Contestaţie la executare. Sentința nr. 761/2013. Judecătoria FĂGĂRAŞ
Comentarii |
|
Sentința nr. 761/2013 pronunțată de Judecătoria FĂGĂRAŞ la data de 19-02-2013 în dosarul nr. 747/226/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA F.
JUDEȚUL B.
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR.761/2013
Ședința publică din 19 februarie 2013
JUDECĂTOR: M.-M. T.
GREFIER: M.-G. J.
Pe rol fiind soluționarea contestației la executare formulată de contestatoarea H. L., domiciliată în ., jud. B., în contradictoriu cu intimata Administrația Finanțelor Publice a Municipiului F., cu sediul în mun. F., ., jud. B..
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că s-a depus la dosar cererea formulată de intimată, prin care solicită acordarea unui termen de judecată în vederea pregătirii apărării.
Se prezintă în fața instanței numitul H. M., identificat de instanță pe baza actului de identitate din care rezultă că are aceeași adresă de domiciliu cu contestatoarea în cauză, acesta declarând că este soțul contestatoarei care nu s-a putut prezenta din motive de sănătate și depune chitanța doveditoare a plății debitului pus în executare de intimată, arătând că din acest motiv nu s-a mai achitat taxa judiciară de timbru indicată pe citația primită de contestatoare.
Instanța, constatând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, invocă din oficiu excepția de netimbrare a contestației la executare și reține cauza spre soluționare pe baza acestei excepții, reținând că astfel cererea de amânare a cauzei în vederea pregătirii apărării de către intimată rămâne fără obiect.
INSTANȚA
Prin contestația la executare înregistrată la această instanță la data de 21.01.2013, sub numărul de mai sus, contestatoarea H. L. a solicitat, în contradictoriu cu intimata Administrația Finanțelor Publice a Municipiului F., anularea actelor execuționale emise de intimată în dosarul execuțional nr._/20.12.2012, motivând că formele de executare sunt nelegale și se impune a fi anulate.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține în fapt următoarele:
La data înregistrării cererii, instanța a stabilit obligația contestatoarei de a achita o diferență de taxă judiciară de timbru în sumă de 56,12 lei și timbru judiciar de 0,3 lei, sub sancțiunea anulării ca netimbrată a contestației la executare, taxă de timbru care nu a fost achitată până la acest termen de judecată.
Față de această situație, instanța a constatat neachitarea de către contestatoare a taxei judiciare de timbru stabilită, fiind aplicabile dispozițiile art.20 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, conform cărora, dacă taxa nu a fost achitată în cuantumul legal în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, instanța va pune în vedere debitorului acestei obligații să achite suma datorată până la primul termen de judecată, iar neîndeplinirea obligației de plată până la respectivul termen se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.
Așa fiind, instanța a invocat la termenul de azi, din oficiu, excepția de netimbrare față de cele susținute mai sus, și urmează să admită excepția și să anuleze ca netimbrată contestația la executare formulată de contestatoarea H. L. în contradictoriu cu intimata Administrația Finanțelor Publice a Municipiului F..
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția de netimbrare invocată de instanță din oficiu, și-n consecință:
Anulează ca netimbrată contestația la executare formulată de contestatoarea H. L., domiciliată în ., jud. B., în contradictoriu cu intimata Administrația Finanțelor Publice a Municipiului F., cu sediul în mun. F., ., jud. B..
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 19.02.2013.
JUDECĂTOR GREFIER
M.-M. T. M.-G. J.
Red.T.M.M.
25.02.2013
Tehnored.JMG-4 ex.
26.02.2013
← Revendicare imobiliară. Sentința nr. 1204/2013. Judecătoria... | Uzucapiune. Sentința nr. 2399/2013. Judecătoria FĂGĂRAŞ → |
---|