Contestaţie la executare. Sentința nr. 402/2013. Judecătoria FĂGĂRAŞ

Sentința nr. 402/2013 pronunțată de Judecătoria FĂGĂRAŞ la data de 30-01-2013 în dosarul nr. 872/226/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA F.

JUDEȚUL B.

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 402 /2013

Ședința publică din 30 ianuarie 2013

Judecător – D. A.

Grefier – Peșteși S.

Pe rol fiind pronunțarea cauzei civile formulată dede contestatorul C. G. domiciliat în F., ., jud. B. în contradictoriu cu intimata S.C. M. G. S.A. București cu sediul procesual ales la Cabinet av. A. L. din București, ., sector 2, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare legal îndeplinită.

Cauza s-a dezbătut în fond la termenul din 23 ianuarie 2013, când părțile prezente au pus concluzii consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință.

INSTANȚA

Constată că prin acțiunea civilă înregistrată la Judecătoria F., sub nr.de mai sus, contestatorul C. G. a chemat în judecată pe intimata . București, solicitând anularea în totalitate a tuturor actelor de executare din Dosarul execuțional nr.282/2012 al B. T. C. T. .

Contestatorul a invocat lipsa calității procesuale pasive întrucât nu este avalistul biletului la ordin . nr._ emis la data de 18.04.2011, scadent la data de 16.05.2011, care constituie titlu executoriu investit cu formulă executorie, acesta fiind avalizat de . pentru Vastrum Tran., contestatorul semnând biletul la ordin în calitate de reprezentant legal al S.C. Upruc Rama și nu în nume propriu.

Având în vedere că începând cu anul 2009 aceste instrumente de plată sunt emise în formulare tipizate eliberate de autoritățile competente, iar din conținutul acestora reiese foarte clar faptul că acestea trebuie completate cu exactitate, contestatorul apreciază că nu există nici un dubiu cu privire la persoana avalistului ., indicarea numelui său în dreptul semnăturii justificându-se întrucât este reprezentantul legal al avalistului.

Contestatorul a invocat excepția lipsei calității procesuale active a creditoarei . București, arătând că potrivit art.34 paragraf 4 din Legea nr.58/1934, avalul trebuie să arate pentru cine este dat, în lipsa acestei arătări socotindu-se dat prin trăgător. În actuala speță singura persoană pentru care a fost avalizat biletul la ordin este SC Vastrum Tran. Ploiești.

Pe fond contestatorul a arătat că biletului la ordin . nr._, emis la data de 18.04.2011, scadent la data de 16.05.2011, constituie titlu executoriu pentru avalistul . într-un alt dosar execuțional nr.60/2011 al B. M. V., cre executare silită a fost începută din data de 09.12.2011 împotriva debitoarei ., astfel, aceasta are calitate de debitor, fiind și avalistul și emitentul biletului la ordin. Acest bilet la ordin a fost înregistrat și s-a încuviințat executarea silită a . de către Judecătoria F., la data de 16.05.2011, la solicitarea B. M. V.. Același bilet la ordin a fost folosit de B. T. C. T. pentru executarea ca persoană fizică a contestatorului, fără a deține nici un fel de dată de identificare a acestuia. A arătat că executorul judecătoresc nu i -a prezentat nicio hotărâre judecătorească din care să rezulte că se încuviințează executarea silită împotriva sa și nici încheierea de investire cu formulă executorie ca să poată solicita anularea acestora ca nelegale.

În drept, s-au invocat disp. art.33-35 din Legea nr.58/1934, art.399 Cod procedură civilă.

Intimata a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației și menținerea formelor de executare. A arătat că biletul la ordin a fost avalizat de contestator pentru SC Vastrum Tran., care l-a girat și înaintat către intimată. Datorită faptului că biletul la ordin a fost refuzat la plată a încercat punerea în executare a ., însă nu a reușit recuperarea sumei, solicitând închiderea dosarului de executare datorită intrării în insolvență a societății debitoare. Întrucât biletul la ordin a fost avalizat de contestator, a înaintat un nou dosar de executare având în vedere că acesta este directorul general al societății și acționar majoritar.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive, intimata a arătat că biletul la ordin a fost semnat de C. G. în calitate de avalist în nume personal, întrucât . este emitentul biletului la ordin, iar potrivit Normelor –cadru ale Băncii Naționale a României nr.6/1994 nu poți fi emitent și avalist al biletului la ordin.

Totodată, intimata a arătat că art.34 din Legea nr.58/1934 prevede că avalul este socotit că există din simpla semnătură a avalistului pusă pe fața cambiei, iar afirmația contestatorului că biletul la ordin a fost emis de . pentru SC Vastrum Tran., avalizat de ., nu are nici un înțeles, biletul la ordin fiind emis de . pentru SC Vastrum Tran., după înțelegerea reprezentanților celor două societăți.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a creditoarei . București, intimata a arătat că potrivit art.106 coroborat cu art.13 din Legea nr.58/1934, biletul la ordin este transmisibil prin gir, giranții putând gira din nou biletul la ordin.

În ce privește fondul contestației, intimata a arătat că față de emitentul biletului la ordin S.C. UPRUC RAMA S.A. a existat dosarul de executare nr.60/2011 al B. M. V., însă la data intrării în insolvență a acestei societăți a solicitat închiderea dosarului și restituirea titlului executoriu reprezentat de biletul la ordin. Având în vedere că prin art.52 din Legea nr.58/1934, trăgătorul, acceptantul, girantul și avalistul sunt ținuți solidar față de posesor, iar posesorul are dreptul de urmărire împotriva tuturor acestor persoane, individual sau colectiv, fără a fi ținut să observe ordinea în care s-au obligat, a înaintat o nouă cerere de executare împotriva avalistului C. G., care a fost admisă în dosarul nr._ . Astfel, susținerea contestatorului că aceeași încuviințare a executării este folosită și de către executor T. C. T. este neadevărată.

Contestatorul a formulat precizare și completare a contestației de executare (fila 110 a dosarului) prin care a solicitat anularea în totalitate a tuturor actelor de executare din dosarul execuțional nr.282/2012 al B. T. C. T., anularea încheierii pronunțată la data de 22.05.2012 în Dosarul nr._ prin care instanța a încuviințat executarea silită împotriva debitorului avalist C. G., în calitate de debitor avalist și suspendarea executării silite până la soluționarea irevocabilă a contestației la executare și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Contestatorul a arătat că actele de executare silită sunt efectuate împotriva unei persoane care nu are calitate de debitor al creditoarei urmăritoare ., iar încheierea prin care s-a încuviințat executarea silită este nelegală și netemeinică întrucât avalul a fost dat de ., societate a cărei voință o exprimă contestatorul C. G. în calitate de Președinte CA.

Contestatorul a mai arătat că la insistențele beneficiarului avalul a fost dat de emitentul biletului la ordin – ., iar el nu a înțeles a se obliga personal și nu și-a exprimat consimțământul în sensul de a garanta prin avalizare executarea obligației de plată din biletul la ordin.

Contestatorul a depus la dosar, la termenul din data de 05.12.2012, când acțiunea din dosarul_ a fost calificată ca opoziție la executare, motivare a precizării de acțiune, filele 122-124, prin care, cu privire la opoziția față de executarea silită solicitată de B. T. C.-T. în care a solicitat a se constata inexistența obligației cambiale de plată a biletului la ordin, în sarcina subsemnatului contestator ca persoană fizică, a arătat că, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, prin încheierea din 22 mai 2012 pronunțată în dosarul în dosarul nr._ al Judecătoriei F., s-a admis cererea de încuviințare a executării silite solicitată de B. T. C.-T. împotriva contestatorului în calitate de debitor-avalist privind BO . nr._ emis de UPRUC RAMA SA, la data de 18.04.2011 pentru suma de 68.303,90 lei. Menționează că, este managerul/directorul general al unității emitente a BO, respectiv . și a semnat BO din litigiu în această calitate atât la data emiterii lui cât și la data când a fost avalizat.

Inițial, împotriva unității emitente a BO, . fost inițiată procedura de executare silită prin B. M. V., procedură la care creditoarea . a renunțat deoarece unitatea emitentă a BO, ., este declarată în insolvență generală prin sentința civilă nr. 115/CC/sind/29.03.2012 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B..

Pe fondul cauzei, biletul la ordin din litigiu a fost emis la data de 18.04.2011 pentru creditoarea SC Vastrum Tran. Ploiești și a fost avalizat de aceeași unitate emitentă, UPRUC RAMA SA la data de 5 mai 2011, fiecare din cele 2 operațiuni (de emitere și de avalizare) fiind confirmate ca legal făcute de subsemnatul contestator în calitate de director al unității UPRUC RAMA.

Față de această situație, atât încuviințarea executării silite de către instanța de judecată cât și solicitarea de executare silită ca persoană fizică a subsemnatului contestator, calificat ca avalist, nu este legală.

A arătat că potrivit art. 187 din Normele Cadru nr. 6/1994, avalul este o garanție personală prin care o persoană numită avalist garantează obligația asumată de unul dintre debitorii BO iar potrivit dispoziției art. 33-35 din Legea nr. 58/1934, avalul se înscrie pe cambie, în speță BO și se semnează de avalist.

Semnătura avalistului ca reprezentant legal al unei persoane juridice sau ca persoană fizică trebuie să îndeplinească cerințele art. 8 din Legea nr. 58/1934 și ale art. 60 din Normele Cadru nr. 6/1994, adică să fie autografă, manuscrisă și clar redactată.

Arată că a semnat BO, numai în calitate de reprezentant legal al unității emitente care s-a obligat atât la plata sumei cât și în calitate de garant, ca avalist. Ca urmare, în speță, cel care și-a dat acordul de garanție este tot emitentul persoană juridică UPRUC RAMA SA care este legal reprezentată de subsemnatul contestator ca director general, deoarece, potrivit art. 70/1, introdus în Legea nr.31/1990 prin modificarea operată de OUG 52/2008, actele de dispoziție asupra bunurilor unei societăți comerciale pot fi încheiate doar de reprezentanții legali ai societății.

De asemenea, reprezentarea societății comerciale, este operațiunea prin care o persoană încheie acte juridice cu terții în numele și pentru societatea comercială întrucât, ca persoană juridică, societatea comercială își exercită drepturile și își îndeplinește obligațiile prin organele sale.

Ca urmare, actele juridice făcute de organele societății comerciale în limitele puterilor ce le-au fost conferite, sunt actele societății comerciale însăși, fiind evident că, emitentul BO este aceeași persoană juridică ca și avalistul, fiind menționat distinct numele acestuia UPRUC RAMA SA și că, pentru aceasta, a semnat reprezentantul legal care sunt subsemnatul oponent.

Contestatorul a arătat că dacă ar fi dorit avalizarea (garantarea) plății BO, ca persoană fizică, la rubrica „Avalizat de…„ astfel cum se prevede la art. 34(4) din legea nr. 58/1934 că „avalul trebuie să arate de cine este dat și pentru cine este dat, ar fi menționat dar numele său, nu și pe cel al unității comerciale pe care o reprezint ca director. Potrivit art. 104 alin. 1 pct. 7 din Legea 58/1934 a cambiei si biletului la ordin, biletul la ordin trebuie sa cuprindă semnătura emitentului, respectiv semnătura olografă a reprezentantului legal ori a împuternicitului emitentului. Aceste dispoziții sunt foarte clare, din analiza art. 104 din Legea 58/1934, rezultând că lipsa acestora echivalează cu nulitatea biletului la ordin.

per a contrario, potrivit art. 9 din Legea nr.58/1934, doar cine pune semnătura sa pe o cambie, ca reprezentant al unei persoane pentru care nu avea împuternicirea de a lucra, e ținut personal in temeiul cambiei.

În speță, regula reglementată de art. 104 alin. 1 pct. 7 mai sus arătat, a fost aplicată atât cu privire la calitatea de emitent cât și la cea de avalist deoarece avalul este o garanție autonoma si independenta și cel care garantează intervine pentru a întări încrederea în titlu, obligându-se solidar cu ceilalți semnatari ai cambiei (biletului la ordin, în speță) la plata sumei de bani prevăzută in cambie (biletul la ordin). În calitate de avalist poate figura chiar un semnatar al titlului, potrivit art. 33 alin 2 din Legea 58/1934.

Astfel, contestatorul a arătat că executarea silită este inadmisibilă pe de o parte întrucât el nu am intenționat să garanteze plata BO ca persoană fizică, iar pe de altă parte, avalul înscris pe BO din cauză dat de UPRUC RAMA SA este singurul valabil, conform Legii nr. 58/1934, art.35, alin.2.

Cu privire la temeiul legal al acțiunii, opoziția la executarea unui bilet la ordin, conform art. 63 din Legea nr. 58/1934, privește inexistența obligației cambiale și poate să vizeze executarea silită în ansamblu a unui astfel de titlu executoriu, iar contestația la executare în cazul biletelor la ordin care, în speță, ține de valabilitatea actului de executare individual determină anularea acestui act de procedură și nu anularea biletului la ordin în sine.

Cu privire la legalitatea încheierii judecătorești de încuviințare a executării silite, contestatorul a arătat că încheierea din 22 mai 2012 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei F. este nelegală deoarece, prin încheierea irevocabilă din 19.08.2012 pronunțată în dosarul nr._ al aceleiași instanțe, s-a încuviințat executarea silită a aceluiași bilet la ordin, fiind autoritate de lucru judecat.

Ca urmare, pe de o parte, dacă solicitarea B. T. C. T. din dosarul nr._ privind executarea silită a contestatorului ca debitor avalist persoană fizică este lipsită de temei legal, pe de altă parte, o asemenea executare nici nu se poate face față de contestator atât timp cât, prin hotărâre judecătorească irevocabilă, cu autoritate de lucru judecat, s-a dispus executarea silită a aceluiași titlu de valoare stabilindu-se că BO este avalizat de unitatea emitentă a titlului.

La termenul din data de 23 ianuarie 2013, instanța a disjuns contestația la executare de opoziția la executare, care s-a trimis spre repartizare și înregistrare separată, contestația la executare formând obiectul dosarului civil nr._, obiectul contestației la executare formându-l petitele din precizarea și completarea contestației la executare aflată la fila 110 a prezentului dosar, fila 115 din dosarul_ respectiv: anularea încheierii pronunțată la data de 22.05.2012 în Dosarul nr._ , prin care s-a încuviințat executarea silită împotriva debitorului C. G., în calitate de debitor avalist, și pe cale de consecință, ca urmare a anulării acestei încheieri, anularea tuturor actelor de executare efectuate în Dosarul execuțional nr.282/2012 al B. T. C.-T., iar motivele sunt precizate la pct.2 al motivării precizării de acțiune aflată la filele 130 - 132 ale dosarului_, filele 122-124 din dosarul_ .

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea stare de fapt:

La data de 15 .05.2012, S.C. M. G. S.R.L. a solicitat B. T. T. C., executarea silită împotriva avalistului C. G., în baza titlului executoriu reprezentat de biletul la ordin . nr._, în valoare de_ lei, emis la data de 18.04.2011 de către UPRUC RAMA S.R.L., cu scadență la data de 16.05.2011, această executare silită fiind încuviințată prin încheierea dată în Camera de Consiliu din data de 22.05.2012. (f. 24, 26,35).

În urma acestei încuviințări, în dosarul execuțional nr. 282/2012 al B. T. C. T., a fost emisă somația de executare ce cuprinde transcrierea exactă a biletului la ordin, conform dispozițiilor art. 61 alin. 6 din legea 58/1934, dispoziții ce sunt aplicabile și biletului la ordin conform dispozițiilor art. 106 din legea 58/1934 privind cambia și biletul la ordin (fila 39), ce a fost urmată de înființări de poprire.

Instanța reține că în dosarul nr._, contestatorul a uzat de procedura specială prevăzută de art. 62 din legea 58/1934, dosar în care a invocat lipsa calității de avalist, dar care opoziție a fost respinsă ca tardiv formulată, astfel că pe calea contestației la executare contestatorul se poate plânge doar cu privire la aspectele de nelegalitate ale executării silite.

În legătură cu motivul contestației la executare ce privește anularea încheierii de încuviințare a executării silite pronunțate la data de 22.05.2012, în dosarul nr._, instanța reține că în conformitate cu prevederile art. 399 alin. 2 cod procedură civilă, nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită însăși sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancțiunea anulării actului nelegal, însă, în opinia instanței, încheierea de încuviințare a executării silite nu reprezintă un act de executare silită, legea neprevăzând o cale de atac împotriva ei, conform dispozițiilor art. 371 ind. 1 alin.5 din codul de procedură civilă, ci doar împotriva încheierii de investire cu formulă executorie, conform art. 61 alin. 4 din legea 58/1934.

În privința motivului contestației la executare ce privește autoritatea de lucru judecat între cele două încheieri de încuviințare silită, cea din data de 19.08.2011, dată în dosarul nr._, f. 136-137, și încheierea de încuviințare silită din data de 22.05.2012, dată în dosarul nr._, instanța reține că autoritatea de lucru judecat e o excepție de drept procesual ce oprește instanța sesizată a doua oară cu aceeași cerere de chemare în judecată, între aceleași părți și întemeiată pe aceeași cauză, să pronunțe o altă hotărâre, după ce problema de drept supusă analizei a primit deja o dezlegare. În cauză, suntem în situația unei contestații la executare în care nu se invocă faptul că s-a dezlegat problema printr-o altă contestație la executare, astfel că motivul invocat nu privește o eventuală autoritate de lucru judecat, în contestația la executare putând fi invocate doar motive ce țin de nelegalitatea actelor emise în cursul executării silite, iar referitor la executarea silită din dosarul execuțional nr. 282/2012 al B. T. C. T., aceasta a avut la bază o singură încheiere de încuviințare a executării, cea pronunțată la data de 22.05.2012, în dosarul nr._ .

În considerarea celor mai sus expuse, instanța urmează să respingă contestația la executare formulată de contestatorul C. G. în contradictoriu cu intimata S.C. M. G. S.A. București.

Pentru aceste motive

ÎN NUMELELEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge contestația la executare formulată de contestatorul C. G. domiciliat în F., ., jud. B. în contradictoriu cu intimata S.C. M. G. S.A. București cu sediul procesual ales la Cabinet av. A. L. din București, ., sector 2.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Dată și citită în ședință publică azi, 30.01.2013.

JUDECĂTOR GREFIER

D. A. Peșteși S.

Red.D.A.

01.03.2013

Tehnored.P.S.-4 ex.

01.03.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 402/2013. Judecătoria FĂGĂRAŞ