bun sau rău-platnic si nu se prevede daca, la încetarea convenției, acesta se va restitui. Instanța considera ca acest comision de risc s-ar justifica în cazul creditelor acordate fără garanții, pentru a acoperi riscul de neplată or, în speță, este vorba despre un credit asigurat de o garanție reală imobiliară (ipotecă de prim rang) asupra unui imobil apartament aparținând reclamantului și s-a cesionat în favoarea băncii o poliță de asigurare pentru acoperirea tuturor riscurilor pentru imobil.

Referitor la comisionul de rezervă, instanța reține că acesta nu are nici o justificare, nu este prevăzut pentru preluarea unui risc sau pentru prestarea unui serviciu în favoarea reclamantului împrumutat, ci pentru constituirea rezervei minime obligatorii la BNR, ceea ce reprezintă o obligație legală a pârâtei.

In speța, instanța apreciază că în momentul în care a fost încheiat acest contract, consumatorul a acționat de pe o poziție inegală, în raport cu banca, contractul încheiat este de adeziune, clauzele fiind prestabilite de către împrumutător, fără a da posibilitatea contractantului de a modifica sau înlătura vreuna din aceste clauze. Astfel, consumatorii nu au avut posibilitatea să negocieze nicio clauză din contracte, actele juridice fiindu-le impuse, în forma respectivă, de către bancă, ceea ce a creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Conform art. 4 alin. ultim din Legea nr. 193/2000, coroborat cu art. 1169 C. civ, pârâtei îi revenea obligația de a dovedi că a negociat în mod direct aceste clauze cu împrumutații, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.

In convenția de credit comisioanele de risc și de rezervă nu au echivalent într-o contraprestație a pârâtului (nici măcar eventuală), astfel că perceperea lor nu poate fi apreciată drept o plată din punct de vedere juridic, situație în care dezechilibrul creat în detrimentul consumatorului este evident deoarece i s-au perceput lunar, fără a primi în schimb un bun sau serviciu și fără a exista nici măcar eventualitatea unei astfel de contraprestații pe parcursul derulării creditului.

Ceea ce conferă un profund caracter abuziv acestor clauze contractuale este faptul că, atâta vreme cât reprezintă numai o „garanție” (și nu o „plată”), aceste clauze ar fi trebuit să fie dublate de altele, prin care să se prevadă restituirea comisioanelor către împrumutați, o dată cu plata integrală a ratelor de către aceștia sau, după caz, după trecerea perioadei de maximum 24 luni sau după constituirea rezervei minime obligatorii, în cazul comisionului de rezervă. Garantarea obligației constituie numai o măsură de asigurare a executării acesteia care nu se poate transforma într-o obligație de plată suplimentară . O dată executată obligația contractuală (în speță restituirea creditului acordat sau constituirea rezervei), sumele de bani plătite numai cu destinația de a garanta executarea acestei obligații trebuie restituite debitorului. Aceste sume de bani nu pot rămâne la creditor pentru că nu sunt parte a creditului (sau a accesoriilor acestuia) și nici nu reprezintă, așa cum s-a arătat anterior, contravaloarea unei alte prestații a creditorului.

Pentru toate aceste considerente, instanța urmează să constate existența clauzei abuzive privind comisionul de risc inserată la pct. 5 lit. a din Condițiile speciale coroborat cu art.3.5 din Condițiile generale ale convenției de credit, încheiată între părți, precum și a comisionului de rezervă inserat la pct.5 lit.f) din Condițiile speciale coroborat cu pct.3.11 din Condițiile generale, va dispune anularea acestora și, în baza principiului repunerii în situația anterioară (restitutio in integrum), potrivit căruia tot ceea ce s-a executat în baza unor clauze anulate trebuie restituit, astfel încât părțile raportului juridic să ajungă în situația în care acele clauze nu ar fi existat, instanța va obliga pârâta să restituie reclamantului suma de 2512,38 euro reprezentând 1293,79 euro comision de risc și 1218,59 euro comision de rezervă.

Instanța va admite și cererea de obligarea la plata dobânzii legale datorate de la data plății acestor comisioane și până la data restituirii efective, întrucât potrivit principiului reparării integrale a prejudiciului, apreciază că pârâtele datorează nu numai suma încasată abuziv, care reprezintă doar pierderea suferită, dar și beneficiul nerealizat, respectiv dobânda legală. Nu se poate reține că prin obligarea la plata acestei dobânzi s-ar produce o dublă reparație a aceluiași prejudiciu sau că dobânda se datorează de la data formulării cererii de chemare în judecată ; în cauza de față, dobânda solicitată nu reprezintă pierderea suferită ci beneficiul nerealizat, și, având în vedere că pârâta este o societate bancară, dobânzile curg de drept și nu de la punerea în întârziere sau de la data cererii de chemare în judecată.

În plus, instanța apreciază că, dacă s-ar respinge cererea reclamantului de obligarea a pârâtelor la plată dobânzii la suma încasată abuziv, nu numai că prejudiciul reclamantului nu ar fi acoperit integral, astfel cum prevede legea, dar, mai mult decât atât, s-ar ajunge ca pârâtele să se îmbogățească fără just temei, prin folosirea fără nici un cost a banilor respectivi, de la data încasării lor nelegale de la reclamant și până la restituirea dispusă de instanță către acesta, ceea ce este inadmisibil.

În temeiul art.453 din Codul de proc.civilă, instanța va obliga pârâtele la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1000 lei reprezentând onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepția lipsei calității procesuale activă, excepția lipsei calității procesuale pasive, excepția inadmisibilității, excepția lipsei de obiect precum și excepția lipsei de interes, invocate de pârâta B. T. SA.

Admite cerere precizată formulată de reclamantul N. C., având CNP_, cu domiciliul în Drobeta Turnu Severin, .. 72, județul M. în contradictoriu cu B. T. SA cu sediul în Cluj N., .. 8, județul Cluj și sediul procesual ales în București, . la B. nr.1 A, . și în consecință:

Constată existența clauzei abuzive privind comisionul de risc prevăzută la pct. 5 lit. a din Condițiile speciale coroborat cu art.3.5 din Condițiile generale ale convenției de credit nr._/13.12.2006 încheiat între reclamant și . și dispune anularea acestei clauze.

Constată existența clauzei abuzive privind comisionul de rezervă prevăzută la pct. 5 lit. f din Condițiile speciale coroborat cu art.3.11 din Condițiile generale ale convenției de credit nr._/13.12.2006 încheiat între reclamant și . și dispune anularea acestei clauze.

Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 2512,38 euro reprezentând 1293,79 euro comision de risc și 1218,59 euro comision de rezervă precum și dobânda legală de la data plății fiecărei rate și până la plata efectivă

Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1000 lei reprezentând onorariu avocat.

Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare, cerere depusă la Judecătoria Dr.Tr.S..

Pronunțată în ședința publică azi 25.05.2016.

Președinte, Grefier,

C. M. M. S. Ica E.

Red. CMM/Tehn..SIE/ 16.06.2016

Operator de date cu caracter personal

înregistrat sub numărul 6497

← Contestaţie la executare. Sentința nr. 2051/2016. Judecătoria...		Fond funciar. Sentința nr. 2143/2016. Judecătoria... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Fond funciar. Sentința nr. 2143/2016. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN Validare poprire. Sentința nr. 1976/2016. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN