Contestaţie la executare. Sentința nr. 378/2015. Judecătoria FĂLTICENI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 378/2015 pronunțată de Judecătoria FĂLTICENI la data de 05-02-2015 în dosarul nr. 378/2015
DOSAR NR._
- contestație la executare –
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FĂLTICENI
JUDEȚUL SUCEAVA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 378
Ședința publică de la 05 februarie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: G. S.
Grefier: M. I.
Pe rol se află judecarea contestației la executare, privind pe contestatorii Laliței P. și Laliței M., în contradictoriu cu intimații: Șurei N. C., Z. A., A. P.-C., S.C. S. C. S.R.L. și B. C. Română S.A. - Sucursala Fălticeni, jud. Suceava.
Concluziile dezbaterilor în fond ale cauzei, au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 21.01.2015, care face parte integrantă din prezenta și când, pentru a da posibilitate contestatorilor să depună la dosar concluzii scrise, așa cum a solicitat reprezentantul convențional al acestora, avocat Z. D., pronunțarea a fost amânată pentru data de astăzi, 05.02.2015, ora 14,00.
După deliberare,
JUDECĂTORIA
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
P. cererea adresată acestei instanțe și înregistrată sub nr._, la data de 20.10.2014, contestatorii Laliței P. și Laliței M. au formulat contestație la executare, contestație la titlu și suspendarea executării silite, împotriva actelor de executare silită din dosarul nr. 384/2012 emisă de biroul executorului judecătoresc S. R. - Suceava; anularea somației nr. 384/2012 din data de 05.12.2012, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 399 alin. 1 teza a II-a din vechiul Cod de procedură civilă și implicit a actelor subsecvente; anularea procesului-verbal de licitație din data de 25.09.2014, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 399 alin. 1 teza a I din vechiul Cod de procedură civilă.
Totodată, cu privire la titlul executoriu, reprezentat de contractul de credit nr. 491/2007, înțelege să formuleze contestație la titlu, cu privire la titlul executoriu, reprezentat de convenția de credit încheiată de contestatori cu intimata B. C. Română S.A. - Sucursala Fălticeni, jud. Suceava.
În fapt, arată contestatorii că, au încheiat cu B. C. Română S.A. - Sucursala Fălticeni, jud. Suceava, la data de 26.03.2007, contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 491/2007, prin care li s-a acordat un credit în sumă de 20.000 euro, care urma să fie rambursat într-o perioadă de 300 luni, în rate lunare, conform graficului de rambursare credit.
Invocă prevederile art. 399 Vechiul Cod de procedura civilă, în sensul că, împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută de art. 281 ind. I, se poate face contestație și în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu.
Astfel, referitor la contestația la titlu, arată că executarea silită împotriva lor a început la data de 05.12.2012, când s-a întocmit de către B. somația nr. 384/2012, unde se stabilește că suma de executat este în cuantum de 23.253,72 euro.
Potrivit cererii de executare silită din data de 19.11.2012, suma ce ar fi datorat-o creditoarei ar fi în cuantum de 23.253,72 lei, însă, potrivit notificării din data de 11.11.2010, suma datorată este în cuantum de 19.677,30 euro, iar în cuprinsul cererii de executare silită este cuprinsă o cu totul altă sumă, fără a se specifica modalitatea în care s-a ajuns la o astfel de sumă.
P. prezenta contestație la titlu, înțeleg să conteste titlul executoriu însuși, în ceea ce privește înțelesul, întinderea și aplicarea sa. P. urmare, este îndeplinită condiția de bază pentru a putea fi primită o astfel de cerere, respectiv va titlul executoriu să conțină anumite ambiguități, neclarități sau soluții susceptibile de interpretare și aplicare diferite.
Doctrina în materia executării silite subliniază că o contestație la titlu poate fi admisă doar în acele situații în care titlul executoriu nu este clar, lipsit de orice echivoc și este destinată să expliciteze acest titlu care urmează a fi valorificat pentru a se putea proceda la executarea silită.
Acând în vedere motivele sus enunțate, se impune a fi anulate și actele subsecvente acestei somații, inclusiv procesul-verbal de licitație din data de 25.09.2014, comunicat la data de 13.10.2014.
Potrivit acestui contract de credit nr. 491/2007, în afară de rata de credit și dobânda, mai aveau de achitat, lunar, pentru acest credit, potrivit art. 9 lit. B din contract, comision de administrare în valoare de 10 euro, lunar, reprezentând un procent de 0,05 % din valoarea creditului contractat.
Ulterior, după . OUG nr. 50/2008, nu s-a încheiat niciun act.
Clauza stipulată la art. 9 pct. B din contractul de credit are caracter abuziv în senul art. 4 din Legea nr. 193/2000 republicată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 1 din Legea nr. 193/2000 republicată, orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate.
De asemenea, conform art. 4 alin. 1 din același act normativ, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
În ceea ce privește clautele considerate ca fiind abuzive, potrivit art. 4 alin. 4, acestea sunt redate cu titlu exemplificativ în anexa la lege în care, la lit. g, sunt menționate și acele clauze care dau drept exclusiv comerciantului să interpreteze prevederile contractului.
În accepțiunea art. 4 din Legea nr. 193/2000, art. 78 din legea nr. 296/2004 și art. 2 pct. 16 din OG nr. 21/1992, clauza abuzivă este acea clauză inserată în contract care, nefiind negociată direct cu consumatorul, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
P. Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive în contractele comercianților cu consumatorii, lege care a transpus conținutul Directivei Consiliului 93/13/CEE din aprilie 1993, s-a stabilit în mod expres competența instanței de judecată de a constata caracterul abuziv al clauzelor din acest contract.
În acest context, s-a stabilit că protecția conferită consumatorului de acest act normativ permite judecătorului național să aprecieze din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale, în măsura în care este investit cu formularea unei cereri întemeiate pe ea. Întrucât, un asemenea examen presupune existența în prealabil a unui contract semnat de către cele două părți care și-a produs integral sau parțial efectele, este neîndoielnic că executarea pentru un anumit interval de timp a obligațiilor asumate de către consumator nu poate împiedica verificarea conținutului sau de către instanța de judecată.
Faptul că acest contract a fost executat ca atare sau parțial de consumatori nu echivalează cu acceptarea în integralitate a conținutului acestuia, din moment ce el conține clauze abuzive.
Rațiunea acestui act normativ consista în poziția de inferioritate economica, juridică și tehnică a consumatorului în raport cu comerciantul, inferioritate care se manifestă atât în ceea ce privește puterea de negociere, cât și în ceea ce privește nivelul de informare. Această situație îl pune pe consumator în postura de a adera la condițiile redactate în prealabil de către comerciant fără a avea puterea de a influenta conținutul lor.
Conform art. 6 din Legea 193/2000 privind clauzele abuzive în contractele comercianților cu consumatorii, clauzele abuzive sunt fără efect pentru consumator.
Art. 4 și art. 13-14 din Legea nr. 193/2000, permit judecătorului să intervină în contract, pentru a-l revizui sau reconstrui, după ce, în prealabil, a constatat caracterul abuziv al unora dintre clauzele contractului, aplicând sancțiunea nulității absolute a acestor clauze. Dacă rezilierea contractului pentru eliminarea clauzelor abuzive nu se impune, contractul putând fi executat în continuare, judecătorul dispune continuarea sa, de data aceasta de pe poziții echilibrate ale părtilor.
Conform prescripțiilor legale, pentru ca o clauza contractuală să fie considerată abuzivă, este necesar ca:
a)aceasta să nu fi fost negociată direct cu consumatorul;
b)aceasta să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei-credințe.
Art. 4 alin. (2) din Legea m. 193/2000 stabilește că o clauza va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul, dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale.
Contractul preformulat a fost definit de Ordinul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor nr. 92/2007 (M.Of. nr. 128/2007) ca fiind acel tip de contract redactat în întregime sau aproape în întregime de către operatorul economic prestator de servicii, consumatorii neputând modifica sau interveni asupra clauzelor contractuale, ci având doar posibilitatea de a le accepta sau nu.
P. urmare, lipsa negocierii directe cu consumatorul este echivalentă cu stabilirea clauzei în mod unilateral de către comerciant și imposibilitatea consumatorului de a influența natura clauzei.
După cum s-a arătat și în doctrina de specialitate (C. T., A. C., un pas important spre integrarea europeana: Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive, O.G. nr. 87/2000 privind răspunderea producătorilor și OUG nr. 130/2000 privind contractele la distanta, RDC nr. 3/2001 p. 76. (Anexa 4)), legislația protecției consumatorilor instituie o prezumție relativă de lipsă a negocierii directe a clauzelor contractuale, dacă sunt în prezența unor contracte preformulate și/sau a unor condiții generale de vânzare.
Or, clauza ce formează obiectul prezentului studiu se circumscrie întocmai acestor prescripții legale, deoarece contractele în discuție fac parte din categoria contractelor de adeziune și a condițiilor generale de vânzare, fiind preformulate și bazate pe principiul „take it or leave it”.
Trebuie subliniat în acest context faptul că, în materia protecției consumatorilor, principiul autonomiei de voința (art. 969 Cod civil) este aplicat în mod diferit, idea că încheierea și conținutul contractului este rezultatul voinței părților fiind des contrazisă de realitățile sociale [C. S., Comeliu B., D. civil. Teoria generala a obligațiilor, ed. A a IX-a, Hamangiu 2008, p. 18].
Cea de-a doua condiție pentru calificarea unei clauze ca fiind abuzivă se referă la deteriorarea echilibrului contractual prin abuzul de putere al comerciantului care impune, contrar principiului bunei-credințe, la momentul semnării contractului, clauze care îi creează un avantaj în detrimentul consumatorului.
Principiul bunei-credințe a fost preluat din art. 3, pct. 1 din Directiva nr. 93/13/CEE și desemnează respectul reciproc al părților contractante, adoptarea unui comportament onest si rezonabil care să aibă în vedere interesele legitime ale consumatorului, fundamentând chiar o abordare obiectiva a dezechilibrului contractual ce poate fi apreciat ca rezultat al unui dezechilibru în puterea de negociere a părților.
Potrivit jurisprudenței constante a CJCE, sistemul de protecție pus în aplicare prin Directiva 93/13 se bazează pe ideea că un consumator se găsește într-o situație de inferioritate față de un vânzător sau un furnizor în ceea ce privește atât puterea de negociere, cât și nivelul de informare, situație care îl conduce la adeziunea la condițiile redactate în prealabil de vânzător sau furnizor, fără a putea exercita o influenta asupra conținutului acestora [Hotârârea din 27 iunie 2000, Oceano Grupo Editorial și Salvat Editores, C-240/98-C-244/98, R., p. 1-4941, punctual 25, precum si Hotărârea din 26 octombrie 2006, Mostaza Claro, C-168/05, R.,p. 1-_, punctul 25.].
Având în vedere o asemenea situație de inferioritate, articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13 prevede că, clauzele abuzive nu creează obligații pentru consumator.
Astfel, cum rezultă din jurisprudență, este vorba despre o dispoziție imperativă care urmărește să substituie echilibrului formal pe care îl instituie contractul între drepturile și obligațiile cocontractanților un echilibru real, de natură să restabilească egalitatea dintre aceste părți [Hotărârea Mostaza Claro, citata anterior, punctul 36, si Hotărârea din 4 iunie 2009, Pannon GSM, C-243/08, Rep., p. 1-4713, punctul 25.]
Pentru a asigura protecția urmărită de Directiva 93/13, Curtea a subliniat de asemenea, în mai multe ocazii, că situația de inegalitate care există între consumator și vânzător sau furnizor nu poate fi compensată decât printr-o intervenție pozitiva, exterioara pârtilor la contract.[ Hotărârea Oceano Grupo Editorial si Salvat Editores, citata anterior, punctul 27, Hotărârea Mostaza Claro, citata anterior, punctul 26, precum si Hotărârea din 6 octombrie 2009, Asturcom Telecomunicaciones, C-40/08, Rep., p. 1 -9579, punctul 31.]
În lumina acestor principii, Curtea a hotărât că instanța națională este obligată să aprecieze din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale [Hotărârea din 6 octombrie 2009, Asturcom Telecomunicaciones, C-4Q/08, Rep., p. 1-9579, punctul 32].
Posibilitatea instanței de a examina din oficiu caracterul abuziv al unei clauze reprezintă un mijloc adecvat atât pentru a atinge rezultatul prevăzut la art. 6 din Directiva 93/13, anume faptul ca respectivele clauze abuzive să nu creeze obligații pentru un consumator individual, cât și pentru a contribui la realizarea obiectivului prevăzut la art. 7 din aceasta directivă, din moment ce o astfel de examinare poate avea un efect disuasiv care contribuie la încetarea folosirii clauzelor abuzive în contractele încheiate de un comerciant cu consumatorii [Hotărârea din 21 noiembrie 2002, Cofidis, C-473/00, R., p. 1-_, punctual 32, si Hotărârea Mostaza Claro, citata anterior, punctul 27].
Referitor la clauza stipulată la art. 9 pct. b din contractul de credit, arată că aceasta nu a fost negociată, ci le-a fost impusă de bancă, contractul de credit încheiat fiind unul de adeziune, cu clauze prestabilite de împrumutător, fără a se acorda împrumutatului posibilitatea de a modifica sau înlătura clauza sus-menționată.
De asemenea, clauza în discuție nu îndeplinește cerințele legale întrucât în cuprinsul convenției nu se definește acel comision de administrare, fără a se detalia motivele pentru care comisionul este perceput, fără a se indica dacă respectivul comision poate fi modificat ori restituit și dacă da în ce condiții.
În acest context, este evident că acea clauză privind comisionul de urmărire riscuri și comisionul de administrare are caracter abuziv din moment ce împrumutătorul are latitudinea exclusivă de a o interpreta și de a determina condițiile perceperii comisionului respectiv, nefiind stabilita într-un limbaj ușor inteligibil.
Totodată clauza în discuție creează un dezechilibru semnificativ între obligațiile părților contractante deoarece, pe de o parte, valoarea totală a comisionului de administrare pe toată durata derulării contractului este una însemnată iar, pe de altă parte, acest comision nu are nici o acoperire.
Echilibrul contractului presupune ca drepturile fiecăreia din părți să aibă corespondent într-o contraprestație a celeilalte părți ori un asemenea echilibru nu există în măsura în care clauzele contractuale dau dreptul unei părți să beneficieze de avantaje care nu au corespondent într-o contraprestație din partea sa.
P. anexa la Legea nr. 193/2000, lit. r) sunt calificate ca fiind abuzive acele clauze care permit comerciantului obținerea unor sume de bani de la consumator în cazul neexecutarii sau finalizării contractului de către acesta din urmă, fără a prevedea existența compensațiilor în suma echivalentă și pentru consumator în cazul neexecutării contractului de către comerciant.
Față de cele arătate, în temeiul art. 14 și art. 6 din Legea nr. 193/2000 republicată solicită constatarea caracterului abuziv al clauzei sus-menționate și a dispune obligarea secund-intimatei la restituirea sumelor ce le-au achitat cu acest titlu.
Cu privire la acest prim capăt de cerere, respectiv cu privire la contestația la titlu, arătă că, în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui, cale procesuală care trebuie să asigure efectivitatea protecției conferite debitorului-consumator de către dreptul Uniunii așa cum a fost interpretat de către Curtea de Justiție.
Altfel, acesta va putea invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, indiferent de existența sau nu a unei căi procesuale specifice pentru desființarea lui. Curtea de Justiție a și statuat că „specificitatea procedurilor jurisdicționale care se desfășoară în cadrul dreptului național între vânzători sau furnizori și consumatori nu poate constitui un element de natură să afecteze protecția juridică de care trebuie să beneficieze aceștia din urmă în temeiul dispozițiilor acestei directive [Directiva 93/13/CEE]" (Hotărârea Aziz, pet. 62 cu trimitere la Hotărârea Banco Espanol de Credito, punctul 55).
La baza piramidei protecției juiridice a consumatorului se află articolul 6 alin. (1) din Directiva nr. 93/13/CEE și mai precis, următoarea afirmație: clauzele abuzive [...] nu creează obligații pentru consumator. O astfel de dispoziție este imperativă și conține un drept conferit direct consumatorului: acela ca o clauză abuzivă să nu producă nicio obligație care ar putea, ulterior, să fie executată, inclusiv în Asturcom Telecomunicaciones Curtea de Justiție a reafirmat faptul că instanța națională este obligată să aprecieze din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale [2]. (pct. 32)]. Ulterior, în cauza Aziz s-a statuat că normele de protecție conținute în articolul 6 alin. (1) din Directivă 93/13/CEE reprezintă dispoziții cu caracter imperativ și de aceea, articolul 6 alin.(l) trebuie să fie considerat o normă echivalentă cu normele naționale care ocupă, în cadrul ordinii juridice interne, rangul de norme de ordine publică.
Astfel, există o obligație ca, în situația în care un organ jurisdictional este chemat să intervină în cadrul unor raporturi juridice ce privesc un consumator, aceasta să supună dezbaterii potențialul caracter abuziv al clauzelor contractuale. în plus, instanța națională este obligată, în temeiul jurisprudentei Curții, să aprecieze din oficiu caracterul abuziv al tuturor clauzelor contractuale care intră în domeniul de aplicare al directive, chiar și în absența unei cereri exprese în acest sens, de îndată ce dispune de elementele de drept și de fapt necesare în acest scop[3].
Obligația impusă instanței naționale (inclusiv celei de executare) îi conferă următoarele competențe corelative:
1.de a analiza ex officio un contract;
2.de a analiza toate clauzele acelui contract;
3.de a analiza inclusiv în absența unei cereri exprese în acest sens - adică hotărârea nu va putea fi atacată pentru că instanța și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești (articolul 488 alin. (4) NCPC);
4.de a analiza de îndată ce dispune de elementele de drept și de fapt necesare în acest scop.
În contextul procedurii de executare silită, instanța de executare poate asigura îndeplinirea obligației impuse de directiva 93/13/CEE în cadrul marjei de apreciere de care dispune conform articolului 665 alin.(5) pct. 7 NCPC în sensul că aceasta poate respinge cererea de încuviințare ori de câte ori există alte impedimente prevăzute de lege.
Printre drepturile conferite consumatorilor de dreptul Uniunii se numără și dreptul ca o clauză abuzivă să nu creeze obligații în patrimoniul consumatorului (art.6 alin. l Directiva 93/13/CEE-transpus incorect și doar parțial prin articolul 6 din Legea nr. 193/2000).
Potrivit dispozițiilor art. 399 Vechiul Cod de procedură civilă, „împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută de art. 2811, se poate face contestație și în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu, precum și în cazul în care organul de executare refuză să înceapă executarea silită ori să îndeplinească un act de executare în condițiile prevăzute de lege."
Cu privire la executarea propriu-zisă, înțelege să solicite anularea acesteia, pe următoarele considerente:
S-a început executarea silită pentru recuperarea contravalorii creditului nu de către creditoarea BCR S.A., ci de către S.C. S. C. SRL, în calitate de CESIONAR al SECAPITAL S.A.R.L.
Este real că, potrivit art. 10 din Condițiile generale ale contractului de credit „B. poate cesiona unui terț drepturile și obligațiile sale din prezentul contract.”, însă, cesionarea trebuie să fie făcută cu respectarea condiiților de fond și de formă prevăzute de Codul civil.
Astfel, solicită să se rețină că, potrivit dispozițiilor art. 1393 din vechiul cod civil (sub imperiul căruia s-a încheiat contractul de credit), în situația în care s-ar fi încheiat un astfel de contract de cesiune de creanța între BCR S.A. și ., pentru ca acest contract de cesiune de creanță să le fie opozabil și să poată produce efecte juridice față de ei, trebuia să le fie adus la cunoștință printr-o notificare făcută prin intermediul executorului judecătoresc. Mai mult de atât, și ei trebuia să acceptam acest contract de cesiune de creanță pentru a le putea fi opozabil.
Cum lor nu le-a fost notificat acest contract de cesiune de creanță, nu le poate fi opozabil; S.C. S. C. SRL neavând calitate în formularea cererii de executare silită. „Față de terți (inclusiv debitorul cedat), cesiunea produce efecte numai din momentul notificării făcute prin intermediul executorului judecătoresc sau al acceptării de către debitorul cedat prin înscris autentic.” (C-tin S., C. B., Teoria Generală a Obligațiilor, Ed. AU B., B., 2000, p. 343).
Nu este menționat în somația ce le-a fost remisă care este valoarea creditului nerestituit, care este valoarea dobânzilor, valoarea comisioanelor.
Nu pot fi obligați, în momentul de față, în condițiile în care creditul a fost declarat scadent anticipat, fără a li se aduce acest aspect la cunoștință printr-o notificare scrisă, să achite anticipat contravaloarea creditului și a dobânzilor și comisioanelor care se percep doar în situația în care creditul se rambursează în rate lunare și asta tocmai pentru că acele dobânzi și comisioane sunt aferente administrării contului și vizează dobânda ce curge lunar pentru faptul că li s-a pus la dispoziție creditul.
În prezent, creditul restant are o valoare mult mai mică decât cea pentru care s-a demarat procedura executională.
Față de cele mai sus expuse, consideră că această creanță pentru care s-a demarat procedura de executare silită, nu este nici certă și nici exigibilă.
Potrivit art. 4.10 din condițiile generale ale contractului de credit: „în cazul în care la scadentele stabilite nu sunt rambursate ratele de credit și nu sunt achitate dobânzile aferente, banca va comunica împrumutatului, și după caz, coplătitorului și garanților, printr-o scrisoare recomandată, consecințele ce decurg din contractul de împrumut, urmare nerespectării obligațiilor asumate."
De asemenea, potrivit art. 12 din aceleași condiții generale: „Orice comunicare între părți, referitoare la îndeplinirea prezentului contract, trebuie să fie transmisă în scris.”
Menționează că, lor nu li s-a făcut nicio astfel de comunicare din partea băncii în legătură cu eventualele restante ce le-ar înregistra în plata ratelor de credit.
Potrivit art. 379 alin. 1, 3 și 4 din Vechiul Cod de procedura civilă, „nicio urmărire asupra bunurilor mobile sau imobile nu poate avea loc decât pentru o creanță certă, lichidă și exigibilă.
Ori ei, au arătat că acel comision de administrare le-a fost perceput în mod abuziv, urmează a le fi restituit și a interveni compensarea; în aceste condiții soldul creditului este mai mic decât suma menționată în actele de executare.
Clauzele sus menționate din contractul de credit sunt lăsate discreționar la intepretarea băncii, care poate să stabilească pe baza unor criterii aleatorii cauzele și momentul în care un credit devine scadent.
În raport de toate aceste împrejurări ce le-au invocat mai sus, înțeleg să se prevaleze de dispozițiile art. 379 alin. 1 Vechiul Cod de procedură civilă. Așadar, creanța solicitată de intimată nu este nici determinată, nici determinabilă în sensul art. 379 Vechiul Cod procedură civilă, nici nu are caracter cert.
Toate considerentele expuse mai sus, privind natura incertă și nelichidă a sumelor cuprinse în titlul executoriu sunt de natură să le producă o vătămare, fiind lipsiți de posibilitatea de a-și formula o apărare corespunzătoare, legală și temeinică, în deplină cunoștință de cauză cu privire la toate elementele cauzei.
Solicită, în temeiul art. 403 alin. 1 din Vechiul Cod de procedură civilă, să se dispună suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare, având în vedere că, prin această măsură sunt prejudiciați în sensul că sunt obligați la plata unor sume de bani stabilite în mod nelegal, că au dificultăți financiare.
De asemenea, solicită obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată pe care le efectează cu acest proces.
În drept, își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 711, art. 712 alin. 2, art. 718 și ale art. 453 din noul Cod de procedură civilă, art. 1 și următoarele din Legea nr. 193/2000, art. 110 din OUG 113/2009 republicată, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 113/2009 privind serviciile de plată, cu modificările și completările ulterioare; Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, cu modificările și completările ulterioai"e, act normative care, pe de o parte, a abrogat Legea nr. 289/2004 privind regimul juridic al contractelor de credit pentru consum destinate consumatorilor persoane fizice și, pe de altă parte, a modificat Legea nr.190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare; Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, cu modificările și completările ulterioare.
În dovedire, înțeleg să se folosească de probele cu înscrisuri și expertiza de specialitate contabilă și solicită a pune in vedere B. S. R. din Suceava să anexeze Dosarul de executare nr. 384/2012.
Cât privește taxa iudiciară de timbru, au arătat contestatorii, în motivarea cererii că,potrivit art. 10 alin. 2 din OUG nr. 80/2013, „în cazul contestației la executare silită, taxa se calculează la valoarea bunurilor a căror urmărire se contesta sau la valoarea debitului urmărit, cand acest debit este mai mic decât valoarea bunurilor urmărite. Taxa aferenta acestei contestații nu poate depasi suma de 1000 lei, indiferent de valoarea contestata."
S-a formulat contestație fata de executarea prin care suma de recuperat este de 23.253,72 Euro (echivalent in lei: 99.990 lei) si 9076,24 lei onorariu executor judecătoresc,raportat la aceasta suma, taxa judiciara de timbru aferenta cererii de contestație Ia executare este de 1000 Iei.
S-a formulat și contestație la titlu, referitor la constatarea clauzelor din contract cu privire la comisionul de urmărire riscuri/administrare, ca fiind abuziv. Având în vedere dispozițiile art. 29 lit f) din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, prezenta acțiune este scutită de plata taxei de timbru, având în vedere că acțiunea este fundamentată pe dispoziții din art. 4 din Legea nr. 193/2000, art. 78 din Legea nr. 296/2004, art. 2 pct. 16 din OG nr. 21/1992, și prin raportare la art. 92 din O.U.G. 174/2008, la art. 3 și 4 din Directiva 87/102/CEE a Consiliului Europei din 12 decembrie 1986, art. 6 din directiva 93/13/CEE, prejudiciul este adus unei persoane fizice, iar textul nu face distincție privind prejudiciul de natură materială sau de natură morală.
Astfel, conform art. 15 lit. j) din Legea nr. 146/1997: „Sunt scutite de taxe judiciare de timbru acțiunile și cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, referitoare la protecția consumatorilor, atunci când persoanele fizice și asociațiile pentru protecția consumatorilor au calitatea de reclamant împotriva agenților economici care au prejudiciat drepturile și interesele legitime ale consumatorilor;
Conform Ordonanței nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, art. 2. pct.2,care definește noțiunea de consumator, noțiune reluată de Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului (Anexa la lege);, nu se impune achitarea de taxa de timbru pentru cererea privind contestația la titlu iar pentru capătul de cerere privind suspendarea executării silite, taxa judiciară de timbru este de 50 lei conform art. 10 alin. 1 lit. b) din OUG nr. 80/2013.
Legal citată, B. C. Romană a depus la dosar întâmpinare, prin care a înțeles să invoce excepții și să formuleze apărări (f. 53-58 dosar).
În ceea ce privește cadrul procesual, rezultă, din cererea de chemare în judecată, faptul că, se formulează un capăt de cerere principal în ce privește anularea formelor de executare întocmite în dosarul execuțional nr. 384/2012 al B.E.J. „Stărica R.”, în contradictoriu cu creditorul-urmăritor S.C. S. C. S.R.L.
De asemenea, din modul de redactare al cererii rezultă că s-a formulat și un capăt de cerere subsidiar, în contradictoriu cu BCR S.A. în ce privește lămurirea întinderii și aplicarea titlului executoriu, obiectul acestui capăt de cerere îl constituie constatarea caracterului abuziv si nulitatea absolută a prevederilor din contractul de credit nr. 491/2007, de la punctul 9 litera b), cu privire la comision de administrare în cuantum de 10 euro/luna, reprezentând un procent de 0,05 % din valoarea creditului contractat.
În ceea ce privește anularea în parte a titlului executoriu, contract de credit bancar nr.491/2007, invocă următoarele excepții:
1. Exceptia netimbrării/insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată, având în vedere următoarele considerente:
Întrucât se critică valabilitatea contractului de credit bancar, în situația dată, se solicită și anularea clauzelor contractuale referitoare la comisioane, respectiv comisionul de acordare credit de 2,50 % flat și comisionul de administrare de 42.52 euro lunar, reprezentând un procent de 0,05 % din valoarea creditului contractat - 84.000 euro, cu consecința restituirii sumelor pretins a fi încasate abuziv, ceea ce impune plata unei taxe de timbru.
P. urmare, în acord și cu Decizia nr. 32/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în recurs în interesul legii, având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, este evident caracterul pecuniar al pretențiilor contestatorilor, motiv pentru care solicită evaluarea acestor pretenții și achitarea taxei judiciare în raport de acestea.
2. Excepția necompetenței materiale a judecătoriei ca instanță de fond, în speță a Judecătoriei Fălticeni, susținând că această competență aparține în mod exclusiv Tribunalului.
3. Excepția inadmisibilității contestării valabilității titlului executoriu (contract de credit bancar), pe calea contestației la executare, având în vedere caracterul subsidiar al acestei proceduri, conform art.399 alin. 3 Cod procedură civilă.
Potrivit dispozițiilor art.399 alin. 3 Cod procedură civilă, contestatorii pot invoca pe cale de contestație la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de către o instanță judecătoreasca, doar în măsura în care legea nu prevede în acest sens o altă cale de atac.
În această situație, contestația la executare are un caracter subsidiar, indiferent dacă e promovata de către o parte din dosarele execuționale (debitorul urmărit) sau un terț ce invocă un drept de proprietate, întrucât contestația la executare are un caracter subsidiar, fiind condiționată de imposibilitatea contestatorului de a invoca anumite apărări în cadrul altui tip de acțiune.
Or, în cauză, contestatorii au la îndemână, pe cale principală, acțiunea în constatarea nulității relative a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit, cerere supusă unei proceduri comune, implicit timbrajului la valoare, situație care atrage inadmisibilitatea acestui petit.
Dispozițiile procedurale aplicabile contestației la executare au caracter special, se judecată cu celeritate, constatarea nulității relative parțiale a contractului de credit, conform cererii de sesizare a instanței, presupune administrarea unui probatoriu laborios, simplele susțineri neprobate de lipsa informațiilor necesare înțelegerii clauzelor contractuale, ce au determinat inserarea de clauze apreciate abuzive, trebuie sa fie însoțite de probe, sarcina probei revenindu-i conform principiului „actori incumbit probatio”.
Menționează faptul că, în „Minuta întâlnirii Comisiei de unificare a practicii judidare în materie civilă, dreptul familiei și conflicte de muncă și asigurări sociale”, din data de 10.03.2010, a fost considerată corectă opinia potrivit căreia, în astfel de situații, instanța a fost sesizată cu o acțiune de drept comun în constatarea nulității, care trebuie analizată în raport de dispozițiile art. 948 - 966 Cod civil și nu a celor din materia contestației la executare.
Aceleași dispoziții operează și în materie fiscală, în jurisprudență conturându-se următoarea motivare în soluționarea excepției inadmisibilității anularii titlului executoriu, ce nu constituie o hotărâre emisă de o instanță judecătorească, pe calea contestației la executare: „întrucât pentru contestarea procesului-verbal de control există o procedură jurisdictional- administrativă, prevăzută de Legea nr. 105/1997, contestația privitoare la titlul executoriu se impune a fi respinsă de instanță, ca inadmisibilă.
În conformitate cu art. 76 alin. (2) din O.G. nr, 11/1996, contestația la executare poate fi făcută împotriva titlului executoriu, în temeiul căruia a fost primită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească, ci de un alt organ jurisdictional dacă pentru contestarea lui nu există o procedură care să prevadă posibilitatea ca o instanță competentă să se pronunțe asupra acestuia. În speță, pentru contestarea procesului-verbal de control ce formează obiectul litigiului există o procedură jurisdicțional - administrativă, prevăzută de Legea nr. 105/1997, și contestatoarea chiar a uzat de această procedură, care însă nu este finalizată. Suspendarea executării se poate dispune, în cadrul acestei proceduri, de către Ministerul Finanțelor, în conformitate cu art. 10 alin. (3) din O.G. nr 11/1996. Ca urmare, contestația la executare pentru motivele invocate a fost respinsă, ca inadmisibilă."
În acest sens, invocă practică judiciară, concluzionând că, cererea contestatorilor nu poate fi primită, față de prevederile art. 399 alin. 3 Cod procedură civilă.
Consideră pertinentă cererea de disjungere a capătului de cerere care vizează constatarea nulității clauzelor contractuale privind comisionul de administrare credit, de contestația la executare în contradictoriu cu S.C. S. C. S.A.
4. Excepția inadmisibilității/prematurității acțiunii pentru neîndeplinirea de către partea adversă a procedurii de consiliere directă.
Susține că cererea a fost întemeiată pe dispozițiile vechiului Cod de procedură civilă, astfel că, în conformitate cu prevederile art. 7201 vechiul Cod de procedură civilă, în procesele și cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluționarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte.
Astfel, contestatorii nu au făcut dovada că au încercat soluționarea litigiului prin conciliere directă, respectiv, că a convocat BCR S.A., stabilind în acest scop o dată certă pentru o întâlnire între părți, că a comunicat acesteia pretențiile sale, temeiul lor legal și actele doveditoare.
5. Excepția prescripției dreptului la acțiune în sens material, având în vedere solicitarea de a se anula parțial titlul executoriu, prin urmare s-a solicitat constatarea nulității relative.
Aatfel, petitul cererii prin care instanța este sesizată cu anularea/cu o nulitate relativă a anumitor clauze contractuale, față de momentul deducerii judecății, este un capăt de cerere prescris extinctiv.
Pe fond, arată că, pentru produsul bancar reprezentând „Maxicredit cu ipotecă cu dobândă fixă pe 1 an pentru nevoi personale”, s-a perceput clientului comisionul de administrare credit, respectivul comision bancar fiind prevăzute în art. 9 din contractul de credit.
Posibilitatea utilizării apărărilor de fond este condiționată de inexistența unor mijloace procedurale speciale pentru realizarea dreptului, în cadrul cărora acestea să poată fi invocate. Dacă, însă legea a pus la dispoziția debitorului o cale de atac specială, așa cum este acțiunea în anulare în materia titlurilor executorii care nu provin de la organe de jurisdicție sau a acțiunii în constatare, acesta (debitorii/contestatorii) nu mai pot să utilizeze calea apărărilor de fond în cadrul contestației la executare.
Arătam că Legea nr. 193/ 2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, transpune în legislația românească prevederile Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOCE) nr. L 95 din 21 aprilie 1993.
Conform art. 4 din aceasta Directiva, contractele supuse analizei se apreciază luând în considerare natura bunului sau a serviciilor pentru care s-a încheiat contractul și raportându-se, în momentul încheierii contractului, la toate circumstanțele care însoțesc încheierea contractului și ia toate clauzele contractului sau ale unui alt contract de care acesta depinde. Această prevedere a fost transpusă în dispozițiile art. 4 alin. 5 din Legea nr. 193/ 2000, republicată, cu modificările și completările sale ulterioare.
Potrivit alineatului 2 al aceluiași articol transpus în dispozițiile art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/ 2000), aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici justețea prețului sau a remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de alta parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod dar și inteligibil.
Pe de altă parte, conform art. 969 Cod Civil, contractele legal făcute au putere de lege intre părțile contractante.
P. urmare, acesta este cadrul in care, instanța investită este ținută a se pronunța asupra caracterului clauzelor contractuale în raport de necesitatea protecției consumatorului.
De asemenea, pornind de la aplicarea firească a principiului consensualismului (art. 942. 969 Cod civil), convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, ceea ce înseamnă că orice parte care a dobândit drepturi și și-a asumat obligații prin semnarea convenției a aderat la toate clauzele contractului respectiv. P. semnarea contractului de credit, contestatorii au aderat nu numai la clauzele exprese ale contractului, ci și la condițiile generale de bancă, la uzurile convenționale și la regulile profesionale bancare.
În cazul acestor uzuri, interpretarea contractului se bazează pe prezumția că părțile semnatare au acceptat toate efectele pe care uzurile bancare ie conferă mecanismelor operațiunii pe care au declanșat-o.
P. semnarea contractului de credit, împrumutatul/garanții și-au asumat toate obligațiile ce decurg din contractul de credit bancar, aderând atât la clauzele specifice acestui contract de credit, cât și la condițiile generale de creditare - anexa la contractul de credit.
Legea nu prevede că o clauză care contravine dispozițiilor art. 1 alin. 1 din Legea nr, 193/ 2000, respectiv o clauza care este neclara, care dă posibilitatea unei duble interpretări sau care ar necesita cunoștințe de specialitate pentru a putea fi înțeleasă, este o clauză abuzivă, astfel încât să poată fi solicitată eliminarea ei din contract.
Din contra, legea precizează în mod expres ca sancțiunea aplicabilă pentru astfel de clauze este aceea ca ea să fie interpretată în favoarea consumatorului (art. 1 alin. 2).
În altă ordine de idei, chiar însă în situația în care stipularea unor astfel de clauze - neclare - ar putea fi sancționată cu constatarea caracterului lor abuziv și cu eliminarea lor din contract, susține că această situație nu este incidentă în prezenta speță.
Astfel, în concordanță cu aceste dispoziții legale, invocate de către contestatori, dar și cu dispozițiile art. 75 din Legea nr. 296/2004, republicată, privind Codul consumatorului, clauzele contractuale privind dobânda curentă, dar și cele privind comisioanele datorate, stipulate în contractul de credit încheiat de contestatoarea cu banca sunt clauze clare, fără echivoc, iar înțelegerea acestora nu necesită cunoștințe de specialitate.
Semnând contractul prin care toate părțile obligate declară inclusiv că au înțeles și că le-au fost explicate toate clauzele acestuia, este evident că nu mai poate fi luată în considerare o declarație ulterioară a contestatorilor potrivit căreia nu le-ar fi fost clari toți termenii utilizați în contract.
Totodată, în ceea ce privește obligația negativă a băncii - de a nu consacra clauze abuzive în contractul de credit, doctrina a stabilit că un potențial client al băncii, depunând diligențele minime impuse într-un asemenea caz, va accesa condițiile generale de bancă, va lua cunoștință de conținutul lor și eventual va solicita băncii informațiile suplimentare, explicațiile și clarificările pe care le consideră necesare, astfel încât să cunoască și să înțeleagă regulile ce vor guverna noul contract.
Așadar, inclusiv potrivit doctrinei în materie, solicitarea unor explicații suplimentare, în situația în care apreciază că nu înțelege anumiți termeni contractuali, este una dintre diligentele minime pe care le poate depune un client.
P. urmare, în măsura în care, la semnarea contractului de credit împrumutatul/garanții ipotecari ar fi apreciat că nu înțeleg clauzele contractuale, aceștia erau liberi să solicite explicații în acest sens și să refuze semnarea contractului, în situația în care apreciau ca acestea nu le convin.
În speță, nu se poate pune problema neînțelegerii sau echivocității unor termeni cuprinși în clauzele invocate de reclamanți întrucât modul de redactare al acestor clauze este extrem de simplu și de clar.
În ceea ce privește interdicția prevăzută la art. 1 alin. 3 din Legea nr. 193/2000, republicată, cu modificările și completările sale ulterioare, de a stipula în contracte clauze abuzive, prin raportare la dispozițiile art. 4 din Legea nr. 193/ 2000, clauza contractuală invocată de către contestatori nu poate fi apreciată ca având caracter abuziv.
În acest sens, stabilirea caracterului abuziv al unor clauze contractuale nu poate fi realizată decât prin analizarea acestora în raport cu toate dispozițiile Legii nr. 193/ 2000 care conțin reguli în acest sens, dispoziții care se vor aplica coroborat, iar nu independent unele de altele.
Astfel, pentru a putea stabili dacă o clauză are sau nu caracter abuziv, se impune a fi avute în vedere condițiile în funcție de care se apreciază acest caracter, condiții reglementate la art. 4 din Legea nr. 193/ 2000, cu modificările și completările sale ulterioare.
În acest sens, potrivit art. 4 alin. 1 din lege, o clauză este considerată abuzivă, dacă îndeplinește în mod cumulativ două condiții:
- aceea de a nu fi negociată cu clientul;
- aceea de a crea un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului.
Raportând clauzele contractuale invocate de contestatori, la dispozițiile de mai sus, nu se poate reține caracterul abuziv al acestora, întrucât, clauzele contractuale referitoare la comisioane, cuprinse în contractul de credit bancar încheiat cu contestatorii, sunt clare și fără echivoc.
Mai mult decât atât, aceștia au declarat că le înțeleg și că le-au fost explicate, astfel că nu poate fi pusă problema unor aspecte echivoce.
Posibilitatea modificării nivelului dobânzii sau al comisioanelor este contrabalansată de dreptul consumatorului de a rezilia contractul în cazul în care nu este de acord cu noul nivel al acesteia, astfel încât nu există nici un dezechilibru între drepturile și obligațiile celor două părți.
Astfel, neputând fi îndeplinită niciuna dintre condițiile impuse de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, în cauză nu poate fi reținut caracterul abuziv al clauzelor contractuale referitoare la comisioane, respectiv la comisionul de administrare credit.
Așadar, din cele prezentate rezultă că, în speță, nu sunt întrunite condițiile prevăzute la art. 1 și art. 4 din Legea nr. 193/ 2000, întrucât clauzele contractuale invocate sunt clare, fără echivoc și nu necesită cunoștințe de specialitate pentru a fi înțelese.
De asemenea, contestatorii au fost de acord cu condițiile de contractare și au declarat ca înțeleg, că le-au fost explicate și că își însușesc aceste clauze contractuale.
Nu există niciun dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, iar comerciantul a acționat cu bună-credință, conduita sa corectă fiind dovedită.
În concluzie, solicită respingerea contestației la executare întemeiată pe constatarea unor clauze contractuale ale titlului executoriu ca fiind abuzive, în primul rând ca inadmisibilă, iar pe fond, ca neîntemeiată, inclusiv pretențiile privind cheltuieli de judecată.
În dovedirea apărărilor, înțeleg să se folosească de înscrisurile dosarului de executare și alte înscrisuri utile cauzei.
Legal citată, intimata S.C. S. C. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare (f. 60-74 dosar), prin care a solicitat admiterea excepțiilor invocate de intimata B.C.R. S.A.
De asemenea, invocă excepția autorității de lucru judecat, dată fiind sentința civilă nr. 972/28.05.2013 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Fălticeni, cu consecința respingerii contestației la executare ca urmare a intervenirii autorității de lucru judecat în ceea ce privește modalitatea de notificare a cesiunii de creanță și calitatea de creditor a S. C. SRL.
Pe fond, solicită respingerea contestației la executare ca nefondată; respingerea cererii de suspendare a executării silite ca inadmisibilă și nefondată, cu obligarea contestatorilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.
De asemenea, solicită să se constate că, în cauză sunt aplicabile dispozițiile vechiului Cod de procedura civilă, fiind vorba de o executare silită începută în anul 2012.
În acest sens, arată că dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după ..
Conform dispozițiilor art. 3 alin. 1 din Legea nr. 76/2012, „dispozițiile Codului de procedura civilă se aplică numai proceselor șl executărilor silite începute după .". Având în vedere data la care a fost emisă somația de începere a executării silite - 05 decembrie 2012 - și numărul dosarului de executare - 384/2012 - este evident că avem de-a face cu o executare silită începută înainte de . Noului Cod de procedură civilă iar legea procesuală aplicabilă este Vechiul Cod de procedura civilă.
A mai solicită, judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă În fapt, la data de 26.03.2007 între contestatorii Laliței M. și Lallței P., în calitate de împrumutați pe de o parte și BCR pe de altă parte, a fost încheiat contractul de credit bancar nr. 491/26.03.2007.
P. intermediul contractului sus menționat B. a acordat împrumutaților un credit în cuantum de 20.000 euro pe o periodă de 300 de luni.
În vederea garantării rambursării de către împrumutat a tuturor sumelor datorate în temeiul contractului de credit (împrumut, comisioane, cheltuieli legate de recuperarea sumelor) împrumutații s-au obligat să constituie în favoarea băncii o ipotecă de rang I asupra imobilului apartament nr. 9 situat în municipiul Fălticeni, ..n., ., conform contractului de ipotecă autentificat sub nr. 613 din 26.03.2007 al B.N.P. „D. N. A.”.
La data de 14.10.2009, BCR a transmis în atenția contestatoarei Laliței M. notificarea nr._/14.10.2009 prin care aceasta era somată să achite băncii suma reprezentând sold restant, dobânzi, creanțe și comisioane, în cuprinsul notificării fiind menționat expres că în caz contrar întreaga creanță urmează a se considera exigibilă, declarându-se întreg soldul datorat scadent anticipat. Precizăm că în cuprinsul notificării este indicată expres datoria la acel moment si anume cea de 371.21 euro.
La data de 02.11.2009 între BCR pe de o parte și S.C. S. C. S.R.L. a fost încheiat contractul de cesiune de creanță J1045/02.11.2009, prin care a dobândit creanța decurgând din contractul de credit încheiat de bancă cu contestatoarea.
La data de 19.11.2010, S.C. S. C. S.R.L. împreună cu BCR au transmis, în atenția contestatorarei Laliței M., notificarea nr._ prin care am adus la cunoștința acesteia că au devenit cesionarii creanței derivate din contractul de credit, al cărei cuantum era la acel moment de 19.996,20 euro și unde s-a menționat expres că „BCR confirma prin prezenta că S. C. deține puterea și autoritatea de a emite instrucțiuni scrise către aceasta, care vor fi opozabile și nu vor necesita nici o aprobare, confirmare, instrucțiune sau orice altă acțiune din partea Cedentului sau a oricărei alte persoane".
De asemenea, la data de 11.11.2010 a transmis contestatoarei Laliței M. notificarea nr. HC_ prin care i s-a adus la cunoștință contul în care urma să facă plățile după cesionarea creanței și valoarea debitului la acel moment și anume 19.677,3 euro.
Distinct de notificarea cesiunii către contestatoare, în vederea asigurării opozabilității, S.C. S. C. S.R.L. a procedat și la înscrierea cesiunii la Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare conform avizului nr._/06.11.2009.
Față de refuzul contestatorilor de achitare a debitului, având în vedere și caracterul de titlu executoriu al contractului de credit, ne-am adresat executorului judecătoresc cu o cerere de executare silită.
Anterior promovării prezentului demers judiciar, contestatorii au formulat o contestație la executare ce a format obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei Fălticeni, prin care au solicitat desființarea actelor de executare, cu motivarea principală constând în pretinsa omisiune a notificării cesiunii de creanță.
P. sentința civilă nr. 972 din 28.05.2013 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Fălticeni, contestația la executare a fost respinsă ca nefondată.
A invocat excepții prealabile, respectiv:
Excepția netimbrării contestației la executare:
- în situația în care contestatorii nu au înțeles să achite taxele judiciare de timbru în valoare de 1000 lei, respectiv 50 lei pentru capetele de cerere având ca obiect contestația la executare propriu-zisă și cererea de suspendare a executării silite, solicităm admiterea excepției și anularea contestației la executare, respectiv a cererii de suspendare a executării silite ca netimbrate;
Excepția lipsei calității de reprezentant:
- în situația în care contestației la executare nu i s-a alăturat și împuternicirea avocațială întocmită conform Statutului profesiei de avocat, văzând și faptul că aceasta a fost formulată prin reprezentant, solicităm admiterea excepției lipsei calității de reprezentant iar pe cale de consecință anularea contestației ca fiind formulată de o persoană ce nu justifică calitatea de reprezentant.
Excepția tardivității formulării contestației la executare:
- conform art. 401 alin. 1 lit. c) Vechi Cod procedură civilă (aplicabil în cauză), „contestația se poate face în termen de 15 zile de la data când ... debitorul care contesta executarea însăși a primit somația ori de la data când a luat cunoștință de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit somația sau executarea se face fără somație".
Somația de începere a executării silite a fost cunoscută de contestatori încă de la data formulării primei contestații la executare - dosarul nr._ a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Fălticeni la data de 28.12.2012.
Având în vedere că de ia data de 28.12.2012 și până la 20.10.2014 (data înregistrării prezentei contestații) aproape doi ani de zile, este evidentă depășirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 401 alin. 1 lit. c) iar contestația la executare prin care se contestă executarea însăși este tardiv formulată.
Excepția inadmisibilității cererii pentru constatarea caracterului abuziv al clauzei privind comisionul de administrare:
- potrivit art. 399 și urm. din codul de procedură civilă „împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. (...) în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească, se pot invoca în contestația la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac". Constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale se poate obține teoretic de către contestatori numai în afara contestației la executare, pe calea acțiunilor de drept comun și respectiv pe calea plângerii la oficiul pentru protecția consumatorilor, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 193/2000 și ale Codului civil.
Procedura contestației la executare este menită să rectifice erorile săvârșite în cadrul procedurii de executare silită și nu să înlocuiască acțiunile specifice referitoare la fondul dreptului creditorului împotriva debitorului.
O astfel de procedură este una simplificată care nu își propune o analiză a valabilității titlului executoriu decât în cazurile în care debitorul nu dispune de un alt mijloc de apărare împotriva acestuia {e.g.: titlurile executorii emise de organele fiscale). Or în cazul de față, valabilitatea contractului de credit ce constituie titlul nostru executoriu poate fi contestată prin alte mijloace procedurale, respectiv acțiunea în anulare sau în constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale și plângerea la oficiul pentru protecția consumatorului.
Nu în ultimul rând, potrivit art. 402 alin. 2 din Codul de procedura civilă, hotărârea pronunțată asupra contestației la executare nu conferă părților dreptul de a exercita calea de atac a apelului, ci doar a recursului, în timp ce în cadrul acțiunii în anulare sau în constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale, modificarea dispozițiilor contractuale, părțile dispun și de această cale de atac.
Pe cale de consecință, în cazul în care evaluarea valabilității clauzelor contractului de credit și a actului adițional, precum și modificarea clauzelor contractuale s-ar realiza în cadrul procedurii speciale, simplificate a contestației la executare, părțile ar fi lipsite de o cale de atac și implicit de dreptul la un proces echitabil recunoscut în mod expres atât prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului cât și prin Constituția României.
Față de toate aceste considerente, solicită să se constate că petitele referitoare la constatarea caracterului abuziv ai clauzei contractuale și petitul regăsit în cuprinsul contestației referitor la compensarea debitului cu sumele reprezentând comision de administrare sunt inadmisibile în cadrul procedurii contestației la executarea silită.
Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 165 din Codul de procedură civilă solicită instanței să dispună disjungerea acestora pentru a fi judecate separat de contestația la executarea silită.
Excepția autorității de lucru judecat asupra motivului de contestație referitor la notificarea cesiunii de creanță:
- urmare a demersului judiciar anterior al contestatorilor prin care aceștia au solicitat anularea actelor de executare ca urmare a pretinsei omisiuni de notificare a cesiunii de creanță, în prezent există o hotărâre judecătorească definitivă prin care Instanța a respins ca nefondată contestația la executare.
Față de această situație, în conformitate cu prevederile art. 166 din Codul de procedură civilă, solicită să se constate că pretențiile contestatorilor în legătură cu notificarea cesiunii de creanță au fost soluționate prin sentința civilă nr. 972 din 28.05.2013 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Fălticeni, rămasă definitivă prin nerecurare.
Pe fond, arată că, contestația la executare este nefondată.
a) Actele de executare silită și întreaga executare silită sunt legale și temeinice, apreciind că toate actele de executare efectuate de executorul judecătoresc în dosarul de executare nr. 384/2012 au fost întocmite cu respectarea condițiilor legale, situație în care prezenta contestație la executare se impune a fi respinsă ca nefondată.
b) Caracterul cert, lichid și exigibil al creanței ce formează obiectul executorii silite în primul rând, este de observat caracterul cert al creanței care reiese din contractul de credit. Am atașat pentru edificare acestei întâmpinări un tabel cu modul de calcul al creanței anexat prezentei întâmpinări, din care reiese atât debitul principal, cât și accesoriile acestuia, defalcat pe tip de obligație în parte, indicate lunar și cu scadența lunară pentru accesoriile lunare, precum și cu sumele achitate de la momentul cesionării creanței și până în prezent de către contestatori.
În altă ordine de idei, creanța este determinabilă, în contractul de credit existând suficiente elemente care să permită identificarea creanței datorate. Dobânzile se vor calcula până la data achitării integrale a creanței datorate și sunt și ele determinabile în baza prevederilor contractului de credit. Facem referire aici la prevederile pct. 5 din Contractul de credit.
Creanța este exigibilă - dispozițiile contractuale fiind foarte clare în acest sens.
Astfel prevederile pct. 4.11 din Condițiile generale ale Contractului de credit sunt în sensul că: „Dacă, în termen de 30 de zile de la data scadenței, împrumutații și/sau coplătitorii/garanții nu achită rata totală de rambursat, întregul credit și toate celelalte obligații asumate prin semnarea prezentului contract devin exigibile, iar banca este îndreptățită să procedeze la recuperarea creanțelor sale pe calea executării silite."
Așa cum rezultă din prezentarea situației de fapt, contestatorilor li s-a adus la cunoștință faptul că nu și-au respectat obligațiile prevăzute în Contractul de credit și pe cale de consecință declararea scadenței anticipate a creditului este iminentă. De vreme ce împrumutații nu s-a conformat celor învederate prin Notificarea nr._/14.10.2009 banca a declarat scadent întregul sold conform clauzelor contractuale.
Ulterior declarării scadenței anticipate a creditului, creanța certă, lichidă si exigibilă născuta in baza contractului de credit a fost cesionata subscrisei S. C. SRL. Menționează faptul, că toate plățile efectuate de împrumutați au fost avute în vedere la calculația creanței înregistrată de contestatori în favoarea S. C. SRL fiecare din aceste plăți diminuând în mod corespunzător creanța datorată în baza contractului de credit bancar.
Clauza din contractul de credit referitoare la comisionul de administrare nu are un caracter abuziv, întrucât, în conformitate cu art. 36 alin. 1 (alin. Identic cu fostul art. 36) din O.U.G. nr. 50/2010: „pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiza dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensație în cazul rambursării anticipate etc.".
Potrivit art. 36 alin. 3 din același act normativ, forma în vigoare, „comisionul de administrare se percepe pentru monitorizarea/înregistrarea/efectuarea de operațiuni de către creditor în scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului. în cazul în care acest comision se calculează ca procent, acesta va fi aplicat la soldul curent al creditului."
Așadar, comisionul de administrare credit este un comision permis de lege, reglementat în mod expres. Iar clauza contractuală prevăzută de art. 9 din contractul de credit corespunde întru totul prevederilor legale.
O a doua observație privește invocarea compensației legale în ceea ce privește comisionul de administrare perceput de bancă. Având în vedere pe de o parte lipsa oricărei cuantificări a pretențiilor contestatorilor, iar pe de altă parte durata mică până la care debitul a fost declarat scadent anticipat, invocarea compensației pe lângă faptul că este lipsită de temei legal este vădit nejustificată.
Creditul bancar este definit în doctrină ca fiind orice angajament de punere ia dispoziție sau acordare a unei sume de bani, ori prelungire a scadenței unei datorii, în schimbul obligației debitorului la rambursarea sumei respective, precum și la plata unor dobânzi sau altor cheltuieli legate de această sumă, precum comisioanele.
Conform art. 6 din Legea nr. 193/2000 „Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil."
P. textul de lege citat au fost implementate în dreptul intern dispozițiile Directivei 93/13/CEE, având de-a face chiar cu o copie fidelă a dispozițiilor art. 3 din Directivă.
Ca urmare a analizei textului indicat pot fi identificate condițiile cumulative pentru ca o clauză să fie considerată abuzivă; 1) să nu fi fost negociată; 2) să fie contrară bunei-credințe; 3) să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților ca o consecință a abuzului; 4) să nu se refere la obiectul principal al contractului sau la prețul datorat pentru prestarea serviciului.
Clauzele cuprinse în contract de credit între subscrisa și contestatori nu îndeplinesc cele patru condiții cumulative pentru a putea fi considerate abuzive, după cum urmează:
- clauzele au fost negociate direct cu contestatorii.
Dobânda, comisioanele și scadența acestora sunt elementele esențiale ale contractului de credit în general, constituind pentru împrumutați prețul contractului. Persoana împrumutată este direct interesată de astfel de elemente astfel încât acestea împreună cu termenul de plată ar trebui să fie primele care sunt luate în considerare la încheierea contractului și acceptarea condițiilor de creditare.
Potrivit tezei finale din contractul de credit contestatorii au făcut următoarea declarație „P. semnarea prezentului contract, declar că am citit/înțeles și mi-au fost explicate clauzele acestuia, pe care mi le însușesc în întregime".
Potrivit art. 4 alin. 2 din Legea nr. 193/2000 o clauză se consideră ca nefiind negociată în situația în care consumatorului nu i s-a dat posibilitatea să influențeze conținutul acesteia. Așa cum se poate observa din cuprinsul condițiilor generale de creditare care se aplică tuturor contractelor de credit încheiate de BCR, banca oferea credite cu dobândă fixă, cu dobândă variabilă sau cu dobândă mixtă (fixă o perioadă și variabilă ulterior).
Între creditele cu dobândă variabilă, banca avea de asemenea mai multe variante de dobândă din care contestatoarea putea alege, respectiv dobânda variabilă în funcție de dobânda de referință variabilă proprie băncii, dobânda variabilă în funcție de unul din indicii de referință LIBOR/EURIBOR, sau dobânda variabilă revizuibilă semestrial.
în cazul în care nu erau de acord cu stabilirea dobânzii în conformitate cu prevederile contractului de credit contestatorii puteau cu ușurință să solicite un credit cu dobândă fixă sau un credit cu dobândă variabilă stabilită în exclusivitate în funcție de un indice de referință de tip EURIBOR.
Conținutul clauzelor contractuale este clar și fără echivoc și a fost însușit de contestatori prin semnarea contractului de credit, devenind lege între părțile contractante (principiu consacrat de art. 969 Vechiul Cod civil, aplicabil, având în vedere data nașterii raportului juridic, preluat integral si de art. 1270.1272 din Noul Cod civil).
Totodată contestatorii nu fac dovada că s-au adresat băncii anterior încheierii contractului de credit cu vreo solicitare de explicitare/notificare/negociere a contractului de credit, iar banca ar fi refuzat negocierea.
Contractul de credit nu este contrar bunei credințe, întrucât, la momentul încheierii contractului de credit, buna credință a comerciantului se putea raporta la dispozițiile art. 970 alin. 2 din Codul civil, respectiv convențiile obligă la „toate urmările ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligației după natura sa".
Contractul de credit încheiat cuprinde clauze obișnuite referitoare la dobândă, comisioane, termenul de rambursare și garanțiile ce trebuie constituite. Cuantumul și modul de stabilire at costurilor contractului, precum și sancțiunile ce intervin în cazul neplății acestora, garanțiile care însoțesc obligațiile de plată nu diferă cu nimic față de alte contracte de credit utilizate de alte instituții de creditare. Mai mult, toate costurile prevăzute în contract au fost incluse și în calcul D., dând astfel posibilitatea împrumutatului să facă o evaluare corectă și completă a obligațiilor ce îi revin.
Potrivit art. 4 alin. 2 din Legea nr. 363/2007: „Practicile comerciale susceptibile să deformeze în mod esențial comportamentul economic al unui anumit grup vulnerabil de consumatori, clar identificabil, trebuie evaluate din perspectiva membrului mediu al grupului. Grupul de consumatori este cu precădere vulnerabil la respectiva practică sau la produsul la care aceasta se referă, din motive de infirmitate mentală sau fizică, de vârsta sau de credulitate, comportamentul economic ol acestuia putând fi în mod rezonabil prevăzut de comerciant."
Față de aceste dispoziții legale, rezultă că se poate reține reaua credință a profesionistului la încheierea contractului în acele situații în care față de condiția consumatorului (vârstă, pregătire profesională, experiență, stare mentală) profesionistul ar trebui să prevadă cu suficientă ușurință că respectivul consumator nu ia o decizie în perfectă cunoștință de cauză, respectiv că nu-și înțelege drepturile și obligațiile pe care și le asumă, consimțământul său fiind în acest caz unul viciat.
Clauzele au fost exprimate în termeni simpli, obișnuiți, astfel încât o persoană cu un minim de pregătire și interes își putea face o reprezentare mentală a efectelor contractului pe care și-l asumă sub semnătură și despre care declară că i-a fost explicat și a fost înțeles, mai ales în contextul în care ar fi avut și opțiunea stabilirii unei dobânzi fixe pe întreaga perioadă de creditare sau a unei dobânzi variabile stabilite exclusiv în funcție de un alt indice de referință decât dobânda de referință a băncii.
P. urmare, BCR nu putea în mod rezonabil să prezume că semnatarii contractului trebuie tratați ca persoane lipsite de discernământ sau cu un discernământ limitat care nu își cunosc și înțeleg drepturile și obligațiile care le revin, aceștia nedând nici un fel de semne vizibile în acest sens.
Clauzele privind comisionul de administrare nu a creat dezechilibru semnificativ între drepturile si obligațiile părților, echilibru ce nu echivalează cu egalitatea perfectă între drepturile și obligațiile părților; o astfel de presupunere și interpretare a raporturilor juridice echivalând cu totala lipsire de efecte juridice a alin. 6 a art. 4 din Legea nr. 193/2000 care, așa cum am arătat anterior și cum vom dezvolta în cele ce urmează, stabilește foarte clar că natura abuzivă a unei clauze nu are legătură cu raportul calitate preț.
Cu toate acestea, drepturile și obligațiile părților astfel cum au fost stabilite prin contractul de credit și condițiile generale de creditare sunt aproximativ egale și justificate.
Astfel, prin contractul de credit și condițiile generale de creditare, părțile s-au obligat, după cum urmează:
- pentru creditul pus la dispoziție de către BCR contestatorii s-au obligat să îl restituie în rate lunare împreună cu dobânzile (mai mari sau mai mici în funcție de modul în care își executa obligațiile), să achite comisioanele de acordare a creditului, administrare și eventual de transformare și rambursare anticipată, să garanteze executarea contractului, în cadrul acestei obligații intrând: constituirea ipotecii, asigurarea imobilului ipotecat, asigurarea de viață și notificarea creditorului cu privire la modificarea situației financiare.
Corelativ obligațiilor asumate contestatorii aveau dreptul de primi suma împrumutată și de a o rambursa în rate lunare.
BCR s-a obligat să analizeze bonitatea și eligibilitatea clientului, să acorde creditul, să aștepte recuperarea acestuia în rate, să notifice contestatoarea cu privire la executarea/neexecutarea prezentului dosar execuțional, la momentul la care executorul ar fi trebuit să procedeze la încheierea actului de adjudecare a imobilului ce face obiectul executării silite imobiliare. Procedând de această manieră contestatorii încearcă să întârzie cât mai mult o executare silită ce durează din anul 2012 și implicit recuperarea sumei la care suntem îndrituiți.
În al doilea rând, cererea de suspendare a executării silite este vădit nefondată și se bazează pe două afirmații simpliste și nedovedite de către contestatori - ar fi obligați la plata unor sume de bani stabilite în mod nelegal (lucru nereal după cum am dovedit în cuprinsul prezentei) și ar avea dificultăți financiare.
Astfel cum s-a reținut în practica judiciară (decizia nr. 1124/2008 a Î.C.C.J., Secția comercială), „pentru a dispune în sensul admiterii sau respingerii cererii... instanța sesizata cu cererea de suspendare a executării... urmează a aprecia dacă interesele legitime ale petentei ar fi grav și iremediabil vătămate sau dacă interesele creditorului obligației sunt grav și iremediabil ... vătămate".
Aceasta pentru că trebuie asigurat un echilibru între drepturile debitorului care formulează o contestație la executare și drepturile creditorului care a fost nevoit să procedeze la recuperarea creanței sale pe calea executării silite. De asemenea, în cauză, contestatorii nu au justificat în vreun fel necesitatea luării măsurii suspendării executării silite. întemeiată pe motive temeinice.
Apreciază că situația în care se află contestatorii, în prezent, le este numai lor imputabilă, și-au asumat un risc pe care îl puteau prevedea la momentul semnării contractului de credit și a contractului de ipotecă, acela al pierderii imobilului garantat în cazul neachitării ratelor de credit.
În speță, prin raportare și la interesele creditoarei care a dat dovadă de bună-credință și
a lăsat executarea silită ca ultimă soluție pentru recuperarea creanței sale, după numeroase adrese de aducere la cunoștință a debitului și după celelalte demersuri efectuate, cererea de suspendare a executării silite este nefondată.
Totodată, astfel cum s-a reținut în practica judiciara (încheierea din 20.03.2007 a Tribunalului București, secția a V-a civila), „suspendarea executării silite fiind o măsura vremelnica și excepționala, poate fi justificata doar prin existenta unei prejudicieri a debitorului prin continuarea executării silite începute împotriva sa... la care s-ar adaugă observarea unei vădite nelegalitati" a titlului executoriu. Cererea de suspendare a executării silite nu a fost motivata, nu îndeplinește condițiile privind urgența, cazul să fie bine justificat, să existe riscul producerii unul prejudiciu iminent și major în patrimoniul contestatorilor ca urmare a executării silite.
Contestatorii nu au făcut dovada unui prejudiciu suferit prin continuarea executării silite, creanța este certa, lichida si exigibila și nu subzista motive de nelegalitate ale actului de executare contestat.
Pe de alta parte, interesul contestatorilor trebuie conciliat cu specificul executării silite si cu dreptul pe care ii are creditorul de a-si recupera la timp si integral creanța sa. P. solicitarea suspendării executării silite in modalitatea indicata, executarea însăși este lipsita de conținut, iar creditorul prejudiciat, încălcându-se dreptul său de a obține executarea silita, astfel cum este acest drept protejat si de art. 6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului si Libertăților Sale Fundamentale.
Trebuie subliniat că măsura suspendării executării silite este una excepțională, data fiind necesitatea ca titlurile executorii sa fie aduse la îndeplinire într-un termen cât mai scurt. Cu privire la cerința urgenței, se cuvine relevat că aceasta presupune existența unei situații obiective care justifică luarea unei măsuri de suspendare a executării silite, excepție de la regulă după care titlurile executorii trebuie puse în executare într-un termen scurt.
Constată că nu s-a făcut dovada urgenței instituirii acestei măsuri, întrucât, simpla achitare a cauțiunii sau formularea unei contestații la executare nu este suficientă pentru admiterea cererii de suspendare a executării silite, atâta vreme cât, contestatorii trebuie să justifice convingător necesitatea și utilitatea luării unei asemenea măsuri excepționale.
În concluzie, întrucât toate actele de executare au fost emise cu respectarea dispozițiilor legale din materia executării silite, prezenta contestație se impune a fi respinsă ca nefondată.
În realitate, contestația la executare nu a fost formulată pentru a se învedera încălcări a normelor procedurale prin executarea silită, ci singurul scop a fost de a tergiversa executarea silită.
Contestatorii se află în culpă contractuală, au beneficiat de un credit pe care nu l-au mai returnat, iar pe calea contestației la executare încearcă din nou să se sustragă de la executarea obligațiilor contractuale prin invocarea unor apărări nefondate.
În drept, a invocat prevederile art. 115 Cod procedură civilă și celelalte texte invocate în cuprinsul întâmpinării.
În dovedire au depus la dosar înscrisuri.
Contestatorii au înțeles să formuleze răspuns la întâmpinările formulate în prezenta cauză de . și B. COMERCIALA R. S.A.
Astfel, cu privire la excepția netimbrării iar pe cale de consecință anularea contestației la executare ca netimbrată fac următoarele precizări:
La data de 03.11.2014 am depus la dosar dovada achitării taxei de timbru ce ne-a fost pusă în vedere de către instanță, în valoare de 1050 lei, conform chitanței PMFCC/30,10.2014.
Având în vedere că am depus dovada achitării taxei de timbru în termenul cerut de lege, solicită respingerea excepției invocate.
În ceea ce privește excepția necompetenței materiale a judecătoriei instanță de fond precizează următoarele:
Potrivit dispozițiile art. 400 alin. 1 vechiul Cod proc. civ., „Contestația se introduce la instanța de executare.
(2) Contestația privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se introduce la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută. Dacă o asemenea contestație vizează un titlu executoriu ce nu emană de la un organ de jurisdicție, competența de soluționare aparține instanței de executare.”
Potrivit dispozițiilor art. 373 alin. 2 vechiul Cod procedură civilă, „Instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel
(3) Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, judecă contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe."
Având în vedere dispozițiile legale menționate solicită respingerea excepției.
În ceea ce privește excepția lipsei calității de reprezentant precizează următoarele:
În prezenta cauză, între contestatori și avocat a fost încheiat un contract de asistență juridică iar la dosar este depusă împuternicirea avocațială întocmită conform Statutului profesiei de avocat, acesta făcând dovada faptului că prezenta contestație a fost formulată prin reprezentant, motiv pentru care solicităm respingerea excepției invocate.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune în sens material, având în vedere solicitarea privind anularea clauzei referitoare la comisionul de administrare susțin următoarele:
Constatarea caracterului abuziv al unei clauze din contractul de credit conduce la nulitatea absolută a acelei clauze. Iar în aceste situații, dreptul la acțiune nu se poate considera prescris.
În cauză sunt incidente prevederile Legii nr. 193/2000 fiind vorba de raporturi decurgând dintr-un contract comercial încheiat între un comerciant și consumatori așa cum sunt definite aceste două categorii la art. 2 din lege.
Legea nr. 193/2000 interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
Fiind o dispoziție imperativă a legii, încălcarea ei deschide consumatorului calea acțiunii în constatarea nulității absolute a clauzei respective și nu a nulității relative, acțiune care este imprescriptibilă, excepția prescripției invocată fiind, în acest sens, neîntemeiată.
P. urmare, nefiind vorba de o nulitate relativă, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/158, nulitatea absolută putând fi invocată oricând, ca atare, dreptul la acțiune neputând fi apreciat ca prescris.
Având în vedere cele menționate, solicită respingerea excepției.
Cu privire la excepția tardivității formulării contestației la executare arată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 399 vechiul Cod procedură civilă, „împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută de art. 281 ind. 1, se poate face contestație și în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu,^" Astfel, referitor la contestația la titlu, arătăm că executarea silită împotriva noastră a început la data de 5.12,2012 când s-a întocmit de B. somația nr, 384/2012, unde se stabilește că suma de executat este în cuantum de 23.253,72 euro.
Potrivit prev. art. 401 alin, (1^1) vechiul Cod de proc. civ., ...Contestația privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se poate face oricând înăuntrul termenului de prescripție a dreptului de a cere executarea silită.”
Au arătat că este îndeplinită condiția pentru a fi primită o astfel de cerere având în vedere că titlul executoriu cuprinde anumite ambiguități, neclarități și soluții susceptibile de interpretare și aplicare diferite.
Potrivit cererii de executare silită din data de 19.11.2012, suma ce ar fi datorat-o creditoarei ar fi în cuantum de 23.253,72 lei. însă, potrivit notificării din data de 11,11.2010, suma datorată este în cuantum de 19,677,30 euro.
În cuprinsul cererii de executare silită este cuprinsă o cu totul altă sumă, fără a se specifica cum s-a ajuns la un asemenea calcul.
Doctrina în materia executării silite subliniază că o contestație la titlu poate fi admisă în acele situații în care titlul executoriu nu este clar, lipsit de orice echivoc și este destinată să expliciteze acest titlu care urmează a fi valorificat. Titlul, nefiind suficient de clar, este necesară lămurirea sa în vederea executării corecte.
Având în vedere motivele sus enunțate, se impune a fi anulate și actele subsecvente acestei somații, inclusiv procesul verbal de licitație din data de 25.09.2014, comunicat la data de 13.10.2014.
Având în vedere cele menționate, rugăm respingerea excepției tardivității contestației la executare.
În ceea ce privește excepția inadmisibilitâții/prematurității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii concilierii directe arată următoarele:
Potrivit disp. art. 720^1 alin (1) vechiul Cod de proc. civ., „In procesele și cererile dintre profesioniști evaluabile în bani și derivate din raporturi contractuale, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluționarea litigiului fie prin mediere, fie prin conciliere directă cu cealaltă parte."
Concilierea se adresează, deci, profesioniștilor și este incidență în procesele privind pretenții bănești.
Ori, în cazul de față, contestatorii nu sunt profesioniști, astfel încât nu este obligatorie parcurgerea procedurii indicate în întâmpinare. Având în vedere dispozițiile legale menționate solicită respingerea excepției.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii pentru constatarea caracterului abuziv al caluzei privind comisionul de administrare fac următoarele precizări:
Inadmisibilitățile sunt de fapt exemple de excepții procesuale, ce au ca punct comun o anumită soluție pe care o va pronunța instanța, în cazul admiterii lor, anume de a respinge cererea ca inadmisibilă. Noțiunea de inadmisibilitate vizează efectul la care tinde aceasta și anume la o anumită modalitate de respingere a cererii.
Constatarea caracterului abuziv al unei clauze din contractul de credit conduce la nulitatea absolută a acelei clauze.
În cauză este incidență Legea nr. 193/2000 fiind vorba de raporturi decurgând dintr-un contract comercial încheiat între un comerciant și consumatori așa cum sunt definite aceste două categorii la art. 2 din lege. Legea nr. 193/2000 interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
Fiind o dispoziție imperativă a legii, încălcarea ei deschide consumatorului calea acțiunii în constatarea nulității absolute a clauzei respective.
Decizia instanței europene în cauza C-169/14 completează Hotărârea Aziz - C-415/11 a CJUE care spune că instanțele naționale ar trebui să verifice din oficiu dacă există clauze abuzive în contractele de credit ce constituie titlu executoriu, și conferă consumatorului dreptul la o contestație la executare și la o suspendare provizorie a executării, mai ales în cazul în care imobilul supus executării este locuința debitorului.
Așadar, într-o cauză în care executarea silită s-a pornit împotriva unui consumator în baza unui astfel de titlu emis în garantarea unui contract încheiat cu un profesionist, se pune problema posibilității/obligativității instanței de judecată de a aprecia existența și întinderea obligației urmărite și prin raportare la clauzele abuzive ce permit determinarea acesteia, iar jurisprudența în materie a CJUE ar îndreptăți pe deplin o astfel de analiză, cu atât mai mult cu cât pentru aceasta nu există o altă cale de atac specială, ci doar acțiune de drept comun în anularea clauzelor.
Având în vedere cele menționate, apreciem că este admisibilă cererea privind constatarea caracterului abuziv al clauzei privind comisionul de administrare în cadrul prezentei contestații la executare, astfel încât solicităm respingerea excepției invocate.
Cu privire la excepția inadmisibilității contestării valabilității titlului executoriu pe calea contestației la executare având în vedere caracterul subsidiar al acestei proceduri arată următoarele:
În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui, cale procesuală care trebuie să asigure efectivitatea protecției conferite debitorului-consumator de către dreptul Uniunii așa cum a fost interpretat de către Curtea de Justiție.
Altfel, acesta va putea invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, indiferent de existența sau nu a unei căi procesuale specifice pentru desființarea lui. Curtea de Justiție a și statuat că "specificitatea procedurilor jurisdicționale care se desfășoară în cadrul dreptului național între vânzători sau furnizori și consumatori nu poate constitui un element de natură să afecteze protecția juridică de care trebuie să beneficieze aceștia din urmă în temeiul dispozițiilor acestei directive[ directiva 93/13/CEE]" (Hotărârea Aziz, pet. 62 cu trimitere la Hotărârea Banco Espanol de Credito, punctul 55).
La baza piramidei protecției juridice a consumatorului se află articolul 6 alin, (1) din Directiva nr, 93/13/CEE și mai precis, următoarea afirmație: clauzele abuzive [...] nu creează obligații pentru consumator. O astfel de dispoziție este imperativă și conține un drept conferit direct consumatorului: acela ca o clauză abuzivă să nu producă nicio obligație care ar putea, ulterior, să fie executată. In cauza Aziz s-a statuat că normele de protecție conținute în articolul 6 alin. (1) din Directivă 93/13/CEE reprezintă dispoziții cu caracter imperativ și de aceea, articolul 6 alin, (1) trebuie să fie considerat o normă echivalentă cu normele naționale care ocupă, în cadrul ordinii juridice interne, rangul de norme de ordine publică.
Astfel, există o obligație ca, în situația în care un organ jurisdictional este chemat să intervină în cadrul unor raporturi juridice ce privesc un consumator, aceasta să supună dezbaterii potențialul caracter abuziv al clauzelor contractuale. În plus, instanța națională este obligată, în temeiul jurisprudenței Curții, să aprecieze din oficiu caracterul abuziv al tuturor clauzelor contractuale care intră în domeniul de aplicare al directivei, chiar și în absenta unei cereri exprese în acest sens, de îndată ce dispune de elementele de drept și de fapt necesare în acest scop.
Obligația impusă instanței naționale (inclusiv celei de executare) îi conferă următoarele competențe corelative:
- de a analiza ex officio un contract;
- de a analiza toate clauzele acelui contract;
- de a analiza inclusiv în absența unei cereri exprese în acest sens - adică hotărârea nu va putea fî atacată pentru că instanța și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești (articolul 488 alin. (4) NCPC);
- de a analiza de îndată ce dispune de elementele de drept și de fapt necesare în acest scop.
În contextul procedurii de executare silită, instanța de executare poate asigura îndeplinirea obligației impuse de directiva 93/13/CEE în cadrul marjei de apreciere de care dispune în sensul că aceasta poate respinge cererea de încuviințare ori de câte ori există alte impedimente prevăzute de lese.
Printre drepturile conferite consumatorilor de dreptul Uniunii se numără și dreptul ca o clauză abuzivă să nu creeze obligații în patrimoniul consumatorului (art.6 alin. l Directiva 93/13/CEE - transpus incorect și doar parțial prin articolul 6 din Legea nr. 193/2000).
În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat asupra motivului de contestație referitor la notificarea cesiunii de creanță fac următoarele precizări.
Din textul art. 399 vechiul Cod de proc. civ. rezultă în ce poate consta obiectul contestației.
Prima categorie a fost denumită în practică contestație la executare propriu zisă iar prin intermediul acesteia se poate contesta executarea silită însăși, precum și orice alt act de executare.
În cea ce-a doua categorie se contestă însuși titlul executoriu, cu privire la înțelesul, întinderea și aplicarea sa. Contestația la titlu era mai rară în practică însă în prezent se întâlnește mai frecvent, prin intermediul acesteia invocându-se motive care urmăresc modificarea titlului executoriu.
Autoritatea de lucru judecat reprezintă principiul de interes general potrivit căruia ceea ce s-a hotărât printr-un act de jurisdicție, bine sau rău, se consideră că exprimă adevărul și judecata nu mai poate fi reluată.
Autoritatea de lucru judecat pune capăt, irevocabil, oricărui litigiu în care părțile au uzat de toate căile de atac deschise și puse la dispoziția lor de către lege.
Excepția autorității de lucru judecat are la bază regula că o acțiune nu poate fi judecată decât o singură dată: non bis in idem.
Excepția autorității lucrului judecat impune condiția identității de acțiuni care, potrivit legii, reclamă același obiect, aceeași cauză și aceleași părți.
Excepția interzice judecata repetată a aceleiași pricini, efectul ei fiind peremptoriu. în această situație, autoritatea de lucru judecat constituie un obstacol în calea readucerii în fața organelor judiciare a conflictului de drept civil, în dosarul_ al Judecătoriei Fălticeni, prin s.c. nr. 972 din data de 28 mai 2013 nu au fost soluționate aspectele pe care le învederăm instanței prin contestația la executare și contestația la titlu, ci au fost vizate alte aspecte, motiv pentru care în cauză nu sunt întrunite condițiile excepției autorității de lucru judecat. Din acest motiv rugăm respingerea excepției.
Cu privire la faptul că prezenta contestație la executare ar fi nefondată precizează următoarele:
În cadrul contestației formulate au precizat faptul că s-a început executarea silită pentru recuperarea contravalorii creditului nu de către creditoarea BCR S,A,, ci de către S.C. S. C. SRL, în calitate de CESIONAR al SECAPITAL S.A.R.L.
Potrivit art. 10 din Condițiile generale ale contractului de credit „B. poate cesiona unui terț drepturile și obligațiile sale din prezentul contract.", însă cesionarea trebuie să fie făcuta cu respectarea condiiților de fond și de formă prevăzute de Codul civil.
Potrivit disp. art. 1393 din vechiul Cod civil (sub imperiul căruia s-a încheiat contractul de credit), în situația în care s-ar fi încheiat un astfel de contract de cesiune de creanță între BCR S.A. si ., pentru ca acest contract de cesiune de creanță să le fie opozabil și să-și poată produce efecte juridice față de ei, trebuia sa le fie adus la cunoștință printr-o notificare făcută prin intermediul executorului judecătoresc. Mai mult de atât și ei trebuiau să accepte acest contract de cesiune de creanță pentru a le putea fi opozabil. Cum lor nu le-a fost notificat acest contract de cesiune de creanță, nu le poate fi opozabil, S.C. S. C. SRL neavând calitate în formularea cererii de executare silita: „Față de terți (inclusiv debitorul cedat), cesiunea produce efecte numai din momentul notificării făcute prin intermediul executorului judecătoresc sau al acceptării de către debitorul cedat prin înscris autentic" (C-tin S., Comeliu B., Teoria Generală a Obligațiilor, Ed. AII B., B., 2000, p. 343).
De asemenea, în somația ce le-a fost trimisă nu este menționată care este valoarea creditului nerestituit, care este valoarea dobânzilor, valoarea comisioanelor.
Astfel, nu pot fi obligați în momentul de față, în condițiile în care creditul a fost declarat scadent anticipat, fără a li se aduce acest aspect la cunoștință printr-o notificare scrisă, să achite anticipat contravaloarea creditului și a dobânzilor și comisioanelor care se percep doar în situația în care creditul se rambursează în rate lunare și asta tocmai pentru că acele dobânzi și comisioane sunt aferente administrării contului și vizează dobânda ce curge lunar pentru faptul că ni s-a pus la dispoziție creditul.
Foarte important este faptul că în prezent creditul restant are o valoare mult mai mică decât cea pentru care s-a demarat procedura execuțională.
Față de cele mai sus expuse, consideram că această creanță pentru care s-a demarat procedura de executare silită, nu este nici certă și nici exigibilă.
Potrivit art. 4.10 din Condițiile generale ale contractului de credit, „în cazul în care la scadențele stabilite nu sunt rambursate ratele de credit și nu sunt achitate dobânzile aferente, banca va comunica împrumutatului, și după caz, coplătitorului și garanților, printr-o scrisoare recomandată, consecințele ce decurg din contractul de împrumut, urmare nerespectării obligațiilor asumate."
De asemenea, potrivit art. 12 din aceleași Condiții generale, „Orice comunicare între părți, referitoare la îndeplinirea prezentului contract, trebuie să fie transmisa în scris."
Menționează că lor nu li s-a făcut nicio astfel de comunicare din partea băncii în legătura cu eventualele restanțe ce le-ar înregistra în plata ratelor de credit.
Potrivit disp. art. 379 alin. 1, 3 și 4 din vechiul Cod proc. civ., "nicio urmărire asupra bunurilor mobile sau imobile nu poate avea loc decât pentru o judecătorului național să aprecieze din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale.
Conform art. 6 din Legea 193/2000 privind clauzele abuzive în contractele comercianților cu consumatorii, clauzele abuzive sunt fară efect pentru consumator.
Art. 4 și art. 13-14 din aceeași Lege 193/2000 permit judecătorului să intervină în contract pentru a-1 revizui sau reconstrui, după ce, în prealabil, a constatat caracterul abuziv ai unora dintre clauzele contractului, aplicând sancțiunea nulității absolute a acestor clauze. Daca rezilierea contractului pentru eliminarea clauzelor abuzive nu se impune, contractul putând fi executat în continuare, judecătorul dispune continuarea sa, de data aceasta de pe poziții echilibrate ale părților.
Pentru ca o clauza contractuală sa fie considerată abuzivă, este necesar ca: aceasta să nu fi fost negociată direct cu consumatorul, aceasta să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei-credințe.
Art. 4 alin. (2) din Legea nr, 193/2000 stabilește că o clauză va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fară a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale.
Contractul preformulat a fost definit de Ordinul Autorității naționale pentru Protecția Consumatorilor nr. 92/2007 (M.Of nr. 128/2007) ca fiind acel tip de contract redactat în întregime sau aproape în întregime de către operatorul economic prestator de servicii, consumatorii neputând modifica sau interveni asupra clauzelor contractuale, ci având doar posibilitatea de a le accepta sau nu.
P. urmare, lipsa negocierii directe cu consumatorul este echivalentă cu stabilirea clauzei în mod unilateral de către comerciant și imposibilitatea consumatorului de a influența natura clauzei.
Astfel, legislația protecției consumatorilor instituie o prezumție relativă de lipsa a negocierii directe a clauzelor contractuale, dacă suntem în prezența unor contracte preformulate și/sau a unor condiții generale de vânzare.
Trebuie subliniat faptul că, în materia protecției consumatorilor, principiul autonomiei de voință este aplicat în mod diferit, ideea că încheierea și conținutul contractului este rezultatul voinței părților fiind des contrazisă de realitățile sociale[C. S., Comeliu B., D. civil Teoria generala a obligațiilor, ed. A a IX-a, Hamangiu 2008, p. 18].
Cea de-a doua condiție pentru calificarea unei clauze ca fiind abuzivă se refera la deteriorarea echilibrului contractual prin abuzul de putere al comerciantului care impune, contrar principiului bunei-credințe, la momentul semnării contractului, clauze care îi creează un avantaj în detrimentul consumatorului.
În ceea ce privește cererea de suspendare a executării silite precizează următoarele:
P. încheierea din data de 14 noiembrie 2014 a Judecătoriei Fălticeni s-a admis cererea noastră de suspendare provizorie a executării silite pornită împotriva noastră în dosarul de execuțional nr, 348/2012 al B. S. R., instanța a avut în vedere prev. art. 403 alin. 4 vechiul Cod de proc. civ., faptul că contestatorii au făcut dovada achitării cauțiunii conform recipisei CEC și faptul că aceștia sunt în vârstă, pensionari și nu au altă locuință.
În concluzie, având în vedere toate cele menționate, solicită respingerea ca nefondate toate excepțiile invocate în cele două întâmpinări și admiterea contestației formulate.
P. notele scrise (f. 211-214 dosar), intimata S.C. S. C. S.R.L. cu privire la răspunsul la întâmpinare formulat de contestatorii Laliței P. și Laliței M., precizează că se impune calificarea regimului juridic aplicabil prezentei contestații la executare.
Susține că dispozițiile procedurale aplicabile în cauză sunt prevederile Vechiului Cod procedură civilă, având în vedere că executarea silită contestată a fost inițiată în anul 2012, în conformitate cu dispozițiile art. 3 alin. 1 din Legea nr. 76/2012, „dispozițiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după .".
De asemenea, art. 24 Cod Procedură civilă prevede că „dispozițiile legii noi se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după .”, art. 25 alin. 1 dispunând că procesele în curs de judecată, precum și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi”.
Executarea silită a început în anul 2012, somația în dosarul de executare nr 384/2012 aflat pe rolul B. S. R. fiind emisă la data de 05.12.2012.
Având în vedere toate aceste considerații, susțin că legea aplicabilă executării silite demarate împotriva debitorilor Laliței M. și Laliței P. este Vechiul Cod de procedură civilă.
Cu privire la răspunsul la întâmpinare formulat de contestatori, admițând că legea aplicabilă prezentei contestații la executare este vechea lege de procedură civilă, pe cale de consecință și instituțiile procesuale sunt cele reglementate de Vechiul Cod de procedură Civilă.
Astfel, răspunsul la întâmpinare este un act de procedură care nu este prevăzut de Vechiul Cod de procedură civilă.
Având în vedere solicitarea instanței de a preciza poziția procesuală față de răspunsul la întâmpinare formulat de contestatori, înțeleg să susțină în continuare, excepțiile invocare prin întâmpinare, însă aceste aspecte comportă scurte considerații.
Cu privire la excepția netimbrării, în măsura în care instanța va constata din actele depuse la dosar achitarea taxei de timbru judiciar în cuantum de 1000 de lei pentru capătul de cerere având ca obiect contestația la executare propriu-zisă, înțeleg să nu mai susțină această excepție.
Cu privire la excepția lipsei dovezii de reprezentant, în măsura în care instanța va constata că la dosarul cauzei este depusă împuternicire avocațială, conform Statului profesiei de avocat, înțeleg să nu mai susțină excepția lipsei dovezii calității de reprezentant.
Cu privire la excepția necompetenței materiale a judecătoriei ca instanță de fond, excepția prescripției dreptului la acțiune în sens material, având în vedere anularea clauzei referitoare la comisionul de administrare, respectiv excepția prematurității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii concilierii directe, menționează că acestea nu au fost invocate prin întâmpăinarea formulată de S.C. S. C. S.R.L. și în consecință, nu le susțin.
Cu privire la excepția tardivității formulării contestației la executare și excepția inadmisibilitățiicererii pentru constatarea caracterului abuziv al clauzei privind comisionul de administrare, înțeleg să le susțină astfel cum au fost formulate prin întâmpinare.
Cu privire la excepția autorității de lucru judecat asupra motivului de contestație referitor la notificarea cesiunii de creanță, arată că, prin sentința civilă nr. 972/28.05.2013, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Fălticeni, având ca obiect ocntestație la executare, rămasă definitivă prin nerecurare, instanța a stabilit cu autoritate de lucru judecat, că prin adresele din 11.11.2010, debitorii Laliței P. și Laliței M. au fost înștiințați cu confirmare de primire referitor la schimbarea titularului creanței. P. urmare, intimata cesionară și-a respectat obligațiile legale de notificare a debitorilor cedați, iar actele ulterioare de executare de către B.E.J. S. R., au fost efectuate în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură civilă în vigoare la data îndeplinirii lor. Astfel, excepția lipsei calității procesuale active invocate de către contestatori drept mijloc de apărare, precum și excepția nulității actelor de executare silită motivate de pretinse vicii de formă sunt, în mod vădit, neîntemeiate față de regularitatea procedurii de cesiune de creanțe și îndeplinirea conformă a formalităților de opozabilitate.
Așadar, consideră că nu poate fi primită critica contestatorilor cu privire la faptul că s-a început executarea silită pentru recuperarea contravalorii creditului nu de către BCR, ci de către S.C. S. C. S.R.L., în calitate de cesionar, cât timp acest aspect a fost tranșat în mod definitiv de către o instanță de judecată.
În concluzie, excepțiile invocate de intimata S.C. S. C. S.R.L. sunt întemeiate, solicitând admiterea acestora.
În ceea ce privește fondul cauzei, solicită respingerea contestației la executare ca nefondată.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța, conform dispozițiilor art. 137 Cod procedură civilă, va da prioritate, excepțiilor invocate de către intimate.
Astfel, cu privire la excepția necompetenței materiale a judecătoriei Fălticeni, ca instanță de fond, excepție invocată de către intimata B.C.R. S.A. – Sucursala Fălticeni, instanța reține că această excepție nu este incidentă în cauză, date fiind disp. art. 400 alin. 1 Cod proc. civ. 1865potrivit cărora, contestația se introduce la instanța de executare.
Este adevărat că un capăt al contestației vizează clauzele contractului de credit nr. 491/2006, clauze inserate la art.9 lit.b), dar contestația privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se introduce la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută iar dacă o asemenea contestație vizează un titlu executoriu ce nu emană de la un organ de jurisdicție, competența de soluționare aparține instanței de executare.
Potrivit disp. art. 373 alin. 2 Cod procedură civilă 1865, instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel; aceeași instanță soluționează cererile de încuviințare a executării silite, judecă contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe."
Date fiind dispozițiile legale menționate,dispoziții coroborate cu disp. art 1,2 Cod procedură civilă 1865, urmează să respingă ca nefondată, excepția necompetenței materiale a judecătoriei Fălticeni, ca instanță de fond.
Mai reține instanța că cererea a fost legal timbrată iar la dosarul cauzei a fost depusă dovada calității de reprezentant (f. 35, 20 dosar), astfel încât excepția netimbrării și cea a lipsei calității de reprezentant sunt nefondate.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma excepției tardivității formulării contestației la executare, instanța reține următoarele: primul motiv de contestație la executare silită invocat de contestatori privește legalitatea și temeinicia somației nr. 384 din 5.12.2012, prin prisma dispozițiile art. 399 alin.1 teza II Cod proc.civ.1865, precum și a actelor sbsecvente, implicit și a procesului-verbal de licitație încheiat la 25.09.2014, proces-verbal a cărui anulare reprezintă cel de al doilea capăt al contestației.
În al treilea rând, s-a formulat contestație la titlu cu privire la convenția de credit nr.491/2007,încheiată între contestatori și intimata B.C.R. S.A(f.39-43).
Instanța reține că executarea silită a fost încuviințată potrivit încheierii pronunțate, în condițiile art. 336-338 Cod procedură civilă, de această instanță de executare, în dosarul nr._, iar instanța care a fost învestită cu soluționarea cererii de încuviințare a executării silite a verificat aspectele formale ale titlului executoriu, prin prisma dispozițiilor art. 374 alin. (2) și art. 376 Cod procedură civilă - 1865.
P. sentința civilă nr.972 din 28 mai 2013 pronunțată de către Judecătoria Fălticeni în dosarul nr._, sentință definitivă și irevocabilă prin nerecurare,s-a respins ca nefondată contestația la executare formulată de contestatorii Laliței P. si Laliței M. în contradictoriu cu intimata . Bucuresti și B. S. R. cu sediul în Suceava, precum și cererile de suspendare provizorie a executării silite și de obligare a contestatorilor Laliței P. și Laliței M. la plata cheltuielilor de judecată către intimați.
A reținut instanța că prin titlul executoriu contract de credit bancar nr. 491/26.03.2007 încheiat de către contestatori cu intimata B. C. Română SA a cărei executare silită a fost încuviințată prin încheierea Judecătoriei Fălticeni din dosarul_ debitorul a fost obligat la plata sumei de 23.253,72 Euro și 9.076,24 lei cheltuieli de executare.
Contractul de credit menționat împreună cu creanța și garanțiile aferente au fost cesionate de către B. C. Română SA către cesionarul . conform contractului de cesiune de creanțe nr. J1045/02.11.2009, iar prin adresele din 11.11.2010 debitorii Laliței P. și Laliței M. au fost înștiințați cu confirmare de primire referitor la schimbarea titularului creanței (filele 30-34 dosar_ ).
P. urmare, intimata cesionară și-a respectat obligațiile legale de notificare a debitorilor cedați iar actele ulterioare de executare de către B. S. R. au fost desfășurate în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură civilă în vigoare la data îndeplinirii lor.
Astfel, excepția lipsei calității procesuale active invocate de către contestatori drept mijloc de apărare precum și excepția nulității actelor de executare silită motivate de pretinse vicii de formă sunt în mod vădit neîntemeiate față de regularitatea procedurii de cesiune de creanțe și îndeplinirea conformă a formalităților de opozabilitate.
Contestatorii nu au insistat în cererea de suspendare a executării silite formulate inițialși nu au invocat și dovedit alte vicii de fond sau de formă ale titlului executoriu și ale actelor ulterioare întocmite de către executorul judecătoresc(f.25-27 și 75-78)
A reținut instanța că au fost respectate toate condițiile de formă și de fond ale procedurii de executare silită desfășurate de către creditoarea cesionară prin intermediul executorului judecătoresc.
În dezvoltarea motivelor prezentei contestații, contestatorii nu au motivat primul capăt al cererii, cel ce vizează nulitatea somației,și nu au dovedit existența unor vicii de procedură, în sensul disp. de art. 387 și art. 5802 C. proc. civ.1865,raportat și la disp.art. 92 C. proc. civ. 1865.
De altfel, executarea silită a fost începută în temeiul unei convenții de credit despre conținutul căreia contestatorii au avut cunoștință încă din momentul încheierii - 26 martie 2007, convenție ale cărei clauze nu au înțeles să le conteste separat, potrivit dispozițiilor Legii nr.193/2000.
P. urmare, singurul act de executare pe care contestatorii îl contestă nu poate fi decât somația, câtă vreme obligația prevăzută în contractul de credit nr.491/2007,este o obligație de a face, cu atât mai mult cu cât aceștia nu au înțeles să indice care anume „acte subsecvente somației nr.384/5.12.2012” se impun a fi anulate de către instanță, în afara de somație și procesul-verbal de licitație încheiat la 25.09.2014.
Date fiind toate cele de mai sus reținute, termenul de contestație la executare este tot cel de 15 zile, care curge de la momentul la care debitorul care contestă executarea însăși a primit somația ori de la data când a luat cunoștință de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit somația sau executarea se face fără somație.
În speță, contestatorilor le-a fost comunicată somația, ca prim act de executare, la data de 5.12. 2012, drept pentru care au formulat contestație la 21.12.2012-dosarul_ precum și la data de 23.01.2013-dosar_, conexat la dosarul nr._ (f.25-27)
P. urmare contestația de față, a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 20.10.2014, cu depășirea termenului procedural de 15 zile, ceea ce atrage, conform art. 103 C. proc. civ.1865, decăderea contestatoarei din dreptul de a mai formula contestație la executare, decădere care a fost invocată de către intimate prin intermediul excepției de tardivitate.
În raport de considerațiunile expuse mai sus, instanța, în conformitate cu art. 387 și art. 401 Cod procedură civilă 1865 va admite excepția și va respinge contestația, ca tardivă.
Așa fiind, nu se mai impune analizarea celorlalte excepții astfel cum au fost invocate de către intimate și cu atât mai puțin . cauzei, este nejustificată, în condițiile în care instanța, conform dispozițiilor art. 137 Cod procedură civilă 1865, și-a oprit competența la nivelul excepțiilor invocate.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca nefondată excepția necompetenței materiale a judecătoriei Fălticeni, ca instanță de fond, excepție invocată de către intimata B.C.R. S.A. – Sucursala Fălticeni, jud. Suceava.
Admite excepția tardivității și respinge ca atare contestația la executare privind pe contestatorii Laliței P. și Laliței M., ambii domiciliați în mun. Fălticeni, .. 1, ., jud. Suceava, în contradictoriu cu intimații: Șurei N. C., domiciliat în mun. R., .. 28, jud. N., Z. A., prin procurator - A. P. C., domiciliat în loc. Tămășeni, jud. N., S.C. S. C. S.R.L., prin consilier F. C., cu sediul în mun. București, sector 3, B-l Regina E., nr. 5 și B. C. Română S.A. - Sucursala Fălticeni, jud. Suceava.
Respinge ca nefondate celelalte excepții invocate de către intimate, respectiv: a netimbrării cererii de judecată, a inadmisibilității contestării titlului executoriu, a prematurității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii concilierii directe formulate de către intimata BCR precum și cea a autorității de lucru judecat privind notificarea cesiunii de creanță, invocate de către intimata S.C. S. C. S.R.L.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 05 februarie 2015, ora 14.00
Președinte,Grefier,
Red. G.S.
Tehn.Ic.M./8 ex./17.02.2015
| ← Evacuare. Sentința nr. 366/2015. Judecătoria FĂLTICENI | Grăniţuire. Sentința nr. 443/2015. Judecătoria FĂLTICENI → |
|---|
