Plângere contravenţională. Sentința nr. 71/2013. Judecătoria FĂLTICENI
Comentarii |
|
Sentința nr. 71/2013 pronunțată de Judecătoria FĂLTICENI la data de 15-01-2013 în dosarul nr. 3739/333/2012
Dosar nr._ - plângere contravențională -
ROMANIA
JUDECATORIA FĂLTICENI
SENTINȚA CIVILĂ NR. 71
Ședința publică din data de 15 ianuarie 2013
Instanța constituită din:
Președinte: B. M.
Grefier: Ș. M.
Pe rol, judecarea plângerii contravenționale formulată de petentul A. C., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Suceava.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
În conformitate cu disp. art. 1591 Cod proc.civ instanța procedează la efectuarea de verificări asupra competenței, iar în baza art. 118 din OUG 195/2002, instanța se declară competentă să soluționeze cauza din punct de vedere general, material și teritorial exclusiv.
Conform prevederilor art. 167 C.pr.civ., instanța încuviințează înscrisurile depuse la dosarul cauzei, constată cercetarea judecătorească încheiată, iar în temeiul art. 150 Cod procedură civilă, reține cauza spre soluționare.
După deliberare,
JUDECĂTORIA
Asupra cauzei de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei V. la data de 11.06.2012, sub nr._, și declinată în favoarea Judecătoriei Fălticeni, petentul A. C. a formulat, în contradictoriu cu INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDETULUI SUCEAVA, plângere împotriva procesului verbal . nr._ din 07.06.2012, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea acestuia.
În fapt, petentul a arătat că la momentul săvârșirii contravenției se deplasa cu mașina de serviciu din direcția Fălticeni spre V., depășind pe marcajul cu linie continuă un alt autovehicul. Mai arată că în zonă indicatorul rutier „depășirea interzisă” lipsea, iar marcajul cu linia continuă nu era vizibil din cauza carosabilului murdar.
În dovedire, petentul a depus copie după procesul-verbal.
În conformitate cu prevederile art. 15 lit. i) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și ale art. 36 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției este scutită de taxa judiciară de timbru, iar conform dispozițiilor art. 1 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, este scutită și de plata timbrului judiciar.
Legal citat intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Suceava - Serviciul Rutier a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii formulată de petent ca nefondată, cu menținerea procesului-verbal de contravenție și implicit a sancțiunii aplicată, considerând să agentul constatator a aplicat sancțiunea contravențională cu respectarea prevederilor legale, iar procesul-verbal de contravenție îndeplinește condițiile de formă și de fond.
A fost depusă la dosar de către intimată copie după procesul-verbal de constatare a contravenției.
În conformitate cu prev. art.242 C.p.c. a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei V. la data de 11.06.2012, sub nr._, petentul A. C. a formulat, în contradictoriu cu INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDETULUI SUCEAVA plângere împotriva procesului verbal . nr._ din 07.06.2012.
În motivarea plângerii petentul a arătat că în timp ce se deplasa cu mașina de serviciu a depășit pe linie continuă, arătând că de fapt indicatorul cu semnificația „depășirea interzisă” lipsea, iar linia continuă nu se cunoștea din cauza mizeriei de pe carosabil.
În drept, petentul nu a invocat niciun temei legal.
În dovedirea plângerii, petentul a depus la dosarul cauzei, în copie, următoarele înscrisuri: Proces verbal contravenție . nr._, emis de intimat la data de 07.06.2012 (fila nr.3, din dosar); C.I. privind pe petent (fila nr.4, din dosar).
Plângerea împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției este scutită de taxa judiciară de timbru, în temeiul art.36 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. De asemenea, potrivit art.1,alin.2 din O.G. 32/1995, nu s-a aplicat timbru judiciar.
Prin rezoluție, instanța i-a pus în vedere intimatului să depună întâmpinare cu cel puțin cinci zile înainte de termenul stabilit pentru judecată și documentația care a stat la baza întocmirii procesului verbal de contravenție contestat.
La 27.07.2012 intimata a depus întâmpinare prin care și-a precizat poziția procesuală față de plângerea contravențională formulată de petent, solicitând respingerea acesteia ca neîntemeiată.
În motivarea în fapt a întâmpinării, intimatul a arătat că petentul a fost sancționat întrucât, în ziua de 08.06.2012, a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_ pe DN2, și nu a respectat semnificația indicatorului „depășire interzisă”, depășind un alt autovehicul. Intimatul precizează că faptele anterior menționate sunt prevăzute și sancționate de art.120 alin. 1 lit . h H.G. nr.1391/2006 sancționat de art. 100 alin. 3 lit e din O.U.G. nr.195/2002 republicată, privind circulația pe drumurile publice.
În drept, prin întâmpinare, intimatul a invocat prevederile O.U.G. nr.195/2002 republicată, ale H.G. nr.1391/2006 și ale O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
În dovedire, intimatul a depus la dosarul cauzei copie de pe procesul verbal contestat
În temeiul art.242 alin.2 C.proc.civ., intimatul a solicitat judecarea și în lipsă a prezentei cauze (fila nr.10, din dosar).
Prin sentința nr. 3547/2012, Judecătoria V. a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei V. și a declinat soluționarea cauzei în favoarea Judecătoriei Fălticeni.
Analizând cererea de chemare în judecată, înscrisurile depuse la dosar și normele legale invocate în susținere, instanța reține următoarele:
În urma verificării cerute de dispozițiile art.34 alin.1 din O.G. nr.2/2001, instanța a constatat că plângerea a fost înregistrată la instanță la data de 11.06.2012, în termenul legal de 15 zile, termen calculat de la data întocmirii procesului verbal de contravenție contestat (07.06.2012), întrucât acesta i-a fost înmânat petentului în condițiile prevăzute de art.26 alin.1 din O.G. nr.2 privind regimul juridic al contravențiilor.
Instanța își va întemeia raționamentul care stă la baza motivării prezentei hotărâri pe dispozițiile art.34 alin.1 din O.G. nr.2/2001, potrivit cu care instanța învestită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contraventie și hotăraște asupra sancțiunii.
I. Cu privire la procesul verbal de contravenție contestat:
1. Asupra legalității procesului verbal de contravenție contestat:
Potrivit art.17 din O.G. nr.2/2001,lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, ….. a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.
Din interpretarea textului legal precitat, rezultă că mențiunile a căror lipsă se sancționează cu nulitatea absolută a procesului verbal de contravenție sunt, în cazul contravenientului persoană fizică, următoarele:
- numele, prenumele și calitatea agentului constatator;
- numele și prenumele contravenientului;
- fapta săvârșită;
- data comiterii faptei;
- semnătura agentului constatator.
- Analizând procesul verbal de contravenție contestat raportat la mențiunile anterior expuse, instanța constată că acestea se regăsesc în cuprinsul acestuia.
Raportat la cele cinci mențiuni anterior expuse, instanța constată că petentul nu a invocat lipsa niciuneia din cuprinsul procesului verbal de contravenție contestat.
Față de mențiunile anterior precizate, desprinse din conținutul procesului verbal contestat, raportat și la considerentele ce preced, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea prevederilor art.17 din O.G. nr.2/2001, de vreme ce conține toate mențiunile a căror lipsă se sancționează cu nulitatea absolută.
2. Asupra temeiniciei procesului verbal de contravenție contestat:
2.1. În urma analizării actelor din dosar, instanța reține că, la data de 07.06.2012, petentul A. C. a fost sancționat contravențional de către intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Suceava, cu amendă în cuantum de 280,00 lei și i-a fost suspendat permisul de conducere pentru o perioadă de 30 de zile, întocmindu-i-se Procesul verbal de contravenție . nr._ din 07.06.2012., emis de intimat, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.120 lit.(h) din Regulamentul de Aplicare a O.U.G. nr.195/2002 – contravenție sancționată de art.100 alin.3 lit.(e) din O.U.G. nr.195/2002 republicată.
Astfel, ca situație de fapt, în procesul verbal de contravenție contestat s-a reținut în sarcina petentului că, în ziua de 08.06.2012, a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_ pe DN2, și nu a respectat semnificația indicatorului „depășire interzisă”, depășind un alt autovehicul în zona de acțiune a indicatorului depășirea interzisă și încălcând marcajul longitudinal.
Potrivit procesului verbal de contravenție contestat, încadrarea juridică a situației de fapt reținute este de art.120 lit.(h) din Regulamentul de Aplicare a O.U.G. nr.195/2002, text legal potrivit căruia: Se interzice depășirea vehiculelor:(h) în zona de acțiune a indicatorului „Depășirea interzisă”.
Totodată, în procesul verbal de contravenție contestat este precizat faptul că fapta reținută în sarcina petentului este sancționată de art.100 alin.3 lit.(e) din O.U.G. nr.195/2002 republicată.
2.2. Referitor la îndeplinirea condițiilor de fond:
Deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art.34 și din împrejurarea că agentul constatator trebuie să fi perceput ex propriis sensibus faptele consemnate în procesul verbal contestat, pentru a fi îndeplinite exigențele impuse de principiul nemijlocirii în constatarea faptei contravenționale, rezultă că procesul verbal de constatare a contravenției face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară. Prezumția permite proba contrară, care, dacă este facută în cauză, înlătură puterea probatorie a procesului-verbal de contravenție.
Instanța constată că petentul nu a contestat săvârșirea faptei, ci a invocat în apărare existența unei împrejurări atenuante de răspundere, anume că din cauza mizeriei de pe carosabil nu se vedea marcajul, iar indicatorul lipsea.
Referitor la sarcina probei, având în vedere principiile jurisprudențiale în materie contravențională expuse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în decizia din 13 martie 2012 în cauza H. și alții c. României, instanța reține următoarele:
În primul rând, din jurisprudența constantă a Curții, instanța reține că celui sancționat contravențional nu i se recunoaste ab initio și în orice situație prezumția de nevinovăție și implicit, incidența principiului in dubio pro reo, așa cum nepertinent susține petentul.
În al doilea rând, instanța reține că, în materia contravențiilor prevăzute și sancționate de legislația rutieră, în cauzele reunite H. și alții c. României (decizie din 13 martie 2012), Curtea a respins ca inadmisibile cererile formulate 17 reclamanți cu privire la proceduri interne de contestare a proceselor verbale de contravenție, constatând că instanțele naționale au respectat toate garanțiile prevăzute de art.6 din Convenție în materie penală, în condițiile în care sarcina probei revenea petenților, conform principiului înscris în art.1169 C.civ.
În speță, instanța apreciază că sarcina probei revine petentului, care trebuie să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție, în situația în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției petentului dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Față de actele dosarului, instanța constată că petentul nu a depus în sprijinul afirmațiilor sale nici o probă, și nici nu a solicitat instanței să administreze vreun mijloc de probă pentru a se confirma cele susținute de petent.
Astfel, petentul recunoaște că a efectuat depășirea pe linie continuă chiar în cuprinsul plângerii contravenționale, coroborat cu prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal, situația de fapt reținută în procesul verbal a fost dovedită, iar petentul nu a reușit să probeze existența unei cauze care să înlăture răspunderea contravențională.
Cât privește încadrarea juridică, instanta constată că, în mod corect, fapta contravențională reținută în sarcina petentului a fost încadrată în art.120 lit.(h) din Regulamentul de Aplicare a O.U.G. nr.195/2002, coroborat cu art.100 alin.3 lit.(e) din O.U.G. nr.195/2002 republicată.
Raportat la ansamblul considerentelor expuse la punctul 2 din cuprinsul prezentei hotărâri, instanța constată că fapta contravențională există și că a fost săvârșită cu vinovăție de petent în condițiile anterior analizate.
3. Asupra individualizării sancțiunilor contravenționale aplicate prin procesul verbal de contravenție contestat:
3.1. Cu privire la sancțiunea amenzii contravenționale:
Potrivit art.98 alin.2 din O.U.G. nr.195/2002 rep., un punct-amendă reprezintă valoric 10% din salariul minim brut pe economie, stabilit prin hotărâre a Guvernului.
Pentru a verifica legalitatea aplicării amenzii contravenționale aplicate petentului, textul legal anterior menționat trebuie coroborat cu art.1 din H.G nr.1225/14.12.2011, care prevede că, începând cu data de 1 ianuarie 2012, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 700,00 lei lunar.
Coroborând art.98 alin.2 din O.U.G. nr.195/2002 rep. și art.1 din H.G nr.1225/14.12.2011, rezultă că, în anul 2012, valoarea unui punct amendă este de 70,00 de lei.
În speța dedusă judecății, pentru fapta prevăzută de art.120 lit.(h) din Regulamentul de Aplicare a O.U.G. nr.195/2002, petentului i s-a aplicat o amendă contravențională în cuantum de 280,00 lei, în raport cu dispozițiile art.100 alin.3 lit.(e) din O.U.G. nr.195/2002 republicată.
Potrivit art.100 alin.3 lit.(e) din O.U.G. nr.195/2002 republicată, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte:( e) nerespectarea regulilor privind depășirea;
Pentru clasa a II – a de sancțiuni, se aplică patru sau cinci puncte amendă, astfel cum rezultă din art.98 alin.4 lit.(b) din O.U.G. nr.195/2002 rep.
Instanța constată că amenda contravențională aplicată se încadrează în limitele prevăzute de art.98 alin. 4 lit. (b) din OUG nr. 195/2002, având un cuantum valoric corect stabilit în raport cu art.98 alin.2 din O.U.G. nr.195/2002 rep., coroborat cu art.1 din H H.G nr.1225/14.12.2011 (patru puncte amendă * 70,00 lei/punct amendă = 280,00 lei amendă). Constatând că sancțiunea principală aplicată este corect individualizată, instanța urmează să mențină sancțiunea principală a amenzii în cuantum de 280,00 lei.
II. Instanța din oficiu:
În temeiul art.274 și art.129 alin.5 C.proc.civ., instanța va lua act de faptul că în cauză nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Pentru aceste motive,
În numele Legii
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul A. C., cu domiciliul în satul Bălteni Deal, . împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/07.06.2012 în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI SUCEAVA, cu sediul în mun. Suceava, .. 9, jud. Suceava, ca neîntemeiată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.01.2013
Președinte,Grefier,
Red. B.M.
Dact. Ș.M.
4 ex. / 21.01.2013
← Cereri. Sentința nr. 1038/2013. Judecătoria FĂLTICENI | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... → |
---|