Cereri. Sentința nr. 2069/2013. Judecătoria FĂLTICENI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2069/2013 pronunțată de Judecătoria FĂLTICENI la data de 26-11-2013 în dosarul nr. 3244/227/2013
Dosar nr._
Alte cereri – înlocuire amendă
ROMANIA
JUDECĂTORIA FĂLTICENI
SENTINȚA CIVILĂ NR.2069
Ședința publică din 26.11.2013
Instanța constituită din:
Președinte: R. M.
Grefier: D. P.
Pe rol, judecarea cauzei civile având ca obiect înlocuire amendă, formulată de petentul DIRECȚIA SILVICĂ SUCEAVA, în contradictoriu cu intimatul-contravenient S. M...
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
În conformitate cu prevederile art. 131 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța verificând din oficiu competența, constată că este competentă din punct de vedere general, material și teritorial să soluționeze cauza, în temeiul art. 391 din O.G. nr. 2/2001.
Conform prevederilor art. 255 și art. 258 Noul Cod procedură civilă, instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
În conformitate cu prev. art.394 alin.1 NCPC, instanța constată probatoriul epuizat și procesul în stare de judecată și reține cauza spre soluționare.
După deliberare,
I N S T A N T A
Asupra cauzei de față, constată:
Prin cererea adresată acestei instanțe si înregistrată sub nr. 3242/227 din 24.09. 2013, petenta Direcția Silvică Suceava, prin Ocolul Silvic Dolhasca, a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale privind pe intimata-contravenientă S. MaricicaDumitru, cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.
În motivarea cererii, s-a arătat că, prin procesul-verbal de constatare a contravenției silvice nr. 1521 din 21. 05. 2013, încheiat de Ocolul Silvic Dolhasca, rămas definitiv, contravenienta a fost sancționată cu amendă în cuantum de 800 lei.
Prin adresa nr._ din 30.09. 2013 a transmis Primăriei orașului Dolhasca procesul-verbal, în vederea încasării contravalorii amenzii în sumă de 1000 lei, care la rândul său, prin adresa nr._ din 30.08.2013, a făcut cunoscut faptul că amenda nu a fost încasată în termen de 30 zile, întrucât debitorul nu obține și nu deține bunuri, fiind persoană insolvabilă.
În conformitate cu prevederile art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 cu modificările și completările ulterioare, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amenda care a fost achitată.
Pe cale de consecință, solicită admiterea sesizării.
La cerere au fost atașate înscrisuri (filele 6-9 dosar).
Legal citat, intimatul-contravenient nu s-a prezentat în instanță și nici nu a depus întâmpinare conform prevederilor art. 201 Cod procedură civilă.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare a contravenției silvice nr. 1521 din 21. 05. 2013, încheiat de Ocolul Silvic Dolhasca, intimata-contravenientă S. M. a fost sancționată pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 8 alin. 1 lit. a din Legea nr. 171/2010, cu amendă în cuantum de 800 lei.
Procesul-verbal de contravenție nu a fost atacat în termenul prevăzut de art. 31 din O.G. nr. 2/2001, astfel încât constituie titlu executoriu fără altă formalitate, potrivit art. 37 din același act normativ.
Conform art. 39 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001, procesul-verbal necontestat a fost comunicat în vederea executării amenzii unității administrativ-teritoriale pe a cărei rază locuiește contravenientul, respectiv orașul Dolhasca (fila 8 dosar).
Potrivit dispozițiilor art.9 alin. 3din O.G. nr. 2/2011,în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.
Cum în speță, contravenientul nu a achitat amenda, dar nici nu realizează venituri și nu deține bunuri mobile și imobile în proprietate, așa cum rezultă din adresa nr._ din 30.08._ emisă de Orașul Dolhasca (fila 8), instanța, constatând îndeplinite condițiile impuse de lege, va admite sesizarea și în conformitate cu prevederile art. 9 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001, va dispune înlocuirea sancțiunii amenzii de 800 lei aplicată contravenientei S. M. prin procesul-verbal de constatare a contravenției silvice nr. 1521 din 21. 05. 2013, încheiat de Ocolul Silvic Dolhasca, cu obligarea de a presta 80 ore de muncă în folosul comunității în localitatea de domiciliu, oraș Dolhasca, jud. Suceava.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite sesizarea pentru înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea unei activități în folosul comunității, formulată de R. Națională a Pădurilor – Romsilva, Direcția Silvică Suceava, prin Ocolul Silvic Dolhasca, județul Suceava, cu sediul în orașul Dolhasca, ., județul Suceava în contradictoriu cu pârâta S. M., cu domiciliul în satul Gulia, oraș Dolhasca, județul Suceava, C.N.P._.
Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii în cuantum de 800 lei aplicată contravenientului prin procesul verbal de constatare a contravenției nr. 1521 din 21. 05. 2013, cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată de 80 ore, pe care acesta urmează să le presteze la Primăria orașului Dolhasca, județul Suceava.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 26 noiembrie 2013.
Președinte, Grefier,
Red. R.M.Tehnored. G.V. Ex. 4/24.12.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 832/2013.... | Cereri. Sentința nr. 1665/2013. Judecătoria FĂLTICENI → |
---|