Cereri. Sentința nr. 1038/2013. Judecătoria FĂLTICENI

Sentința nr. 1038/2013 pronunțată de Judecătoria FĂLTICENI la data de 07-06-2013 în dosarul nr. 775/227/2013

Dosar nr._

- alte cereri -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA FĂLTICENI

Sentința civilă nr. 1038

Ședința publică din 7 iunie 2013

Instanța constituită din:

Președinte P. M.

Grefier B. I.

Pe rol se află judecarea sesizării formulată de petentul Municipiul Suceava privind pe contravenientul C. S. pentru înlocuirea sancțiunii prestării unei munci în folosul comunității cu sancțiunea amenzii.

La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

În conformitate cu prevederile art. 131 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța verificând din oficiu competența, constată că este competentă din punct de vedere general, material și teritorial să soluționeze cauza, în temeiul art. 94 Cod procedură civilă raportat la art. 7 și 21 din O.G. nr. 55/2002.

Întrucât s-a dispus atașarea, spre consultare, a dosarului în care s-a dispus înlocuirea sancțiunilor amenzii de 450 lei și respectiv 650 lei cu sancțiunea prestării a 110 ore de muncă în folosul comunității, instanța urmează să analizeze probele administrate în acel dosar și în cauza de față. Fiind lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, instanța consideră că nu se mai impune estimarea duratei necesară pentru cercetarea procesului conform art. 238 Cod procedură civilă, astfel încât reține cauza spre soluționare.

După deliberare,

JUDECĂTORIA

Asupra cauzei de față, constată:

Prin cererea adresată acestei instanțe și înregistrată sub nr._ din 07.03.2013, petentul Municipiul Suceava a solicitat în contradictoriu cu intimatul-contravenient C. S. ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună înlocuirea sancțiunii obligării acestuia la prestarea unei activități în folosul comunității, cu sancțiunea amenzii contravenționale.

În fapt, arată că pe numele intimatului-contravenient s-a emis mandatul de executare nr. 83/20.12.2012.

Acesta nu s-a prezentat la P. mun. Suceava pentru prestarea unei activități în folosul comunității, încălcând astfel prev. art. 20 alin.1 din OG nr. 55/2002, motiv pentru care solicită să se dispună înlocuirea sancțiunii, cu cea a amenzii.

In drept, invocă prev. art. 20 alin.1, art. 21 din OG nr. 55/2002.

In conf. cu prev. art. 201 Cod proc.civ. cererea și înscrisurile aferente au fost comunicate intimatului-contravenient, cu mențiunea depunerii întâmpinării în termen de 25 zile de la comunicare.

Acesta nu a formulat întâmpinare prin care să-și precizeze poziția sa față de prezenta cerere și nici nu s-a prezentat în instanță la termenul acordat.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Potrivit actelor și lucrărilor dosarului nr._ atașat spre consultare, contravenientul C. S. a fost sancționat contravențional cu amendă de 450 lei, pentru încălcarea prev. art. 3 pct. 24 și art. 3 pct. 31 din Legea 61/1991 republicată, conform procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ emis de Jandarmeria Suceava la data de 06.02.2012, faptele fiind săvârșite pe raza loc. Dolhasca, jud. Suceava.

Apoi, prin procesul verbal de contravenție . nr._/28.03.2012 emis de aceeași unitate, contravenientul a mai fost sancționat contravențional cu amendă de 650 lei, pentru încălcarea prev. art. 3 pct. 13 și art. 3 pct. 31 din Legea 61/1991 republicată. Pentru că acesta nu a achitat amenda și nici nu există posibilitatea executării silite, IJJ Suceava, în conf. cu prev. art. 9 alin.3 din OG nr. 2/2001, s-a adresat instanței noastre cu cerere de înlocuire a acestor sancțiuni, cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității, cerere ce a fost admisă, prin sentința civilă nr. 1846/18.10.2012, dispunându-se înlocuirea amenzii de 450 lei cu obligarea de a presta 45 ore de muncă în folosul comunității, iar a amenzii de 650 lei cu obligarea de a presta 65 de ore de muncă în folosul comunității la dispoziția Primăriei Mun. Suceava.

După rămânerea definitivă și irevocabilă a acestei hotărâri, s-a emis mandatul de executare nr. 83/20.12.2012, potrivit căruia contravenientul avea obligația prestării a 110 ore de muncă în folosul comunității la P. Mun. Suceava.

Cum acesta nu s-a prezentat pentru luarea în evidență și executarea sancțiunii P. Suceava se adresează instanței cu această cerere, de reînlocuire a sancțiunii prestării de activități în folosul comunității cu cea a amenzii.

Cererea este neîntemeiată, instanța urmând să o respingă din următoarele motive:

Art. 9 alin. 3 din O.G.nr.2/2001, în baza căruia contravenientului i s-a înlocuit sancțiunea inițială a amenzii cu cea de obligare a prestării de activități în folosul comunității, prevede că: „ în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și, nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată, pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată”, pe când OG nr. 55/2002 reglementează regimul juridic al sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității, care la art. 6 stabilește că această sancțiune a prestării de activități în folosul comunității, se aplică doar atunci când în raport de gravitatea faptei, agentul constatator apreciază că sancțiunea amenzii este neîndestulătoare, situație în care încheie procesul verbal de constatare a contravenției și îl înaintează în cel mult 48 de ore, instanței competente.

Art. 21 din OG 55/2002 instituie posibilitatea pentru instanță de a înlocui munca în folosul comunității aplicată ca și sancțiune principală prin procesul verbal de contravenție cu cea a amenzii în cazul în care contravenientul, cu rea-voință, nu se prezintă la primar pentru luarea în evidență și executarea sancțiunii, se sustrage de la executarea sancțiunii după începerea activității sau nu își îndeplinește îndatoririle ce îi revin la locul de muncă.

Or, înlocuirea modalității de executare a sancțiunii amenzii contravenționale este o procedură alternativă de îndeplinire a sancțiunii prevăzută expres de art. 9 alin.3din OG 2/2001 și nicidecum o modalitate de modificare a unei sancțiuni contravenționale principale cu o altă sancțiune contravențională principală conform art. 21 din OG 55/2002.

Prin urmare, revenirea la executarea sancțiunii amenzii a cărei punere în aplicare a fost modificată prin înlocuirea cu munca în folosul comunității nu este întemeiată, fiind contrară scopului legiuitorului și creează posibilitatea de a schimba alternativ modalitatea de executare ori de câte ori organul de specialitate din cadrul unității administrativ teritoriale unde domiciliază contravenientul apreciază ca fiind necesar.

Pentru aceste motive, acțiunea formulată de către petentă urmează a fi respinsă ca neîntemeiată, nefiind incidente dispozițiile legale invocate în susținerea acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea formulată de petentul Municipiul Suceava, jud. Suceava, privind pe contravenientul C. S., domiciliat în mun.- Suceava, .. 5, ., jud. Suceava, ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Fălticeni.

Pronunțată în ședința publică din 07.06.2013.

Președinte, Grefier,

Red. P.M.

Tehnored. L.M. Ex. 4/ 19.06.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cereri. Sentința nr. 1038/2013. Judecătoria FĂLTICENI