Înregistrare tardiva a nasterii. Sentința nr. 1052/2013. Judecătoria FĂGĂRAŞ

Sentința nr. 1052/2013 pronunțată de Judecătoria FĂGĂRAŞ la data de 07-03-2013 în dosarul nr. 3559/226/2012

ROMANIA

JUDECĂTORIA F.

JUDEȚUL B.

Dosar nr._

SENTINTA CIVILĂ NR. 1052/2013

Ședința publică din data de 7 MARTIE 2013

JUDECATOR: P. M. - Garofița

GREFIER: R. M.

Cu participarea procurorului Șofletea M. E. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria F.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile formulate de petenta B. P., cu domiciliul în Mun. F., ., Jud. B., cu domiciliul ales la C.. av. D. I. T., în Comarnic, ., Jud. Prahova, cu citarea Consiliului L. F. - Serviciul Public Comunitar de Evidența Persoanelor F., cu sediul în Mun. F., .. 1, având ca obiect înregistrare tardivă a nașterii.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare - legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Se constată că s-a depus la dosar, prin serviciul registratură, de către apărătorul petentei comunicare cu privire la faptul că s-a reînnoit contractul de asistență juridică, de către Serviciul Public Comunitar de Evidența Persoanelor F., relațiile solicitate, și de către Cabinet Medico-Legal F., raportul de expertiză medico-legală.

Reprezentanta Parchetului arată că nu are alte cereri de formulat sau probe de solicitat.

Instanța, nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, în temeiul art.150 C.pr.civ., declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în fond.

Reprezentanta Parchetului solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, în sensul înregistrării nașterii minorei.

Instanța reține cauza pentru soluționare.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 26.10.2012, cu nr._, petenta B. P., cu domiciliul în Mun. F., ., Jud. B., cu domiciliul ales la C.. av. D. I. T., în Comarnic, ., Jud. Prahova, a solicitat, cu citarea Consiliului L. F. - Serviciul Public Comunitar de Evidența Persoanelor F., cu sediul în Mun. F., .. 1, înregistrarea tardivă a nașterii minorei B. R., născută la data de 03 august 1997, fiica lui B. P..

În motivarea cererii, petenta a arătat că a întâmpinat dificultăți în obținerea cărții de identitate, care i-a fost eliberată la data de 26.06.2012, până la acel moment neputând demara nici o procedură judiciară pentru această fiică. Pentru a asigura subzistența familiei, în prezent domiciliază fără forme legale în loc. Poiana Câmpina, jud. Prahova.

În drept, petenta a invocat dispozițiile art. 98, 99, 103 Noul Cod Civil, art.18 alin.1 și 2 din Legea nr.119/1996.

Pentru termenul din 6.12.2013 se constată că s-a depus adresa nr..8875/26.11.2012 prin care se învederează că în urma verificărilor efectuate nu figurează în anul 1997 nașterea minorei B. R., născută la data de 03.08.1997.

Tot la același termen de judecată se constată că s-a depus de către reclamantă precizare, indicând data nașterii minorei la 02 august 1996 la Spitalul orașului S..

Pentru termenul din 24.01.2013 s-a depus de către spitalul Orășenesc S. copia certificatului constatator al nașterii minorei B. R..

Pentru termenul din data de 7.03.2013, s-au depus la dosar de către Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanelor F., note de ședință și rezultatul demersurilor efectuate în vederea înregistrării minorei, (fila 46).

Tot pentru același termen de judecată, s-a depus de către Cabinetul Medico-Legal F. raportul de expertoză medico-legală privind pe minora B. R., prin care medicul specialist legist, a precizat că minora, de sex feminin, ar putea fi născută la data de 02.08.1996.

Analizând materialul probator administrat în cauză instanța reține următoarele:

Din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că numita B. R. este fiica legitimă a lui B. P., născută la data de 03.01.1961, în localitatea Întorsura Buzăului, jud. C., de cetățenie română.

Din rezultatul cercetărilor efectuate de către Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanelor F. și consemnate în referatul depus la dosar, rezultă că minora s-a născut în Loc. S., jud. Prahova, fiind fiica lui B. P., născută la data de 03.01.1961.

Instanța mai reține că prin concluziile raportului de expertiză medico-legală efectuată de Cabinetul de Medicină Legală F. pentru stabilirea vârstei și sexului minorei, (fila 47), s-a stabilit că minora B. R., de sex feminin, ar putut fi născută la data de 2 august 1996.

Nașterea minorei nu a fost declarată în cadrul termenului de 1 an prevăzut de dispozițiile art. 21 alin. 1 și 2 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, potrivit cărora, când declarația de naștere a unui copil a fost făcută după trecerea unui an de la data nașterii, întocmirea actului de naștere se face numai în baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile, ca urmare a verificărilor pentru stabilirea identității copilului efectuate de serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor în a cărui rază administrativ teritorială are domiciliul persoana interesată sau se află sediul instituției de ocrotire,precum și a avizului medicului legist cu privire la vârsta și sexul copilului al cărui act de naștere se cere a fi întocmit, iar conform alin. 3 aceste dispoziții legale se aplică în mod corespunzător și în cazul în care nașterea unui cetățean român s-a produs în străinătate, iar declarația de naștere se face în țară.

Conform art. 31 din HG nr. 64 din 26 ianuarie 2011 pentru aprobarea Metodologiei cu privire la aplicarea unitară a dispozițiilor în materie de stare civilă, la solicitarea instanțelor judecătorești învestite cu soluționarea acțiunii privind înregistrarea tardivă a nașterii, când persoana a depășit vârsta de un an, structura de stare civilă din cadrul S.P.C.L.E.P. efectuează verificări, iar în cazul în care persoana în cauză a împlinit vârsta de 16 ani, aceasta și părinții au obligația de a da declarațiile prevăzute de art. 31 alin. 6, fiind verificată corectitudinea acestora.

Pentru aceste considerente, și având în vedere și concluziile reprezentantului Ministerului Public, instanța constată că cererea petentei este întemeiată, urmând ca în baza art. 21 din Legea nr. 119/1996 să o admită și să dispună înregistrarea nașterii numitei B. R. în Registrul de nașteri de la Primăria S., jud. Prahova, corespunzător anului 1996.

De asemenea, instanța va dispune ca înregistrarea nașterii să se facă cu următoarele mențiuni: data nașterii – 02.08.1996; locul nașterii – S.; sexul - femeiesc; cetățenia-română; date privind părinții: tata: Natural, și respectiv mama: B. P., născută la data de 03.01.1961, în localitatea Întorsura Buzăului, jud. C., cetățenia-română.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de petenta B. P., cu domiciliul în Mun. F., ., Jud. B., cu domiciliul ales la C.. av. D. I. T., în Comarnic, ., Jud. Prahova, cu citarea Consiliului L. F. - Serviciul Public Comunitar de Evidența Persoanelor F., cu sediul în Mun. F., .. 1, având ca obiect înregistrare tardivă a nașterii, și în consecință:

Dispune înregistrarea nașterii numitei B. R. în Registrul de nașteri de la Primăria S., Jud. Prahova, corespunzător anului 1996, cu următoarele mențiuni: data nașterii – 02.08.1996; locul nașterii – S.; sexul - femeiesc; cetățenia-română; date privind părinții: tata: Natural, respectiv mama: B. P., născută la data de 03.01.1961, în localitatea Întorsura Buzăului, jud. C., cetățenia-română.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 7 martie 2013.

JUDECĂTOR, GREFIER,

P. M.-GAROFIȚA R. M.

Red. PMG

22.03.2013

Tehnored. RM

22.03.2013

4.ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înregistrare tardiva a nasterii. Sentința nr. 1052/2013. Judecătoria FĂGĂRAŞ