Pensie întreţinere. Sentința nr. 2908/2013. Judecătoria FĂGĂRAŞ
Comentarii |
|
Sentința nr. 2908/2013 pronunțată de Judecătoria FĂGĂRAŞ la data de 22-08-2013 în dosarul nr. 3822/226/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA F.
JUDEȚUL B.
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR.2908/2013
Ședința publică din 22 august 2013
Complet specializat pentru soluționarea cauzelor cu minori și familie
Judecător: M.-M. T.
Grefier: M.-G. J.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile formulată de reclamanta M. C., C.N.P._, în contradictoriu cu pârâtul M. D., C.N.P._, ambii domiciliați în colonia A.C.H. M., jud. B., având ca obiect pensie de întreținere..
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reclamanta și pârâtul.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că s-a înaintat la dosar adresa nr.227/14.08.2013 emisă de . Argeș-Pitești cu privire la veniturile realizate de pârât.
Pârâtul declară că nu are alți copii în întreținere și că în prezent nu mai beneficiază de bonuri de masă, realizând un venit mediu net de 1.031 lei, așa cum s-a indicat și în adresa emisă de unitatea la care este angajat, venituri pe care reclamanta le confirmă și ambii declară că nu au alte cereri de formulat sau probe de solicitat.
Instanța constată cauza în stare de judecată, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în fond.
Reclamanta solicită admiterea acțiunii, în sensul de a fi obligat pârâtul la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorei M. R. M., în raport de veniturile pe care acesta le obține, fără cheltuieli de judecată.
Pârâtul arată că este de acord să plătească pensie de întreținere fiicei sale minore.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 08.07.2013, sub nr. de mai sus, reclamanta M. C. a chemat în judecată pe pârâtul M. D., solicitând obligarea acestuia la plata unei pensii de întreținere în favoarea fiicei sale minore M. R.-M., născută la data de 24.06.2000, motivând că pârâtul este tatăl minorei, și o întreține singură.
Examinând actele dosarului instanța reține în fapt următoarele:
Din certificatul de naștere, aflat la fila 3 a dosarului, rezultă că minora M. R.-M., născută la data de 24.06.2000 este fiica reclamantei și a pârâtului.
Din adresa nr.227/14.08.2013 emisă de . Argeș-Pitești, aflată la fila 15 a dos., rezultă că pârâtul a realizat pe ultimele șase luni un venit mediu net în sumă de 1.031 lei, fără luarea în calcul a primelor ocazionale încasate și a valorii tichetelor pentru hrană.
Instanța reține că potrivit art. 524 din noul Codul Civil, ,,are drept la întreținere numai cel care se află în nevoie, neputându-se întreține din munca sau din bunurile sale”, conform art. 525 alin. 1, din același Cod, minorul se află în nevoie dacă nu se poate întreține din munca sa, chiar dacă ar avea bunuri, iar potrivit art. 527 din același Cod, la întreținere poate fi obligat numai cel care are mijloacele pentru a o plăti sau are posibilitatea de a dobândi aceste mijloace”.
De asemenea, conform art. 529 alin. 1 și 2 din noul Codul Civil, se reține că întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti, până la o pătrime din venitul său net lunar pentru un copil.
În cauză, întrucât pârâtul este tatăl minorei M. R.-M., la întreținerea căreia a fost de acord să contribuie prin plata unei sume lunare stabilite pe baza venitului obținut din muncă, urmează ca instanța să admită acțiunea civilă a reclamantei și să oblige pe pârât să plătească în favoarea fiicei sale o pensie de întreținere lunară în sumă de 257 lei, începând cu data introducerii acțiunii, 08.07.2013, și până la majoratul minorei, 24.06.2018.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta M. C., C.N.P._, în contradictoriu cu pârâtul M. D., C.N.P._, ambii domiciliați în colonia A.C.H. M., jud. B., și-n consecință:
Obligă pe pârât să plătească în favoarea fiicei sale minore M. R.-M., născută la data de 24.06.2000, o pensie de întreținere lunară în sumă de 257 lei, începând cu data introducerii acțiunii, 08.07.2013, și până la majoratul minorei, 24.06.2018.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu apel în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 22.08.2013.
JUDECĂTOR GREFIER
M.-M. T. M.-G. J.,
Red.MMT
03.09.2013
Tehnored.MGJ-4 ex
03.09.2013
← Înregistrare tardiva a nasterii. Sentința nr. 1052/2013.... | Pensie întreţinere. Sentința nr. 3430/2013. Judecătoria FĂGĂRAŞ → |
---|